ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4281/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140 pronunțată

la data de 6 iunie 2002 în dosarul penal nr. 4231/2000, Tribunalul Maramureș a

dat următoarea hotărâre:

A condamnat pe inculpatul T.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.

182 C. pen., raportat la art. 322 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen., art. 76 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare, după

recalificarea juridică a faptelor în temeiul art. 334 C. proc. pen., din

tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 lit. i) C. pen. și

încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen.

Cu consecințele prevăzute de art. 71

și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din perioada 27 aprilie

2000, la 29 iunie 2000.

A condamnat pe inculpații:

T.G.,

V.V. și

V.M., toți pentru săvârșirea

infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., la câte o

pedeapsă de 4 luni închisoare.

În temeiul art. 81 și art. 82 C.

pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe câte un

termen de încercare de 2 ani și 4 luni și a atras atenția inculpaților asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., a

obligat inculpatul T.I. să plătească părții civile V.V. despăgubiri civile

astfel:

- 10.000.000 lei despăgubiri civile;

- 1.000.000 lei cu titlu de rentă

lunară începând cu 1 aprilie 2000 și până la menținerea gradului de

invaliditate sau noi dispoziții.

A mai obligat inculpatul T.I. să

plătească cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean Baia Mare în

cuantum de 1.128.065 lei iar către Spitalul de Recuperare Borșa 3.037.338 lei.

În temeiul art. 193 C. proc. pen., a

obligat inculpatul să mai plătească părții vătămate V.V., 2.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpații să plătească în favoarea statului câte 1.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

În orașul Borșa, într-o zonă izolată

a acestuia locuiesc două familii T. și V., de mai mulți ani. Deși rude, între

membrii acestora exista vechi divergențe legate de folosirea drumului de acces

și de un șanț de scurgere. Familia V. blochează drumul de acces cu camionul

personal împiedicând intrarea autoturismului familiei T. care, la rândul ei,

prin șanțul de scurgere a apelor, inundă curtea familiei V.

Deseori, toți, au fost sancționați

contravențional.

La data de 20 aprilie 2000, în jurul

orelor 20,00, la fântână T.V. a fost agresată de inculpatul, parte vătămată V.V.

(există certificat medico-legal).

La strigătele ei, T.I. i-a sărit în

ajutor, moment în care au apărut și soția (V.M.) lui V.V. și familia T.G. și V.

În acel moment, cele două tabere au

început să se certe și să arunce cu pietre unii în alții: V.M. a aruncat și

mătura. Conflictul s-a consumat în fața casei familiei T.I. Acesta, la un

moment dat, l-a nimerit pe V.V. cu piatra în cap, cauzându-i un traumatism

cranio-cerebral acut cu fractură cominutivă care a necesitat pentru vindecare

65-70 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie și cauzându-i o

stare de infirmitate.

Probele pe baza cărora s-a stabilit

situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost: procesul verbal de

cercetare la fața locului, planșa foto, procesul verbal de ridicare a unor

obiecte, rapoartele de expertiză medico-legală, declarațiile inculpaților și

declarațiile martorilor: T.V., V.P., V.M., V.V., V.C. și V.C.

Prin rechizitoriu inculpatul T.I. a

fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor, iar inculpații

T.G., V.V. și V.M., pentru infracțiunea de încăierare.

Instanța de fond a reținut ca fiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare pentru V.V. și

M. și pentru T.G. dar, în ceea ce privește pe inculpatul T.I. a schimbat încadrarea

juridică din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., raportat la infracțiunea de

încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. S-a avut în vedere că prin

lovirea la întâmplare intenția a fost aceea de a îndepărta, de a lovi victima,

iar nu aceea de a-i suprima viața.

La individualizarea pedepselor s-au

avut în vedere starea de tulburare în care inculpații s-au aflat și

circumstanțele personale

[

(art.

73 lit. b) și art. 72 C. pen.)].

Curtea de Apel Cluj, secția penală,

prin decizia penală nr. 253, pronunțată la data de 26 septembrie 2002 în

dosarul penal nr. 4178/2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpații T.I., V.V. și V.M.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul T.I., inculpatul parte vătămată V.V. și inculpata V.M. au

declarat recurs.

Inculpatul T.I. a criticat hotărârea

sub aspectul individualizării pedepsei [(art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen.)]. A solicitat casarea ambelor hotărâri, reducerea pedepsei și a

cuantumului despăgubirilor civile.

Inculpatul parte vătămată V.V. și

inculpata V.M. au solicitat casarea hotărârilor considerat că au consacrat o

gravă eroare de fapt [(art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)].

Au solicitat achitarea, iar inculpatul parte vătămată a solicitat majorarea

despăgubirilor acordate.

Reciproc fiecare a solicitat

respingerea recursului celuilalt (celorlalți).

Curtea examinând hotărârea atacată

și sentința de condamnare în raport de toate criticile formulate, cât și din

oficiu, constată următoarele:

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpatul T.I.

Solicitarea acestuia, în sensul de a

se reduce pedeapsa ce i-a fost aplicată prin acordarea unei eficiențe sporite

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, nu poate fi primită.

La individualizarea pedepsei

aplicate acestui inculpat, instanța de fond, cât și aceea de apel, au avut în

vedere limitele pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social concret

al faptelor comise, persoana inculpatului și poziția procesuală avută.

Pornind de la aceste elemente de

individualizare, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului T.I. a fost

corect stabilită și nu se impune reducerea acesteia.

Nici sub aspectul reducerii

despăgubirilor civile recursul inculpatului T.I. nu este întemeiat. Din actele

depuse la dosar rezultă că inculpatul V.V. (ca parte civilă) are o pensie de

individualizare de 1.000.000 lei, iar venitul realizat anterior era de

3.000.000 lei.

În această situație, în mod corect,

ținând seama de scuza provocării reținută, instanța a stabilit renta lunară de

1.000.000 lei, începând cu 1 aprilie 2000 și până la menținerea stării de

invaliditate.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul

ca nefondat.

În privința recursului inculpatului

parte civilă V.V. se constată că hotărârile sunt legale și temeinice.

Din probele administrate a rezultat

fără nici un dubiu că în data de 1 aprilie 2000 între familia V. și T. a avut

loc un incident, ocazie cu care toți inculpații au aruncat cu pietre unii în

alții, cauzându-și leziuni corporale de o gravitate diferită. Inculpatul V.V. a

aplicat soției inculpatului T.I. mai multe lovituri cu pumnii, cauzându-i

leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul despăgubirilor instanța

a procedat corect acordându-le proporțional cu reținerea circumstanței

provocării.

Motivele invocate sunt neîntemeiate.

Inculpata V.M. și-a susținut

nevinovăția, arătând în recurs că hotărârile sunt nelegale și netemeinice,

deoarece a fost condamnată fără probe.

În realitate participarea inculpatei

V.M. la conflict, a rezultat din declarațiile tuturor martorilor audiați. Este

motivul pentru care critica apare nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează însă a se admite

recursurile inculpaților V.V. și M. pentru motivul discutat din oficiu, anume

neaplicarea grațierii [(art. 385

9

alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.)].

Fapta petrecută la data de 1 aprilie

2000 se situează anterior apariției Decretului 543/2002, inculpații, sunt

infractori primari și beneficiază de dispozițiile art. 1 și art. 7 ale

menționatului act de clemență, infracțiunea de încăierare nefiind exceptată.

În ceea ce îl privește pe inculpatul

T.I. se va deduce, conform art. 88 C. pen., din pedeapsa de un an închisoare

aplicată la fond și menținută în apel și recurs, durata arestării preventive de

la 27 aprilie 2000, la 29 iunie 2000.

Inculpatul T.I. căruia i s-a respins

recursul va fi obligat, dată fiind culpa procesuală, la cheltuieli judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Recurenților inculpați V.V. și M. nu

li s-au acordat cheltuieli judiciare deși s-a admis recursul, deoarece aceasta

s-a făcut pentru un motiv analizat din oficiu, nu pentru motivele invocate și

care nu au fost primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații V.M. și V.V. împotriva deciziei penale nr. 253 din 26 septembrie

2002 a Curții de Apel Cluj.

Casează decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 140 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Maramureș, cu

privire la aplicarea legii de grațiere.

În baza art. 1 și art. 7 din Legea

nr. 543/2002, grațiază pedepsele de câte 4 luni închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților V.M. și V.V.

Respinge recursul declarat de

inculpatul T.I. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului T.I. arestarea preventivă de la 27 aprilie 2000, până la 29 iunie

2000.

Obligă inculpatul T.I. la plata

sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2003.