ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 359/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 691 din 28 martie 2001, Judecătoria Brașov l-a condamnat pe inculpatul S.I.C., în baza art. 182 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 11.835.000 lei despăgubiri materiale și 7.000.000 lei daune morale către partea civilă B.I., precum și la 1.681.200 lei reprezentând contravaloare prestații medicale către Spitalul județean Brașov. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 24 ianuarie 2000, inculpatul S.I.C. i-a aplicat părții vătămate B.I.

mai multe lovituri cu pumnul în față, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale, precum și pierderea dinților frontali 12, 11 și 22. Apelul inculpatului a fost admis prin decizia penale nr. 594 din 3 octombrie 2001 a Tribunalului Brașov și desființând hotărârea atacată, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în aceea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la un an închisoare, dispunând, conform art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv 3 ani.

A fost redus cuantumul despăgubirilor de la 11.835.000 lei la 1.485.000 lei și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelată. Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind greșită constatarea instanței de fond potrivit căreia pierderea celor 3 dinți frontali constituie un prejudiciu estetic și o infirmitate parțială permanentă și a concluzionat că, prin vătămarea menționată, nu s-a produs nici una dintre urmările prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen. (în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 169/2002).

S-a motivat, în esență, prin aceea că, pe de o parte, infirmitatea este un prejudiciu cu caracter permanent, nefiind susceptibilă de grade sau procente, iar, pe de altă parte, că soluționarea implică o modificare cu caracter permanent, o deformare vizibilă a reliefului feței „alterând sensibil aspectul, armonia, simetria sau mobilitatea acestei regiuni”, în sensul definiției termenului prin dicționar de „schilod, pocit, diform, foarte urât”. Cum, însă, aceste consecințe, infirmitatea și sluțirea, sunt, în speță, remediabile, printr-o proteză dentară fixă, rezultă că nu sunt încălcate dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen., urmările menționate având caracter temporar.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a criticat-o pentru greșita schimbare a încadrării juridice, fapta, prin urmările produse, constând în sluțirea părții vătămate și tulburarea funcției masticatorii a acesteia realizând urmările prevăzute de art. 182 C. pen., precum și de către partea vătămată și de către inculpat, acesta din urmă solicitând, în principal, menținerea hotărârii recurate. Prin decizia penală nr. 181 din 11 martie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis recursurile declarate în cauză și casând hotărârile, a reținut cauza pentru rejudecare.

Prin decizia penală nr. 609 din 6 septembrie 2002, Curtea de Apel Brașov, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 10 milioane lei amendă și l-a obligat la 1.485.000 lei despăgubiri materiale și 7.000.000 lei daune morale către partea civilă B.I. Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere Raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Mina Minovici București, potrivit căruia pierderea post-traumatică a celor 4 dinți frontali superiori nu poate fi interpretată din punct de vedere medico-legal ca fiind nici sluțire, nici infirmitate, nici pierdere de organ sau încetarea funcționării acestuia, în sensul prevederilor art. 182 C. pen., întrucât, printr-o proteză fixă, prejudiciul estetic, morfologic și funcțional actual poate fi remediat.

Împotriva deciziilor instanței de apel și ale celei de recurs procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a promovat recurs în anulare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., în sensul că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen., în loc de art. 182 alin. (1) C. pen. Verificând hotărârile atacate în baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare, este fondat.

Potrivit art. 182 alin. (1) C. pen., în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 169/2002 „Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”. Pentru încadrarea corectă a faptelor de violență care au avut ca urmare pierderea uneia sau a mai multor dinți, este imperios necesar să se stabilească cu exactitate efectele produse asupra anatomiei și fiziologiei dinților sau asupra fizionomiei celui vătămat.

Analizând consecința sluțirii, constatarea existenței acesteia trebuie determinată nu numai în raport cu semnificația curentă a înțelesului ei, de mutilare, schilodire, desfigurare, cu crearea aspectului fizic hidos, pocit, respingător, urât, ci și de echivalența prin compararea cu celelalte urmări la care se referă măsura incriminatoare și printre care este așezată consecința în discuție. Altfel spus, este necesar să se stabilească pe bază de probe, o modificare semnificativă a fizionomiei victimei, comparabilă ca importanță cu celelalte consecințe prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen. Raportând aceste dispoziții legale la cauză, se constată, că așa cum rezultă din Raportul de expertiză medico-legală al Institutului Național de Medicină Legală Prof.

Dr. Mina Minovici că partea vătămată B.I. a prezentat leziuni care au cauzat pierderea post traumatică a dinților frontali superiori 12, 11, 21 și 22, necesitând 16-18 zile de îngrijiri medicale. Ori, pierderea post traumatică a 4 dinți, poziționați frontal, fixați în alveolele dentare ale maxilarului superior, modifică esențial fizionomia victimei, dându-i un aspect respingător cu efecte negative și asupra funcției fiziologice de masticație. Concluzia medico-legală potrivit căreia pierderea post traumatică a celor 4 dinți frontali nu poate fi interpretată drept sluțire, întrucât printr-o proteză fixă prejudiciul estetic morfologic și funcțional poate fi remediat, nu are semnificație juridică sub aspectul existenței infracțiunii.

Ascunderea, atenuarea ori chiar înlăturarea ulterioară, printr-o lucrare dentară, a prejudiciului morfologic, fiziologic sau esteticv se situează în afara infracțiunii, după consumarea acesteia și întrucât dinții nu sunt regenerabili, nu se poate asigura redarea, prin procedee artificiale, a totalității însușirilor anatomice fiziologice naturale ale acestora. De altfel, ascunderea prejudiciului estetic printr-o lucrare dentară se poate realiza numai temporar, iar nu definitiv, rezultând din declarațiile medicului stomatolog S.L. că durata de utilizare a unei proteze dentare fixe poate fi de cel mult 10 ani. În cazul particular al părții vătămate B.I., nici până la rămânerea definitivă a hotărârilor din cauză nu fusese executată lucrarea dentară.

Concluzionând, fapta inculpatului S.I.C. de a aplica, la data de 24 ianuarie 2000, mai multe lovituri cu pumnul în zona facială, părții vătămate B.I., care a avut ca urmare pierderea post-traumatică a 4 dinți frontali ai maxilarului superior, cu consecința sluțirii acestuia, realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 169/2002. De urmare, admițând recursul în anulare, vor fi casate hotărârile pronunțate de instanța de apel și cea de recurs, menținând sentința penală nr. 691 din 28 martie 2001, pronunțată de Judecătoria Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 594/ A din 3 octombrie 2001 a Tribunalului Brașov, deciziei penale nr. 181/ R din 11 martie 2002 a Curții de Apel Brașov și deciziei penale nr. 609/ R din 6 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul S.I.C. Casează hotărârile atacate și menține sentința penală nr. 691 din 28 martie 2001 a Judecătoriei Brașov. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.