ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizie nr. 206/RC/2016

Asupra cererilor de recurs în casație,

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2405 din 01 octombrie 2014, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 215 alin. (1), (2) (3) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen. actual, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 10 ani, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), și c) (dreptul de a desfășura activitatea de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. anterior, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) (dreptul de a desfășura activitatea de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. anterior, timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 9 pct. 1 lit. b) și pct. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. actual art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen. actual, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) (dreptul de a desfășura activitatea de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. anterior, timp de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. art. 33 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 10 ani.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), și c) (dreptul de a desfășura activitatea de administrator al unei societăți comerciale) C. pen. anterior, timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante, de 10 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (2) (3) și (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen. actual, a condamnat pe inculpata SC B. SRL, reprezentată de lichidator judiciar C., la pedeapsa amenzii de 200.000 lei, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 531 alin. (3) lit. e) C. pen., a obligat inculpata ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să afișeze la sediul său din mun. Pitești, județ Argeș, pe exteriorul ușii apartamentului, un extras al hotărârii de condamnare conținând dispozitivul sentinței de condamnare, cu eventualele modificări aduse în căile de atac, cu ascunderea identității coinculpaților și a părții civile D.

În baza art. 9 pct. 1 lit. b) și pct. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. actual art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen. actual, a condamnat pe inculpata SC B. SRL la pedeapsa amenzii de 200.000 lei, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. art. 33 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 401 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa ce mai mare, a amenzii de 200.000 lei, pe care o sporește cu 50.000 lei inculpata urmând să execute pedeapsa amenzii de 250.000 lei.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, rap. la art. 401 alin. (3) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în obligarea inculpatei ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să afișeze la sediul său din mun. Pitești, județ Argeș, pe exteriorul ușii apartamentului, un extras al hotărârii de condamnare conținând dispozitivul sentinței de condamnare, cu eventualele modificări aduse în căile de atac, cu ascunderea identității coinculpaților și a părții civile D.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1), (2) (3) și (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen. actual, a condamnat pe inculpata SC E. LTD, persoană juridică cu sediul în Cipru, Nicosia, înregistrată în Registrul companiilor din Cipru din 14 septembrie 2006, la pedeapsa amenzii de 200.000 lei, sub aspectul infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 531 alin. (3) lit. e) C. pen., a obligat inculpata ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să afișeze la sediul său din Cipru, Nicosia, la loc vizibil pentru terți, un extras al hotărârii de condamnare, conținând dispozitivul sentinței de condamnare, cu eventualele modificări aduse în căile de atac, cu ascunderea identității coinculpaților și a părții civile D., tradus în limba greacă.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 pct. 1 lit. b) și pct. 3 din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. actual art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen. actual, a condamnat pe inculpata SC E. LTD la pedeapsa amenzii de 200.000 lei, sub aspectul infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, rap. la art. 401 alin. (3) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în obligarea inculpatei ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să afișeze la sediul său din Cipru, Nicosia, la loc vizibil pentru terți, un extras al hotărârii de condamnare, conținând dispozitivul sentinței de condamnare, cu eventualele modificări aduse în căile de atac, cu ascunderea identității coinculpaților și a părții civile D., tradus în limba greacă.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de partea civilă D., după cum urmează:

- a constatat că în privința cererii de obligare a inculpatei SC B. SRL la plata sumei de 2.329.010 euro, există autoritate de lucru judecat.

- a obligat în solidar pe inculpații A. și SC E. LTD la plata sumei de 2.129.010 euro cu titlu de despăgubiri civile și constată că obligațiile inculpaților sunt solidare cu obligația stabilită prin hotărâri judecătorești în privința inculpatei SC B. SRL, în limita sumei de 2.129.010 euro;

- a obligat pe inculpați în solidar la plata către partea civilă D. a sumei de 1.000.000 de euro cu titlu de daune morale;

- a constatat că în privința sumelor de 44.700 lei, 34.379 lei, 59.909, 28 lei și 10.105, 10 lei reprezentând sume la care inculpata SC B. SRL a fost obligată la plată către partea civilă D., există autoritate de lucru judecat în privința inculpatei SC B. SRL; a obligat în solidar pe inculpații A. și SC E. LTD la plata acestor sume către partea civilă D. cu titlu de despăgubiri civile și a constatat că obligațiile celor doi inculpați sunt solidare cu obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina inculpatei SC B. SRL;

- a constatat că în privința sumelor de 105.247 lei și 119.231 lei reprezentând sume la care inculpatele SC B. SRL și SC E. LTD au fost obligate la plată către partea civilă D., există autoritate de lucru judecat în privința celor două inculpate; a obligat pe inculpatul A. la plata acestor sume către partea civilă D. cu titlu de despăgubiri civile și a constatat că obligația acestui inculpat este solidară cu obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina inculpatelor SC B. SRL și SC E. LTD;

- a respins celelalte pretenții civile ale părții civile.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin F., și, în consecință, a dispus obligarea în solidar a celor 3 inculpați la plata către partea civilă a sumei de 2.575.576,05 lei, cu titlu de despăgubiri civile (impozit pe profit), precum și la plata accesoriilor fiscale.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen., a dispus repunerea în situația anterioară, în sensul desființării actelor adiționale la cele 11 contracte de împrumut încheiate între SC E. LTD și SC B. SRL (din 04 decembrie 2006, din 21 decembrie 2006, din 17 ianuarie 2007, din 13 martie 2007, din 09 mai 2007, din 30 iulie 2007, din 10 septembrie 2007, din 27 decembrie 2007, din 27 decembrie 2007, din 31 iulie 2008 și din 17 aprilie 2008), și a contractului de garanție reală mobiliară datat 17 noiembrie 2008 încheiat între SC E. LTD și SC B. SRL.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut sechestrul asiguratoriu instituit prin ordonanța din data de 04 februarie 2013 date în Dosarul de urmărire penală nr. x/P din 04 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, și revocă sechestrul asiguratoriu instituit prin ordonanța din data de 14 mai 2012 date în același dosar de urmărire penală.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpați la plata către stat, a unor sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare, după cum urmează:

- pe inculpatul A., la plata a 3200 lei;

- pe inculpata SC B. SRL, la plata a 3.200 lei;

- pe inculpata SC E. LTD, la plata a 4300 lei.

În baza art. 276 alin. (2) și 4) C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata către partea civilă D. a sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., SC E. LTD și partea civilă D.

Prin Decizia penală nr. 1619/A din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă D. și inculpații A. și SC E. LTD împotriva sentinței penale nr. 2405 din data de 01 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2013*.

În temeiul art. 419 C. proc. pen. a extins efectele apelurilor declarate de inculpații A. și SC E. LTD și asupra inculpatei SC B. SRL.

A desființat, în parte, sentința penală atacată si rejudecând, în fond:

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. si în consecință:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare, din art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, și art. 9 pct. 1 lit. b) și pct. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 38 C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.38 C. pen.

În temeiul art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 38 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.38 C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 39 C. pen.,art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen. inculpatul A. execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 1 (un) an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b și g C. pen. precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

A înlăturat aplic. disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 80 alin. (2) C. pen. anterior și a menținut pedepsele principale, pedepsele complementare și pedepsele rezultante astfel cum au fost stabilite în primă instanță pentru inculpatele persoane juridice.

A făcut aplicarea art. 12 și 13 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și, în consecință:

A obligat, în solidar, pe inculpații A., SC B. SRL și SC E. LTD la plata sumei de 2.129.010 euro în echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data de 16 ianuarie 2009 până la plata efectivă a debitului.

A constatat că în privința cererii de obligare a inculpatei SC B. SRL la plata sumei de 2.129.010 euro și a dobânzii până la data de 8 martie 2011, există autoritate de lucru judecat.

A înlăturat obligarea inculpaților la plata daunelor morale precum și obligarea inculpaților A. și SC E. LTD la plata tuturor celorlalte sume în privința cărora prima instanță a reținut că față de inculpata SC B. SRL există autoritate de lucru judecat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanțele din datele de 14 mai 2012 și 04 februarie 2013 în Dosarul de urmărire penală nr. x/P din 04 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

A menținut celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casație inculpații A. și SC E. LTD, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. x/RC din data de 08 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013*, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că cererile de recurs în casație de inculpați îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., și față de aceste aspecte, a dispus admiterea în principiu și trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C5, în compunerea de 3 judecători, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/1/2016, stabilindu-se termen de judecată la data de 22 aprilie 2016.

Învestită cu soluționarea cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și SC E. LTD, Înalta Curte de Casație și Justiție constată și reține următoarele:

În motivarea recursului în casație, recurenții inculpați au susținut:

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune:

Instanțele nu au arătat în cuprinsul hotărârilor de condamnare care au fost actele de inducere în eroare, săvârșite de inculpatul A. în raporturile cu persoana vătămată D.

Nu poate fi neglijată împrejurarea că hotărârile date de prima instanță în materie comercială, sunt executorii, ceea ce permite beneficiarului să le pună în executare, operațiune pe care D. ar fi avut-o la îndemână la datele de 18 iunie 2008 și 23 septembrie 2008, cu mult înainte de data la care s-a statuat că a fost săvârșită infracțiunea de înșelăciune, respectiv 22 decembrie 2008, și chiar înainte de începerea oricărui demers considerat de Curtea de Apel ca fiind act pregătitor, însemnând actele de împrumut și actele adiționale.

Chiar admițând că inculpatul A. ar fi încheiat contractul de adjudecare și luare în posesie a acțiunilor, cu scopul de a le sustrage de la o eventuală executare a creanței, pe care D. o avea împotriva SC B. SRL, această acțiune nu poate fi considerată ca act de înșelăciune, întrucât nu a presupus vreun act de consimțământ al persoanei vătămate determinat de prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase sau ca mincinoase a unor fapte adevărate, cu consecința unei diminuări a patrimoniului persoanei vătămate și a unei îmbogățiri fără justă cauză a autorului, mai ales în condițiile în care deposedarea corelativă imposedării cesionarului s-a săvârșit la momentul încheierii contractului, când acțiunile au fost preluate de către SC B. SRL, iar persoana vătămată fiind creditoarea unei obligații de plată a prețului acțiunilor transferate.

În virtutea acestei calități, D. avea la îndemână acțiuni, fie în rezoluțiunea contractului pentru îndeplinirea obligației de plată de către debitoare, fie acțiuni pe care de altfel le-a promovat, menite să oblige debitoarea la plata sumelor de bani, obligații care puteau fi executate în temeiul hotărârilor judecătorești.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală:

A. nu a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât operațiunea comercială care a avut drept rezultat obținerea unor venituri din transferul acțiunilor de către SC B. SRL, a fost evidențiată întocmai în contabilitatea acesteia, a fost reținută suma datorată cu titlu de impozit pe profit pentru transferul acțiunilor de către SC E. LTD. din prețul datorat pentru transferul acțiunilor și vărsată către bugetul statului, apreciind că nu se află în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 întrucât, în prima dintre ele, ar fi trebuit ca SC B. SRL să nu evidențieze tranzacția în contabilitate, iar în cea de a doua fază să evidențieze o sumă diminuată față de suma încasată.

Împrejurarea că valoarea tranzacției a fost diminuată de către părți - conform acuzației și hotărârii instanței de fond - prin raportarea la prețul de piață al acțiunilor având în vedere dispozițiile cu privire la calitatea de persoane juridice afiliate ale celor două societăți nu este de natură să atragă după sine incidența art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Față de aceste aspecte, recurenții inculpați au solicitat admiterea recursurilor în casație și să se dispună o soluție de achitare față de aceștia, iar, în ceea ce privește latura civilă, în consonanță cu soluția de achitare, să fie lăsate nesoluționate acțiunile civile promovate de părțile civile D. și Statul Român.

Analizând recursurile în casație declarate de inculpații A. și SC E. LTD, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru următoarele considerente:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație”, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul N.C.P.P., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, vizând așadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar contrare legii, să fie îndreptate, trebuie însă conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranța și stabilitatea circuitului juridic. Astfel, siguranța raporturilor juridice reglementate prin hotărâri judecătorești definitive impune, cu privire la exercitarea unei căi de atac, atât o limitare în timp (termenul de declarare a recursului), cât și din perspectiva interesului procesual (persoane care pot declara), precum și a cazurilor ce pot fi invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, 436 alin. (1), (2), (6), art. 437 și 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Analizând cererile de recurs în casație declarate de inculpați, Înalta Curte constată că, deși îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a) b), c) și d) C. proc. pen., totuși aspectele invocate de recurenții inculpați în susținerea cererii nu sunt de natură a se circumscrie cazului de casare indicat și niciunui alt caz de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1-12 C. proc. pen., și pe cale de consecință nu pot face obiectul analizei instanței de recurs. Instanța nu va avea în vedere o judecată a fondului cauzei, verificând numai aparența existenței dreptului, care presupune o minimă bază factuală și jurisprudențială de natură a susține cazul de casare.

Aspectele invocate de inculpați vizează o reapreciere, o reanaliză a situației de fapt reținută de instanțele inferioare, neîncadrându-se însă în niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, iar Înalta Curte nu le poate examina din oficiu deoarece, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererile de recurs în casație.

Astfel, aspectele referitoare la existența actelor de inducere în eroare săvârșite de inculpatul A. în raporturile cu persoana vătămată D., împrejurările încheierii contractului de adjudecare și luare în posesie a acțiunilor, cu scopul de a le sustrage de la o eventuală executare a creanței, precum și îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației fiscale de către recurenții inculpați, nu pot constitui aspecte relevante, ce pot fi supuse analizei instanței de recurs în casație, acestea vizând, în fapt, o reapreciere a situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, cu opinie majoritară, va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de inculpații SC E. LTD și A. împotriva Deciziei penale nr. 1619/A din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorului din oficiu, în cuantum de câte de câte 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpații recurenți, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată SC B. SRL prin lichidator judiciar C., în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de inculpații SC E. LTD și A. împotriva Deciziei penale nr. 1619/A din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 330 Iei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată SC B. SRL prin lichidator judiciar C., în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2016.

Opinie Separată

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere așadar situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care prima instanță sau instanța de apel a considerat-o infracțiune, pe când, în realitate, fapta nu se găsește în niciuna din ipotezele pe care legea penală le califică ca și infracțiune.

Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracțiuni, dar și cazul faptei care fusese prevăzută ca infracțiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată.

Prin urmare, spre deosebire de opinia majoritară, consider că, în cazul recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., instanța este obligată să facă o analiză a stării de fapt reținute în hotărârile de condamnare pentru a vedea dacă și în cel fel faptele descrise se încadrează pe elementele de tipicitate obiectivă ale unei infracțiuni.

Simpla declarație că o anumită stare de fapt întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni nu poate constitui temei pentru ca, în cadrul recursului în casație, să se facă o analiză a acelei stări de fapt pentru a se vedea dacă și în ce măsură se pliază pe elementele obiective ale unei infracțiuni.

Desigur, nu se poate face o reapreciere a probelor administrate pentru a se stabili o altă stare de fapt decât cea deja reținută dar, în speță, recursurile în casație formulate de inculpați nu vizează acest lucru.

I. În esență, cu privire la infracțiunea de înșelăciune, critica inculpaților recurenți a vizat faptul că hotărârile de condamnare nu au arătat în ce anume au constat actele de inducere în eroare săvârșite de inculpatul A. în raporturile cu persoana vătămată D.

Critica este fondată însă pentru a înțelege pe deplin acest lucru apreciez că se impune expunerea pe scurt a situației de fapt.

Astfel, în fapt, prima instanță, Tribunalul București prin sentința penală nr. 2405 din 01 octombrie 2014 a constatat următoarele:

La sfârșitul anului 2006, inculpatul A. s-a decis să achiziționeze, în scopul revânzării, imobilul format din terenul în suprafață de 15.681 mp și construcții cu o suprafață construită în valoare de 10.932 mp, situat în București, sector 4, (aparținând SC G. SA, imobil a cărui valoare era de 15.681.000 euro.

În acel moment, SC G. SA, avea ca obiect de activitate confecționarea de încălțăminte în sistem lohn, un capital social în valoare de 890.802,5 lei și un număr de 356.321 acțiuni nominative în valoare de 2,5 lei, iar ca administrator 7 persoane fizice, printre care și H., care deținea, în acel moment, și funcția de Președinte al Consiliului de Administrație.

Principalii acționari ai SC G. SA erau: partea vătămată D., care deținea 27,5% din capitalul social, H., cu 11,25% și

I.,

9%.

Cumpărarea directă a terenului de la societate ar fi fost prea costisitoare și ar fi presupus ca inculpatul să dispună de suma de bani necesară achiziționării terenului, aproximativ 15,5 milioane de euro.

Întrucât inculpatul nu deținea acești bani, prin intermediul unei noi societăți înființate, respectiv SC B. SRL, cumpăra acțiuni la SC G. SA, iar după achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni, ar fi deținut controlul societății, ar fi diminuat prin majorare de capital participația celorlalți acționari minoritari, astfel încât putea decide singur vânzarea terenului.

În acest context, pentru planul inculpatului era esențială achiziționarea pachetului de acțiuni de la partea vătămată D., reprezentând 27,5% din capitalul social.

Întrucât societatea SC B. SRL nu derula nicio activitate, sumele necesare achiziționării acțiunilor aparținând SC G. SA au fost puse la dispoziția societății de către învinuit indirect, prin inculpata SC E. LTD Cipru, care, în perioada decembrie 2006-iulie 2008, a încheiat 12 contracte de împrumut cu SC B. SRL.

Prin intermediul acestor contracte, societatea SC B. SRL a împrumutat așadar, în total, suma de 2.239.280 euro

și 6.233.840 lei, respectiv 13.747.036,72 echivalent lei.

În vederea achiziționării acțiunilor emise de SC G. SA, inculpatul A. a negociat individual cu acționarii societății, contractele de cesiune de acțiuni fiind încheiate prin intermediul Cabinetului de avocatură al martorului

În urma acestor negocieri au fost încheiate, în perioada decembrie 2006-iulie 2008, un număr de 37 de contracte de cesiune acțiuni, emise de SC G. SA, în baza cărora a fost cumpărate un număr de 233.289 acțiuni, reprezentând 65,5% din capitalul social, pentru care s-au plătit în total suma de 231.063 euro și 12.489.771,98 lei.

Prin contractul încheiat la data de 21 decembrie 2006, între partea vătămată D. și SC B. SRL, reprezentată de inculpatul A., partea vătămată a cesionat către societatea respectivă un număr de 97.191 acțiuni, reprezentând 27,5% din capitalul social pentru suma de 2.750.000 euro.

Conform clauzelor contractuale, prețul contractului urma să fie achitat în trei tranșe, după cum urmează:

- suma de 250.000 euro până la data de 21 martie 2007;

- suma de 250.000 euro până la data de 21 aprilie 2007;

- diferența în valoare de 2.250.000 euro până la data de 21 decembrie 2007.

În art. 2.2. din contract se face următoarea mențiune: „În cazul în care se va încheia un contract de vânzare cumpărare referitor la terenul proprietatea SC G. SA, în suprafață de 16.113,94 mp compus din următoarele suprafețe de teren: teren în suprafață de 963,2 mp, teren în suprafață de 2.779,01 mp, teren în suprafață de 836,16 mp, teren în suprafață de 503,96 mp, teren în suprafață de 11.031,62 mp, restul de preț în cuantum de 2.250.000 euro se va plăti către cedent în termen de 15 zile lucrătoare de la data prezentării de către cumpărător a încheierii de întabulare care să ateste întabularea pe numele său sau a dreptului de proprietate asupra terenului anterior identificat.”

Inculpata SC B. SRL a achitat către partea vătămată în total suma de 250.000 euro, după cum urmează:

- la data de 21 februarie 2007 suma de 30.000 euro;

- la data de 13 martie 2007 suma de 220.000 euro.

Prin actul adițional din 21 decembrie 2007 la contractul încheiat la data de 21 decembrie 2006, s-au stipulat următoarele: „urmare a faptului că cesionarul nu poate achita integral prețul contractului până la data de 21 decembrie 2006”, părțile convin de comun acord să modifice modalitatea de plată a prețului, prevăzându-se următoarele clauze:

„Restul prețului în cuantum de 2.250.000 euro, se va diminua cu impozitul achitat de cesionar în sumă de 251.303 lei și se va plăti, în echivalent „lei” la cursul oficial al Băncii Naționale a României în ziua efectuării plății astfel:

- până la data de 27 decembrie 2007 suma de 50.000 euro;

- până la data de 05 februarie 2008 suma de 500.000 euro;

- până la data de 28 februarie 2008 suma de 500.000 euro;

- până la data de 31 martie 2008 suma de 250.000 euro;

- până la data de 30 aprilie 2008 suma de 500.000 euro;

- până la data de 30 iunie 2008 suma de 379.010 euro, (450.000 euro minus 70.990 euro, care reprezintă echivalentul în lei a sumei de 251.303 lei - impozit achitat de cesionar)”.

Totodată, se menționează și faptul că cesionarul va plăti cedentului, după achitarea prețului contractului, dobânda în suma de 200.000 euro.

Ulterior, inculpata SC B. SRL a mai achitat către partea vătămată suma de 250.000 euro la data de 18 aprilie 2007, în total fiind achitați 500.000 euro.

După ce inculpatul A. a devenit acționar majoritar al SC G. SA, la data de 29 martie 2007 a fost ales noul Consiliu de Administrație al societății, format din inculpatul A., care a devenit și președinte al Consiliului de Administrație și martorii K. și L.

La data de 05 iulie 2007, inculpatul a modificat obiectul de activitate al societății prin adăugarea următoarelor coduri Caen: dezvoltare (promovare) imobiliară, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, agenții imobiliare, administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a SC G. SA din data de 08 octombrie 2007, s-a stabilit modificarea Statutului societății, astfel:

- Adunarea Generală a Acționarilor va putea decide emiterea de acțiuni nominative, ca urmare a majorării capitalului social;

- transmiterea acțiunilor nominative se poate face numai către acționarii societății, acordându-se drept de preemțiune acționarilor în funcție de numărul de acțiuni pe care-l dețin în cadrul societății. Tranzacționarea acțiunilor SC G. SA va fi avizată de Consiliul de Administrație al societății.

Prin hotărârea Adunării Extraordinare Generale a Acționarilor a SC G. SA din data de 11 decembrie 2007 s-a decis majorarea capitalului social al societății cu suma de 2.234.197,5 lei reprezentând 893.679 acțiuni la valoarea nominativă de 2,5 lei/acțiune. Capitalul social al SC G. SA, ca urmare a majorării de capital, era de 3.125.000 lei format din 1.250.000 de acțiuni la valoarea nominală de 2,5 lei/acțiune.

În urma emiterii de noi acțiuni, inculpata SC B. SRL a achiziționat un număr de 878.451 de acțiuni ale SC G. SA, ajungând să dețină un număr de 1.111.740 acțiuni, reprezentând 91,58% din capitalul societății.

La începutul anului 2008, întrucât inculpata SC B. SRL nu a achitat contravaloarea acțiunilor achiziționate, partea vătămată D. a formulat o acțiune în instanță, prin care solicita obligarea învinuitei la plata sumei de 1.000.000 de euro

în favoarea sa.

Prin sentința comercială numărul 7.585 din data de 18 iunie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, (vol. 3 - filele 188-189) admite acțiunea și obligă societatea învinuită la plata sumei de 1.000.000 de euro, reprezentând ratele doi și trei din Actul Adițional la contractul de cesiune din data de 21 decembrie 2006. Sentința a rămas definitivă prin decizia numărul 60 din data de 03 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, (vol. 3 - filele 184-185).

Ulterior, partea vătămată a formulat o nouă acțiune împotriva învinuitei SC B. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 750.000 de euro, reprezentând ratele patru și cinci din Actul Adițional la contractul de cesiune din data de 21 decembrie 2006, acțiune admisă prin sentința numărul 9.605 din data de 23 septembrie 2008 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia numărul 201 din data de 22 aprilie 2009, dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială (vol. 3 - filele 190-192).

În urma pronunțării sentințelor anterior menționate, partea vătămată D. s-a adresat B.E.J., M. în vederea punerii în executare silită a sentințelor pronunțate de Tribunalul București.

Prin adresa din data de 26 noiembrie 2008, dată în Dosarul de executare silită nr. x/2008 (vol. 3 - fila 76) al B.E.J., M., SC G. SA este înștiințată despre indisponibilizarea celor 1.111.306 acțiuni pe care debitoarea SC B. SRL le deținea la această din urmă societate, în baza încheierii din data de 10 septembrie 2008 a Tribunalului București și a sentinței comerciale nr. 9.605 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului București.

Prin adresa din data de 15 decembrie 2008, SC G. SA înștiințează B.E.J., M. despre faptul că a indisponibilizat în registrul acționarilor aparținând societății 1.111.306 acțiuni aparținând acționarului SC B. SRL.

Pentru a preîntâmpina sechestrarea acțiunilor de către B.E.J., M., inculpatul A. a inițiat demersurile pentru „sustragerea” acțiunilor SC G. SA deținute de inculpata SC B. SRL prin schimbarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

În acest sens, prin implicarea SC E. LTD, societate reprezentată tot de inculpatul A., între această societate și SC B. SRL s-au încheiat mai multe acte adiționale prin care prin care s-au stabilit o scadență unică la 20 decembrie 2008 pentru toate cele 12 împrumuturi, o dobândă de 12% pe an aplicabilă la suma împrumutată și constituirea unei garanții reale mobiliare fără deposedare cu un anumit număr de acțiuni aparținând SC G. SA.

S-a reținut că toate actele adiționale ar fi fost încheiate la aceiași dată și au aceleași clauze în sensul că nu se precizează numărul de acțiuni care ar fi trebuit să garanteze restituirea împrumutului.

La data de 18 decembrie 2008, inculpata SC E. LTD, prin avocat N., adresează cererea din 2008 Oficiului Registrului Comerțului București, prin care solicită înregistrarea contractului de garanție reală mobiliară datat 17 noiembrie 2008, cerere admisă prin încheierea numărul 538 din data de 06 ianuarie 2009. În aceeași zi, contractul de garanție reală mobiliară datat 17 noiembrie 2008 este înregistrat și în Registrul acționarilor aparținând SC G. SA.

Același contract de garanție reală mobiliară, datat 17 noiembrie 2008, este înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la data de 19 decembrie 2008.

În baza documentelor anterior menționate, la data de 22 decembrie 2008, între inculpata SC E. LTD și inculpata SC B. SRL se încheie Actul de adjudecare și luare în posesie, fără număr, prin care societățile învinuite, reprezentate de inculpatul A., transferă dreptul de proprietate asupra pachetului de acțiuni în număr de 1.111.306, pe care inculpata SC B. SRL le deținea la SC G. SA, societății SC E. LTD, în calitate de creditor garantat, în vederea stingerii parțiale a datoriei în valoare de 6.233.840 lei și 2.239.280 euro, până la concurența sumei de 2.779.350 lei.

Actul de adjudecare și luare în posesie se notează în Registrul acționarilor aparținând SC G. SA la poziția 24 din data de 16 ianuarie 2009.

Din succesiunea actelor anterior menționate s-a reținut faptul că toate actele, respectiv: hotărârile din data de 16 noiembrie 2008 luate în „ședința Consiliului Funcționarilor Superiori ai SC E. LTD.”, actele adiționale la contractele de împrumut, contractul de garanție reală mobiliară datat 17 noiembrie 2008, Actul de adjudecare și luare în posesie datat 22 decembrie 2008, actele au fost generate de adresa numărul 284 din data de 26 noiembrie 2008 a executorului judecătoresc M., fiind întocmite ulterior acestei adrese, în scopul sustragerii pachetului de acțiuni deținute de inculpata SC B. SRL de la executarea silită și implicit în scopul ca partea vătămată să nu poată să-și recupereze creanțele, fapt dovedit și de data la care documentele anterior menționate au fost înregistrate la SC G. SA, la autoritățile române sau la cele cipriote.

Ulterior, în baza Încheierii nr. 13.992 din 24 februarie 2009 a Tribunalului București, inculpata SC B. SRL și-a schimbat denumirea din SC B. SRL în SC B. SRL și sediul social, societatea fiind reînmatriculată în județul Argeș și administratorul societății, inculpatul A. fiind revocat din funcție și înlocuit cu O.

La data de 02 aprilie 2009, executorul judecătoresc M. a luat legătura cu martorul O., reprezentantul SC B. SRL, pentru a intra în posesia pachetului de acțiuni SC G. SA, acesta declarând că societatea învinuită nu se mai află în posesia acțiunilor, încheindu-se procesul verbal din data de 02 aprilie 2009.

Tribunalul a subliniat faptul că în sarcina celor trei inculpați se reține participarea în forma autoratului sau complicității, la inducerea în eroare a părții civile D., prin acte repetate, nu la momentul semnării contractului de cesiune acțiuni sau a celor două acte adiționale ale acestuia, ci pe parcursul executării contractului, prin încheierea contractului de garanție mobiliară din 17 noiembrie 2008, a unor acte adiționale la contractele de împrumut întocmite de inculpatele SC B. SRL și SC E. LTD, și a actului de luare în posesie și adjudecare din data de 22 decembrie 2008, cauzându-i prin aceasta părții civile un prejudiciu în valoare de 2.500.000 euro.

S-a reținut că partea civilă nu a luat la cunoștință de încheierea acestor contracte și de decizia sus-menționată a SC E. LTD, și nici de luarea în posesie și adjudecarea acțiunilor de către această societate comercială, decât în data de 02 aprilie 2009 când, în urma convocării de către executorul judecătoresc, la biroul creditorului D. s-au prezentat domnul O., reprezentant legal al SC B. SRL, care a menționat că această societate comercială nu mai deține în proprietate acțiuni ale SC G. SA.

Prin urmare, într-un interval de timp în care partea civilă avea reprezentarea faptului că acțiunile SC G. SA pe baza cărora își poate satisface creanța sunt indisponibilizate, acestea au trecut din patrimoniul SC B. SRL în patrimoniul SC E. LTD.

S-a mai reținut că pentru a crea impresia că demersurile inculpatei SC E. LTD având ca scop dobândirea proprietății celor 1.111.306 acțiuni nu au nicio legătură cu solicitarea din data de 26 noiembrie 2008 a B.E.J., M. de indisponibilizare a acestora, toate actele adiționale la contractele de împrumut, decizia SC E. LTD de încheiere a contractului de garanție reală mobiliară și contractul de garanție reală mobiliară însuși sunt antedatate, în cuprinsul lor fiind menționate date anterioare datei de 26 noiembrie 2008. În realitate, întocmirea acestor înscrisuri a avut loc în preajma datei de 19 decembrie 2008, când, potrivit înscrisului aflat la fila 87 vol. III d.u.p., a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare garanția instituită de SC B. SRL în beneficiul SC E. LTD, asupra unui „pachet de acțiuni nominative, în număr de 1.111.740, cu o valoare nominală de 2,50 lei fiecare, reprezentând 88,89% din capitalul social al SC G. SA”.

Ca ultime aspecte legate de acuzația de înșelăciune, instanța de fond a subliniat că existența unui contract nu exclude răspunderea penală, dacă se produce o inducere în eroare a uneia dintre părțile contractante cu ocazia încheierii sau executării (această ultimă ipoteză este incidentă în cauza de față) contractului, în scopul obținerii în mod injust a unui folos, dacă s-a produs un prejudiciu părții induse în eroare.

Instanța de apel prin Decizia penală nr. 1619/A din 26 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, stabilește că există elementul intențional al inducerii in eroare a cocontractantului cu privire la elemente esențiale ale contractului si anume plata prețului convenit si termenul de plată.

Prețul convenit si modalitatea de plată, intr-un termen limitat si necondiționat au fost elemente determinante ca partea vătămată D. să cesioneze pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deținea la SC G. SA.

Aceasta întrucât transferul acțiunilor a operat imediat,la momentul încheierii contractului.

Prin urmare, spre deosebire de instanța de fond, instanța de apel consideră că intenția frauduloasă a inculpatului de a nu plăti integral prețul convenit parții vătămate a existat de la început, prezentarea faptului plații celor 2.750.000 euro fiind una neadevărată ți ulterior încheierea actelor adiționale succesive de reeșalonare a plății și prelungire a termenelor de plata s-a circumscris aceleiași rezoluții infracționale de inducere în eroare.

S-a arătat că încrederea părții vătămate D. a fost obținută prin amăgire, situație în care s-au produs consecințele si urmările prevăzute in textul incriminator pentru infracțiunea de înșelăciune.

În fapt,inculpatul A. i-a plătit parții vătămate D. suma de 500 000 euro, deși ar fi avut posibilitatea efectivă de a-i plăti prețul integral convenit până la termenul stipulat în contractul de cesiune, astfel cum a făcut-o pentru ceilalți acționari.

Instanța de apel consideră că intenția de fraudă este subliniată și mai mult de manoperele întreprinse de inculpatul A., după ce partea vătămată D.,la 26 noiembrie 2008, a procedat la notificarea SC Pionierul cu privire la indisponibilizarea celor 1.111.306 acțiuni pe care debitoarea SC B. SRL le deținea la aceasta, în baza încheierii din 10 septembrie 2008 a Tribunalului București și a sentinței comerciale nr. 9605 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului București concretizate in preconstituirea înscrisurilor care au asigurat transferul acțiunilor de la SC B. SRL la SC E. LTD, în această modalitate fiind asigurată sustragerea lor de la urmărirea silita pornită de partea vătămată.

Revenind la recursul în casație se observă așadar faptul că opinia instanței de apel cu privire la starea de fapt a fost diferită față de opinia instanței de fond.

Instanța de apel a considerat că inducerea în eroare a părții vătămate a existat încă de la început pe când instanța de fond consideră că inducerea în eroare a părții vătămate s-a realizat pe parcursul executării contractului.

Întrucât instanța de apel a schimbat așadar motivarea instanței de fond, recursul în casație este obligat să aibă în vedere starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de control judiciar.

Raportat la această stare de fapt se constată că, într-adevăr, nu a fost descrise mijloace de inducere în eroare a părții vătămate cu prilejul încheierii contractului.

Răspunderea penală nu poate și nu trebuie să intervină decât numai în acele situații în care se face dovada că, dincolo de o lipsa de diligență a uneia dintre părți la momentul încheierii unui contract - în a-și asigura garanțiile necesare pentru ca cealaltă parte să-și execute obligațiile, mai ales când este vorba de o executare succesivă - ar fi existat și alte mijloace viclene, manopere dolosive în lipsa cărora partea indusă în eroare nu ar fi încheiat acel contract.

În condițiile în care nu s-a reținut că inculpatul persoană fizică A. l-a indus în eroare pe partea vătămată prin prezentarea unor false situații privind bonitatea societății sale și posibilitatea de plată la termen a sumelor stipulate în contract, simpla rea-credință nu este sancționabilă penal.

În acest sens există mijloace civile de sancționare a comportamentului părții de rea credință, mijloace la care, de altfel, partea vătămată a și apelat,dar care nu și-au mai putut atinge scopul. Este adevărat că partea vătămată a fost împiedicat să obțină prețul acțiunilor vândute tot din cauza unor artificii ale inculpatului însă, dincolo de aceste „inginerii financiare”, folosite ulterior de inculpat pentru a nu mai plăti restul prețului, instanța de recurs în casație trebuie să se raporteze strict la aspectul de fapt cu valoare penală reținut în hotărârea de condamnare - inducerea în eroare la momentul încheierii contractului - care, inducere care, în realitate, nu a existat din punct de vedere obiectiv.

Instanța de fond a „dedus-o” din comportamentul ulterior al inculpatului și a legat-o de executarea ulterioară a contractului în timp ce instanța de apel a „dedus-o” din prețul oferit de inculpat (foarte avantajos pentru partea vătămată) și de termenele de plată stabilite și a legat-o de momentul încheierii contractului.

Ori, în opinia noastră, tocmai aceste diferențieri de opinii dovedesc faptul că starea de fapt nu se încadrează în tipicul infracțiunii de înșelăciune fiind vorba de un simplu litigiu comercial.

În ceea ce privește pe inculpatele persoane juridice lucrurile sunt și mai simple.

Astfel, SC E. LTD nu are nicio participație în faza de încheiere a contractului. Simplul fapt că această societate este cea care a împrumutat-o pe SC B. SRL, cu diferite sume de bani pentru a face plata unor pachete de acțiuni (de la partea vătămată dar și de la alți acționari), în condițiile în care nimeni nu a susținut că acele împrumuturi ar fi fictive, nu are nicio relevanță penală.

De altfel, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au concentrat pe ceea ce înseamnă „faptele” inculpatelor persoane juridice, mulțumindu-se să descrie numai faptele inculpatului A. care a fost reprezentantul ambelor.

§ Cauze similare