ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84 din 16 aprilie 2002, Tribunalul

Mehedinți a condamnat pe inculpații:

M.I. la:

- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.;

M.C. la:

- 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei,

s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus timpul

arestării preventive de la 7 noiembrie 2001, la zi, și a fost menținută starea

de arest a acestuia.

Prin aceeași hotărâre inculpații M.C. și M.I. au fost

obligați să plătească, în solidar, părții vătămate B.G. sumele de 18.000.000

lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000.000 lei cu titlu de daune

morale.

Diferit, inculpatul M.C. a fost obligat să plătească

statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpata

M.I. la plata sumei de 1.500.000 lei cu același titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut

în fapt următoarele:

În dimineața zilei, de 31 octombrie 2001, în timp ce numiții

B.V. și C.E. săpau în grădina părții vătămate B.G., în jurul orelor 12,00, au

fost atenționați de inculpații M.C. și M.I. să înceteze lucrul, deoarece

terenul le aparține. Auzind afirmațiile inculpaților, B.A., soția părții

vătămate, care se afla în dușmănie cu aceștia de mai multă vreme, i-a chemat pe

cei doi lucrători pentru a evita declanșarea unui conflict.

Când partea vătămată B.G. a venit acasă, soția i-a relatat

cele întâmplate, iar acesta a mers în grădina unde i-a găsit pe cei doi

inculpați, cărora le-a explicat faptul că terenul a fost cumpărat de copiii săi

și că nu au ce căuta acolo.

În aceste împrejurări, când partea vătămată s-a aplecat să

ia o grămadă de buruieni tăiate, inculpatul M.C. s-a repezit la acesta și, pe

la spate, l-a lovit în cap cu tăișul sapei pe care o avea asupra sa.

Urmare a loviturii primite, partea vătămată a căzut la

pământ, iar inculpatul M.C. i-a aplicat 2 lovituri în cap cu tăișul sapei.

În același timp, inculpata M.I., cu muchia sapei pe care o

avea în mână, i-a aplicat părții vătămate B.G., care era căzut la pământ, mai

multe lovituri în diverse zone ale capului (abdomen, mâini și genunchi).

Urmare a loviturilor aplicate de inculpatul M.C., partea

vătămată B.G. a suferit un traumatism craniio-cerebral cu plăgi contuze ale

scalpului parietal și fracturi ale vaselor craniene frontal și parietal drept,

leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale și

care i-au pus viața în pericol.

S-a mai reținut că B.G. a mai suferit leziuni și la nivelul

brațelor și genunchilor care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30

zile îngrijiri medicale și care au fost produse de inculpata M.I.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații M.C.

și M.I. pe care au criticat-o după cum urmează:

- inculpatul M.C. cu privire la omisiunea de a se constata

că în cauză se impunea reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta a fost comisă

ca urmare a comportării culpabile a victimei.

- inculpata M.I. cu privire la greșita condamnare pentru

fapta reținută în sarcina sa, întrucât din materialul probator administrat în

cauză nu rezultă că a lovit pe partea vătămată, motiv pentru care a solicitat a

se dispune achitarea.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, printr-un motiv comun

de casare, ambii inculpați au criticat hotărârea primei instanțe cu privire la

cuantumul, atât al daunelor materiale, cât și a celor morale pe care le

consideră ca fiind prea mari, solicitând reducerea acestora.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 260 din 13

iunie 2002, a admis apelurile declarate de inculpații M.C. și M.I. și

rejudecând cauza a desființat hotărârea atacată și a decis:

- schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în

sarcina inculpatului M.C. din tentativă la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.,

în tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 C. pen., și în baza acestor din urmă texte de lege, cu aplicarea art.

74 și art. 76 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Din pedeapsa aplicată inculpatului M.C. s-a dedus, în

continuare, timpul arestării preventive, începând cu 16 aprilie 2002, la zi;

- condamnarea inculpatei M.I. la o pedeapsă de un an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de

art. 181 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 83 C. pen.

Prin aceeași decizie, inculpații au fost obligați, fiecare,

să plătească părții civile B.G., sumele de câte 9.000.000 lei cu titlu de

despăgubiri civile materiale și respectiv la câte 25.000.000 lei cu titlu de

daune morale.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că

prima instanță a reținut o corectă situație de fapt care este conformă cu

materialul probator administrat în cauză, dar cu toate acestea soluția

pronunțată de aceasta este criticabilă, atât în ce privește soluționarea

laturii penale, cât și a laturii civile a cauzei.

Sub aspectul laturii penale a cauzei, s-a arătat că din

moment ce lovirea părții vătămate de către cei doi inculpați a avut loc într-o

grădină, care nu poate fi considerat loc public, încadrarea juridică a faptei

în tentativă la infracțiunea de omor calificat este greșită, motiv pentru care

urmează a fi schimbată în tentativă la infracțiunea de omor, și pentru care

urmează a fi condamnat.

S-a mai arătat că în cauză, referitor la acest inculpat,

având în vedere faptul că a fost sincer pe parcursul procesului penal, cât și

faptul că este o persoană în vârstă, în favoarea lui se va reține circumstanțe

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Referitor la critica inculpatului M.C. prin care a solicitat

a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, s-a arătat că

nu poate fi primită întrucât din materialul probator de la dosar nu rezultă că

victima ar fi exercitat asupra sa acte de natura celor arătate în art. 73 lit.

b) C. pen., de natură a-i produce vreo tulburare.

În ce privește pe inculpata M.I. s-a arătat că „materialul

probator demonstrează acțiunea sa violentă asupra părții vătămate, constând în

aceea că a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu sapa peste abdomen,

brațe și genunchi, sens în care sunt evidențiate declarațiile martorilor C.E.,

B.G. și B.A.” și ca „Reținând vinovăția inculpatei pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., instanța urmează a o condamna la

pedeapsa de un an închisoare, menținând dispozițiile art. 81 C. pen., privind

suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 82

C. pen.”

Cu privire la soluționare laturii civile a cauzei s-a arătat

că prima instanță a procedat greșit atunci când a obligat, în solidar, pe

inculpați, la plata despăgubirilor civile patrimoniale și a daunelor morale

către partea civilă „de vreme ce pentru săvârșirea de infracțiuni distincte

producătoare de prejudiciu, inculpații trebuiau obligați fiecare la despăgubiri

către partea civilă, astfel că, ținând cont de participarea acestora la

producerea prejudiciului, și fără a le crea o situație mai grea în propria-i

cale de atac”, motiv pentru care „ei vor fi obligați la câte 9.000.000 lei

despăgubiri civile materiale și câte 25.000.000 lei despăgubiri civile pentru

daune morale, către partea civilă”.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpații M.C. și M.I., și

partea civilă B.G.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a criticat

decizia instanței de apel cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului M.C. pe

care o consideră ca fiind greșit individualizată în sensul că este prea blândă,

solicitând ca, prin înlăturarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., să fie

majorată.

Inculpații M.C. și M.I. au criticat aceeași decizie pentru

aceleași motive invocate și la judecata în apel, privind latura penală, cât și

latura civilă a cauzei, conform notelor scrise, depuse la dosar și anume:

- inculpatul M.C. cu privire la omisiunea reținerii în

favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța

atenuantă a provocării;

- inculpata M.I. cu privire la greșita sa condamnare,

întrucât nu se face vinovată de comiterea faptei reținută în sarcina sa, pentru

care a solicitat a se dispune achitarea.

În subsidiar, inculpații au solicitat menținerea hotărârii

pronunțată de instanța de apel.

Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei ambii

inculpați au arătat că, atât despăgubirile materiale, cât și daunele morale

acordate părții civile sunt exagerate și nu au corespondent în probele pe care

aceasta le-a făcut, solicitând reducerea substanțială a acestora.

Partea civilă B.G. a criticat decizia instanței de apel, cu

privire la:

- greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținută

în sarcina inculpatului M.C.;

- greșita soluționare a laturii civile a cauzei, constând în

aceea că nu i s-au acordat în totalitate daunele materiale și morale

solicitate, respectiv 20.000.000 lei daune materiale și 100.000.000 lei daune

morale.

Asupra recursurilor de față:

Craiova se constată că este întemeiat în parte și pentru considerentele ce se

vor arăta.

Reținând faptul că instanța de apel a procedat corect atunci

când a schimbat încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul M.C., care

se face vinovat de săvârșirea acesteia, dar și atunci când a reținut în

favoarea acestuia circumstanțe atenuante constând în faptul că este o persoană

în vârstă și nu are antecedente penale, având în vedere însă pericolul social

al faptei rezultat din modalitatea în care a fost comisă și a consecințelor

produse, se impune aplicarea unei pedepse mai severe, orientate către limita

maximă a textului de lege incriminator, cu respectarea consecințelor ce decurg

din reținerea circumstanțelor atenuante.

Prin urmare, recursul declarat de parchet fiind fondat,

urmează a fi admis, a casa decizia atacată numai în ce privește cuantumul

pedepsei aplicată inculpatului M.C., în sensul majorării acesteia.

nefondate.

a) Susținerea inculpatului M.C. în sensul că în favoarea sa

trebuia să se rețină circumstanța atenuantă a provocării nu este întemeiată,

întrucât cum temeinic au reținut instanța de fond și apel, în cauză, din

probele existente la dosar nu rezultă în nici un mod că victima ar fi exercitat

asupra sa acte de natura celor arătate în art. 73 lit. b) C. pen., prin care să

i se provoace o puternică tulburare, sub imperiul căreia să fi acționat.

b) Critica inculpatei M.I. prin care a solicitat a se

dispune achitarea sa pentru motivul că nu a săvârșit fapta pentru care a fost

condamnată este, de asemenea, nefondată.

Întrucât cu privire la această critică, invocată și la

judecata în apel, instanța de apel a răspuns în mod detaliat, motivare expusă

pe larg în prezenta decizie, și pe care instanța de recurs și-o însușește pe

deplin, se apreciază că reiterarea ei nu se mai impune, urmând a se vedea

considerentele la care s-a făcut referire.

Cât privește cererea inculpaților, formulată în subsidiar,

de menținere a hotărârii pronunțate de instanța de apel, aceasta nu poate fi

avută în vedere decât în ce privește pe inculpata M.I., însă în ce privește pe

inculpatul M.C., nu i se poate da curs având în vedere faptul că pedeapsa

aplicată acestuia urmează a fi majorată, ca urmare a recursului declarat de

parchet, care se constată că este fondat.

Nu este întemeiată nici critica comună invocată de cei doi

inculpați cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale acordate părții

civile și care se constată că nu sunt exagerate, daunele materiale găsindu-și

corespondent în probele de la dosar administrate în acest sens, iar daunele

morale, reflectând suferințele fizice și psihice ale părții civile ca urmare a

agresiunii exercitate de aceștia.

În consecință, recursurile declarate de inculpați fiind

nefondate, urmează a fi respinse ca atare în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., ținând seama și de faptul că verificând decizia

atacată, din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

nu se constată existența și a altor motive care să ducă la casare.

Potrivit art. 385

3

C. proc. pen., termenul de

recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 363 și

art. 365, privind data de la care curge termenul se aplică în mod

corespunzător.

Astfel, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru

partea care a fost prezentă la dezbateri, cât și la pronunțare, termenul curge

de la pronunțare.

Analizând actele de la dosar sub acest aspect de constată

următoarele:

Judecata cauzei în apel a avut loc la data de 13 iunie 2002,

dată la care partea civilă, conform practicalei deciziei, a fost prezentă,

pronunțarea deciziei având loc în aceeași zi.

În aceste condiții termenul de recurs, de 10 zile, prevăzut

de art. 385

3

C. proc. pen., a început să curgă începând cu data de

14 iunie 2002, urmând a se împlini cel mai târziu la data de 25 iunie 2002.

Întrucât numita parte civilă a declarat recursul la data de

26 iunie 2002, așa cum rezultă din data certă de pe plicul în care a fost

expediată cererea de recurs, urmează a se constata că termenul de 10 zile a

fost depășit, situație în care acesta este tardiv, urmând a fi respins ca atare

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fără însă a se

mai putea analiza motivele de casare invocate, tardivitatea recursului

rezolvându-se pe cale de excepție și fără posibilitatea antamării fondului

cauzei.

Pentru considerentele arătate mai sus urmează, cu privire la

recursurile declarate în cauză, să se dispună potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 260 din 13 iunie 2002, a Curții de

Apel Craiova, privind pe inculpatul M.C. Casează decizia atacată numai cu

privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului M.C., pe care,

prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74, raportat la

art. 76 C. pen., o majorează de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

M.C. și M.I. și ca, tardiv, recursul declarat de partea civilă B.G. împotriva

aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.C., timpul

arestării preventive de la 7 noiembrie 2001, la 11 martie 2003.

Obligă pe recurenții inculpați și recurenta parte civilă la

plata sumei de câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.