ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Brașov, prin sentința

penală nr. 2027 din 31 octombrie 2001 a condamnat pe inculpatul:

- O.V. la 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2)

și (4) C. pen.

În baza art. 81 din același cod, a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 6 luni, iar conform art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997, a constatat pedeapsa grațiată în întregime și condiționat.

Totodată, a obligat inculpatul să

plătească 20.841.000 lei despăgubiri materiale și 25.000.000 lei daune morale

părții civile S.E., precum și 1.184.000 lei Spitalului Județean Brașov.

S-a reținut că, la 21 decembrie

1996, conducând autoturismul personal, inculpatul a accidentat pe S.E. care

traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.

Tribunalul Brașov, prin decizia

penală nr. 404/ A din 29 mai 2002, a respins apelul declarat de inculpat și

admițându-l pe cel declarat de partea civilă S.E., a majorat despăgubirile

materiale la 41.340.000 lei și daune morale la 60.000.000 lei.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală menționată, a admis recursul declarat de inculpat și, în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a

achitat pentru infracțiunea dedusă judecății, stabilind că victimei îi revine

în exclusivitate culpa în producerea evenimentului rutier.

Împotriva deciziei a declarat recurs

în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, cu motivarea că instanța de recurs a comis o eroare gravă de fapt

achitându-l pe inculpat, deși din probe rezultă vinovăția lui.

S-a mai arătat că instanța de recurs

a dat o importanță excesivă declarațiilor martorilor O.I. și B.D., precum și

primelor două expertize tehnice, care au stabilit că inculpatul nu avea

posibilitatea evitării impactului cu victima, experții pornind de la premisa

greșită că victima s-a angajat în traversare dinspre parc. Aceste probe nu se

coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 184 alin. (2) și (4)

C. pen., vătămarea corporală săvârșită din culpă, dacă a avut vreuna din

urmările prevăzute în art. 182 alin. (1) și dacă este urmarea nerespectării

dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei

profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, se

pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Din analiza probelor administrate

rezultă că instanțele de fond și apel au reținut o stare de fapt corectă și pe

baza acesteia vinovăția inculpatului.

Din procesul verbal de cercetare la

fața locului întocmit în ziua de 21 decembrie 1996, orele 11,40, rezultă că

autoturismul implicat în accident a fost găsit oprit pe banda a IV-a lângă

bordura dinspre parc a străzii Nicolae Iorga din Brașov, la o distanță de 4 m,

măsurată de la marcajul pietonal la bara din spate.

Partea vătămată a declarat că în

dimineața respectivă a plecat de acasă cu scopul de a merge la biserică pentru

a aprinde lumânări, iar deplasarea a făcut-o dinspre B-dul Ștefan cel Mare cu

un mijloc de transport în comun, coborând în stația din fața bisericii, pe

partea bisericii.

Că partea vătămată a

fost la biserică o dovedește prin depoziția martorei B.E., îngrijitoare la

Biserica B.V. de pe str. N. Iorga. Martora a declarat că în ziua de 21

decembrie 1996 a venit la biserică partea vătămată care a întrebat-o dacă este

cineva acolo și i-a răspuns că trebuia să vină până la ora 11,00, însă poate să

revină la ora 8,00 a doua zi dimineață. A făcut precizarea că atunci când

partea vătămată a intrat în biserică, a întrebat-o pe aceasta cât este ora și

partea vătămată i-a răspuns că este 11,10, după care partea vătămată a plecat.

Ulterior, martora a aflat de la partea vătămată că a fost victima unui accident

de circulație după ce a plecat de la biserică.

Cu privire la

succesiunea evenimentelor se impune observația că în prima declarație dată de

partea vătămată la 4 martie 1997 aceasta a arătat că în ziua de 21 decembrie

1996, în jurul orei 11,10, a mers la Biserica B.V. de pe strada Nicolae Iorga

pentru a se împărtăși acolo, a stat de vorbă cu o femeie tânără care vindea

lumânări, iar în jurul orelor 11,15 – 11,20, a ieșit din biserică cu intenția

de a traversa str. N. Iorga și de a se deplasa la stația R.A.T. de la Universal

pentru ca să se reîntoarcă acasă.

Rezultă, așa cum au susținut

instanțele de fond și apel că în momentul accidentării victimei aceasta

traversa strada dinspre biserică înspre parc.

Inculpatul audiat a declarat că nu a

putut evita lovirea, impactul cu partea vătămată care s-a angajat în trecere

din sens opus, dinspre parc spre biserică, intempestiv fără să se asigure, la

circa 5-6 metri de trecerea de pietoni.

Această declarație este confirmată

de martorii O.I., fiica sa care se afla în autoturism și B.D. taximetrist,

aflat în autoturismul său parcat pe trotuarul dinspre parc.

Martora O.I. a declarat că în timp

ce se deplasa cu autoturismul condus de tatăl său, ajunși pe trecerea de

pietoni a observat o femeie care s-a angajat în trecere dinspre parc spre biserică

și în același timp l-a atenționat pe inculpat să fie atent, iar acesta a

frânat, moment în care a și lovit femeia care a fost luată pe capotă, a spart

parbrizul, apoi a căzut pe asfalt.

Măsurătorile efectuate la cercetarea

la fața locului, distanță de la trecerea de pietoni la bara din spate a

autoturismului de numai 4 metri, leziunile prezentate de partea vătămată,

parbrizul spart, urmele de pe capotă și urmele de vopsea de pe hainele victimei

(pe cotul stâng) și sânge pe aceeași parte, demonstrează că dinamica

accidentului este cea prezentată de partea vătămată și explicată și în ultima

expertiză tehnică judiciară efectuată în faza cercetării judecătorești.

Din actele medico-legale rezultă că

partea vătămată a prezentat fractură deschisă a gambei drepte, fractura

claviculei stângi, instabilitate acută a genunchiului stâng și traumatism

cranio cerebral acut deschis, plagă contuză frontală și a bazei superioare.

Deși actele medico-legale nu precizează pe care parte erau situate leziunile în

zona capului, urmele ce par a fi de sânge de pe gulerul și pieptul hainei sunt

situate pe partea stângă. De asemenea, pe cotul hainei (mâneca stângă) s-au

evidențiat microurme de email albastru-verzui, asemănătoare în privința nuanței

culorii și a compoziției chimice cu proba de comparație recoltată de pe

autoturismul inculpatului, așa cum rezultă din concluziile raportului de

constatare tehnico-științifică.

Rezultă din coroborarea acestor

probe cu declarațiile martorei B.E. și a părții vătămate că impactul a avut loc

în timp ce victima se deplasa dinspre biserică înspre parc, ea fiind lovită în

partea stângă.

Primele două expertize potrivit

cărora inculpatul nu avea posibilitatea evitării impactului cu victima, au

pornit de la o premisă greșită, aceea că victima s-a angajat în traversare

dinspre parc intempestiv și fără a se asigura, având în vedere numai

declarațiile martorilor O.I. și B.D. Admițând că lucrurile s-au petrecut în

modul relatat de inculpat și martori ar însemna că partea vătămată s-a angajat

în trecere la câțiva metri înaintea trecerii de pietoni din partea opusă

direcției de mers, spre Casa Armatei, și nu după trecerea de pietoni în

direcția Casei Armatei, cum susține inculpatul.

Față de poziția autoturismului care

s-a oprit la o distanță de 4 metri de la bara din spate măsurată până la

trecerea de pietoni, rezultă că concluziile la care au ajuns primele două

expertize sunt greșite, aceasta, deoarece așa cum a declarat inculpatul

„impactul a avut loc după ce au trecut de trecerea pentru pietoni”, de altfel,

când eu m-am apropiat de trecerea pentru pietoni, pe aceasta nu se afla nimeni.

Inculpatul a făcut mai apoi

precizarea că „victima mi-a apărut în fața mașinii dinspre parc și în afara

trecerii pentru pietoni spre Casa Armatei”.

Având în vedere ultima expertiză

tehnică judiciară efectuată la urmărirea penală și expertiza efectuată în faza

cercetării judecătorești, de către expert ing. S.G. de la Institutul Național

de Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul Justiției care au stabilit

pe baza analizei probelor că victima a traversat strada dinspre biserică spre

parc, fiind lovită de autoturism din partea sa stângă, posibilitatea evitării

accidentului având-o inculpatul dacă ar fi respectat regulile de circulație pe

drumurile publice, art. 44 pct. 26 și art. 49 lit. i) și u) din Regulamentul

pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, hotărârile pronunțate de instanța de

fond și cea de apel sunt legale și temeinice.

Așa fiind, recursul în anulare va fi

admis și conform art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art.

385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, se va casa decizia instanței

de recurs și va fi menținută sentința penală nr. 2027 din 31 octombrie 2001 a

Judecătoriei Brașov.

Onorariul de apărător din oficiu va

fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei penale nr. 795/ R din 4 noiembrie 2002 a Curții de

Apel Brașov, privind pe inculpatul O.V.

Casează decizia penală atacată și

menține sentința penală nr. 2027 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Brașov.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu asigurată intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 februarie 2004.