ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137 din 03 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 17 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 153 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii instigării la infracțiunea de emiterea de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient și fără mențiuni obligatorii, în forma continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în redactarea în vigoare ulterior datei de 01 februarie 2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de înșelăciune în forma continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin sentință, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, care a fost sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea aplicată (adică cu 1 an și 8 luni închisoare), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 12 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare și s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. și art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii și s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 397 C. proc. pen., în referire la art. 19 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ.:

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.A. Ploiești și au fost obligați inculpații C., A. și D., în solidar, la plata sumei de 7.664,65 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. E. S.R.L. București și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata sumei de 4.390,34 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. F. S.R.L. București și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata sumei de 8.457,42 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G. și au fost obligați inculpații C., A. și H., în solidar, la plata sumei de 6.668,84 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Partener S.R.L. Bacău și au fost obligați inculpații C., A. și D., în solidar, la plata sumei de 7.287,59 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. I. S.R.L. Reșița și au fost obligați inculpații C., A. și H., în solidar, la plata sumei de 4.875,48 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. J. S.R.L. București și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata sumei de 34.956,70 RON reprezentând daune materiale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. K. and L. S.R.L. Galați și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata sumei de 2.232 RON reprezentând daune materiale către aceasta.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. M. S.R.L. Sibiu și au fost obligați inculpații C., A. și D., în solidar, la plata sumei de 51.980 RON reprezentând daune materiale către aceasta.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. N. S.R.L. București și au fost obligați inculpații C., A. și D., în solidar, la plata sumei de 8.653,96 RON reprezentând daune materiale către aceasta.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. O. S.R.L. Brăila și au fost obligați inculpații C., A. și D., în solidar, la plata sumei de 10.927 RON reprezentând daune materiale către aceasta.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. L. S.R.L. Bacău și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, la plata sumei de 16.588 RON reprezentând daune materiale către aceasta.

În baza art. 397 C. proc. pen., în referire la art. 19 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. și art. 1382 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, și au fost obligați inculpații C. și A. să îi plătească, în solidar, acesteia suma de 177.075 RON reprezentând despăgubiri civile (debit principal), din care 106.245 RON reprezentând TVA, iar 70.830 RON reprezentând impozit pe profit, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere datorate în temeiul Codului de procedură fiscală, calculate de la data de 31 decembrie 2011 și până la data efectivă a plății debitului principal.

Au fost obligați inculpații C. și A. să plătească, în solidar, aceleiași părți civile suma de 6.689.604 RON reprezentând despăgubiri civile (debit principal), din care 4.013.762 RON reprezentând TVA, iar 2.675.842 RON reprezentând impozit pe profit, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere datorate în temeiul Codului de procedură fiscală, calculate de la data de 31 decembrie 2011 și până la data efectivă a plății debitului principal.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., în referire la art. 249 și urm. C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpaților: C. până la concurența sumei totale de 177.075 RON; C. până la concurența sumei totale de 6.689.604 RON; A. până la concurența sumei totale de 6.866.679 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., în referire la art. 249 și urm. C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 410/P/2013 din 07 martie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila asupra imobilului apartament situat în Brăila, str. x, aparținând inculpatului H. până la concurența sumei de 11.544,32 RON în favoarea părților civile S.C. G. și S.C. I. S.R.L. Reșița, în vederea asigurării despăgubirilor acestora.

S-a luat act că persoanele vătămate S.C. P. S.R.L. București și S.C. Q. S.R.L. Miroslav nu s-au constituit părți civile în cauză, iar persoanele vătămate - părți civile S.C. R. S.R.L. București, S.C. Q. S.R.L. Brăila, S.C. S. S.R.L. București și S.C. T. S.R.L. Brăila au fost radiate din registrul comerțului și nu mai au personalitate juridică și nici calitate procesuală în procesul penal.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor sume de bani care i-au profitat în urma comiterii infracțiunii de instigare la înșelăciune: 4.650 RON cu care a fost păgubită persoana vătămată S.C. P. S.R.L. București care nu s-a constituit parte civilă în cauză; 42.891,14 RON cu care a fost păgubită persoana vătămată S.C. Q. S.R.L. Miroslav care nu s-a constituit parte civilă în cauză; 726,46 RON cu care a fost păgubită persoana vătămată S.C. R. S.R.L. București, radiată de la oficiul registrului comerțului; 12.542 RON cu care a fost păgubită persoana vătămată S.C. Q. S.R.L. Brăila, radiată de la oficiul registrului comerțului; 112.015,03 RON cu care a fost păgubită persoana vătămată S.C. S. S.R.L. București, radiată de la oficiul registrului comerțului; 7.959,07 RON cu care a fost păgubită persoana vătămată S.C. T. S.R.L. Brăila, radiată de la oficiul registrului comerțului.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive Oficiului Național al Registrului Comerțului la data rămânerii definitive a acesteia.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., care, în perioada 2010 - 2011, i-a determinat pe C., C., D. și H. ca, folosind identități nereale și mijloace frauduloase, să îi inducă în eroare pe reprezentanții persoanelor vătămate S.C. B. S.A. Ploiești, S.C. Q. S.R.L. Brăila, S.C. E. S.R.L. București, S.C. F. S.R.L. București, S.C. G. S.R.L. Turda, S.C. P. S.R.L. București, S.C. Q. S.R.L. Miroslava, jud. Iași, S.C. Partener S.R.L. Bacău, S.C. I. S.R.L. Reșița, S.C. J. S.R.L. București, S.C. R. S.R.L. București, S.C. K. and L. S.R.L. Galați, S.C. M. S.R.L. Sibiu, S.C. N. S.R.L. București, S.C. T. S.R.L. Brăila, S.C. O. S.R.L. Brăila, S.C. S. S.R.L. București și S.C. L. S.R.L. Bacău cu ocazia achiziționării de mărfuri în valoare totală de 344.766.63 RON, mărfuri de revânzarea cărora s-a ocupat imediat după achiziționare, întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de înșelăciune, în forma continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., și ale instigării la infracțiunea de emiterea de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient și fără mențiuni obligatorii, în forma continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat, care, în perioada 2010 - 2011, i-a determinat pe C. și C. ca, în calitate de administratori ai S.C. U. S.R.L. Brăila și, respectiv, S.C. V. S.R.L. Brăila, să nu înregistreze în documentele contabile și să nu cuprindă în declarațiile fiscale vânzări estimate a fi în valoare totală de 548.931 RON, în privința S.C. U. S.R.L. Brăila, respectiv de 20.737.773 RON, în privința S.C. V. S.R.L. Brăila, sustrăgându-se, astfel, de la plata sumei totale de 6.866.679 RON, realizează conținutul constitutiv al instigării la infracțiunea de evaziune fiscală, în forma continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în redactarea în vigoare ulterior datei de 01 februarie 2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, s-a subliniat că, în speță, s-a dovedit că inculpații C. și C., instigați fiind de către inculpatul A., în calitate de administratori ai S.C. U. S.R.L. Brăila și, respectiv, S.C. V. S.R.L. Brăila, au omis, cu intenție, să evidențieze în actele contabile ori în alte documente legale, toate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate cu mai multe societăți comerciale, mare parte din aceste fiind cele înșelate prin achiziționarea de mărfuri neplătite, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, așa încât s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, intenția directă calificată prin scop rezultând cu certitudine din aceea că inculpatul A. a valorificat mărfurile achiziționate de la societățile comerciale înșelate, iar banii rezultați și i-a însușit.

În speță, în sarcina inculpatului A. s-a reținut forma agravată a infracțiunii de evaziune fiscală (prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005), având în vedere că debitul principal (compus din impozit pe profit și TVA colectată datorată bugetului consolidat al statului) în cuantum de 6.866.679 RON imputat acestuia depășește suma de 500.000 Euro, raportat la paritatea leu/euro (1 euro = 4,31 RON) de la momentul finalizării activității infracționale (decembrie 2011), prejudiciul efectiv fiind peste 1 milion de euro.

Contrar susținerilor apărării, s-a apreciat că, în speță, nu se impune achitarea inculpatului A. în baza art. 16 C. proc. pen., ci condamnarea sa pentru ambele infracțiuni, având în vedere că, pe baza probatoriului administrat în cauză, au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă faptele și vinovăția sa, alături de ceilalți inculpați, acesta fiind lider al afacerii.

Făcând trimitere la schimbările de încadrare juridică dispuse prin încheierea de ședință din 12 iunie 2020, prima instanță a menționat că, în speță, nu puteau fi reținute în concurs două infracțiuni de evaziune fiscală, așa cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, ci o singură infracțiune în formă continuată, având în vedere că acțiunile inculpatului de instigare, deși au vizat două societăți comerciale aflate sub controlul său, dar administrate de persoane diferite, au fost realizate în aceeași perioadă de timp, 2010 - 2011, cu același presupus scop infracțional și cu o rezoluție unică, regăsită în privința ambelor societăți.

Referitor la instigarea la infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient și fără mențiuni obligatorii, în forma continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., reținută în sarcina inculpatului A., instanța de fond a constatat că a operat prescripția specială a răspunderii penale. Astfel, raportându-se la pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune și la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. e) și alin. (2) C. pen. și art. 155 alin. (1) - (4) C. pen., prima instanță a reținut că termenul prescripției speciale pentru această infracțiune este de 6 ani și a început să curgă pentru inculpatul A. din anul 2011, astfel că s-a împlinit în anul 2017.

Instanța de fond a apreciat, totodată, că în privința infracțiunii de înșelăciune, în cauză, nu a intervenit prescripția răspunderii penale, având în vedere, în acest sens, atât dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în interpretarea dată prin decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, cât și cele din reglementarea anterioară (art. 121 și urm. C. pen. 1969).

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., la stabilirea cuantumului acestora ținând seama de gravitatea infracțiunilor săvârșite, de periculozitatea infractorului, de împrejurările și modul de comitere a faptelor și mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, de motivul săvârșirii acestora și scopul urmărit, de natura și frecvența faptelor care constituie antecedente penale ale infractorului, de conduita acestuia după comiterea faptei și în cursul procesului penal, precum și de nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, având în vedere aceste criterii și, cu precădere, cuantumul deosebit de mare al prejudiciului adus bugetului consolidat al statului și societăților comerciale persoane vătămate în cauză, ținând seama de împrejurarea că inculpatul A. nu a încercat să achite nicio minimă parte din acest prejudiciu, că nu a recunoscut decât parțial săvârșirea faptelor, că prin acțiunile sale și ale coinculpaților a creat starea de insolvabilitate a mai multor societăți comerciale, dar și a persoanelor fizice care au figurat ca administratori ai firmelor înșelate, că în urma activității infracționale unii dintre administratori, martori în cauză, au fost executați silit și au rămas fără locuință, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea pedepsei cu închisoarea în regim de detenție, într-un cuantum ridicat, întrucât acesta a gândit întreaga acțiune infracțională și a tras cele mai multe foloase. Totodată, s-a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare, cu atât mai mult cu cât față de inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală în mai multe dosare penale pentru același gen de infracțiuni.

La aplicarea pedepselor complementare și accesorii instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., în conformitate cu care, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În ceea ce privește latura civilă, s-a reținut că probele administrate în cauză au dovedit existența prejudiciului adus bugetului de stat, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C. civ., în sensul că există prejudiciu și faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu și a fost probată vinovăția inculpaților, precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Prin urmare, a fost admisă acțiunea civilă formulată de persoana vătămată Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, inculpații A., C. și C. fiind obligați la plata sumelor menționate în dispozitivul hotărârii.

Condițiile răspunderii civile delictuale au fost considerate îndeplinite și în ceea ce privește pretențiile civile formulate de 12 persoane vătămate - societăți comerciale prejudiciate prin faptele cercetate în cauză, motiv pentru care au fost admise acțiunile civile promovate de acestea și s-a dispus obligarea celor trei inculpați la plata către acestea a daunelor materiale, după distincțiile indicate în dispozitiv.

Totodată, s-a luat act că persoanele vătămate S.C. P. S.R.L. București și S.C. Q. S.R.L. Miroslav nu s-au constituit părți civile în cauză, iar persoanele vătămate - părți civile S.C. R. S.R.L. București, S.C. Q. S.R.L. Brăila, S.C. S. S.R.L. București și S.C. T. S.R.L. Brăila au fost radiate din registrul comerțului și nu mai au personalitate juridică și nici calitate procesuală în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A., solicitând, în esență, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât la dosar nu există probe că ar fi săvârșit infracțiunile imputate. În acest sens, a arătat că acuzarea și mai apoi condamnarea sa s-au bazat doar pe declarațiile coinculpatului C., care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, precum și că prima instanță a făcut afirmații fără valoare juridică, referindu-se la existența altor dosare în care ar fi cercetat pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, aspect ce nu poate fundamenta o soluție de condamnare. A mai invocat motivarea insuficientă a hotărârii primei instanțe și împrejurarea că nu au fost descrise actele materiale reținute în sarcina sa, deși a fost condamnat pentru o infracțiune continuată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor aplicate, cuantumul acestora fiind exagerat prin raportare la gradul concret de pericol social al faptelor care i-au fost imputate și la contribuția sa la comiterea lor.

Totodată, a învederat că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru toate faptele reținute în sarcina sa, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 care a făcut inoperabilă instituția întreruperii termenului de prescripție.

În ceea ce privește infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, a considerat că încadrarea juridică corectă este cea din legea veche.

Prin decizia penală nr. 352/A din 16 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 137 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Brăila, care a fost desființată în parte, ca și încheierea de ședință din data de 16 iunie 2020 și, în rejudecare:

S-au înlăturat din sentința penală apelată și din încheierea de ședință din data de 16 iunie 2020 dispozițiile vizând soluționarea acțiunii penale cu privire la inculpatul A.

S-a constatat că în privința inculpatului A. legea penală mai favorabilă este legea penală în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul A., din infracțiunea de instigare la evaziune fiscală prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în infracțiunea de instigare la evaziune fiscală, în forma continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare până la data de 22 martie 2013), cu aplicarea art. 42 alin. (1) C. pen. (1969) și art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (fapte din perioada 2010 - 2011).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării, pe durata executării pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969), precum și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pentru o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969).

În temeiul art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare până la data de 22 martie 2013), cu aplicarea art. 42 alin. (1) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la evaziune fiscală, în forma continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate (faptă din perioada 2010 - 2011).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării, pe durata executării pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969), precum și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pentru o perioadă de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1969), coroborat cu 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare, alături de pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării, pe durata executării pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969), precum și de pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pentru o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. (1969).

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, respectiv ale încheierii de ședință din data de 16 iunie 2020, care îl vizau pe inculpatul A. și care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelul declarat de inculpatul A. este fondat sub aspectul greșitei rețineri a legii penale mai favorabile și al greșitei individualizări a pedepselor aplicate.

În acest sens, s-a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 31 mai 2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și 5 C. pen. (1969), și instigare la evaziune fiscală, în formă continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 13 alin. (1) C. pen. (1969), în fapt reținându-se în sarcina acestuia că:

- în perioada 2010 - 2011, i-a determinat pe C., C., D. și H. ca, folosind identități nereale și mijloace frauduloase, să îi inducă în eroare pe reprezentanții persoanelor vătămate S.C. B. S.A. Ploiești, S.C. Q. S.R.L. Brăila, S.C. E. S.R.L. București, S.C. F. S.R.L. București, S.C. G. S.R.L. Turda, S.C. P. S.R.L. București, S.C. Q. S.R.L. Miroslava, Iași, S.C. Partener S.R.L. Bacău, S.C. I. S.R.L. Reșița, S.C. J. S.R.L. București, S.C. R. S.R.L. București, S.C. K. and L. S.R.L. Galați, S.C. M. S.R.L. Sibiu, S.C. N. S.R.L. București, S.C. T. S.R.L. Brăila, S.C. O. S.R.L. Brăila, S.C. S. S.R.L. București și S.C. L. S.R.L. Bacău cu ocazia achiziționării de mărfuri în valoare totală de 344.766.63 RON, mărfuri de revânzarea cărora s-a ocupat imediat după achiziționare;

- în perioada 2010 - 2011, i-a determinat pe C. și C. ca, în calitate de administratori ai S.C. U. S.R.L. Brăila, respectiv, S.C. V. S.R.L. Brăila, să nu înregistreze în documentele contabile și să nu cuprindă în declarațiile fiscale vânzări estimate a fi în valoare totală de 548.931 RON în privința S.C. U. S.R.L. Brăila, respectiv de 20.737.773 RON în privința S.C. V. S.R.L. Brăila, sustrăgându-se, astfel, de la plata sumei totale de 6.866.679 RON.

A mai constatat că, prin încheierea de ședință din 16 iunie 2020, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de instigare la înșelăciune, în forma continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., instigare la infracțiunea de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, în forma continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., și instigare la evaziune fiscală, în forma continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în redactarea în vigoare ulterior datei de 01 februarie 2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică, Curtea a observat că faptele au fost săvârșite de inculpați înainte de data de 01 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul C. pen., astfel că, în cauză, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, având în vedere cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014, în sensul că "dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile ...", instanța de apel, ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute în cele două reglementări succesive, incidența unor cauze de nepedepsire, modalitatea de executare a pedepsei, precum și de termenele de prescripție a răspunderii penale, a apreciat că în privința inculpatului A. legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 și reglementarea Legii nr. 241/2005 în vigoare până la data de 22 martie 2013.

În acest sens, s-a observat că, în vechea reglementare, pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune este închisoarea de la 10 la 20 ani, spre deosebire de codificarea în vigoare care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Deopotrivă, s-a apreciat că în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, mai favorabilă inculpatului este reglementarea în vigoare până la 22 martie 2013, întrucât sancționează fapta cu pedeapsa închisorii de la 5 la 11 ani (prin majorarea limitelor de pedeapsă de 2 - 8 ani închisoare cu câte 3 ani), în timp ce noua codificare prevede limite mult majorate, respectiv de la 9 la 15 ani închisoare.

S-a mai constatat că, potrivit vechii reglementări, în situația reținerii unor circumstanțe atenuante și orientării pedepselor spre minimul special, se poate ajunge la un cuantum mult mai mic al sancțiunilor penale decât în noul C. pen., în special în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, precum și că tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni este mai favorabil tot potrivit legii vechi (care prevede cumul juridic cu spor facultativ, spre deosebire de noua reglementare care impune cumul juridic cu spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse).

Pe de altă parte, instanța de control judiciar a apreciat că nu poate fi primită susținerea apărării în sensul că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 ar fi făcut inoperabilă instituția întreruperii termenului de prescripție.

Sub acest aspect, s-a arătat că, prin decizia menționată, textul de lege nu a fost declarat neconstituțional în întregul său, ci doar prin raportare la sintagma "oricărui act de procedură" folosită de legiuitor, fiind, așadar, vorba de o decizie interpretativă în care instanța de contencios constituțional a stabilit un înțeles al normei care să fie conform cu legea fundamentală. Astfel, în cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. (1969), îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că textul de lege analizat (art. 155 alin. (1) C. pen.) trebuie aplicat în interpretarea stabilită de instanța constituțională (cea consacrată de C. pen. din 1969).

Procedând la propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe parcursul întregului proces penal, Curtea a reținut, în primul rând, că, audiat fiind, inculpatul A. și-a negat constant vinovăția în săvârșirea faptelor imputate, susținând, în faza de urmărire penală, că îi cunoaște pe D. și W., fiind posibil să îl știe din vedere și pe C., dar că nu are cunoștință despre activitatea comercială a S.C. U. S.R.L. și S.C. V. S.R.L., pentru ca, ulterior, să uzeze de dreptul la tăcere.

Curtea a apreciat că apărările inculpatului au rămas singulare în ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal, fiind contrazise de declarațiile coinculpaților C., C. și D., care, la rândul lor, au fost susținute de depozițiile martorilor audiați în cauză, fiind, așadar, dovedită vinovăția inculpatului A.

Astfel, s-a arătat că mijloacele de probă au confirmat modalitatea în care inculpații C. și C. au fost abordați de A. pentru a derula operațiuni comerciale prin intermediul a două firme care, aparent, erau administrate de cei doi. Pentru contactarea potențialilor clienți au fost angajați inculpații D. și H., care erau împuterniciți să ia legătura cu reprezentanții firmelor vânzătoare de materiale de construcție și să negocieze termenii vânzării. Atât C., cât și C. nu și-au exercitat decât sporadic atribuțiile de administratori întrucât de la bun început au predat instrumentele de plată, semnate, lui A.. Aceștia nu s-au implicat nici în inițierea sau negocierea contractelor, prezentându-se uneori doar pentru semnarea acestora sau a instrumentelor de plată - încercând, astfel, să ofere oarecare credibilitate reprezentanților societăților vânzătoare. Inculpații au confirmat că A. purta la rândul său convorbiri telefonice cu partenerii de afaceri, prezentându-se "C.". Prin urmare, este foarte probabil ca martorii să fi crezut că vorbesc cu administratorul societății, când, în realitate, purtau conversația tot cu A.

Ulterior, preluarea mărfii, revânzarea acesteia și încasarea profitului rămânea atributul exclusiv al inculpatului A..

Mai mult, deși nu-i cunoșteau numele, unii dintre martori l-au recunoscut pe inculpatul A. ca fiind una dintre persoanele cu care au interacționat cu prilejul realizării respectivelor tranzacții comerciale.

Curtea a mai observat că, din raportul de constatare-tehnico științifică întocmit de inspectorii antifraudă detașați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, coroborat cu datele financiare comunicate de unitățile bancare la care societatea a avut conturi, a rezultat că, în perioada 2010-2011, S.C. U. S.R.L. nu a înregistrat în documentele contabile și nu a cuprins în declarațiile fiscale vânzări în valoare totală de 548.931 RON, sustrăgându-se, astfel, de la plata sumei totale de 177.075 RON reprezentând impozit pe profit (în cuantum de 70.830 RON) și TVA (în cuantum de 106.245 RON).

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de inspectorii antifraudă detașați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, coroborat cu datele financiare comunicate de unitățile bancare la care societatea a avut conturi, a rezultat că, în perioada 2010 - 2011, S.C. V. S.R.L. nu a înregistrat în documentele contabile și nu a cuprins în declarațiile fiscale vânzări în valoare totală de 20.737.773 RON, sustrăgându-se, astfel, de la plata sumei totale de 6.689.604 RON reprezentând impozit pe profit (în cuantum de 2.675.842 RON) și TVA (în cuantum de 4.013.762 RON).

S-a subliniat, totodată, că înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală și martorii audiați au confirmat realitatea tranzacțiilor desfășurate.

Având în vedere aceste mijloace de probă, în deplin acord cu judecătorul fondului, instanța de apel a conchis că inculpatul A. a conceput un întreg sistem pentru a obține importante venituri, prin intermediul a două societăți comerciale. Pentru atingerea acestui scop, persoane oarecum vulnerabile, lipsite de venituri și chiar de locuință, au fost folosite drept "paravan". Jucând diferite roluri (agent comercial, director economic, administrator), inculpații C., C., D. și H. au prezentat vânzătorilor de materiale de construcții imaginea unor firme serioase, solvabile și le-au oferit drept garanție pentru mărfurile livrate diferite instrumente de plată, pentru ca, în final, să le înșele încrederea, în momentul când acestea erau refuzate la plată pentru lipsă de disponibil sau pentru caracterul incomplet.

În cadrul criteriilor pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune, Curtea a menționat conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau cec-uri, anterior datei faptelor din actul de sesizare, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plății, coerența măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea față de respectarea normelor care guvernează domeniul în speță, rulajul mărfurilor sau al încasărilor, precum și caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate față de faptele din speța dedusă judecății, alături de elementele determinante pentru încheierea contractului, cunoașterea de către părțile contractante a modului în care se va desfășura relația comercială, a modului și momentului în care se va face plata, existența unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cec-uri după interdicția bancară.

În speță, s-a apreciat că intenția de a înșela părțile civile cu prilejul executării contractelor reiese din aceea că inculpatul A., după ce înregistra în evidențele contabile mărfurile, le revindea imediat la un preț mult mai mic pentru a obține rapid venituri, iar conturile bancare ale celor două societăți sufereau în permanență de lipsa disponibilităților bănești.

Astfel, s-a reținut că probele dosarului au evidențiat fără echivoc intenția inculpatului A. de a induce în eroare părțile civile cu prilejul unor convenții comerciale, în scopul obținerii de foloase materiale injuste și care au avut ca urmare pricinuirea de pagube partenerilor de afaceri, intenția rezultând din materialitatea faptelor. Inculpatul s-a folosit de încrederea acordată de unele societăți comerciale angajaților săi, cărora le-a eliberat bilete la ordin și file cec fără acoperirea necesară, realizând aceste acte de înșelăciune într-un interval de timp de numai câteva luni, iar, în momentul în care s-a îndeplinit termenul de grație și filele cec/biletele la ordin urmau a fi introduse în bancă, niciunul din reprezentanții societății nu a mai fost de găsit și nu a mai răspuns la telefon.

S-a subliniat că, în numeroase decizii de speță, instanța supremă a reținut că "încheierea de contracte comerciale cu reprezentanții unor părți civile, în baza cărora se livrează diferite produse în schimbul lor eliberându-se cec-uri dovedite a fi lipsite de acoperire bancară la scadență, relevă reaua credință și intenția de a induce în eroare părțile civile, care sunt ilustrate și de faptul că nu s-a achitat contravaloarea mărfurilor nici ulterior."

În speță, în sarcina inculpatului s-a reținut comiterea faptei în formă continuată - numărul mare al părților civile și cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat relevând o dată în plus intenția dolosivă.

Curtea a apreciat întemeiate, însă, criticile inculpatului referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate de prima instanță, constatând, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), că acestea sunt prea mari raportat la scopul lor și nevoia de îndreptare a inculpatului, la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, la urmările produse, dar și la circumstanțele de ordin personal ale acuzatului.

Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat necesar a fi reținută și contribuția concretă a fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor, stabilind o ierarhie a acestora în peisajul activității infracționale. Astfel, a menționat că în vârful piramidei se află inculpatul A., care a fost creatorul întregului concept infracțional și principalul beneficiar al profitului obținut, reținând că ceilalți inculpați, în schimbul unor beneficii materiale aproape derizorii (masă și cazare pentru unii dintre ei), au fost folosiți de A. pentru realizarea scopului infracțional.

Nu în ultimul rând, a fost avută în vedere și perioada de timp scursă de la data săvârșirii infracțiunilor, în care inculpatul pare să-și fi conformat comportamentul respectării normelor de conviețuire socială.

În raport cu toate aceste date, Curtea a apreciat că, în cauză, pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. (1969). Prin urmare, realizând un just echilibru între criteriile de individualizare a sancțiunilor ce țin de gravitatea faptelor și a celor de țin de persoana inculpaților, instanța de apel a constatat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de judecătorul fondului este în măsură să răspundă nevoii de îndreptare a inculpatului și să asigure și prevenția generală.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar a considerat că modalitatea executării pedepsei, în sensul executării efective (dat fiind cuantumul sancțiunii penale rezultante, pe de o parte, și gravitatea faptelor, pe de altă parte), este corect individualizată, astfel că nu se impune modificarea sentinței penale apelate sub acest aspect.

Deopotrivă, curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată critica inculpatului A. referitoare la nemotivarea corespunzătoare a sentinței primei instanțe, reținând că aceasta conține elementele prevăzute de dispozițiile art. 403 C. proc. pen., referitoare la conținutul expunerii unei hotărâri judecătorești. Astfel, s-a arătat că în sentința penală apelată sunt descrise faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde au fost săvârșite, precum și încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare. Totodată, soluția cu privire la latura penală cuprinde expunerea probelor care au servit ca temei la soluționarea cauzei, instanța expunând într-o manieră deosebit de amplă și laborioasă motivele care au condus la respingerea apărărilor formulate de inculpat și condamnarea acestuia.

Prin urmare, raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, instanța de control judiciar a considerat că judecătorul fondului s-a conformat dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, situație în care nu a valorificat acest motiv de apel, prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, așa cum s-a solicitat de către inculpat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A. (prin avocat X., care a atașat împuternicirea avocațială nr. 115 eliberată la 24 mai 2021, fila x ds. nr. x/113/2018/R), invocând motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea, pe de o parte, că acțiunile de instigare (la înșelăciune și evaziune fiscală) pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, iar, pe de altă parte, că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele stabilite de lege.

Prin prisma primului caz de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.), recurentul a învederat că din descrierea faptelor circumscrise de procuror infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală, astfel cum a fost expusă în motivarea sentinței penale nr. 137 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Brăila, rezultă că acestea nu au legătură cu realitatea, sunt fanteziste și constituie o gravă eroare judiciară, hotărârea de condamnare fiind motivată eliptic, fără un fir logico-narativ coerent și fără să conțină vreun argument referitor la săvârșirea de acte specifice instigatorului.

S-a mai arătat că simpla declarație a coinculpatului C., în sensul că recurentul i-ar fi cerut să îndeplinească anumite acte, nu dovedește existența unei activități de instigare ori intenția de a săvârși o infracțiune de înșelăciune, depoziția acestuia neputând fi corelată cu nicio altă probă de la dosar.

Făcând trimitere la condițiile stabilite în doctrină pentru a se reține calitatea de instigator, recurentul a arătat că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi conceput infracțiunea ori că ar fi transmis autorului ideea de a o comite sau că ar fi existat intenția directă sau indirectă în acest sens, fiind expuse doar legături sporadice între coinculpați, care, însă, nu au caracter penal.

S-a mai menționat că afirmațiile inculpaților C., C. și D., referitoare la faptul că inculpatul A. le-a fi cerut acestora să cumpere marfa cu cecuri și să o revândă sunt "pur fanteziste" și date pro causa, cu scopul de a asigura exonerarea lor de răspundere penală, nefiind confirmate de celelalte probe. De altfel, toți inculpații care au săvârșit, în mod nemijlocit, activitatea infracțională ce a format obiectul urmăririi penale aveau cunoștințele și pregătirea intelectuală necesară pentru a comite faptele fără a fi determinați de cineva.

Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, s-a arătat că instanța de apel nu a prezentat actele de instigare săvârșite de inculpatul A., ci a făcut afirmații "în bloc" pentru toate actele materiale, "împrumutând" fără o analiză logico-juridică motivele de condamnare de la infracțiunea de constituire a unui grup criminal organizat, pentru care, însă, nu a fost deferit judecății. S-a mai arătat că pentru forma infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată (constând în omisiune) era necesar ca instigarea să fie dovedită expres, neputând fi prezumată.

Totodată, au fost formulate critici cu privire la descrierea insuficientă a faptelor în rechizitoriu și la modalitatea deficitară de redactare a hotărârii de condamnare, în care nu a fost expus, în concret, fiecare act material care i se impută, dar s-a menționat faptul că în evidențele I.P.J. Galați s-ar afla în lucru dosarul nr. x/2011, în care ar fi cercetat pentru săvârșirea unor alte fapte de natură penală, aspect preluat în decizia din apel fără a fi verificat și fără a se ține seama că persoanele care îl acuză în acea cauză nu au fost audiate în calitate de martori și în speța pendinte.

Pentru motivele arătate, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație și pronunțarea unor soluții de achitare în privința sa.

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. (1969) în cea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., însă la determinarea cuantumului sancțiunii penale nu a stabilit, în prealabil, pedeapsa pentru forma simplă a infracțiunii la care să adauge apoi sporul de până la 3 ani, așa cum impun dispozițiile art. 38 (în realitate art. 36) C. pen.

S-a mai susținut că, în cauză, legea penală mai favorabilă inculpatului A. este noua codificare care pentru infracțiunea de înșelăciune prevede o pedeapsă cu închisoarea de maxim 5 ani și în care nu mai există forma agravată care atrăgea, în vechea reglementare, aplicarea sancțiunii cu închisoarea între 10 ani și 20 de ani. S-a menționat, totodată, că, în forma inițială, legea evaziunii fiscale prevedea, pentru fapte cu prejudiciu de