ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2813/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2813/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față:
Din actele dosarului, constată
următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Constanța, prin rechizitoriul din 1 iunie 2000, trimite în judecată pe
inculpata M.I., pentru infracțiunile de:
a) abuz în serviciu contra
intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), art. 248
1
, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
b) înșelăciune, prevăzută de art.
215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) și a art. 33 și art. 34
din același cod.
Actul de învinuire reține că, în
perioada aprilie – octombrie 1999, inculpata, electromecanic, lucrând la masa
de verificare urbană din cadrul R. – Constanța, a contactat, în mod fraudulos,
cu instrumente specifice liniile telefonice, un număr de 259 abonați, persoane
fizice, la societăți comerciale care aveau servicii cu valoare adăugată, astfel
că R. factura abonații prin prezentarea unei situații nereale: respectivii
abonați au fost prejudiciați cu suma totală de 366.497.800 lei reprezentând
contravaloarea unor servicii neefectuate, dar plătite.
Tribunalul Constanța, prin sentința
penală nr. 199 din 27 aprilie 2001, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat
încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), art. 248
1
, cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor prevăzută de art. 246, raportat la art. 258, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, pentru care a condamnat-o pe
inculpată la un an de închisoare, cu aplicarea și a art. 71 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a),
raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpata a fost achitată
pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu
aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen.
Inculpata a fost obligată să
plătească 114.902.000 lei părții civile S.N.T. R. S.A. și 5.000.000 lei onorar
pentru expertiză.
Parchetul de pe lângă aceeași
instanță și inculpata au declarat apel.
Curtea de Apel Constanța, prin
decizia penală nr. 276 din 18 octombrie 2001, admite apelurile, desființează
sentința și trimite cauza, primei instanța, pentru rejudecare.
Tribunalul Constanța, prin sentința
penală nr. 31 din 22 ianuarie 2002, în baza art. 333 C. proc. pen., restituie
cauza procurorului, pentru completarea urmăririi penale.
Parchetul de pe lângă aceeași
instanță și partea civilă au declarat apel.
Curtea de Apel Constanța, prin
decizia penală nr. 259 din 30 aprilie 2002, a admis apelul, a casat sentința și
a dispus rejudecarea cauzei.
Tribunalul Constanța, prin sentința
penală nr. 225 din 8 aprilie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.
10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpată pentru
infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
În conformitate cu art. 334 C. proc.
pen., instanța a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în
serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), raportat
la art. 248
1
, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de
art. 246, raportat la art. 258, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru
care a condamnat-o la un an de închisoare, cu aplicarea art. 71 din același
cod.
Din durata pedepsei a fost dedusă
detenția preventivă a inculpatei, de la 31 mai 2000 până la 31 mai 2001.
Inculpata a fost obligată să
plătească 114.902.000 lei despăgubiri părții civile R. S.A. Constanța.
De asemenea, inculpata a fost
obligată la 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului și 5.000.000 lei onorar
de expertiză.
Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile
civile formulate de părțile civile M.Șt., B.N., S.N., T.V., T.V., Șt.D., C.M.,
C.C., B.L., B.G., G.H., I.C., N.I., N.G., N.E., B.T., A.I. și C.G.
S-a constatat că A.A., C.C., P.G.,
N.V., G.P. și S.C. R.U. S.R.L. Constanța nu și-au precizat cuantumul
pretențiilor civile.
Au fost respinse, ca nefondate,
cererile de cheltuieli judiciare formulate de partea vătămată M.C. și partea
civilă M.Șt.
Parchetul de pe lângă aceeași
instanță a declarat apel, motivând că:
a) nelegal, instanța a achitat-o pe
inculpată pentru infracțiunea de înșelăciune, deși ea a indus în eroare
abonații telefonici respectivi;
b) prejudiciul cauzat de inculpată
este de 365.586.800 lei, nu de 114.902.000, cum, greșit, reține instanța;
c) greșit au fost respinse unele
cereri de despăgubiri, ale abonaților.
Împotriva aceleiași sentințe,
declară apel și S.N.T.C. R. S.A. – Constanța, care motivează că, nelegal și
netemeinic, este introdusă în cauză în calitate de responsabilă civilmente și
obligată la despăgubiri civile în solidar cu inculpata.
Curtea de Apel Constanța, prin
decizia penală nr. 345/ P din 24 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de partea civilă S.N.T.C. R. S.A. Constanța și a obligat-o pe apelantă
la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin aceeași decizie, instanța a
admis apelul parchetului, a desființat sentința atacată și, în baza art. 334 C.
proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și de
înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., ambele, cu aplicarea art.
41 alin. (2) din același cod, în infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208
alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a condamnat pe
inculpată la un an de închisoare.
Instanța a înlăturat aplicarea în
cauză a art. 11 și art. 10 alin. (1) C. proc. pen.
Celelalte dispoziții ale sentinței
au fost menținute.
Pentru a decide astfel, instanța de
apel a motivat că:
a) prejudiciul cauzat de inculpată
este în sumă de 366.497.800 lei;
b) pentru suma de 114.902.000 lei,
acțiunea civilă a fost exercitată de S.N. R. S.A. Constanța, prin substituire,
întrucât abonații, conectați în condițiile arătate, au fost creditați de către
societate, cu sumele reprezentând contravaloarea convorbirilor;
c) inculpata nu avea o legătură
directă cu abonații, iar funcția sa, de electromecanic, nu poate fi asimilată
cu aceea de funcționar;
d) impulsurile telefonice,
consumate, ilegal, prin intervenția inculpatei constituie o energie cu valoare economică,
deoarece suportul acestora este curentul electric, iar valoarea este sporită
prin comunicarea de la distanță, a mesajelor.
e) ca atare, fapta inculpatei, de a
deconecta liniile telefonice ale abonaților și de a le conecta la societățile
comerciale, care aveau servicii cu valoare adăugată, pentru a asculta
programele puse la dispoziție, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de furt;
f) acțiunea civilă a procesului
penal a fost rezolvată cu respectarea prevederilor art. 998 C civ.;
g) corect au fost respinse cererile
de despăgubiri civile formulate de T.V. și T.V., care nu pot beneficia de daune
materiale în cazul infracțiunii de furt.
Împotriva acestei decizii, au
declarat recurs parchetul de pe lângă aceeași instanță, partea civilă R. S.A.
Constanța și inculpata.
Parchetul susține că:
a) faptei săvârșite de inculpată i
s-a dat o încadrare juridică greșită;
b) inculpata trebuia obligată la
plata despăgubirilor civile nominalizate în hotărârea instanței de fond.
R. S.A. – Constanța nu-și motivează
recursul.
Inculpata cere achitarea de orice
penalitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C.
proc. pen.
Recursul parchetului este întemeiat.
Instanța de apel a reținut corect
situația, de fapt, pe care, însă, a încadrat-o greșit în art. 208 alin. (1), cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc să o încadreze în art. 208 alin.
(2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
În adevăr, potrivit art. 208 alin.
(1) C. pen., luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără
consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, constituie
infracțiunea de furt.
Potrivit art. 208 alin. (2) C. pen.,
se consideră bunuri mobile și orice energie care are o valoare economică.
Ca atare, energia electrică și
electromagnetică, transmise prin fir, fără de care telefonul nu poate
funcționa, constituie energie cu valoare economică, în accepțiunea prevederilor
art. 208 alin. (2) C. pen.
Impulsurile electromagnetice pot
constitui obiect material al infracțiunii de furt, deoarece sunt susceptibile
de captare și folosire de către om.
Așa fiind, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea va admite recursul parchetului și va casa
decizia atacată, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen.,
curtea va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpată, din
infracțiunea de furt, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în aceea prevăzută de art. 208 alin. (2),
cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, texte de lege în baza cărora o
va condamna pe inculpată.
La individualizarea pedepsei,
instanța va avea în vedere cuantumul prejudiciului cauzat de inculpată,
modalitățile prin care a produs acest prejudiciu, antecedentele făptuitoarei și
comportarea ei procesuală.
În baza Legii nr. 543/2002, se va
constata că pedeapsa aplicată inculpatei este grațiată, în întregime și
condiționat.
Aplicarea art. 71 și art. 64 C.
pen., va fi înlăturată.
Se va constata că inculpata a executat,
din pedeapsa aplicată, perioada cuprinsă între 31 mai 2000 și 31 mai 2001.
În baza art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de partea civilă R. S.A. Constanța va
fi respins, ca nefondat, în ceea ce o privește, prin decizia atacată, cauza
soluționându-se, legal și temeinic.
Inculpata recunoaște, constant, că a
săvârșit faptele pentru care este condamnată, recunoașteri care se coroborează
cu:
a) plângerea penală a R.;
b) notele de constatare întocmite de
S.R.I., U.M. 0764 Constanța;
c) calculul prejudiciului cauzat
prin infracțiune;
d) nota de constatare tehnică,
întocmită de R.;
e) adresa nr. 2753 din 4 mai 2000,
prin care R. – Constanța comunică veniturile realizate de societățile
comerciale în discuție, prin accesarea frauduloasă a Serviciilor cu Valoare
Adăugată;
g) declarațiile martorilor Șt.N.,
N.I. și I.G.;
h) facturile fiscale privind pe
abonații V.E., N.A., Șt.A. și L.C.;
i) declarațiile inculpatei;
j) declarațiile date de inculpată și
de martori în fața instanței de judecată;
k) rapoartele de expertiză care
atestă prejudiciul cauzat prin infracțiune.
Este nefondată, deci, cererea
inculpatei, de a fi achitată de orice penalitate, în baza art. 11 pct. 2 lit.
a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., texte de lege care se referă la
situația în care fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
Așa fiind, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatei va fi respins, ca nefondat.
Recurenta parte civilă și inculpata
– recurentă va fi obligată la cheltuieli judiciare statului, conform
dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr.
345 din 24 octombrie 2003 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpata M.I.
Casează decizia atacată, numai cu
privire la încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen.,
schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de furt, prevăzută și
pedepsită de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în
aceea prevăzută de art. 208 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpată la
4 ani închisoare.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.
543/2002 constată grațiată în întregime și condiționat pedeapsa aplicată
inculpatei.
Atrage atenția inculpatei asupra
dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, referitoare la revocarea beneficiului
grațierii condiționate.
Înlătură aplicarea dispozițiilor
art. 71 și ale art. 64 C. pen.
Constată că inculpata a executat din pedeapsa
aplicată, perioada cuprinsă între 31 mai 2000 – 31 mai 2001.
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de partea civilă R. S.A. Constanța și de inculpata M.I. împotriva
aceleiași decizii.
Obligă pe recurenta parte civilă la
plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar
pe inculpată, la plata cu același titlu a sumei de 1.600.000 lei din care, suma
de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
25 mai 2004.