ÎCCJ, Secția penală

Decizie nr. 37/A/2017

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 124/F din data de 30 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2/2014 (x/2014), s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din două infracțiuni de fals în declarații, prev. de art. 326 C. pen. și două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în o infracțiune de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și o infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și cu referire la art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. și cu referire la art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate, dispunându-se ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei rezultante.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 998 - 999 C. civ. anterior s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.313.439 RON, împreună cu obligațiile fiscale și accesorii aferente, calculate de la data la care obligația de plată a devenit scadentă și până la data acoperirii integrale a prejudiciului, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: x", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: y", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: z" (în original, anexele atașate d.u.p.).

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2015 s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive a acesteia.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 260 RON, a fost lăsat în sarcina statului, urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații, prev. de art. 326 C. pen. și a două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că:

Prin înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra, abia în luna decembrie 2006, la capitolul "cheltuieli", a facturii fictive din 1 februarie 2006 vizând suma de 1.022.390 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a serviciului anterior menționat, numita F. a diminuat suma impozabilă și, în consecință, impozitul pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 488.114 RON.

Inculpatul A. a ajutat-o astfel pe F. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin aceea că nu a prestat în realitate serviciile de consultanță la care s-a angajat prin contract, intitulate "Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări".

Prin înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra, la capitolul "cheltuieli", abia în luna decembrie 2006, a facturilor fictive x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, și y din 15 februarie 2006, vizând suma de 2.338.186 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a serviciului anterior menționat, numitul H. a diminuat suma impozabilă și, implicit, impozitul pe profit datorat bugetului de stat, aferent anului 2005, cu suma de 1.825.325 RON.

În acest fel, inculpatul A. l-a ajutat pe H. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin aceea că nu a prestat în realitate serviciile de consultanță la care s-a angajat prin cele două contracte, intitulate "Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/2014.

Prin încheierea din 18 iunie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul A.

Prin cererea transmisă la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2015, Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.313.439 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data la care obligația de plată a devenit scadentă și până la data executării integrale a prejudiciului.

În urma cercetării judecătorești efectuate, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

I. Cu privire la infracțiunile de fals în declarații:

Prin Decizia prim-ministrului nr. 557 din 12 iunie 2009, inculpatul A. a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, funcție din care a fost eliberat prin Decizia prim-ministrului nr. 617 din 1 octombrie 2009.

În calitatea sa de secretar de stat, inculpatul avea obligația de a depune declarații de avere și de interese, atât la numirea, cât și la eliberarea din funcție.

Inculpatul a depus cu ocazia numirii în funcția de secretar de stat, la data de 26 iunie 2009, precum și cu ocazia eliberării sale din funcția de secretar de stat, la data de 1 octombrie 2009, declarații de avere și de interese în cuprinsul cărora nu a consemnat calitatea sa de asociat și administrator al SC B. SRL și al SC C. SRL.

Potrivit datelor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (în continuare O.N.R.C.), SC B. SRL a fost înființată la data de 11 mai 2005, fiind deținută de asociații A., cu o cotă de 90% participare la beneficii și pierderi, și I., cu o cotă de 10% participare la beneficii și pierderi. La momentul efectuării verificării, societatea era activă și nu existau mențiuni de radiere sau cesionare, iar ca administrator figura, începând cu data de 9 mai 2005, inculpatul A., neexistând mențiuni cu privire la această calitate.

Aceeași instituție a comunicat că SC. C. SRL a fost înființată la data de 6 septembrie 2005, fiind deținută de asociații A., cu o cotă de 90% participare la beneficii și pierderi, și M., cu o cotă de 10% participare la beneficii și pierderi. Societatea a fost dizolvată prin Sentința nr. 3953 din 25 martie 2010 a Tribunalului București, la cererea O.N.R.C., ulterior fiind radiată, la data de 12 iunie 2012. Pe durata de funcționare a societății, administrator a fost inculpatul A.

Or, calitatea de administrator a inculpatului A. la SC C. SRL și SC B. SRL ar fi atras incompatibilitatea acestuia în exercitarea funcției de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, în condițiile art. 84 alin. (2) rap. la art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada 26 iunie 2009 - 1 octombrie 2009.

Inculpatul a negat săvârșirea faptelor, susținând că SC B. SRL a fost folosită, începând cu anul 2005 și până în anul 2008, în scopul utilizării unui portal on-line, numit B.ro, iar ulterior a fost certificată în domeniul producerii de software. A mai arătat că, în anul 2008, a vândut portalul numitului J., iar în luna septembrie a aceluiași an a purtat unele discuții cu martorul K., cu privire la preluarea de către acesta a societății. Discuțiile s-au concretizat în semnarea unui contract de cesiune de creanță cu privire la părțile sociale deținute de inculpat la societate, martorului revenindu-i obligația de a efectua formalitățile necesare la Registrul Comerțului.

După preluarea funcției de consilier al viceprim-ministrului, începând cu ianuarie 2009, inculpatul nu a mai verificat dacă martorul și-a respectat obligațiile de preluare a societății. În luna martie 2009, martorul l-a informat că nu reușise să efectueze formalitățile de preluare a societății și că primise de la organele fiscale o notificare de control, deoarece, neavând depuse declarațiile fiscale, societatea era considerată ca având un comportament de tip "fantomă".

Luând astfel act de situația societății, inculpatul l-a contactat pe J., persoană care, anterior, cumpărase portalul on-line B.ro. și își manifestase disponibilitatea de a prelua SC B. SRL. În urma discuțiilor purtate între cei doi, în luna mai 2009, J. și-a dat acordul de a prelua societatea, sens în care a fost întocmită o procură generală notarială prin care acesta era mandatat să efectueze toate formalitățile necesare pentru finalizarea procedurii de cesiune a părților sociale pe care inculpatul le deținea la SC B. SRL, precum și pentru dobândirea de către acesta a calității de administrator al societății.

Inculpatul a susținut că procura a fost întocmită la unul dintre cabinetele notariale situate pe B-dul. L., dar că nu își amintește nici locația și nici numele respectivului notar. În același sens a învederat că, încercând ulterior să afle identitatea notarului public care a întocmit actul, pentru a obține un duplicat de pe procura în discuție, a aflat că, de-a lungul timpului, la respectivele sedii și-au desfășurat activitatea mai mulți notari publici, nefiind, prin urmare, posibilă identificarea celui care a întocmit actul.

După ce J. și-a dat acordul de a prelua societatea B. SRL, inculpatul l-a pus în legătură cu K., pentru ca noul administrator să intre în posesia contabilității firmei.

Inculpatul a mai arătat că, după terminarea mandatului de secretar de stat, a primit pe numele său citații din partea organelor de control, pentru a se prezenta și a lămuri situația fiscală și financiară a societății B. SRL, ocazie cu care a aflat că în acte figurează în continuare ca administrator al firmei și că există unele probleme privind nedepunerea declarațiilor fiscale în termenele stabilite de lege. Ca urmare, inculpatul a încercat să ia legătura cu J., însă negăsindu-l și pentru că figura în continuare, în acte, ca administrator al firmei, l-a contactat pe K., contabilul societății, pentru a afla situația exactă a acesteia. K. i-a comunicat că întreaga contabilitate a firmei se afla în continuare la el, nefiindu-i predată lui J. Totodată, i-a comunicat că nu mai dorește să desfășoare activitatea de contabil în cadrul societății, întrucât și-a găsit un alt loc de muncă.

În acest context, inculpatul a preluat întreaga contabilitate a societății B. SRL și a depus la organele fiscale toate documentele solicitate, respectiv declarații de venituri, declarații de TVA și bilanțuri contabile, plătind, totodată, și amenzile contravenționale pentru nedepunerea în termen a înscrisurilor sus-menționate.

Instanța de fond a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului, reținând că acestea nu sunt susținute de niciun document care să dovedească cesiunea, către J., a acțiunilor pe care inculpatul le deținea în firmă și mandatul dat cesionarului în vederea efectuării tuturor formalităților necesare finalizării procedurii de cesiune și a dobândirii de către acesta a calității de administrator al societății.

Deopotrivă, susținerea inculpatului în sensul că nu-și mai aduce aminte locația și notarul care a întocmit procura invocată a fost apreciată ca neverosimilă, după cum apărările acestuia din faza de urmărire penală, în sensul că actul de cesiune ar fi fost ridicat de Direcția Națională Anticorupție, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la sediile societăților și domiciliul acestuia în dosarul nr. x/P/2009, au fost reținute ca fiind contrazise de rezultatul demersurilor realizate în cursul cercetării judecătorești, respectivul înscris nefiind identificat în lista actelor ridicate de parchet în cauza sus-menționată.

Sub același aspect, instanța de fond și-a exprimat îndoiala că, presupunând că ar fi existat în realitate, procura în discuție ar fi fost ridicată de către Direcția Națională Anticorupție din posesia inculpatului în urma percheziției domiciliare efectuate în dosarul nr. x/P/2009, în condițiile în care înscrisul nu avea legătură cu faptele care au format obiectul cercetării în respectiva cauză - complicitate la evaziune fiscală săvârșită de inculpat în legătură cu activitatea sa desfășurată în cadrul societății D.

Or, chiar acceptând că inculpatul a întocmit un contract de cesiune cu numitul J. (decedat la momentul efectuării cercetărilor), acesta nu a dobândit niciodată dată certă, nefiind, prin urmare, opozabil terților. Or, pentru a putea avea efect de opozabilitate față de restul persoanelor, acest contract ar fi trebuit să fie înregistrat la O.N.R.C., în acest fel aducându-se la cunoștința publicului faptul că inculpatul A. a cedat părțile sociale pe care le deținea la SC B. SRL și că a renunțat la calitatea de administrator al acesteia.

Stabilirea calității de administrator de drept la o societate comercială se poate realiza doar prin verificarea informațiilor pe care le furnizează O.N.R.C. astfel că, știind că urma să dobândească calitatea de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al vice-premierului României și să depună o declarație de interese prin care să aducă la cunoștința publicului eventualele stări de incompatibilitate create de calitatea de administrator pe care o deținea la diferite societăți comerciale, inculpatul era direct interesat să informeze personal instituția susmenționată cu privire la cesiunea de creanță realizată și la schimbarea calității sale de administrator, iar nu să apeleze la persoana căreia i-a cedat societatea pentru a efectua aceste formalități.

Curtea și-a însușit argumentul acuzării în sensul că autoritatea publică, în fața căreia o persoană este obligată să completeze o declarație de interese în legătură cu funcția pe care o deține în cadrul acesteia, este terț față de toate actele care nu sunt înscrise la acel moment la autoritățile competente să verifice și evidențieze anumite situații specificate de lege. În consecință, O.N.R.C. este singurul organism la care se poate verifica calitatea unei persoane de administrator al unei societăți comerciale, iar autoritatea publică este terțul protejat în sensul Legii nr. 161/2003, transparența funcțiilor din cadrul celei din urmă presupunând, pe de o parte, veridicitatea datelor asumate și completate, iar pe de altă parte, interzicerea cumulării de funcții pe care legea le prevede a fi incompatibile într-un anumit context. O concluzie contrară ar da posibilitatea oricărei persoane de a antedata acte de cesiune sau de renunțare la calitatea de administrator, infracțiunea și sancțiunea devenind astfel iluzorii.

Deopotrivă, a reținut că pentru starea de incompatibilitate a inculpatului, care nu a fost atrasă de calitatea de asociat la SC B. SRL, ci de cea de administrator la aceeași societate comercială, contractul de cesiune de creanță nu are vreo relevanță în stabilirea situației de fapt întrucât modificarea calității de administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitată nu se poate realiza pe această cale, ci printr-un un act modificator al actului constitutiv al societății, prin care să fie stabilit noul administrator, documente care urmează a fi înregistrate la O.N.R.C., conform procedurii puse la dispoziția publică pe site-ul acestei instituții.

Or, conform propriilor declarații, inculpatul nu a întreprins asemenea formalități, deși, în condițiile în care deținea 90% din părțile sociale ale societății, lui îi revenea obligația de întocmi actul modificator al actului constitutiv în sensul menționat.

S-a mai reținut că un ultim argument al faptului că inculpatul cunoștea, la data depunerii declarațiilor de interese, calitatea sa de administrator al SC B. SRL, este reprezentat de tot materialul probator administrat în dosarul nr. x/P/2010, în care, inițial, s-au efectuat cercetări față de inculpat pentru săvârșirea, în calitate de administrator al SC B. SRL, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, cauza fiind ulterior disjunsă cu privire la această acuzație. Or, atât în cauza disjunsă, cât și în cursul procedurilor desfășurate, în perioada 2008 - 2010, din fața inspectorilor ANAF, inculpatul și-a asumat permanent calitatea de administrator al societății, nesusținând vreodată că aceasta ar fi fost deținută de o altă persoană.

În ceea ce privește SC C. SRL, inculpatul a arătat că societatea a fost înființată împreună cu M., fiecare deținând 50% din părțile sociale, iar el, și calitatea de administrator. Firma a fost înființată cu scopul de a desfășura consultanță în afaceri, urmând a prelua clienții fostei societăți C. din Galați. Întrucât după dobândirea calității de avocat nu a mai desfășurat nicio activitate în această societate și nu a mai depus declarații fiscale, în anul 2009 s-a dispus inactivarea acesteia, iar ulterior, la solicitarea Registrului Comerțului, dizolvarea și radierea ei. Procedura de dizolvare a societății a fost începută în anul 2008 și finalizată în anul 2010.

A mai arătat că societatea, care a fost înființată, probabil, în anul 2006, a avut o existență relativ mică, de circa 6 luni, deoarece anterior stabilirii, de către M., a procedurii de funcționare a acesteia, au hotărât să o închidă, de formalitățile aferente urmând a se ocupa, deopotrivă, persoana susmenționată. La sfârșitul anului 2007 - începutul anului 2008, M. l-a informat că nu s-a ocupat personal de radierea societății. În aceeași perioadă, Registrul Comerțului l-a încunoștințat că, întrucât societatea nu a depus declarațiile fiscale în termenele legale, s-a demarat, din oficiu, procedura de dizolvare a acesteia, firma urmând a fi radiată în scurt timp din evidențele instituției.

În consecință, inculpatul a arătat că, la momentul începerii, respectiv, finalizării mandatului de secretar de stat, nu a menționat în declarațiile de interese calitatea sa de asociat și administrator al SC C. SRL întrucât avea reprezentarea faptului că societatea fusese deja radiată din Registrului Comerțului.

Instanța a apreciat că susținerile inculpatului sunt confirmate de declarațiile martorului M. care, în fond, a arătat că, în anul 2005 sau 2006, împreună cu inculpatul A., a luat hotărârea de înființa o societate comercială având ca obiect de activitate consultanță în afaceri și management, respectiv SC C. SRL. Formalitățile de înmatriculare a societății, în care partenerii dețineau câte 50% din părțile sociale, iar inculpatul și calitatea de administrator, le-a efectuat personal. Ulterior, la un moment pe care nu îl cunoaște, firma a fost radiată din evidențele Registrul Comerțului.

Totodată, a reținut că aspectul evidențiat de martor, privind inactivitatea permanentă a firmei, nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii, câtă vreme aceasta era în ființă la datele de 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009, când inculpatul a omis să menționeze în declarațiile de interese calitatea sa de administrator în cadrul acesteia, deși cunoștea faptul că încă deținea o astfel de calitate în firmă, astfel cum rezultă din declarațiile sale.

Deopotrivă nerelevantă sub aspectul existenței infracțiunii a fost apreciată și susținerea inculpatului privind starea de dizolvare, ca urmare a nedepunerii declarațiilor fiscale, în care s-ar fi aflat societatea la data întocmirii declarațiilor de interese, argumentul instanței fiind acela că, prin efectuarea demersurilor sus-menționate, inculpatul putea oricând să reactiveze societatea și să-și desfășoare activitatea de administrator al acesteia pe durata exercitării activității de secretar de stat. Or, societatea a fost dizolvată prin Sentința nr. 3953 din 25 martie 2010 a Tribunalului București, la cererea O.N.R.C., și radiată la data de 12 iunie 2012, astfel că, la data faptelor, aceasta se afla în funcțiune.

În analiza aceleiași infracțiuni, Curtea a reținut că inculpatul cunoștea obligația care îi incumba, de a aduce la cunoștință calitatea sa de administrator în cadrul diferitelor societăți comerciale, deoarece anterior numirii în funcția de secretar de stat, demisionase din Consiliul de Administrație al SC N. SA, chiar la 26 iunie 2009, data completării primei declarații de interese, demisie de care s-a luat act la data de 7 iulie 2009.

În consecință, a apreciat că întocmirea de către inculpat, în mod necorespunzător, a declarațiilor de interese, a avut drept consecință juridică ascunderea calității sale de administrator al SC B. SRL și SC C. SRL, care, dacă ar fi fost cunoscută, l-ar fi făcut incompatibil să exercite funcția de secretar de stat.

Totodată, a reținut că, în măsura în care inculpatul s-ar fi folosit de calitatea de secretar de stat pentru a procura avantaje celor două societăți, în sarcina acestuia s-ar fi reținut, alături de infracțiunea de fals în declarații, și infracțiunea de conflict de interese.

II. Cu privire la infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală:

Între D., societate cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii, în calitate de consultant, reprezentată legal de inculpatul A., și SC E. SRL, reprezentată de F., în calitate de client, a fost încheiat contractul de servicii de consultanță nr. x din 28 decembrie 2005, intitulat "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări". Obiectul contractului (art. 1.9) constă în furnizarea de servicii de către consultant către client, cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Valoarea contractului era de aproximativ 1.100.000 dolari SUA (art. 6.2).

Prin Hotărârea nr. 140-XVI a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC G. SA din data de 19 decembrie 2005 s-a hotărât încheierea unor contracte de servicii și consultanță pentru analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților, cu scopul încheierii de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asiguratori.

În baza acestei hotărâri, între D., în calitate de consultant, reprezentată legal de inculpatul A., și SC G. SA, prin administrator O., în calitate de client, au fost încheiate următoarele contracte:

- contractul de servicii de consultanță din 28 decembrie 2005 intitulat "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări", al cărui obiect (art. 1.9) constă în furnizarea de servicii de către consultant către client cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și, în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani, incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Valoarea contractului era de aproximativ 1.550.000 dolari SUA. (art. 6.2).

- contractul de servicii de consultanță nr. x din 28 decembrie 2005 intitulat "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări", având ca obiect (art. 1.9) furnizarea de servicii de către consultant către client cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și, în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, incluzând și copii minori ai asiguraților cu vârste de minim 1 an. Valoarea contractului era de aproximativ 2.350.000 dolari SUA. (art. 6.2).

Cele trei contracte au fost semnate din partea consultantului de către inculpatul A.

Analizând conținutul celor trei convenții, instanța de fond a reținut că cele cu nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005 sunt identice ca și formulare, singura diferență fiind valoarea acestora.

Contractul nr. x din 28 decembrie 2005 are în mare măsură același conținut ca al celorlalte două contracte anterior menționate, singura diferență fiind prețul și partea finală a obiectului contractului, respectiv dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării, conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, incluzând și copii minori ai asiguraților cu vârste de minim 1 an, pentru acest contract, respectiv dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani, incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, pentru contractele nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005.

A mai reținut că, deși apar ca fiind încheiate în aceeași zi (28 decembrie 2005) și au prevederi similare, modalitatea de stabilire a prețului pare a fi una aleatorie, nefiind stabilit un criteriu care să justifice existența a trei valori diferite pentru executarea unor contracte care, în principiu, ar presupune realizarea acelorași tip de activități din partea Consultantului.

În ceea ce privește calitatea consultantului, a reținut că, potrivit înscrisurilor comunicate prin adresa din 3 aprilie 2008 a Biroului Național Interpol, societatea D. a fost înființată la data de 18 noiembrie 1998, de către P., fiind organizată ca o societate anonimă pe acțiuni. Întrucât societatea nu a îndeplinit formalitățile necesare, la data de 14 mai 2004, P. a trimis o notificare prin care a înștiințat că renunță la calitatea de agent registrator al societății. La data de 4 iulie 2006, inculpatul A., în calitate de președinte al companiei, (astfel cum rezultă din notificarea aflată la dosar u.p.) a solicitat îndeplinirea formalităților privind reactivarea societății. Din conținutul acestei notificări rezultă că societatea a fost legal înființată și a executat activități comerciale până la data de 13 iunie 2004, când statutul său a devenit inoperant și perimat, ca urmare a faptului că nu s-a reușit obținerea unui agent registrator. De asemenea, mai rezultă că societatea a cerut restaurarea, reînnoirea și refacerea statutului, care urma să intre în vigoare începând cu data de 12 iunie 2016.

În raport cu informațiile sus-menționate, Curtea a constatat că, la data încheierii celor trei contracte, conform legislației statului Delaware, societatea D. avea statutul perimat, motiv pentru care nu putea să încheie în mod valabil respectivele convenții. În plus, din datele existente nu rezulta faptul că societatea avea ca obiect de activitate piața de asigurări sau că anterior ar fi avut vreun contact cu piața asigurărilor de viață din România sau din Europa.

În executarea celor trei contracte, consultantul a întocmit trei studii, respectiv: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC E. SRL (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat ianuarie 2016; "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC G. SA (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat 16 ianuarie 2016 și "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC G. SA (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat 18 ianuarie 2016. Toate cele trei studii sunt întocmite în numele D. și sunt semnate de avocat A., consilier consultant, consilier Juridic M. și economist K.

Analizând cele trei documente anterior menționate, Curtea a constatat că, în afara denumirii beneficiarului, a numărului de contract și a datei întocmirii, toate au același conținut, aceeași organizare pe capitole și același cuprins.

Deopotrivă, toate cele trei documente par a nu îndeplini obiectul contractelor, astfel cum este stabilit prin art. 1.9, întrucât nu prezintă concluzii, strategii sau planuri de activitate, respectiv elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților.

A mai constatat că cele trei studii, identice ca și conținut, nu sunt, în totalitate, o creație a colectivului de autori, o parte însemnată din acestea constituind copia Raportului privind activitatea și evoluția pieței de asigurări în anul 2005, întocmit și publicat de C.S.A. în iunie 2006.

În acest sens, a reținut că, prin memoriul înregistrat la dosar u.p., după analizarea în Consiliu a studiului realizat de colectivul de autori condus de inculpatul A., Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a constatat că acesta este o copie a Raportului privind activitatea și evoluția pieței de asigurări în anul 2005, întocmit de corpul său de experți și publicat de către C.S.A. în iunie 2006, conținând în plus circa 24 de pagini în care sunt prezentate date generale ale unor societăți de asigurare.

Având în vedere această constatare, Curtea a apreciat că este imposibil ca cele trei studii să fi fost întocmite la datele menționate în cuprinsul lor, cât timp informațiile cuprinse în Raportul C.S.A. pe anul 2005 nu au fost disponibile publicului decât în luna iunie 2006. În consecință, a reținut că, cel mai probabil, acestea au fost întocmite ulterior lunii iunie 2006, însă au fost antedatate pentru a putea justifica emiterea, în executarea celor trei contracte, în luna februarie 2006, în numele D., a celor trei facturi fiscale: nr. x din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC E. SRL, nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC G. SA și nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC G. SA.

Raportul de expertiză criminalistică din 4 martie 2016 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a stabilit că semnăturile, mențiunile "curs valutar BNR", precum și cifrele înscrise pe facturi nu au fost efectuate de către inculpatul A.

Factura din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x, a fost înregistrată în contabilitatea SC E. SRL, în contul de cheltuieli 628, "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA, adică echivalentul a 3.050.712 RON.

Factura x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x, a fost înregistrată în contabilitatea SC G. SA, în contul de cheltuieli 628, "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", în corespondență cu contul 462.3, "Furnizori bun, servicii", la cursul de 2,9631 RON/dolari SUA, adică echivalentul a 4.480.000 RON, iar factura nr. y din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA, reprezentând servicii, conform contractului nr. x, a fost înregistrată în contabilitatea aceleiași societăți, în același cont, la cursul de 2,9631 RON/dolari SUA, adică echivalentul a 6.928.281 RON.

În legătură cu aceleași facturi, instanța a reținut că nu există vreo dovadă că ele ar fi fost efectiv achitate de către cele două societăți beneficiare.

În analiza aceleiași infracțiuni a mai reținut că, între SC E. SRL, reprezentată de F., și D., reprezentată de inculpatul A., a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 4 decembrie 2006, prin care prima societate a vândut celei de a doua un număr de 171.335 acțiuni deținute la Banca Internațională a Religiilor, prețul unei acțiuni fiind 9,3748 dolari SUA, iar valoarea totală a pachetului de acțiuni - 1.100.000 dolari SUA, echivalentul a 3.050.710 RON. Cu alte cuvinte, în condițiile în care, la data de referință, conform datelor publicate pe site-ul www.onrc.ro, valoarea nominală a unei acțiuni BIR era de 1 leu, D., reprezentată de inculpat, a acceptat să cumpere, scriptic, acțiuni ale acestei societăți falimentare la un preț de 30 de ori mai mare (10 dolari/acțiune, deci 30 RON/acțiune).

Prin încheierea acestui contract se dorea operarea unei compensații între suma de 3.050.712 RON, pe care SC E. SRL o avea de achitat către D. în baza contractului nr. x din 28 decembrie 2005, și suma de 3.050.710 RON, rezultată din vânzarea acțiunilor BIR deținute de SC E. SRL către D., diferența fiind de circa 2 RON.

În legătură cu cele trei contracte de consultanță încheiate în numele D., în fața instanței de fond, inculpatul A. a arătat următoarele:

În anul 2002, la solicitarea lui R., a acceptat să fie reprezentantul/persoana de contact a D., societate de tip off-shore, cu sediul în Delaware, Statele Unite ale Americii. Funcția presupunea ca, folosindu-se de cunoștințele de limbă engleză pe care le poseda, să transmită documente între R. și autoritățile americane, lucru pe care l-a făcut în două rânduri, respectiv, în 2002 și 2003.

La sfârșitul anului 2004, cu ocazia alegerilor parlamentare, l-a cunoscut la Brașov pe numitul S., despre care știa că era un fost reprezentant al fiscului din localitate, membru al Blocului Național Democrat, și o persoană cu pregătire în domeniul financiar și al afacerilor. În anul 2005, a fost înființată societatea T. SA (care deținea SC G. SA), președinte al Consiliului de Administrație al acesteia fiind numit S. Ulterior, în calitatea sa de reprezentant al SC T. SA, S. i-a solicitat să întocmească un contract cu obiect variat, privind prospecția și marketingul pe piața de asigurări, respectiv intermedieri în domeniul asigurărilor, comunicându-i că societatea T. SA urma să preia o parte din activitățile desfășurate de Poșta Română și că SC G. SA urma să devină un jucător important pe piața asigurărilor, iar SC E. SRL - intermediar pe aceeași piață.

Inculpatul a întocmit contractul solicitat, la recomandarea lui R., care l-a mandatat să-l ajute pe S., comunicându-i că acesta urma să se ocupe de D.

A fost de acord să întocmească contractul în modalitatea solicitată de S., sens în care, în urma discuțiilor din luna decembrie 2005, după ce a primit datele de la acesta, a redactat trei proiecte de contracte de prestări servicii, în care, în calitate de prestator apărea D., iar în calitate de beneficiar, în două contracte - SC G. SA, iar în al treilea - SC E. SRL, convențiile fiind cele menționate de procuror în actul de acuzare. Ulterior, a predat cele trei proiecte lui S. care, după ce le-a studiat, i le-a restituit, solicitându-i să le semneze la rubrica prestator, în calitate de reprezentant al D., lucru pe care inculpatul l-a făcut, invocând acceptul verbal al lui R. de a reprezenta societatea.

După ce a semnat contractele pe fiecare pagină și la sfârșit, inculpatul le-a înmânat lui S., primind înapoi, după un anumit interval de timp, exemplarele contractelor purtând semnătura reprezentanților celor două societăți beneficiare.

A mai arătat că pe H., reprezentant al SC G. SA, nu l-a cunoscut niciodată, iar pe F., reprezentanta SC E. SRL, a cunoscut-o doar la partidul Blocul Național Democrat.

Totodată, a învederat că, în urma audierii în cauză a martorului O., a aflat că, în realitate, contractele cu SC G. SA au fost semnate de către acest martor, iar nu de către H., pe care l-a cunoscut abia în urma întâlnirilor de la partidul sus-menționat.

În ceea ce privește prețul contractelor, a arătat că acesta a fost stabilit în urma aplicării unui procent de 1,5% din valoarea estimată a planului de bussines pe care urmau să-l dezvolte societățile beneficiare, pentru întocmirea convențiilor și efectuarea studiilor de piață în domeniul asigurărilor de viață urmând ca el, personal, să primească suma de 5.000 de dolari, pe care nu încasat-o însă niciodată. A mai arătat că, în realitate, contractele aveau un obiect mai mare și mai variat decât întocmirea celor trei studii de piață în domeniul asigurărilor de viață, astfel că acestea constituiau doar o parte a executării convențiilor, al căror scop era ca, ulterior, D. să desfășoare și alte activități de intermediere în domeniul pieței asigurărilor, să efectueze alte studii de piață și să găsească clientelă, actele de intermediere urmând a fi realizate în numele celor două societăți, SC G. SA și SC E. SRL. În final însă, D. nu a mai prestat astfel de servicii, societățile beneficiare încheind contracte cu alte societăți având obiect de activitate în domeniul asigurărilor.

În ceea ce privește efectuarea celor trei studii, inculpatul a susținut că exemplarele depuse la dosarul de urmărire penală nu reprezintă rezultatul muncii sale și a colectivului de autori, întrucât acestea cuprind doar o parte din analiza efectuată.

A mai arătat că la întocmirea studiilor, care au fost realizate folosindu-se informațiile disponibile la acel moment pe piață și pe internet, dar și unele oferte obținute de la societățile de asigurare, respectiv informații publice afișate de C. SA în anii anteriori, a colaborat cu K., U. și M., fiecare aducându-și contribuția în funcție de cunoștințele deținute în domeniile în care erau specializați. Studiile întocmite au îmbrăcat exclusiv forma unui text scris, necuprinzând tabele sau alte imagini, precum cele existente în documentele depuse la dosarul cauzei. Acestea au fost realizate la sfârșitul lunii ianuarie 2006, iar după redactarea lor le-a înmânat lui S., care nu le-a remis imediat beneficiarilor, dorind să se consulte cu un specialist din cadrul C.N.V.M. Ulterior, în fața instanței, a constatat că studiile depuse la SC G. SA și SC E. SRL au altă formă decât cele întocmite de colectivul de autori, acestea cuprinzând alte informații decât cele pe care le-au avut în vedere la întocmirea acestora. Practic, studiile depuse la cele două societăți cuprind prima și ultima pagină și partea de text cu privire la situația societăților de asigurare de la acel moment, întocmit de colectivul de autori, dar și tabele și imagini grafice care nu existau în varianta inițială. Acesta a fost motivul pentru care, în faza de urmărire penală, nu a putut răspunde procurorului la întrebarea de ce a copiat Raportul C.S.A. pe anul 2005.

Deopotrivă, a susținut că nu cunoaște în ce împrejurări au fost emise de către D. facturile fiscale nr. x din 1 februarie 2006, către SC E. SRL, și, respectiv, nr. x din 15 februarie 2006 și nr. y din 15 februarie 2006, către SC G. SA, apreciind că, cel mai probabil, S. a avut acces la datele necesare întocmirii acestora. El personal nu a întocmit facturile, neavând calitatea necesară, întrucât nu figura ca director al societății sau ca persoană special împuternicită să efectueze astfel de operațiuni.

În ceea ce privește modalitatea în care a ajuns să fie reprezentantul D., inculpatul a arătat că, ulterior întocmirii studiilor, în iunie 2006, a avut o discuție cu S., în cadrul căreia acesta i-a solicitat să întreprindă demersurile necesare pentru a afla condițiile de listare la bursă a D. Ca urmare, a solicitat informațiile necesare de la societatea din SUA care administrează registrul de evidență a companiilor off-shore, iar în urma primirii acestora, a aflat că societatea figurează cu statut inactiv. Întrucât S. a fost de acord cu reactivarea societății, a întreprins demersurile necesare în acest scop, plătind taxele de reactivare și taxele restante neplătite din 2002, din contul său, bani care au fost ulterior decontați de S. În vederea reactivării firmei, a completat un proces-verbal de ședință în care, la rubrica "Președintele ședinței" și-a trecut numele său, fără ca prin această mențiune să fi dobândit vreo calitate oficială în societate, respectiva mențiune fiind obligatorie pentru întocmirea formularelor necesare reactivării societății. În luna iulie 2006 a reactivat societatea, însă, în lipsa unor instrucțiuni din partea lui S. referitoare la listarea la bursă, nu a mai îndeplinit vreo altă însărcinare în acest sens.

Cu privire la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor deținute de SC E. SRL la Banca Internațională a Religiilor către D., a arătat următoarele:

În toamna anului 2006, în urma discuțiilor avute cu S., acesta i-a solicitat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare prin care D. urma să achiziționeze de la SC E. SRL acțiunile deținute de această societate la B.I.R., aflată în faliment la acel moment. S. a justificat această operațiune susținând că aflase că Patriarhia dorea să răscumpere acțiunile respectivei bănci și, prin urmare, să reactiveze instituția, astfel că afacerea propusă părea una profitabilă. Acțiunile urmau să fie cumpărate de D., deoarece nu se renunțase la ideea că această societate să fie listată la bursă și să fie un intermediar serios pe piața asigurărilor.

În urma discuțiilor purtate cu S., care, la rândul lui, obținuse acordul lui R., inculpatul a fost de acord să întocmească contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni anterior-menționat, prețul acțiunilor fiind stabilit de S. Odată cu încheierea contractului s-a încheiat și un contract de garanție reală imobiliară, în care se stipulau condițiile în care D. urma să dispună de acțiunile deținute de SC E. SRL la Banca Internațională a Religiilor până la plata integrală a prețului stabilit prin convenție. Cele două contracte au fost întocmite, în draft, de către inculpat, și predate lui S., care i le-a restituit ulterior semnate de către vânzător, pentru cumpărător semnând inculpatul.

Odată cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și de garanție imobiliară, SC E. SRL a predat acțiunile societății D., pe spatele acestora fiind făcute mențiuni cu privire la denumirea noului proprietar și încheierea contractelor, pentru ca D. să își exercite dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor B.I.R. Deoarece se considera un depozitar de denumire și de comunicare de acte și informații în numele D., inculpatul a apreciat că nu ar fi avut posibilitatea să se opună încheierii contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat.

În legătură cu aceeași convenție, revenind asupra declarațiilor date la parchet, prin care susținuse că în cauză ar fi operat compensarea între datoria pe care SC E. SRL o avea către D. în baza contractului privind studiul de piață în domeniul asigurărilor și datoria pe care D. o avea către SC E. SRL în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, în fața instanței de fond, inculpatul a arătat că, în realitate, o asemenea compensare nu putea opera pentru că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind existența unor creanțe certe, lichide și exigibile. În plus, pentru a opera compensarea, ambele societăți ar fi trebuit să emită facturi fiscale în care să f