ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2678/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 202 din 18

septembrie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul B.A. la un an

închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada

arestării preventive a inculpatului, de la 22 octombrie 2001, la 13 mai 2002.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 2.790.000 lei despăgubiri civile cu dobânda legală calculată de la

data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului, iar părții

civile S.Z. suma de 14.500.000 lei daune materiale și 5.000.000 lei daune

morale.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 21 septembrie 2000, în timp ce

partea vătămată S.Z. și numitul S.I., mânau turma de oi pe drumul comunal spre

stână, au fost ajunși de inculpat, care circulând cu căruța a intrat peste

animale, iar când i s-a atras atenția asupra conduitei sale, acesta a coborât

din vehicul cu o furcă în mână și reproșând că i s-ar fi distrus recolta de

trifoi de pe un teren al său, de către oile părții vătămate, i-a aplicat o

lovitură în cap și apoi peste brațul drept ridicat pentru apărare.

Prin agresiunea sa inculpatul a cauzat

părții vătămate o fractură bifocală cu deplasare a antebrațului, pentru a cărei

vindecare au fost necesare 120-130 zile îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 9 din 6

iunie 2002, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Suceava, a desființat în parte sentința și a dispus

condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i),

cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) și alin. (2) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(1) C. pen.

Totodată a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul B.A., menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Instanța de apel a apreciat că

vinovăția inculpatului, este stabilită cert, prin declarațiile martorilor

oculari S.I., R.S.R. și G.V. care au văzut momentul lovirii victimei,

coroborate cu cele ale părții vătămate și cu concluziile expertizei

medico-legală privitoare la caracterul leziunilor suferite de cel agresat ca

fiind tipice de apărare a capului contra lovirii active cu un corp contondent.

În ce privește încadrarea juridică a

faptei, instanța de control judiciar a reținut că din probele administrate în

cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen. și nu a infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.

(1) C. pen.

Referitor la apelul inculpatului,

criticile formulate au fost considerate ca nefondate și nesusținute de probele

administrate.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză, ca

fiind netemeinice și nelegale, sub mai multe aspecte.

Astfel, într-un prim motiv formulat,

recurentul a susținut că instanțele au comis o eroare gravă de fapt, reținând

eronat că el a lovit partea vătămată cu furca și i-a cauzat leziunile arătate

în actele medico-legale, deși în realitate a fost lovită cu copita de calul

inculpatului, în timpul în care aceasta „s-a băgat la cal„.

S-a solicitat pentru acest motiv

achitarea.

Critica este nefondată, întrucât

martorii oculari T.G., C.G., S.I., B.D., R.S.R. și G.V. au infirmat apărarea

inculpatului și au declarat că acesta a lovit cu furca pe partea vătămată.

Printr-un alt motiv formulat a

solicitat, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece prin

fapta reținută de instanță nu s-a pus în pericol viața părții vătămate și chiar

în art. 181 C. pen., întrucât prelungirea timpului de îngrijiri medicale s-a

datorat însăși părții vătămate care nu s-a prezentat la timp la medic.

Această critică, de asemenea, este

nefondată, sub ambele aspecte.

Durata îngrijirilor medicale și

faptul că viața părții vătămate nu a fost pusă în pericol, nu sunt esențiale

pentru reținerea în sarcina inculpatului a tentativei la infracțiunea de omor

calificat, din moment ce s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenția

specifică infracțiunii de omor.

Această intenție a fost corect

dedusă din modul concret în care a acționat inculpatul, folosind o furcă,

instrument apt de a provoca moartea, vizând la ambele lovituri aplicate, capul

și intensitatea mare a loviturilor, demonstrată de gravitatea leziunilor

produse.

Procedând astfel, este evident că

inculpatul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale (decesul) și chiar dacă

nu l-a dorit, totuși l-a acceptat în mod conștient.

Numai faptul că inculpatul nu a reușit

să nimerească din plin, la prima lovitură, organul vizat (capul), iar la a doua

lovitură partea vătămată a ridicat brațul pentru a apăra capul, parând

lovitura, a făcut ca, la cap, să nu se producă leziuni grave care să ducă la

deces.

Printr-un ultim motiv de recurs

formulat, s-a susținut că greșit nu s-a reținut circumstanța atenuantă a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și nici nu s-au redus

despăgubirile civile în raport cu proporția culpelor părților.

Nici această critică nu este fondată,

inculpatul neputându-se prevala de circumstanța atenuantă a provocării, de vreme

ce el însuși a început conflictul, intrând intenționat cu căruța trasă de un

cal, în turma de oi a părții vătămate, s-a înarmat cu o furcă și a atacat

partea vătămată, care doar îl întrebase de ce se comportă astfel.

Ca urmare, nu se poate lua în

examinare nici cererea de reducere a despăgubirilor pentru o presupusă culpă

comună.

Neconstatându-se nici motive care se

iau în considerare din oficiu, recursul examinat este nefondat, urmând potrivit

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca atare.

Totodată, urmează a-l obliga pe

recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 9 din 6 ianuarie 2003 a Curții

de Apel Suceava.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iunie 2003.