ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3168/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 372 din 17

octombrie 2002 a Tribunalului Bacău au fost condamnați inculpații: 1) P.V., în

baza art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 14 ani închisoare.

S-a dispus repunerea în

individualitatea ei pedeapsa rezultantă de un an și 8 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 945 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț,

definitivă prin neapelare, la data de 11 decembrie 2001 în pedepsele de: 8 luni

închisoare stabilită în baza art. 181, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

un an închisoare pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepselor aplicate prin sentința penală nr.

1143/1998 a Judecătoriei Moinești.

Ca urmare s-a dispus contopirea în

pedeapsa aplicată în cauză a pedepsei de 8 luni închisoare stabilindu-se ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat pedeapsa de un

an, în urma revocării suspendării condiționate a executării, urmând ca

inculpatul să execute 15 ani închisoare; 2) Z.M., în baza art. 174 C. pen., la

14 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-au dedus din

pedepse duratele arestării preventive de la 4 martie 2002 la zi, pentru

inculpatul P.V. și de la 7 iunie 2001 la zi, pentru inculpatul Z.M.

Instanța a luat act că partea

vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că în seara zilei de 18 mai 2001, inculpații P.V. și

Z.M. au consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Băcești, comuna Pârjol

și că, în jurul orelor 21,30, au plecat din local înțelegându-se să meargă în

vizită la familia I.

Aici cei doi inculpați au aflat că

victima I.V. avea un comportament agresiv, că își violenta familia și că în

acea zi încercase să-și lovească fiul cu securea.

În urma discuțiilor cu familia

victimei, fiind sub influența alcoolului cei doi inculpați au mers în camera

unde se odihnea I.V. și după ce au cerut explicații în legătură cu evenimentele

ce s-au succedat în cursul acelei zile, au început să îl lovească cu pumnii și

picioarele în zona capului și a toracelui.

În timp ce inculpații îl loveau pe

I.V., la ușa de intrare în cameră și la fereastra acesteia au venit soția și

fiul victimei, care au văzut ce se întâmplă, dar de temerea ce le-a fost

creată, nu au intervenit să-și salveze soțul și respectiv tatăl.

Când au realizat că victima nu mai

dă semne de viață, inculpații au cerut gazdei apă și vestimentație nouă pentru

victimă, în vederea ștergerii urmelor infracțiunii și i-au amenințat pe cei doi

din casă cu moartea, în cazul în care vor aduce la cunoștință organelor

poliției împrejurările în care s-a produs incidentul.

A doua zi, în jurul orelor 11,00,

soția victimei a adus la cunoștința vecinilor și organelor poliției cele

întâmplate în noaptea precedentă.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței

cardio-respiratorii acute survenită consecutiv unui traumatism toracic cu

fracturi costale multiple și de stern cu volet total anterior, provocate prin

lovire-comprimare antero-posterioară, între leziunile traumatice și deces

existând legătură directă de cauzalitate.

S-a apreciat că faptele comise de

inculpați constituie infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) pentru inculpatul P.V.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite în baza proceselor-verbale de constatare a

infracțiunii întocmite de organele de urmărire penală, a raportului de

constatare medico-legală, a declarațiilor martorilor I.M., I.V.V., I.I., I.M.,

G.I., H.C., T.E., P.A., P.E., J.S., Z.C., C.N., A.J. și H.L., probe coroborate

cu declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Bacău, secția penală,

prin decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003, a respins apelurile declarate de

inculpați, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că loviturile

aplicate de fiecare nu au cauzat moartea, aceasta fiind datorată celuilalt

inculpat și în subsidiar că pedepsele sunt prea severe.

Astfel, s-a reținut că ambii

inculpați au aplicat multiple lovituri victimei, cu o intensitate deosebită,

determinând fracturi ale arcurilor costale, ale sternului și osului hioid și ca

atare au fost considerați coautori la omorul săvârșit.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal ambii inculpați.

În recursul său întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17 și 17

1

C.

proc. pen., inculpatul P.V. a susținut că nu este vinovat de uciderea victimei,

că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen. și că pedepsele

anterioare ce constituie primul termen al recidivei, trebuiau grațiate.

La rândul său, inculpatul Z.M.

invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a

susținut că nu este vinovat de săvârșirea omorului, solicitând achitarea.

Recursurile declarate sunt

neîntemeiate.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că instanțele au reținut în mod corect că, în noaptea de 18 mai 2001,

cei doi inculpați, fiind sub influența alcoolului, au aplicat victimei I.V.

multiple lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui, i-au

provocat fracturi costale de stern și os hioid care au condus direct la deces

prin insuficiență cardio-respiratorie acută survenită.

Activitatea materială desfășurată de

cei doi inculpați a fost observată de familia victimei care însă de frică nu a

putut interveni. În acest sens sunt declarațiile soției victimei I.M. și a

copiilor I.V.V. și I.I.

Față de modul în care inculpații au

acționat împreună, lovind victima în cadrul unei activități indivizibile și în

realizarea intenției lor vădite de a ucide victima, în mod corect instanțele au

reținut că cei doi făptuitori sunt coautori la infracțiunea de omor prevăzută

de art. 174 C. pen.

În cauză, probele administrate au

confirmat vinovăția ambilor inculpați în săvârșirea acestei infracțiuni, iar

soluția de condamnare fiind conformă cu aceste probe nu subzistă eroarea gravă

de fapt invocată de recurenți.

Cum s-a menționat anterior,

inculpații au acționat cu intenția directă de ucidere a victimei, ei aplicând

lovituri de o intensitate deosebită în zona capului și toracelui, iar în aceste

împrejurări nu poate fi primită susținerea din recurs a inculpatului P.V., că

moartea victimei ar fi o consecință praeterintenționată caracteristică

infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

În legătură cu ultima critică

formulată de inculpatul P.V., privind omisiunea grațierii pedepselor aplicate

anterior, nici aceasta nu este întemeiată.

Conform art. 4 din Legea nr.

543/2002 modificată prin O.U. nr. 18 din 2 aprilie 2003, nu beneficiază de

dispozițiile art. 1 și art. 2 din acest act normativ de clemență cei condamnați

pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și cei care sunt recidiviști

prin condamnări anterioare.

Așa cum s-a menționat, instanțele au

reținut că acest inculpat a săvârșit omorul în stare de recidivă prevăzută de

art. 37 lit. a) C. pen. și ca atare pedepsele ce constituie primul termen al

recidivei nu cad sub incidența legii de grațiere în baza textului evocat.

Întrucât criticile formulate de

inculpați în recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu

se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursurile declarate cu obligarea inculpaților la cheltuieli

judiciare către stat.

Se va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 4 martie 2002, la 2 iulie 2003,

pentru inculpatul P.V. și de la 7 iunie 2002, la 2 iulie 2003, pentru Z.M.

Se va stabili ca onorariile pentru

apărătorii din oficiu desemnați inculpaților să fie avansate din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații P.V. și Z.M. împotriva deciziei penale nr. 2 din 7

ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 4 martie 2002, la 2 iulie 2003,

pentru P.V. și de la 7 iunie 2002, la 2 iulie 2003, pentru Z.M.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului sumele de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care

sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2003.