ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3168/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 372 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Bacău au fost condamnați inculpații: 1) P.V., în baza art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 14 ani închisoare. S-a dispus repunerea în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 945 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț, definitivă prin neapelare, la data de 11 decembrie 2001 în pedepsele de: 8 luni închisoare stabilită în baza art. 181, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și un an închisoare pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 1143/1998 a Judecătoriei Moinești.

Ca urmare s-a dispus contopirea în pedeapsa aplicată în cauză a pedepsei de 8 luni închisoare stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat pedeapsa de un an, în urma revocării suspendării condiționate a executării, urmând ca inculpatul să execute 15 ani închisoare; 2) Z.M., în baza art. 174 C. pen., la 14 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-au dedus din pedepse duratele arestării preventive de la 4 martie 2002 la zi, pentru inculpatul P.V. și de la 7 iunie 2001 la zi, pentru inculpatul Z.M. Instanța a luat act că partea vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că în seara zilei de 18 mai 2001, inculpații P.V.

și Z.M. au consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Băcești, comuna Pârjol și că, în jurul orelor 21,30, au plecat din local înțelegându-se să meargă în vizită la familia I. Aici cei doi inculpați au aflat că victima I.V. avea un comportament agresiv, că își violenta familia și că în acea zi încercase să-și lovească fiul cu securea. În urma discuțiilor cu familia victimei, fiind sub influența alcoolului cei doi inculpați au mers în camera unde se odihnea I.V. și după ce au cerut explicații în legătură cu evenimentele ce s-au succedat în cursul acelei zile, au început să îl lovească cu pumnii și picioarele în zona capului și a toracelui. În timp ce inculpații îl loveau pe I.V., la ușa de intrare în cameră și la fereastra acesteia au venit soția și fiul victimei, care au văzut ce se întâmplă, dar de temerea ce le-a fost creată, nu au intervenit să-și salveze soțul și respectiv tatăl.

Când au realizat că victima nu mai dă semne de viață, inculpații au cerut gazdei apă și vestimentație nouă pentru victimă, în vederea ștergerii urmelor infracțiunii și i-au amenințat pe cei doi din casă cu moartea, în cazul în care vor aduce la cunoștință organelor poliției împrejurările în care s-a produs incidentul. A doua zi, în jurul orelor 11,00, soția victimei a adus la cunoștința vecinilor și organelor poliției cele întâmplate în noaptea precedentă. Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute survenită consecutiv unui traumatism toracic cu fracturi costale multiple și de stern cu volet total anterior, provocate prin lovire-comprimare antero-posterioară, între leziunile traumatice și deces existând legătură directă de cauzalitate.

S-a apreciat că faptele comise de inculpați constituie infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) pentru inculpatul P.V. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza proceselor-verbale de constatare a infracțiunii întocmite de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico-legală, a declarațiilor martorilor I.M., I.V.V., I.I., I.M., G.I., H.C., T.E., P.A., P.E., J.S., Z.C., C.N., A.J. și H.L., probe coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003, a respins apelurile declarate de inculpați, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că loviturile aplicate de fiecare nu au cauzat moartea, aceasta fiind datorată celuilalt inculpat și în subsidiar că pedepsele sunt prea severe.

Astfel, s-a reținut că ambii inculpați au aplicat multiple lovituri victimei, cu o intensitate deosebită, determinând fracturi ale arcurilor costale, ale sternului și osului hioid și ca atare au fost considerați coautori la omorul săvârșit. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ambii inculpați. În recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 17 1 C. proc. pen., inculpatul P.V. a susținut că nu este vinovat de uciderea victimei, că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen. și că pedepsele anterioare ce constituie primul termen al recidivei, trebuiau grațiate. La rândul său, inculpatul Z.M. invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., a susținut că nu este vinovat de săvârșirea omorului, solicitând achitarea. Recursurile declarate sunt neîntemeiate. Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele au reținut în mod corect că, în noaptea de 18 mai 2001, cei doi inculpați, fiind sub influența alcoolului, au aplicat victimei I.V. multiple lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui, i-au provocat fracturi costale de stern și os hioid care au condus direct la deces prin insuficiență cardio-respiratorie acută survenită. Activitatea materială desfășurată de cei doi inculpați a fost observată de familia victimei care însă de frică nu a putut interveni. În acest sens sunt declarațiile soției victimei I.M.

și a copiilor I.V.V. și I.I. Față de modul în care inculpații au acționat împreună, lovind victima în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției lor vădite de a ucide victima, în mod corect instanțele au reținut că cei doi făptuitori sunt coautori la infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. În cauză, probele administrate au confirmat vinovăția ambilor inculpați în săvârșirea acestei infracțiuni, iar soluția de condamnare fiind conformă cu aceste probe nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de recurenți. Cum s-a menționat anterior, inculpații au acționat cu intenția directă de ucidere a victimei, ei aplicând lovituri de o intensitate deosebită în zona capului și toracelui, iar în aceste împrejurări nu poate fi primită susținerea din recurs a inculpatului P.V., că moartea victimei ar fi o consecință praeterintenționată caracteristică infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

În legătură cu ultima critică formulată de inculpatul P.V., privind omisiunea grațierii pedepselor aplicate anterior, nici aceasta nu este întemeiată. Conform art. 4 din Legea nr. 543/2002 modificată prin O.U. nr. 18 din 2 aprilie 2003, nu beneficiază de dispozițiile art. 1 și art. 2 din acest act normativ de clemență cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și cei care sunt recidiviști prin condamnări anterioare. Așa cum s-a menționat, instanțele au reținut că acest inculpat a săvârșit omorul în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și ca atare pedepsele ce constituie primul termen al recidivei nu cad sub incidența legii de grațiere în baza textului evocat.

Întrucât criticile formulate de inculpați în recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursurile declarate cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 4 martie 2002, la 2 iulie 2003, pentru inculpatul P.V. și de la 7 iunie 2002, la 2 iulie 2003, pentru Z.M. Se va stabili ca onorariile pentru apărătorii din oficiu desemnați inculpaților să fie avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.V. și Z.M. împotriva deciziei penale nr. 2 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 4 martie 2002, la 2 iulie 2003, pentru P.V. și de la 7 iunie 2002, la 2 iulie 2003, pentru Z.M. Obligă recurenții inculpați să plătească statului sumele de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.