ÎCCJ, decizie (scj.ro #84504)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84504) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Emitere de cecuri fără acoperire.
Înșelăciune. Art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului.
Încadrare juridică
Cuprins pe materii:
Drept penal. Partea specială.
Infracțiuni contra patrimoniului. Înșelăciunea
Indice alfabetic:
Drept penal
- înșelăciune
- emitere de cecuri
fără acoperire
C. pen.,
art. 215 alin. (3), (4) și (5)
Legea
nr. 59/1934,
art. 84 alin. (1) pct. 2
Emiterea de cecuri în numele unor
societăți comerciale, știind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea
necesară și pricinuindu-se astfel o pagubă posesorului cecurilor, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar nu pe cele ale
infracțiunii prevăzute în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 2839 din 26 mai 2004
Prin sentința penală nr. 72
din 12 februarie 2002, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul C.G.
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3),
(4) și (5) C. pen.
Instanța a reținut că, la 30 ianuarie 1998, inculpatul C.G., administrator și
asociat la societățile comerciale C.O. și G. având ca obiect de activitate
vânzarea cu amănuntul de carburanți, a încheiat un contract de
vânzare-cumpărare cu societatea comercială P., în baza căruia societatea
comercială C.O. reprezentată de inculpat a primit cantități de benzină și
motorină. Pentru plata acestora, inculpatul a emis, în iulie 1998, 3 file cec
în valoare de 750 de milioane de lei, deși societatea comercială se afla în
interdicție bancară. În august 1998, inculpatul a emis alte file cec în valoare
de un miliard de lei în numele societății comerciale G. și girate de societatea
comercială C.O., agent economic aflat, de asemenea, în interdicție bancară.
Ulterior, inculpatul a emis file cec în
numele societății comerciale C.V., achitând o parte din contravaloarea
produselor petroliere achiziționate, până în noiembrie 1998 când banca a
înștiințat societatea comercială P. că 8 file cec emise de inculpat pe numele
societății comerciale C.V. introduse la plată nu pot fi achitate din lipsa
disponibilului în cont.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că din valoarea produselor
petroliere livrate de societatea comercială P. s-a achitat suma de 594.248.027
de lei, aceasta fiind prejudiciată cu suma de 4.905.751.974 de lei.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 324 din 23 decembrie 2002, a
admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința, dispunând reducerea
pedepsei și a respins apelul procurorului.
Recursurile declarate de procuror și de inculpat, între altele, cu privire la
schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. (1)
pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, sunt nefondate.
Instanțele de judecată, în mod corect, au încadrat fapta săvârșită de inculpat
în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3), (4) și (5) C.
pen., întrucât acesta a acționat pentru a induce și menține în eroare
partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea și credibilitatea sa financiară.
Profitând de calitatea sa de asociat și administrator al mai multor societăți
comerciale, inculpatul a emis succesiv file cec pe numele acestora, deși știa
că toate societățile comerciale erau în interdicție bancară și că nu avea
disponibil în cont pentru acoperirea debitelor.
Inculpatul nu a acționat în numele mai multor societăți comerciale cu
bună-credință, din dorința de a încerca achitarea creanțelor, ci, dimpotrivă,
acest procedeu a avut scopul de a crea aparența solvabilității și a eforturilor
depuse de debitor pentru plata datoriilor sale, în realitate el urmărind și
obținând, în acest mod, amânarea momentului sistării livrărilor de produse
petroliere de către societatea comercială P. Că așa stau lucrurile o dovedește
și faptul că, deși inculpatul a valorificat toată cantitatea de produse
petroliere achiziționată, el nu a achitat furnizorului decât suma de
594.248.027 de lei, sumă plătită pentru a menține cât mai mult timp aparența unei
iminente plăți și a induce în eroare pe reprezentanții societății comerciale P.
că își vor încasa debitele, motiv pentru care livrarea mărfii a fost sistată
numai în octombrie 1998.
Prin urmare, inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, emiterea
filelor cec în condițiile inexistenței disponibilului bancar făcându-se prin
inducerea în eroare a furnizorului, în scopul obținerii unui folos material
injust.
În consecință,
constatându-se că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei,
recursurile au fost respinse.