ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul
Mehedinți, prin rechizitoriul din 19 decembrie 2001, trimite în judecată pe
inculpata M.E., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută
de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
Actul de învinuire reține,
în esență, că, în noaptea de 8 august 1998, inculpata a avut o altercație cu
numitul P.C. (33 ani) pe care l-a lovit, în mod repetat, cu o bardă, „în zona
capului”, cauzându-i leziuni vindecabile în 45-50 zile tratament medical.
Tribunalul Mehedinți, prin
sentința penală nr. 266 din 21 octombrie 2002, condamnă pe inculpată, la un an
de închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de
art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit.
b), art. 74 și art. 76 și art. 71 C. pen.
În baza art. 113 alin. (3)
C. pen., inculpata este obligată la tratament medical.
De asemenea, inculpata este
obligată să plătească:
a) 10.000.000 lei daune,
părții vătămate și
b) 750.000 lei cheltuieli
judiciare statului.
Instanța motivează că
inculpata a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată
de comportarea provocatoare a victimei.
Parchetul de pe lângă
aceeași instanță și inculpata declară apel.
Parchetul susține că, în mod
greșit, instanța a reținut, în favoarea inculpatei scuza provocării și că
pedeapsa ce i-a aplicat-o este nelegală.
La rândul ei, inculpata
susține că nu a agresat victima, încât, în mod eronat, a fost condamnată.
Curtea de apel Craiova, prin
decizia penală nr. 132 din 10 martie 2004, admite apelurile, desființează
sentința atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.
(1) lit. c) C. proc. pen., o achită pe inculpată, cu motivarea, esențială, că
nu ea a săvârșit fapta.
Prin recursul de față,
parchetul de pe lângă aceeași instanță critică decizia, motivând că în mod
greșit inculpata a fost exonerată de răspundere penală.
Instanța de recurs constată
că urmărirea penală nu este completă.
Astfel:
partea vătămată susține
că, înainte de a-l agresa, inculpata se ascunsese în spatele unui stâlp de
înaltă tensiune, încât parchetul trebuie să verifice dacă această susținere
este verosimilă;
raportul de expertiză
medico-legală psihiatrică, efectuat de Serviciul de Medicină Legală al
Județului Mehedinți, conchide că M.E. suferă de „o tulburare polimorfă de
personalitate, cu degradarea incipientă a personalității”, tulburare care îi
diminuează discernământul, încât medicii recomandă aplicarea măsurii de
siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.;
or, potrivit art. 117 C.
proc. pen., atunci când instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice
a inculpatului, ea dispune efectuarea unei expertize psihiatrice, cu internarea
inculpatului pe timpul necesar, internare care, în cauză, nu a avut loc;
rechizitoriul reține că,
la săvârșirea agresiunii, a fost, de față, și martorul I.D., însă Laboratorul
de Medicină Legală al județului Mehedinți conchide că I. este „retardat mital”,
din care cauză discernământul său este diminuat. Parchetul trebuie, deci, să
stabilească ce credibilitate se poate acorda relatărilor unui martor afectat de
o asemenea tulburare de comportament, sens în care psihiatrii care l-au
examinat, și l-ar putea reexamina, își pot da avizul;
în cauză, nu s-a
stabilit, cu certitudine, locul în care a fost agresată victima, relatările
„protagoniștilor” și ale martorilor fiind contradictorii, situație care face
îndoielnică identificarea autorului faptei, încât parchetul trebuie să-i
reaudieze, la pretinsul loc al faptei, pe toți cei ce pretind că au fost acolo
în noaptea de 8 august 1998;
nu s-a verificat toporul
(barda), cu care partea vătămată pretinde că a fost agresată de inculpată,
obiect pe care ar fi rămas urme de sânge, susține victima, verificare cu atât
mai necesară, cu cât inculpata neagă că ar fi avut un asemenea obiect;
în fața tribunalului și a
instanței de apel, martorii M.N. și D.M. relatează situații care pun la
îndoială susținerile părții vătămate și ale martorilor din lucrări, încât
parchetul trebuie să-i reaudieze și confrunte, pe toți, la locul agresării
victimei, pentru a stabili, fără dubiu, ce s-a întâmplat acolo în noaptea de 8
august 1998.
Așa fiind, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, iar în baza
art. 333 din același cod, cauza va fi restituită parchetului, conform
dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva
sentinței penale nr. 266 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Mehedinți și
deciziei penale nr. 132 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe
inculpata M.E.
Restituie cauza
procurorului, pentru completarea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor
art. 333 C. proc. pen.
Ia act de retragerea
recursului declarat de inculpata M.E.
Obligă recurenta inculpată
să plătească suma de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 7 ianuarie 2005.