ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2009

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 343 din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr. 3950.1/108/2007, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 37 lit. b) și art. 80 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.M., la 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului C.F.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.T.S. (fost C.), la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului R.T.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.P. (fost C.), la 9 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis celor trei inculpați exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpați lor C.F.M. și R.T.S. S-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.M. durata arestării preventive de la 30 ianuarie 2008 la zi, și din pedeapsa aplicată inculpatului R.T.S. durata arestării preventive de la 5 februarie 2008 până la zi. Inculpații au fost obligați în solidar să plătească Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad suma de 21545,12 lei cheltuieli de spitalizare. S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă I.B.C. și inculpații au fost obligați în solidar să plătească acesteia suma de 20000 lei cu titlu de daune morale și s-au respins restul pretențiilor.

Inculpații au fost obligați în solidar să plătească părții civile I.B.C. suma de 3600 lei cheltuieli judiciare și câte 1100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 284/P/2006 au fost trimiși în judecată inculpații C.F.M., R.T.S. și B.C.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina acestora prin actul de acuzare că în ziua de 28 mai 2006, în jurul orelor 13,00 - 14,00, înarmați cu bâte de base-ball au aplicat mai multe lovituri în regiuni vitale, părții vătămate I.B.C., în timp ce acesta se afla împreună cu tatăl său I.T., pe str. Griviței din Arad.

În urma loviturilor primite, I.B.C. a suferit leziuni care au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fiindu-i pusă în pericol viața. Imediat după comiterea faptei inculpații au părăsit țara astfel că nu au fost audiați iar materialul de urmărire penală nu a putut fi prezentat. În fața instanței de judecată, inculpații C.F.M. și R.T.S. au fost ascultați, cu respectarea drepturilor procesuale. Inculpatul C.F.M. a recunoscut comiterea faptei susținând că a fost lovit de partea vătămată cu o bâtă de base-ball peste mâna stângă cu care s-a apărat și a luat această bâtă de la partea vătămată și l-a lovit o singură dată în cap. Inculpatul R.T.S. nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că singura persoană pe care a agresat-o a fost martorul I.T., și partea vătămată l-a lovit pe inculpatul C.F.M.

cu bâta de base-ball peste mâna stângă, dorind de fapt să-l lovească în cap. Inculpatul B.C.P. nu a fost ascultat în fața instanței întrucât a fost plecat din țară, aspect care rezultă din procesul verbal încheiat de organele de poliție la mandatul de aducere emis pe numele acestuia. În aceste împrejurări procedura de citare cu acesta s-a îndeplinit în condițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., prin afișare la Consiliul local Arad. Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală: proces verbal de cercetare la fața locului, raport de constatare medico-legală, planșa foto, proces verbal de investigații, declarațiile părții vătămate I.B.C., declarațiile martorilor I.T., B.R., H.L., A.D., B.G., cât și în fața instanței: declarațiile martorilor H.L., A.D., I.T., S.l., L.M., L.I.

și declarațiile inculpaților C.F.M. și R.T.S., instanța de fond a reținut următoarele: În ziua de 28 mai 2006, în jurul amiezii partea vătămată I.B.C., însoțit de martorii I.T. (tatăl său), H.L. și A.D. s-au deplasat cu autoturismul la imobilul situat pe str. Grivitei din Arad, cu intenția de a transporta anumite bunuri. În timp ce aceștia se aflau în fața imobilului susmenționat, a apărut un autoturism, care a parcat în imediata apropiere și din acesta au coborât inițial inculpații C.F.M. și R.T.S. și apoi inculpatul B.C.P., care era la volan. Motorul autoturismului a rămas pornit. De menționat este faptul că între inculpați și martorul I.T., tatăl părții vătămate exista un conflict vechi, apărut în Franța pe fondul unor discuții cu privire la unii membrii ai familiei și deși s-a încercat stingerea acestuia pe calea unei „judecăți țigănești”, nu s-a reușit aceasta.

Dat fiind acest conflict, între inculpați, pe de o parte și martorul I.T. și partea vătămată, pe de altă parte, s-a iscat o ceartă, auzită de martorii A.D. și H.L., care se aflau în curtea imobilului. La un moment dat, cearta a degenerat, partea vătămată I.B.C. a ridicat bâta de base-ball pe care o avea în mână și a încercat să-l lovească pe inculpatul C.F.M. în zona capului. Acesta a fost atenționat de inculpatul R.T., astfel că a ridicat mâna stângă pentru a se apăra și a fost lovit peste aceasta de către partea vătămată. În acel moment, inculpatul C.F.M. a dezarmat-o pe partea vătămată, și cu bâta de baseball luată de la acesta, i-a aplicat lovituri în zona capului Concomitent, inculpații R.T.S.

și B.C.P. au început să-l lovească pe martorul I.T. cu bâte de base-ball, aplicându-i lovituri pe toate zonele corpului. În urma loviturilor primite, partea vătămată I.B.C. a căzut, și toți cei trei inculpați au început să-l agreseze, aplicându-i multiple lovituri cu bâtele de base-ball peste toate zonele corpului. Agresiunea s-a derulat pe parcursul a câtorva minute, fiind observată de martorii A.D., H.L., B.R. și B.G. Pentru că s-a telefonat Poliției și Ambulanței, inculpatul B.C.P. le-a cerut celorlalți să plece, astfel că s-au îndreptat spre mașina cu care au venit, inculpatul C.F.M. a lovit cu bâta de base-ball autoturismul martorului I.T., căruia i s-au spart parbrizul, geamurile laterale și luneta, și apoi au plecat.

În aceeași zi, la locuința părinților inculpaților au venit zeci de persoane care-i căutau pe aceștia pentru a se răzbuna, afirmând că partea vătămată a murit. Acest fapt i-a determinat pe inculpați să părăsească țara, urmărirea penală desfășurându-se în lipsa lor, și au fost emise mandate de arestare preventivă pe numele acestora, în lipsă. În luna ianuarie 2008, inculpații C.F.M. și R.T.S. s-au întors în tară și s-au predat organelor de poliție. Din raportul de constatare medico-legală nr. 250/A/3 din 31 mai 2006, întocmit de S.J.M.L. Arad, rezultă că partea vătămată I.B.C. a prezentat T.C.C. acut închis, contuzie cerebrală, hematom temporoparietal stâng extradural, traumatism toracic, stop cardiorespirator resuscitat, comă gradul ll și acestea au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale.

S-a concluzionat că leziunile descrise au pus în primejdie viața numitului I.B.C. Lovirea repetată a părții vătămate cu corpuri dure, doborârea ei la pământ și aplicarea în continuare a unor lovituri cu intensitate, în toate zonele corpului, agresiunea având ca rezultat producerea leziunilor descrise mai sus constituie tentativă ia infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. împrejurarea că inculpații au încetat agresiunea după ce victima a intrat în stare de inconștiență nu are semnificație decât că nu au urmărit uciderea acesteia, având reprezentarea morții victimei ca rezultat posibil a actelor lor de violență și manifestând indiferență față de un anume rezultat, inculpații au comis fapta cu intenția indirectă de a ucide, ceea ce caracterizează, pe linia laturii subiective, infracțiunea de omor.

Instanța a reținut existența coautoratului, care presupune ca participanții să acționeze împreună prin desfășurarea unor activități materiale concordante, contribuind nemijlocit la săvârșirea faptei iar acțiunile lor se află într-o unitate indivizibilă, fapt ce rezultă din probatoriul administrat. Pentru ca fapta să fie caracterizată ca infracțiune de încăierare, prevăzută de art. 322 C. pen., este necesar ca tentativa de ucidere a unei persoane să se fi săvârșit în cursul unei încăierări între două grupuri adverse, ori în cauză nu au existat astfel de grupuri, actele de agresiune fiind îndreptate exclusiv asupra pârtii vătămate. Așadar, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în acest sens de inculpatul R.T.S., a fost respinsă.

Instanța de fond a reținut că, comportarea victimei I.B.C., constând în intenția de a lovi pe inculpatul C.F.M. cu o bâtă de baseball, în zona capului, lovitură evitată de acesta prin ridicarea mânii stângi, cu consecința aplicării unei lovituri în această zonă, are semnificația unor acte de agresiune apte să creeze în psihicul inculpatului C.F.M. o stare afectivă de puternică tulburare, cu consecința posibilităților de evaluare exactă a faptei comise, fiind astfel incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. În privința participației inculpatului B.C.P. la comiterea faptei instanța de fond a constatat că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită.

Așadar, mijloacele de probă prevăzute în art. 64 C. pen., pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o distincție în ceea ce privește valoarea lor probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau a judecății. În consecință, nu există un temei legal pentru a se face o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța fiind îndreptățită a le reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul. Declarațiile martorilor H.L., A.D., B.R., B.G. și I.T., date în faza de urmărire penală dovedesc vinovăția acestuia. în fața instanței de fond, martorii I.T., H.L. și A.D.

și-au menținut declarațiile anterioare, cu precizarea că ultimii doi martori au fost evazivi în privința numărului inculpaților care au participat la comiterea faptei, aceste reveniri fiind lipsite de relevantă și nefiind suficiente pentru a înlătura declarațiile inițiale, în condițiile în care se coroborează și cu alte mijloace de probă. În ciuda demersurilor instanței, martorii B.R. și B.G. nu au putut fi ascultați în mod nemijlocit în fața instanței, și mărturia acestora nu constituie singurul element pe care se sprijină condamnarea inculpatului, astfel că, în consens cu art. 6 din C.E.D.O., s-au reținut aceste declarații. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, precum și persoanele inculpaților.

În privința inculpatului C.F.M., instanța de fond a reținut că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin sentința penală nr. 2153 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 220 din 4 aprilie 2001 a Curții de Apel Timișoara, arestat la 29 aprilie 2002 și liberat condiționat la 6 aprilie 2004, cu un rest neexecutat de 387 zile. Față de aceste date, s-a constatat că inculpatul se află în situația recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 37 lit. a) C. pen. Instanța de fond a reținut atitudinea sinceră, cooperantă a acestui inculpat, fapt ce rezultă din recunoașterea faptei, regretul manifestat față de comiterea acesteia, reîntoarcerea în țară și predarea către autorități.

Pe de altă parte, s-a observat o perseverență infracțională a inculpatului în comiterea unor fapte de violență, raportat la condamnarea anterioară. Acest inculpat are patru copii minori în întreținere și prezintă anumite afecțiuni dovedite cu înscrisurile depuse la dosar Tribunalul, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a scuzei provocării, circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. și starea de recidivă postexecutorie și făcând aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnai pe inculpatul C.F.M., la 10 ani închisoare, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 37 lit. b) și art. 80 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a apreciat că în acest cuantum, și prin executarea în regim de detenție, pedeapsa este aptă în realizarea scopului preventiv-educativ al acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. Referitor la inculpatul R.T.S., tribunalul a reținut că acesta a avut un bun comportament în societate și familie anterior comiterii acestei fapte, împrejurare care rezultă din faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are trei copii minori în întreținere, din care unul este încadrat într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție socială. S-a constatat că acest inculpat a avut o atitudine cooperantă în fața organelor judiciare, întrucât s-a reîntors în țară și s-a predat autorităților, a dorit să dea declarații, fără a i se putea imputa nerecunoașterea acuzației formulate împotriva sa, deoarece inculpatul nu poate fi obligat să furnizeze probe sau să-și recunoască vinovăția.

În cauză s-a efectuat un referat de evaluare de către S.P. de pe lângă Tribunalul Arad, respectiv nr. 2881 din 3 octombrie 2007, în absența sursei principale, respectiv persoana inculpatului și s-a concluzionat că sustragerea de la urmărirea penală și încercarea de evitare a tragerii sale la răspundere relevă Incapacitatea acestuia de a-și asuma responsabilitatea faptelor sale, dovedind carențe comportamentale și educaționale de natură să-l predispună pe inculpat la comportamente infracționale viitoare. Aceste concluzii, însă, nu au mai fost de actualitate și au fost înlăturate. Ca atare, instanța de fond, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.T.S.

la 7 ani și 6 luni închisoare, apreciindu-se că în acest cuantum și cu executarea în detenție, pedeapsa poate asigura îndeplinirea scopului definit de art. 52 C. pen. Cu privire la persoana inculpatului B.C.P. tribunalul a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală și judecată, fiind plecat din țară, nu a putut fi audiat pentru a se cunoaște poziția sa procesuală. Prin referatul de evaluare nr. 2882 din 3 octombrie 2007 întocmit de S.P. de pe lângă Tribunalul Arad, s-a concluzionat că sustragerea sa de la urmărire penală și încercarea de evitare a tragerii sale la răspundere, relevă incapacitatea inculpatului de a-și asuma responsabilitatea faptelor sale, dovedind carențe comportamentale și educaționale, de natură să-l predispună pe inculpat la comportamente infracționale viitoare.

Așadar, tribunalul în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.C.P. la 9 ani închisoare, considerându-se că această pedeapsă, executabilă în regim de detenție, este de natură să ducă la reeducarea acestuia. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpaților C.F.M., R.T.S. și B.C.P., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. Ca o consecință a condamnării, a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Referitor la acest aspect, tribunalul a reținut că potrivit Deciziei nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, și care este obligatorie conform art. 414 12 afin.

3 C. proc. pen., interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., nu se va face automat, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Această decizie este în acord și cu Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005 a C.E.D.O., potrivit căreia dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut, și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte. În prezenta cauză, tribunalul a constatat că gravitatea faptei relevă faptul că inculpații nu au capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale.

Din moment ce aceștia nu au maturitatea de a respecta dreptul la viață, integritate corporală, acesta fund unul dintre motivele pentru care vor fi lipsiți de libertate până la executarea pedepselor, s-a concluzionat în mod rezonabil ca inculpații nu sunt în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara pe plan național și local, și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ Prin urmare, tribunalul a apreciat că este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor lor electorale pe durata executării pedepselor În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților C.F.M. și R.T.S. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.M.

durata arestării preventive de la 30 ianuarie 2008 la zi și din pedeapsa aplicată inculpatului R.T.S., durata arestării preventive de la 5 februarie 2003 la zi. Văzând poziția procesuală a inculpaților, care au fost de acord cu plata cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate I.B.C., și principiul disponibilității ce este aplicabil în soluționarea acțiunii civile, tribunalul în baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 313 clin Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 și art. 998 și urm. C. civ., tribunalul i-a obligat inculpații în solidar să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgența Arad suma ce 21545,12 lei cheltuieli de spitalizare. În privința acțiunii civile, partea vătămată I.B.C.

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20000 euro, reprezentând daune materiale, respectiv costul tratamentului medical, a medicamentelor necesare vindecării, costul alimentației specifice unui om bolnav, costul transportului la unitățile sanitare din Arad și Timișoara, costul recuperării medicale și suma de 30000 euro reprezentând daune morale, respectiv acoperirea suferinței cauzate de inculpați prin agresiunile la care a fost supus, leziunile suferite și urmările pricinuite. Instanța a apreciat că răspunderea civilă se angajează atât în situația existenței unui prejudiciu material și moral. Instituția daunelor morale constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pentru care cel care a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părții vătămate și în domeniul vieții sufletești.

Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile delictuale. Instanța de fond a apreciat că partea vătămată a suferit ca urmare a acțiunilor infracționale exercitate de inculpați, însă repararea prejudiciului cauzat nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei, motiv pentru care a apreciat că suma de 20000 lei este suficientă, dar și necesară reparării prejudiciului moral. Potrivit art. 1195 C. civ., oricine face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, și cum la dosar nu există nici o probă privind prejudiciul material cauzat (singura depoziție a martorului I.T., tatăl părții vătămate, care afirmă că a suportat toate cheltuielile ocazionate cu tratamentul, nu se coroborează cu alte probe), instanța de fond a respins pretențiile formulate cu acest titlu.

Astfel, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 și 1003 C. civ., tribunalul a admis în parte acțiunea civilă exercitată de parte civilă I.B.C. și i-a obligat pe inculpați în solidar să plătească acesteia suma de 20000 lei cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. În baza art. 193 C. proc. pen., tribunalul i-a obligat pe inculpați în solidar, să plătească părții civile I.B.C. suma de 3600 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 15 din 17 ianuarie 2008, avocat C.E., iar în baza art. 191 C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați să plătească statului câte 1100 lei fiecare cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații C.F.M., R.T.S.

și B.C.P. și partea civilă I.B.C. Partea civilă I.B.C., în motivele de apel prezentate în scris, a criticat hotărârea instanței de fond atât sub aspectul laturii penale, cât și a laturii civile Cu privire la latura penală a arătat că pedepsele aplicate celor trei inculpați sunt neîndestulătoare față de pericolul social concret al faptei comise și de urmările avute, solicitând aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special, la care să se mai adauge un spor. S-a mai arătat că inculpatului C.F.M. i s-a reținut în mod greșit de către instanța de fond că ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., deși din materialul probatoriu a rezultat o altă stare de fapt, neputându-se reține că partea vătămată I-a provocat pe inculpatul care era pregătit cu o bâtă să-l lovească.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a criticat sentința pentru că nu au fost acordate daunele materiale solicitate, chiar dacă nu au fost depuse în probațiune chitanțe cu medicamentația administrată, însă cu martorul I.T. s-a demonstrat că s-au cheltuit aproximativ 150 - 200 Euro/zi, pe timp de 90 zile cât a fost spitalizat partea civilă, cu tratamentul medical suplimentar, cu cheltuielile de transport, cu alimentația specială și alte cheltuieli adiacente spitalizării, aceasta cifră ajungându-se în total la suma de 20.000 Euro.

A fost criticată și suma acordata cu titlul de daune morale de către instanța de fond, suma de 20.000 lei, deși agresiunea la care a fost supusă partea vătămată de către inculpați a avut urmări grave asupra stării sale de sănătate, intrând și în comă de gradul III, suferind un stop cardio-respirator, a fost supus unei intervenții chirurgicale, viața fiindu-i pusă în primejdie, a suportat privațiunile inerente unui tratament medical îndelungat, fiind internat 3 luni în spital, urmările care au rămas pentru toată viața, solicitând acordarea despăgubiri lor cu titlu de daune morale, în sumă de 30.000 Euro. În memoriul formulat în sens de către inculpatul R.T.S., acesta a recunoscut că a avut un conflict cu numitul I.T., care a încercat să-l lovească că a intervenit atunci când partea vătămată I.B.C.

a ridicat bâta de base-ball pentru a-l lovi pe inculpatul C.F.M. în zona capului, solicitând reducerea pedepsei, având în vedere că a avut o atitudine cooperantă în fața organelor judiciare, că este tatăl a trei copii minori. De asemenea, a mai arătat că nu se impune acordarea către partea civilă a despăgubirilor solicitate. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.F.M., motivele de apel au fost dezvoltate oral în ziua judecății de către apărătorul ales al inculpatului, care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., înlăturându-se art. 75 lit. a) C. pen., acesta aplicând doar o singură lovitură părții vătămate, intenția acestui inculpat fiind să se apere în conflictul iscat, dorința inculpatului nefiind aceea de a suprima viața părții vătămate, ci de a se apăra și de a aplica o corecție.

În subsidiar, pentru acest inculpat s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, care este excesivă, cu atât mai mult că inculpatul C.F.M. a avut o atitudine cooperantă și de regret, iar cu privire la inculpatul R.T.S. s-a solicitat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. Inculpatul B.C.P. nu a formulat motive de apel în scris, ci în ziua judecății au fost expuse oral aceste motive, de către apărătorul ales al inculpatului, care a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că inculpatul nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor pentru care a fost trimis în judecată, singura intervenție a inculpatului constând în aceea că i-a tras spre mașină pe inculpații C.F.M.

și R.T.S., iar în cazul reținerii unei participări a inculpatului la comiterea faptei, s-a solicitat reținerea scuzei provocării. Prin decizia penală nr. 26/ A din 9 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a inculpaților. Au fost obligați inculpații la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că apelurile formulate de către inculpații C.F.M., R.T.S.

și B.C.P. și partea civilă I. B.C. sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică și legală. Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpaților în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., pe baza probelor administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor fiind cea legală. În aceste condiții, în mod just s-a reținut că, la data de 28 mai 2006, în fața imobilului situat în Arad, în urma unui conflict iscat între inculpații C.F.M., R.T.S. și B.C.P. pe de o parte, iar pe de altă parte martorul I.T. și partea vătămată I.B.C., conflictul a degenerat, partea vătămată I.B.C.

a ridicat bâta de base-ball și a încercat să-l lovească pe inculpatul C.F.M. în zona capului, acest inculpat fiind atenționat de către inculpatul R.T.S., primul dezarmându-l pe partea vătămată, și cu bâta de base-ball luată de la acesta i-a aplicat lovituri în zona capului. În urma loviturilor primite, partea vătămată I.B.C. a căzut, iar inculpații C.F.M., R.T.S. și B.C.P. l-au agresat prin aplicarea multiplelor lovituri cu bâte de base-ball peste toate zonele corpului, leziunile produse de aceste agresiuni necesitând 90 zile de îngrijiri medicale, viața părții vătămate fiind pusă în primejdie, suferind la un moment dat un stop cardio-respirator și a intrat în comă de gradul III. În cursul judecății, inculpatul C.F.M.

a recunoscut că a lovit o singură dată pe partea vătămată în cap, lovitură în urma căreia acesta a căzut la pământ, arătând că ceilalți doi inculpați, respectiv R.T.S. și B.C.P. nu I- au lovit pe partea vătămată. Inculpatul R.T.S. a arătat că nu l-a lovit pe partea vătămată, ci doar pe tatăl acestuia, iar inculpatul C.F.M. i-a spus că l-a lovit pe partea vătămată în cap cu o bâtă, respectiv că inculpatul B.C.P. nu a avut nici un fel de implicare în conflict. Având în vedere că inculpatul B.C.P. s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată în prima instanță, a fost audiat doar în cursul judecării apelului, ocazie cu care a susținut nevinovăția sa, arătând că el a condus autoturismul în care se aflau cei doi frați ai săi, inculpații C.F.M.

și R.T.S., și singura lui implicare a constat în aceea că a încercat să aplaneze conflictul, prin faptul că i-a tras spre mașină pe ceilalți doi inculpați pentru a pleca. Deși în cursul audierii inculpaților, aceștia au negat (R.T.S. și B.C.P.) sau au minimalizat implicarea lor în desfășurarea agresiunii asupra părții vătămate I.B.C. (C.F.M.), starea de fapt dedusă judecății este cea care a fost reținută de către instanță pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, în al doilea ciclu procesual, în fața instanței de fond, probațiunea fiind extinsă prin administrarea unor probe testimoniale, respectiv audierea martorilor A.D., H.L., S.I., L.M. și L.l.

Apărările inculpați lor R.T.S. și B.C.P. nu au putut fi reținute de către instanță în sensul că aceștia nu l-ar fi agresat pe partea vătămată, deoarece probele administrate în cauză au dovedit contrariul, în special declarațiile martorilor H.L., A.D., B.R., B.G. și I.T. date în cursul urmăririi penale, martorii H.L., A.D. și I.T. menținându-și declarațiile anterioare în fața instanței, chiar dacă primii doi și-au mai nuanțat declarațiile cu referire la numărul inculpați lor care au participat la agresiune, probe care se coroborează cu declarația părții vătămate.

În mod corect s-a reținut că faptele celor trei inculpați, de a lovi în mod repetat partea vătămată, cu corpuri dure, cu intensitate, chiar și doborârea părții vătămate la pământ, în toate regiunile corpului, agresiunea având ca rezultat producerea unor leziuni ce au necesitat 90 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării, viata acestuia fiind pusă în primejdie, acesta intrând și într-o comă de gradul III și suferind un stop cardio-respirator, constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen. Având în vedere elementele prezentate mai sus, instanța de apel apreciază că solicitările de achitare a inculpaților R.T.

S. și B.C.P., în baza dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., sunt nefondate, nefiind bazate pe elemente probatorii certe, deoarece din coroborarea întregului material probator existent la dosar, rezultă că aceștia au comis faptele reținute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care au beneficiat. Solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei de către apărătorul ales al inculpaților C.F.M.

și R.T.S., nu poate fi primită deoarece fapta descrisă mai sus nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că fapta inculpaților, în modalitatea și împrejurările descrise, a fost aptă să conducă la decesul părții vătămate, viața acestuia de altfel fiind pusă în primejdie, intrând chiar într-o comă de gradul III și suferind un stop cardio-respirator, cei trei inculpați putând prevedea că prin fapta lor pot cauza un rezultat letal. În aceste condiții, instanța apreciază că încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective, neimpunându-se schimbarea de încadrare juridică solicitată.

Instanța de fond în mod justificat a reținut în favoarea inculpatului C.F.M. incidența dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta părții vătămate constând în intenția de a-l lovi pe acest inculpat cu o bâtă de base-ball în zona capului, evitată de inculpat, dar cu consecința primirii unei lovituri la mâna stângă, a creat inculpatului C.F.M. o stare afectivă de puternică tulburare. Instanța de apel nu reținut însă în favoarea inculpatului B.C.P., scuza provocării, așa cum a solicitat acesta prin apărătorul său ales, deoarece nu există elemente probatorii care să dovedească acest lucru, astfel că această cerere nu va fi primită.

Dozarea pedepselor aplicate inculpaților s-a făcut în mod corect, pe baza criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen., față de gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., pentru cei trei inculpați, starea de recidivă post-executorie în ceea ce-l privește pe inculpatul C.F.M., dar și circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., urmările produse prin fapta socialmente periculoasă a inculpaților, de poziția procesuală adoptată de către aceștia, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului C.F.M., de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului R.T.S.

și, 9 ani închisoare aplicată inculpatului S.C.P. fiind apte să conducă la reeducarea acestora și prevenirea comiterii altor acte antisociale. Cu privire la apelul formulat de partea civilă, instanța apreciază că, criticile acestuia formulate cu privire la latura penală a cauzei sunt total nefondate, neimpunându-se agravarea situațiilor inculpaților prin majorarea pedepselor aplicate acestora, care sunt aspre, dar în raport cu faptele săvârșite de către aceștia, neimpunându-se aplicarea pedepsei maxime și aplicarea unui spor, așa cum a solicitat partea civilă. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în mod just s-a apreciat că daunele materiale solicitate, în cuantum de 20.000 Euro, nu au fost probate în mod cert, sarcina probei revenind părții civile, iar cuantumul daunelor morale acordate, în sumă de 20.000 lei, este apt să conducă la acoperirea prejudiciului moral suferit de către partea civilă, ca urmare a agresiunilor produse de inculpați.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații B.C.P., R.T.S. și C.F.M., invocând cazurile de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 14,17 și 18 C. proc. pen., solicitându-se în esență achitarea inculpaților R.T.S. și B.C.P., nefiind dovedită implicarea lor în agresarea părții vătămate iar în privința inculpatului C.F.M., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și redozarea pedepsei, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., chiar dacă acest inculpat este recidivist. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești a fost corect perceput și corespunzător analizat atât de către instanța de fond, cât și cea de apel, reținându-se săvârșirea cu vinovăție de către toți cei trei inculpați a infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, din depozițiile tuturor martorilor oculari audiați în faza de urmărire penală (B.R., H.L., A.D., B.G., l.T.), rezultă participarea tuturor celor trei inculpați la agresarea părții vătămate, aceștia aplicându-i multiple lovituri cu bâte de baseball, pumnii și picioarele în zona capului și în alte regiuni ale corpului. Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie (traumatism cranio-cerebral hematom cerebral, traumatism toracic),fiind internat în stare de comă de gradul lll (raport de constatare medico-legală).

În privința inculpaților, aceștia s-au sustras urmăririi penale, astfel încât singurele declarații date în cauză au fost cele din cursul cercetării judecătorești, inclusiv în faza apelului. În esență, inculpații au încercat să acrediteze o altă situație de fapt, constând în aceea că doar inculpatul C.F.M. a agresat partea vătămată, fiind însă provocat de aceasta în prealabil, în timp ce ceilalți doi inculpați, deși au fost de față la incident, fie nu au avut nicio implicare în conflict (cum este cazul inculpatului B.C.P.), fie au lovit doar pe tatăl părții vătămate (inculpatul R.T.S.). Este adevărat că în sprijinul acestor susțineri, au fost audiați în cursul cercetării judecătorești la solicitarea inculpaților câțiva martori (S.l., L.M.

și L.l. ),însă aceste depoziții nu au fost reținute la stabilirea situației de fapt. În condițiile în care nici unul dintre martori nu a perceput ex propriis sensibus derularea evenimentelor, în totalitate (martorul S., care a auzit despre incident) sau în parte(ceilalți doi martori, care ar fi fost de față doar la momentul epuizării acestuia și nu au observat, contrar celor rezultate din depozițiile martorilor oculari, vreo persoană căzută sau lovită, vreo bâtă sau vreo mașină lovită). De asemenea, împrejurarea că unii dintre martorii audiați în faza de urmărire penală (H.L. și A.D.) au fost evazivi în conturarea contribuției fiecărui inculpat la incident, nu are relevanță, în condițiile în care acești martori au precizat că își mențin declarațiile date inițial.

Curtea reține că nu există niciun temei legal pentru a da prioritate în stabilirea situației de fapt probatoriilor administrate în faza cercetării judecătorești, în detrimentul celor administrate în cursul urmăririi penale, instanța fiind obligată să rețină din ansamblul probator doar pe acelea care se coroborează și pot astfel conduce la stabilirea adevărului judiciar. În consecință, Curtea constată că situația de fapt reținută în cauză este în concordanță cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, fiind astfel neîntemeiate susținerile inculpaților privitoare la o gravă eroare de fapt comisă de către instanțele de fond și apel. În ce privește încadrarea juridică, este de asemenea nefondată solicitarea inculpaților de a se reține infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Intenția cu care inculpații au acționat se deduce din numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei, zona corpului vizată natura obiectului vulnerant, prin raportare la leziunile ce au fost produse în urma agresiunii. În condițiile în care, potrivit actelor medicale aflate la dosar, urmare a agresiunilor suferite, victima a fost internată în spital în stare de comă și de stop cardiorespirator resuscitat fiind constatate leziuni grave, care i-au pus viața în primejdie, este evident că acest tablou clinic nu putea fi decât rezultatul unor violențe repetate și de o intensitate deosebită, exercitate asupra unor zone vitale, cu mijloace apte să producă decesul, ceea ce rezultă de altfel din depozițiile persoanelor care au asistat la incident.

În consecință, modul în care inculpații au acționat, ca și urmările produse justifică pe deplin concluzia că din punct de vedere subiectiv, inculpații au prevăzut posibilitatea decesului victimei, acceptând posibilitatea producerii lui, ceea ce caracterizează infracțiunea de omor comisă cu intenție indirectă, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă. În fine, sub aspectul individualizării pedepsei, atât instanța de fond, cât și cea de apel au avut în vedere prin coroborare toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilind pedepse apte să asigure realizarea scopului general înscris în art. 52 C. pen. S-au reținut astfel atât gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor comise, dedus din modalitatea în care inculpații au acționat și urmările produse, cât și circumstanțele lor personale (inculpatul C.F.M.

fiind recidivist în condițiile în care a suferit trei condamnări pentru infracțiuni de violență), inclusiv conduita pe care au înțeles să o adopte pe parcursul procesului penal (sustrăgându- se cercetărilor pentru o lungă perioadă de timp și dând apoi declarații nesincere). De asemenea, în cauză sunt incidente circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., dar și scuza provocării (în cazul inculpatului C.F.M.), însă cu privire la acesta, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 80 C. pen., ținând seama de numărul și conținutul concret al cauzelor de agravare a pedepsei aflate în concurs cu atenuanta legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. În concluzie, Curtea apreciază că în cauză au fost evaluate corespunzător toate circumstanțele reale și personale, neexistând motive care să justifice coborârea pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond.

Așa fiind, recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și vor fi respinse conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, cu deducerea prevenției la zi pentru fiecare inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.C.P., R.T.S. și C.F.M. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 9 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul reținerii și arestării preventive după cum urmează: - pentru inculpatul C.F.M. de la 30 ianuarie 2008 1a 12 mai 2009, - pentru inculpatul R.T.S. de la 5 februarie 2008 la 12 mai 2009; - pentru inculpatul B.C.P. de la 9 februarie 2009 la 12 mai 2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.