ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 159 din 31 mai 2001 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Registrul Român al Acționarilor și obligată pârâta S.C. S. S.A. Călan la plata sumei de 5.559.566 lei contravaloare prestări; 5.559.516 lei penalități și 5.111.953 lei cheltuieli de arbitrare. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul arbitral a reținut în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente cauzei (contractul de prestări – servicii nr. 4552/1997, art. 6.6, factura 47.47905 din 23 decembrie 1997, art. 243 – 245 din Legea nr. 31/1990) că pârâta nu a contestat nici prestațiile de registru nici modul de calcul al tarifelor.

Împotriva hotărârii arbitrale pârâta S.C. S. S.A. Călan a formulat acțiune în anulare întemeiată pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. susținând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii prin aceea că instanța a făcut confuzie între cesiunea unor bunuri și transmiterea de active și pasive în cadrul, procesului de reorganizare a societății. Acțiunea în anulare a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 218 din 11 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 1820/2001. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit instanța de control judiciar a reținut că în cauză nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 31/1990 art. 245 privind transmiterea patrimoniului.

Critica este neîntemeiată iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează. În esență recurenta, susține că, în mod greșit și prin încălcarea esențială a legii, a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea prestațiilor ce au fost facturate cu factura nr. 4747905 din 23 decembrie 1997 factură ce a fost transmisă succesoarei sale în drepturi urmare procesului de divizare. Susținerea este neîntemeiată transmiterea facturii nu s-a făcut în temeiul legii ci al înțelegerilor dintre subiecții noi de drept rezultați prin reorganizarea pârâtei înțelegeri ce nu-i sunt opozabile reclamantei pe de o parte, așa cum corect a reținut Curtea de Apel București în considerentele deciziei recurate.

Pe de altă parte factura în litigiu se referă la contravaloarea unor prestații efectuate în cursul anului 1997 și a fost emisă la 23 februarie 1997 cu scadența la 6 ianuarie 1998 pe când reorganizarea S. a avut la 16 februarie 1998 deci ulterior emiterii facturii și scadenței. Față de considerentele ce preced soluția pronunțată în acțiunea în anulare este legală și temeinică iar Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. Călan împotriva deciziei nr. 218 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2003.