ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 12 mai 2017 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr. x/2014, în baza art. 386 C. proc. civ. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (perioada: aprilie 2005 - septembrie 2007).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), s-a dispus aplicarea față de inculpatul A. a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în raport de dispozițiile art. 86

2

C. pen. (1969).

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul A., să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Brăila; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului A., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (1969) pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. (1969), privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii vreunei infracțiuni, pe parcursul termenului de încercare al nerespectării măsurilor de supraveghere ori neplății despăgubirilor civile pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 19, art. 25 și art. 397 C. proc. civ. pen.. în referire la art. 998 și art. 1003 C. civ. anterior, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și, în consecință, a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. București (fostă S.C. C. S.R.L. Brăila), să plătească părții civile suma de: 6.893.316,56 RON (din care 3.742.092,61 RON reprezentând TVA și 3.151.224,95 RON, reprezentând impozit pe profit), la care s-a adăugat dobânzi și penalități de întârziere datorate în temeiul Codului de procedură fiscală, până la data plății efective a debitului principal.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. civ. pen.. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, a fost menținută măsura sechestrului asigurator instituit, prin ordonanța din 12 mai 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 19.000 euro și anume: un mijloc de transport cu tracțiune mecanică marca D. serie motor x; un autoturism marca E. serie sașiu x; suprafața de 666 m.p., teren intravilan situat în T36P271, teren pe care, conform adresei nr. x/29.04.2014 a OCPI Brăila s-a instituit ipotecă de către o instituție bancară.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului la rămânerea definitive a hotărârii, pentru a se efectua cuvenitele mențiuni, conform legii.

În temeiul art. 25 alin. (3) și art. 580 C. proc. civ. pen.., s-a dispus anularea unui număr de 138 facturi fiscale, emise de cele 9 societăți comerciale, găsite în evidența contabilă a S.C. C. S.R.L. Brăila, după cum urmează:

- 15 facturi fiscale emise în perioada: 19.04.2005 - 19.09.2008 de către S.C. F. S.R.L. Galați pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele:

x/19.04.2005, x/29.07.2005, x/04.08.2005, x/10.08.2005, x/22.08.2005, x/23.08.2005, x/08.09.2005, x/10.09.2005, x/07.09.2005, x/05.09.2005, x/12.09.2005, x/15.09.2005, x/19.09.2005, x/09.09.2005 și nr. x/16.09.2005;

- 33 facturi fiscale emise în perioada: 04.07.2005 - 07.12.2005 de S.C. G. S.R.L. Galați pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/04.07.2005, x/06.07.2005, x/11.07.2005, x/10.08.2005, x/08.09.2005, x/07.09.2005, x/06.09.2005, x/09.09.2005, x/15.09.2005, x/16.09.2005, x/03.10.2005, x/30.09.2005, x/30.09.2005, x/30.09.2005, x/25.09.2005, x/12.09.2009, x/13.09.2005, x/19.09.2005, x/06.10.2005, x/04.10.2005, x/06.10.2005, x/30.09.2005, x/07.10.2005, x/15.10.2005, x/17.10.2005, x/18.10.2005, x/02.12.2005, x/03.12.2005, x/04.12.2005, x/05.12.2005, x/06.02.2006 și x/07.02.2006;

- 3 facturi fiscale emise în perioada: 15.10.2005 - 26.10.2005 de S.C. H. S.R.L. Galați pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/26.10.2005, x/20.10.2005 și x/15.10.2005;

- 21 facturi fiscale emise în perioada: 27.06.2006 - 31.08.2006 de S.C. I. S.R.L. Galați pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/27.06.2006; x/30.06.2006, x/11.07.2006, x/17.07.2006, x/14.07.2006, x/11.07.2006, x/30.06.2006, x/31.07.2007, x/31.07.2006, x/08.08.2006, x/22.08.2006, x/22.08.2006, x/23.08.2006, x/24.08.2006, x/25.08.2006, x/31.08.2006, x/28.08.2006, x/29.08.2006, x/30.08.2006, x/27.08.2006 și x/31.08.2006;

- 29 facturi fiscale emise în perioada: 07.09.2006 - 20.10.2006 de S.C. J. S.R.L. Galați pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/07.09.2006, x/08.09.2006, x/10.09.2006, x/10.09.2006, x/13.09.2006, x/14.09.2006, x/14.09.2006, x/15.09.2006, x/16.09.2006, x/17.09.2006, x/20.09.2006, x/22.09.2006, x/25.09.2006, x/26.09.2006, x/27.09.2006, x/28.09.2006, x/02.10.2006, x/03.10.2006, x/04.10.2006, x/06.10.2006, x/09.10.2006, x/10.10.2006, x/11.10.2006, x/12.10.2006, x/16.10.2006, x/16.10.2006, x/18.10.2006, x/19.10.2006 și x/20.10.2006;

- 6 facturi fiscale emise în perioada: 15.10.2005 - 19.04.2006 de S.C. K. S.R.L. București pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/15.10.2005, x/28.11.2005, x/03.12.2005, x/07.03.2006, x/10.03.2006 și x/19.04.2006;

- 3 facturi fiscale emise în perioada: 15.10.2005 - 05.05.2006 de S.C. L. S.R.L. București pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/15.10.2005, x/19.04.2006 și x/05.05.2006;

- 22 facturi fiscale emise în perioada: 25.06.2007 - 28.09.2007 de S.C. M. S.R.L. București pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/25.06.2007, x/28.06.2007, x/30.06.2007, x/01.07.2007, x/01.07.2007, x/06.07.2007, x/10.07.2007, x/25.07.2007, x/21.08.2007, x/22.08.2007, x/24.08.2007, x/27.08.2007, x/28.08.2007, x/30.08.2007, x/31.08.2007, x/03.09.2007, x/10.09.2007, x/12.09.2007, x/14.09.2007, x/22.09.2007, x/27.09.2007 și x/28.09.2007;

- 8 facturi fiscale emise în perioada: 31.05.2007 - 28.09.2007 de S.C. N. S.R.L. București pentru S.C. C. S.R.L. Brăila, numerele: x/01.06.2007, x/01.08.2007, x/10.06.2007, x/08.08.2007, x/11.06.2007, x/22.06.2007, x/31.05.2007 și x/25.06.2007.

A fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 500 RON, reprezentând diferența onorariu expertiză financiar-contabilă judiciară, către expert contabil O..

În baza art. 272, art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. București (fosta S.C. C. S.R.L. Brăila), din care 3.000 RON, cheltuieli judiciare la urmărirea penală și 1.000 RON, cheltuieli judiciare la instanța de fond.

Pentru a se pronunța astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în fond, Tribunalul a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. Brăila, în perioada aprilie 2005 - septembrie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, față de aceeași parte vătămată, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a firmei a unui număr de 138 facturi fiscale ce nu atestau o situație de fapt reală, în sensul că acestea erau emise de S.C. F. S.R.L. Galați, S.C. G. S.R.L. Galați, S.C. H. S.R.L. Galați, S.C. I. S.R.L. Galați, S.C. J. S.R.L. Galați, S.C. K. S.R.L. București, S.C. L. S.R.L. București, S.C. M. S.R.L. București și S.C. N. S.R.L. București, însă în urma verificărilor fiscale încrucișate s-a constatat că acestea erau firme fantomă, achizițiile cerealelor evidențiate ca vândute fiind făcute de la persoane fizice, în scopul deducerii taxei pe valoarea adăugată și reducerii impozitului pe profit, inculpatul sustrăgându-se prin această modalitate de la plata unor obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului în valoare de 6.893.316,56 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată și impozit pe profit, constituie infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În speță, s-a reținut forma agravantă a infracțiunii de evaziune fiscală (prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005), având în vedere că debitul principal (compus din TVA și impozit pe profit, colectată, datorată bugetului consolidat al statului), în cuantum de 6.893.316,56 RON, depășește suma de 500.000 euro, având în vedere paritatea leu/Euro, de la momentul finalizării activității infracționale ( septembrie 2007).

Totodată, analizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 C. pen., prin prisma tuturor criteriilor stabilite de Curtea Constituțională prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare, aceasta stabilind condiții mai bune ce trebuie aplicate inculpatului pe parcursul acordării beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în baza art. 86

1

și urm. C. pen. (1969) și prevăzând posibilitatea reținerii circumstanțelor atenuante judiciare.

La individualizarea pedepsei aplicabile inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen. (1969), precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), context în care, ținând seama de conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii a reținut circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), cu consecința reducerii sub minimul prevăzut de lege al pedepsei închisorii.

Prin decizia penală nr. 270/A din 6 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 98/12.05.2017 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins ca nefondat apelul inculpatului A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut, referitor la apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, că în mod greșit instanța de fond a acordat inculpatului A. circumstanțe atenuante judiciare, care au avut ca urmare coborârea pedepsei aplicabile sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere, în acest sens, lipsa de antecedente penale și existența a doi copii în întreținere, aceste împrejurări reprezentând elemente de normalitate ce nu pot scoate în evidență pe acuzat ori demonstra că fapta are un caracter de periculozitate socială redusă.

În schimb, analizând materialul probator, Curtea a reținut că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 6.893.316,56 RON era la momentul săvârșirii faptelor (2005-2007) un prejudiciu considerabil (fapt care a și atras competența de urmărire a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați).

S-a mai reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, s-a prevalat de dreptul la tăcere, nu a colaborat cu organele de anchetă și nu a depus stăruință pentru achitarea prejudiciului și înlăturarea consecințelor infracțiunii.

În plus, din verificările efectuate, a rezultat că, prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 15.05.2012) și art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. proc. civ. pen.. (fapta din 14.05.2012), cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2017, acest aspect fiind de natură a demonstra perseverența infracțională a inculpatului în vederea obținerii de bani de la bugetul de stat și de la cel al comunităților europene, destinați subvenționării producătorilor agricoli.

Curtea a apreciat nefondată calea de atac promovată de inculpatul A., arătând că nu se impune desființarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brăila, atâta timp cât motivele invocate nu se regăsesc printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. civ. pen.

Totodată, s-a arătat că nu se impune achitarea inculpatului potrivit art. 396 alin. (5) C. proc. civ. pen.. în referire la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pen.. și nici respingerea acțiunii civile formulate de Ministerul Finanțelor- Agenția Națională de Administrate Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Galați -Agenția Județeană a Finanțelor Publice Brăila, instanța de fond pronunțând soluția de condamnare în concordanță cu probatoriul administrat în cauză și motivând-o legal și temeinic. Sub acest aspect, s-a arătat că, așa cum a statuat Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, judecătorul cauzei nu trebuie să răspundă punctual fiecărei susțineri a inculpatului, fiind important ca, din motivarea hotărârii, să rezulte voință magistratului (în a achita sau a condamna pe inculpat), probele pe care acesta le-a avut în vedere, analiza și coroborarea acestora. Or, în cauză, rezultă fără echivoc voință judecătorului fondului de a condamna pe inculpat, fiind arătate și analizate probele care în opinia magistratului au condus la stabilirea vinovăției inculpatului.

S-a arătat, totodată, că, în cauză, nu s-a încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpatului, acesta fiind audiat de două ori în apel, i s-a încuviințat în apărare proba testimonială cu doi martori (care au fost citați cu mandate de aducere, însă, din procesele-verbale întocmite de organele de poliție, a rezultat că nu se află în țară) și a fost atașat dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Galați (privind pe inculpatul P.) dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați, despre care inculpatul a afirmat că are legătură cu cauza sa.

S-a mai reținut că, prin actul de sesizare, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, reținându-se că, în perioada 2005-2007, a înregistrat în contabilitatea S.C. C. S.R.L. Brăila un număr de 138 de facturi emise de 9 societăți un număr de 138 de facturi emise de 9 comerciale tip "fantomă" (5 din Galați și 4 din București), în scopul măririi artificiale a cheltuielilor, scăderii profitului și, implicit, a diminuării masei supuse impozitării de către stat (TVA și impozit pe profit).

Curtea a subliniat că, pentru a se reține comportamentul de societate "fantomă", nu prezintă importanță dacă firmele erau active sau nu din punct de vedere financiar, acesta fiind apreciat de organele de urmărire penală, în baza rapoartelor Inspecției Financiare București, ținându-se seama de mai multe elemente, precum lipsa tranzacțiilor financiare o perioadă îndelungată de timp, lipsa administratorilor societății de la sediul social declarat al firmei, imposibilitatea contactării acestora, faptul că nu au avut activități lucrative o perioadă îndelungată (eventual numai activități de intermediere), faptul că nu au mai emis facturi (sens în care nu a mai solicitat tipizate cu regim special).

Pe de altă parte, s-a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a valorificat raportul de expertiză financiar contabilă întocmit de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, în detrimentul expertizei financiare contabile, arătându-se că, potrivit normelor de procedură, probele nu au o valoare dinainte prestabilită și nu există o "ierarhie a acestora", instanța având obligația de a alege din ansamblul probelor administrate în apărare și în acuzare pe acelea care se integrează cel mai bine în materialul probator și în situația de fapt avută în vedere.

Or, raportat la situația de fapt avută în vedere și la natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, în cauză se punea problema realității operațiunii comerciale. S-a arătat că expertiza financiar-contabilă s-a raportat la faptul că, din punct de vedere contabil, societatea inculpatului figura la rubrica "intrări" ca având înregistrate în contabilitate cele 138 de facturi fiscale și, prin urmare, a ajuns la un rezultat eronat, care nu corespunde situației de fapt avută în vedere.

Pe de altă parte, raportul specialistului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, efectuat în baza dispozițiilor procurorului, a avut în vedere realitatea operațiunilor financiare și tocmai de aceea, în opinia instanței de apel, se încadrează în mod coerent în materialul probator.

S-a subliniat că noțiunea de "operațiune fictivă" poate consta, printre altele, în menționarea unor cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale. A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în realitate în documentele legale, cum ar fi cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale. Înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea ei în documente legale, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

În plus, s-a arătat că hotărârea de condamnare nu se bazează doar pe declarațiile unor martori, ci și pe concluziile rapoartelor întocmite de organele de control fiscal, respectiv Inspecția Fiscală Galați și Inspecția Fiscală București, la solicitarea Inspecției Fiscale Brăila, prin verificări încrucișate la firmele de la care inculpatul susținea că s-a aprovizionat cu produse agricole și care constituiau "intrări", respectiv cele 138 facturi fiscale emise de 9 societăți comerciale, facturi avute în vedere în prezenta cauză. Organele de urmărire penală au verificat apărările inculpatului A., analizând contabilitatea celor 9 societăți comerciale (respectiv ieșirile). Pe lângă declarațiile martorilor indicați de inculpat, cele două instanțe au avut în vedere și declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, respectiv: Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. (fostul asocial al inculpatului în cadrul S.C. C. S.R.L. Brăila).

Pe de altă parte, din verificările efectuate în cauză și din lecturarea rechizitoriului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, Curtea și-a format convingerea că inculpatul A. deținea importante suprafețe de teren pe raza comunei Mircea Vodă, județul Brăila, fie în proprietate, fie în arendă fie în cadrul societății agricole S.C. EE. S.R.L. Brăila (unde deținea calitatea de director, administrator fiind martorul DD. și soția sa FF.), concluzionându-se că, cel mai probabil, acesta achiziționa cereale la un preț redus, de la țăranii și producătorii agricoli sau de la societățile agricole arendatoare din această regiune agricolă.

Pentru a înregistra în contabilitate S.C. C. S.R.L. Brăila, inculpatul a luat legătura cu reprezentanții celor 9 societăți comerciale, solicitându-le să emită facturi pentru respectivele cantități, la un preț net mult mai mare decât cel de achiziție, facturi care aveau rolul de a reprezenta "intrări" în contabilitatea S.C. C. S.R.L. Brăila, edificatoare în acest sens fiind declarațiile martorelor V. și W. date în faza de urmărire penală. S-a arătat, astfel, că cele 138 facturi de intrare, având un preț foarte mare, aveau rolul de a mări artificial cheltuielile și de a micșora masa impozabilă.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație, la data de 19 aprilie 2018, inculpatul A., prin avocat GG., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. civ. pen.

Prin prisma primului caz de casare invocat, recurentul a învederat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că, din considerentele deciziei atacate, rezultă că marfa a intrat în patrimoniul societății S.C. C. S.R.L. administrată de inculpat, fiind achiziționată de acesta și înregistrată în evidențele contabile, fiind, deci, o operațiune reală, contravaloarea mărfii, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă a fost achitată furnizorilor prin virament bancar și a fost înregistrată venit pentru societate și TVA colectat, iar firma a achitat datoriile către stat aferente vânzării cerealelor. Raportându-se la jurisprudența CJUE în materia deductibilității cheltuielilor, la prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, la jurisprudența Înaltei Curți a celorlalte instanțe referitoare la definiția operațiunii fictive, precum și la prevederile Codul fiscal și practica instanțelor de contencios administrativ în materia exercitării dreptului de deducere, recurentul a apreciat că fapta de a evidenția în contabilitate marfă care a intrat efectiv în gestiunea societății în baza unor facturi care ar atesta un alt furnizor decât cel real, fără a se stabili că achiziția s-a efectuat la preturi mai mici decât cele menționate în factură, nu poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală, ci doar o eventuală răspundere administrativ fiscală. În plus, a arătat că operațiunile de achiziție de cereale nu au avut ca scop reducerea obligațiilor fiscale, ci au creat obligații fiscale către stat, astfel că lipsește scopul sustragerii de la plata respectivelor obligații, prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.., recurentul a apreciat că pedeapsa aplicată a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanța de apel înlăturând, în mod greșit, circumstanțele atenuante și stabilind eronat, în cauză, legea penală mai favorabilă. În acest sens, a arătat că, la analiza incidenței, în cauză, a dispozițiilor art. 74 C. pen. (1969), instanța de apel trebuia să valorifice, ca circumstanțe atenuante, conduita bună anterioară și ulterioară săvârșirii faptelor, precum și celelalte elemente care circumstanțiază favorabil persoana inculpatului. A mai susținut că, raportat la data săvârșirii faptelor, legea penală mai favorabilă este Legea nr. 241/2005 în redactarea în vigoare la momentul epuizării infracțiunii, respectiv septembrie 2007, care în art. 9 alin. (1) și alin. (3) prevedea pedeapsa de bază de la 2 ani la 8 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, cu obligativitatea majorării limitelor maximă și minimă a pedepsei închisorii cu 3 ani închisoare, astfel că limitele corecte erau de la 5 la 11 ani închisoare. În plus, s-a subliniat că, în măsura în care s-a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, dispozițiile C. pen. în vigoare sunt mai favorabile raportat la cuantumul sporului ce poate fi aplicat în cazul infracțiunii continuate.

Prin încheierea din 27 septembrie pronunțată în dosarul nr. x/2014, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. civ. pen.. - art. 438 C. proc. civ. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. civ. pen.., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 270/A din 6 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, fixându-se termen la data de 22 noiembrie 2018.

Constatând că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, nu are legătură cu examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație promovat și având în vedere soluția dispusă în această etapă procesuală, s-a prorogat discutarea acesteia la termenul acordat, respectiv 22 noiembrie 2018.

Cu ocazia dezbaterilor, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, recurentul A., prin apărător ales, a susținut că textul invocat este neconstituțional prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5), art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană.

A considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost invocată în fața unei instanțe, într-un proces penal aflat pe rol și are legătură cu prezenta cauza, textul invocat reprezentând una dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, iar efectul pe care l-ar avea constatarea neconstituționalității ar fi similar unei dezincriminări.

Caracterul neconstituțional al textului de incriminare prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este generat de faptul că sintagma "evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale" este lipsită de claritate și predictibilitate, legiuitorul neprecizând dacă se referă la orice înregistrare în contabilitate sau la cele care se concretizează într-o declarație fiscală pe baza căreia sunt stabilite taxe și impozite denaturate. Mai mult, s-ar ajunge la situația în care faptele să fie încadrate ca elemente constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată sau în mai multe infracțiuni de evaziune fiscală concurente, întrucât modul de redactare al respectivei norme permite încadrarea fiecărui act material de evidențiere a cheltuielilor care au la baza operațiuni nereale ori fictive într-o infracțiune, cu consecința aplicării unor pedepse disproporționate ca urmare a reținerii numărului mare de acte materiale sau al concursului de infracțiuni.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, se constată că, în speță, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulate în fața instanței de judecată investită cu soluționarea pe fond a recursului în casație (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană ce are calitatea de recurent inculpat (A.), vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005), iar textul legal nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpat, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, chiar dacă aparent, la o examinare formală, par că au legătură cu cauza, întrucât vizează textul de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea recurentului, în concret nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textelor cu Legea fundamentală, ci vizează interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, aspecte ce intră în sfera de competență a instanțelor de judecată, singurele chemate să asigure interpretarea și aplicarea legii de la caz la caz, iar nu a instanței de contencios constituțional.

Pe de altă parte, în raport de obiectul recursului în casație, care vizează doar chestiuni de nelegalitate, cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. civ. pen.. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, în condițiile în care prin respectivul temei de casare, inculpatul a susținut, în esență, că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea nu întrunea elementele de tipicitate solicitate de textele incriminatoare, iar nu dezincriminarea ca urmare a schimbării încadrării juridice.

Cum în speță, nu se pune problema schimbării încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii în contenciosul constituțional cu privire la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și soluționarea pe fond a recursului în casație formulat de inculpatul A..

Altfel spus, examenul legăturii cu cauza a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de inculpați se face atât prin raportare la stadiul proceduri, cât și prin prisma interesului specific al autorilor acestora și influența pe care dispozițiile legale o au în concret.

Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, urmează să fie respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 formulată de inculpatul A..

II. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. civ. pen.., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. civ. pen.., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pen.., arătând, în esență, că, din considerentele deciziei atacate, rezultă că marfa a intrat în patrimoniul societății pe care o administra (SC C. SRL), fiind achiziționată și înregistrată în evidențele contabile, reprezentând, deci, o operațiune reală, contravaloarea mărfii, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă a fost achitată furnizorilor prin virament bancar și înregistrată venit pentru societate și TVA colectat, iar firma a achitat datoriile către stat aferente vânzării cerealelor, motiv pentru care se impune achitarea sa, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pen.. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pen.. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. Brăila, în perioada aprilie 2005 - septembrie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, față de aceeași parte vătămată, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a firmei a unui număr de 138 facturi fiscale ce nu atestau o situație de fapt reală, în sensul că acestea erau emise de S.C. F. S.R.L. Galați, S.C. G. S.R.L. Galați, S.C. H. S.R.L. Galați, S.C. I. S.R.L. Galați, S.C. J. S.R.L. Galați, S.C. K. S.R.L. București, S.C. L. S.R.L. București, S.C. M. S.R.L. București și S.C. N. S.R.L. București, însă în urma verificărilor fiscale încrucișate s-a constatat că acestea erau firme fantomă, achizițiile cerealelor evidențiate ca vândute fiind făcute de la persoane fizice, în scopul deducerii taxei pe valoarea adăugată și reducerii impozitului pe profit, inculpatul sustrăgându-se prin această modalitate de la plata unor obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului în valoare de 6.893.316,56 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată și impozit pe profit.

În realitate, prin critica formulată de inculpatul A. cu privire la lipsa elementelor de tipicitate a infracțiunii de evaziune fiscale, referitoare la faptul că cele 138 de facturi reflectă operațiuni reale, și care a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. pen.., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.., invocat de apărare, Înalta Curte arată că, potrivit acestuia, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Motivându-și decizia, instanțele inferioare au apreciat, în esență, că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., reglementarea anterioară reprezintă legea penală mai favorabilă inculpatului.

Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 11 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În aceste condiții, Înalta Curte observă că, pedeapsa aplicată inculpatului A., de 9 ani închisoare se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale: de la 5 la 11 ani închisoare.

Cu privire la criticile potrivit cărora instanța de apel, în mod greșit, a înlăturat circumstanțele atenuante reținute de instanța fondului, susțineri circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.., Înalta Curte arată că motivul invocat este incident în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte arată că susținerile recurentului referitoare la greșita stabilire a legii penale mai favorabile nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.., prin intermediul căruia, așa cum s-a menționat anterior, se permite doar o verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de instanțe cu pedepsele stabilite de textele legale, iar nu și o verificare a modului în care a fost individualizată pedeapsa respectivă, sub acest aspect, alegerea legii mai favorabile intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. civ. pen.., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pen.., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 270/A din 6 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, și, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A., cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 270/A din 6 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 22 noiembrie 2018, ora 15:45.