ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1486 din 30.12.1998,

Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de

2 ani închisoare.

În baza art. 1 și art. 10 din Legea

nr. 137/1997, a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa.

În baza art. 215 alin. (1) și (3) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.F.

la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 1 și 10 din Legea nr.

137/1997, a constatat grațiată integral și condiționat această pedeapsă.

S-a luat act că inculpații nu au

fost arestați în cauză.

În baza art. 14 și 346 C. proc.

pen., s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, între ei și partea

responsabilă civilmente S.C. B. S.A. la 247.596.195.136 lei către parte civilă

S.C. C.B. S.A.

S-a menținut măsura sechestrului

asigurător, instituită în faza de urmărire penală, până la recuperarea

prejudiciului. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 8 milioane lei fiecare.

Instanța a reținut că la data de 14

noiembrie 1991, prin sentința civilă nr. 3203/1991 a Judecătoriei sectorului 1

București, a fost înființată C B., persoană juridică română organizată ca

societate bancară pe acțiuni, înmatriculată la Registrul Comerțului al

municipiului București.

În perioada 1 ianuarie 1993 – 27

ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcția de președinte executiv al

băncii, iar S.P. președinte onorific (funcție pe care a îndeplinit-o și în

perioada 4 iulie 1995-9 februarie 1996). În realitate, S.P. a exercitat toate

prerogativele unui vicepreședinte executiv. Inculpatul I.M. și S.P. au fost

membrii fondatori și acționari ai S.C. C.B.

În vara anului 1993 ei l-au cunoscut

pe inculpatul N.F. și au hotărât să constituie o societate comercială cu obiect

de activitate în domeniul aeronautic denumită S.C. A.S.S. (S.R.L.). Societatea

a fost înființată prin sentința civilă din 17 august 1993 și a fost

înmatriculată la Registrul Comerțului al municipiului București, având un capital

social de 40.150.000 lei, iar în obiectul de activitate fiind cuprinse, printre

altele, și servicii aeriene de mărfuri și călători. Asociați ai acestei

societăți erau I.M., P.S., N.F., B.G. și B.N., fiecare cu un aport social de

8.030.000 lei, cu excepția lui P.S., care a depus 10.000 USD. La 3 februarie

1996, părțile sociale ale asociatului B.G au fost cedate noului asociat P.C.

Inculpatul N.F. a îndeplinit funcția

de director general al societății până la data de 1 aprilie 1995, când funcția

a fost preluată de N.C.

Pentru realizarea obiectului de

activitate, respectiv achiziționarea unor aeronave, s-a hotărât ca prețul

acestora să se facă prin credite de la C.B. S.A. unde I.M. și S.P. ocupau

funcții de conducere. În acest sens, S.P. și N.F. au încheiat două contracte

cu  societatea A.P.I. din Statele Unite, pentru achiziționarea a 3 avioane și

un elicopter în valoare de 17.725.000 dolari SUA.

În vederea plății aeronavelor,

inculpatul N.F. a solicitat S.C. C.B. S.A. mai multe credite în valută.

Astfel, la data de 30 noiembrie

1993, inculpatul N.F. a solicitat un credit de 40.000 dolari SUA necesari

școlarizării piloților, cerere aprobată de inculpatul I.M. și învinuitul S.P.,

cu mențiunea ca ridicarea sumei să se facă în numerar. Deși între bancă și societatea

menționată nu s-a încheiat nici un contract de credit, suma a fost ridicată de

la casieria băncii, conform notei contabile nr. 402037 din 10 decembrie 1993.

La data de 21 ianuarie 1994,

inculpatul N.F. a solicitat aceleiași bănci un nou credit în valută de

2.350.000 dolari SUA pentru importul celor 3 aeronave.

Procedându-se în același mod, fără

încheierea unui contract de credit bancar, societatea a ridicat suma de

1.673.400 dolari SUA, în baza ordinului de plată nr. 04198 din 21 ianuarie

1994, semnat de S.P.

La 7 februarie 1994, inculpatul N.F.

a solicitat un alt credit în valoare de 195.000 dolari SUA pentru școlarizarea

piloților și tehnicienilor, dar învinuitul S.P. i-a aprobat creditul doar

pentru 171.140 dolari SUA.

La 28 aprilie 1994, același inculpat

a solicitat un nou credit valutar în sumă de 296.350 dolari SUA având ca

destinație plata școlarizării piloților, cheltuieli de prospectare a pieții,

plata unor taxe și servicii aeroportuare și cumpărarea unor documentații pentru

navigație.

La 27 mai 1994, inculpatul N.F. a

solicitat un nou

credit valutar în sumă de 10.282.450 dolari SUA

necesari pentru achitarea unui avion, a pieselor de schimb, utilaje pentru

întreținerea avioanelor, plata unor servicii și taxe aeroportuare, a polițelor

de asigurare, documentații de navigație. La aceeași dată și pentru motive

similare, inculpatul N.F. a mai solicitat un credit în valută în sumă de

462.000 dolari SUA.

În baza cererilor menționate, între

bancă și S.C. A.S.S (S.R.L.) s-au încheiat 3 contracte de credit în valută:

La 8 februarie 1994, s-a încheiat

contractul nr. 61 semnat, din partea C.B., de inculpatul I.M. și de învinuitul

S.P., iar din partea societății menționate de inculpatul N.F., obiectul

contractului constituindu-l acordarea unui credit de 171.140 dolari SUA pentru

școlarizarea piloților și a tehnicienilor. Garantarea împrumutului se asigura

cu sumele de bani aflate sau care vor intra în conturile beneficiarului.

Pentru acordarea acestui împrumut nu

a existat aprobarea Comitetului de direcție și avizul direcțiilor de

specialitate și nici nu s-a avut în vedere faptul că pe parcursul anului 1993,

societatea beneficiară nu a avut activitate și, practic, nu exista nici o

garanție de rambursare a creditului.

La aceeași dată, 8 februarie 1994,

între C.B, reprezentată de P.S., și N.I, director economic, și S.C. A.S.S.

(S.R.L.), reprezentată de inculpatul N.F. s-a încheiat un nou contract de

credit, similar cu primul, prin

care banca acorda un împrumut de

6.000.000 dolari SUA pentru importul aeronavelor și cheltuielile de școlarizare

ale piloților. Și în acest caz, au lipsit avizele necesare acordării creditului

și nu au existat garanții.

La data de 16 mai 1994, între C.B.

S.A. și aceeași societate, reprezentate de aceleași persoane, s-a încheiat

contractul de credit nr. 113 pentru suma de 22.000.000 dolari SUA având ca

destinație: import de aeronave, cheltuieli de școlarizare, achiziții de piese

de schimb, manuale de zbor și alte cheltuieli specifice. Garantarea rambursării

se făcea prin gaj fără deposedare asupra navelor importate din credit și prin

cesionarea în favoarea băncii a eventualelor despăgubiri pentru aeronave.

Creditul a fost aprobat de comitetul de direcție, dar fără vreun aviz din

partea direcțiilor de specialitate.

Conform fișelor de credit, din

împrumuturile în valută, S.C. A.S.S. (S.R.L.) a folosit suma totală de

20.268.658,14 dolari SUA din care 17.862.919,32 dolari SUA pentru

achiziționarea de aeronave și restul pentru cheltuieli adiacente. Din creditele

în valută acordate de bancă, societatea menționată nu a restituit decât suma de

10.000 dolari SUA.

În afara acestor credite în valută,

S.C. A.S.S. (S.R.L.) a mai împrumutat și sume în lei.

Astfel, în cursul lunii mai 1994,

inculpatul N.F. a solicitat C.B. un nou împrumut în valoare de 1.000.000.000

lei, cerere aprobată de inculpatul I.M. și învinuitul P.S. și de Comitetul de

direcție al băncii, încheindu-se ulterior contractul de împrumut nr. 1 din 31

mai 1994, garantat cu cesionarea veniturilor ce se vor realiza și ipotecarea

hangarului care urma să se construiască, fără a se prevede un grafic de

restituire.

Creditul a fost folosit dar nu s-a

restituit nici o sumă.

Pentru că lucrările la hangar

intraseră în impas, din lipsă de fonduri, inculpații I. și N., precum și P.S.

au hotărât ca investiția să fie continuată de S.C. A.S. Călărași la care erau

acționari, iar la 1 decembrie 1994 s-a încheiat contractul nr. 93. În baza

acestui contract, trebuia construit un hangar, lucrare finanțată de societatea

din Călărași.

Pentru obținerea fondurilor necesare,

C.M. a solicitat C.B. un împrumut de 1.605.000.000 lei. În perioada 28

octombrie 1994 – 28 decembrie 1994, între C.B. Agenția O. și S.C. A.S. Călărași

s-au încheiat 5 contracte de credit, totalizând suma menționată. Din suma de

1.605.000.000 lei, S.C. A.S. a dat sub formă de avans S.C. A.S.S. suma de

1.434.200.000 lei.

În anul 1996, S.C. A.S. Călărași a

solicitat returnarea avansului plus penalitățile de întârziere, iar în anul

1997, S.C. A.S.S. i-a restituit 1.605.000.000 lei, urmând ca ratele scadente și

dobânzile să fie restituite de C.B.

Întrucât sumele totale (în valută și

în lei) acordate cu împrumut de C.B. societății conduse de N.F. depășeau cu

mult 20% din capitalul social și rezervele băncii, inculpații I. și N. în

înțelegere și cu P.S. au întreprins demersuri pentru sindicalizarea creditului

prin atragerea uneia sau a mai multor bănci care să preia o parte din credit.

Astfel, la 7 iulie 1994, inculpatul

N. a solicitat B. S.A., prin adresa nr. 165/1994, să sprijine cumpărarea

avionului F. 50 din care, la acea dată, C.B. achitase doar 40% din preț.

La data de 14 iulie 1994, învinuitul

P.S. a cerut aceleiași bănci să participe la sindicalizarea creditului. În urma

tratativelor dintre reprezentanții celor două bănci, B. S.A. a fost de acord cu

sindicalizarea unui credit de 10.500.000 dolari SUA și, în acest scop, a

creditat un cont al C.B. deschis la B. cu suma de 4.000.000 dolari SUA,

condiționând eliberarea diferenței de cesionare în favoarea sa a ipotecii și a

polițelor de asigurare a avionului F. 50.

La data de 6 decembrie 1994,

inculpatul I.M. a comunicat acordul C.B. pentru ca garanția avionului să fie

pusă la dispoziția B.R. Inculpatul N.F. și-a exprimat același acord, deși până

la acea dată nu luase nici o măsură de garantare a creditelor primite de la

C.B.

Între cele două bănci nu s-a

încheiat nici o convenție scrisă privind sindicalizarea, iar la 7 iulie 1997 B.

S.A. a desființat depozitul de 4 milioane dolari SUA.

La 6 ianuarie 1995, inculpatul I.M.

a fost arestat într-o altă cauză și nu s-a mai implicat în procedura

răscumpărării, iar la 1 aprilie 1995, inculpatul N.F. a fost înlocuit din

funcția de director general la S.C. A.S.S. (S.R.L.).

Inculpatul N.F. a conlucrat în

continuare cu P.S. în vederea răscumpărării creditelor beneficiind și de

sprijinul lui M.V.

La 13 iunie 1995, Consiliul de

Administrație al B. a aprobat acordarea mai multor credite în dolari SUA și în

lei pentru răscumpărarea creditelor luate de la C.B. și pentru continuarea

activității (20.400.000 dolari SUA, 9.440.000.000 lei).

La data de 12 decembrie 1995, între

B. și C.B. a fost semnată înțelegerea prin care s-au răscumpărat de către prima

bancă datoriile S.C. A.S.S. (S.R.L.) și ale S.C. A.S. Călărași, contractate la

C.B. la valori reale mai mici:

- creditul de 22.000.000 dolari SUA

angajat de S.C. A.S.S. pentru suma de 19.737.894 dolari SUA;

- creditele de 1.000.000.000 lei și

1.605.000.000 lei angajate de S.C. A.S.S. și, respectiv, de S.C. A.S. Călărași,

pentru suma de 1.678.283.684 lei.

Pentru intrarea în vigoare a

înțelegerii s-a prevăzut acordul B.N.R și renunțarea din partea C.B. la orice

pretenții față de garanțiile materiale ce urmau a fi luate de B.

C.B. și-a îndeplinit aceste

obligații, dar M.V. împuternicit de conducerea B. cu semnarea și executarea

înțelegerii nu a virat nici o sumă pentru răscumpărarea creditelor în contul

C.B.

La 13 martie 1997, acesta a

comunicat C.B. că B. nu mai este de acord cu răscumpărarea creditelor,

comunicare care este în contradicție flagrantă cu hotărârea Consiliului de

Administrație din 13 iunie 1995.

La 7 februarie 1995, între B. și

S.C. A.S.S. s-a încheiat convenția de credit nr. 29 pentru suma de 138.650

dolari SUA care ulterior s-a majorat la 170.000 dolari SUA.

Creditul a fost utilizat și garantat

prin gaj fără deposedare asupra a două elicoptere B. 206-LM și un bilet la

ordin în valoare de 170.000 dolari SUA.

La 11 aprilie 1995 și, respectiv, 27

iunie 1995, între B. și aceeași societate au mai intervenit două contracte de

credit (pentru 1.000.000.000 lei și 9.440.000.000) cu următoarea destinație:

1.676.283.684 pentru răscumpărarea împrumutului de la C.B. și 7.761.716.316 lei

pentru finanțarea lucrărilor hangarului. Creditul a fost garantat cu ipoteca

asupra aeronavelor, construcțiilor și cu gaj fără deposedare asupra bunurilor

mobile deținute de împrumutat.

La 18 iulie 1995, între societate și

bancă s-a încheiat o nouă convenție de credit pentru suma de 20.400.000 dolari

SUA cu următoarea destinație: 19.737.894 pentru răscumpărarea creditului de la

C.B. și restul pentru achiziționarea unor piese de schimb.

Convenția a fost ulterior modificată

de 5 ori, iar creditul a fost garantat cu ipotecă asupra aeronavelor,

construcțiilor și cu gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile deținute de

împrumutat.

La sfârșitul anului 1995, S.C.

A.S.S. (S.R.L.) avea următoarea situație economică:

-hangarul (proiectat inițial cu o

valoare de investiție de 3,6 miliarde lei), pentru care se cheltuise efectiv

8,8 miliarde lei, nu era terminat.

-societatea avea pierderi estimate

la peste 2.000.000.000 lei.

La începutul anului 1997, inculpatul

N.F. s-a înțeles cu M.V. asupra vânzărilor activelor societății, datorită

dificultăților economico-financiare.

Astfel, la 14 martie 1997, S.C.

A.S.S. (S.R.L.), cu acordul B., a vândut toate acțiunile sale cu suma de

10.000.000 dolari SUA S.C. S.T. cu sediul în Cipru, la prețuri mult mai mici

decât cele de piață. Din această sumă nu s-a acoperit nici o datorie către C.B.

Instanța de fond a reținut că

prejudiciul total creat părții civile C.B., prin faptele inculpaților, este de

247.596.195.135 lei. În privința încadrării juridice a faptelor comise de

inculpați, instanța a menținut încadrările din rechizitor, considerând că

inculpatul I.M. este vinovat de săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., iar inculpatul N.F. a săvârșit

infracțiunea de înșelăciune în convenții, în formă continuată, faptă prevăzută

de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că, în mod repetat, prin neconstituirea garanțiilor și

folosirea unor sume împrumutate în alt scop decât cel prevăzut în convenția de

credit, a indus în eroare S.C. C.B., producându-i un prejudiciu de 20.268.658,14

dolari SUA și 1.000.000.000 lei.

Inculpatul, în calitate de director

al S.C. A.S.S. (S.R.L.) și solicitând în repetate rânduri credite în valută și

în lei părții civile C.B., a intrat în posesia sumelor fără a semna contractele

de credit și a constitui garanții pentru sumele obținute, conform dispozițiilor

legale, semnând contractele ulterior primirii sumelor. În acest sens, instanța

reține că este relevantă existența unor diferențe de preț între sumele

prevăzute în contracte și cele plătite în realitate.

Deși inculpatul N.F. s-a angajat să

constituie gaj fără deposedare asupra avioanelor F. și a unui elicopter, el nu

a gajat aceste bunuri achiziționate din creditele primite și nu le-a pus la

dispoziția băncii care l-a finanțat. Procedura de sindicalizare s-a pus abia în

octombrie 1994, iar a răscumpărării în anul 1995, cu mult timp după aducerea

navelor în R O M Â N I A.

În privința inculpatului M.I., prima

instanță a reținut că prin aprobarea creditelor solicitate de inculpatul N.F. a

încălcat regulile stabilite prin Normele metodologice nr. 1/1993, care impun ca

agenții economici care beneficiază de credite să îndeplinească indicatorii de

bonitate și solvabilitate și să prezinte garanții materiale și morale pentru

utilizarea eficientă a creditului și rambursarea la scadență a ratelor și

dobânzilor. Valoarea garanțiilor acordate trebuia să acopere cel puțin valoarea

creditului și a dobânzilor până la rambursarea acestora.

Creditele pentru investiții trebuiau

garantate în primul rând cu ipoteci și gaj asupra bunurilor aflate în

patrimoniul societății și în continuare cu ipotecă sau gaj asupra obiectului

investiției.

Totodată, se mai reține că

inculpatul I.M. a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora la încheierea

contractului de creditare trebuiau să existe avizele Comitetului de Direcție al

Băncii și al Comisiei de Specialitate, iar cu privire la data contractului

aceasta trebuia să fie anterioară, iar nu posterioară acordării creditelor. De

asemenea, inculpatul nu trebuia să acorde împrumuturi mai mari de 20% din

capitalul social și din rezervele băncii. Or, din cuprinsul expertizei

contabile efectuate, a rezultat că valoarea creditelor în valută a depășit de

2,3 ori fondurile C.B.

Cu privire la creditul acordat în

lei, inculpatul I.M. cunoștea că societatea al cărui acționar și membru

fondator era, nu numai că nu avusese nici un fel de activitate în anul anterior

acordării creditului, dar avea și importante pierderi.

Prin decizia penală nr. 1858/A din

20 decembrie 1999, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondate, apelurile formulate de inculpații I.M. și N.F. împotriva sentinței

menționate.

Prin aceeași decizie, tribunalul a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2

București împotriva aceleiași sentințe, a casat hotărârea atacată și,

rejudecând în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.M. de la 2 ani

închisoare la 3 ani și 10 luni închisoare, aplicând și prevederile art. 75

alin. (2) C. pen.

În baza art. 2 din Legea nr.

137/1997 a constatat că 1/2 din această pedeapsă este grațiată, în final

inculpatul urmând să execute un an și 11 luni închisoare. I s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

Referitor la inculpatul N.F,

instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr.

137/1997, condamnând pe acest inculpat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen., în baza art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 13 C. pen.

Tribunalul a înlăturat dispoziția

obligării B. în solidar cu inculpații la plata despăgubirilor civile către

C.B., obligându-i numai pe inculpați, în solidar, la plata sumei de

247.596.195.136 către partea civilă C.B. A fost menținut sechestrul asigurător

instituit în faza urmăririi penale, până la acoperirea prejudiciului.

Instanța de apel a considerat

nefondate apelurile inculpaților prin care s-a susținut că litigiul este de

natură civilă, iar nu penală, și că dosarul ar fi trebuit trimis la parchet,

motivând că în cazul în care litigiul ar fi avut numai un aspect civil, cauza

nu trebuia trimisă la parchet, ci ar fi trebuit pronunțată achitarea

inculpaților. S-a considerat că faptele inculpaților întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar nu

delicte civile. Întrucât infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. a fost expres exceptată de la grațiere, s-a

înlăturat aplicarea art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997 cu privire la inculpatul

N.F.

Referitor la răspunderea civilă a

B., instanța de apel a reținut că, într-adevăr, și aceasta a contribuit la

mărirea prejudiciului cauzat părții civile, dar răspunderea sa este de natură

civilă contractuală, iar nu o răspundere civilă delictuală, îndeosebi în

condițiile în care față de angajații B. s-a dispus, prin rechizitor,

disjungerea cauzei.

Prin decizia penală nr. 1724 din 25

octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

recursurile declarate de inculpați, a casat în parte sentința penală nr. 1486

din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București și în totalitate

decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, și, rejudecând, a menținut pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului I.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., precum și aplicarea art. 1

și art. 10 din Legea nr. 137/1997, constatând grațiată în totalitate această

pedeapsă.

A menținut, de asemenea, obligarea

inculpatului I.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

8.000.000 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului N.F.

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

S-a dispus obligarea numai a

inculpatului I.M. la plata sumei de 247.596.195.136 lei către S.C. C.B. S.A.

S-a mai dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor

inculpatului N.F.

Decizia a fost pronunțată cu

majoritate de voturi în privința modului de rezolvare a laturii civile a

cauzei, unul dintre judecători opinând pentru menținerea răspunderii civile

solidare cu inculpații a B. față de partea civilă S.C. C.B. S.A.

Instanța de recurs a considerat că

activitatea inculpatului N.F. nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune, deoarece nu există inducerea în eroare prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate.

La data de 24 octombrie 2001,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în cauză,

în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., pentru

următoarele motive:

păgubitor săvârșită de inculpatul I.M. și dedusă judecății a fost greșit

încadrată juridic în dispozițiile art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 13 C. pen. în loc de art. 248 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (2) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

eroare gravă de fapt, dispunând achitarea inculpatului N.F. pentru infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 13 C. pen, în loc să schimbe încadrarea juridică in

complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice,

prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin.

(2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod și să-l condamne

în baza acestui text de lege sancționator.

În motivarea recursului în anulare,

s-a arătat că, în cauză, încadrarea juridică a faptei inculpatului I.M. s-a

făcut în mod eronat în art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, în loc de art. 248 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra

intereselor publice, în raport cu prevederile art. 145 C. pen., în

reglementarea anterioară, deoarece activitatea infracțională a inculpatului a

avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a uneia dintre organizațiile

prevăzute de art. 145 C. pen. și o pagubă importantă economiei naționale.

Astfel, acționari ai S.C. C.R. S.A.

C.B. la data înființării au fost persoane fizice române și străine, precum și

societăți comerciale cu capital privat și capital de stat (R. S.A. cu 21,80%,

F. S.A. cu 14,57%, V. S.A. cu 6,06%, în cadrul primei emisiuni, iar în cadrul

celei de a doua emisiuni, erau acționari S. S.A. cu 19,40% și C. ltd Anglia cu

52,84%).

În aceste condiții, este

incontestabil că activitatea bancară, reglementată prin Legea nr. 33/1991, este

de interes public, chiar în cazul în care este desfășurată de bănci care

reprezintă persoane juridice de drept privat.

Activitatea bancară trebuie să se

caracterizeze prin moralitate și bună credință, îndeosebi din partea

fondatorilor și administratorilor, pentru a nu expune acționarii și depunătorii

la riscul pierderii investițiilor sau economiilor.

Or, inculpatul I.M., abuzând de

funcția de președinte executiv al băncii pe care a deținut-o în perioada 1

ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, prin încălcarea art. 29 din Legea nr.

33/1991, a acordat unui singur debitor (S.C. A.S.S. S.R.L.) împrumuturi care au

depășit 20% din capitalul și rezervele băncii.

Se mai arată, în recursul în

anulare, că inculpatul M.I. a mai încălcat și prevederile art. 19 din aceeași

lege, precum și prevederile art. 5 din Normele interne nr. 1/1993 referitoare

la credibilitatea solicitatorului de credit, depășind în cazul aceluiași

debitor, pragul de îndatorare prevăzut de lege.

Astfel, inculpatul, încălcând

normele legale menționate referitoare la prudența bancară, a mai aprobat

aceleiași societăți un credit de un miliard de lei, deși debitorul nu avusese

nici un fel de activitate în cursul anului 1993.

Inculpatul, cu bună știință, contrar

dispozițiilor legale referitoare la acordarea creditelor, în scopul realizării

propriilor interese, a deturnat resursele materiale ale băncii, producând

pagube în valoare de 28.141.140 dolari SUA și un miliard de lei.

În consecință, se consideră că fapta

inculpatului I.M. care, în calitate de președinte al C.B., persoană juridică cu

capital de stat și privat care desfășoară o activitate de interes public, a

aprobat în mod repetat, prin încălcarea normelor legale, acordarea unor credite

neperformante S.C. A.S.S., ce nu au fost restituite, cauzând unității bancare o

perturbare deosebit de gravă a activității sale, constituie infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (2)

raportat la art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. (41) alin. (2) și art. 13 C.

pen.

Așa fiind, instanțele trebuiau ca în

temeiul art. 334 C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a

faptei comise de inculpatul I.M.

Referitor la inculpatul N.F., care a

beneficiat de creditele acordate în condiții nelegale, se consideră că

încadrarea corectă a faptei sale este aceea de complicitate la infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 13 C. pen.

Soluția de achitare a acestui

inculpat este considerată drept consecința unei erori grave de fapt.

Examinând recursul în anulare în

raport cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale invocate,

Curtea constată că este întemeiat (cu unanimitate de voturi cu privire la

inculpatul I.M. și cu majoritate de voturi și opinia separată a președintelui

completului de judecată, cu privire la inculpatul N.F.), pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 145 C. pen., în

redactarea anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, prin

termenul public se înțelege tot ce interesează organizațiile de stat, colective

sau orice organizație care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere

social și care funcționează potrivit legii.

Din această ultimă categorie de

organizații fac parte și băncile care desfășoară o activitate de interes

public, chiar dacă unele dintre ele reprezintă persoane juridice de drept

privat. Activitatea bancară este reglementată de Legea nr. 33/1991.

S.C R.C.R. S.A. C.B., persoană

juridică română organizată ca societate bancară pe acțiuni, a fost înființată

prin sentința civilă nr. 3203 din 14 noiembrie 1991 a Judecătoriei sectorului 1

București și înmatriculată la Registrul Comerțului al Municipiului București.

La data înființării sale, printre acționari, în afara unor persoane fizice

române și străine, se aflau și societăți comerciale cu capital privat și

capital de stat.

Este necontestat că, în perioada 1

ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcția de

președinte executiv la C.B., calitate în care a aprobat, cu încălcarea

prevederilor art. 19 și art. 29 din Legea nr. 33/1991, precum și a Normelor

interne nr. 1/1993, acordarea unor credite neperformante în valută și în lei,

care depășeau 20% din capitalul și rezervele băncii, unui singur debitor (S.C.

A.S.S.), al cărui acționar și membru fondator era și inculpatul.

Activitatea inculpatului I.M., care

prin îndeplinirea defectuoasă și în mod repetat a atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, a cauzat o perturbare deosebit de gravă a activității

bancare a S.C. C.B., care a dus în final la falimentarea băncii, și a creat o

pagubă importantă de peste 247 miliarde de lei acestei bănci, constituie

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă

calificată, prevăzută de art. 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2)

raportat la art. 258 și art. 13 C. pen., iar nu infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 13 C. pen., așa cum nelegal au considerat toate instanțele

care au soluționat cauza.

Totodată, inculpatul a adus o gravă

perturbare sistemului financiar-bancar național, aducând atingere

credibilității activității bancare. În calificarea tulburărilor însemnate

cauzate băncii, nu are relevanță juridică natura capitalului, ci natura

serviciilor acestora. Or, serviciile bancare sunt în mod incontestabil de

interes public.

La nivel statal, activitatea

băncilor are o importanță deosebită, indiferent de natura capitalului, motiv

pentru care această activitate face obiectul unei riguroase reglementări, atât

prin lege, cât și prin norme emise de B.N.R. care, potrivit Statutului B.N.R.,

răspund de supravegherea prudențială bancară, urmărind funcționarea normală a

sistemului bancar.

În consecință, în temeiul art. 334

C. proc. pen. și cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului, care a

avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea, în perioada 24 octombrie 2001

(data înregistrării recursului în anulare) - 17 aprilie 2003 (data soluționării

recursului în anulare), se va schimba încadrarea juridică a faptei în sensul

menționat. Conform art. 13 C. pen., vor fi aplicate inculpatului M.I.

dispozițiile art. 258 C. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

140/1996, fiind mai favorabile, maximul pedepsei reducându-se cu o treime.

Referitor la inculpatul N.F., Curtea

constată că recursul în anulare este, de asemenea, întemeiat.

Astfel, activitatea sa constând în

solicitarea și obținerea de credite în valoare deosebită, în valută și în lei,

cu evidenta încălcare a dispozițiilor legale (fără încheierea unor contracte

anterior încasării sumelor, fără aprobările necesare, fără garanții, fără gaj

sau ipotecă, fără a justifica existența unor venituri, precum și în cuantum de

peste 20% din capitalul social și rezervele băncii) și folosirea în propriul

interes a sumelor împrumutate constituie complicitate la infracțiunea de abuz

în serviciu (contra intereselor publice) în formă calificată (săvârșită de

coinculpatul I.M.), faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 248

1

cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen.

Potrivit art. 26 C. pen., complicele

este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice,

persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui

bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după

săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Or, este necontestat că între N.F.

și I.M. a existat o înțelegere înaintea săvârșirii faptei de abuz în serviciu

contra intereselor publice de către cel din urmă, ca bunurile provenite din

infracțiune să fie folosite în interesul ambilor infractori, ambii membrii

fondatori și acționari la S.C. A.S.S. S.R.L. Valoarea deosebită a creditelor în

valută, solicitate de inculpatul N.F., contrar dispozițiilor legale,

modalitatea în care s-au încheiat contractele de credit bancar, lipsa

garanțiilor pe care trebuia să le prezinte societatea debitoare al cărui

reprezentant era, precum și folosirea în interes propriu a creditelor ce

depășeau cu mult 20% din valoarea capitalului social al băncii au constituit

modalități repetate prin care acest inculpat l-a ajutat pe inculpatul I.M. să

săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în

formă calificată. Această infracțiune a avut consecințe deosebit de grave

asupra întregului sistem bancar românesc, atât prin tulburarea cauzată bunului

mers al băncii a cărei activitate a fost efectiv paralizată, (aceasta întrând

ulterior în procedura falimentului), cât și prin pagubele imense de peste 247

miliarde de lei, greu sau chiar imposibil de recuperat integral.

Eroarea gravă de fapt în care s-a

aflat instanța de recurs, care l-a exonerat de orice răspundere penală pe acest

infractor, este evidentă.

Curtea constată că fapta acestui

inculpat nu poate fi considerată doar un delict civil, cât timp acesta a

acționat împotriva legii, obținând credite în valută și în lei la care nu avea

dreptul  în raport cu lipsa oricăror garanții, fără aprobările prevăzute de

lege și în valori care depășeau pragul de prudență bancară.

Instanțele erau datoare ca, în

temeiul art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea continuată de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în

complicitate la infracțiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor

publice, în formă calificată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248

1

cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen. și să-l condamne pe

inculpatul N.F. în baza acestui text de lege.

Totodată, sub aspectul soluționării

laturii civile a cauzei, instanța de recurs trebuia să mențină obligația

solidară a acestui inculpat, alături de inculpatul I.M., la plata către C.B. a

sumei de 247.596.195.136 lei. De asemenea, se impunea a fi  menținută măsura

sechestrului asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui

inculpat, până la recuperarea integrală a prejudiciului.

Curtea urmează a admite recursul în

anulare în sensul menționat mai sus, casând hotărârile atacate și, prin

schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 și cu respectarea

acestor prevederi referitoare la dreptul la apărare al inculpaților, în sensul

în care s-a arătat, să-i condamne pe inculpații I.M. și N.F., primul în baza

art. 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C.

pen., iar ultimul pentru complicitate la aceeași infracțiune, la aceeași

pedeapsă de 8 ani închisoare, fiecare.

Referitor la inculpatul N.F., Curtea

evidențiază că a acordat 5 termene pentru apărarea acestuia, dar deși a avut

apărător ales, acesta nu numai că nu s-a prezentat, dar nu a depus nici note

scrise, deși amânarea pronunțării deciziei Curții timp de aproape 2 luni s-a

dispus și pentru a se depune note scrise de către apărătorul ales al

inculpatului. Totodată, conform art. 6 alin. final C. proc. pen., a fost

asigurată asistența juridică a acestui inculpat (ca și a inculpatului I.M.) de

către un apărător desemnat din oficiu.

Timp de un an și 6 luni (cât a durat

soluționarea recursului în anulare), inculpații au avut posibilitatea de a-și

pregăti toate apărările.

Cu privire la apărarea intimatului

inculpat I.M., cuprinsă în concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul său

ales, Curtea constată că este lipsită de relevanță, sub aspectul încadrării

juridice a faptei inculpatului, împrejurarea că S.C. C.B S.A. este persoană

juridică de drept privat, deoarece, așa cum s-a explicat anterior, nu acest

caracter privat ori caracterul privat al proprietății contează, ci natura

serviciilor prestate de bănci. Or, banca este o instituție de interes public

care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere social și care

funcționează potrivit legii. Fiecare bancă face parte din sistemul

financiar-bancar național și este supusă controlului prudențial al B.N.R. Este

evident că orice bancă prestează servicii de interes public indiferent de

caracterul privat sau public al capitalului social.

Sub aspectul existenței unor

infracțiuni specifice activității bancare, apărare făcută de același inculpat,

Curtea observă că existența acelor infracțiuni nu exclude aplicarea

dispozițiilor Codului penal pentru faptele penale săvârșite de bancheri, în

situația în care aceștia săvârșesc fapte care sunt prevăzute de acest cod.

Codul penal este aplicabil

erga omnes

.

Referitor la citarea inculpatului

N.F., sunt aplicabile prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. pen., potrivit

cărora în caz de schimbare a adresei arătate de inculpat în declarația sa

acesta va fi citat la noua adresă, doar dacă a încunoștiințat instanța asupra

schimbării intervenite sau dacă organul judiciar apreciază că s-a produs o

schimbare pe baza datelor obținute conform art. 180 din același cod.

Or, inculpatul N.F. nu a solicitat

citarea sa la un alt domiciliu decât acela din țară, cererea de citare la

adresa temporară din Germania fiind făcută de apărătorul său ales, care nu s-a

prezentat la soluționarea recursului în anulare.

Pentru termenul de soluționare a

cauzei, citația s-a afișat la sediul consiliului local în a cărei rază

teritorială s-a săvârșit infracțiunea, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

(Consiliul local al sectorului 2 București), procedura de citare fiind

îndeplinită legal.

Conform art. 191 C. proc. pen.,

inculpații vor fi obligați la plata tuturor cheltuielilor judiciare către stat

efectuate în faza urmăririi penale și pentru toate instanțele, în sumă de câte

16.000.000 lei fiecare.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei

sectorului 2 București, deciziei penale nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, și deciziei penale nr. 1724 din

25 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpații I.M. și N.F.

Casează hotărârile atacate și,

rejudecând:

proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 246,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de

art. 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 și

art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul I.M. la

pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Admite recursul în anulare și cu

privire la inculpatul N.F.

Casează hotărârile atacate și cu

privire la acest inculpat și, rejudecând:

În baza dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248

1

cu

aplicarea art. 41 alin. (2), raportat la art. 258 și cu art. 13 C. pen., texte

în baza cărora condamnă pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 8 (opt) ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b),c)

C. pen.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Obligă, în solidar, pe cei doi

inculpați, I.M. și N.F., la plata către partea civilă C.B a sumei de

247.596.195.136 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală, de la rămânerea

definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Menține măsura sechestrului

asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui inculpat,

până la achitarea integrală a prejudiciului.

Obligă pe fiecare inculpat la câte

16.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 500.000 lei,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2003.