ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3510/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3335 din 25 noiembrie 2002 a Judecătoriei Timișoara, a fost respinsă plângerea formulată de petiționara B.V.L. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată în dosarul nr. 6224/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, a rezoluției de respingere a plângerii dată în dosarul nr. 2166/P/2001 al parchetului de pe lângă aceeași judecătorie, a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale în același dosar și a rezoluției de respingere a plângerii dată în dosarul nr. 2051/P/2001 de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Prin decizia penală nr. 204 din 11 aprilie 2003, Tribunalul Timiș a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentă, iar prin decizia penală nr. 472 R din 12 iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul petentei și casând sentința și hotărârea instanței de apel, a trimis cauza la primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru competentă soluționare. Petenta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei instanței de recurs, motivând că nu i-au fost luate în considerare probele depuse. Prin decizia penală nr. 1117/ R din 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, contestația în anulare și a obligat-o pe contestatoare să plătească statului 250.000 lei cheltuieli judiciare.

La data de 25 noiembrie 2003, petenta a depus o contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii, invocând probleme de fapt, legate de obiectul dosarelor anterioare. Prin decizia penală nr. 203 din 10 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare, ca nefondată și a obligat-o pe petentă să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare. Se motivează că elementele de fapt invocate de petentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, petenta a declarat recurs, referindu-se la elemente care au mai fost invocate anterior în fazele procesuale. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 392 alin. ultim C. proc.

pen., sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului. Aceste prevederi au aplicabilitate numai în cazul contestației în anulare bazată pe dispozițiile art. 384 lit. d) C. proc. pen., când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, ceea ce însă nu s-a constatat în cauză. Contestația în anulare formulată de petentă, a privit decizia instanței de recurs și corect a fost soluționată tot prin decizie. Cum decizia formulată este definitivă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Astfel, decizia respectivă, pronunțată în contestația în anulare, nu figurează printre hotărârile care pot fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 alin. (1) C. proc.

pen. De asemenea, nu intră în prevederile art. 29 pct. 2 C. proc. pen., cu privire la cazurile în care Înalta Curte de Casație și Justiție judecă ca instanță de recurs. Recursul declarat de petenta B.V.L. fiind deci inadmisibil, urmează în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să fie respins, ca atare. Totodată, urmează a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnata B.V. împotriva deciziei nr. 203 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, ca inadmisibil. Obligă pe recurenta condamnată să plătească statului suma de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2004.