ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2856/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7/ S din 1 martie 2004, Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de petenta Ș.M.V. în calitate de mandatar al petentului C.T. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, din data de 17 decembrie 2003 și lucrarea nr. 1087/II/2/2003, care a fost menținută. A fost obligată petenta la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin plângerea înregistrată la data de 8 ianuarie 2004 la Curtea de Apel Brașov împotriva rezoluției dată de procurorul general de pe lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 1087/II/2/2004, petenta Ș.M.V., în calitate de mandatară a numitului C.T., a solicitat infirmarea soluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de numiții D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen., și O.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petenta a arătat că prin plângerea inițială ce a format obiectul dosarului nr. 294/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a formulat plângere penală împotriva judecătorului O.I.

și a avocatului D.V., dosar în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin rezoluția din 10 decembrie 2002 a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia și că verificarea celor sesizate s-a efectuat numai cu privire la avocatul D.V. nu și cu privire la judecătorul O.I., acesta nefiind audiat în cauză. S-a mai arătat în considerentele plângerii că, în dosarul civil în care judecătorul O.I. a pronunțat hotărârea de admitere a radierii interdicției de înstrăinare, nu exista delegația dată de către C.T. avocatului D.V. și, mai mult, în cauză nu a existat pârât și că deși este adevărat că instituirea interdicției de înstrăinare ca și radierea acestui drept este dreptul excesiv al proprietarei tabulare C.V., radierea interdicției nu se poate face decât printr-o sentință dată în contradictoriu cu beneficiarul interdicției de înstrăinare și persoana care a fost de acord de înscrierea acestui drept în cartea funciară.

A mai arătat petenta că mandatarul C.T. a renunțat la dreptul său de moștenire după tatăl său, cu condiția ca mama sa, C.V., să nu înstrăineze casa. În considerentele hotărârii, prima instanță a arătat că în motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a reținut că mandantul C.T. este străin de succesiunea dezbătută după decesul tatălui său, prin neacceptare, precum și sora acestuia G.M., astfel că întreaga masă succesorală a revenit soției supraviețuitoare, C.V. La data de 27 septembrie 1999, numita C.V. a solicitat autentificarea unei declarații prin care solicita notarea în cartea funciară a interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului moștenit în favoarea fiului ei, C.T., iar ulterior cei doi copii ai numitei C.V., respectiv C.T.

și G.M. s-au stabilit în străinătate. În lipsa sprijinului copiilor, C.V. s-a confruntat cu probleme de sănătate, iar casa s-a deteriorat, necesitând reparații urgente pentru care a fost ajutată de nepotul său G.S., pentru acest ajutor hotărând să vândă imobilul nepotului, condiționat de o clauză de întreținere pe timpul vieții. Pentru ridicarea interdicției de înstrăinare C.V. a apelat la serviciile avocatului D.V., cu care a încheiat contract de asistență juridică și în temeiul căruia a solicitat întocmirea acțiunii și reprezentare atât pentru ea dar și pentru fiul ei C.T. În baza acestui contract de asistență juridică, avocat D.V. a emis împuternicirea avocațială în baza căreia a reprezentat părțile în judecată la termenul din 22 decembrie 1999, când judecătorul O.I.

a soluționat dosarul nr. 3058/1999 și prin sentința civilă nr. 2627/1999 a admis acțiunea și a dispus radierea interdicției de înstrăinare. Față de această stare de fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a constatat că, în speță, nu se poate dispune începerea urmăririi penale, deoarece C.T. a fost străin de succesiune prin neacceptare, astfel încât nu putea condiționa vânzarea sau nu a imobilului de către proprietar, iar renunțarea la dreptul de dispoziție asupra imobilului s-a realizat de către C.V. printr-un act unilateral din proprie inițiativă și prin urmare avea posibilitatea conform voinței sale, că tot printr-o declarație notarială să solicite radierea interdicției. S-a mai reținut că, îngrădirea dreptului de a dispune de proprietate s-a realizat printr-un act unilateral, fapt pentru care și revocarea interdicției se poate realiza tot în baza unui asemenea act, nefiind necesar consimțământul unei terțe persoane.

Pentru acestea, s-a constatat că numitul D.V. a acționat în baza unui contract semnat de numita C.V. și a avut convingerea că a reprezentat interesele ambilor clienți și că numitul O.I. a judecat cauza în deplină legitimitate, numitul D.V., făcând dovada împuternicirii cu delegația ce a fost anexată acțiunii. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta Ș.M.V. Prima instanță a motivat, în sensul că în mod corect s-a reținut că avocatul D.V., în temeiul contractului de asistență juridică semnat de C.V., a fost pe deplin convins că a acționat atât în numele ei, cât și în numele fiului C.T. De asemenea, s-a constatat că în mod corect procurorul a apreciat că în cauză nu este necesară audierea judecătorului O.I.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta Ș.M.V. solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate, și infirmarea soluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de numiții D.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen. și O.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la data de 18 februarie 1999 prin act autentic mandantul C.T., în calitate de fiu al defunctului C.T., a declarat că nu a făcut nici un fel de act de acceptare a succesiunii după tatăl său și față de care înțelege să rămână străin.

Printr-o declarație unilaterală a numitei C.V., dată la insistențele lui C.T., aceasta a solicitat la data de 27 septembrie 1999, autentificarea declarației sale prin care a solicitat notarea în cartea funciară a interdicției de înstrăinare și grevare a imobilului moștenit, în favoarea fiului ei C.T., interdicție ce a fost înscrisă în cartea funciară. Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că notarea interdicției în cartea funciară s-a efectuat printr-un act unilateral de voință, declarația autentificată a numitei C.V. și prin urmare și radierea acestei interdicții se putea face tot printr-un act unilateral, ceea ce s-a și întâmplat. Cum din actele dosarului rezultă că numita C.V.

l-a angajat pe avocatul D.V., atât în numele ei cât și al fiului ei C.T. și în baza contractului de asistență juridică a promovat acțiunea de radiere a interdicției de înstrăinare, fiind convins că a acționat în numele ambilor clienți, iar judecătorul O.I. a soluționat cauza în conformitate cu dispozițiile art. 112 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit cărora radierea unei sarcini poate fi cerută de oricare din titularii acestui drept, iar C.V. era unica proprietară tabulară a imobilului, critica formulată de petiționară este nefondată. Așa fiind, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale privind pe intimații D.V. și O.I., este temeinică și legală, urmând ca recursul declarat de petiționară să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiționara Ș.M.V. să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurenta petiționară să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara Ș.M.V. împotriva sentinței penale nr. 7/ S din 1 martie 2004 a Curții de Apel Brașov. Obligă pe recurenta petiționară la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2004.