ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, prin rechizitoriul din 19 decembrie 2001, trimite în judecată pe inculpata M.E., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Actul de învinuire reține, în esență, că, în noaptea de 8 august 1998, inculpata a avut o altercație cu numitul P.C. (33 ani) pe care l-a lovit, în mod repetat, cu o bardă, „în zona capului”, cauzându-i leziuni vindecabile în 45-50 zile tratament medical. Tribunalul Mehedinți, prin sentința penală nr. 266 din 21 octombrie 2002, condamnă pe inculpată, la un an de închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și art. 76 și art. 71 C. pen.

În baza art. 113 alin. (3) C. pen., inculpata este obligată la tratament medical. De asemenea, inculpata este obligată să plătească: a) 10.000.000 lei daune, părții vătămate și b) 750.000 lei cheltuieli judiciare statului. Instanța motivează că inculpata a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de comportarea provocatoare a victimei. Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpata declară apel. Parchetul susține că, în mod greșit, instanța a reținut, în favoarea inculpatei scuza provocării și că pedeapsa ce i-a aplicat-o este nelegală. La rândul ei, inculpata susține că nu a agresat victima, încât, în mod eronat, a fost condamnată. Curtea de apel Craiova, prin decizia penală nr. 132 din 10 martie 2004, admite apelurile, desființează sentința atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., o achită pe inculpată, cu motivarea, esențială, că nu ea a săvârșit fapta. Prin recursul de față, parchetul de pe lângă aceeași instanță critică decizia, motivând că în mod greșit inculpata a fost exonerată de răspundere penală. Instanța de recurs constată că urmărirea penală nu este completă. Astfel: 1. partea vătămată susține că, înainte de a-l agresa, inculpata se ascunsese în spatele unui stâlp de înaltă tensiune, încât parchetul trebuie să verifice dacă această susținere este verosimilă; 2. raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat de Serviciul de Medicină Legală al Județului Mehedinți, conchide că M.E. suferă de „o tulburare polimorfă de personalitate, cu degradarea incipientă a personalității”, tulburare care îi diminuează discernământul, încât medicii recomandă aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.; 3. or, potrivit art. 117 C. proc.

pen., atunci când instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului, ea dispune efectuarea unei expertize psihiatrice, cu internarea inculpatului pe timpul necesar, internare care, în cauză, nu a avut loc; 4. rechizitoriul reține că, la săvârșirea agresiunii, a fost, de față, și martorul I.D., însă Laboratorul de Medicină Legală al județului Mehedinți conchide că I. este „retardat mital”, din care cauză discernământul său este diminuat.

Parchetul trebuie, deci, să stabilească ce credibilitate se poate acorda relatărilor unui martor afectat de o asemenea tulburare de comportament, sens în care psihiatrii care l-au examinat, și l-ar putea reexamina, își pot da avizul; 5. în cauză, nu s-a stabilit, cu certitudine, locul în care a fost agresată victima, relatările „protagoniștilor” și ale martorilor fiind contradictorii, situație care face îndoielnică identificarea autorului faptei, încât parchetul trebuie să-i reaudieze, la pretinsul loc al faptei, pe toți cei ce pretind că au fost acolo în noaptea de 8 august 1998; 6. nu s-a verificat toporul (barda), cu care partea vătămată pretinde că a fost agresată de inculpată, obiect pe care ar fi rămas urme de sânge, susține victima, verificare cu atât mai necesară, cu cât inculpata neagă că ar fi avut un asemenea obiect; 7. în fața tribunalului și a instanței de apel, martorii M.N.

și D.M. relatează situații care pun la îndoială susținerile părții vătămate și ale martorilor din lucrări, încât parchetul trebuie să-i reaudieze și confrunte, pe toți, la locul agresării victimei, pentru a stabili, fără dubiu, ce s-a întâmplat acolo în noaptea de 8 august 1998. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, iar în baza art. 333 din același cod, cauza va fi restituită parchetului, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale nr. 266 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți și deciziei penale nr. 132 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpata M.E. Restituie cauza procurorului, pentru completarea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 333 C. proc. pen. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata M.E. Obligă recurenta inculpată să plătească suma de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2005.