ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2332/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1150 din 5 decembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea condamnatului G.A. privind revizuirea sentinței penale nr. 524 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 2684 din 25 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că s-a cerut revizuirea sentinței penale nr. 524/2000 a Tribunalului București de către condamnatul menționat, motivat de împrejurarea că martorii audiați în cauză au dat declarații mincinoase. Or, pentru ca mărturia mincinoasă să poate constitui temei pentru revizuirea unei hotărâri penale, această situație trebuie constată, anterior formulării cererii, printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o ordonanță a procurorului, situație ce nu se regăsește în cauză.

Petentul nu a făcut dovada sesizării procurorului în vederea reaudierii martorilor, iar această procedură nu poate fi realizată în soluționarea cererii de revizuire. Pe de altă parte, instanța de judecată a reținut că cererea petentului privind reaudierea părții vătămate și a martorilor, precum și administrarea probei cu expertiză medico-legală nu poate fi primită, întrucât pe calea revizuirii nu se poate obține o prelungire a probatoriului pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțe la soluționarea cauzei penale. Prin decizia nr. 87 din 21 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva hotărârii primei instanțe, reținându-se că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 C. proc.

pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri condamnatul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Recurentul a susținut că a formulat cerere de revizuire a hotărârii instanței de fond, întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Astfel, acesta a arătat că hotărârile celor două instanțe sunt netemeinice, cu referire la faptul că partea vătămată a declarat că la data de 8 ianuarie 2001 a avut relații intime nu numai cu inculpatul ci și cu o altă persoană. Totodată, martorii M.S., M.A. și M.M., au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă. Ca atare, în raport de prevederile art. 299 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., cu referire la art. 395 din același cod, se impune ca procurorul să efectueze cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii revizuientului. În concluzie, condamnatul G.A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea cererii de revizuire, în sensul obligării procurorului să efectueze cercetările ce se impun pentru verificarea temeiniciei motivelor invocate în susținerea cererii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., „instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen.”. Așadar, în raport de textul menționat, cu referire la conceptualizarea cazurilor de casare prin art. 385 9 C. proc.

pen., recursul are un caracter devolutiv limitat. Ca atare, partea care declară recurs trebuie să indice în scris motivele de casare, pe care să le dezvolte, corespunzător dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., sau cel puțin să formuleze critici cu privire la hotărârea atacată apte a fi încadrate în art. 385 9 din același cod. Este de reținut că în cauză nu este incidentă excepția prevăzută de art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. În consecință, controlul judecătoresc al hotărârilor atacate este determinat în cauză de limitele stabilite prin art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În cauză, prin sentința penală a cărei revizuire s-a cerut, inculpatul G.A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., de art. 189 alin. (1) C. pen.

și de art. 201 alin. (1), cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen. S-a reținut că la data de 8 ianuarie 2000, inculpatul menționat împreună cu coinculpatul B.N. din București, prin amenințare, au întreținut cu partea vătămată S.N.C. raporturi sexuale normale, anale și au supus-o pe aceasta perversiunilor sexuale. În raport de situația de fapt reținută de instanța de fond, corespunzător probatoriului administrat în cauză, se constată că în mod corect s-a apreciat de instanța de judecată, sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, că revizuientul nu a invocat descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței, care a judecat cauza penală, inexistente în materialul probator aflat la dosar, corespunzător cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., invocat de către acesta. Mai mult, acest caz de revizuire nu privește o reapreciere a probelor administrate ci, exclusiv, fapte sau împrejurări noi apte a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, situație ce nu se constată în cauză. Cu referire la cel de al doilea caz de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat de către condamnatul menționat, în mod corect instanța a reținut că eroarea judiciară întemeiată pe acest motiv nu a fost dovedită în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen. Așa fiind, hotărârile atacate se constată a fi temeinice și legale, acestea nefiind supuse nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., la care face trimitere alin. (3) al aceluiași articol, corespunzător dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) din același cod.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.A. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient G.A. împotriva deciziei penale nr. 87 din 21 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2004.