ÎCCJ, decizie (scj.ro #126140)

Înșelăciune. Emiterea de cecuri fără acoperire

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic:

Drept penal

-

înșelăciune

-

emiterea de cecuri fără acoperire

C. pen.,

art. 244

Legea nr. 59/1934,

art. 84 pct. 2

Soluția legislativă potrivit căreia în cuprinsul art. 244 C. pen. nu este prevăzută nicio dispoziție specială referitoare la emiterea de cecuri fără acoperire nu poate conduce la concluzia că a operat o dezincriminare a faptei de emitere de cecuri fără a exista provizia necesară, aceasta regăsindu-se în dispozițiile art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.”

În contextul actualei reglementări, neexistând identitate între faptele prevăzute ca infracțiuni în cele două dispoziții (art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și art. 244 C. pen.), raportul dintre infracțiunea prevăzută în Legea nr. 59/1934 și infracțiunea de înșelăciune este stabilit de dispozițiile finale ale alin. (2) al art. 244 C. pen., conform cărora, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 146 din 28 ianuarie 2015

Prin sentința penală nr. 130 din 29 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, între altele, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul N.D. la 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul B.C. la 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior.

S-au interzis inculpaților drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 C. pen. anterior.

Au fost obligați inculpații, în solidar, la 55.845,25 lei despăgubiri civile către societatea W.; la 7.413,04 lei către societatea R.; la 56.345,91 lei către societatea A.; la 8.397,11 lei către societatea R.G. și la 102.295,59 lei către societatea P.

Prin decizia nr. 84 din 13 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat, între alții, de inculpatul B.C., a desființat, în parte, sentința penală atacată, pe latură penală și rejudecând, între altele:

A reținut în favoarea inculpatului B.C. circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 26 raportat Ia art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, de la 10 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, între alții, procurorul și inculpatul B.C.

Deși pe parcursul soluționării cauzei, Ia data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, iar recursul nu mai este o cale ordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată Ia data intrării în vigoarea a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Conform declarației notariale autentificată la 14 martie 2014, între inculpatul B.C. și C.Ș., în calitate de administrator al societății R. și al societății R.G., a intervenit împăcarea.

Împăcarea a intervenit și între societatea P. și același inculpat, între părți fiind încheiată o tranzacție judiciară, intrată în vigoare odată cu achitarea primei tranșe din prejudiciu, respectiv la data de 23 iunie 2014, în cuprinsul actului menționându-se în mod expres că a intervenit împăcarea conform art. 159 C. pen. De asemenea, la dosar s-a depus o declarație notarială, autentificată la 14 noiembrie 2014, a administratorului societății P., prin care se confirmă faptul că a intervenit împăcarea cu inculpatul B.C.

La data de 19 ianuarie 2015 a intervenit împăcarea între inculpat și partea civilă societatea A., reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență T. (declarație notarială autentificată la 19 ianuarie 2015).

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate astfel cum acestea au fost precizate cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Ministerul Public și-a modificat motivele de recurs, calea de atac fiind susținută în favoarea inculpatului B.C., pentru care s-au formulat concluzii de aplicare a dispozițiilor noului Cod penal, identificat ca fiind legea penală mai favorabilă, și de încetare a procesului penal în ceea ce privește complicitatea la infracțiunile de înșelăciune comise în dauna părților vătămate societatea R., societatea R.G., societatea P. și societatea A., ca urmare a intervenirii împăcării.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă; în cauză, suntem într-o asemenea situație, întrucât după comiterea infracțiunii și mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat in vigoare un nou Cod penal, ce a dus modificări substanțiale, care pot influența soluția ce poate fi pronunțată.

Verificarea incidenței dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 159 alin. (2) C. pen., astfel cum s-a solicitat atât în recursul inculpatului B.C., cât și în cel al procurorului, implică o analiză din perspectiva art. 5 C. pen., astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, respectiv prin aprecierea globală și alegerea dispozițiilor unei singure legi, cu privire la toate instituțiile de drept substanțial aplicabile în cauză.

În sarcina inculpatului B.C. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (5 acte materiale), în forma de participație a complicității, constând în aceea că B.C., cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul N.D. să inducă în eroare părțile civile societatea R., societatea R.G., societatea P., societatea W. și societatea A., de la care au fost achiziționate profile din PVC și diferite componente pentru tâmplăria PVC, pentru care acesta din urmă a emis file cec (în favoarea societății P. și societății A.) și bilete la ordin, care nu au putut fi încasate din lipsă totală de disponibil. Ajutorul concret dat de inculpatul B.C., așa cum a fost reținut prin hotărârile de condamnare, a constat în punerea la dispoziția coinculpatului a sumelor de bani ce au fost oferite drept avans societăților cu care s-au derulat relațiile comerciale pentru a câștiga încrederea unităților furnizoare, în asigurarea spațiilor în care era depozitată marfa, în participarea împreună cu inculpatul N.D. la operațiunile de încărcare și descărcare a mărfii revândute și, totodată, în folosirea martorilor D.G. și S.I., care l-au însoțit pe inculpatul N.D. la societățile cu care a încheiat contracte comerciale de achiziționare a mărfurilor.

În drept, fapta inculpatului B.C. a fost încadrată în dispozițiile art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, prin valorificarea ca și circumstanță atenuantă, în condițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a comportamentului corect în societate al acestuia anterior săvârșirii faptelor.

Noul Cod penal, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, a adus modificări esențiale în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, dar și referitor la condițiile de existență a unității legale de infracțiune.

Astfel, potrivit art. 244 C. pen.: „(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”

Se observă că în noua reglementare limitele de pedeapsă sunt sensibil reduse, că există posibilitatea împăcării, dar și faptul că săvârșirea infracțiunii cu ocazia încheierii și executării unui contract nu mai este prevăzută distinct ca modalitate a infracțiunii și, totodată, că nu există nicio dispoziție specială referitoare la emiterea de cecuri fără acoperire.

Această din urmă împrejurare nu poate conduce la concluzia că a operat o dezincriminare a faptei de emitere de cecuri fără a exista provizia necesară, aceasta regăsindu-se în dispozițiile art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012), potrivit cărora „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.”

În contextul actualei reglementări, neexistând identitate între faptele prevăzute ca infracțiuni în cele două dispoziții, raportul dintre incriminarea din Legea nr. 59/1934 și infracțiunea de înșelăciune este stabilit de dispozițiile finale ale alin. (2) al art. 244 C. pen., conform cărora dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

În prezenta cauză, însă, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.C., nu a fost stabilită de către instanțe nicio activitate concretă care să se constituie într-un act de ajutor dat coinculpatului N.D. la emiterea filelor cec în favoarea societății P. și societății A., astfel că, în sarcina acestuia, conform legii noi, nu ar putea fi reținută și complicitatea la săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Condițiile de existență a unității legale de infracțiune au fost modificate prin dispozițiile noului Cod penal, art. 35 alin. (1) statuând că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Ca atare, potrivit legii noi, faptele inculpatului B.C. ar întruni elementele constitutive a 5 infracțiuni de înșelăciune prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., comise în forma de participație a complicității prevăzută în dispozițiile art. 48 C. pen. și în concurs real.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, pe parcursul soluționării recursului, între părțile civile societatea R., societatea R.G., societatea P. și societatea A. și inculpatul B.C. a intervenit împăcarea.

Conform art. 159 alin. (2) C. pen., împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.

Dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. au fost, însă, considerate constituționale numai în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit (Decizia Curții Constituționale nr. 508/2014, publicată în M. Of. nr. 843 din 19 noiembrie 2014).

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că împăcarea intervenită între inculpat și cele 4 părți civile produce efectele prevăzute în art. 159 alin. (2) C. pen., chiar dacă aceasta a avut loc ulterior citirii actului de sesizare, respectiv pe parcursul soluționării recursului.

Rezultă, așadar, că potrivit noului Cod penal sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului B.C. numai în ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de înșelăciune, comisă în dauna părții vătămate societatea W., prevăzută în art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Fată de limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracțiune, se constată că, și în condițiile nereținerii circumstanței atenuante stabilită în apel, constând în comportamentul corect în societate al inculpatului anterior săvârșirii faptei și care nu se regăsește în dispozițiile art. 75 C. pen., sancțiunea ce poate fi aplicată inculpatului, de 1 an închisoare, este mai redusă decât cea stabilită conform legii în vigoare la dată comiterii infracțiunii.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că legea nouă îndeplinește exigențele pentru a fi considerată lege penală mai favorabilă inculpatului, aceasta permițând încetarea procesului penal pentru o parte din faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată și aplicarea unei pedepse mai reduse.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de procuror și de inculpatul B.C. împotriva deciziei nr. 84 din 13 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia recurată și sentința penală nr. 130 din 29 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj și, rejudecând, între altele:

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul B.C. și în consecință:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în cinci infracțiuni prevăzute în art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul B.C. a patru infracțiuni de înșelăciune prevăzute în art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., intervenind împăcarea cu părțile civile societatea A., societatea P., societatea R. și societatea R.G.

În baza art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat inculpatul B.C. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (parte civilă societatea W.).

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată împotriva inculpatului B.C. de către părțile civile societatea A., societatea P., societatea R. și societatea R.G.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței recurate.