ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 343 din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Arad, pronunțată

în dosar nr. 3950.1/108/2007, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și

175 lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 37 lit. b) și art.

80 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

a) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.M., la 10 ani

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. În baza art. 65

C. pen., s-a aplicat inculpatului C.F.M. pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.T.S. (fost

C.), la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor

calificat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului R.T.S. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.P. (fost

C.), la 9 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 5 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis

celor trei inculpați exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpați lor C.F.M. și R.T.S.

S-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.M. durata arestării

preventive de la 30 ianuarie 2008 la zi, și din pedeapsa aplicată inculpatului

R.T.S. durata arestării preventive de la 5 februarie 2008 până la zi.

Inculpații au fost obligați în solidar să plătească Spitalului Clinic

Județean de Urgență Arad suma de 21545,12 lei cheltuieli de spitalizare.

S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă I.B.C.

și inculpații au fost obligați în solidar să plătească acesteia suma de 20000

lei cu titlu de daune morale și s-au respins restul pretențiilor.

Inculpații au fost obligați în solidar să plătească părții civile I.B.C.

suma de 3600 lei cheltuieli judiciare și câte 1100 lei fiecare cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 284/P/2006

au fost trimiși în judecată inculpații C.F.M., R.T.S. și B.C.P. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina acestora prin actul de acuzare că în ziua de 28

mai 2006, în jurul orelor 13,00 - 14,00, înarmați cu bâte de base-ball au

aplicat mai multe lovituri în regiuni vitale, părții vătămate I.B.C., în timp

ce acesta se afla împreună cu tatăl său I.T., pe str. Griviței din Arad. În

urma loviturilor primite, I.B.C. a suferit leziuni care au necesitat 90 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare, fiindu-i pusă în pericol viața.

Imediat după comiterea faptei inculpații au părăsit țara astfel că nu

au fost audiați iar materialul de urmărire penală nu a putut fi prezentat.

În fața instanței de judecată, inculpații C.F.M. și R.T.S. au fost

ascultați, cu respectarea drepturilor procesuale.

Inculpatul C.F.M. a recunoscut comiterea faptei susținând că a fost

lovit de partea vătămată cu o bâtă de base-ball peste mâna stângă cu care s-a

apărat și a luat această bâtă de la partea vătămată și l-a lovit o singură dată

în cap.

Inculpatul R.T.S. nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că

singura persoană pe care a agresat-o a fost martorul I.T., și partea vătămată

l-a lovit pe inculpatul C.F.M. cu bâta de base-ball peste mâna stângă, dorind

de fapt să-l lovească în cap.

Inculpatul B.C.P. nu a fost ascultat în fața instanței întrucât a fost

plecat din țară, aspect care rezultă din procesul verbal încheiat de organele

de poliție la mandatul de aducere emis pe numele acestuia. În aceste

împrejurări procedura de citare cu acesta s-a îndeplinit în condițiile art. 177

alin. (4) C. proc. pen., prin afișare la Consiliul local Arad.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, atât în

faza de urmărire penală: proces verbal de cercetare la fața locului, raport de

constatare medico-legală, planșa foto, proces verbal de investigații,

declarațiile părții vătămate I.B.C., declarațiile martorilor I.T., B.R., H.L.,

A.D., B.G., cât și în fața instanței: declarațiile martorilor H.L., A.D., I.T.,

S.l., L.M., L.I. și declarațiile inculpaților C.F.M. și R.T.S., instanța de

fond a reținut următoarele:

În ziua de 28 mai 2006, în jurul amiezii partea vătămată I.B.C., însoțit

de martorii I.T. (tatăl său), H.L. și A.D. s-au deplasat cu autoturismul la

imobilul situat pe str. Grivitei din Arad, cu intenția de a transporta anumite

bunuri. În timp ce aceștia se aflau în fața imobilului susmenționat, a apărut

un autoturism, care a parcat în imediata apropiere și din acesta au coborât

inițial inculpații C.F.M. și R.T.S. și apoi inculpatul B.C.P., care era la

volan. Motorul autoturismului a rămas pornit.

De menționat este faptul că între inculpați și martorul I.T., tatăl părții

vătămate exista un conflict vechi, apărut în Franța pe fondul unor discuții cu

privire la unii membrii ai familiei și deși s-a încercat stingerea acestuia pe

calea unei „judecăți țigănești”, nu s-a reușit aceasta.

Dat fiind acest conflict, între inculpați, pe de o parte și martorul I.T.

și partea vătămată, pe de altă parte, s-a iscat o ceartă, auzită de martorii A.D.

și H.L., care se aflau în curtea imobilului. La un moment dat, cearta a

degenerat, partea vătămată I.B.C. a ridicat bâta de base-ball pe care o avea în

mână și a încercat să-l lovească pe inculpatul C.F.M. în zona capului. Acesta a

fost atenționat de inculpatul R.T., astfel că a ridicat mâna stângă pentru a se

apăra și a fost lovit peste aceasta de către partea vătămată. În acel moment,

inculpatul C.F.M. a dezarmat-o pe partea vătămată, și cu bâta de baseball luată

de la acesta, i-a aplicat lovituri în zona capului Concomitent, inculpații R.T.S.

și B.C.P. au început să-l lovească pe martorul I.T. cu bâte de base-ball,

aplicându-i lovituri pe toate zonele corpului. În urma loviturilor primite,

partea vătămată I.B.C. a căzut, și toți cei trei inculpați au început să-l

agreseze, aplicându-i multiple lovituri cu bâtele de base-ball peste toate

zonele corpului. Agresiunea s-a derulat pe parcursul a câtorva minute, fiind

observată de martorii A.D., H.L., B.R. și B.G. Pentru că s-a telefonat Poliției

și Ambulanței, inculpatul B.C.P. le-a cerut celorlalți să plece, astfel că s-au

îndreptat spre mașina cu care au venit, inculpatul C.F.M. a lovit cu bâta de

base-ball autoturismul martorului I.T., căruia i s-au spart parbrizul,

geamurile laterale și luneta, și apoi au plecat.

În aceeași zi, la locuința părinților inculpaților au venit zeci de

persoane care-i căutau pe aceștia pentru a se răzbuna, afirmând că partea

vătămată a murit. Acest fapt i-a determinat pe inculpați să părăsească țara,

urmărirea penală desfășurându-se în lipsa lor, și au fost emise mandate de

arestare preventivă pe numele acestora, în lipsă. În luna ianuarie 2008,

inculpații C.F.M. și R.T.S. s-au întors în tară și s-au predat organelor de

poliție.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 250/A/3 din 31 mai 2006,

întocmit de S.J.M.L. Arad, rezultă că partea vătămată I.B.C. a prezentat T.C.C.

acut închis, contuzie cerebrală, hematom temporoparietal stâng extradural,

traumatism toracic, stop cardiorespirator resuscitat, comă gradul ll și acestea

au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale. S-a concluzionat că leziunile

descrise au pus în primejdie viața numitului I.B.C.

Lovirea repetată a părții vătămate cu corpuri dure, doborârea ei la

pământ și aplicarea în continuare a unor lovituri cu intensitate, în toate

zonele corpului, agresiunea având ca rezultat producerea leziunilor descrise

mai sus constituie tentativă ia infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., iar nu infracțiunea de

vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. împrejurarea

că inculpații au încetat agresiunea după ce victima a intrat în stare de

inconștiență nu are semnificație decât că nu au urmărit uciderea acesteia,

având reprezentarea morții victimei ca rezultat posibil a actelor lor de

violență și manifestând indiferență față de un anume rezultat, inculpații au

comis fapta cu intenția indirectă de a ucide, ceea ce caracterizează, pe linia

laturii subiective, infracțiunea de omor.

Instanța a reținut existența coautoratului, care presupune ca

participanții să acționeze împreună prin desfășurarea unor activități materiale

concordante, contribuind nemijlocit la săvârșirea faptei iar acțiunile lor se

află într-o unitate indivizibilă, fapt ce rezultă din probatoriul administrat.

Pentru ca fapta să fie caracterizată ca infracțiune de încăierare,

prevăzută de art. 322 C. pen., este necesar ca tentativa de ucidere a unei

persoane să se fi săvârșit în cursul unei încăierări între două grupuri

adverse, ori în cauză nu au existat astfel de grupuri, actele de agresiune

fiind îndreptate exclusiv asupra pârtii vătămate. Așadar, cererea de schimbare

a încadrării juridice formulată în acest sens de inculpatul R.T.S., a fost

respinsă.

Instanța de fond a reținut că, comportarea victimei I.B.C., constând în

intenția de a lovi pe inculpatul C.F.M. cu o bâtă de baseball, în zona capului,

lovitură evitată de acesta prin ridicarea mânii stângi, cu consecința aplicării

unei lovituri în această zonă, are semnificația unor acte de agresiune apte să

creeze în psihicul inculpatului C.F.M. o stare afectivă de puternică tulburare,

cu consecința posibilităților de evaluare exactă a faptei comise, fiind astfel

incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

În privința participației inculpatului B.C.P. la comiterea faptei

instanța de fond a constatat că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Așadar, mijloacele de probă

prevăzute în art. 64 C. pen., pot fi administrate în toate fazele procesului

penal, legea nefăcând nici o distincție în ceea ce privește valoarea lor

probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau a

judecății. În consecință, nu există un temei legal pentru a se face o ordine de

preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța fiind

îndreptățită a le reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă

adevărul. Declarațiile martorilor H.L., A.D., B.R., B.G. și I.T., date în faza

de urmărire penală dovedesc vinovăția acestuia. în fața instanței de fond,

martorii I.T., H.L. și A.D. și-au menținut declarațiile anterioare, cu

precizarea că ultimii doi martori au fost evazivi în privința numărului

inculpaților care au participat la comiterea faptei, aceste reveniri fiind

lipsite de relevantă și nefiind suficiente pentru a înlătura declarațiile

inițiale, în condițiile în care se coroborează și cu alte mijloace de probă. În

ciuda demersurilor instanței, martorii B.R. și B.G. nu au putut fi ascultați în

mod nemijlocit în fața instanței, și mărturia acestora nu constituie singurul

element pe care se sprijină condamnarea inculpatului, astfel că, în consens cu art.

6 din C.E.D.O., s-au reținut aceste declarații.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a

avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, precum

și persoanele inculpaților.

În privința inculpatului C.F.M., instanța de fond a reținut că acesta

este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin sentința penală nr. 2153

din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 220

din 4 aprilie 2001 a Curții de Apel Timișoara, arestat la 29 aprilie 2002 și

liberat condiționat la 6 aprilie 2004, cu un rest neexecutat de 387 zile. Față

de aceste date, s-a constatat că inculpatul se află în situația recidivei

postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., sens în care s-a dispus

schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 37 lit. a) C. pen.

Instanța de fond a reținut atitudinea sinceră, cooperantă a acestui inculpat,

fapt ce rezultă din recunoașterea faptei, regretul manifestat față de comiterea

acesteia, reîntoarcerea în țară și predarea către autorități. Pe de altă parte,

s-a observat o perseverență infracțională a inculpatului în comiterea unor

fapte de violență, raportat la condamnarea anterioară. Acest inculpat are patru

copii minori în întreținere și prezintă anumite afecțiuni dovedite cu

înscrisurile depuse la dosar Tribunalul, reținând în favoarea acestuia

circumstanța atenuantă a scuzei provocării, circumstanța agravantă prevăzută de

art. 75 lit. a) C. pen. și starea de recidivă postexecutorie și făcând

aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnai pe inculpatul C.F.M., la 10

ani închisoare, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 37 lit. b) și art. 80

alin. (2) C. pen.

Prima instanță a apreciat că în acest cuantum, și prin executarea în

regim de detenție, pedeapsa este aptă în realizarea scopului preventiv-educativ

al acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Referitor la inculpatul R.T.S., tribunalul a reținut că acesta a avut

un bun comportament în societate și familie anterior comiterii acestei fapte,

împrejurare care rezultă din faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale,

are trei copii minori în întreținere, din care unul este încadrat într-o

categorie de persoane handicapate care necesită protecție socială. S-a

constatat că acest inculpat a avut o atitudine cooperantă în fața organelor

judiciare, întrucât s-a reîntors în țară și s-a predat autorităților, a dorit

să dea declarații, fără a i se putea imputa nerecunoașterea acuzației formulate

împotriva sa, deoarece inculpatul nu poate fi obligat să furnizeze probe sau

să-și recunoască vinovăția. În cauză s-a efectuat un referat de evaluare de

către S.P. de pe lângă Tribunalul Arad, respectiv nr. 2881 din 3 octombrie 2007,

în absența sursei principale, respectiv persoana inculpatului și s-a

concluzionat că sustragerea de la urmărirea penală și încercarea de evitare a

tragerii sale la răspundere relevă Incapacitatea acestuia de a-și asuma

responsabilitatea faptelor sale, dovedind carențe comportamentale și

educaționale de natură să-l predispună pe inculpat la comportamente

infracționale viitoare. Aceste concluzii, însă, nu au mai fost de actualitate

și au fost înlăturate.

Ca atare, instanța de fond, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174

și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul R.T.S. la 7 ani și 6 luni închisoare, apreciindu-se că în acest

cuantum și cu executarea în detenție, pedeapsa poate asigura îndeplinirea

scopului definit de art. 52 C. pen.

Cu privire la persoana inculpatului B.C.P. tribunalul a reținut că acesta

nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală și

judecată, fiind plecat din țară, nu a putut fi audiat pentru a se cunoaște

poziția sa procesuală. Prin referatul de evaluare nr. 2882 din 3 octombrie 2007

întocmit de S.P. de pe lângă Tribunalul Arad, s-a concluzionat că sustragerea

sa de la urmărire penală și încercarea de evitare a tragerii sale la

răspundere, relevă incapacitatea inculpatului de a-și asuma responsabilitatea

faptelor sale, dovedind carențe comportamentale și educaționale, de natură să-l

predispună pe inculpat la comportamente infracționale viitoare.

Așadar, tribunalul în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul B.C.P. la 9 ani închisoare, considerându-se că această pedeapsă,

executabilă în regim de detenție, este de natură să ducă la reeducarea

acestuia.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpaților C.F.M., R.T.S. și B.C.P.,

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Ca o consecință a condamnării, a interzis inculpaților exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Referitor la acest aspect, tribunalul a reținut că potrivit Deciziei nr.

LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în soluționarea recursului în interesul legii, și care este obligatorie conform

art. 414 12 afin. 3 C. proc. pen., interzicerea dreptului de a alege prevăzut

de art. 64 lit. a) teza I C. pen., nu se va face automat, ci se va supune

aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3)

C. pen. Această decizie este în acord și cu Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005

a C.E.D.O., potrivit căreia dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr.

1 al Convenției nu este absolut, și poate face obiectul unor limitări, statele

contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de

apreciere nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului

la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte. În

prezenta cauză, tribunalul a constatat că gravitatea faptei relevă faptul că

inculpații nu au capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale. Din

moment ce aceștia nu au maturitatea de a respecta dreptul la viață, integritate

corporală, acesta fund unul dintre motivele pentru care vor fi lipsiți de

libertate până la executarea pedepselor, s-a concluzionat în mod rezonabil ca inculpații

nu sunt în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara pe plan

național și local, și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ

Prin urmare, tribunalul a apreciat că este proporțională și justificată măsura interzicerii

drepturilor lor electorale pe durata executării pedepselor

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpaților C.F.M. și R.T.S.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.M.

durata arestării preventive de la 30 ianuarie 2008 la zi și din pedeapsa

aplicată inculpatului R.T.S., durata arestării preventive de la 5 februarie

2003 la zi.

Văzând poziția procesuală a inculpaților, care au fost de acord cu

plata cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate I.B.C., și principiul

disponibilității ce este aplicabil în soluționarea acțiunii civile, tribunalul

în baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 313 clin Legea nr. 95/2006 modificată

prin O.U.G. nr. 72/2006 și art. 998 și urm. C. civ., tribunalul i-a obligat

inculpații în solidar să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de

Urgența Arad suma ce 21545,12 lei cheltuieli de spitalizare.

În privința acțiunii civile, partea vătămată I.B.C. s-a constituit

parte civilă în procesul penal cu suma de 20000 euro, reprezentând daune

materiale, respectiv costul tratamentului medical, a medicamentelor necesare

vindecării, costul alimentației specifice unui om bolnav, costul transportului

la unitățile sanitare din Arad și Timișoara, costul recuperării medicale și

suma de 30000 euro reprezentând daune morale, respectiv acoperirea suferinței

cauzate de inculpați prin agresiunile la care a fost supus, leziunile suferite

și urmările pricinuite.

Instanța a apreciat că răspunderea civilă se angajează atât în situația

existenței unui prejudiciu material și moral. Instituția daunelor morale

constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pentru care cel care a

săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii

penale cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în

patrimoniul părții vătămate și în domeniul vieții sufletești.

Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc

personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte

ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile

delictuale. Instanța de fond a apreciat că partea vătămată a suferit ca urmare

a acțiunilor infracționale exercitate de inculpați, însă repararea

prejudiciului cauzat nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a

victimei, motiv pentru care a apreciat că suma de 20000 lei este suficientă,

dar și necesară reparării prejudiciului moral. Potrivit art. 1195 C. civ.,

oricine face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, și cum la

dosar nu există nici o probă privind prejudiciul material cauzat (singura

depoziție a martorului I.T., tatăl părții vătămate, care afirmă că a suportat

toate cheltuielile ocazionate cu tratamentul, nu se coroborează cu alte probe),

instanța de fond a respins pretențiile formulate cu acest titlu.

Astfel, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 și 1003 C. civ.,

tribunalul a admis în parte acțiunea civilă exercitată de parte civilă I.B.C.

și i-a obligat pe inculpați în solidar să plătească acesteia suma de 20000 lei

cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 193 C. proc. pen., tribunalul i-a obligat pe inculpați în

solidar, să plătească părții civile I.B.C. suma de 3600 lei cheltuieli

judiciare reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 15 din 17

ianuarie 2008, avocat C.E., iar în baza art. 191 C. proc. pen., i-a obligat pe

inculpați să plătească statului câte 1100 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații C.F.M., R.T.S.

și B.C.P. și partea civilă I.B.C.

Partea civilă I.B.C., în motivele de apel prezentate în scris, a

criticat hotărârea instanței de fond atât sub aspectul laturii penale, cât și a

laturii civile

Cu privire la latura penală a arătat că pedepsele aplicate celor trei

inculpați sunt neîndestulătoare față de pericolul social concret al faptei

comise și de urmările avute, solicitând aplicarea unei pedepse orientată spre

maximul special, la care să se mai adauge un spor.

S-a mai arătat că inculpatului C.F.M. i s-a reținut în mod greșit de

către instanța de fond că ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate,

făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b)

C. pen.,

deși din materialul probatoriu a rezultat o altă

stare de fapt, neputându-se reține că partea vătămată I-a provocat pe

inculpatul care era pregătit cu o bâtă să-l lovească.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a criticat sentința pentru că

nu au fost acordate daunele materiale solicitate, chiar dacă nu au fost depuse

în probațiune chitanțe cu medicamentația administrată, însă cu martorul I.T.

s-a demonstrat că s-au cheltuit aproximativ 150 - 200 Euro/zi, pe timp de 90

zile cât a fost spitalizat partea civilă, cu tratamentul medical suplimentar,

cu cheltuielile de transport, cu alimentația specială și alte cheltuieli

adiacente spitalizării, aceasta cifră ajungându-se în total la suma de 20.000

Euro.

A fost criticată și suma acordata cu titlul de daune morale de către

instanța de fond, suma de 20.000 lei, deși agresiunea la care a fost supusă

partea vătămată de către inculpați a avut urmări grave asupra stării sale de

sănătate, intrând și în comă de gradul III, suferind un stop cardio-respirator,

a fost supus unei intervenții chirurgicale, viața fiindu-i pusă în primejdie, a

suportat privațiunile inerente unui tratament medical îndelungat, fiind

internat 3 luni în spital, urmările care au rămas pentru toată viața,

solicitând acordarea despăgubiri lor cu titlu de daune morale, în sumă de

30.000 Euro.

În memoriul formulat în sens de către inculpatul R.T.S., acesta a

recunoscut că a avut un conflict cu numitul I.T., care a încercat să-l lovească

că a intervenit atunci când partea vătămată I.B.C. a ridicat bâta de base-ball

pentru a-l lovi pe inculpatul C.F.M. în zona capului, solicitând reducerea

pedepsei, având în vedere că a avut o atitudine cooperantă în fața organelor

judiciare, că este tatăl a trei copii minori. De asemenea, a mai arătat că nu

se impune acordarea către partea civilă a despăgubirilor solicitate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul C.F.M., motivele de apel au fost

dezvoltate oral în ziua judecății de către apărătorul ales al inculpatului,

care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 182 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen.,

înlăturându-se art. 75 lit. a) C. pen., acesta aplicând doar o singură lovitură

părții vătămate, intenția acestui inculpat fiind să se apere în conflictul

iscat, dorința inculpatului nefiind aceea de a suprima viața părții vătămate,

ci de a se apăra și de a aplica o corecție.

În subsidiar, pentru acest inculpat s-a solicitat reducerea pedepsei

aplicate, care este excesivă, cu atât mai mult că inculpatul C.F.M. a avut o

atitudine cooperantă și de regret, iar cu privire la inculpatul R.T.S. s-a

solicitat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul B.C.P. nu a formulat motive de apel în scris, ci în ziua

judecății au fost expuse oral aceste motive, de către apărătorul ales al

inculpatului, care a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c)

C. proc. pen., susținând că inculpatul nu a participat la săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor pentru care a fost trimis în judecată,

singura intervenție a inculpatului constând în aceea că i-a tras spre mașină pe

inculpații C.F.M. și R.T.S., iar în cazul reținerii unei participări a

inculpatului la comiterea faptei, s-a solicitat reținerea scuzei provocării.

Prin decizia penală nr. 26/ A din 9 martie

2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală,

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a

inculpaților.

Au fost obligați inculpații la câte 300 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de

apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt

și de drept, potrivit

dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța de control judiciar a constatat că apelurile formulate de către

inculpații C.F.M., R.T.S. și B.C.P. și partea civilă I.

B.C. sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Arad fiind

temeinică

și legală.

Astfel, instanța de fond a stabilit în mod

corect starea de fapt

dedusă judecății, dar și vinovăția

inculpaților în ceea ce privește

săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20

C. pen.,

raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., pe baza probelor administrate în

cauză, încadrarea juridică a faptelor fiind cea legală.

În aceste condiții, în mod just s-a reținut că, la data de 28 mai 2006,

în fața imobilului situat în Arad, în urma unui conflict iscat între inculpații

C.F.M., R.T.S. și B.C.P. pe de o parte, iar pe de altă parte martorul I.T. și

partea vătămată I.B.C., conflictul a degenerat, partea vătămată I.B.C. a

ridicat bâta de base-ball și a încercat să-l lovească pe inculpatul C.F.M. în

zona capului, acest inculpat fiind atenționat de către inculpatul R.T.S.,

primul dezarmându-l pe partea vătămată, și cu bâta de base-ball luată de la

acesta i-a aplicat lovituri în zona capului. În urma loviturilor primite,

partea vătămată I.B.C. a căzut, iar inculpații C.F.M., R.T.S. și B.C.P. l-au

agresat prin aplicarea multiplelor lovituri cu bâte de base-ball peste toate

zonele corpului, leziunile produse de aceste agresiuni necesitând 90 zile de

îngrijiri medicale, viața părții vătămate fiind pusă în primejdie, suferind la

un moment dat un stop cardio-respirator și a intrat în comă de gradul III.

În cursul judecății, inculpatul C.F.M. a recunoscut că a lovit o

singură dată pe partea vătămată în cap,

lovitură

în urma căreia acesta a căzut la pământ, arătând că ceilalți

doi inculpați, respectiv R.T.S. și B.C.P. nu I-

au

lovit pe partea vătămată.

Inculpatul R.T.S. a arătat că nu l-a

lovit pe partea

vătămată, ci doar pe tatăl acestuia, iar

inculpatul C.F.M. i-a spus că l-a lovit pe partea vătămată în cap cu o bâtă,

respectiv că inculpatul B.C.P. nu a avut nici un fel de implicare în conflict.

Având în vedere că inculpatul B.C.P. s-a sustras de la urmărirea penală

și de la judecată în prima instanță, a fost audiat doar în cursul judecării

apelului, ocazie cu care a susținut nevinovăția sa, arătând că el a condus

autoturismul în care se aflau cei doi frați ai săi, inculpații C.F.M. și R.T.S.,

și singura lui implicare a constat în aceea că a încercat să aplaneze

conflictul, prin faptul că i-a tras spre mașină pe ceilalți doi inculpați

pentru a pleca.

Deși în cursul audierii inculpaților, aceștia au negat (R.T.S. și B.C.P.)

sau au minimalizat implicarea lor în desfășurarea agresiunii asupra părții

vătămate I.B.C. (C.F.M.), starea de fapt dedusă judecății este cea care a fost

reținută de către instanță pe baza

probelor

administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul

judecății,

în al doilea ciclu procesual, în fața instanței de fond, probațiunea fiind

extinsă prin administrarea unor probe testimoniale, respectiv audierea

martorilor A.D., H.L., S.I., L.M. și L.l.

Apărările inculpați lor R.T.S. și B.C.P.

nu au putut fi reținute de către instanță în sensul că aceștia nu l-ar

fi agresat pe partea vătămată, deoarece probele administrate în cauză au

dovedit contrariul, în special declarațiile martorilor H.L., A.D., B.R., B.G.

și I.T. date în cursul urmăririi penale, martorii

H.L.,

A.D. și I.T. menținându-și declarațiile anterioare în fața

instanței, chiar dacă primii doi și-au mai nuanțat declarațiile cu referire la

numărul inculpați lor care au participat la agresiune, probe care se

coroborează cu declarația părții vătămate.

În mod corect s-a reținut că faptele celor trei inculpați, de a lovi în

mod repetat partea vătămată, cu corpuri dure, cu intensitate, chiar și

doborârea părții vătămate la pământ, în toate regiunile corpului, agresiunea

având ca rezultat producerea unor leziuni ce au necesitat 90 zile îngrijiri

medicale în vederea vindecării, viata acestuia fiind pusă în primejdie, acesta

intrând și într-o comă de gradul III și suferind un stop cardio-respirator,

constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen. Având în vedere elementele

prezentate mai sus, instanța de

apel

apreciază că solicitările de achitare a inculpaților R.T.

S. și B.C.P.,

în baza dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., sunt nefondate, nefiind

bazate pe elemente probatorii certe, deoarece din coroborarea întregului

material probator existent la dosar, rezultă că aceștia au comis faptele

reținute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, fiind răsturnată

prezumția de nevinovăție de care au beneficiat.

Solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei de către apărătorul

ales al inculpaților C.F.M. și R.T.S., nu poate fi primită deoarece fapta

descrisă mai sus nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în

vedere că fapta inculpaților, în modalitatea și împrejurările descrise, a fost

aptă să conducă la decesul părții vătămate, viața

acestuia de altfel

fiind pusă în primejdie, intrând chiar într-o comă de

gradul III și suferind un stop cardio-respirator, cei trei inculpați putând

prevedea că prin fapta lor pot cauza un rezultat letal.

În aceste condiții, instanța apreciază că

încadrarea juridică a

faptei a fost corect stabilită,

fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și a celei subiective,

neimpunându-se schimbarea de încadrare juridică solicitată.

Instanța de fond în mod justificat a reținut în favoarea inculpatului C.F.M.

incidența dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta părții vătămate

constând în intenția de a-l lovi pe acest inculpat cu o bâtă de base-ball în

zona capului, evitată de inculpat, dar cu consecința primirii unei lovituri la

mâna stângă, a

creat inculpatului C.F.M. o

stare afectivă de puternică

tulburare.

Instanța de apel nu reținut însă în favoarea inculpatului B.C.P., scuza

provocării, așa cum a solicitat acesta prin apărătorul său ales, deoarece nu

există elemente probatorii care să dovedească acest lucru, astfel că această

cerere nu va fi primită.

Dozarea pedepselor aplicate inculpaților s-a făcut în mod corect, pe

baza criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor prevăzută de art. 72

C. pen., față de gradul de pericol social al infracțiunii

reținute în sarcina inculpaților, circumstanța

agravantă prevăzută de art.

75 lit. a) C. pen., pentru cei trei

inculpați, starea de recidivă post-executorie în ceea ce-l privește pe

inculpatul C.F.M., dar și circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., urmările produse prin fapta socialmente periculoasă a inculpaților,

de poziția procesuală adoptată de către aceștia, pedeapsa de 10

ani închisoare aplicată inculpatului C.F.M., de 7

ani și

6 luni închisoare aplicată inculpatului R.T.S. și, 9 ani

închisoare aplicată inculpatului S.C.P. fiind apte să conducă la reeducarea acestora

și prevenirea comiterii altor acte antisociale.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă, instanța apreciază că,

criticile acestuia formulate cu privire la latura penală a cauzei sunt total

nefondate, neimpunându-se agravarea

situațiilor

inculpaților prin majorarea pedepselor aplicate acestora, care sunt aspre, dar

în raport cu faptele săvârșite de către aceștia,

neimpunându-se

aplicarea pedepsei maxime și aplicarea unui spor, așa cum a solicitat partea

civilă.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în mod just s-a apreciat că

daunele materiale solicitate, în cuantum de 20.000

Euro, nu au fost probate în mod cert, sarcina probei revenind părții

civile, iar cuantumul daunelor morale acordate, în sumă de 20.000 lei, este apt

să conducă la acoperirea prejudiciului moral suferit de

către partea

civilă, ca urmare a agresiunilor produse de inculpați.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații B.C.P., R.T.S.

și C.F.M., invocând cazurile de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 14,17 și 18 C. proc. pen., solicitându-se în esență achitarea inculpaților

R.T.S. și B.C.P., nefiind dovedită implicarea lor în agresarea părții vătămate

iar în privința

inculpatului C.F.M., schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 182

C. pen. și redozarea pedepsei, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzută

de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen., chiar dacă acest

inculpat este recidivist.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a

cazurilor de casare în care acestea se încadrează, Curtea constată că

recursurile sunt nefondate.

Probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât

și în cursul cercetării judecătorești a fost corect perceput și corespunzător

analizat atât de către instanța de fond, cât și cea de apel, reținându-se

săvârșirea cu vinovăție de către toți cei trei inculpați a infracțiunii pentru

care au fost trimiși în judecată.

Astfel, din depozițiile tuturor martorilor oculari audiați în faza de

urmărire penală (B.R., H.L., A.D., B.G., l.T.), rezultă participarea tuturor

celor trei inculpați la agresarea părții vătămate, aceștia aplicându-i multiple

lovituri cu bâte de baseball, pumnii și picioarele în zona capului și în alte

regiuni ale corpului. Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit

leziuni care i-au pus viața în primejdie (traumatism cranio-cerebral hematom

cerebral, traumatism toracic),fiind internat în stare de comă de gradul lll (raport

de constatare medico-legală).

În privința inculpaților, aceștia s-au sustras urmăririi penale, astfel

încât singurele declarații date în cauză au fost cele din cursul cercetării

judecătorești, inclusiv în faza apelului.

În esență, inculpații au încercat să acrediteze o altă situație de

fapt, constând în aceea că doar inculpatul C.F.M. a agresat partea vătămată, fiind

însă provocat de aceasta în prealabil, în timp ce ceilalți doi inculpați, deși

au fost de față la incident, fie nu au avut nicio implicare în conflict (cum

este cazul inculpatului B.C.P.), fie au lovit doar pe tatăl părții vătămate (inculpatul

R.T.S.).

Este adevărat că în sprijinul acestor susțineri, au fost audiați în

cursul cercetării judecătorești la solicitarea inculpaților câțiva martori (S.l.,

L.M. și L.l.

),însă aceste depoziții nu au

fost reținute la stabilirea situației de fapt. În condițiile în care nici unul

dintre martori nu a perceput ex

propriis sensibus derularea

evenimentelor, în totalitate (martorul S., care a auzit despre incident) sau în

parte(ceilalți doi

martori, care ar fi fost

de față doar la momentul epuizării acestuia și

nu au observat, contrar

celor rezultate din depozițiile martorilor

oculari,

vreo persoană căzută sau lovită, vreo bâtă sau vreo mașină

lovită).

De asemenea, împrejurarea că unii dintre martorii audiați în faza de

urmărire penală (H.L. și A.D.) au fost

evazivi

în conturarea contribuției fiecărui inculpat la incident, nu are

relevanță,

în condițiile în care acești martori au precizat că își mențin declarațiile

date inițial.

Curtea reține că nu există niciun temei legal pentru a da prioritate în

stabilirea situației de fapt probatoriilor administrate în faza cercetării

judecătorești, în detrimentul celor administrate în cursul urmăririi penale, instanța

fiind obligată să rețină din ansamblul probator doar pe acelea care se

coroborează și pot astfel conduce la stabilirea adevărului judiciar.

În consecință, Curtea constată că situația de fapt reținută în cauză

este în concordanță cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal,

fiind astfel neîntemeiate susținerile inculpaților privitoare la o gravă eroare

de fapt comisă de către instanțele de fond și apel.

În ce privește încadrarea juridică, este de asemenea nefondată

solicitarea inculpaților de a se reține infracțiunea prevăzută de art. 182 C.

pen. Intenția cu care inculpații au acționat se deduce din numărul și

intensitatea loviturilor aplicate victimei, zona corpului vizată natura

obiectului vulnerant, prin raportare la leziunile ce au fost produse în urma

agresiunii.

În condițiile în care, potrivit actelor medicale aflate la dosar, urmare

a agresiunilor suferite, victima a fost internată în spital în stare de comă și

de stop cardiorespirator resuscitat fiind constatate leziuni grave, care i-au

pus viața în primejdie, este evident că acest tablou clinic nu putea fi decât

rezultatul unor violențe repetate și de o intensitate deosebită, exercitate

asupra unor zone vitale, cu mijloace apte să producă decesul, ceea ce rezultă

de altfel din depozițiile persoanelor care au asistat la incident.

În consecință, modul în care inculpații au acționat, ca și urmările

produse justifică pe deplin concluzia că din punct de vedere subiectiv, inculpații

au prevăzut posibilitatea decesului victimei, acceptând posibilitatea

producerii lui, ceea ce

caracterizează

infracțiunea de omor comisă cu intenție indirectă, iar

nu infracțiunea

de vătămare corporală gravă.

În fine, sub aspectul individualizării

pedepsei, atât instanța de

fond, cât și cea de apel au

avut în vedere prin coroborare toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilind

pedepse apte să

asigure realizarea scopului

general înscris în art. 52 C. pen.

S-au reținut astfel atât gradul de pericol social extrem de ridicat al

faptelor comise, dedus din modalitatea în care inculpații

au acționat și urmările produse, cât și

circumstanțele lor personale

(inculpatul C.F.M. fiind recidivist în

condițiile în care a suferit trei

condamnări

pentru infracțiuni de violență), inclusiv conduita pe care

au înțeles să o adopte pe parcursul procesului

penal (sustrăgându-

se cercetărilor pentru o lungă perioadă de timp și

dând apoi declarații nesincere).

De asemenea, în cauză sunt incidente circumstanța agravantă prevăzută

de art. 75 lit. a) C. pen., dar și scuza provocării (în

cazul inculpatului C.F.M.), însă cu privire la

acesta, în mod corect

au fost aplicate dispozițiile art. 80

C. pen., ținând seama de numărul și conținutul concret al cauzelor de agravare

a pedepsei aflate în

concurs cu atenuanta

legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În concluzie, Curtea apreciază că în cauză au fost evaluate

corespunzător toate circumstanțele reale și personale, neexistând motive care

să justifice coborârea pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond.

Așa fiind, recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și

vor fi respinse conform art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen, cu deducerea

prevenției la zi pentru fiecare

inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.C.P., R.T.S.

și C.F.M. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 9 martie 2009 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților

timpul reținerii și

arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpatul C.F.M. de la 30 ianuarie 2008 1a 12 mai 2009,

- pentru inculpatul R.T.S. de la 5 februarie 2008 la 12 mai 2009;

- pentru inculpatul B.C.P. de la 9 februarie 2009 la 12 mai 2009.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru

apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și

libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai

2009.