ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6464/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Mehedinți, prin sentința

penală nr. 258 din 16 iulie 2004 a condamnat pe inculpatul S.N. zis V. la 8 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor pentru tentativă la infracțiunea

de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen.

și la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34

C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

A făcut aplicarea

dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus perioada arestului preventiv de la 30 ianuarie 2004 la zi și a menținut

starea de arest.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 30.174.000 lei despăgubiri civile către Spitalul Drobeta Turnu

Severin cu dobânzile legale, la 30.000.000 lei daune morale, 20.000.000 lei

cheltuieli de spitalizare și tratament către partea civilă C.I. și 6.000.000

lei despăgubiri civile către partea civilă B.N.L.

De asemenea, a fost obligat

la plata sumei de 14.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 1 noiembrie 2003,

partea vătămată C.I., angajat ca cioban la familia B.N.L. din comuna Vânători,

s-a deplasat cu oile pe care le avea în îngrijire la pășunat în punctul L.D. pe

o tarla situată aproximativ 2 km de satul Roșiori.

În după amiaza zilei

respective în timp ce se întorcea cu oile în sat în punctul L.G. a fost abordat

de inculpatul S.N. care se afla la locul respectiv cu o căruță însoțit de

concubina sa T.M., reproșându-i părții vătămate că i-a încălcat proprietatea.

După ce inculpatul i-a

adresat injurii părții vătămate, a luat o furcă din căruță și i-a aplicat acesteia

mai multe lovituri, vizându-i capul și corpul, însă partea vătămată a ridicat

brațele pentru a se apăra, astfel că a fost lovit peste ambele mâini care i-au

fost fracturate.

Profitând de faptul că

partea vătămată nu se mai putea apăra, inculpatul a luat două ovine pe care

le-a pus în căruță, după care a plecat la domiciliul său.

Ulterior partea vătămată a

fost găsită de martorul A.D. care venise să-l ajute să aducă oile în sat, iar

acesta l-a anunțat despre incident, pe proprietarul orilor B.N.L.

Partea vătămată a fost

transportată la spital de martorii A.D., C.N. și M.C.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 1147 din 18 decembrie 2003 al S.M.L. Mehedinți, rezultă că

partea vătămată C.I. a fost internată cu diagnosticul traumatism

cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic cu fracturi costale, fractură

deschisă antebrațul drept și stâng, actul medical concluzionând că partea

vătămată a suferit leziuni de violență produse prin lovire cu un corp dur ce a

necesitat 80-90 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie

viața.

La interogatoriu, inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în

judecată, menționând că la data respectivă s-a aflat pe câmp în punctul L.G.

însoțit de concubina sa, însă nu s-a întâlnit cu partea vătămată și nici cu

alte persoane.

Reținând vinovăția

inculpatului, prima instanță a încadrat faptele săvârșite în prevederile art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen. și respectiv art.

211 alin. (1) C. pen.

Partea vătămată C.I., s-a

constituit parte civilă cu suma de 50.000.000 lei reprezentând daune materiale

și morale, sumă la care prima instanță a obligat inculpatul apreciind că a fost

dovedită cu probele existente daunele morale în cuantum de 20.000.000 lei

reprezentând cheltuieli de spitalizare și tratament și 30.000.000 lei daune

morale.

Partea vătămată B.N.L. s-a

constituit parte civilă cu suma de 6.000.000 lei, reprezentând contravaloarea

celor două oi sustrase, sumă la care instanța a obligat inculpatul.

Sentința a fost confirmată

de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia penală nr. 437 din 6 octombrie

2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Prin recursul declarat,

inculpatul critică hotărârile prin motivele de casare, pentru netemeinicie și

nelegalitate sub următoarele aspecte:

Prin primul motiv de casare,

se susține că instanțele, numai printr-o apreciere incompletă a probelor

existente la dosar au reținut, contrar realității, că el a participat sub vreo

formă oarecare la săvârșirea faptelor imputate.

Prin al doilea motiv de

casare se susține că instanțele nu au elucidat împrejurările în care s-au comis

infracțiunile, din probele administrate în cauză rezultând indicii că la

săvârșirea lor a participat și concubina sa T.M.

Verificând hotărârile

atacate și lucrările din dosar, rezultă următoarele:

În raport cu probele

administrate, este neîntemeiată critica ce se face prin recurs că instanțele nu

au apreciat just și complet probele de la dosar.

Astfel, deși inculpatul nu a

recunoscut faptele ce i s-au pus în sarcină, totuși instanțele au reținut în

mod corect vinovăția lui, întrucât aceasta rezultă în mod neîndoielnic din

depozițiile martorilor oculari A.C.G. și A.A., care l-au văzut pe inculpat când

a lovit-o pe partea vătămată cu furca, vizându-i capul și corpul și când a

sustras două dintre ovine pe care acesta le avea în pază.

Depozițiile acestor martori

se coroborează cu relatările martorilor M.C., C.N., A.D. care au precizat că au

venit la fața locului și au găsit-o pe partea vătămată lovită și însângerată la

față, plângându-se că inculpatul a lovit-o, după care a fost transportată în

casă și apoi la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare, așa

cum rezultă din actele medicale de la dosar.

De asemenea, în mod just, au

fost înlăturate depozițiile mamei și concubinei inculpatului, respectiv S.E. și

T.M., care confirmă apărarea inculpatului, deoarece, în raport cu cele arătate

de ceilalți martori audiați în cauză, relatările lor sunt contrare realității,

ca și apărarea pe care tind să o promoveze.

Totodată, în mod justificat

au reținut că nu există contradicții între declarațiile martorilor audiați în

cauză cu privire la locul agresiunii, din moment ce s-a constatat și de altfel

este necontestat că victima a fost găsită la punctul „L.D., în tarlaua cu

vână”, care este și locul indicat de martori, însă fiecare folosind denumirea

„pe o cunoaște conform obiceiului locului”.

Din probele sus-menționate

rezultă deci activitatea infracțională a inculpatului, tentativa la omor și

tâlhăria fiind pe deplin dovedite și pe cale de consecință inconsistența

primului motiv de casare.

Nu este întemeiată nici

critica făcută, în sensul că instanțele trebuiau să inițieze extinderea

procesului penal și cu privire la concubina inculpatului despre care se

pretinde că ar fi participat la săvârșirea infracțiunilor.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 C. proc. pen., instanța este obligată să mărginească

judecata la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare iar, în caz de

extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă

extinderea.

Potrivit art. 337 C. proc.

pen., în lipsa cererii procurorului, care este titularul acțiunii penale,

instanța de judecată nu poate extinde procesul penal cu privire la alte

persoane.

Or, atâta vreme cât, în

speță, actul de sesizare nu se referă la concubina inculpatului, iar procurorul

nu a cerut extinderea procesului penal împotriva acesteia, despre care se

pretinde că ar fi participat, alături de inculpat, la săvârșirea infracțiunilor,

instanțele în mod legal au soluționat cauza în limitele în care a fost

investită prin actul de sesizare.

De altfel, în cursul

cercetării judecătorești nici nu au apărut elemente probatorii împotriva altor

persoane, de natură să justifice măsura extinderii procesului penal, astfel că

motivul de recurs nu este întemeiat nici în ceea ce privește conținutul său

propriu-zis.

Cum motivele de casare

invocate nu sunt întemeiate și cum alte motive, susceptibile a fi luate în

considerare din oficiu nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpat și a îl obliga să plătească statului cheltuielile

judiciare efectuate.

Totodată, se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la

30 ianuarie 2004 la 3 decembrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 437 din 6

octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 30 ianuarie 2004

la 3 decembrie 2004.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 decembrie 2004.