ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 314

din 13 septembrie 2004, Tribunalul Mehedinți l-a condamnat pe inculpatul C.M.

la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din perioada arestului preventive începând cu 10 mai 2004 și până la

pronunțarea sentinței și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Instanța de fond l-a obligat

pe inculpat să plătească părții civile C.N. suma de 30.000.000 lei despăgubiri

civile, din cuantumul cărora jumătate daune morale și jumătate daune materiale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În după amiaza zilei de 10

octombrie 2003, în jurul orelor 17,00, partea vătămată C.N. însoțită de soția

sa C.A., în timp ce se întorcea cu carul de lemne la conacul, proprietatea sa,

l-a observat pe inculpatul C.M. pășunând turma de oi pe un teren plantat cu

viță de vie proprietatea părții vătămate. Întrucât o parte din animale erau

chiar pe plantația respectivă, partea vătămată s-a îndreptat spre inculpat

reproșându-i că îi distruge via, moment în care inculpatul l-a lovit în cap cu

un ciomag, iar după ce acesta a căzut la pământ, l-a mai lovit de 2-3 ori peste

mână și spate, aducându-l în stare de inconștiență, după care a părăsit locul

faptei.

Urmare a acestui incident,

soția părții vătămate l-a transportat la domiciliul din comuna Ilovița, jud.

Mehedinți, dar pentru că acesta acuza o stare generală proastă, a fost internat

la Spitalul Clinic nr. 1 Timișoara punându-i-se diagnosticul de „fractură cu

înfundare frontală temporală dreaptă, traumatism cranio-cerebral recent”. S-a

concluzionat că leziunile de violență produse prin lovire cu sau de un corp dur

au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.

Întreaga situație de fapt a

fost confirmată cu probele administrate în cauză și anume cu declarațiile

părții vătămate, a soției părții vătămate și a martorilor R.N. și M.P.

Însă în instanță inculpatul

a solicitat prin avocat schimbarea încadrării juridice a faptei din cea

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu motivarea că nu a avut

intenția de a ucide victima.

Curtea de Apel Craiova a

respins prin decizia nr. 537 din 2 decembrie 2004 apelul declarat de inculpat,

ca nefondat, menținându-i starea de arest preventiv.

Instanța de apel a constatat

că hotărârea instanței de fond a fost legală și temeinică și coroborând

declarațiile martorilor cu ale soției părții vătămate, precum și cu

constatările expertizei medico-legale, a concluzionat că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174

C. pen., întrucât a existat intenția indirectă de a suprima viața victimei prin

aplicarea cu ciomagul a unei lovituri puternice în zona capului, zonă

vulnerabilă. Astfel, a apreciat că, chiar dacă inculpatul era în relații de

dușmănie cu soția părții vătămate de mai mulți ani și că nici corpul delict,

ciomagul nu a fost identificat și confiscat, nu există nici un dubiu cu privire

la vinovăția inculpatului, iar schimbarea de încadrare juridică a faptei

reținute prin rechizitoriu nu au nici un fundament legal.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel, inculpatul a formulat, în termen legal recurs, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând 3 motive de casare art. 385

9

pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Instanțele au reținut corect

atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului C.M. întrucât atât din

declarația soției părții vătămate cât și a celor doi martori audiați ulterior:

R.N. și M.R., a reieșit că inculpatul a aplicat o lovitură de mare intensitate

în zona capului părții vătămate, fapt ce l-a adus apoi în stare de inconștiență

pentru câteva minute. Faptul că inculpatul a lovit victima cu un ciomag de

aproximativ un m în zona capului și apoi, după ce partea vătămată era căzută la

pământ i-a mai aplicat 2-3 lovituri peste mâini, denotă intenția indirectă a

inculpatului de a suprima viața victimei, iar schimbarea de încadrare juridică

a faptei în art. 181 alin. (1) C. pen., nu poate fi primită, întrucât leziunile

produse i-au pus viața victimei în pericol, doar profesionalismul medicilor

fiind cel ce a salvat-o.

Tot materialul probator

administrat în cauză a condus spre concluzia neechivocă și anume că inculpatul

a acționat cu vinovăție în săvârșirea faptei și ca urmare și susținerile

privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu pot fi reținute de Înalta Curte, cu

atât mai mult cu cât chiar inculpatul a recunoscut că a trecut prin zona în

care a avut loc incidentul (declarația dată la Tribunalul Mehedinți cu ocazia

soluționării propunerii de arestare preventivă).

Examinând decizia atacată în

raport de cazul de recurs invocat în subsidiar, art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., cât și în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Curtea urmează că la individualizarea pedepsei aplicate și la

menținerea ei, instanțele au luat în considerare în mod judicios toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că pedeapsa de 5 ani închisoare

este situată la limita minimă prevăzută de textul incriminator și este de

natură a realiza funcțiile și scopul sancțiunii penale așa cum a fost el

prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

Ca urmare, o reapreciere a

cuantumului pedepsei aplicate nu se justifică atâta timp cât au fost avute în

vedere și evaluate corect de instanțe pericolul social concret al faptei

comise, împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea, dar și persoana

inculpatului, care are 3 copii minori în grijă, dar și atitudinea sa nesinceră

pe parcursul procesului penal.

Pentru aceste considerente,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și va deduce conform art. 88 C. pen., timpul

arestării preventive din pedeapsa aplicată.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 537 din 2

decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive de la 10 mai 2004, la 31 ianuarie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 ianuarie 2005.