ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3930/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45 din 23 februarie 1999, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpata C.L.C. la o pedeapsă de 3 ani, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. a) C. pen. A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. A obligat inculpata să plătească părții civile Spitalul Județean Arad suma de 3.107.475 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinței. A confiscat, spre distrugere, un cuțit cu lama de 17 cm. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 211/ A din 13 mai 1999, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanțe, apel nemotivat în scris dar prin care, în concluziile sale, a solicitat reducerea pedepsei.

Prin decizia nr. 3951 din 5 noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpată împotriva acestei din urmă decizii, a casat hotărârile pronunțate în cauză și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru efectuarea unui raport de expertiză medico-legală care, în raport de dinamica producerii leziunilor, să stabilească dacă viața victimei a fost pusă în primejdie și apoi să se poată face încadrarea juridică corectă a faptei. Tribunalul Arad, secția penală, prin sentința nr. 161 din 29 august 2001, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpata C.L.C.

la un an închisoare, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 71 și art. 64 C. pen. A obligat pe inculpată să plătească părții civile Spitalul Județean Arad 3.107.475 lei despăgubiri civile, cu dobânzi legale de la rămânerea definitivă a sentinței. S-a reținut că, pentru leziunile aplicate victimei au fost necesare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și că, deși i-au pus viața în primejdie, din probe rezultă că inculpata nu a avut intenția directă sau indirectă de a ucide, ci numai de a-l vătăma corporal. Prin decizia penală nr. 525/ A din 10 decembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței instanței de fond, pe care a desființat-o numai cu privire la neaplicarea art. 118 lit. b) C. pen.

și, rejudecând cauza, a dispus confiscarea unui cuțit cu mâner de plastic și lamă metalică de 17 cm lungime. Prin aceeași hotărâre, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiași hotărâri a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a apreciat că, atât cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, cât și cererea inculpatei de achitare, întrucât s-a aflat în legitimă apărare, nu sunt întemeiate. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 385 9 pct. 13 și 17 C. proc. pen., invocând încadrarea juridică greșită a faptei prin neindicarea corectă a textului de lege incriminator, schimbarea nelegală a încadrării juridice a faptei comise în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

și împrejurarea că hotărârea este lovită de nulitate absolută, existând un caz de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză care sunt lovite de nulitate absolută și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs inculpata K.L.C., întemeiat pe motivele prevăzute de art. 385 9 pct. 15 și 17 1 C. proc. pen. și art. 20 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri judecătorești și, rejudecând cauza, să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 3520 din 4 iulie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a găsit întemeiate recursurile declarate de parchet și inculpata K.L.C., pentru motivul de incompatibilitate, prevăzut de art. 47 C. proc. pen. și a dispus casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara. Prin decizia penală nr. 51/ A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara, rejudecând în apel cauza după casarea cu trimitere dispusă de secția penală a Curții Supreme de Justiție, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 161 din 29 august 2001 a Tribunalului Arad, a desființat hotărârea atacată, și rejudecând cauza a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

și art. 76 lit. b) din același cod, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a cuțitului, fiind menținută sentința apelată în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. Instanța de apel, a motivat în esență că în baza probelor administrate la dosarul cauzei rezultă că inculpata a comis fapta de tentativă la infracțiunea de omor calificat cu intenție indirectă, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata K.L.C., care a invocat în scris, motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 15, 17, 20 și 21 C. proc.

pen., solicitând în esență achitarea sa, întrucât fapta reținută a fost comisă în stare de legitimă apărare. Recursul declarat va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Examinând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea Supremă constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanță cu prevederile legale, în speță, nefiind aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare. Astfel, fapta inculpatei K.L.C., de a-i aplica părții vătămate C.V.

o lovitură cu un cuțit cu lama de 17 cm și vârful ascuțit, în zona toracico-abdominală, provocându-i acestuia o plagă penetrantă, înjunghiată în zona respectivă cu hemotorax stâng, fiindu-i necesare pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 din același cod, față de împrejurările care au condus la comiterea acestei infracțiuni. Că așa s-au petrecut faptele rezultă din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv interogatoriile inculpatei din cursul urmăririi penale, dar și din faza cercetării judecătorești, declarațiile părții vătămate, declarația martorei K.B.C., dar și rapoartele de expertiză medico-legale existente la dosarul cauzei.

Faptul că, ulterior, atât inculpatul cât și partea vătămată au încercat să susțină că acesta din urmă ar fi „mers” spre cuțitul inculpatei, nu este dovedită în plan probator, această apărare fiind singulară și contrazisă de toate celelalte probe administrate în cauză și datorată probabil, așa cum în mod corect a observat și instanța de apel, înțelegerii ulterioare intervenită între inculpat și victimă, foști soți, din căsătoria cărora a rezultat o fetiță. Totuși, având în vedere modalitatea în care a fost comisă fapta, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi dintre cei doi soți, care deși divorțați, partea vătămată, C.V.

obișnuia să revină la fostul domiciliu conjugal provocând scandal și lovind-o pe inculpată și insultând-o, față de atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatei, de faptul că aceasta este fără antecedente penale și are în creștere și îngrijire un copil, Curtea Supremă apreciază că în cauză, se impune a se da o eficiență sporită circumstanțelor atenuante reținute în cauză și de instanța de apel, urmând a se coborî pedeapsa aplicată până la limita inferioară a minimului special prevăzut de lege, conform art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. Așa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secția penală a Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat de inculpată, va casa decizia atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecând, va reduce pedeapsa aplicată de la 3 ani la un an și 8 luni închisoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata K.L.C. (fostă C.) împotriva deciziei penale nr. 51/ A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia penală atacată cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., pe care o reduce de la 3 ani închisoare la un an și 8 luni închisoare. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2003.