ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de față,
Examinând actele dosarului constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 1486 din 30.12.1998,
Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art.
41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de
2 ani închisoare.
În baza art. 1 și art. 10 din Legea
nr. 137/1997, a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa.
În baza art. 215 alin. (1) și (3) cu
aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.F.
la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 1 și 10 din Legea nr.
137/1997, a constatat grațiată integral și condiționat această pedeapsă.
S-a luat act că inculpații nu au
fost arestați în cauză.
În baza art. 14 și 346 C. proc.
pen., s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, între ei și partea
responsabilă civilmente S.C. B. S.A. la 247.596.195.136 lei către parte civilă
S.C. C.B. S.A.
S-a menținut măsura sechestrului
asigurător, instituită în faza de urmărire penală, până la recuperarea
prejudiciului. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare
către stat, în sumă de 8 milioane lei fiecare.
Instanța a reținut că la data de 14
noiembrie 1991, prin sentința civilă nr. 3203/1991 a Judecătoriei sectorului 1
București, a fost înființată C B., persoană juridică română organizată ca
societate bancară pe acțiuni, înmatriculată la Registrul Comerțului al
municipiului București.
În perioada 1 ianuarie 1993 – 27
ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcția de președinte executiv al
băncii, iar S.P. președinte onorific (funcție pe care a îndeplinit-o și în
perioada 4 iulie 1995-9 februarie 1996). În realitate, S.P. a exercitat toate
prerogativele unui vicepreședinte executiv. Inculpatul I.M. și S.P. au fost
membrii fondatori și acționari ai S.C. C.B.
În vara anului 1993 ei l-au cunoscut
pe inculpatul N.F. și au hotărât să constituie o societate comercială cu obiect
de activitate în domeniul aeronautic denumită S.C. A.S.S. (S.R.L.). Societatea
a fost înființată prin sentința civilă din 17 august 1993 și a fost
înmatriculată la Registrul Comerțului al municipiului București, având un capital
social de 40.150.000 lei, iar în obiectul de activitate fiind cuprinse, printre
altele, și servicii aeriene de mărfuri și călători. Asociați ai acestei
societăți erau I.M., P.S., N.F., B.G. și B.N., fiecare cu un aport social de
8.030.000 lei, cu excepția lui P.S., care a depus 10.000 USD. La 3 februarie
1996, părțile sociale ale asociatului B.G au fost cedate noului asociat P.C.
Inculpatul N.F. a îndeplinit funcția
de director general al societății până la data de 1 aprilie 1995, când funcția
a fost preluată de N.C.
Pentru realizarea obiectului de
activitate, respectiv achiziționarea unor aeronave, s-a hotărât ca prețul
acestora să se facă prin credite de la C.B. S.A. unde I.M. și S.P. ocupau
funcții de conducere. În acest sens, S.P. și N.F. au încheiat două contracte
cu societatea A.P.I. din Statele Unite, pentru achiziționarea a 3 avioane și
un elicopter în valoare de 17.725.000 dolari SUA.
În vederea plății aeronavelor,
inculpatul N.F. a solicitat S.C. C.B. S.A. mai multe credite în valută.
Astfel, la data de 30 noiembrie
1993, inculpatul N.F. a solicitat un credit de 40.000 dolari SUA necesari
școlarizării piloților, cerere aprobată de inculpatul I.M. și învinuitul S.P.,
cu mențiunea ca ridicarea sumei să se facă în numerar. Deși între bancă și societatea
menționată nu s-a încheiat nici un contract de credit, suma a fost ridicată de
la casieria băncii, conform notei contabile nr. 402037 din 10 decembrie 1993.
La data de 21 ianuarie 1994,
inculpatul N.F. a solicitat aceleiași bănci un nou credit în valută de
2.350.000 dolari SUA pentru importul celor 3 aeronave.
Procedându-se în același mod, fără
încheierea unui contract de credit bancar, societatea a ridicat suma de
1.673.400 dolari SUA, în baza ordinului de plată nr. 04198 din 21 ianuarie
1994, semnat de S.P.
La 7 februarie 1994, inculpatul N.F.
a solicitat un alt credit în valoare de 195.000 dolari SUA pentru școlarizarea
piloților și tehnicienilor, dar învinuitul S.P. i-a aprobat creditul doar
pentru 171.140 dolari SUA.
La 28 aprilie 1994, același inculpat
a solicitat un nou credit valutar în sumă de 296.350 dolari SUA având ca
destinație plata școlarizării piloților, cheltuieli de prospectare a pieții,
plata unor taxe și servicii aeroportuare și cumpărarea unor documentații pentru
navigație.
La 27 mai 1994, inculpatul N.F. a
solicitat un nou
credit valutar în sumă de 10.282.450 dolari SUA
necesari pentru achitarea unui avion, a pieselor de schimb, utilaje pentru
întreținerea avioanelor, plata unor servicii și taxe aeroportuare, a polițelor
de asigurare, documentații de navigație. La aceeași dată și pentru motive
similare, inculpatul N.F. a mai solicitat un credit în valută în sumă de
462.000 dolari SUA.
În baza cererilor menționate, între
bancă și S.C. A.S.S (S.R.L.) s-au încheiat 3 contracte de credit în valută:
La 8 februarie 1994, s-a încheiat
contractul nr. 61 semnat, din partea C.B., de inculpatul I.M. și de învinuitul
S.P., iar din partea societății menționate de inculpatul N.F., obiectul
contractului constituindu-l acordarea unui credit de 171.140 dolari SUA pentru
școlarizarea piloților și a tehnicienilor. Garantarea împrumutului se asigura
cu sumele de bani aflate sau care vor intra în conturile beneficiarului.
Pentru acordarea acestui împrumut nu
a existat aprobarea Comitetului de direcție și avizul direcțiilor de
specialitate și nici nu s-a avut în vedere faptul că pe parcursul anului 1993,
societatea beneficiară nu a avut activitate și, practic, nu exista nici o
garanție de rambursare a creditului.
La aceeași dată, 8 februarie 1994,
între C.B, reprezentată de P.S., și N.I, director economic, și S.C. A.S.S.
(S.R.L.), reprezentată de inculpatul N.F. s-a încheiat un nou contract de
credit, similar cu primul, prin
care banca acorda un împrumut de
6.000.000 dolari SUA pentru importul aeronavelor și cheltuielile de școlarizare
ale piloților. Și în acest caz, au lipsit avizele necesare acordării creditului
și nu au existat garanții.
La data de 16 mai 1994, între C.B.
S.A. și aceeași societate, reprezentate de aceleași persoane, s-a încheiat
contractul de credit nr. 113 pentru suma de 22.000.000 dolari SUA având ca
destinație: import de aeronave, cheltuieli de școlarizare, achiziții de piese
de schimb, manuale de zbor și alte cheltuieli specifice. Garantarea rambursării
se făcea prin gaj fără deposedare asupra navelor importate din credit și prin
cesionarea în favoarea băncii a eventualelor despăgubiri pentru aeronave.
Creditul a fost aprobat de comitetul de direcție, dar fără vreun aviz din
partea direcțiilor de specialitate.
Conform fișelor de credit, din
împrumuturile în valută, S.C. A.S.S. (S.R.L.) a folosit suma totală de
20.268.658,14 dolari SUA din care 17.862.919,32 dolari SUA pentru
achiziționarea de aeronave și restul pentru cheltuieli adiacente. Din creditele
în valută acordate de bancă, societatea menționată nu a restituit decât suma de
10.000 dolari SUA.
În afara acestor credite în valută,
S.C. A.S.S. (S.R.L.) a mai împrumutat și sume în lei.
Astfel, în cursul lunii mai 1994,
inculpatul N.F. a solicitat C.B. un nou împrumut în valoare de 1.000.000.000
lei, cerere aprobată de inculpatul I.M. și învinuitul P.S. și de Comitetul de
direcție al băncii, încheindu-se ulterior contractul de împrumut nr. 1 din 31
mai 1994, garantat cu cesionarea veniturilor ce se vor realiza și ipotecarea
hangarului care urma să se construiască, fără a se prevede un grafic de
restituire.
Creditul a fost folosit dar nu s-a
restituit nici o sumă.
Pentru că lucrările la hangar
intraseră în impas, din lipsă de fonduri, inculpații I. și N., precum și P.S.
au hotărât ca investiția să fie continuată de S.C. A.S. Călărași la care erau
acționari, iar la 1 decembrie 1994 s-a încheiat contractul nr. 93. În baza
acestui contract, trebuia construit un hangar, lucrare finanțată de societatea
din Călărași.
Pentru obținerea fondurilor necesare,
C.M. a solicitat C.B. un împrumut de 1.605.000.000 lei. În perioada 28
octombrie 1994 – 28 decembrie 1994, între C.B. Agenția O. și S.C. A.S. Călărași
s-au încheiat 5 contracte de credit, totalizând suma menționată. Din suma de
1.605.000.000 lei, S.C. A.S. a dat sub formă de avans S.C. A.S.S. suma de
1.434.200.000 lei.
În anul 1996, S.C. A.S. Călărași a
solicitat returnarea avansului plus penalitățile de întârziere, iar în anul
1997, S.C. A.S.S. i-a restituit 1.605.000.000 lei, urmând ca ratele scadente și
dobânzile să fie restituite de C.B.
Întrucât sumele totale (în valută și
în lei) acordate cu împrumut de C.B. societății conduse de N.F. depășeau cu
mult 20% din capitalul social și rezervele băncii, inculpații I. și N. în
înțelegere și cu P.S. au întreprins demersuri pentru sindicalizarea creditului
prin atragerea uneia sau a mai multor bănci care să preia o parte din credit.
Astfel, la 7 iulie 1994, inculpatul
N. a solicitat B. S.A., prin adresa nr. 165/1994, să sprijine cumpărarea
avionului F. 50 din care, la acea dată, C.B. achitase doar 40% din preț.
La data de 14 iulie 1994, învinuitul
P.S. a cerut aceleiași bănci să participe la sindicalizarea creditului. În urma
tratativelor dintre reprezentanții celor două bănci, B. S.A. a fost de acord cu
sindicalizarea unui credit de 10.500.000 dolari SUA și, în acest scop, a
creditat un cont al C.B. deschis la B. cu suma de 4.000.000 dolari SUA,
condiționând eliberarea diferenței de cesionare în favoarea sa a ipotecii și a
polițelor de asigurare a avionului F. 50.
La data de 6 decembrie 1994,
inculpatul I.M. a comunicat acordul C.B. pentru ca garanția avionului să fie
pusă la dispoziția B.R. Inculpatul N.F. și-a exprimat același acord, deși până
la acea dată nu luase nici o măsură de garantare a creditelor primite de la
C.B.
Între cele două bănci nu s-a
încheiat nici o convenție scrisă privind sindicalizarea, iar la 7 iulie 1997 B.
S.A. a desființat depozitul de 4 milioane dolari SUA.
La 6 ianuarie 1995, inculpatul I.M.
a fost arestat într-o altă cauză și nu s-a mai implicat în procedura
răscumpărării, iar la 1 aprilie 1995, inculpatul N.F. a fost înlocuit din
funcția de director general la S.C. A.S.S. (S.R.L.).
Inculpatul N.F. a conlucrat în
continuare cu P.S. în vederea răscumpărării creditelor beneficiind și de
sprijinul lui M.V.
La 13 iunie 1995, Consiliul de
Administrație al B. a aprobat acordarea mai multor credite în dolari SUA și în
lei pentru răscumpărarea creditelor luate de la C.B. și pentru continuarea
activității (20.400.000 dolari SUA, 9.440.000.000 lei).
La data de 12 decembrie 1995, între
B. și C.B. a fost semnată înțelegerea prin care s-au răscumpărat de către prima
bancă datoriile S.C. A.S.S. (S.R.L.) și ale S.C. A.S. Călărași, contractate la
C.B. la valori reale mai mici:
- creditul de 22.000.000 dolari SUA
angajat de S.C. A.S.S. pentru suma de 19.737.894 dolari SUA;
- creditele de 1.000.000.000 lei și
1.605.000.000 lei angajate de S.C. A.S.S. și, respectiv, de S.C. A.S. Călărași,
pentru suma de 1.678.283.684 lei.
Pentru intrarea în vigoare a
înțelegerii s-a prevăzut acordul B.N.R și renunțarea din partea C.B. la orice
pretenții față de garanțiile materiale ce urmau a fi luate de B.
C.B. și-a îndeplinit aceste
obligații, dar M.V. împuternicit de conducerea B. cu semnarea și executarea
înțelegerii nu a virat nici o sumă pentru răscumpărarea creditelor în contul
C.B.
La 13 martie 1997, acesta a
comunicat C.B. că B. nu mai este de acord cu răscumpărarea creditelor,
comunicare care este în contradicție flagrantă cu hotărârea Consiliului de
Administrație din 13 iunie 1995.
La 7 februarie 1995, între B. și
S.C. A.S.S. s-a încheiat convenția de credit nr. 29 pentru suma de 138.650
dolari SUA care ulterior s-a majorat la 170.000 dolari SUA.
Creditul a fost utilizat și garantat
prin gaj fără deposedare asupra a două elicoptere B. 206-LM și un bilet la
ordin în valoare de 170.000 dolari SUA.
La 11 aprilie 1995 și, respectiv, 27
iunie 1995, între B. și aceeași societate au mai intervenit două contracte de
credit (pentru 1.000.000.000 lei și 9.440.000.000) cu următoarea destinație:
1.676.283.684 pentru răscumpărarea împrumutului de la C.B. și 7.761.716.316 lei
pentru finanțarea lucrărilor hangarului. Creditul a fost garantat cu ipoteca
asupra aeronavelor, construcțiilor și cu gaj fără deposedare asupra bunurilor
mobile deținute de împrumutat.
La 18 iulie 1995, între societate și
bancă s-a încheiat o nouă convenție de credit pentru suma de 20.400.000 dolari
SUA cu următoarea destinație: 19.737.894 pentru răscumpărarea creditului de la
C.B. și restul pentru achiziționarea unor piese de schimb.
Convenția a fost ulterior modificată
de 5 ori, iar creditul a fost garantat cu ipotecă asupra aeronavelor,
construcțiilor și cu gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile deținute de
împrumutat.
La sfârșitul anului 1995, S.C.
A.S.S. (S.R.L.) avea următoarea situație economică:
-hangarul (proiectat inițial cu o
valoare de investiție de 3,6 miliarde lei), pentru care se cheltuise efectiv
8,8 miliarde lei, nu era terminat.
-societatea avea pierderi estimate
la peste 2.000.000.000 lei.
La începutul anului 1997, inculpatul
N.F. s-a înțeles cu M.V. asupra vânzărilor activelor societății, datorită
dificultăților economico-financiare.
Astfel, la 14 martie 1997, S.C.
A.S.S. (S.R.L.), cu acordul B., a vândut toate acțiunile sale cu suma de
10.000.000 dolari SUA S.C. S.T. cu sediul în Cipru, la prețuri mult mai mici
decât cele de piață. Din această sumă nu s-a acoperit nici o datorie către C.B.
Instanța de fond a reținut că
prejudiciul total creat părții civile C.B., prin faptele inculpaților, este de
247.596.195.135 lei. În privința încadrării juridice a faptelor comise de
inculpați, instanța a menținut încadrările din rechizitor, considerând că
inculpatul I.M. este vinovat de săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., iar inculpatul N.F. a săvârșit
infracțiunea de înșelăciune în convenții, în formă continuată, faptă prevăzută
de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
constând în aceea că, în mod repetat, prin neconstituirea garanțiilor și
folosirea unor sume împrumutate în alt scop decât cel prevăzut în convenția de
credit, a indus în eroare S.C. C.B., producându-i un prejudiciu de 20.268.658,14
dolari SUA și 1.000.000.000 lei.
Inculpatul, în calitate de director
al S.C. A.S.S. (S.R.L.) și solicitând în repetate rânduri credite în valută și
în lei părții civile C.B., a intrat în posesia sumelor fără a semna contractele
de credit și a constitui garanții pentru sumele obținute, conform dispozițiilor
legale, semnând contractele ulterior primirii sumelor. În acest sens, instanța
reține că este relevantă existența unor diferențe de preț între sumele
prevăzute în contracte și cele plătite în realitate.
Deși inculpatul N.F. s-a angajat să
constituie gaj fără deposedare asupra avioanelor F. și a unui elicopter, el nu
a gajat aceste bunuri achiziționate din creditele primite și nu le-a pus la
dispoziția băncii care l-a finanțat. Procedura de sindicalizare s-a pus abia în
octombrie 1994, iar a răscumpărării în anul 1995, cu mult timp după aducerea
navelor în R O M Â N I A.
În privința inculpatului M.I., prima
instanță a reținut că prin aprobarea creditelor solicitate de inculpatul N.F. a
încălcat regulile stabilite prin Normele metodologice nr. 1/1993, care impun ca
agenții economici care beneficiază de credite să îndeplinească indicatorii de
bonitate și solvabilitate și să prezinte garanții materiale și morale pentru
utilizarea eficientă a creditului și rambursarea la scadență a ratelor și
dobânzilor. Valoarea garanțiilor acordate trebuia să acopere cel puțin valoarea
creditului și a dobânzilor până la rambursarea acestora.
Creditele pentru investiții trebuiau
garantate în primul rând cu ipoteci și gaj asupra bunurilor aflate în
patrimoniul societății și în continuare cu ipotecă sau gaj asupra obiectului
investiției.
Totodată, se mai reține că
inculpatul I.M. a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora la încheierea
contractului de creditare trebuiau să existe avizele Comitetului de Direcție al
Băncii și al Comisiei de Specialitate, iar cu privire la data contractului
aceasta trebuia să fie anterioară, iar nu posterioară acordării creditelor. De
asemenea, inculpatul nu trebuia să acorde împrumuturi mai mari de 20% din
capitalul social și din rezervele băncii. Or, din cuprinsul expertizei
contabile efectuate, a rezultat că valoarea creditelor în valută a depășit de
2,3 ori fondurile C.B.
Cu privire la creditul acordat în
lei, inculpatul I.M. cunoștea că societatea al cărui acționar și membru
fondator era, nu numai că nu avusese nici un fel de activitate în anul anterior
acordării creditului, dar avea și importante pierderi.
Prin decizia penală nr. 1858/A din
20 decembrie 1999, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca
nefondate, apelurile formulate de inculpații I.M. și N.F. împotriva sentinței
menționate.
Prin aceeași decizie, tribunalul a
admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2
București împotriva aceleiași sentințe, a casat hotărârea atacată și,
rejudecând în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.M. de la 2 ani
închisoare la 3 ani și 10 luni închisoare, aplicând și prevederile art. 75
alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 din Legea nr.
137/1997 a constatat că 1/2 din această pedeapsă este grațiată, în final
inculpatul urmând să execute un an și 11 luni închisoare. I s-a atras atenția
inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Referitor la inculpatul N.F,
instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr.
137/1997, condamnând pe acest inculpat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art.
71 și art. 64 C. pen., în baza art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41
alin. (2) și art. 13 C. pen.
Tribunalul a înlăturat dispoziția
obligării B. în solidar cu inculpații la plata despăgubirilor civile către
C.B., obligându-i numai pe inculpați, în solidar, la plata sumei de
247.596.195.136 către partea civilă C.B. A fost menținut sechestrul asigurător
instituit în faza urmăririi penale, până la acoperirea prejudiciului.
Instanța de apel a considerat
nefondate apelurile inculpaților prin care s-a susținut că litigiul este de
natură civilă, iar nu penală, și că dosarul ar fi trebuit trimis la parchet,
motivând că în cazul în care litigiul ar fi avut numai un aspect civil, cauza
nu trebuia trimisă la parchet, ci ar fi trebuit pronunțată achitarea
inculpaților. S-a considerat că faptele inculpaților întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar nu
delicte civile. Întrucât infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de
art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. a fost expres exceptată de la grațiere, s-a
înlăturat aplicarea art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997 cu privire la inculpatul
N.F.
Referitor la răspunderea civilă a
B., instanța de apel a reținut că, într-adevăr, și aceasta a contribuit la
mărirea prejudiciului cauzat părții civile, dar răspunderea sa este de natură
civilă contractuală, iar nu o răspundere civilă delictuală, îndeosebi în
condițiile în care față de angajații B. s-a dispus, prin rechizitor,
disjungerea cauzei.
Prin decizia penală nr. 1724 din 25
octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis
recursurile declarate de inculpați, a casat în parte sentința penală nr. 1486
din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București și în totalitate
decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București,
secția a II-a penală, și, rejudecând, a menținut pedeapsa de 2 ani închisoare
aplicată inculpatului I.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246
cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., precum și aplicarea art. 1
și art. 10 din Legea nr. 137/1997, constatând grațiată în totalitate această
pedeapsă.
A menținut, de asemenea, obligarea
inculpatului I.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de
8.000.000 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a)
raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului N.F.
pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
S-a dispus obligarea numai a
inculpatului I.M. la plata sumei de 247.596.195.136 lei către S.C. C.B. S.A.
S-a mai dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor
inculpatului N.F.
Decizia a fost pronunțată cu
majoritate de voturi în privința modului de rezolvare a laturii civile a
cauzei, unul dintre judecători opinând pentru menținerea răspunderii civile
solidare cu inculpații a B. față de partea civilă S.C. C.B. S.A.
Instanța de recurs a considerat că
activitatea inculpatului N.F. nu întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de înșelăciune, deoarece nu există inducerea în eroare prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate.
La data de 24 octombrie 2001,
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a
declarat recurs în anulare împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în cauză,
în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., pentru
următoarele motive:
Fapta cu efect patrimonial
păgubitor săvârșită de inculpatul I.M. și dedusă judecății a fost greșit
încadrată juridic în dispozițiile art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și
art. 13 C. pen. în loc de art. 248 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (2) cu
aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
Instanța de recurs a comis o
eroare gravă de fapt, dispunând achitarea inculpatului N.F. pentru infracțiunea
de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41
alin. (2) și art. 13 C. pen, în loc să schimbe încadrarea juridică in
complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice,
prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin.
(2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod și să-l condamne
în baza acestui text de lege sancționator.
În motivarea recursului în anulare,
s-a arătat că, în cauză, încadrarea juridică a faptei inculpatului I.M. s-a
făcut în mod eronat în art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, în loc de art. 248 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra
intereselor publice, în raport cu prevederile art. 145 C. pen., în
reglementarea anterioară, deoarece activitatea infracțională a inculpatului a
avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a uneia dintre organizațiile
prevăzute de art. 145 C. pen. și o pagubă importantă economiei naționale.
Astfel, acționari ai S.C. C.R. S.A.
C.B. la data înființării au fost persoane fizice române și străine, precum și
societăți comerciale cu capital privat și capital de stat (R. S.A. cu 21,80%,
F. S.A. cu 14,57%, V. S.A. cu 6,06%, în cadrul primei emisiuni, iar în cadrul
celei de a doua emisiuni, erau acționari S. S.A. cu 19,40% și C. ltd Anglia cu
52,84%).
În aceste condiții, este
incontestabil că activitatea bancară, reglementată prin Legea nr. 33/1991, este
de interes public, chiar în cazul în care este desfășurată de bănci care
reprezintă persoane juridice de drept privat.
Activitatea bancară trebuie să se
caracterizeze prin moralitate și bună credință, îndeosebi din partea
fondatorilor și administratorilor, pentru a nu expune acționarii și depunătorii
la riscul pierderii investițiilor sau economiilor.
Or, inculpatul I.M., abuzând de
funcția de președinte executiv al băncii pe care a deținut-o în perioada 1
ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, prin încălcarea art. 29 din Legea nr.
33/1991, a acordat unui singur debitor (S.C. A.S.S. S.R.L.) împrumuturi care au
depășit 20% din capitalul și rezervele băncii.
Se mai arată, în recursul în
anulare, că inculpatul M.I. a mai încălcat și prevederile art. 19 din aceeași
lege, precum și prevederile art. 5 din Normele interne nr. 1/1993 referitoare
la credibilitatea solicitatorului de credit, depășind în cazul aceluiași
debitor, pragul de îndatorare prevăzut de lege.
Astfel, inculpatul, încălcând
normele legale menționate referitoare la prudența bancară, a mai aprobat
aceleiași societăți un credit de un miliard de lei, deși debitorul nu avusese
nici un fel de activitate în cursul anului 1993.
Inculpatul, cu bună știință, contrar
dispozițiilor legale referitoare la acordarea creditelor, în scopul realizării
propriilor interese, a deturnat resursele materiale ale băncii, producând
pagube în valoare de 28.141.140 dolari SUA și un miliard de lei.
În consecință, se consideră că fapta
inculpatului I.M. care, în calitate de președinte al C.B., persoană juridică cu
capital de stat și privat care desfășoară o activitate de interes public, a
aprobat în mod repetat, prin încălcarea normelor legale, acordarea unor credite
neperformante S.C. A.S.S., ce nu au fost restituite, cauzând unității bancare o
perturbare deosebit de gravă a activității sale, constituie infracțiunea de
abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (2)
raportat la art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. (41) alin. (2) și art. 13 C.
pen.
Așa fiind, instanțele trebuiau ca în
temeiul art. 334 C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a
faptei comise de inculpatul I.M.
Referitor la inculpatul N.F., care a
beneficiat de creditele acordate în condiții nelegale, se consideră că
încadrarea corectă a faptei sale este aceea de complicitate la infracțiunea de
abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la
art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin.
(2) și art. 13 C. pen.
Soluția de achitare a acestui
inculpat este considerată drept consecința unei erori grave de fapt.
Examinând recursul în anulare în
raport cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale invocate,
Curtea constată că este întemeiat (cu unanimitate de voturi cu privire la
inculpatul I.M. și cu majoritate de voturi și opinia separată a președintelui
completului de judecată, cu privire la inculpatul N.F.), pentru următoarele
considerente:
Potrivit art. 145 C. pen., în
redactarea anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, prin
termenul public se înțelege tot ce interesează organizațiile de stat, colective
sau orice organizație care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere
social și care funcționează potrivit legii.
Din această ultimă categorie de
organizații fac parte și băncile care desfășoară o activitate de interes
public, chiar dacă unele dintre ele reprezintă persoane juridice de drept
privat. Activitatea bancară este reglementată de Legea nr. 33/1991.
S.C R.C.R. S.A. C.B., persoană
juridică română organizată ca societate bancară pe acțiuni, a fost înființată
prin sentința civilă nr. 3203 din 14 noiembrie 1991 a Judecătoriei sectorului 1
București și înmatriculată la Registrul Comerțului al Municipiului București.
La data înființării sale, printre acționari, în afara unor persoane fizice
române și străine, se aflau și societăți comerciale cu capital privat și
capital de stat.
Este necontestat că, în perioada 1
ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcția de
președinte executiv la C.B., calitate în care a aprobat, cu încălcarea
prevederilor art. 19 și art. 29 din Legea nr. 33/1991, precum și a Normelor
interne nr. 1/1993, acordarea unor credite neperformante în valută și în lei,
care depășeau 20% din capitalul și rezervele băncii, unui singur debitor (S.C.
A.S.S.), al cărui acționar și membru fondator era și inculpatul.
Activitatea inculpatului I.M., care
prin îndeplinirea defectuoasă și în mod repetat a atribuțiilor sale de
serviciu, cu știință, a cauzat o perturbare deosebit de gravă a activității
bancare a S.C. C.B., care a dus în final la falimentarea băncii, și a creat o
pagubă importantă de peste 247 miliarde de lei acestei bănci, constituie
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă
calificată, prevăzută de art. 248
1
cu aplicarea art. 41 alin. (2)
raportat la art. 258 și art. 13 C. pen., iar nu infracțiunea de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 cu aplicarea art.
41 alin. (2) și art. 13 C. pen., așa cum nelegal au considerat toate instanțele
care au soluționat cauza.
Totodată, inculpatul a adus o gravă
perturbare sistemului financiar-bancar național, aducând atingere
credibilității activității bancare. În calificarea tulburărilor însemnate
cauzate băncii, nu are relevanță juridică natura capitalului, ci natura
serviciilor acestora. Or, serviciile bancare sunt în mod incontestabil de
interes public.
La nivel statal, activitatea
băncilor are o importanță deosebită, indiferent de natura capitalului, motiv
pentru care această activitate face obiectul unei riguroase reglementări, atât
prin lege, cât și prin norme emise de B.N.R. care, potrivit Statutului B.N.R.,
răspund de supravegherea prudențială bancară, urmărind funcționarea normală a
sistemului bancar.
În consecință, în temeiul art. 334
C. proc. pen. și cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului, care a
avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea, în perioada 24 octombrie 2001
(data înregistrării recursului în anulare) - 17 aprilie 2003 (data soluționării
recursului în anulare), se va schimba încadrarea juridică a faptei în sensul
menționat. Conform art. 13 C. pen., vor fi aplicate inculpatului M.I.
dispozițiile art. 258 C. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
140/1996, fiind mai favorabile, maximul pedepsei reducându-se cu o treime.
Referitor la inculpatul N.F., Curtea
constată că recursul în anulare este, de asemenea, întemeiat.
Astfel, activitatea sa constând în
solicitarea și obținerea de credite în valoare deosebită, în valută și în lei,
cu evidenta încălcare a dispozițiilor legale (fără încheierea unor contracte
anterior încasării sumelor, fără aprobările necesare, fără garanții, fără gaj
sau ipotecă, fără a justifica existența unor venituri, precum și în cuantum de
peste 20% din capitalul social și rezervele băncii) și folosirea în propriul
interes a sumelor împrumutate constituie complicitate la infracțiunea de abuz
în serviciu (contra intereselor publice) în formă calificată (săvârșită de
coinculpatul I.M.), faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 248
1
cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen.
Potrivit art. 26 C. pen., complicele
este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice,
persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui
bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după
săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Or, este necontestat că între N.F.
și I.M. a existat o înțelegere înaintea săvârșirii faptei de abuz în serviciu
contra intereselor publice de către cel din urmă, ca bunurile provenite din
infracțiune să fie folosite în interesul ambilor infractori, ambii membrii
fondatori și acționari la S.C. A.S.S. S.R.L. Valoarea deosebită a creditelor în
valută, solicitate de inculpatul N.F., contrar dispozițiilor legale,
modalitatea în care s-au încheiat contractele de credit bancar, lipsa
garanțiilor pe care trebuia să le prezinte societatea debitoare al cărui
reprezentant era, precum și folosirea în interes propriu a creditelor ce
depășeau cu mult 20% din valoarea capitalului social al băncii au constituit
modalități repetate prin care acest inculpat l-a ajutat pe inculpatul I.M. să
săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în
formă calificată. Această infracțiune a avut consecințe deosebit de grave
asupra întregului sistem bancar românesc, atât prin tulburarea cauzată bunului
mers al băncii a cărei activitate a fost efectiv paralizată, (aceasta întrând
ulterior în procedura falimentului), cât și prin pagubele imense de peste 247
miliarde de lei, greu sau chiar imposibil de recuperat integral.
Eroarea gravă de fapt în care s-a
aflat instanța de recurs, care l-a exonerat de orice răspundere penală pe acest
infractor, este evidentă.
Curtea constată că fapta acestui
inculpat nu poate fi considerată doar un delict civil, cât timp acesta a
acționat împotriva legii, obținând credite în valută și în lei la care nu avea
dreptul în raport cu lipsa oricăror garanții, fără aprobările prevăzute de
lege și în valori care depășeau pragul de prudență bancară.
Instanțele erau datoare ca, în
temeiul art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică a faptei din
infracțiunea continuată de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215
alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în
complicitate la infracțiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor
publice, în formă calificată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248
1
cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen. și să-l condamne pe
inculpatul N.F. în baza acestui text de lege.
Totodată, sub aspectul soluționării
laturii civile a cauzei, instanța de recurs trebuia să mențină obligația
solidară a acestui inculpat, alături de inculpatul I.M., la plata către C.B. a
sumei de 247.596.195.136 lei. De asemenea, se impunea a fi menținută măsura
sechestrului asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui
inculpat, până la recuperarea integrală a prejudiciului.
Curtea urmează a admite recursul în
anulare în sensul menționat mai sus, casând hotărârile atacate și, prin
schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 și cu respectarea
acestor prevederi referitoare la dreptul la apărare al inculpaților, în sensul
în care s-a arătat, să-i condamne pe inculpații I.M. și N.F., primul în baza
art. 248
1
cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C.
pen., iar ultimul pentru complicitate la aceeași infracțiune, la aceeași
pedeapsă de 8 ani închisoare, fiecare.
Referitor la inculpatul N.F., Curtea
evidențiază că a acordat 5 termene pentru apărarea acestuia, dar deși a avut
apărător ales, acesta nu numai că nu s-a prezentat, dar nu a depus nici note
scrise, deși amânarea pronunțării deciziei Curții timp de aproape 2 luni s-a
dispus și pentru a se depune note scrise de către apărătorul ales al
inculpatului. Totodată, conform art. 6 alin. final C. proc. pen., a fost
asigurată asistența juridică a acestui inculpat (ca și a inculpatului I.M.) de
către un apărător desemnat din oficiu.
Timp de un an și 6 luni (cât a durat
soluționarea recursului în anulare), inculpații au avut posibilitatea de a-și
pregăti toate apărările.
Cu privire la apărarea intimatului
inculpat I.M., cuprinsă în concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul său
ales, Curtea constată că este lipsită de relevanță, sub aspectul încadrării
juridice a faptei inculpatului, împrejurarea că S.C. C.B S.A. este persoană
juridică de drept privat, deoarece, așa cum s-a explicat anterior, nu acest
caracter privat ori caracterul privat al proprietății contează, ci natura
serviciilor prestate de bănci. Or, banca este o instituție de interes public
care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere social și care
funcționează potrivit legii. Fiecare bancă face parte din sistemul
financiar-bancar național și este supusă controlului prudențial al B.N.R. Este
evident că orice bancă prestează servicii de interes public indiferent de
caracterul privat sau public al capitalului social.
Sub aspectul existenței unor
infracțiuni specifice activității bancare, apărare făcută de același inculpat,
Curtea observă că existența acelor infracțiuni nu exclude aplicarea
dispozițiilor Codului penal pentru faptele penale săvârșite de bancheri, în
situația în care aceștia săvârșesc fapte care sunt prevăzute de acest cod.
Codul penal este aplicabil
erga omnes
.
Referitor la citarea inculpatului
N.F., sunt aplicabile prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. pen., potrivit
cărora în caz de schimbare a adresei arătate de inculpat în declarația sa
acesta va fi citat la noua adresă, doar dacă a încunoștiințat instanța asupra
schimbării intervenite sau dacă organul judiciar apreciază că s-a produs o
schimbare pe baza datelor obținute conform art. 180 din același cod.
Or, inculpatul N.F. nu a solicitat
citarea sa la un alt domiciliu decât acela din țară, cererea de citare la
adresa temporară din Germania fiind făcută de apărătorul său ales, care nu s-a
prezentat la soluționarea recursului în anulare.
Pentru termenul de soluționare a
cauzei, citația s-a afișat la sediul consiliului local în a cărei rază
teritorială s-a săvârșit infracțiunea, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
(Consiliul local al sectorului 2 București), procedura de citare fiind
îndeplinită legal.
Conform art. 191 C. proc. pen.,
inculpații vor fi obligați la plata tuturor cheltuielilor judiciare către stat
efectuate în faza urmăririi penale și pentru toate instanțele, în sumă de câte
16.000.000 lei fiecare.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc.
pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat
de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva sentinței penale nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei
sectorului 2 București, deciziei penale nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a
Tribunalului București, secția a II-a penală, și deciziei penale nr. 1724 din
25 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe
inculpații I.M. și N.F.
Casează hotărârile atacate și,
rejudecând:
În baza dispozițiilor art. 334 C.
proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 246,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de
art. 248
1
cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 și
art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul I.M. la
pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.
pen.
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul în anulare și cu
privire la inculpatul N.F.
Casează hotărârile atacate și cu
privire la acest inculpat și, rejudecând:
În baza dispozițiilor art. 334 C.
proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215
alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în
infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248
1
cu
aplicarea art. 41 alin. (2), raportat la art. 258 și cu art. 13 C. pen., texte
în baza cărora condamnă pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 8 (opt) ani
închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b),c)
C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.
pen.
Obligă, în solidar, pe cei doi
inculpați, I.M. și N.F., la plata către partea civilă C.B a sumei de
247.596.195.136 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală, de la rămânerea
definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
Menține măsura sechestrului
asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui inculpat,
până la achitarea integrală a prejudiciului.
Obligă pe fiecare inculpat la câte
16.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 500.000 lei,
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
17 aprilie 2003.