ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5568/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 287 din 28 septembrie 2000 Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul, C.O.A., la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 109 C. pen.; în baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, în care se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen.; s-a scăzut din pedeapsă perioada reținerii din 13 august 1999. A fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente C.N. și C.V., să plătească părții civile Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov suma de 955.000 lei prestații medico-legale și 15% dobândă anuală, începând cu 13 august 1999 până în prezent.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părților civile P.E. și P.V. suma de 15.300.000 lei despăgubiri materiale și câte 12.000.000 lei daune morale, respingând restul pretențiilor civile. În fapt, s-a reținut că, în 12 august 1999, provocat de victima P.L., inculpatul C.O.A. a împins-o, ea căzând și lovindu-se cu capul de ciment, ceea ce a cauzat leziuni care au dus la deces. Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând majorarea pedepsei și înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, au declarat apel părțile vătămate și inculpatul. Prin decizia penală nr. 35 din 14 februarie 2001, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-a omis citarea în proces a părții vătămate P.D., mama victimei, iar vătămarea dreptului acesteia de a se constitui parte civilă este vădită.

Prin sentința penală nr. 275 din 31 octombrie 2001 Tribunalul Brașov, l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 86 1 , 86 2 și 86 3 C. pen. A obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 955.000 lei contravaloarea prestații medico-legale și 15% dobândă anuală, începând cu 13 august 1999 la zi către D.S.P. a jud. Brașov și la 15.300.000 lei despăgubiri materiale și câte 8.000.000 lei daune morale, respingând restul pretențiilor părților civile P. Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând reținerea art. 73 lit. b) C. pen., cuantumul pedepsei, modalitatea de executare a pedepsei, cuantumul despăgubirilor civile, precum și contradicția dintre considerente și dispozitiv privind despăgubirile civile.

Părțile civile au declarat apel și au solicitat acordarea în întregime a despăgubirilor. Inculpatul a declarat apel, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru nesoluționarea fondului. Prin decizia penală nr. 65 din 16 aprilie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că există o neconcordanță între considerente și dispozitiv care duc la concluzia că nu s-a rezolvat fondul cauzei, iar cu ocazia rejudecării urmează ca instanța să efectueze complet și nemijlocit cercetarea judecătorească. Prin sentința penală nr. 125 din 6 martie 2003, Tribunalul Brașov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. A respins acțiunile civile exercitate de părțile civile P.D. și P.E. Instanța de fond a reținut că în cauză, deși actele medicale au confirmat că decesul victimei s-a datorat căderii acesteia și lovirii craniului de un corp dur, nu s-a dovedit că inculpatul a lovit victima cauzând căderea. S-a concluzionat în sensul că simpla împrejurare că inculpatul era cel mai apropiat de victimă și că anterior producerii rezultatului letal, aceștia se îmbrânciseră reciproc, este o împrejurare care generează doar o prezumție de culpă în sarcina inculpatului, care însă nu a fost transformată în certitudine prin administrarea de probe.

Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și obligarea la plata despăgubirilor civile. Părțile civile au declarat apel și au solicitat acordarea integrală a despăgubirilor solicitate. Inculpatul deși nu a declarat apel a solicitat schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. c) în art. 10 lit. d) C. proc. pen. Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și părțile civile P.V., P.D. și P.E., au casat hotărârea primei instanțe și rejudecând: În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99, 100 și 109 C. pen., art. 73 lit. b) C. pen.

și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.O.A. la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, timpul reținerii de 24 ore, iar în baza art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească suma de 20.795.000 lei despăgubiri materiale către părțile civile, precum și suma de câte 15.000.000 lei daune morale către fiecare dintre părțile civile. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de părțile civile. A mai fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții civile D.S.P. a jud. Brașov suma de 477.500 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-legale plus dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile și către stat.

Instanța de apel a reținut că apărarea inculpatului, în sensul înlăturării răspunderii sale penale nu este justificată, astfel că nu a fost primită. Dimpotrivă, probele administrate în cauză exclud o cădere accidentală a victimei sau lovirea sa de către o altă persoană. Inculpatul și victima au rămas în parcare, față în față, în picioare, împrejurare în care inculpatul a lovit victima cu pumnul, aceasta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut pe ciment lovindu-se la cap în zona temporo occipitală. Inculpatul a încercat să ridice victima, aflată în stare de agonie, însă aceasta a decedat după puțin timp, iar în locul în care capul a izbit pământul a rămas o pată de sânge. Din raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei cerebrale, hemoragiei meningee și hematomului subdural, consecutive unui traumatism cranio-cerebral.

Leziunile s-au produs prin căderea victimei și lovirea cu craniul de un plan dur și s-au datorat mecanismului de contralovitură apărând în partea opusă leziunii inițiale. S-a precizat în suplimentul raportului medico-legal, că poziția victimei în momentul impactului cu asfaltul a fost de decubit dorsal, iar traiectoria corpului: din poziția în picioare până în poziția căzut, a fost de sus în jos și dinspre anterior spre posterior, fiind exclusă producerea plăgii din zona occipitală prin lovire cu pumnul, dat fiind caracteristicile acesteia. Coroborând probele administrate în cauză instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., iar la individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o a avut în vedere toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului și starea de provocare în care a acționat, dând eficiență dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., sub aspectul pedepsei.

S-a avut în vedere că victima aflată sub influența băuturilor alcoolice s-a manifestat violent față de inculpat, determinând o ripostă din partea acestuia, aflat într-o stare de puternică tulburare, cauzată chiar de victimă. Cât privește latura civilă a cauzei s-a stabilit că despăgubirile materiale dovedite sunt în sumă de 41.590.000 lei și reținându-se culpa comună egală a victimei și inculpatului a fost obligat acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 20.795.000 lei, precum și la daune morale către fiecare parte civilă. Referitor la solicitarea părții civile P.V. de a fi obligat inculpatul la plata sumei de 19.200 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea contractului de muncă pe care l-ar fi desfășurat în Israel pentru o perioadă de 16 luni, instanța a apreciat că cererea părții civile nu este susținută de dovezi, astfel că a respins-o.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, părțile civile și inculpatul. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a scuzei provocării și greșitei individualizări a pedepsei. S-a argumentat în sensul că din starea de fapt prezentată și probată în cauză a rezultat că inițiativa „de a pune lucrurile la punct” nu a aparținut victimei ci inculpatului, astfel că reținerea circumstanței atenuante a provocării nu se justifică. În ce privește aplicarea unei pedepse de numai 6 luni închisoare, reținându-se largi circumstanțe atenuante s-a considerat că este o soluție netemeinică față de gradul concret de pericol social al faptei reținute în sarcina sa, precum și a circumstanțelor reale și personale probate în cauză.

În recursurile lor părțile civile P.D., P.V. și P.E. au criticat reținerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării, considerând că aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu are suport în probele dosarului, pe de o parte, iar pe de altă parte pedeapsa aplicată este prea mică față de pericolul social al faptei. Referitor la latura civilă au criticat hotărârea pentru neacordarea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate și dovedite în opinia recurenților cu actele depuse la dosar. Inculpatul, în motivele de recurs formulate într-un memoriu depus la dosar critică hotărârea instanței de apel în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., pentru grava eroare de fapt și greșita aplicare a legii, acest din urmă motiv de recurs fiind prevăzută de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Inculpatul recurent susține că instanța de apel în mod greșit a reținut ca reală o împrejurare inexistentă și anume lovirea victimei cu pumnii de către inculpat cu urmarea imediată a dezechilibrării, căderii și lovirii acesteia cu capul de cimentul parcării, în condițiile în care analiza întregului material probatoriu al cauzei dovedește că această situație de fapt reținută este eronată. Se reproșează instanței că și-a însușit susținerile rechizitoriului și a pronunțat o soluție fundamentată practic pe o prezumție, atâta timp cât concluzia instanței potrivit căreia inculpatul a lovit victima și din această cauză s-a produs rezultatul letal nu se fundamentează pe nici o probă. Cât privește latura civilă recurentul inculpat critică hotărârea instanței de apel pentru netemeinicie, considerând că s-au acordat despăgubiri materiale și morale în cuantumuri nejustificate de probele administrate.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că instanța de apel a reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., în condițiile reținerii în favoarea sa scuzei provocării sub imperiul căreia a acționat. Susținerea inculpatului potrivit căreia nu el se face vinovat de decesul victimei este nefondată. Probele administrate dovedesc contrariul. Martorii audiați în cauză, cu excepția martorei S.I., care a prezentat versiuni diferite în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești, fără a putea explica într-un mod credibil schimbarea declarațiilor sale, toți ceilalți au făcut declarații constante în legătură cu faptele pe care le-au perceput în mod direct.

Și martorul ocular T.C., identificat ulterior și audiat în instanță a confirmat starea de fapt reținut de instanța de apel și a descris momentul lovirii victimei de către inculpat. Declarația sa se coroborează nu numai cu cele ale celorlalți martori direcți dar și cu consemnările din procesul-verbal de reconstituire a faptei. Cu această ocazie inculpatul a dat explicații amănunțite despre modul cum s-au derulat faptele, fiind lămurite aspecte legate de poziția în care se aflau victima și inculpatul la momentul respectiv. Coroborând aceste probe s-a exclus de către instanță posibilitatea unei căderi accidentale a victimei sau lovirea sa de către o altă persoană în momentul imediat anterior căderii.

Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit. Nici cererea aceluiași inculpat de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriilor nu este întemeiată. Din analiza actelor dosarului rezultă că nu au rămas nelămurite aspecte esențiale, necesare aflării adevărului, astfel că nu se impune administrarea unor alte probe. Concluziile actelor medico-legale sunt clare și se coroborează și cu alte probe, susținerea apărării că ar fi necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale fiind nefondată. De altfel o astfel de probă nici nu ar putea să acorde vreun indiciu raportat la cauza care a condus la căderea victimei (aspect care interesează apărarea), ci doar de a comunica modul în care s-au produs leziunile, aspect deja stabilit cu certitudine.

Referitor la recursul declarat de Parchet, se constată că motivele invocate care vizează greșita reținere a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și ca urmare greșita individualizare a pedepsei nu sunt întemeiate. Atâta timp cât inculpatul s-a dovedit că a acționat sub imperiul unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, care fiind sub influența băuturilor alcoolice l-a lovit pe inculpat în partea laterală a gâtului, determinându-l pe acesta din urmă să riposteze, este evident că soluția instanței de a reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală prevăzut de lit. b) a articolului 73 C. pen. este corectă.

Ca urmare, pedeapsa spre care s-a orientat aceeași instanță a fost just individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., privind atât gradul de pericol social concret al faptei, așa cum rezultă din împrejurările în care s-a consumat, dar și datele și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că o reindividualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului dar și a modalității de executare nu se justifică. Așa fiind, criticile invocate de recurenți și sub acest aspect nu pot fi primite. Cât privește latura civilă a procesului penal, atât recursul declarat de inculpat cât și cel al părților civile sunt neîntemeiate.

Instanța de apel a stabilit corect că despăgubirile materiale dovedite de părțile civile sunt în cuantum de 41.590.000 lei, făcând referiri precise la contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, a celor pentru pomeni și reținând culpa comună egală a victimei și inculpatului, l-a obligat pe acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata a 1/2 din despăgubirile dovedite. Avându-se în vedere suferința cauzată părților civile de dispariția victimei în împrejurările stabilite, instanța a acordat acestora și daune morale, respingând însă în mod corect pretențiile părții civile P.V., cu privire la obligarea inculpatului la plata contravalorii contractului de muncă pe care ar fi urmat să-l desfășoare în Israel, dovezile produse în acest sens nefiind convingătoare în a susține o atare pretenție.

Așa fiind, recursurile părților civile dar și cel al inculpatului care vizează și el aceste aspecte în motive sale de recurs sunt nefondate. Pentru considerentele arătate și având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de părțile civile P.D., P.V. și P.E. precum și de către inculpatul C.O.A., împotriva deciziei nr. 68 din 8 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, ca nefondate. Obligă pe recurenți, inculpat și părțile civile, să plătească statului cheltuieli judiciare câte 1.200.000 lei fiecare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2004.