ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2332/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1150 din 5

decembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea

condamnatului G.A. privind revizuirea sentinței penale nr. 524 din 26

septembrie 2000 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 2684 din

25 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

judecată a reținut că s-a cerut revizuirea sentinței penale nr. 524/2000 a

Tribunalului București de către condamnatul menționat, motivat de împrejurarea

că martorii audiați în cauză au dat declarații mincinoase.

Or, pentru ca mărturia mincinoasă să

poate constitui temei pentru revizuirea unei hotărâri penale, această situație

trebuie constată, anterior formulării cererii, printr-o hotărâre judecătorească

definitivă sau printr-o ordonanță a procurorului, situație ce nu se regăsește

în cauză.

Petentul nu a făcut dovada sesizării

procurorului în vederea reaudierii martorilor, iar această procedură nu poate

fi realizată în soluționarea cererii de revizuire.

Pe de altă parte, instanța de

judecată a reținut că cererea petentului privind reaudierea părții vătămate și

a martorilor, precum și administrarea probei cu expertiză medico-legală nu

poate fi primită, întrucât pe calea revizuirii nu se poate obține o prelungire

a probatoriului pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de

instanțe la soluționarea cauzei penale.

Prin decizia nr. 87 din 21 februarie

2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnat împotriva hotărârii primei instanțe, reținându-se că

motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cazurile de revizuire

prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

condamnatul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Recurentul a susținut că a formulat

cerere de revizuire a hotărârii instanței de fond, întemeiată pe cazurile

prevăzute de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.

Astfel, acesta a arătat că

hotărârile celor două instanțe sunt netemeinice, cu referire la faptul că

partea vătămată a declarat că la data de 8 ianuarie 2001 a avut relații intime

nu numai cu inculpatul ci și cu o altă persoană.

Totodată, martorii

M.S., M.A. și M.M., au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Ca atare, în raport de prevederile

art. 299 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu referire la art. 395 din același

cod, se impune ca procurorul să efectueze cercetări pentru verificarea

temeiniciei cererii revizuientului.

În concluzie, condamnatul G.A. a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

admiterea cererii de revizuire, în sensul obligării procurorului să efectueze

cercetările ce se impun pentru verificarea temeiniciei motivelor invocate în

susținerea cererii.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 385

6

alin.

(2) C. proc. pen., „instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.”.

Așadar, în raport de textul

menționat, cu referire la conceptualizarea cazurilor de casare prin art. 385

9

C. proc. pen., recursul are un caracter devolutiv limitat.

Ca atare, partea care declară recurs

trebuie să indice în scris motivele de casare, pe care să le dezvolte,

corespunzător dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., sau cel puțin

să formuleze critici cu privire la hotărârea atacată apte a fi încadrate în

art. 385

9

din același cod.

Este de reținut că în cauză nu este

incidentă excepția prevăzută de art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

În consecință, controlul

judecătoresc al hotărârilor atacate este determinat în cauză de limitele

stabilite prin art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, prin sentința penală a

cărei revizuire s-a cerut, inculpatul G.A. a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor

prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., de art. 189 alin. (1) C. pen.

și de art. 201 alin. (1), cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen.

S-a reținut că la data de 8 ianuarie

2000, inculpatul menționat împreună cu coinculpatul B.N. din București, prin

amenințare, au întreținut cu partea vătămată S.N.C. raporturi sexuale normale,

anale și au supus-o pe aceasta perversiunilor sexuale.

În raport de situația de fapt

reținută de instanța de fond, corespunzător probatoriului administrat în cauză,

se constată că în mod corect s-a apreciat de instanța de judecată, sesizată cu

soluționarea cererii de revizuire, că revizuientul nu a invocat descoperirea

unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței, care a judecat cauza penală,

inexistente în materialul probator aflat la dosar, corespunzător cazului de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat de către acesta.

Mai mult, acest caz de revizuire nu

privește o reapreciere a probelor administrate ci, exclusiv, fapte sau

împrejurări noi apte a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, situație ce

nu se constată în cauză.

Cu referire la cel de al doilea caz

de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat de către

condamnatul menționat, în mod corect instanța a reținut că eroarea judiciară

întemeiată pe acest motiv nu a fost dovedită în condițiile art. 395 alin. (1)

C. proc. pen.

Așa fiind, hotărârile atacate se

constată a fi temeinice și legale, acestea nefiind supuse nici unuia din

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.,

la care face trimitere alin. (3) al aceluiași articol, corespunzător

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) din același cod.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.A. care, în baza

art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient G.A. împotriva deciziei penale nr. 87 din 21

februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 aprilie 2004.