ÎCCJ, decizie (scj.ro #85395)

Magistrați. Pensie. Vechime în magistratură. Principiul neretroactivității legii. Discriminare. Legea nr. 92/1992, art. 42, art.44, art.103 Pensia de serviciu se acordă magistraților cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură. Recurentul nu îndeplinește această condiție, întrucât a exercitat funcția de judecător numai 9 ani și, până la data pensionării, a exercitat alte funcții juridice care nu sunt asimilate funcției de magistrat. Deși aceste ultime funcții sunt printre cele enumerate în art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, ca reprezentând vechime în magistratură, activitatea desfășurată de recurent în perioadele respective nu este asimilată funcției de magistrat, așa cum a fost definită în art. 42 din aceeași lege.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr.4085 din 21 noiembrie 2003) Prin acțiunea înregistrată la 13 octombrie 2000 și precizată cu cererea depusă la 11 decembrie 2000, reclamantul G.Ș. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând să fie anulată adresa nr. 85/DS/G/27 ianuarie 2000, să i se recunoască vechimea în magistratură pentru perioada 16 noiembrie 1960 – 1 mai 1997 și să i se elibereze adeverință pentru pensia de serviciu în vederea actualizării pensiei sale în raport cu salariul de bază și drepturile magistraților în activitate. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 1 mai 1997 s-a pensionat conform Legii nr. 3/1977 pentru munca depusă și limită de vârstă, dar pentru perioadele în care a îndeplinit funcția de consilier juridic are dreptul la pensie de serviciu în condițiile Legii nr. 92/1992.

Reclamantul a învederat că prin adresa contestată, pârâtul a refuzat să-i recunoască vechimea în magistratură pentru activitatea desfășurată timp de 36 de ani în profesiuni juridice, vătămând dreptul său la stabilirea pensiei de serviciu. Curtea de Apel Alba – Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a avut funcția de judecător numai 9 ani și că nu îndeplinește condiția unei vechimi de cel puțin 25 de ani în magistratură pentru a beneficia de prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 republicată privind pensia de serviciu a magistraților. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de casare, recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.44 din Legea nr. 92/1992 republicată, care prevăd expres că și perioadele în care s-au exercitat alte funcții juridice decât cele de judecător sau de procuror constituie vechime în magistratură. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a motivat eronat soluția dată pe principiul neretroactivității legii și a reținut că, de pensia de serviciu nu pot beneficia decât magistrații aflați în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997 și cei reîncadrați după pensionare.

Recurentul a învederat că interpretarea instanței de fond este în contradicție cu decizia nr.88/1 iunie 1999 în care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată prin Legea nr. 142/1997, sunt neconstituționale în măsura în care dreptul la actualizarea pensiilor în raport cu salariile de bază ale magistraților în activitate nu este recunoscut tuturor categoriilor de magistrați pensionari. În ultimul motiv de recurs, recurentul a criticat tratamentul discriminatoriu care i-a fost aplicat în privința dreptului la pensie, motivând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 20 din Constituție, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 26 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice.

Recursul este nefondat. În baza deciziei nr. 139945/25 aprilie 1997, recurentul beneficiază de pensia pentru munca depusă și limita de vârstă stabilită de Oficiul de pensii al județului Alba în condițiile Legii nr. 3/1977. Cererea recurentului de recunoștere a dreptului la pensia de serviciu și la actualizarea cuantumului acesteia în funcție de veniturile magistraților în activitate a fost corect respinsă de instanța de fond, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru acordarea acestei categorii de pensie. Conform art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 142/1997, pensia de serviciu se acordă magistraților cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură.

Recurentul nu îndeplinește această condiție, întrucât a exercitat funcția de judecător numai 9 ani și, până la data pensionării, a exercitat alte funcții juridice care nu sunt asimilate funcției de magistrat. Deși aceste ultime funcții sunt printre cele enumerate în art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, ca reprezentând vechime în magistratură, activitatea desfășurată de recurent în perioadele respective nu este asimilată funcției de magistrat, așa cum a fost definită în art. 42 din aceeași lege. Conform prevederilor legale sus-menționate, au calitatea de magistrat și fac parte din corpul magistraților judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă aceasta, precum și magistrații asistenți ai Curții Supreme de Justiție.

În consecință, printr-o corectă interpretare a dispozițiilor Legii nr. 92/1992, instanța de fond a stabilit că recurentul nu este în drept să beneficieze de pensia de serviciu a magistraților și că vechimea pentru perioadele lucrate în funcția de judecător și în alte funcții juridice nu poate fi valorificată decât prin calcularea pensiei care i-a fost deja acordată în condițiile Legii nr. 3/1977. Curtea constată că este nefondată și susținerea recurentului privind recunoașterea dreptului la actualizarea pensiei de serviciu și pentru persoanele pensionate anterior modificării și completării Legii nr. 92/1992 prin Legea nr. 142/1997.

Cum recurentul nu este titular al dreptului la pensie de serviciu, apare ca lipsită de temei legal cererea sa de a se actualiza pensia sa, calculată în sistemul prevăzut de Legea nr. 3/1977, dar în raport de condițiile reglementate prin Legea nr. 92/1992 pentru altă categorie de pensie, respectiv în funcție de veniturile magistraților în activitate. Ultima critică din recurs este de asemenea nefondată, întrucât recurentul nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea pensiei de serviciu și deci calcularea pensiei sale în baza Legii nr. 3/1997 nu reprezintă o discriminare față de magistrații pensionați. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Față de considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat.