ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5568/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5568/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 287

din 28 septembrie 2000 Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul, C.O.A., la

2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 109 C. pen.; în baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, în care se va supune

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.; s-a scăzut

din pedeapsă perioada reținerii din 13 august 1999. A fost obligat inculpatul,

în solidar cu părțile responsabile civilmente C.N. și C.V., să plătească părții

civile Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov suma de 955.000 lei

prestații medico-legale și 15% dobândă anuală, începând cu 13 august 1999 până

în prezent. A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile

civilmente să plătească părților civile P.E. și P.V. suma de 15.300.000 lei

despăgubiri materiale și câte 12.000.000 lei daune morale, respingând restul

pretențiilor civile.

În fapt, s-a reținut că, în

12 august 1999, provocat de victima P.L., inculpatul C.O.A. a împins-o, ea

căzând și lovindu-se cu capul de ciment, ceea ce a cauzat leziuni care au dus

la deces.

Împotriva hotărârii au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru

netemeinicie, solicitând majorarea pedepsei și înlăturarea art. 73 lit. b) C.

pen. De asemenea, au declarat apel părțile vătămate și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 35

din 14 februarie 2001, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-a omis citarea în

proces a părții vătămate P.D., mama victimei, iar vătămarea dreptului acesteia

de a se constitui parte civilă este vădită.

Prin sentința penală nr. 275

din 31 octombrie 2001 Tribunalul Brașov, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art.

73 lit. b) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 86

1

, 86

2

și 86

3

C. pen. A obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile

civilmente, la 955.000 lei contravaloarea prestații medico-legale și 15%

dobândă anuală, începând cu 13 august 1999 la zi către D.S.P. a jud. Brașov și

la 15.300.000 lei despăgubiri materiale și câte 8.000.000 lei daune morale,

respingând restul pretențiilor părților civile P.

Împotriva hotărârii a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând reținerea art.

73 lit. b) C. pen., cuantumul pedepsei, modalitatea de executare a pedepsei,

cuantumul despăgubirilor civile, precum și contradicția dintre considerente și

dispozitiv privind despăgubirile civile.

Părțile civile au declarat

apel și au solicitat acordarea în întregime a despăgubirilor. Inculpatul a declarat

apel, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru nesoluționarea fondului.

Prin decizia penală nr. 65

din 16 aprilie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, reținând că există o neconcordanță între

considerente și dispozitiv care duc la concluzia că nu s-a rezolvat fondul

cauzei, iar cu ocazia rejudecării urmează ca instanța să efectueze complet și

nemijlocit cercetarea judecătorească.

Prin sentința penală nr. 125

din 6 martie 2003, Tribunalul Brașov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. A respins acțiunile civile

exercitate de părțile civile P.D. și P.E.

Instanța de fond a reținut

că în cauză, deși actele medicale au confirmat că decesul victimei s-a datorat

căderii acesteia și lovirii craniului de un corp dur, nu s-a dovedit că

inculpatul a lovit victima cauzând căderea.

S-a concluzionat în sensul

că simpla împrejurare că inculpatul era cel mai apropiat de victimă și că

anterior producerii rezultatului letal, aceștia se îmbrânciseră reciproc, este

o împrejurare care generează doar o prezumție de culpă în sarcina inculpatului,

care însă nu a fost transformată în certitudine prin administrarea de probe.

Împotriva hotărârii a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și a solicitat condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și obligarea la plata despăgubirilor

civile.

Părțile civile au declarat

apel și au solicitat acordarea integrală a despăgubirilor solicitate.

Inculpatul deși nu a

declarat apel a solicitat schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. c) în

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea de Apel Brașov a

admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și părțile

civile P.V., P.D. și P.E., au casat hotărârea primei instanțe și rejudecând:

În baza art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 99, 100 și 109 C. pen., art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit.

d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.O.A. la 6 luni închisoare, cu aplicarea

art. 71-64 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă, timpul reținerii de 24 ore, iar în baza art. 346 C. proc.

pen., art. 998 C. civ. și art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat

inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească suma de 20.795.000

lei despăgubiri materiale către părțile civile, precum și suma de câte

15.000.000 lei daune morale către fiecare dintre părțile civile.

Au fost respinse restul

pretențiilor formulate de părțile civile.

A mai fost obligat

inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții

civile D.S.P. a jud. Brașov suma de 477.500 lei, reprezentând contravaloarea

prestațiilor medico-legale plus dobânda legală, precum și la plata

cheltuielilor judiciare către părțile civile și către stat.

Instanța de apel a reținut

că apărarea inculpatului, în sensul înlăturării răspunderii sale penale nu este

justificată, astfel că nu a fost primită.

Dimpotrivă, probele

administrate în cauză exclud o cădere accidentală a victimei sau lovirea sa de

către o altă persoană.

Inculpatul și victima au

rămas în parcare, față în față, în picioare, împrejurare în care inculpatul a

lovit victima cu pumnul, aceasta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut pe ciment

lovindu-se la cap în zona temporo occipitală.

Inculpatul a încercat să

ridice victima, aflată în stare de agonie, însă aceasta a decedat după puțin

timp, iar în locul în care capul a izbit pământul a rămas o pată de sânge.

Din raportul de constatare

medico-legală efectuat în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă

și s-a datorat contuziei cerebrale, hemoragiei meningee și hematomului

subdural, consecutive unui traumatism cranio-cerebral.

Leziunile s-au produs prin

căderea victimei și lovirea cu craniul de un plan dur și s-au datorat

mecanismului de contralovitură apărând în partea opusă leziunii inițiale.

S-a precizat în suplimentul

raportului medico-legal, că poziția victimei în momentul impactului cu asfaltul

a fost de decubit dorsal, iar traiectoria corpului: din poziția în picioare

până în poziția căzut, a fost de sus în jos și dinspre anterior spre posterior,

fiind exclusă producerea plăgii din zona occipitală prin lovire cu pumnul, dat

fiind caracteristicile acesteia.

Coroborând probele

administrate în cauză instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., iar la individualizarea

pedepsei pe care a aplicat-o a avut în vedere toate criteriile, prevăzute de art.

72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului și starea de provocare în care a

acționat, dând eficiență dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., sub aspectul

pedepsei.

S-a avut în vedere că

victima aflată sub influența băuturilor alcoolice s-a manifestat violent față

de inculpat, determinând o ripostă din partea acestuia, aflat într-o stare de

puternică tulburare, cauzată chiar de victimă.

Cât privește latura civilă a

cauzei s-a stabilit că despăgubirile materiale dovedite sunt în sumă de

41.590.000 lei și reținându-se culpa comună egală a victimei și inculpatului a fost

obligat acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata

sumei de 20.795.000 lei, precum și la daune morale către fiecare parte civilă.

Referitor la solicitarea

părții civile P.V. de a fi obligat inculpatul la plata sumei de 19.200 dolari

S.U.A., reprezentând contravaloarea contractului de muncă pe care l-ar fi

desfășurat în Israel pentru o perioadă de 16 luni, instanța a apreciat că

cererea părții civile nu este susținută de dovezi, astfel că a respins-o.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

părțile civile și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub

aspectul greșitei rețineri în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a

scuzei provocării și greșitei individualizări a pedepsei.

S-a argumentat în sensul că

din starea de fapt prezentată și probată în cauză a rezultat că inițiativa „de

a pune lucrurile la punct” nu a aparținut victimei ci inculpatului, astfel că

reținerea circumstanței atenuante a provocării nu se justifică.

În ce privește aplicarea

unei pedepse de numai 6 luni închisoare, reținându-se largi circumstanțe

atenuante s-a considerat că este o soluție netemeinică față de gradul concret

de pericol social al faptei reținute în sarcina sa, precum și a circumstanțelor

reale și personale probate în cauză.

În recursurile lor părțile

civile P.D., P.V. și P.E. au criticat reținerea în favoarea inculpatului a

scuzei provocării, considerând că aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., nu are suport în probele dosarului, pe de o parte, iar pe de altă parte

pedeapsa aplicată este prea mică față de pericolul social al faptei.

Referitor la latura civilă

au criticat hotărârea pentru neacordarea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate

și dovedite în opinia recurenților cu actele depuse la dosar.

Inculpatul, în motivele de

recurs formulate într-un memoriu depus la dosar critică hotărârea instanței de

apel în temeiul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pentru grava eroare

de fapt și greșita aplicare a legii, acest din urmă motiv de recurs fiind

prevăzută de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Inculpatul recurent susține

că instanța de apel în mod greșit a reținut ca reală o împrejurare inexistentă

și anume lovirea victimei cu pumnii de către inculpat cu urmarea imediată a

dezechilibrării, căderii și lovirii acesteia cu capul de cimentul parcării, în

condițiile în care analiza întregului material probatoriu al cauzei dovedește

că această situație de fapt reținută este eronată.

Se reproșează instanței că

și-a însușit susținerile rechizitoriului și a pronunțat o soluție fundamentată

practic pe o prezumție, atâta timp cât concluzia instanței potrivit căreia

inculpatul a lovit victima și din această cauză s-a produs rezultatul letal nu

se fundamentează pe nici o probă.

Cât privește latura civilă

recurentul inculpat critică hotărârea instanței de apel pentru netemeinicie,

considerând că s-au acordat despăgubiri materiale și morale în cuantumuri

nejustificate de probele administrate.

Recursurile declarate în

cauză sunt nefondate.

Analizând actele și

lucrările de la dosar, se constată că instanța de apel a reținut o corectă

situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă

că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 183

C. pen., în condițiile reținerii în favoarea sa scuzei provocării sub imperiul căreia

a acționat.

Susținerea inculpatului

potrivit căreia nu el se face vinovat de decesul victimei este nefondată.

Probele administrate

dovedesc contrariul.

Martorii audiați în cauză,

cu excepția martorei S.I., care a prezentat versiuni diferite în faza urmăririi

penale și a cercetării judecătorești, fără a putea explica într-un mod credibil

schimbarea declarațiilor sale, toți ceilalți au făcut declarații constante în

legătură cu faptele pe care le-au perceput în mod direct.

Și martorul ocular T.C.,

identificat ulterior și audiat în instanță a confirmat starea de fapt reținut

de instanța de apel și a descris momentul lovirii victimei de către inculpat.

Declarația sa se coroborează

nu numai cu cele ale celorlalți martori direcți dar și cu consemnările din

procesul-verbal de reconstituire a faptei.

Cu această ocazie inculpatul

a dat explicații amănunțite despre modul cum s-au derulat faptele, fiind

lămurite aspecte legate de poziția în care se aflau victima și inculpatul la

momentul respectiv.

Coroborând aceste probe s-a

exclus de către instanță posibilitatea unei căderi accidentale a victimei sau

lovirea sa de către o altă persoană în momentul imediat anterior căderii.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta

prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

Nici cererea aceluiași

inculpat de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea

probatoriilor nu este întemeiată.

Din analiza actelor

dosarului rezultă că nu au rămas nelămurite aspecte esențiale, necesare aflării

adevărului, astfel că nu se impune administrarea unor alte probe.

Concluziile actelor

medico-legale sunt clare și se coroborează și cu alte probe, susținerea apărării

că ar fi necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale fiind nefondată.

De altfel o astfel de probă

nici nu ar putea să acorde vreun indiciu raportat la cauza care a condus la

căderea victimei (aspect care interesează apărarea), ci doar de a comunica modul

în care s-au produs leziunile, aspect deja stabilit cu certitudine.

Referitor la recursul

declarat de Parchet, se constată că motivele invocate care vizează greșita

reținere a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și ca urmare

greșita individualizare a pedepsei nu sunt întemeiate.

Atâta timp cât inculpatul

s-a dovedit că a acționat sub imperiul unei puternice tulburări, determinată de

o provocare din partea victimei, care fiind sub influența băuturilor alcoolice

l-a lovit pe inculpat în partea laterală a gâtului, determinându-l pe acesta

din urmă să riposteze, este evident că soluția instanței de a reține în

favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală prevăzut de lit. b) a

articolului 73 C. pen. este corectă.

Ca urmare, pedeapsa spre

care s-a orientat aceeași instanță a fost just individualizată, cu respectarea

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., privind atât gradul de pericol social

concret al faptei, așa cum rezultă din împrejurările în care s-a consumat, dar

și datele și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că o

reindividualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului dar și a modalității de

executare nu se justifică.

Așa fiind, criticile

invocate de recurenți și sub acest aspect nu pot fi primite.

Cât privește latura civilă a

procesului penal, atât recursul declarat de inculpat cât și cel al părților

civile sunt neîntemeiate.

Instanța de apel a stabilit

corect că despăgubirile materiale dovedite de părțile civile sunt în cuantum de

41.590.000 lei, făcând referiri precise la contravaloarea cheltuielilor de

înmormântare, a celor pentru pomeni și reținând culpa comună egală a victimei

și inculpatului, l-a obligat pe acesta din urmă în solidar cu părțile

responsabile civilmente la plata a 1/2 din despăgubirile dovedite.

Avându-se în vedere

suferința cauzată părților civile de dispariția victimei în împrejurările

stabilite, instanța a acordat acestora și daune morale, respingând însă în mod

corect pretențiile părții civile P.V., cu privire la obligarea inculpatului la

plata contravalorii contractului de muncă pe care ar fi urmat să-l desfășoare

în Israel, dovezile produse în acest sens nefiind convingătoare în a susține o

atare pretenție.

Așa fiind, recursurile

părților civile dar și cel al inculpatului care vizează și el aceste aspecte în

motive sale de recurs sunt nefondate.

Pentru considerentele arătate

și având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate și a fi

respinse ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de părțile civile P.D.,

P.V. și P.E. precum și de către inculpatul C.O.A., împotriva deciziei nr. 68

din 8 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, ca nefondate.

Obligă pe recurenți,

inculpat și părțile civile, să plătească statului cheltuieli judiciare câte

1.200.000 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 octombrie 2004.