ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 239/D din 23.06.2017 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014 s-a dispus în temeiul art. 386 C. proc. pen.. schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților A., B., C. din infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și pentru inculpata D. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și în consecință:

În temeiul art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de "constituire a unui grup infracțional organizat-", a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de "instigare la evaziune fiscală", a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de "ascunderea de acte contabile" a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare și 2(doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de "spălare de bani" a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. anterior cu art. 34 lit. b) C. pen. anterior a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 864 C. pen. anterior și art. 15 din Legea nr. 187/2012 a revocat măsura suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului A., prin sentința penală nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1033/18.03.2010 a ICCJ (dosarul nr. x/2005), pedeapsă ce urmează a fi adăugată pedepsei rezultante din prezenta cauză.

Astfel, pedeapsă de executat 13(treisprezece) ani închisoare și 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 29.01.2003-23.08.2003 în baza sentinței penale nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Galați.

Împotriva sentinței penale nr. 239/D din 23.06.2017 pronunțată de Tribunalul Bacău, a formulat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 682 din data de 15.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. a admis apelurile declarate de DIICOT - S.T. Bacău, inculpații A., B., C. și D. împotriva sentinței penale nr. 239/D din 23.06.2017 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014.

A desființat sentința penală atacată în ceea ce-i privește pe inculpații A., B., C. și D., a reținut cauza spre rejudecare și, pe fond:

În temeiul art. 386 C. proc. pen.. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor de spălare de bani pentru care inculpații A., B., C. au fost trimiși în judecată din art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și pentru inculpata D. din art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen.. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la evaziune fiscală prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen.. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen.. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. anterior cu art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

A constatat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A., prin sentința penală nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1033/18.03.2010 a ICCJ (dosarul nr. x/2005) a fost anulată prin sentința penală nr. 120 din 23.10.2015 a Curții de Apel Iași, definitivă la 28.11.2017.

Astfel, pedeapsă de executat-7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b), c) C. pen. anterior.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 16 august 2018.

În motivarea recursului în casație, recurentul inculpat a invocat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și a arătat, cu privire la infracțiunea de instigare la evaziune fiscală că inculpatul nu a avut niciun moment legătură cu administratorii societăților care au emis facturile fiscale fictive.

Astfel, în susținerea acestui aspect a invocat jurisprudența CJUE în afacerea E. prin care Curtea a precizat că acordarea dreptului de deducere este un principiu fundamental al sistemului european de TVA, care nu poate fi limitat; dreptul de deducere poate fi refuzat în situația excepțională în care se probează dincolo de orice dubiu rezonabil că, în mod obiectiv, persoana care solicită dreptul de deducere știa sau ar fi trebuit să știe că participă la un mecanism fraudulos.

În opinia inculpatului, soluția de condamnare apare ca vădit nelegală în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești a fost efectuată o expertiză financiar contabilă care a analizat întregul circuit economic și care a concluzionat că nu s-a produs niciun prejudiciu statului.

A mai arătat că, constatarea tipicității, în speță, privește existența operațiunii comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operațiuni au fost reale atât timp cât societatea a vândut bunurile în privința cărora a încheiat documente contabile și a încasat prețul. Doar în situația în care documentele contabile evidențiau operațiuni care nu aveau niciun corespondent în realitate erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv în situația în care în documente erau înregistrate achiziții care nu au avut loc.

Principiul neutralității TVA-ului, al proporționalității și al prevalenței economicului asupra juridicului impun ca deducerea taxei pe valoarea adăugată să fie acordată, dacă cerințele de fond sunt îndeplinite. În acest sens, a precizat că și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea pronunțată în afacerea F., a statuat că singura situație în care trebuie exclus caracterul real al unei operațiuni economice este acela în care se efectuează tranzacții fictive.

De asemenea, a invocat și Decizia nr. 272 din 28.02.2013 a ICCJ, prin care s-a reținut că "potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Elementul material al laturii obiective constă în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive."

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea ascunderii de acte contabile, a arătat că potrivit art. 253 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de către administratori, respectiv de membrii directoratului și actele societății.

Referitor la condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, a susținut că prin decizia pronunțată instanța de control judiciar nu face nicio analiză a criticilor invocate de apărare, respectiv că Directiva nr. 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 26.10.2005 nu mai era în vigoare la data pronunțării instanței de fond; soluția de condamnare dispusă de prima instanță nu are la bază un material probator solid; motivarea sentinței penale este deficitară din perspectiva satisfacerii cerințelor de exigență cerute de legislația europeană în ceea ce privește arătarea motivelor de fapt care au condus la adoptarea unei soluții de condamnare.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2019, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând recursul în casație declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conceptul de faptă care nu este prevăzută de legea penală este explicitat prin coroborarea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultând că, în concepția legiuitorului, pentru a constitui un caz de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracțiunii, pe când cele ce țin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casație.

În plus, având în vedere atât prevederile art. 15 alin. (1) C. pen. - "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o", cât și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. - "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege", Înalta Curte reține că în noul C. pen. și noul C. proc. pen. nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare în sensul că faptele reținute în sarcina inculpatului A. și pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel Bacău, nu sunt prevăzute de legea penală, sunt nefondate.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la evaziune fiscală prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 la pedeapsa de 7 ani închisoare, de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 la pedeapsa de 5 ani închisoare și de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Lega nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 la pedeapsa de 6 ani închisoare, cele trei pedepse fiind contopite, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. 1969 cu art. 34 lit. b) C. pen. 1969, rezultând în final pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul solicită o reapreciere a situației de fapt întrucât argumentele prezentate tind spre modificarea situației de fapt.

Astfel, instanța reține că argumentele invocate de către apărare privind principiul neutralității TVA-ului, faptul că nu s-a dovedit că inculpatul cunoștea caracterul fictiv al tranzacțiilor sunt argumente de drept care sunt subsecvente reținerii sau nu a caracterului fictiv al tranzacțiilor, or, atâta timp cât instanța de apel a reținut, cu titlu definitiv, că tranzacția este fictivă, argumentele prezentate nu se mai pliază pe situația de fapt, ci tind la modificarea acesteia cu consecința reexeminării în fond a cauzei.

Înalta Curte reamintește că instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, cazul de recurs în casație neputând fi invocat pentru a se obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

În atare condiții, instanța constată că susținerile recurentului inculpat privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală sunt nefondate, susținerile vizând fondul cauzei, respectiv modificarea situației de fapt și nu pot fi avute în vedere de către instanță în prezentul cadru procesual.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin decizia recurată întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2019.