ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație, în baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1039 din 01 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât:

I. În ceea ce îl privește pe inculpatul A.:

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare pedeapsă principală de mai sus, câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. pe timp de 5 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 291 C. pen. (fost art. 257 C. pen.), cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 25.07.2011 la 22.09.2011 din durata pedepsei.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă pe parcursul procesului penal, conform art. 202 C. proc. pen., prin încheierea de ședință din 18.02.2014.

II. Cu privire la inculpatul B.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe timp de 2 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. pe timp de 3 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., în condițiile art. 68 C. pen. și cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus prevenția de la 25.07.2011 la 02.09.2011.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura controlului judiciar, dispusă pe parcursul procesului, prin încheierea de ședință din 18.02.2014.

III. În ceea ce îl privește pe inculpatul C.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 2 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. pe timp de 3 ani, în condițiile art. 68 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., în condițiile art. 68 C. pen. și cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus prevenția de la 26.07.2011 la 22.09.2011.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar, dispusă prin încheierea de ședință din 18.02.2014.

În baza art. 396 C. proc. pen., raportat la art. 19 și urm. C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F., ca reprezentant al Statului Român, și, în consecință:

Au fost obligați în solidar inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 87.386.308,61 lei către stat, cu obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse în cauză, respectiv măsurile sechestrului și ipotecii asiguratorii dispuse de procuror la urmărirea penală prin ordonanțele nr. 2673/P/2010 și nr. 62/P/2011, cu excepția măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor SC L. SRL prin ordonanța procurorului din 03.08.2011 a Direcției Naționale Anticorupție.

În baza art. 112 C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: laptop cu carcasă de culoare argintie ridicată de la sediul SC M. SRL Constanța, societate administrată de inculpatul C.; laptop ridicat de la sediul SC M. Constanța; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanța; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanța; telefon mobil găsit în autoturismul utilizat de inculpatul C.; telefon mobil identificat asupra inculpatului C. cu ocazia încarcerării; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în locuința inculpatului C.; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziției efectuate în garsoniera situată în Constanța, proprietatea inculpatului D.; telefon mobil, precum și cartela SIM aflată în acesta, ridicate cu ocazia percheziției efectuate în garsoniera situată în Constanța, proprietatea inculpatului D.; unitate centrală de calculator ridicată cu ocazia percheziției efectuate în apartamentul situat în mun. Oradea, jud. Bihor, proprietatea numitei N. - mama inculpatului A., apartament folosit de inculpat ca birou; mobil aflat asupra inculpatului A. cu ocazia încarcerării acestuia; unitatea centrală de calculator ridicată cu percheziției efectuate la sediul SC O. SRL din mun. Vaslui; hard-disk ridicat cu ocazia percheziției efectuate la sediul SC O. SRL din mun. Vaslui.

S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de către inculpați, respectiv cele prevăzute în anexa la rechizitoriu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpații A., D., C., B., E., F., G., I., J. și K.

Prin decizia nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpații A., D., C., B., E., F., G., I., J. și K. împotriva sentinței penale nr. 1039 din 01 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 29 C. pen. cu referire la art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la evaziune fiscală.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului B. și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului C. și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 19 și următoarele C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F., ca reprezentant al Statului Român și au fost obligați în solidar inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I., P., Q., R. și K., la plata sumei de 87.386.308,61 lei către stat, cu obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar inculpatul J. în solidar cu aceștia numai pentru partea de prejudiciu aferentă perioadei 1 martie 2010 - august 2010 (cuantumul va fi stabilit la momentul punerii în executare a hotărârii).

În temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea următoarelor bunuri: laptop cu carcasă de culoare argintie, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanța, societate administrată de inculpatul C.; laptop ridicat de la sediul SC M. Constanța; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanța; laptop de culoare albă, ridicat de la sediul SC M. SRL Constanța; telefon mobil găsit în autoturismul utilizat de inculpatul C.; telefon mobil identificat asupra inculpatului C. cu ocazia încarcerării; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în locuința inculpatului C.; telefon mobil ridicat cu ocazia percheziției efectuate în garsoniera situată în Constanța, proprietatea inculpatului D.; telefon mobil, precum și cartela SIM aflată în acesta, ridicate cu ocazia percheziției efectuate în garsoniera situată în Constanța, proprietatea inculpatului D.; unitate centrală de calculator ridicată cu ocazia percheziției efectuate în apartamentul situat în mun. Oradea, jud. Bihor, proprietatea numitei N. - mama inculpatului A., apartament folosit de inculpat ca birou; mobil aflat asupra inculpatului A. cu ocazia încarcerării acestuia; unitatea centrală de calculator ridicată cu percheziției efectuate la sediul SC O. SRL din mun. Vaslui; hard-disk ridicat cu ocazia percheziției efectuate la sediul SC O. SRL din municipiul Vaslui.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de recurs în casație inculpații C. și B., comunicate procurorului și părților din dosar.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, recurenții C. și B. au susținut că instanța de apel a reținut, în mod global, că "inculpații au constituit/aderat/sprijinit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Săvârșirea acestei infracțiuni a avut la bază o metodă simplă: achiziționarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că ar urma a fi prelucrată) și revânzarea acesteia către benzinării (în preț fiind menționată și acciza)".

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a solicitat să se observe că nu se indică în considerentele deciziei niciun element de fapt care ar putea reprezenta element constitutiv al infracțiunii care trebuie să se regăsească în verbum regens al normei de incriminare. Dintre modalitățile în care se poate manifesta, alternativ, elementul material al acestei infracțiuni, în sarcina recurentului C. a fost reținută aceea a constituirii grupului infracțional organizat, sens în care ar fi acționat împreună cu inculpații B., A. și D., iar în sarcina recurentului B. a fost reținută aceea a constituirii grupului infracțional organizat, sens în care ar fi acționat împreună cu inculpații C., A. și D.

S-a arătat că acțiunea de constituire presupune o asociere efectivă a trei sau mai multe persoane, asociere realizată printr-un acord de voință, pentru a organiza un grup care să pregătească și să pună în aplicare rezoluția privind săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni. Or, chiar din starea de fapt reținută în mod sumar de instanța de apel, precum și de prima instanță, rezultă că aceste condiții nu sunt îndeplinite, fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală.

Recurentul C. a menționat că, în redarea pretinselor relații apropiate ce au stat la baza constituirii grupului infracțional organizat, s-a reținut că "din acest grup fac parte frați (B. și C.), veri prin alianță (D. cu frații B. și C.), fini și nași (S. cu B. și D. cu frații B. și C.), mătușă și nepot (G. și K.), prieteni de zeci de ani". Așadar, s-a acceptat faptul că singurii inculpați pe care recurentul îi cunoștea erau inculpatul I., cu care, de altfel, avusese de-a lungul timpului raporturi comerciale doar prin prisma societății SC M. SRL, ce avea ca obiect de activitate comerțul cu cereale și inculpatul D., cu care se afla într-o relație de rudenie, acesta fiind finul fratelui său, inculpatul B., pe restul inculpaților necunoscându-i anterior demarării procedurilor penale în cauză.

Recurentul B. a susținut că singurii inculpați pe care îi cunoștea în afară de fratele său, inculpatul C., erau inculpatul I., cu care, de altfel, avusese de-a lungul timpului raporturi comerciale doar prin prisma societății SC M. SRL, ce avea ca obiect de activitate comerțul cu cereale, inculpatul D., acesta fiind finul său, inculpații E. și F., pe care i-a cunoscut prin intermediul lui D. și inculpatul A., pe restul inculpaților necunoscându-i anterior demarării procedurilor penale în cauză.

Au arătat recurenții că, fiind o formă a pluralității constituite, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat presupune o asociere efectivă în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Relațiile firești de natură comercială, de rudenie sau de amiciție pe care le-au avut cu inculpații menționați, ce au generat simple întâlniri ocazionale cu aceștia, nu pot fi calificate drept acte de asociere, în condițiile în care nu este descrisă nicio modalitate efectivă în care ar fi înființat, creat pretinsul grup organizat.

Recurentul C. a menționat că instanța de apel a mai reținut, în mod eronat, un așa-numit "apetit infracțional", care s-ar fi menținut chiar și după descoperirea pretinsei evaziuni fiscale comisă la antrepozitul fiscal de la Slobozia, "membrii grupului infracțional intenționând să continue activitatea prin intermediul unui alt antrepozit fiscal la Vaslui, prin cooptarea martorului denunțător Ș.". Nu se menționează, însă, nicio legătură concretă pe care recurentul să o fi avut cu afacerea inițiată de fratele său, inculpatul B., la Vaslui. Actele de pregătire a unei viitoare pretinse infracțiuni imputabile altor inculpați, care l-ar fi cooptat pe martorul Ș., nu îi pot fi reproșate drept acte din structura elementului material al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Recurentul B. a arătat, referitor la reținerea de către instanța de apel a unui așa-numit "apetit infracțional", care s-ar fi menținut chiar și după descoperirea pretinsei evaziuni fiscale comisă la antrepozitul fiscal de la Slobozia, că instanța de control judiciar și-a însușit considerentele primei instanțe, potrivit cărora "păstrând oarecum modelul de la Slobozia, inculpații au încercat să creeze aparența unei activități de producție de bitum, produs în a cărui rețetă de fabricație intră și motorina". Or, chiar în decizia apelată se arată că "la antrepozitul din Vaslui activitatea evazionistă nu a mai apucat să fie adusă la îndeplinire". Astfel, simple acte de pregătire a unei viitoare presupuse infracțiuni nu pot fi interpretate ca act material al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În continuare, ambii recurenți au susținut că faptele nu sunt comise cu forma de vinovăție prevăzută de lege. În acest sens, s-a menționat că infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, atunci când acțiunea din structura elementului material se manifestă în modalitatea constituirii, se săvârșește doar cu intenție directă, raportat la scopul special de comitere a uneia sau mai multor infracțiuni. Or, din descrierea sumară a stării de fapt efectuată de instanța de apel nu reiese că recurenții ar fi avut reprezentarea că simple discuții purtate întâmplător cu persoane cu care aveau fie o relație profesională, fie una familială sau de amiciție ar putea fi calificate drept acte materiale ale unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat.

Recurenții au solicitat să se constate că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală raportat, pe de o parte, la inexistența elementului material din structura laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat iar, pe de altă parte, la neîntrunirea formei de vinovăție specifică acestei infracțiuni.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. a), c) cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a susținut că nici prima instanță și nici instanța de apel nu realizează o descriere efectivă a componentei externe, fizice a acțiunii de instigare și a momentului la care aceasta s-ar fi realizat în timp, tocmai pentru că nu poate fi constatată o astfel de activitate. Instanța de apel s-a rezumat la a le atribui un rol în "palierul superior" al pretinsului mecanism evazionist, mecanism în care ar fi avut "putere de decizie". În considerentele deciziei atacate se face o singură mențiune cu privire la conduita lor, în sensul că i-ar fi solicitat inculpatului I. să găsească o persoană care să administreze SC T. SRL.

S-a menționat că pentru existența instigării este necesar să fie îndeplinite trei condiții: intenția, actul de instigare și fapta principală delictuoasă. Or, faptele reținute în sarcina recurenților nu au caracter penal deoarece nu se regăsesc în conținutul descris de norma de încriminare, nefiindu-le reproșată nicio activitate fizică, externă de esența participației penale în modalitatea instigării. Mai exact, nu se arată în conținutul acuzațiilor aduse în ce ar fi constat un element fundamental pentru existența instigării, și anume actul de instigare pe care l-ar fi exercitat asupra autorilor infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv inculpații D., E., F. și cum s-ar fi manifestat acesta.

S-a arătat că esențial pentru actul de instigare este rezultatul său: determinarea unei persoane să săvârșească o infracțiune. Pentru a se ajunge la acest rezultat este necesar ca, mai întâi, autorul să nu aibă formată rezoluția infracțională de a comite infracțiunea, ci ca aceasta să îi fie insuflată de către instigator. În măsura în care făptuitorul deja luase hotărârea de a săvârși o infracțiune, suntem în situația unei complicități morale și nu a unei instigări. S-a menționat că relevant în acest sens este faptul că relațiile dintre pretinșii autori ai infracțiunii de evaziune fiscală (D., E. și F.) datau încă din anul 2008, fiind așadar preexistente datei la care se consideră că recurenții ar fi inițiat activitățile specifice infracțiunii de evaziune fiscală, acele relații reprezentând consecința unor afaceri anterioare, cu care nu aveau nicio legătură. Astfel, hotărârea de a desfășura afacerile cu motorină ce au făcut obiectul cauzei a fost luată încă din anul 2008, când inculpații F. și E. au început să caute parteneri comerciali în acest sens.

Totodată, s-a menționat că cesionarea părților sociale ale SC T. SRL în luna iulie 2009 de către inculpații E. și F. s-a realizat la inițiativa acestora, în sarcina recurenților nefiind reținute nici în decizia instanței de apel și nici în sentința primei instanțe acte de influențare a acestui demers.

Inculpatul A., în cuprinsul concluziilor depuse la data de 13 februarie 2017, a invocat dispozițiile art. 443 C. proc. pen., solicitând examinarea cauzei prin extindere și la situația sa.

Prin încheierea din data de 07 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în Dosarul nr. x/3/2011* cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și C. împotriva deciziei penale nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, au fost admise în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., numai în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt, cu privire la inexistența elementului material al infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. a), c) cu aplicarea alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Prin încheierea de ședință din data de 16 mai 2017, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare formulată de apărătorul recurenților condamnați B. și C.

Examinând recursurile în casație, în limitele fixate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurenții condamnați B. și C. au invocat lipsa de tipicitate a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați [prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 25 rap. la art. 9 lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005], constând în lipsa unei înțelegeri anterioare între membrii grupului apreciat de către instanța de apel ca fiind grup infracțional (susținându-se și că între persoanele membre ale grupului existau relații de prietenie, relații de rudenie și relații comerciale) dar și faptul că, în ceea ce privește forma de participație reținută în sarcina acestora lipsește o acțiune anterioară faptei autorului astfel că nu s-ar fi putut reține în ceea ce îi privește instigarea.

Criticile recurenților urmează a fi analizate de instanța de recurs în casație prin raportare la situația de fapt deja reținută de instanțele anterioare. Instanța de recurs în casație nu poate reține o situație de fapt diferită de cea avută în vedere de instanțele care au administrat nemijlocit probele care au condus la fundamentarea faptelor ce au stat la baza condamnării. Unele dintre criticile recurenților vizează modificarea situației de fapt reținute de instanța de apel. Modificarea unei situații de fapt într-o cale de atac este strict în competența acelor instanțe pentru care legea prevede posibilitatea administrării de probe în baza cărora sunt dovedite faptele. O instanță de recurs în casație, neavând în competență administrarea de probe cu privire la situația de fapt, va analiza criticile referitoare la concordanța între faptele ce formează acuzația și consecințele acestora stabilite din punct de vedere legal de către instanța de apel pe baza situației de fapt reținută de instanțele ce au procedat la examinarea fondului și a căii ordinare de atac și au administrat probele care au condus la reținerea faptelor și a consecințelor juridice. În concluzie, instanța de recurs în casație are în competență analiza legalității consecințelor decurgând din faptele deja stabilite de către instanța de apel. În raport de cele ce preced, criticile recurenților referitoare la lipsa de tipicitate a infracțiunii de grup organizat, motivate de o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel, nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

Criticile recurenților au avut în vedere, de asemenea:

a. omisiunea indicării elementelor de fapt ce reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii de grup infracțional organizat;

b. faptul că nu îl cunoșteau decât pe I. și pe D., nu și pe ceilalți membrii ai grupării;

c. lipsa unei asocieri efective având în vedere că între persoane existau relații de rudenie și de amiciție;

d. faptul că între membrii grupării existau relații de afaceri;

e. faptul că actele reținute în sarcina recurenților au consecințele juridice ale unor acte de pregătire care nu sunt incriminate de legea penală.

Prin "grup infracțional organizat" reglementat de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 39/2003 se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Așadar, scopul grupului este circumstanțiat săvârșirii de infracțiuni grave, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, și obținerii directe sau indirecte a unui beneficiu financiar sau altui beneficiu material.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Constituirea, reținută de instanța de apel ca modalitate de realizare a elementului material, înseamnă înțelegerea mai multor persoane de a înființa o asociere/grup structurată, cu o anumită durată în timp pentru a pregăti, organiza și executa una sau mai multe infracțiuni. Este necesar să fie îndeplinite cumulativ cerințele privind existența grupului format din cel puțin trei persoane, unei durate în timp a grupului, unui scop material circumstanțiat săvârșirii de infracțiuni grave în accepțiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003.

Infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, referitoare la constituirea unui grup infracțional, implică o activitate de alcătuire a unui grup, respectiv de stabilire a componenței, structurii, modului de organizare și operare, scopului și mijloacelor, a rolului fiecărui membru și modalităților de aducere la îndeplinire a scopului urmărit.

Grupul infracțional organizat reprezintă o formă a pluralității constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracțiuni. Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin intenție calificată prin scop.

Contrar susținerilor recurenților, faptele întrunesc condițiile de tipicitate. Criticile recurenților sunt infirmate pe considerentele instanței de apel care indică atât membrii grupării, cât și structura grupului, ca și infracțiunea care constituia scopul grupului. Pentru pronunțarea soluției de condamnare de către instanța de apel a fost determinantă reținerea de către această instanță a elementelor de tipicitate care au ținut de numărul persoanelor ce au format grupul, relațiile dintre aceștia, ca și structura grupării. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au pronunțat soluții de condamnare în ceea ce privește infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat. Ambele instanțe au menționat faptul că B. și C. au acționat ca membrii ai unui grup infracțional împărțindu-și atribuțiile pe diferite paliere și la diferite nivele, acceptând în grup persoane care erau rude cu aceștia respectiv veri prin alianță, fini și nași, mătușă și nepot, prieteni de mai mulți ani.

Nu are relevanță pentru existența grupului dacă între membrii acestuia sunt sau nu legături de rudenie. Atunci când există un număr de trei persoane care, cunoscându-se, s-au asociat și au acționat coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, nu are relevanță pentru caracterul penal al faptei acestora dacă există alte persoane care fie nu se cunosc una pe alta, fie nu au cunoscut scopul asocierii, dar au sprijinit sau aderat la grup (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia penală nr. 604 din 19 februarie 2013, Dosar nr. x/3/2011).

Continuitatea temporală este, de asemenea, o condiție a existenței grupului infracțional organizat, fiind dovedită în cauză de faptul că în timp ce palierele inferioare au fost descoperite, membrii acestora fiind reținuți și arestați, inculpații din palierul de conducere puneau bazele unei noi construcții evazioniste la Vaslui, aceștia obținând deja autorizațiile necesare.

În ceea ce privește scopul grupului infracțional se reține faptul că acesta a constat în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală în conținutul căreia instanța a reținut achiziționarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că urma a fi prelucrată) și revânzarea acesteia către benzinării.

Reținerea de către instanță a două paliere infracționale care din punct de vedere teritorial au acționat atât în Slobozia, cât și la Constanța nu este de natură să conducă la concluzia inexistenței tipicității grupului infracțional organizat.

Existența unor relații de prietenie, ca și unor relații de afaceri anterioare sau a unor planuri de afaceri viitoare între membrii grupării nu contrazice elementele de tipicitate. Esențial pentru reținerea tipicității infracțiunii este numărul persoanelor care au contribuit într-o formă sau alta la grupul infracțional organizat (în ceea ce privește pe inculpații B. și C. instanța de fond reține rolul primordial în conceperea circuitelor evazioniste), existența unor structuri ierarhice (instanța de apel reține implicarea la nivelul palierului superior a fraților B. și C.), ca și scopul infracțional (instanța de apel reține ca scop evaziunea fiscală și descrie circuitul evazionist constând în achiziționarea de către T. de motorină în regim suspensiv de acciză de la Oil Terminal Constanța, cu motivarea că urma să fie prelucrată, și vânzarea acesteia prin societăți comerciale fantomă unor benzinării particulare din județele Botoșani, Sibiu, Brăila și Călărași în prețul vânzării fiind încorporată acciza).

Existența și a unor afaceri licite între membrii grupării nu conduce la achitarea acestuia pentru infracțiunea de grup infracțional organizat atât timp cât probele au condus la reținerea unor fapte de evaziune fiscală comise de către membrii grupării prin intermediul achiziționării de motorină în regim suspensiv de acciză și revânzării acesteia fără a fi fost prelucrată cu includerea în prețul de vânzare a valorii accizelor.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa unei asocieri efective, relațiile comerciale desfășurate în scopul vânzării motorinei, în condițiile arătate anterior reprezintă o modalitate faptică a asocierii ce stă la baza grupului infracțional organizat. În cazul de față, asocierea s-a manifestat prin intermediul relațiilor comerciale care au reprezentat și elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală.

Și susținerea apărării referitoare la existența unor acte de pregătire care nu sunt incriminate de legea penală este infirmată de modul în care s-au produs consecințele grupului infracțional. Instanța de apel a reținut că obligațiile fiscale de la care membrii grupului s-au sustras sunt în cuantum de 87.386.308,61 lei, sumă la care inculpații au fost obligați prin admiterea acțiunii civile exercitată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. Specificul actelor de pregătire constă în lipsa rezultatului infracțional prezent în cazul de față și indicat de către instanța de apel în soluționarea acțiunii civile aferente infracțiunii scop a grupului infracțional organizat, aceea de evaziune fiscală.

Instanța de apel a reținut, de altfel, că palierele infracționale au fost clar definite încă din cursul urmăririi penale, membrii grupului acționând de o manieră care să nu permită identificarea eșaloanelor superioare, acesta fiind motivul pentru care inculpații de la Slobozia nu aveau cunoștință de vârful grupului, identificarea capilor rețelei fiind anevoioasă.

Criticle referitoare la omisiunea descrierii faptelor sunt de asemenea nefondate. Analizând situația de fapt reținută de instanța de apel cu privire la grupul infracțional organizat se constată că inculpații au constituit/aderat/sprijinit la un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Săvârșirea acestei infracțiuni a avut la bază o metodă simplă: achiziționarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că urma a fi prelucrată) și revânzarea acesteia către benzinării (în preț fiind menționată și acciza). Cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 instanța de apel a reținut că în perioada 30 iulie 2009 - august 2010 inculpații au constituit grupul infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave la Slobozia, prin SC T. SRL, grup ce nu s-a dezarticulat după descoperirea rețelei infracționale, aceeași inculpați intenționând să creeze același tip de antrepozit evazionist și la Vaslui, fiind opriți la 25.07.2011, ca urmare a reținerii și arestării membrilor din palierul de comandă.

Față de cele ce preced, criticile recurenților sunt nefondate, instanța de apel referindu-se la faptele care au stat la baza condamnării cu reținerea tuturor elementelor de tipicitate astfel cum sunt ele prevăzute în art. 367 C. pen.

O a doua critică a recurenților a vizat lipsa elementelor de tipicitate a formei de participație penală reținută față de aceștia, respectiv:

a. omisiunea instanței de a arăta în ce constă instigarea;

b. lipsa intenției în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală;

c. lipsa unei acțiuni anterioare de determinare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reține că ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, precum și evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive realizează tipicitatea acestora. În sarcina inculpaților s-a reținut participația sub forma instigării, actele lor fiind anterioare celor ale autorilor. Potrivit art. 25 C. pen. anterior, respectiv art. 47 C. pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Criticile recurenților B. și C. sunt nefondate și în ceea ce privește evaziunea fiscală. Deși apărarea a susținut că ideea săvârșirii infracțiunii de către inculpații E. și F. a apărut în anul 2008, înainte ca frații B. și C. să determine ca fapta să fie săvârșită, situația de fapt reținută în speță infirmă această apărare.

Existența unei activități licite anterioare implicării inculpaților B. și C. nu este de natură să înlăture faptul că aceștia sunt cei care au avut ideea cesionării firmelor către persoane care puteau fi ușor manipulate (H., de exemplu, a precizat că nu știe să citească decât pe litere, arătând că a absolvit doar clasa I).

În privința instigării la infracțiunea de evaziune fiscală, instanța de apel a reținut că în perioada 30 iulie 2009 - august 2010, direct sau mediat, după ce inculpații au hotărât realizarea construcției evazioniste, i-au determinat pe cei care au derulat activitatea infracțională la Slobozia, foștii administratori de drept ai SC T. SRL și administratorii de fapt din perioada derulării construcției evazioniste, inculpații E. și F., să săvârșească evaziunea fiscală, creând un prejudiciu de 87.386.308,61 lei, respectiv peste 20 milioane euro, fosta contabilă în drept și contabila în fapt G. fiind cea care în cadrul grupului infracțional avea menirea să falsifice actele, conform însărcinărilor primite.

Din cele ce preced, astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, rezultă că instigarea are un caracter tipic. Cronologic actele de instigare s-au situat anterior celor la care au fost determinați autorii, astfel cum a reținut instanța din declarația inculpatului I. Inculpatul I., rețin instanțele de fond și de apel, a devoalat întregul mecanism evazionist, arătând faptul că la solicitarea fraților B. și C. l-a găsit pe inculpatul H. pentru a fi administrator la T., urmând ca acesta din urmă să primească o sumă de bani pentru serviciile prestate. Această modalitate de acțiune a urmărit ca beneficiarii reali ai produsului evaziunii fiscale să nu apară cu vreo calitate în societate, iar în cazul în care activitatea frauduloasă ar fi fost descoperită să scape de răspundere penală membrii grupului infracțional. Pe cale de consecință, situația de fapt reținută de instanța de apel confirmă caracterul tipic al actelor instigatorilor de a fi comise anterior actelor autorilor.

Apărarea inculpaților B. și C. a invocat inexistența instigării, nefiind materializată într-o acțiune anterioară celei a autorului. Conform situației de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanța de apel, săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a avut la bază o metodă simplă: achiziționarea motorinei în regim suspensiv de acciză (sub pretextul că urma a fi prelucrată) și revânzarea acesteia către benzinării (în preț fiind menționată și acciza). În realizarea scopului urmărit s-a interpus o cesiune fictivă a părților sociale a societății comerciale SC T. SRL, deținută de inculpații E. și F., către inculpatul H., acesta din urmă fiind o persoană fără știință de carte și folosită de membrii grupului infracțional pentru a ascunde identitatea participanților la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Ulterior cesiunii (iulie 2009) T. a continuat să fie administrată în fapt de vechii acționari, respectiv inculpații E. și F., aceștia acceptând să intre în angrenajul infracțional pentru a-și acoperi ratele la creditele luate în numele societății.

În concret, recurenții B. și C., în anul 2009, au solicitat inculpatului I. să găsească o modalitate de a prelua produsul evaziunii fiscale fără a le fi depistată identitatea, fiind reținută astfel o instigare mediată. Mecanismul evazionist a fost devoalat de inculpatul I., care a precizat clar că la solicitarea inculpaților B. și C. l-a găsit pe inculpatul H. pentru a fi administrator la SC T. SRL, în acest fel beneficiarii reali ai produsului evaziunii fiscale să nu apară cu nicio calitate în societate, iar în eventualitatea descoperirii activității infracționale să nu poată fi trași la răspundere penală. Modalitate de preluare a produsului infracțiunii fără a le fi depistată identitatea membrilor grupării, a constat în cesiunea fictivă a părților sociale deținute la SC T. SRL, societate care din anul 2009 a fost angrenată în activitatea infracțională de evaziune fiscală. Instanța de apel a stabilit că până la momentul cesiunii SC T. SRL a produs petrotex, fără a încorpora în compoziția sa motorină, iar după preluarea fictivă a societății s-a introdus (de asemenea în mod fictiv) motorină în compoziția petrotexului, aceasta pentru a justifica achiziția motorinei în regim suspensiv de acciză. Preluarea T. a fost necesară întrucât aceasta deținea autorizație de antrepozit fiscal, iar autorizarea unei noi societăți comerciale ca deținătoare de antrepozit fiscal ar fi însemnat un orizont de așteptare îndelungat.

Fapta de evaziune a fost comisă ca urmare a instigării recurenților B. și C., care au acționat în mod coordonat, cunoscând modalitatea de fraudare a legii, în vederea obținerii de mari beneficii financiare.

În concluzie, în ceea ce privește lipsa unei corespondențe între elementele constitutive ale infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, respectiv instigarea la evaziune fiscală, cu condițiile laturii obiective ale acestor infracțiuni astfel cum sunt prevăzute de textele încriminatoare, se constată că sunt îndeplinite condițiile de tipicitate pentru a se reține atât comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, cât și de instigare la evaziune fiscală, având în vedere exclusiv situația de fapt reținută de instanța de apel.

Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, susține acuzațiile pentru care s-au pronunțat soluții de condamnare și infirmă teza apărării ale cărei solicitări decurg în principal dintr-o interpretare a situației de fapt că nu a existat o grupare infracțională, că rezoluția infracțională a fost luată de autori în anul 2008, iar acțiunea imputată inculpaților datează din 2009, faptul că membrii grupării nu se cunoșteau între ei, inexistența instigării.

Toate aceste apărări au fost deja analizate de instanța de apel care a reținut o altă situație de fapt decât cea pe care apărarea a invocat-o în motivele de recurs în casație. Situația de fapt nu poate fi reevaluată de instanța de recurs în casație, toate concluziile în drept din recursul în casație trebuind să decurgă din situația de fapt reținută de către instanța care a administrat nemijlocit probele, și anume instanța de apel.

Criticile privind lipsa existenței unei înțelegeri anterioare, între membri grupării infracționale organizate, nu poate fi examinată de Înalta Curte, întrucât presupune o evaluare a probatoriului care nu este admisibilă pe calea recursului în casație.

Față de cele ce preced, criticile formulate de recurenții B. și C. sunt nefondate.

În ceea ce îl privește pe intimatul A., se reține că acesta a solicitat extinderea efectelor recursului în casație și în privința sa, cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa.

Efectul extensiv al unei căi de atac este prevăzut de lege pentru a oferi posibilitatea ca o cale de atac introdusă de o parte să folosească tuturor părților care aparțin aceluiași grup procesual (consortium litis), cu privire la care există o indivizibilitate de situație sau care au interes comun cu inculpatul (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1994, p. 264). Cracterul indivizibil al situației nu este îndeplinit atunci când faptele pentru care s-au formulat acuzații sunt diferite.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 29 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 și art. 257 C. pen., cu aplicarea articolului 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform situației de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel există o diferență între faptele inculpaților pentru care s-a admis în principiu recursul în casație, circumscrise unor acte de executare și unei limite teritoriale diferite de cele reținute în principal față de A. A. s-a folosit de relațiile pe care le avea cu anumite persoane situate în funcții de conducere la diferite nivele decizionale, în vederea punerii în aplicare a mecanismului evazionist prin intermediul sistemului de societăți implicate în activitatea infracțională. Acesta prin relațiile pe care și le-a creat la nivelul instituțiilor de control ale statului asigura atât obținerea autorizațiilor, prin primirea informaților atât cu privire la modalitatea de a frauda legea, falsificarea rezultatelor controalelor trimise. Recurenții inculpați B. și C. au avut atribuții atât în domeniul achizițiilor de motorină, cât și al distribuirii acesteia. Chiar dacă cele două grupări au conlucrat în realizarea unui scop comun, în sarcina inculpaților reținându-se aceleași infracțiuni de evaziune fiscală, sub aspectul conținutului acuzațiilor se observă că este vorba de fapte diferite, motiv pentru care nu se poate extinde recursul în casație și în privința condamnatului A. Ca atare, efectele recursului în casație nu pot fi extinse cu privire la fapte care nu au fost reținute în sarcina inculpaților B. și C. care au promovat această cale extraordinară de atac.

În ceea ce privește infracțiunile de trafic de influență și instigare neurmată de executare pentru care a fost condamnat A. extinderea efectelor recursului în casație formulat de condamnații C. și B. nu este posibilă, având în vedere că în sarcina celor pentru care a fost admis recursul în casație aceste infracțiuni nu au fost reținute.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații C. și B. împotriva deciziei penale nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații C. și B. împotriva deciziei penale nr. 1622/A din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 iunie 2017.