ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Vâlcea, secția penală, prin sentința penală nr. 144 din 8 octombrie 2003, a

respins ca neântemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.C.,

împotriva sentinței penale nr. 495 din 30 noiembrie 1999, pronunțată de

Tribunalul Militar București.

Hotărând

astfel, instanța a reținut, în fapt, că, tribunalul militar l-a condamnat pe

plt. maj. C.C. din cadrul Inspectoratului Județean  de  poliție   Vâlcea  la   patru

pedepse,  între  6  luni  și  1  an  închisoare, constatate grațiate în

întregime și condiționat, în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, pentru

comiterea unor infracțiuni prevăzute în Decretul nr. 328/1966, privind

circulația pe drumurile publice.

Prin

decizia nr. 77 din 22 martie 2001, Tribunalul Militar Teritorial București a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței, iar Curtea

Militară de Apel, prin decizia nr. 289 din 20 septembrie 2001, a respins ca

nefondat recursul declarat de inculpat.

Revizuientul

a formulat cerere de revizuire, în baza art. 394 alin. (1) lit. a), b) și c) C.

proc. pen., motivată de faptul că, după soluționarea definitivă a cauzei s-au

descoperit fapte și împrejurări noi, care dacă ar fi fost cunoscute ar fi

condus la achitarea sa, în sensul că autoturismul, cu număr de înmatriculare

fals, l-a condus în cadrul unei misiuni ordonate; declarațiile, care au stat la

baza condamnării sale, date de martori au fost mincinoase, și, în sfârșit,

procesul–verbal de cercetare la fața locului este fals, întrucât nu a consemnat

împrejurări reale.

Analizând

cererea în raport cu motivele și temeiul juridic invocat în cererea de

revizuire, respectiv, art. 394 lit. a) C. proc. pen., tribunalul a reținut în

temeiul probatoriului că, în momentul producerii accidentului rutier din

noaptea de 4/5 martie 1997, pe raza localității Cornet din județul Vâlcea, în

care a fost antrenat autoturismul neînmatriculat și cu plăcuțe false de

înmatriculare – Dacia 1310 – care era condus de el sub influența băuturilor

alcoolice, părăsind locul accidentului și refuzând recoltarea de probe biologice,

în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul nu se afla în executarea unei

misiuni ordonate, astfel cum s-a apărat în mod constant.

Instanța

a constatat că sub acest aspect, nu ne aflăm în prezența unor împrejurări sau

fapte noi, necunoscute de către instanțe la data judecării cauzei la toate

nivelurile.

De

asemenea, nici cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) nu este fondat,

deoarece infracțiunea de mărturie mincinoasă, comisă de către martor, expert

sau interpret în cauza a cărei revizuire se cere se dovedește prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanța procurorului (dacă prin ea s-a dispus asupra fondului),

revizuientul neproducând o asemenea dovadă, cum nici procesul – verbal de

cercetare la fața locului nu a fost declarat fals, așa cum prevăd dispozițiile

art. 395 C. proc. pen.

Curtea

de Apel Pitești, secția penală, prin decizia nr. 272 din 20 noiembrie 2003, a

respins ca nefondat apelul declarat de petiționarul condamnat Cumpănașu

Constantin, cu motivarea că: „în memoriul său nu a adus critici care să vizeze

legalitatea și temeinicia sentinței și nici nu s-a prezentat în instanță pentru

susținerea căii  de atac de care a uzat”.

Condamnatul

a declarat recurs prin care, în fața Înaltei Curți, a criticat decizia

instanței de control judiciar, pentru nelegalitate, întrucât nefiind prezent la

judecarea apelului, din motive de sănătate, nu l-a putut susține, iar aceeași

instanță l-a considerat „deținut”.

Examinând

decizia atacată în raport cu motivele de recurs, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul instanței,  recursul este fondat, urmând a fi admis.

În

acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 403 alin. (1) C. proc. pen.

referitoare la admiterea în principiu a cererii de revizuire: „Instanța,

ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează dacă cererea de

revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele

strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente

pentru admiterea în principiu”.

Se

constată că, la primul termen de examinare a cererii de revizuire, C.C. a fost

prezent și a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un apărător, iar

pentru termenul următor, fixat la 20 noiembrie  2003, revizuientul menționează

într-o cerere adresată instanței că a fost bolnav, nu s-a putut deplasa pentru

a-și angaja apărător și roagă instanța  să-i acorde un termen, depunând o

adeverință medicală pentru a-și motiva și imposibilitatea de prezentare la noul

termen.

La

termenul din 20 noiembrie 2003 instanța de control judiciar a constatat lipsa

apelantului – revizuient după care: „Nemaifiind alte cereri prealabile de

formulat, curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra

acestuia”.

Înalta

Curte apreciază, că în raport cu dispozițiile cuprinse în art. 377 alin. (1)

teza I C. proc. pen., instanța de control judiciar era obligată să pună în

discuție cererea formulată de revizuient referitoare la amânarea judecății, să

se pronunțe motivat asupra ei, astfel cum se prevede în art. 302 alin. (1) din

același cod și apoi să treacă, eventual, la judecarea apelului, dacă considera

că revizuientul nu a prezentat o situație obiectivă de natură a conduce la

acordarea unui nou termen, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că nu este

necesară prezența sa pentru a-și susține apelul și a-și exercita respectiv

dreptul la apărare.

În

aceste împrejurări este de neînțeles motivarea respingerii apelului, deoarece

petiționarul ... „nici nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea  căii de

atac de care a uzat”, ceea ce ar putea conduce la concluzia că instanța nu a

cunoscut cererea petentului, deși aceasta este primită legal la 21 noiembrie

2003 cu mențiunea „La dosar”.

În context,

menționăm și decizia nr. 348 din 18 decembrie 2001 a Curții Constituționale

(publicată în M. Of. nr. 63 din 29 ianuarie 2002), care a reținut că, excepția

de necostituționalitate, privind dispoziția din art. 402 alin. (3) C. proc.

pen. potrivit căreia la examinarea cererii de revizuire persoana arestată este

adusă la judecată  „numai dacă instanța consideră necesar” este întemeiată

fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la

apărare.

Cu

luarea în considerare a acestei decizii dispozițiile precitate au fost

modificate prin Lega nr.281/2003, în sensul că, persoana arestată este adusă la

judecată.

În

consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție consideră că

era necesară prezența revizuientului la judecarea apelului, astfel că, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. )c C. proc. pen., va admite

recursul declarat de revizuientul  condamnat, va casa decizia atacată și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași  instanță, Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de condamnatul revizuient C.C.  împotriva deciziei penale nr.

272/A din 20 noiembrie 2003  a Curții de Apel Pitești.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 3 februarie  2004.