ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1922/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 307 din 6

octombrie 2000, Tribunalul Militar București, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpatului Plutonier major (rezervă) P.I. pentru participație improprie la

infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la

art. 292 din același cod.

De asemenea, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., s-a

dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de:

- sustragere sau distrugere de

înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.;

- fals intelectual, prevăzută de

art. 289 C. pen. și

- uz de fals, prevăzută de art. 291

C. pen.

A dispus anularea parțială a

Raportului în care au fost consemnate activitățile desfășurate de inculpat în

data de 20 ianuarie 1997, respectiv mențiunea referitoare la conducătorul auto

P.L.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut următoarele:

În noaptea de 20 ianuarie 1997,

inculpatul subofițer de poliție aflat în serviciu pe raza orașului Topoloveni,

împreună cu sergentul major C.O., l-a oprit pentru un control de rutină pe

conducătorul auto P.L., aflat la volanul autoturismului Dacia, ocazie cu care a

constatat că permisul acestuia fusese suspendat de două săptămâni.

Inculpatul a încheiat

procesul-verbal nr. 178514 din 21 ianuarie 1997, în care a consemnat cele

constatate, adică săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (2) din

Decretul 328/1966, l-a audiat pe conducătorul auto, iar colegul său a

anchetat-o pe martora M.I.

După ieșirea din serviciu inculpatul

a întocmit Raport de activitate în care a consemnat că nu a constatat

săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală și că P.L. ar fi fost doar

legitimat în autoturismul care staționa.

Comandantul Poliției orașului

Topoloveni a dispus ca lucrarea să fie repartizată inculpatului spre

soluționare și după ce acesta din urmă a susținut că nu mai găsește actele

referitoare la infracțiunea constatată a ordonat refacerea lor.

La data de 4 februarie 1997, cu

ocazia refacerii procesului verbal și audierii martorei M.I., inculpatul i-a

cerut acesteia să declare, contrar realității că motorul autoturismului

aparținând numitului P.L. „nu părea a fi cald”.

Prin decizia nr. 372 din 21

decembrie 2000, Tribunalul Militar Teritorial a respins ca nefondat apelul

declarat de Parchetul Militar București de pe lângă Tribunalul Militar

București.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia nr. 414 din 4 decembrie 2001, a admis recursul Parchetului Militar, a

casat decizia atacată, a desființat sentința nr. 307 din 6 octombrie 2000 a

Tribunalului Militar București și l-a condamnat pe inculpat la:

- 6 luni închisoare pentru

participație improprie la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art.

31 C. pen., raportat la art. 292 C. pen.;

- un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242

alin. (1) și (3) C. pen.;

- un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

În temeiul art. 33 și art. 34 C.

pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând să execute pedeapsa

cea mai grea, de un an închisoare.

În baza art. 811 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.

83 C. pen.

S-a menținut dispoziția privind

anularea parțială a Raportului cu activitățile desfășurate la data de 20

ianuarie 1997.

În temeiul art. 409 și art. 410

alin. (1), partea I, pct. 5 teza a doua C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare, prin care consideră că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

legii, în care sens a solicitat casarea ei, deoarece instanța de recurs a omis

să facă aplicarea Legii 137/1997 privind grațierea unor pedepse.

Examinând decizia atacată, în raport

de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei că acesta este fondat urmând a fi admis.

Astfel, potrivit art. 1 lit. a) din

Legea 137/1997 se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 2 ani

închisoare, precum și pedepsele cu amendă până la 10.000.000 lei, aplicate de

instanțele de judecată.

Prevederile art. 1 și art. (4) din

Legea 137/1997, nu se aplică printre altele și celor care au săvârșit

infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242

C. pen.

Cum prin art. 11 din legea de

grațiere se prevede că dispozițiile acesteia se aplică numai faptelor comise

până la data de 26 mai 1997, iar din examinarea probelor rezultă că

infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat au fost comise în perioada

21 ianuarie 1997 – 4 februarie 1997, și pedepsele aplicate nu depășesc 2 ani

închisoare, instanța de recurs trebuia să constate că toate pedepsele cu

excepția celei de un an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de

art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., sunt grațiate în întregime, condiționat.

Aplicând pedepse pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și apoi contopind aceste pedepse

în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., deși numai o singură

pedeapsă era executabilă celelalte fiind grațiate, instanța de recurs a

pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs

în anulare invocat, în baza art. 414

1

alin. (1), raportat la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa decizia

atacată cu privire la omisiunea aplicării legii de grațiere și va proceda

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei nr. 414 din 4 decembrie 2001 a Curții Militare de Apel,

privind pe inculpatul P.I.

Casează hotărârea atacată cu privire

la omisiunea grațierii pedepselor aplicate.

Înlătură dispozițiile art. 81 C.

pen., art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor:

- 6 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 31 raportat la art. 292 C. pen.;

- un an închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.;

- un an închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 constată că pedepsele de 6 luni închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 31 raportat la art. 292 C. pen., un an închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și 6 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., sunt grațiate integral și condiționat

în raport de art. 10 din aceeași lege.

Menține dispozițiile art. 81 C.

pen., pentru pedeapsa de un an închisoare aplicată pentru infracțiunea

prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., și constată că sunt incidente

dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002.

Constată că durata termenului de

încercare este de 2 ani.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2003.