ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2729/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2729/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 88 din

18 martie 2010 a Tribunalului Arad, în baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit.

c) C. pen. cu aplic, art. 74 lit. a), c) C. pen. prin raportare la art. 76 alin.

(2) C. pen. a fost condamnată inculpata C.P. la 3 ani închisoare.

S-a făcut

aplic.art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În condițiile

prevăzute de art. 76 alin. (3) C. pen. nu s-a aplicat inculpatei pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi după executarea pedepsei principale.

A fost

obligată inculpata la tratament medical conform concluziilor din raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică din 18 februarie 2010 întocmit de Serviciul

județean de medicină legală Arad.

S-a constatat

că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost

menținută în continuare starea de arest preventiv a inculpatei și s-a dedus din

durata pedepsei aplicate acesteia perioada reținerii și arestării din 08

februarie 2010 până la zi.

În baza art. 118

lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat, în vederea distrugerii, toporul folosit de

către inculpată la săvârșirea faptei, aflat la camera de corpuri delicte a

Tribunalului Arad.

A fost

obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1600

lei.

Pentru a se

pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

La 3 martie

2010 a fost înregistrată la această prima instanță cauza penală privind pe

inculpata C.P. trimisă în judecată prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Arad pentru săvârșirea infraqiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit.

c) C. pen. față de victima C.R.C., fiică, în vârstă de 13 ani.

În fapt, în

sarcina inculpatei s-a reținut că în data de 06 februarie 2010 în jurul

prânzului, la domiciliul inculpatei se aflau doar partea vătămată, C.R.C. -

minoră în vârstă de 13 ani și mama acesteia, C.P., tatăl părții vătămate și

soțul inculpatei fiind în pădure, unde aduna nuiele pentru a confecționa

mături.

Partea

vătămată se afla în camera sa, cea de-a doua încăpere a locuinței, în picioare

și stătea cu spatele spre ușa primei camere, pieptănându-se. La un moment dat,

a auzit deschizându-se ușa dintre cele două camere și a realizat că inculpata a

deschis ușa și a intrat din prima cameră în cea în care se afla partea

vătămată. Fără a-i spune fiicei sale, din senin, inculpata i-a aplicat acesteia

o lovitură cu o secure în zona capului. In momentul în care partea vătămată a

văzut că sângerează s-a speriat și a fugit din cameră pe lângă mama ei, care a

încercat să o prindă de mână, însă nu a reușit să o și oprească pe partea

vătămată care a fugit la fratele său cel mare; acesta a chemat salvarea ce a

transportat minora la spital.

După ce a

lovit-o cu securea pe fiica sa și aceasta a fugit, inculpata a rămas singură la

domiciliu și având un puternic sentiment de frică, și-a aplicat o lovitură cu

același topor, în zona frunții. Imediat după aceea inculpata s-a aruncat în

fântâna din curte, cu gândul de a-și pune capăt zilelor, îngrozită de ceea ce

tocmai făcuse fiicei sale. Inculpata a reușit să iasă singură din fântână și

s-a reîntors în casă, așezându-se în pat cu hainele ude, fiind găsită de soțul

ei în această stare.

Anterior

datei de 06 februarie 2010 partea vătămată C.R.C. a avut mai multe discuții

aprinse cu părinții săi, fiind apostrofată în legătură cu o presupusă sarcină,

în școala unde partea vătămată învață zvonindu-se că aceasta ar fi însărcinată.

In principal inculpata era cea care- i reproșa fiicei ei presupusa sarcină.

Potrivit

raportului de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din data de 08

februarie 2010, privind-o pe partea vătămată C.R.C., aceasta prezenta la

nivelul regiunii parieto -occipitale, median, pe fond tumefiat și echimotic

palid albastru - violaceu de 5/4 cm, o soluție de continuitate de formă

liniară, orientată în axul lung al corpului, acoperită de crustă hematică de

culoare roșu - negricioasă, suturată pe tifon cu 4 fire de sutură, cu

dimensiuni (pe cât se poate aprecia) de 4,5/0,2 cm. Plaga contuză occipitală

prin agresiune s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur. Ea poate data

din 06 februarie 2010 și necesită 12-14 (douăsprezece - paisprezece) zile de

îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Conform criteriologiei medico -

legale, viața victimei nu a fost pusă în primejdie.

De asemenea,

din raportul de constatare medico-legală cu examinarea persoanei din data de 09

februarie 2010, privind-o pe inculpata C.P., aceasta prezenta la nivel

fronto-parietal median o soluție de continuitate alungită, orientată în axul

lung al corpului, ce are margini neregulate, fără punți tisulare între buzele

ei (astfel încât tăblia osoasă se vizualizează), dehiscentă (cu dehiscența

maximă situată central, de 4 cm), acoperită de secreție sero sangvinolentă

abundentă cu lungime de 15 cm. Aceasta este înconjurată de plăgi contuze și

excoriatii de forme neregulate, acoperite de cruste hematice roșu -

negricioase, cu dimensiuni cuprinse între 2/0). cm și 0,5/0,1 cm. Leziunile

traumatice prezentate s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure.

Ele pot data din 06 februarie 2010 și necesită 16-18 (șaisprezece optsprezece)

zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații. Conform criteriologiei

medico legale viața victimei nu a fost pusă în primejdie.

Inculpata a

fost cercetată și trimisă în judecată în stare de arest preventiv, față de

aceasta fiind luată, de procuror, măsura reținerii la 8 februarie 2010 și de

Tribunalul Arad, măsura arestării preventive, la 9 februarie 2010.

Inculpata a

recunoscut fapta, a arătat că o regretă și că a comis-o din cauza tulburării

provocate de discuția avută cu directorul școlii la care învață fiica ei cu

privire la o presupusă sarcină a acesteia.

Din probele

administrate în cele două faze ale procesului penal, și anume: în faza de

unnărire penală - acte medicale (filele 31-76, 83,114-116 dosar urmărire

penală), declarațiile părții vătămate (filele 99, 100, 117-119 dosar urmărire

penală), declarațiile martorilor C.A., C.A.A., B.I.C. (filele 14-19 dosar

urmărire penală), declarațiile inculpatei (filele 89, 90 dosar urmărire

penală); în faza cercetării judecătorești - declarația părții vătămate C.R.G. (fila

32), declarația inculpatei (fila 33), declarațiile martorilor C.A.A. și C.A. (filele

34, 35).

În fapt, s-a

reținut că la 6 februarie 2010, în jurul prânzului, în timp ce se afla la

domiciliul ei din Bârzava, sat Monoroștia, județul Arad, inculpata a aplicat

fiicei sale, în vârstă de 13 ani, C.R.C., o lovitură în cap, cu un topor aflat

în gospodărie (corp delict), provocându-i leziuni traumatice pentru a căror

vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Conform

criteriologiei medico-legale viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie.

Fapta

inculpatei a survenit pe fondul discuțiilor care au avut loc în familie în

legătură cu o presupusă sarcină a părții vătămate, despre care se discuta în

localitate și la școala unde învață aceasta.

După ce a

săvârșit fapta, inculpata s-a lovit cu același topor în cap și s-a aruncat în

fântână reușind să iasă singură.

Față de

faptul că inculpata s-a auto-agresat și a invocat afecțiuni psihice aceasta a

fost investigată de Serviciul județean de medicină legală Arad cu privire la

leziunile traumatice prezente la nivel fronto-parietal și sub aspect

psihiatric.

Astfel, prin

rapoartele medico-legale întocmite s-a stabilit că leziunile traumatice s-au

putut produce prin loviri cu sau de corpuri dure, pentru vindecare fiind

necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale fără ca viața să îi fi fost pusă în

primejdie, iar sub aspect psihiatric, că inculpata prezintă diagnosticul de

retard mental ușor cu tulburări de comportament fiind orientată

temporo-spațial, allo și autopsihic, prin raportare la fapta comisă și în

momentul comiterii acesteia având capacitatea psihică de a înțelege

semnificația faptelor ei, discernământul fiind păstrat. De asemenea, prin

raportul medicol-legal psihiatric s-a concluzionat că afecțiunea psihică de

care suferă inculpata necesită dispensarizare activă constând în examen de

specialitate periodic și tratament ce poate fi realizat prin rețeaua sanitară a

M.S. și prin rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor.

Fapta

inculpatei, săvârșită în modalitatea și în condițiile mai sus descrise

întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ce

privește vinovăția, s-a reținut că inculpata a acționat cu intenție directă,

urmărind suprimarea vieții fiicei sale.

Astfel,

inculpata a vizat capul părții vătămate, a acționat prin surprindere, venind din

spatele acesteia și a folosit un topor apt să îi asigure aplicarea unei

lovituri intense. De asemenea, pentru reținerea acestei forme a vinovăției nu

trebuie ignorat faptul că inculpata a acționat violent pe fondul unui puternic

sentiment de supărare provocată de ceea ce a aflat de la directorul școlii și

diriginta clasei în legătură cu o presupusă sarcină a fiicei sale, precum și

faptul că pe fondul unor stări emoționale asemănătoare, când era supărată fie

de componamentul copiilor, al soțului sau altor persoane, avea ieșiri violente

și faptul că imediat după comiterea faptei a încercat să se sinucidă.

Astfel,

inculpata a fost condamnată pentru lovire la amendă penală (filele 24-25

dosar), iar de mai multe ori, conform propriei declarații și a soțului, C.A., a

spart lucruri din casă cu securea, odată încercând să dea foc imobilului în

care locuia cu familia.

În aceste

condiții, cu toate că prin aplicarea loviturii viața victimei nu a fost pusă în

primejdie fapta inculpatei constituie infracțiune a de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raponat la art. 174, 175 alin. (1) lit.

c) C. pen. și nu infracțiune a de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C.

pen., iar forma de vinovăție este cea a intenției directe, tentativa la omor

neputând fi comisă prin intenție indirectă.

În ce

privește pedeapsa ce a fost aplicată inculpatei, pentru dozarea și

individualizarea acesteia prima instanță a ținut cont de circumstanțele reale

ale faptei și de persoana inculpatei, care în prezent este reabilitată față de

pedeapsa amenzii penale (aplicată prin sentința penală nr. 179 din 13 decembrie

2002 a Judecătoriei Lipova definitivă prin nerecurare) și diagnosticată cu

afecțiuni psihice ce necesită tratament prin dispensarizare activă.

Astfel, având

în vedere textul din lege sus menționat, privind încadrarea juridică a faptei,

dispozițiile legale cuprinse în art. 52 și art. 72 C. pen., privind scopul

pedepsei și criteriile de individualizare a acesteia, precum și cele cuprinse

în art. 74 lit. a) și c) C. pen., ce permit ca la stabilirea pedepsei să fie

valorificate favorabil împrejurări privind conduita bună a infractorului

înainte de săvârșirea faptei și atitudine a acestuia după săvârșirea

infracțiunii rezultând din componarea sinceră în cursul procesului, cu

consecința reducerii pedepsei în condițiile prevăzute de art. 76 alin. (2) C.

pen., a fost condamnată inculpata C.P. la 3 (trei ani) închisoare pentru

tentativă la omor calificat.

În ce

privește dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., incidența și efectele acestora

s-a reținut prin raportare la limitele de pedeapsă așa cum sunt reduse conform art.

21 alin. (2) C. pen., tentativa fiind o infracțiune de sine-stătătoare.

În ce

privește modalitate a de executare a pedepsei de 3 ani închisoare, prima

instanță a considerat că în cauză nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 81,

82 C. pen. deoarece inculpata nu beneficiază de resursele psihice necesare

pentru a se îndrepta prin autoreeducare.

Astfel,

suspendarea condiționată a executării pedepsei implică reîntoarcerea inculpatei

în mediul familial unde, în ultimii doi ani s-a confruntat cu situații care au

adus-o în stare de iritare ce a culminat cu ieșiri violente, într-o primă fază

față de bunurile din jurul ei, după care față de fiica ei. Ori, în acest context

și față de constatările și concluziile comisiei de expertiză medico-legală

privind examinarea personalității inculpatei, ce pot fi valorificate pentru

verificarea aptitudinii inculpatei de a-și autocenzura comportamentul (în așa

fel încât în viitor să nu mai intre în conflict cu legea penală), din care

rezultă că are o personalitate iritabilă, cu tentă la instabilitate,

impulsivitate, toleranță scăzută la frustrare este evident că scopul pedepsei

nu poate fi atins decât prin privarea de libenate a inculpatei și integrarea ei

într-un program de reeducare specific mediului penitenciar, ce urmează să fie

însoțit de tratament medical conform concluziilor expertizei medico-legale

psihiatrică din 18 februarie 2010 întocmit de Serviciul județean de medicină legală

Arad.

În aplicarea

dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă.

În temeiul art.

118 lit. b) C. proc. pen., toporul folosit de inculpată pentru vătămarea

victimei, aflat în gospodărie fiind deci al acesteia, a fost confiscat.

În temeiul art.

350 C. proc. pen., în considerarea împrejurărilor sus arătate privind

executarea pedepsei în regim privativ de libertate măsura arestării preventive

a inculpatei a fost menținută, iar conform art. 88 C. pen. din pedeapsa

aplicată a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive începând cu

data de 08 februarie 2010 până la zi.

În temeiul art.

191 alin. (1) C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 1600 lei.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și,

pentru inculpata C.P., apărătorul din oficiu.

În motivarea

apelului procurorului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a solicitat

desființarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, pronunțarea unei noi

hotărâri, arătând că:

a) prima

instanță nu a acordat despăgubiri pălții vătămate minore, deși procurorul a

susținut interesele civile ale acesteia, potrivit art. 18 alin. (2) C proc.

pen., solicitând obligarea inculpatei la 5.000 lei daune morale;

b) instanța

de fond în mod greșit nu a aplicat interzicerea drepturilor părintești ca

pedeapsă accesorie;

c) prima

instanță a greșit când a exceptat dreptul de a alege de la interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. ca pedeapsă accesorie;

d) s-a

aplicat o pedeapsă nejustificat de blândă, ca efect al reținerii eronate a

circumstanțelor atenuante, față de perseverența infracțională a inculpatei;

e) în mod

greșit nu s-a aplicat pedeapsa complementară, chiar în contextul reținerii

circumstanțelor atenuante înlăturarea ei fiind o facultate, datele ce

caracterizează persoana inculpatei și interesul superior al minorei justificând

o atare măsură (filele 51-57 dosar primă instanță).

Apelul

inculpatei nu a fost motivat, cu ocazia dezbaterilor apărătorul din oficiu

solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C pen.

Prin Decizia penală

nr. 67/ A din 3 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, sectia penală, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.P.

A fost admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

A fost

desființată în parte sentința primei instanțe și, rejudecând cauza în latură

penală în privința pedepselor accesorii și complementare, precum și în latura

civilă:

În baza alt.

71 alin. (2) C pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de alt. 64 alin. (1) lit. a) - c) C pen. pe

durata executării pedepsei principale.

În baza alt.

65 raportat la alt. 175 alin. (1) C pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa

complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea

pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de alt. 64 alin. (10) lit.

a) - c) C pen.

În baza alt.

14 alin. (5), art. 17 și art. 346 alin. (1) C proc. pen., a fost obligată

inculpata la plata către paltea vătămată C.R.C. a sumei de 5.000 lei

despăgubiri pentru daune morale.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a menținut

starea de arest a inculpatei și s-a dedus prevenția la zi.

A fost

obligată apelanta inculpată la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând

legalitate a și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse

acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel a constată că apelul inculpatei

este nefondat iar apelul procurorului este fondat în privința pedepselor

accesorii și complementare, precum și în latura civilă.

Curtea și-a

însușit starea de fapt și încadrarea juridică reținute de prima instanță,

precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite

în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată

(primă instanță).

Starea de

fapt a fost corect reținută de către prima instanță, pătțile necontestând acest

aspect. Din declarațiile date de inculpată, partea vătămată, martori,

procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșă foto, rapoartele de

constatare medico-legală cu examinarea persoanei rezultă, dincolo de orice

îndoială rezonabilă, că inculpata apelantă C.P. a comis tentativa la

infracțiune a de omor calificat reținută în sarcina sa, faptă săvârșită

împotriva victimei C.R.C., fiica ei.

Referitor la

încadrarea juridică a faptei, se observă că prima instanță în mod just a

considerat că fapta inculpatei constituie tentativă la infracțiune a de omor,

întrucât, deși din actul medico-legal reiese că viața victimei nu a fost pusă

în primejdie (fila 83 dosar urmărire penală), inculpata a folosit un obiect apt

să producă moartea (un topor) iar lovitura a vizat o zonă vitală (capul - regiunea

parieto-occipitală), prevăzând astfel rezultatul faptei sale și, chiar dacă

este posibil să nu-l fi urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui,

poziție subiectivă specifică intenției.

Cum victima

este fiica inculpatei, în mod corect s-a reținut circumstanța agravantă legală

prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C pen., fiica fiind rudă apropiată în

sensul art. 149 alin. (1) C pen.

Referitor la

individualizarea pedepselor, Curtea de Apel remarcă faptul că în mod corect

prima instanță a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) C pen., având în vedere conduita bună a inculpatei înaintea săvârșirii

faptei și atitudine a sinceră a acesteia pe parcursul procesului penal (atât în

cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății), ea neîmpiedicând în niciun

fel aflarea adevărului în cauză. Existența unei condamnări în anul 2003 la

pedeapsa amenzii penale pentru infracțiune a prevăzută de an. 180 alin. (2) C

pen. nu are relevanță asupra circumstanțelor atenuante descrise mai sus.

În legătură

cu pedeapsa principală pentru infracțiunea de omor, instanța de apel consideră

că aceasta a fost aplicată într-un cuantum situat sub minimul prevăzut de lege

(3 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 7 ani și

6 luni la 12 ani și 6 luni), ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante,

propolțional cu gradul de pericol social al faptei și al făptuitoarei. Pe de o

parte, pedeapsa principală nu poate fi majorată, atitudinea psihică a

inculpatei față de fapta comisă nefiind de natură a justifica o astfel de

măsură (după ce a realizat ce a făcut prin lovirea fiicei sale cu toporul în

cap, a încercat să curme propria viață, aplicându-și o lovitură cu toporul în

frunte și aruncându-se în fântână, ceea ce demonstrează regretul pentru fapta

săvârșită și conștientizarea consecințelor acesteia). Pe de altă parte, pedeapsa

principală nu poate fi nici redusă, având în vedere valoarea socială lezată

(dreptul la viață) și împrejurarea că inculpata a avut discernământul păstrat

în rapon de fapta imputată (fila 116 verso dosar urmărire penală).

Curtea de

Apel a observat că prima instanță a aplicat în mod corect pedepsele accesorii

constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de an. 64 alin. (1) lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C pen. pe durata pedepsei închisorii, deoarece, prin

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată, inculpata devine nedemnă

să fie aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să

ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Însă,

instanța de apel consideră că se impune și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I și lit. d) C pen.

Astfel, din

moment ce inculpata nu are maturitate a de a respecta dreptul la viață al

semenilor săi, se impune în mod rezonabil concluzia că ea nu este în măsură să

aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu

privire la alegea corpului legislativ.

În privința

drepturilor părintești, inculpatei nu i se poate da posibilitatea exercitării

acestora, având în vedere natura faptei și calitatea victimei, interesul

minorei fiind cel care prevalează.

De asemenea,

cunea de apel observă că în mod nejustificat prima instanță nu a aplicat

pedeapsa complementară. Față de cuantumul pedepsei principale aplicate, natura

faptei și calitatea victimei, este necesar a se interzice inculpatei, pe o

perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principaJe, a exercitării

drepturilor prevăzute de an. 64 alin. (1) lit. a), b) și d) C pen.

În latura

civilă, se constată că, deși procurorul a susținut interesele civile ale pălții

vătămate conform an. 18 alin. (2) C proc. pen., prima instanță nu a procedat

așa cum prevede an. 17 alin. (3) C proc. pen. în sensul de a se pronunța din

oficiu asupra rep'arării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana

vătămată nu este constituită pane civilă. în mod cert inculpata, prin fapta sa,

a cauzat un prejudiciu moral pălții vătămate, cauzându-i suferințe fizice și

psihice. Curtea a apreciat că solicitarea procurorului de a fi stabilite

despăgubiri pentru daunele morale în sumă de 5.000 lei este întemeiată, având

în vedere leziunea provocată (traumatism cranio-cerebral acut deschis - plagă

contuză occipitală prin agresiune) și urmările ei fizice (cicatrice) și psihice

(agresiunea venind din partea mamei, cu care locuiește și se gospodărește).

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și inculpata C.P.

Parchetul a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în

rejudecare condamnarea inculpatei pentru tentativă la infracțiunea prevăzută de

art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., fără aplicarea art. 74 lit. a) și

c) C. pen. la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.

Inculpata a

invocat de asemenea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., solicitând schimbarea modalității de executare a pedepsei în

sensul executării acestei în condițiile art. 86

1

C. pen.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare în care

se încadrează, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte

constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Pe baza

materialului probator administrat în cauză s-a reținut în mod corect ca

situație de fapt că în ziua de 6 februarie 2010 inculpata C.P. a aplicat o

lovitură cu toporul în cap fiicei sale minore C.R.P., în vârstă de 13 ani.

Chiar dacă

potrivit raportului de expertiză medico-legală viața victimei nu a fost pusă în

primejdie, fapta inculpatei a fost în mod corect încadrată în drept în

infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175

lit. i) C. pen.,având în vedere regiunea anatomică în care s-a aplicat

lovitura, obiectul folosit și intensitatea loviturii, criterii care

demonstrează că inculpata a prevăzut rezultatul letal al acțiunii sale, pe care

chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

În ce

privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta reflectă

atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen.

Fără îndoială

că fapta comisă de inculpată prezintă un grad ridicat de pericol social, în

condițiile în care aceasta a prevăzut și acceptat că prin acțiunea sa viața

fiicei sale poate fi curmată; în același timp însă, nu se poate face abstracție

de circumstanțele în care fapta a fost comisă, inculpata suferind de o boală

psihică ce necesită dispensarizare activă( a se vedea raportul de expertiză

medico legală psihiatrică, fil. 115 d.u.p.), situație în care presupusa stare

de graviditate a fiicei sale în vârstă de 13 ani a reprezentat o justificare

pentru conduita sa violentă.

De asemenea,

din actele dosarului rezultă că inculpata a regretat în mod sincer fapta

comisă, a realizat la scurt timp consecințele posibile ale acesteia, încercând

să se sinucidă,autoagresându-se cu același obiect cu care anterior își lovise

fiica și aruncându-se apoi în fântâna din curte.

În privința

antecedentelor penale, este adevărat că inculpata a mai fost în conflict cu

legea penală, însă condamnarea anterioară (la pedeapsa amenzii penale) nu

întrunește condițiile legale pentru a atrage starea de recidivă.

În fine,

chiar dacă nu este o infracțiune pentru care ar fi necesară o plângere

prealabilă, ținând seama de circumstanțele cauzei (victima fiind fiica

inculpatei), urmează a fi avută în vedere și poziția părții vătămate, care a

susținut că anterior nu a mai fost lovită de către inculpată, cu care a avut o

bună relație între mamă și fiică (fil. 32 ds.fond).

Pe de altă

parte însă, dacă aceste criterii de individualizare justifică un cuantum mai

redus al pedepsei, inclusiv coborârea acesteia sub minimul special, ele nu pot

conduce însă și la o schimbare a modalității de executare, așa cum a solicitat

inculpata în recursul său, căci aceasta ar echivala cu un exces de clemență și

ar pune sub semnul întrebării atât funcția de constrângere, cât și pe cea de

reeducare ale pedepsei.

Prin urmare Înalta

Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată,

sens în care toate criticile cuprinse atât în recursul Parchetului, cât și în

recursul inculpatei sunt nefondate, cu consecința respingerii ca atare a

acestora conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu

deducerea prevenției la zi și obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și de inculpata C.P. împotriva Deciziei penale nr. 67/ A din 3 mai 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din

pedeapsa aplicată recurentei inculpate durata reținerii și arestării preventive

de la 8 februarie 2010 la 21 iulie 2010.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 iulie 2010.