ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2839/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2839/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 12

februarie 2002 a Tribunalului Constanța, inculpatul C.G. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3),

(4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

arestul preventiv de la 9 februarie 1999 până la data punerii în libertate a

inculpatului prin admiterea plângerii împotriva arestării preventive și anume 9

martie 1999.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpaților.

- N.O. și

- K.C.L., pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată contra intereselor

persoanelor prevăzute de art. 246, raportat la art. 248

1

C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.G. a sumei de 4.905.751.979 lei.

S-a luat act că partea civilă

R.R.C.P. SA (fostă P. SA) a renunțat la prețurile civile.

S-a dispus menținerea sechestrului

asigurator asupra bunurilor aparținând inculpatului C.G.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5 milioane lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul C.G. a fost administrator

și asociat la SC C.O. SA, SC G. SRL și SC V.C. SRL, toate cu sediul în

municipiul Constanța și având ca obiect de activitate vânzarea cu amănuntul de

carburanți pentru autovehicule.

La 30 ianuarie 1998, între SC C.O.

Craiova și SC P. SA Năvodari s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de

produse petroliere pe baza căruia societatea reprezentată de inculpatul C.G. a

primit importante cantități de benzină și motorină.

Pentru plata acestora, inculpatul

C.G. a emis în luna iulie 1998, 3 file C.E.C. în valoare de 750 milioane lei,

deși societatea comercială se afla în interdicție bancară.

În luna august 1998, inculpatul a

emis alte file C.E.C. în valoare totală de un miliard lei în numele SC G. SRL

și girate de SC C.O. SA, agent economic devenit și el în interdicție bancară.

În continuare, inculpatul a emis

file C.E.C. V.C. SRL Craiova, achitând o parte din contravaloarea produselor

petroliere achiziționate, până în luna noiembrie 1998 când banca i-a făcut

cunoscut societății comerciale P. SA că fila C.E.C. introdusă la plată nu poate

fi achitată din lipsa disponibilului în cont.

În această situație s-a aflat un

număr de 8 file C.E.C. emise de inculpat pe numele SC V.C. SRL Craiova.

Instanța de fond a reținut că și

anterior instituirii interdicției bancare, cele trei societăți comerciale au

suferit mai multe incidente de plată, inculpatul C.G. făcându-și o practică din

emiterea filelor C.E.C. fără acoperire în relațiile sale de afaceri.

Expertiza contabilă efectuată în

cauză a stabilit că din valoarea produselor petroliere livrate de SC P., s-a

achitat numai suma de 594.248.027 lei, partea civilă fiind prejudiciată cu suma

de 4.905.751.974 lei.

Instanța de fond a reținut că

inculpații N.O. și K.C.L. și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de

serviciu și au respectat obligațiile contractuale, ei nu au cunoscut

posibilitățile limitate de plată ale firmelor inculpatului C.G. și nici

practica acestuia de a emite file C.E.C. fără acoperire, în mod repetat, astfel

că față de aceștia s-a dispus achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.

2, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de

abuz în serviciu în formă calificată contra intereselor persoanelor prevăzute

de art. 246, raportat la art. 248

1

C. pen.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 324/ P din 23 decembrie 2002, a admis apelul declarat de

inculpatul C.G., a desființat în parte sentința instanței de fond și a redus

pedeapsa aplicată la 4 ani închisoare.

S-a dedus perioada de arest

preventiv, la zi.

Celelalte dispoziții ale sentinței

penale au fost menținute.

Apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța a fost respins ca nefondat.

Instanța de control judiciar a

apreciat că situația de fapt și vinovăția inculpatului C.G. au fost corect

reținute, dar că, în procesul de individualizare a pedepsei nu s-a dat

eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante stabilite în favoarea acestuia

(comportamentul sincer avut pe parcursul procesului penal, recuperarea

prejudiciului cauzat), astfel că în cauză s-a redus pedeapsa la 4 ani

închisoare.

Cu privire la motivul de recurs

invocat de procuror referitor la greșita achitare a inculpaților N.O. și

K.C.L., instanța de apel a constatat că este neîntemeiată.

S-a reținut că prin nici un mijloc

de probă nu s-a dovedit că inculpații, cu știință, ar fi urmărit să producă o

vătămare intereselor legale ale societății comerciale în cadrul căreia ocupau

funcții de execuție.

Inculpații nu și-au încălcat

atribuțiile de serviciu și nici nu au cauzat vreo tulburare însemnată a bunului

mers al SC P. SA .

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

și inculpatul C.G.

Cu privire la recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și

condamnarea inculpaților N.O. și K.C.L. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246, raportat la art. 248

1

C. pen., iar în ceea ce

îl privește pe inculpatul C.G., menținerea cuantumului pedepsei aplicate de

instanța de fond.

La termenul de judecată din data de

19 mai 2004, procurorul a declarat că renunță la primul motiv de recurs privind

greșita achitare a inculpaților N.O. și K.C.L., iar cu privire la inculpatul

C.G., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea C.E.C. -

ului nr. 59/1934 și aplicarea unei pedepse ce urmează a fi constatată grațiată

în baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 137/1997.

Examinând recursul prin prisma

motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu Înalta Curte de Casați și

Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza probatoriului existent,

rezultă că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și

existența vinovăției fiecărui inculpat în parte, dând încadrarea juridică

legală și temeinică faptelor săvârșite de inculpatul C.G.

Critica formulată prin motivele

scrise de recurs privind greșita achitare a inculpaților N.O. și K.C.L., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 146, raportat la art. 248

1

C. pen.,

este neîntemeiată.

Din nici o probă a dosarului nu

rezultă că inculpații, funcționari în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu

știință nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos și prin

aceasta au cauzat o tulburare însemnată bunului mers al societății comerciale.

Ei au ținut legătura cu debitorul,

tocmai pentru a se asigura că vor încasa prețul mărfii și au prevăzut în

clauzele contractuale obligarea acestuia la penalități în cazul întârzierii

plăților, sistând livrările de produse petroliere pe data de 5 octombrie 1998,

după ce au constatat că filele C.E.C. emise de inculpatul C.G. nu sunt onorate

de bancă în lipsa disponibilului în cont.

Analiza activităților desfășurate de

inculpați exclude reținerea oricărei intenții de a-și încălca atribuțiile de

serviciu și de a prejudicia instituția.

De altfel, neachitarea unor

obligații contractuale în sumă de 4.905.751.974 lei nu poate să constituie o

tulburare însemnată a bunului mers al unei societăți comerciale de anvergură P.

, iar cât privește prejudiciul, unitatea nu s-a constituit parte civilă.

În consecință, în cauză nefiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă

calificată contra intereselor persoanelor, soluția de achitare dispusă în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) C. proc. pen., este legală

și temeinică.

Curtea constată că nici criticile

formulate cu privire la greșita încadrare juridică dată faptelor comise de

inculpatul C.G. nu sunt fondate.

Instanțele de judecată au reținut în

mod just și argumentat, pe baza unui probatoriu corect interpretat și analizat,

vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută

de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.

Inculpatul C.G. a acționat organizat

și deliberat pentru a-și induce și menține în eroare partenerii de afaceri cu

privire la solvabilitatea și credibilitatea sa financiară.

El a profitat de situația sa de asociat

și administrator al mai multor societăți comerciale și a emis succesiv file

C.E.C. pe numele acestora, deși știa că toate firmele erau în incidență de

plată și că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor.

Recurgerea „în suveică” la numele

mai multor societăți comerciale nu s-a făcut cu bună-credință, din dorința de a

încerca achitarea cu orice chip a creanțelor, dimpotrivă, acest procedeu a fost

menit numai să creeze confuzie și iluzia solvabilității și a eforturilor depuse

de debitor pentru plata datoriilor sale. El a urmărit și a obținut, în acest

mod, amânarea momentului sistării livrărilor de produse petroliere de către

S.C. P. SA.

Că așa stau lucrurile o dovedește și

faptul că, deși inculpatul a valorificat toată cantitatea de produse petroliere

achiziționată, el nu a achitat furnizorului decât suma de 594.248.027 lei, sumă

plătită strategic, într-un final al eforturilor sale reușite, de altfel, de a

menține cât mai mult timp, iluzia unei iminente plăți și inducerea în eroare a

reprezentanților SC P. SA că își vor încasa debitele, motiv pentru care s-a și

sistat abia în octombrie 1998 livrarea mărfii.

Diferența de bani până la 5 miliarde

lei reprezintă profitul material al inculpatului C.G., scop în care acesta a și

acționat de la bun început, el fiind un obișnuit al excrocheriilor în materia

contractelor comerciale activitatea sa făcând obiectul și a altor cauze penale.

Pentru aceste motive, Curtea

constată că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptelor

comise de inculpatul C.G., recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța urmând a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul inculpatului

C.G.

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934 și grațierea pedepsei ce se va aplica pentru această faptă,

în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr. 137/1997.

Într-un al doilea subsidiar, a

solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispozițiilor alin.

(5) al art. 215 C. pen., întrucât faptele comise sunt în concurs real, potrivit

art. 33 lit. a) C. pen., valoarea fiecărei file C.E.C. eliberate fiind sub 2

miliarde lei.

Al patrulea motiv de recurs formulat

se referă la individualizarea pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului

acesteia și aplicarea art. 86

1

C. pen.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

, 17,

15, 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constată că acesta nu este fondat.

Cu privire la primele două motive de

recurs, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele

prezentate mai sus.

Inculpatul C.G. se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune emiterea filelor C.E.C. în condițiile

inexistenței disponibilului bancar făcându-se cu rea credință și prin inducerea

în eroare a furnizorului, cu scopul obținerii unui fals material injust.

Inculpatul C.G. a acționat cu o

unică rezoluție infracțională, astfel că, deși a emis mai multe file C.E.C.,

prejudiciul cauzat SC P. SA este unitar și se totalizează, cu consecința

reținerii la încadrarea juridică a infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen.

și a alin. (5) referitor la consecințe deosebit de grave.

Cât privește modul de

individualizare a pedepsei, Curtea constată că datorită pericolului social

concret al faptelor săvârșite, cuantumului prejudiciului cauzat, modalității de

operare, nu se impune nici reducerea acesteia și nici suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere.

Pentru aceste considerente, recursul

inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul

C.G. împotriva deciziei penale nr. 324 din 23 decembrie 2002 a Curții de Apel

Constanța.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 mai 2004.