ÎCCJ, Decizia nr. 108/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 372/D din 17 octombrie 2002, Tribunalul Bacău, secția penală, a condamnat pe inculpații:

1 - P.V. la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A dispus repunerea pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 945 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț, în pedepsele componente de:

a) 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

b) 1 an închisoare, pedeapsă rezultantă pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 1143/1998 a Judecătoriei Moinești și sentința penală nr. 114/1999 a aceleiași judecătorii.

A dispus contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății și pedeapsa de 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare.

A dispus executarea în întregime a pedepsei rezultante de 1 an închisoare, alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în total 15 ani închisoare.

2 - Z.M. la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998C. civ., a luat act că partea vătămată I.M. nu se constituie parte civilă.

S-a reținut că, în seara zilei de 18 mai 2001, inculpații menționați au lovit victima I.V., aflată în locuința sa din comuna Pârjol, cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui, provocând moartea acesteia.

Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpații au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor.

Reținând că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, că încadrarea juridică a faptelor este legală și că pedepsele au fost corect individualizate, Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003, a respins apelurile declarate de inculpați, ca nefondate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpații au declarat recurs, susținând, fiecare în parte, că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor.

Totodată, inculpatul P.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și a susținut că pedepsele anterioare, ce constituie primul termen al recidivei, trebuiau grațiate.

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3168 din 2 iulie 2003, a respins recursurile declarate de inculpați, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a apreciat că instanțele au stabilit corect starea de fapt, corespunzător materialului probator administrat în cauză, în sensul că, în noaptea de 18 mai 2001, cei doi inculpați, aflați sub influența alcoolului, au aplicat victimei, I.V., multiple lovituri cu pumnii și picioarele, provocându-i acesteia fracturi costale, de stern și os hioid, care au condus la deces, prin survenirea insuficienței cardio-respiratorii acute.

Activitatea materială desfășurată de cei doi inculpați a fost observată de familia victimei, care, însă, de teamă, nu a putut interveni.

Față de modul în care inculpații au acționat împreună, lovind victima în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției lor vădite de a o ucide, în mod corect cele două instanțe au reținut că cei doi inculpați sunt coautori la infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În cauză, probele administrate au confirmat vinovăția ambilor inculpați în săvârșirea infracțiunii de omor, iar soluția de condamnare fiind conformă cu aceste probe, nu subzistă eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare invocat de recurenți.

Cum inculpații au acționat cu intenția directă de ucidere a victimei, ei aplicând lovituri de o intensitate deosebită în zona capului și toracelui, nu poate fi primită susținerea din recurs a inculpatului P.V., în sensul că moartea victimei ar fi o consecință praeterintenționată caracteristică infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Pe de altă parte, conform art. 4 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18 din 2 aprilie 2002, nu beneficiază, conform dispozițiilor art. 1 și 2 din acest act normativ, de clemență cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și cei care sunt recidiviști prin condamnări ulterioare.

Or, inculpatul menționat a săvârșit infracțiunea de omor în starea de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și, ca atare, pedepsele ce constituie primul termen al recidivei nu cad sub incidența legii de grațiere.

Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 teza I C. proc. pen., susținând că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea legii.

S-a susținut că, contrar dispozițiilor art. 174 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) și (2) din același cod, condamnând inculpații la pedepse de peste 10 ani, în mod greșit instanțele nu au aplicat acestora și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.

Totodată, contrar dispozițiilor art. 67 C. pen., instanța de fond nu a aplicat inculpatului Z.M., rezervist, pedeapsa complimentară a degradării militare.

În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa reprezintă o sancțiune de drept penal, care constă într-o măsură de constrângere și reeducare prevăzută de lege pentru săvârșirea unei infracțiuni și care se aplică inculpatului de către instanța de judecată, în scopul prevenirii de noi infracțiuni.

Prin art. 53 din același cod s-a stabilit un sistem general de pedepse pe categorii, natură și limite generale, constând în pedepse principale, pedepse complimentare și pedepse accesorii.

Pedepsele complimentare, prevăzute de art. 64 C. pen., constau în interzicerea temporară a unor drepturi ale condamnatului, ca un adaos la pedeapsa principală a închisorii, pe lângă care se aplică în condițiile legii.

Totodată, pentru cazuri determinate, Codul penal a stabilit, prin art. 67, pedeapsa cu caracter perpetuu a degradării militare.

Astfel, potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa complimentară a interzicerii, pe durată determinată, a exercitării unora dintre drepturile prevăzute de art. 64 din același cod poate fi aplicată când pedeapsa principală stabilită este de peste 2 ani și este obligatorie când norma specială prevede această pedeapsă, iar condiția stabilirii unei pedepse principale cu închisoare de peste 2 ani este îndeplinită.

Pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. (2) C. pen., pedeapsa complimentară a degradării militare se aplică obligatoriu condamnaților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani.

Or, inculpații au fost condamnați la pedepse principale cu închisoarea satisfăcând condiția prevăzută de ambele texte legale menționate.

Totodată, sub aspect sancționator, art. 174 C. pen. prevede pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.

Cum, în cauză, inculpații au fost condamnați la pedepse principale de 14 și, respectiv, 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în mod greșit instanța de fond nu a aplicat inculpaților și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.

Pe de altă parte, cum inculpatul Z.M. este rezervist, iar pedeapsa principală aplicată depășește 10 ani, în mod greșit aceeași instanță nu a aplicat acestuia și pedeapsa complimentară a degradării militare.

Așadar, neaplicând inculpaților pedepsele complimentare menționate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre contrară legii.

Sesizate exclusiv cu căile de atac exercitate de inculpați, instanțele de control judiciar nu au avut posibilitatea legală de îndreptare a greșelii instanței de fond.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va casa hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor legale menționate și va aplica inculpaților pedepsele complimentare, potrivit dispozitivului.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor criticate vor fi menținute.

Totodată, în raport cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune ca cheltuielile judiciare, conform dispozitivului, să fie plătite din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe inculpații Z.M. și P.V.

Casează sentința penală nr. 372/D din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Bacău, decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău și deciziei nr. 3168 din 2 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepselor complimentare, după cum urmează:

I - În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului Z.M. pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului menționat pedeapsa complimentară a degradării militare, prevăzută de art. 67 alin. (1) C. pen.

II – În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului P.V. pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, cu referire la inculpații Z.M. și P.V.

Deduce din pedepsele aplicate, perioada executată, după cum urmează:

- pentru inculpatul P.V. de la data de 4 martie 2002 la zi;

- pentru inculpatul Z.M. de la data de 7 iunie 2002 la zi.

Onorariul de avocat, în sumă de 800.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpaților menționați, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 15 martie 2004.