ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 387/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 387/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1999)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Militar București, prin

sentința nr. 376 din 14 septembrie 1999, a condamnat pe inculpatul plt. T.C. la:

- 6 luni închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod;

- un an închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin.

(2) C. pen. și

- 6 luni închisoare pentru comiterea

infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

137/1997 a constatat că pedepsele stabilite sunt grațiate în întregime și

condiționat și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 alin.

(1) din aceeași lege.

A dispus anularea înscrisului fals.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că:

„Inculpatul a fost încadrat până în

luna iulie 1997, la Brigada Poliției Rutiere, fiind mutat ulterior în cadrul

Poliției orașului Costești, județul Argeș.

În noaptea de 24 ianuarie 1997, în

jurul orei 01,00, în timp ce se afla în serviciu împreună cu plt. M.V., în zona

Școala Herăstrău din București, acesta a oprit pentru control autoturismul

condus de partea vătămată S.I.

După ce conducătorul autovehiculului

oprit pentru control la întrebarea inculpatului i-a răspuns că a consumat 20 ml

de vin și că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost testat de

acesta cu fiola alcoolscop, cerându-i să sufle în fiolă de două ori. Partea

vătămată s-a conformat cerinței inculpatului care i-a spus apoi că fiola „s-a

înverzit” și că îi va încheia proces-verbal de contravenție pentru conducerea

autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice. Partea vătămată și martorii

care o însoțeau, G.D. și S.P. i-au spus inculpatului că fiola nu și-ar fi

schimbat culoarea și că pentru aceasta, partea vătămată i-a solicitat să fie

condusă pentru recoltarea probelor biologice, însă inculpatul a refuzat-o și

i-a întocmit proces-verbal de contravenție în care partea vătămată a menționat

că a consumat 20 ml de vin, fiind sancționată astfel cu amendă, conform art. 44

pct. 3 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966.

În continuare, inculpatul s-a

deplasat la autoturismul de serviciu pentru a completa dovada de reținere a

permisului de conducere al părții vătămate și la mențiunea făcută de acesta în

procesul-verbal de contravenție a adăugat cifra „0” între cifra 20 și cuvântul

„M.L.” deja înscrise, prin aceasta modificând valoarea declarată de partea

vătămată.

După efectuarea acestor completări,

inculpatul i-a înmânat părții vătămate copia de pe procesul-verbal de

contravenție și dovada de reținere a permisului de conducere.

Partea vătămată, în jurul orelor

02,30, s-a prezentat la unitatea medico-legală unde i-au fost recoltate probe

biologice pe baza cărora s-a stabilit lipsa alcoolemiei în sânge. În

continuare, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptele

descrise”.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul T.C. care a susținut că nu a săvârșit falsul material și uzul de

fals, iar prin activitățile desfășurate nu a cauzat nici o vătămare intereselor

părții vătămate S.I. și a solicitat achitarea.

Prin decizia nr. 145 din 4 mai 2000,

Tribunalul Militar Teritorial București a admis apelul inculpatului, a

desființat sentința atacată și a dispus achitarea sa, după cum urmează:

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.;

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.,

și

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de uz

de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în

termenul legal a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul

Militar Teritorial București criticând-o pentru nelegalitate, susținând că

printr-o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, instanța de

control judiciar a ajuns la concluzia nevinovăției inculpatului.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia nr. 149 din 26 aprilie 2001, a admis recursul declarat de Parchetul

Militar, a casat decizia atacată și a menținut soluția de condamnare a

inculpatului T.C., dată prin sentința nr. 376 din 14 septembrie 1999 de

Tribunalul Militar București.

În baza art. 409 și a art. 410 alin.

(1) partea I pct. 2, 7

1

și 8 C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva sentinței nr. 376/1999 a Tribunalului Militar București, rămasă

definitivă prin decizia nr. 149/2001 a Curții Militare de Apel, solicitând

casarea acestor hotărâri, nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen., reținută în sarcina inculpatului, deoarece se apreciază că prin

„Metodologia de constatare a contravenției de conducere sub influența

alcoolemiei și de recoltare a probelor biologice”, elaborate de conducerea

Brigăzii de Poliție Rutieră București și aplicată experimental, în lipsa unei

avizări corespunzătoare din partea Inspectoratului General al Poliției și

Ministerului de Interne, s-au încălcat flagrant dispozițiile legislației

rutiere în vigoare, Decretul nr. 328/1966 și Regulamentul de aplicare a

acestuia, motiv pentru care actul este nul, neputând produce efecte și prin

urmare, inculpatul, în calitate de agent constatator, neconformându-se față de

această metodologie, fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale unei

infracțiuni; cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., s-a apreciat că

fapta, în condițiile concrete de comitere, nu îndeplinește condiția expresă

prevăzută de textul incriminator de a fi de natură să producă efecte juridice,

iar cât privește „infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.,

fapta nu există”.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazurile de casare invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Art. 246 C. pen., definește abuzul

în serviciu contra intereselor persoanelor ca fiind fapta funcționarului

public, care, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu

îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta

cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Latura obiectivă a acestei

infracțiuni constă în încălcarea îndatoririlor de serviciu, îndatoriri extrem

de variate care trebuie să rezulte din diferite acte normative (legi,

regulamente, statute disciplinare) sau din ordine, instrucțiuni sau dispoziții

ale organelor competente.

Cu ocazia exercitării atribuțiilor

de serviciu, persoanele respective trebuie să țină seama și de anumite „norme

tehnice”, neînscrise în actele normative, pe care trebuie să le cunoască pentru

a putea să-și îndeplinească funcțiile pe care le dețin; așa fiind și

metodologia elaborată de Brigada de Poliție Rutieră prin care se stabilea

modalitatea concretă de aducere la îndeplinire, de către agenții de circulație,

a normelor legale în domeniul rutier, cu ocazia verificărilor pe care le

efectuau. În aceste cazuri, încălcarea „normelor tehnice” poate constitui o

infracțiune de serviciu dacă sunt întrunite și celelalte cerințe prevăzute de

textul care incriminează o astfel de faptă.

Elementul material al infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., se realizează fie prin neîndeplinirea

îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, iar pentru

existența acestei infracțiuni este necesar să se producă o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

Între inacțiunea sau acțiunea

făptuitorului și urmarea produsă trebuie să existe o legătură de cauzalitate,

adică activitatea infracțională să fi fost cauza determinantă a vătămării

produse.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă

sau indirectă, ceea ce rezultă din chiar textul art. 246 C. pen., în care este

cuprinsă mențiunea „cu știință”, ceea ce implică cerința intenției chiar pentru

faptele săvârșite prin inacțiune.

Revenind la speță, se constată că

prima instanță, dând o justă și completă interpretare probelor administrate în

cauză a reținut în mod corect că, în noaptea de 23 ianuarie 1997, inculpatul,

subofițer în cadrul Brigăzii Poliției Rutiere București și-a îndeplinit în mod

abuziv îndatoririle de serviciu privind testarea cu fiola alcoolscop, obligând

pe partea vătămată S.I. să sufle de două ori în aceeași fiolă, contrar

metodologiei existente și a refuzat cererea acesteia de a i se recolta probe

biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la o unitate sanitară, în scopul

sancționării sale contravenționale pe nedrept și reținerii permisului de

conducere, în vederea suspendării.

Totodată, inculpatul nu a făcut

„nici o mențiune în actele întocmite despre seria fiolei cu care a făcut

testarea și nici despre faptul că partea vătămată acceptă/ refuză să meargă la

o unitate sanitară pentru recoltarea de probe biologice, deși era obligat în

acest sens, potrivit metodologiei elaborată de Brigada Poliției Rutiere, iar

fiola respectivă nu a mai fost găsită, inculpatul declarând că s-a spart la

predarea activității.

Pentru a agrava fapta părții

vătămate, inculpatul a modificat în conținutul procesului verbal întocmit

mențiunea făcută de aceasta în sensul că a consumat 20 ml vin, prin adăugarea

unui „0” la cifra 20, astfel încât să rezulte că partea vătămată a consumat 200

ml vin.

Această stare de fapt reiese, fără

putință de tăgadă din probele administrate în cauză și anume: declarațiile

martorilor S.P.S. și G.D., care se coroborează cu declarațiile constante ale

părții vătămate S.I., cu raportul de constatare tehnico-științifică, precum și

cu buletinul de analiză întocmit de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici București,

obținut de partea vătămată la scurt timp după comiterea faptelor de către

inculpat, precum și cu declarația martorului M.V., care în mai multe rapoarte

și declarații a arătat că inculpatul i-a mărturisit că a mai adăugat un „0”

după cifra 20 ml.

Or, nerespectarea de către inculpat

a metodologiei de folosire a fiolei, prin aceea că a efectuat testul de două

ori cu aceeași fiolă, nu l-a condus pe partea vătămată la o unitate sanitară

pentru stabilirea alcoolemiei, nu a consemnat seria fiolei alcoolscop cu care a

efectuat testarea, a falsificat prin adăugire conținutul procesului verbal la

rubrica „contravenientul declară”, a dus la sancționarea contravențională a

părții vătămate și privarea acesteia de dreptul de a conduce autovehicule pe

drumurile publice.

Și prin urmare, în mod corect prima

instanță a reținut că fapta inculpatului T.C. de a nu-și îndeplini în mod

corespunzător atribuțiile de serviciu, potrivit metodologiei existente,

referitoare la testarea părții vătămate cu fiola alcoolscop și refuzul de a-l

conduce pe acesta la o unitate sanitară pentru a i se recolta probe biologice,

în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea conducătorului auto, vătămând

interesele legale ale acesteia prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale

și reținerea permisului de conducere, faptă comisă intenționat de către

inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C.

pen.

De asemenea, în mod corect s-a

reținut că fapta inculpatului de a falsifica, cu intenție, procesul-verbal de

contravenție al Brigăzii Poliției Rutiere, după întocmirea acestuia, prin

adăugarea cifrei „0” între cifra 20 și specificația „ml”, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută

de art. 288 alin. (2) C. pen., iar fapta acestuia de a folosi înscrisul oficial

prin depunerea lui la unitate în vederea sancționării contravenționale a părții

vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals,

prevăzută de art. 291 C. pen.

Motivarea din recursul în anulare,

în sensul că:

„În raport de recunoașterea

conducătorului auto S.I. (consumul a cca. 20 ml vin, anterior urcării la

volan), subofițerul de poliție a constatat că sus-numitul a comis contravenția

prevăzută de art. 44 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr.

328/1966, faptă pentru a cărei existență este necesar și suficient doar

anteriorul „consum de băuturi alcoolice” și că „Proba cu fiola alcoolscopică a

confirmat consumul de băuturi alcoolice, reactivul schimbându-și culoarea pe o

porțiune de cca. 30% din compartimentul testerului” nu poate fi reținută, de

vreme ce, fiola alcoolscop nu a mai fost găsită, iar partea vătămată și cei doi

martori prezenți la constatarea făcută de inculpat, S.P. și G.D., ale căror

declarații se coroborează și cu cele ale subofițerului M.V., au arătat că

înscrierea în procesul verbal a mențiunii că partea vătămată a consumat 20 ml

vin, s-a făcut la indicația inculpatului, după ce aceasta precizase că a

consumat cantitatea respectivă de vin cu câteva ore în urmă, contestând însă,

faptul că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, cât și faptul că

reactivul fiolei și-ar fi modificat culoarea, motiv pentru care, în termen

scurt s-a și prezentat la institutul medico legal pentru recoltarea probelor

biologice, valoarea alcoolemiei stabilită pe baza analizei acestora fiind zero.

Pentru aceleași considerente nu

poate fi primită nici motivarea din recursul în anulare în sensul că

falsificarea procesului verbal, prin adăugarea cifrei „0” la mențiunea privind

cantitatea de alcool consumată, nu este de natură să producă efecte juridice,

atâta timp, cât partea vătămată ar fi recunoscut consumul de alcool, întrucât

această recunoaștere ar fi suficientă pentru constatarea contravenției

prevăzută de art. 44 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966,

incidența textului legal menționat nefiind influențată în vreun fel de

consemnarea unei anume cantități de băuturi alcoolice și pe cale de consecință,

în susținerea parchetului, infracțiunile de fals material în înscrisuri

oficiale și uz de fals, reținute în sarcina inculpatului, nu ar exista.

În raport de cele reținute,

soluțiile pronunțate de Tribunalul Militar București, prin sentința nr. 376 din

14 septembrie 1999 și de Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 149 din 26

aprilie 2001, fiind temeinice și legale, urmează a se respinge recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, ca nefondat, cheltuielile ocazionate de soluționarea

prezentei cauze, urmând să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 376 din 14 septembrie 1999 a

Tribunalului Militar București și deciziei nr. 149 din 26 aprilie 2001 a Curții

Militare de Apel, privind pe inculpatul T.C.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 ianuarie 2003.