ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3930/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45 din 23

februarie 1999, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpata C.L.C. la o pedeapsă

de 3 ani, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) C.

pen.

A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.

A obligat inculpata să plătească

părții civile Spitalul Județean Arad suma de 3.107.475 lei despăgubiri civile,

cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinței.

A confiscat, spre distrugere, un

cuțit cu lama de 17 cm.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia nr. 211/ A din 13 mai 1999, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanțe, apel nemotivat în

scris dar prin care, în concluziile sale, a solicitat reducerea pedepsei.

Prin decizia nr. 3951 din 5

noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul

declarat de inculpată împotriva acestei din urmă decizii, a casat hotărârile

pronunțate în cauză și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Arad pentru efectuarea unui raport de expertiză medico-legală care, în raport

de dinamica producerii leziunilor, să stabilească dacă viața victimei a fost

pusă în primejdie și apoi să se poată face încadrarea juridică corectă a

faptei.

Tribunalul Arad, secția penală, prin

sentința nr. 161 din 29 august 2001, în rejudecare, a schimbat încadrarea

juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.

pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpata C.L.C. la un an închisoare,

cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 71 și art. 64 C.

pen.

A obligat pe inculpată să plătească

părții civile Spitalul Județean Arad 3.107.475 lei despăgubiri civile, cu

dobânzi legale de la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a reținut că, pentru leziunile

aplicate victimei au fost necesare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și că,

deși i-au pus viața în primejdie, din probe rezultă că inculpata nu a avut intenția

directă sau indirectă de a ucide, ci numai de a-l vătăma corporal.

Prin decizia penală nr. 525/ A din

10 decembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței instanței

de fond, pe care a desființat-o numai cu privire la neaplicarea art. 118 lit.

b) C. pen. și, rejudecând cauza, a dispus confiscarea unui cuțit cu mâner de

plastic și lamă metalică de 17 cm lungime.

Prin aceeași hotărâre, apelul

declarat de inculpată împotriva aceleiași hotărâri a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a apreciat că, atât

cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei în tentativă la

infracțiunea de omor, cât și cererea inculpatei de achitare, întrucât s-a aflat

în legitimă apărare, nu sunt întemeiate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe

motivele prevăzute de art. 385

9

pct. 13 și 17 C. proc. pen.,

invocând încadrarea juridică greșită a faptei prin neindicarea corectă a

textului de lege incriminator, schimbarea nelegală a încadrării juridice a

faptei comise în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și împrejurarea că

hotărârea este lovită de nulitate absolută, existând un caz de incompatibilitate

prevăzut de art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În concluzie, s-a cerut admiterea

recursului, casarea hotărârilor date în cauză care sunt lovite de nulitate

absolută și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva aceleiași decizii a

declarat recurs inculpata K.L.C., întemeiat pe motivele prevăzute de art. 385

9

pct. 15 și 17

1

C. proc. pen. și art. 20 C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea celor două hotărâri judecătorești și, rejudecând

cauza, să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 3520 din 4

iulie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a găsit întemeiate

recursurile declarate de parchet și inculpata K.L.C., pentru motivul de

incompatibilitate, prevăzut de art. 47 C. proc. pen. și a dispus casarea

deciziei penale atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la

Curtea de Apel Timișoara.

Prin decizia penală nr. 51/ A din 13

februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara, rejudecând în apel cauza după casarea

cu trimitere dispusă de secția penală a Curții Supreme de Justiție, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței

penale nr. 161 din 29 august 2001 a Tribunalului Arad, a desființat hotărârea

atacată, și rejudecând cauza a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 20,

raportat la art. 174, cu aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și

art. 76 lit. b) din același cod, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani

închisoare în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 118

lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a cuțitului, fiind

menținută sentința apelată în ceea ce privește soluționarea laturii civile a

cauzei.

Instanța de apel, a motivat în

esență că în baza probelor administrate la dosarul cauzei rezultă că inculpata

a comis fapta de tentativă la infracțiunea de omor calificat cu intenție

indirectă, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., referitoare la

legitima apărare.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpata K.L.C., care a invocat în scris, motivele de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 15, 17, 20 și 21 C. proc. pen.,

solicitând în esență achitarea sa, întrucât fapta reținută a fost comisă în

stare de legitimă apărare.

Recursul declarat va fi admis pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Examinând actele și lucrările

existente la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate și prevederile

legale, Curtea Supremă constată că instanța de apel a reținut în mod corect

situația de fapt în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei,

încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanță cu prevederile legale, în

speță, nefiind aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima

apărare.

Astfel, fapta inculpatei K.L.C., de

a-i aplica părții vătămate C.V. o lovitură cu un cuțit cu lama de 17 cm și

vârful ascuțit, în zona toracico-abdominală, provocându-i acestuia o plagă

penetrantă, înjunghiată în zona respectivă cu hemotorax stâng, fiindu-i

necesare pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu reținerea dispozițiilor

art. 73 lit. b) și art. 76 din același cod, față de împrejurările care au

condus la comiterea acestei infracțiuni.

Că așa s-au petrecut faptele rezultă

din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv

interogatoriile inculpatei din cursul urmăririi penale, dar și din faza

cercetării judecătorești, declarațiile părții vătămate, declarația martorei

K.B.C., dar și rapoartele de expertiză medico-legale existente la dosarul

cauzei.

Faptul că, ulterior, atât inculpatul

cât și partea vătămată au încercat să susțină că acesta din urmă ar fi „mers”

spre cuțitul inculpatei, nu este dovedită în plan probator, această apărare

fiind singulară și contrazisă de toate celelalte probe administrate în cauză și

datorată probabil, așa cum în mod corect a observat și instanța de apel,

înțelegerii ulterioare intervenită între inculpat și victimă, foști soți, din

căsătoria cărora a rezultat o fetiță.

Totuși, având în vedere modalitatea

în care a fost comisă fapta, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi dintre

cei doi soți, care deși divorțați, partea vătămată, C.V. obișnuia să revină la

fostul domiciliu conjugal provocând scandal și lovind-o pe inculpată și

insultând-o, față de atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatei, de faptul că

aceasta este fără antecedente penale și are în creștere și îngrijire un copil,

Curtea Supremă apreciază că în cauză, se impune a se da o eficiență sporită

circumstanțelor atenuante reținute în cauză și de instanța de apel, urmând a se

coborî pedeapsa aplicată până la limita inferioară a minimului special prevăzut

de lege, conform art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

Așa fiind, pentru considerentele mai

sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., secția penală a Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de inculpată, va casa decizia atacată numai cu privire la

individualizarea pedepsei și rejudecând, va reduce pedeapsa aplicată de la 3

ani la un an și 8 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpata K.L.C. (fostă C.) împotriva deciziei penale nr. 51/ A din 13

februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală atacată cu

privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei pentru infracțiunea

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen. și art. 76 lit. b) C. pen., pe care o reduce de la 3 ani închisoare la un

an și 8 luni închisoare.

Onorariul avocatului din oficiu în

sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2003.