ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2813/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2813/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din actele dosarului, constată

următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, prin rechizitoriul din 1 iunie 2000, trimite în judecată pe

inculpata M.I., pentru infracțiunile de:

a) abuz în serviciu contra

intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), art. 248

1

, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

b) înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) și a art. 33 și art. 34

din același cod.

Actul de învinuire reține că, în

perioada aprilie – octombrie 1999, inculpata, electromecanic, lucrând la masa

de verificare urbană din cadrul R. – Constanța, a contactat, în mod fraudulos,

cu instrumente specifice liniile telefonice, un număr de 259 abonați, persoane

fizice, la societăți comerciale care aveau servicii cu valoare adăugată, astfel

că R. factura abonații prin prezentarea unei situații nereale: respectivii

abonați au fost prejudiciați cu suma totală de 366.497.800 lei reprezentând

contravaloarea unor servicii neefectuate, dar plătite.

Tribunalul Constanța, prin sentința

penală nr. 199 din 27 aprilie 2001, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), art. 248

1

, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246, raportat la art. 258, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, pentru care a condamnat-o pe

inculpată la un an de închisoare, cu aplicarea și a art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpata a fost achitată

pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu

aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen.

Inculpata a fost obligată să

plătească 114.902.000 lei părții civile S.N.T. R. S.A. și 5.000.000 lei onorar

pentru expertiză.

Parchetul de pe lângă aceeași

instanță și inculpata au declarat apel.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 276 din 18 octombrie 2001, admite apelurile, desființează

sentința și trimite cauza, primei instanța, pentru rejudecare.

Tribunalul Constanța, prin sentința

penală nr. 31 din 22 ianuarie 2002, în baza art. 333 C. proc. pen., restituie

cauza procurorului, pentru completarea urmăririi penale.

Parchetul de pe lângă aceeași

instanță și partea civilă au declarat apel.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 259 din 30 aprilie 2002, a admis apelul, a casat sentința și

a dispus rejudecarea cauzei.

Tribunalul Constanța, prin sentința

penală nr. 225 din 8 aprilie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpată pentru

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

În conformitate cu art. 334 C. proc.

pen., instanța a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1), raportat

la art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246, raportat la art. 258, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru

care a condamnat-o la un an de închisoare, cu aplicarea art. 71 din același

cod.

Din durata pedepsei a fost dedusă

detenția preventivă a inculpatei, de la 31 mai 2000 până la 31 mai 2001.

Inculpata a fost obligată să

plătească 114.902.000 lei despăgubiri părții civile R. S.A. Constanța.

De asemenea, inculpata a fost

obligată la 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului și 5.000.000 lei onorar

de expertiză.

Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile

civile formulate de părțile civile M.Șt., B.N., S.N., T.V., T.V., Șt.D., C.M.,

C.C., B.L., B.G., G.H., I.C., N.I., N.G., N.E., B.T., A.I. și C.G.

S-a constatat că A.A., C.C., P.G.,

N.V., G.P. și S.C. R.U. S.R.L. Constanța nu și-au precizat cuantumul

pretențiilor civile.

Au fost respinse, ca nefondate,

cererile de cheltuieli judiciare formulate de partea vătămată M.C. și partea

civilă M.Șt.

Parchetul de pe lângă aceeași

instanță a declarat apel, motivând că:

a) nelegal, instanța a achitat-o pe

inculpată pentru infracțiunea de înșelăciune, deși ea a indus în eroare

abonații telefonici respectivi;

b) prejudiciul cauzat de inculpată

este de 365.586.800 lei, nu de 114.902.000, cum, greșit, reține instanța;

c) greșit au fost respinse unele

cereri de despăgubiri, ale abonaților.

Împotriva aceleiași sentințe,

declară apel și S.N.T.C. R. S.A. – Constanța, care motivează că, nelegal și

netemeinic, este introdusă în cauză în calitate de responsabilă civilmente și

obligată la despăgubiri civile în solidar cu inculpata.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 345/ P din 24 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de partea civilă S.N.T.C. R. S.A. Constanța și a obligat-o pe apelantă

la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin aceeași decizie, instanța a

admis apelul parchetului, a desființat sentința atacată și, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., ambele, cu aplicarea art.

41 alin. (2) din același cod, în infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208

alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a condamnat pe

inculpată la un an de închisoare.

Instanța a înlăturat aplicarea în

cauză a art. 11 și art. 10 alin. (1) C. proc. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a motivat că:

a) prejudiciul cauzat de inculpată

este în sumă de 366.497.800 lei;

b) pentru suma de 114.902.000 lei,

acțiunea civilă a fost exercitată de S.N. R. S.A. Constanța, prin substituire,

întrucât abonații, conectați în condițiile arătate, au fost creditați de către

societate, cu sumele reprezentând contravaloarea convorbirilor;

c) inculpata nu avea o legătură

directă cu abonații, iar funcția sa, de electromecanic, nu poate fi asimilată

cu aceea de funcționar;

d) impulsurile telefonice,

consumate, ilegal, prin intervenția inculpatei constituie o energie cu valoare economică,

deoarece suportul acestora este curentul electric, iar valoarea este sporită

prin comunicarea de la distanță, a mesajelor.

e) ca atare, fapta inculpatei, de a

deconecta liniile telefonice ale abonaților și de a le conecta la societățile

comerciale, care aveau servicii cu valoare adăugată, pentru a asculta

programele puse la dispoziție, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de furt;

f) acțiunea civilă a procesului

penal a fost rezolvată cu respectarea prevederilor art. 998 C civ.;

g) corect au fost respinse cererile

de despăgubiri civile formulate de T.V. și T.V., care nu pot beneficia de daune

materiale în cazul infracțiunii de furt.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs parchetul de pe lângă aceeași instanță, partea civilă R. S.A.

Constanța și inculpata.

Parchetul susține că:

a) faptei săvârșite de inculpată i

s-a dat o încadrare juridică greșită;

b) inculpata trebuia obligată la

plata despăgubirilor civile nominalizate în hotărârea instanței de fond.

R. S.A. – Constanța nu-și motivează

recursul.

Inculpata cere achitarea de orice

penalitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

Recursul parchetului este întemeiat.

Instanța de apel a reținut corect

situația, de fapt, pe care, însă, a încadrat-o greșit în art. 208 alin. (1), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc să o încadreze în art. 208 alin.

(2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

În adevăr, potrivit art. 208 alin.

(1) C. pen., luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără

consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, constituie

infracțiunea de furt.

Potrivit art. 208 alin. (2) C. pen.,

se consideră bunuri mobile și orice energie care are o valoare economică.

Ca atare, energia electrică și

electromagnetică, transmise prin fir, fără de care telefonul nu poate

funcționa, constituie energie cu valoare economică, în accepțiunea prevederilor

art. 208 alin. (2) C. pen.

Impulsurile electromagnetice pot

constitui obiect material al infracțiunii de furt, deoarece sunt susceptibile

de captare și folosire de către om.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., curtea va admite recursul parchetului și va casa

decizia atacată, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

curtea va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpată, din

infracțiunea de furt, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în aceea prevăzută de art. 208 alin. (2),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, texte de lege în baza cărora o

va condamna pe inculpată.

La individualizarea pedepsei,

instanța va avea în vedere cuantumul prejudiciului cauzat de inculpată,

modalitățile prin care a produs acest prejudiciu, antecedentele făptuitoarei și

comportarea ei procesuală.

În baza Legii nr. 543/2002, se va

constata că pedeapsa aplicată inculpatei este grațiată, în întregime și

condiționat.

Aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen., va fi înlăturată.

Se va constata că inculpata a executat,

din pedeapsa aplicată, perioada cuprinsă între 31 mai 2000 și 31 mai 2001.

În baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de partea civilă R. S.A. Constanța va

fi respins, ca nefondat, în ceea ce o privește, prin decizia atacată, cauza

soluționându-se, legal și temeinic.

Inculpata recunoaște, constant, că a

săvârșit faptele pentru care este condamnată, recunoașteri care se coroborează

cu:

a) plângerea penală a R.;

b) notele de constatare întocmite de

S.R.I., U.M. 0764 Constanța;

c) calculul prejudiciului cauzat

prin infracțiune;

d) nota de constatare tehnică,

întocmită de R.;

e) adresa nr. 2753 din 4 mai 2000,

prin care R. – Constanța comunică veniturile realizate de societățile

comerciale în discuție, prin accesarea frauduloasă a Serviciilor cu Valoare

Adăugată;

g) declarațiile martorilor Șt.N.,

N.I. și I.G.;

h) facturile fiscale privind pe

abonații V.E., N.A., Șt.A. și L.C.;

i) declarațiile inculpatei;

j) declarațiile date de inculpată și

de martori în fața instanței de judecată;

k) rapoartele de expertiză care

atestă prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Este nefondată, deci, cererea

inculpatei, de a fi achitată de orice penalitate, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., texte de lege care se referă la

situația în care fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatei va fi respins, ca nefondat.

Recurenta parte civilă și inculpata

– recurentă va fi obligată la cheltuieli judiciare statului, conform

dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr.

345 din 24 octombrie 2003 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpata M.I.

Casează decizia atacată, numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de furt, prevăzută și

pedepsită de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

aceea prevăzută de art. 208 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpată la

4 ani închisoare.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr.

543/2002 constată grațiată în întregime și condiționat pedeapsa aplicată

inculpatei.

Atrage atenția inculpatei asupra

dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, referitoare la revocarea beneficiului

grațierii condiționate.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 71 și ale art. 64 C. pen.

Constată că inculpata a executat din pedeapsa

aplicată, perioada cuprinsă între 31 mai 2000 – 31 mai 2001.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea civilă R. S.A. Constanța și de inculpata M.I. împotriva

aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta parte civilă la

plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar

pe inculpată, la plata cu același titlu a sumei de 1.600.000 lei din care, suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 mai 2004.