ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4281/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 140 pronunțată la data de 6 iunie 2002 în dosarul penal nr. 4231/2000, Tribunalul Maramureș a dat următoarea hotărâre: A condamnat pe inculpatul T.I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., raportat la art. 322 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare, după recalificarea juridică a faptelor în temeiul art. 334 C. proc. pen., din tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 lit. i) C. pen. și încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. Cu consecințele prevăzute de art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din perioada 27 aprilie 2000, la 29 iunie 2000. A condamnat pe inculpații: T.G., V.V. și V.M., toți pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., la câte o pedeapsă de 4 luni închisoare. În temeiul art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe câte un termen de încercare de 2 ani și 4 luni și a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 14 C. proc. pen., a obligat inculpatul T.I. să plătească părții civile V.V. despăgubiri civile astfel: - 10.000.000 lei despăgubiri civile; - 1.000.000 lei cu titlu de rentă lunară începând cu 1 aprilie 2000 și până la menținerea gradului de invaliditate sau noi dispoziții.

A mai obligat inculpatul T.I. să plătească cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean Baia Mare în cuantum de 1.128.065 lei iar către Spitalul de Recuperare Borșa 3.037.338 lei. În temeiul art. 193 C. proc. pen., a obligat inculpatul să mai plătească părții vătămate V.V., 2.000.000 lei cheltuieli judiciare. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații să plătească în favoarea statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt: În orașul Borșa, într-o zonă izolată a acestuia locuiesc două familii T. și V., de mai mulți ani. Deși rude, între membrii acestora exista vechi divergențe legate de folosirea drumului de acces și de un șanț de scurgere.

Familia V. blochează drumul de acces cu camionul personal împiedicând intrarea autoturismului familiei T. care, la rândul ei, prin șanțul de scurgere a apelor, inundă curtea familiei V. Deseori, toți, au fost sancționați contravențional. La data de 20 aprilie 2000, în jurul orelor 20,00, la fântână T.V. a fost agresată de inculpatul, parte vătămată V.V. (există certificat medico-legal). La strigătele ei, T.I. i-a sărit în ajutor, moment în care au apărut și soția (V.M.) lui V.V. și familia T.G. și V. În acel moment, cele două tabere au început să se certe și să arunce cu pietre unii în alții: V.M. a aruncat și mătura. Conflictul s-a consumat în fața casei familiei T.I. Acesta, la un moment dat, l-a nimerit pe V.V.

cu piatra în cap, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură cominutivă care a necesitat pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie și cauzându-i o stare de infirmitate. Probele pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost: procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, procesul verbal de ridicare a unor obiecte, rapoartele de expertiză medico-legală, declarațiile inculpaților și declarațiile martorilor: T.V., V.P., V.M., V.V., V.C. și V.C. Prin rechizitoriu inculpatul T.I. a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor, iar inculpații T.G., V.V. și V.M., pentru infracțiunea de încăierare.

Instanța de fond a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare pentru V.V. și M. și pentru T.G. dar, în ceea ce privește pe inculpatul T.I. a schimbat încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., raportat la infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. S-a avut în vedere că prin lovirea la întâmplare intenția a fost aceea de a îndepărta, de a lovi victima, iar nu aceea de a-i suprima viața. La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere starea de tulburare în care inculpații s-au aflat și circumstanțele personale [ (art. 73 lit. b) și art. 72 C. pen.)].

Curtea de Apel Cluj, secția penală, prin decizia penală nr. 253, pronunțată la data de 26 septembrie 2002 în dosarul penal nr. 4178/2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații T.I., V.V. și V.M. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul T.I., inculpatul parte vătămată V.V. și inculpata V.M. au declarat recurs. Inculpatul T.I. a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei [(art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)]. A solicitat casarea ambelor hotărâri, reducerea pedepsei și a cuantumului despăgubirilor civile. Inculpatul parte vătămată V.V. și inculpata V.M. au solicitat casarea hotărârilor considerat că au consacrat o gravă eroare de fapt [(art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen.)]. Au solicitat achitarea, iar inculpatul parte vătămată a solicitat majorarea despăgubirilor acordate. Reciproc fiecare a solicitat respingerea recursului celuilalt (celorlalți). Curtea examinând hotărârea atacată și sentința de condamnare în raport de toate criticile formulate, cât și din oficiu, constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul T.I. Solicitarea acestuia, în sensul de a se reduce pedeapsa ce i-a fost aplicată prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, nu poate fi primită. La individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, instanța de fond, cât și aceea de apel, au avut în vedere limitele pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului și poziția procesuală avută.

Pornind de la aceste elemente de individualizare, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului T.I. a fost corect stabilită și nu se impune reducerea acesteia. Nici sub aspectul reducerii despăgubirilor civile recursul inculpatului T.I. nu este întemeiat. Din actele depuse la dosar rezultă că inculpatul V.V. (ca parte civilă) are o pensie de individualizare de 1.000.000 lei, iar venitul realizat anterior era de 3.000.000 lei. În această situație, în mod corect, ținând seama de scuza provocării reținută, instanța a stabilit renta lunară de 1.000.000 lei, începând cu 1 aprilie 2000 și până la menținerea stării de invaliditate. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a se respinge recursul ca nefondat. În privința recursului inculpatului parte civilă V.V. se constată că hotărârile sunt legale și temeinice. Din probele administrate a rezultat fără nici un dubiu că în data de 1 aprilie 2000 între familia V. și T. a avut loc un incident, ocazie cu care toți inculpații au aruncat cu pietre unii în alții, cauzându-și leziuni corporale de o gravitate diferită. Inculpatul V.V. a aplicat soției inculpatului T.I. mai multe lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale. Sub aspectul despăgubirilor instanța a procedat corect acordându-le proporțional cu reținerea circumstanței provocării. Motivele invocate sunt neîntemeiate.

Inculpata V.M. și-a susținut nevinovăția, arătând în recurs că hotărârile sunt nelegale și netemeinice, deoarece a fost condamnată fără probe. În realitate participarea inculpatei V.M. la conflict, a rezultat din declarațiile tuturor martorilor audiați. Este motivul pentru care critica apare nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează însă a se admite recursurile inculpaților V.V. și M. pentru motivul discutat din oficiu, anume neaplicarea grațierii [(art. 385 9 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.)]. Fapta petrecută la data de 1 aprilie 2000 se situează anterior apariției Decretului 543/2002, inculpații, sunt infractori primari și beneficiază de dispozițiile art. 1 și art. 7 ale menționatului act de clemență, infracțiunea de încăierare nefiind exceptată.

În ceea ce îl privește pe inculpatul T.I. se va deduce, conform art. 88 C. pen., din pedeapsa de un an închisoare aplicată la fond și menținută în apel și recurs, durata arestării preventive de la 27 aprilie 2000, la 29 iunie 2000. Inculpatul T.I. căruia i s-a respins recursul va fi obligat, dată fiind culpa procesuală, la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Recurenților inculpați V.V. și M. nu li s-au acordat cheltuieli judiciare deși s-a admis recursul, deoarece aceasta s-a făcut pentru un motiv analizat din oficiu, nu pentru motivele invocate și care nu au fost primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații V.M. și V.V. împotriva deciziei penale nr. 253 din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 140 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Maramureș, cu privire la aplicarea legii de grațiere. În baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, grațiază pedepsele de câte 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților V.M. și V.V. Respinge recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.I. arestarea preventivă de la 27 aprilie 2000, până la 29 iunie 2000. Obligă inculpatul T.I. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2003.