ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2320/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 374 din 9 octombrie 2003, Tribunalul Bacău a admis contestația la executare formulată de forul de executări penale a aceluiași tribunal și în temeiul art. 461 lit. d) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată condamnatului Z.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, perioada executată în arest preventiv de la 7 iunie 2002 la zi, în loc de 7 iunie 2001, cum greșit s-a reținut în hotărârea de condamnare.

Apelul declarat de condamnat a fost respins de Curtea de Apel Bacău prin decizia nr. 34 din 3 februarie 2004. Pentru a hotărî astfel, cele două instanțe au constatat că, în mod eronat, în sentința penală nr. 372 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia nr. 3168 din 2 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, s-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, arestul preventiv de la 7 iunie 2001, în loc de 7 iunie 2002, data reală a arestării, menționată de altfel și în mandatul de executare a pedepsei. Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs în termen legal condamnatul Z.M. susținând că cele două hotărâri sunt nelegale și netemeinice data reală a arestării fiind 7 iunie 2001, invocând în sprijinul afirmației împrejurarea că infracțiunea a fost comisă la 18 mai 2001, iar el nu s-a sustras urmăririi penale.

Recursul este nefondat. Este adevărat că infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat Z.M. s-a comis la 18 mai 2001, dar cercetările au durat o perioadă mai mare de timp la poliție, nefiind indicii care să conducă la stabilirea împrejurărilor în care a avut loc decesul victimei. La 6 martie 2002, cauza a fost trimisă de I.P.J. Bacău, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care, prin ordonanța nr. 184/ P din 7 iunie 2002, a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.M. Împrejurarea că în anul 2002, s-a dispus arestarea sa la 7 februarie 2002, în executarea unei sancțiuni contravenționale nu justifică deducerea din pedeapsa de executat a acestei perioade. Față de acest motiv, în mod corect a fost admisă contestația la executare formulată de Biroul executări penale al Tribunalului Bacău, și pe cale de consecință, a respins apelul acestuia.

În baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) recursul condamnatului Z.M. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.M. împotriva deciziei penale nr. 34 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2004.