Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2004

HOTĂRÂRE
01.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 293 din 22 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7915/2002, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.A. la 12 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave. În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de emitere de C.E.C. - uri cărora le lipsesc unul din elementele esențiale, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute fără aplicarea vreunui spor. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatului C.G. la 12 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., tribunalul a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

A prelungit măsura arestării preventive a inculpaților pe o durată de 30 zile, de la 24 octombrie 2003 până la 22 noiembrie 2003 pentru inculpații I.A. și C.G. S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata arestării preventive de la 21 decembrie 2002 la zi, pentru inculpatul I.A. și de la 22 aprilie 2003 la zi, pentru inculpatul C.G. A obligat inculpații, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L. Arad, să plătească următoarele despăgubiri civile: părții civile S.C. D.I.C. S.A. Lugoj – 381.561.600 lei; S.C. P. S.A. Moinești – 531.035.283 lei; S.C. F. S.R.L. Aninoasa – 833.000.000 lei; S.C. I.S. S.A. Câmpia Turzii – 99.972.281 lei; S.C. F. S.A. Brașov – 95.760.217 lei; S.C.

C. S.A. Giurgiu – 338.206.530 lei; S.C. A. S.R.L. Iratoșu – 81.047.010 lei; S.C. G.C. S.R.L. Arad – 100.000.000 lei; S.C. C. S.R.L. Arad – 83.257.000 lei, cu dobânda legală de referință stabilită de B.N.R.; S.C. R.P.C. S.R.L. Miercurea Nirajului – 466.133.948 lei cu dobânda legală de referință stabilită de B.N.R. A obligat pe inculpatul I.A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L. Arad, să plătească părții civile S.C. R.R. S.A. Constanța – 940.050.421 lei, contravaloare marfă și penalități. A obligat inculpatul C.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L. Arad să plătească părții civile S.C. E. S.R.L. București – 1.634.550.391 lei; S.C. D. S.R.L. Arad – 208.880.000 lei; S.C.

M.P. S.R.L. Dej – 399.676.578 lei; S.C. S.R. S.R.L. Timișoara – 385.912.538 lei cu dobânda legală de referință stabilită de B.N.R.; S.C. T.G. S.A. București, sucursala Timișoara – 114.257.491 lei; S.C. B.T. S.R.L. Timișoara – 175.915.164 lei; S.C. C.A. S.A. Câmpia Turzii – 101.760.039 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate. Au fost respinse cererile părților civile de instituire a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților. Au fost anulate următoarele înscrisuri: fila C.E.C. seria BM 303 00307187 emis la 15 mai 2002. beneficiarului S.C. A. S.R.L. Arad; fila C.E.C. seria BM 303 00307200 emis la 15 mai 2002, beneficiarului S.C.

D. S.R.L. Arad; fila C.E.C. seria BM 303 00307213 emis la 14 mai 2002, beneficiarului S.C. M.P. S.R.L. Dej; fila C.E.C. seria BA 303 00362728 emis la 17 mai 2002, beneficiarului S.C. G.C. S.R.L.; fila C.E.C. seria BA 303 00362755 emis la 13 mai 2002, beneficiarului S.C. C. S.R.L. Arad; fila C.E.C. seria BM 303 00307180 emis la 27 mai 2002, beneficiarului S.C. R.P. COM S.R.L. Miercurea Nirajului; fila C.E.C. seria BA 303 00362751 emis la 20 mai 2002, beneficiarului S.C. R.P.C. S.R.L. Miercurea Nirajului; fila C.E.C. seria BM 303 00307197 emis la 24 mai 2002, beneficiarului S.C. S.R. S.R.L. Timișoara; fila C.E.C. seria BM 303 00307192 emis la 17 mai 2002, beneficiarului S.C. T.G. S.A. Timișoara; fila C.E.C.

seria BM 303 00307191 emis la 16 mai 2002, beneficiarului S.C. B.T. Timișoara; fila C.E.C. seria BA 303 00362727 emis la 14 mai 2002, beneficiarului S.C. C.A. S.A. Câmpia Turzii; fila C.E.C. seria BA 303 00362760 emis la 22 mai 2002, beneficiarului S.C. F. S.A. Brașov; fila C.E.C. seria BA 303 00362729 emis la 24 mai 2002, beneficiarului S.C. C. S.A. Giurgiu; fila C.E.C. seria BA 303 00362754 emis la 20 mai 2002, beneficiarului S.C. E. S.R.L. București; fila C.E.C. seria BM 303 00307216 emis la 20 mai 2002, beneficiarului S.C. E. S.R.L. București; fila C.E.C. seria BA 303 00362761 emis la 22 mai 2002, beneficiarului S.C. E. S.R.L. București; fila C.E.C. seria BM 303 00307215 emis la 24 mai 2002, beneficiarului S.C.

D.I.C. S.A. Lugoj; fila C.E.C. seria BM 303 00307188 emis la 17 mai 2002, beneficiarului S.C. P. S.A. Moinești; fila C.E.C. seria BM 303 00307204 emis la 15 mai 2002, beneficiarului S.C. F. S.R.L. Aninoasa; fila C.E.C. seria BA 303 00362726 emis la 10 mai 2002, beneficiarului S.C. I.S. S.A. Câmpia Turzii; fila C.E.C. seria BA 303 00362753 emis la 13 mai 2002, beneficiarului R.R.C. Petromidia. A obligat inculpații să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L. Arad, câte 11.250.000 lei cheltuieli judiciare. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, în contul B.A. Arad, a sumei de 300.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: La începutul anului 2002, cei doi inculpați s-au întâlnit în municipiul Arad și au hotărât să înființeze o firmă având ca obiect de activitate principal, comerțul, inculpatul C.G.

dispunând de bani în acest sens. În acest scop, inculpatul C.G. a luat legătura telefonic cu martora J.M.L., care dăduse un anunț în ziar pentru vânzarea S.C. A. S.R.L. Arad. După stabilirea amănuntelor, cei doi s-au întâlnit la Camera de Comerț, unde a venit și inculpatul I.A. și despre care inculpatul C.G. a spus că va fi patronul firmei iar el finanțatorul. Actele au fost perfectate și suma de 2.000.000 lei ca preț a fost predată martorei de către inculpatul C.G. Acest inculpat a luat legătura cu martorul Ș.O., reprezentantul S.C. C. S.A. Arad, care avea închiriat spațiul situat în Arad. Urmare a discuțiilor purtate, martorul sus-menționat a subînchiriat acest spațiu la S.C. A. S.R.L. Arad, încheindu-se contractul nr. 1 din 19 februarie 2002, semnat de inculpatul I.A.

S-a eliberat S.C. A. S.R.L. certificatul de înregistrare seria A nr. 0125263 din 21 februarie 2002, având codul unic de înregistrare 11271854 și conform statutului inculpatul I.A. era asociat unic. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității, în luna aprilie 2002, a fost angajată martora D.R., în calitate de secretară, aceasta arătând că inculpatul I.A. era director general, iar P.N. director comercial, documentele contabile fiind ținute de inculpatul I.A. În aceste condiții, la sfârșitul lunii martie 2002, a fost angajat în calitate de merceolog martorul M.I., cu convenție, pe o perioadă de probă, având ca atribuții achiziționarea de diverse mărfuri din țară. Acestuia i s-a dat o carte de vizită în care apărea cu titulatura: director economic.

La sediul firmei, martorul l-a cunoscut pe reprezentantul acesteia, inculpatul C.G. care s-a prezentat sub numele de P.N. și apoi pe inculpatul I.A. După stabilirea cadrului legal al societății și angajarea personalului, inculpații au început derularea activității. Astfel, în data de 9 mai 2002, inculpatul I.A. l-a contactat telefonic pe martorul M.I., solicitându-i să vină la firmă. Aici, i s-a comunicat că trebuie să cumpere o cantitate de parchet laminat de la S.C. A.N. S.R.L. și i-a dat un C.E.C. în alb, semnat și ștampilat. În prealabil reprezentanții S.C. A. S.R.L. Arad au fost în legătură cu martorul L.C., patronul S.C. A.N. S.R.L. Arad, privind achiziționarea parchetului. La sediul S.C.

A.N. S.R.L., împreună cu martorul M.I., au mers martorii B.P.G. și I.R. (beneficiarii unor lucrări de construcții efectuate de cetățeanul italian) și au ales parchetul. Pentru că marfa aleasă nu era în depozit în cantitate suficientă s-a amânat livrarea acesteia la o dată ulterioară, martorul M.I. lăsând la sediul S.C. A.N. S.R.L. Arad, fila C.E.C. La 12 mai 2002, inculpatul C.G. i-a telefonat martorului M.I. și i-a spus că trebuie ridicat parchetul de la S.C. A.N. S.R.L., lucru care s-a întâmplat, parchetul fiind transportat de firma furnizoare la depozitul din str. Independenței. S-a întocmit factura fiscală nr. 83394748 din 15 mai 2002 și s-a completat fila C.E.C. seria BM 303 00307797 cu data emiterii la 15 mai 2002 și fiind introdusă spre plată la B.R.D.

a fost refuzată pentru motivul lipsă disponibil în cont. Acest parchet a fost vândut de S.C. A. S.R.L. Arad, martorei I.R. conform facturii fiscale nr. 0761647 din 11 mai 2002 cu un preț sub cel de cumpărare. Partea vătămată S.C. A.N. S.R.L. Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 81.047.010 lei și în fața instanței și-a precizat pretențiile la suma de 87.000.000 lei. La începutul lunii mai 2002, martorul S.S., director vânzări la S.C. D. S.R.L. Arad, a fost contactat de martorul M.I. care i-a spus că este interesat de cumpărarea unei cantități de carburanți. În acest sens, la sediul acesteia au venit martorul M.I. și inculpatul C.G., care s-a prezentat sub numele de P.N.

și după discuții au convenit cumpărarea unei cantități de carburanți, care a fost transportată la stația P.T. cu autovehiculele furnizorului, fiind prezent inculpatul C.G. S-a întocmit factura fiscală nr. 0413603 din 8 mai 2002 pentru suma de 308.880.000 lei, din care s-a achitat în numerar suma de 100.000.000 lei, iar pentru diferența de 208.880.000 lei s-a emis fila C.E.C. seria BM nr. 303 00307200 din 15 mai 2002. Fiind introdusă spre plată la B.R.D., a fost refuzată cu motivarea, lipsă disponibil în cont. Anterior datei scadenței, inculpatul C.G. l-a contactat pe martorul S.S. solicitându-i să nu introducă fila C.E.C. în bancă pentru că a intrat în interdicție bancară și va plăti prin ordin de plată, dar reprezentantul S.C.

D. S.R.L. Arad, deși l-a contactat pe acesta, nu l-a mai găsit. Partea vătămată S.C. D. S.R.L. Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 208.880.000 lei reprezentând prejudiciu nereparat. În baza a două comenzi transmise prin fax, în luna aprilie 2002, de către S.C. A. S.R.L. Arad, S.C. M.P. S.R.L. Dej a livrat acesteia marfă (plase sudate) transportul acesteia făcându-se cu autovehiculele furnizorului și fiind însoțite de martorii R.A. și T.F. Tranzacțiile și discuțiile telefonice au fost purtate de inculpatul C.G. care s-a prezentat sub numele de P. și acesta a însoțit delegații la depozitul unde au descărcat marfa; s-au întocmit facturile fiscale nr. 9947367 din 22 aprilie 2002 în valoare de 233.410.598 lei și nr. 9947574 din 28 aprilie 2002 în valoare de 174.265.980 lei.

Din suma totală, s-a achitat în numerar suma de 8.000.000 lei, iar pentru diferența de 399.676.578 lei s-au emis filele C.E.C. seria BM nr. 303 00307213 cu scadența la 14 mai 2002 și seria BM nr. 303 00307181 cu scadența la 15 mai 2002, acestea fiind înmânate delegaților furnizoarei de către inculpatul C.G. ca mijloc de plată a mărfii livrate. Cele două file C.E.C. au fost respinse la plată din lipsă totală de disponibil în cont. Partea vătămată M.P. S.R.L. Dej, s-a constituit parte civilă cu suma de 399.676.578 lei. Între S.C. A. S.R.L. Arad și S.C. G.C. S.R.L. Arad s-au derulat mai multe tranzacții vizând cumpărarea-vânzarea de materiale de construcții și la 30 aprilie 2002 s-a făcut o compensare a datoriilor reciproce ale societăților.

În urma acestei compensări s-a stabilit că S.C. A. S.R.L. Arad avea o datorie către S.C. G.C. S.R.L. Arad de 72.254.393 lei. Urmare a intervenției martorului B.L., reprezentantul S.C. G.C. S.R.L. Arad, inculpatul C.G. i-a dat acestuia fila C.E.C. seria BA nr. 303 00362728 cu scadență la 17 mai 2002 pentru suma de 100.000.000 lei. Aceasta a fost introdusă la plată la B.R.D. și refuzată, lipsă totală de disponibil în cont. Conform declarației martorului B.L., fila C.E.C. reprezintă mijloc de plată pentru marfa livrată și a fost completată de inculpatul C.G. și semnată și ștampilată de inculpatul I.A. Partea vătămată S.C. G.C. S.R.L. Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat.

La data de 13 mai 2002, inculpatul C.G. l-a chemat pe martorul M.I. și l-a trimis la S.C. C. S.R.L. Arad pentru a achiziționa diferite bunuri, sens în care inculpatul I.A. i-a dat acestuia o filă C.E.C. semnată și ștampilată. La sediul S.C. C. S.R.L., martorul M. a luat legătura cu reprezentantul acesteia, martorul B.M. și a achiziționat diferite aparate electrocasnice pentru care s-au întocmit facturile fiscale nr. 2409343 din 13 mai 2002, nr. 2889414 din 13 mai 2002 și nr. 6186409 din 13 mai 2002, în valoare totală de 83.257.000 lei. Mărfurile au fost transportate cu autovehiculele furnizorului și martorul M.I. a predat martorei V.M. fila C.E.C. seria BA 303 00362755 care a completat-o, data scadenței fiind 13 mai 2002. După introducerea la plată fila C.E.C.

a fost refuzată, lipsă totală de disponibil în cont. În faza de urmărire penală partea vătămată S.C. C. S.R.L. Arad s-a constituit parte civilă cu suma de 83.257.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat. În fața instanței partea civilă și-a precizat pretențiile la suma de 90.569.890 lei, reprezentând prejudiciu reactualizat la cursul Euro la nivelul B.N.R. din 28 noiembrie 2002. Cu ocazia dezbaterii partea civilă a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 104.682.000 lei, reactualizată la cursul Euro în prezent de 38.500 lei. La începutul lunii aprilie 2002, inculpatul C.G., prezentându-se sub numele de P., a contactat telefonic S.C. R.P.C. S.R.L. Miercurea Nirajului, unde s-a interesat de achiziționarea unui utilaj, motostivuitor și după trimiterea ofertei de preț, utilajul respectiv a fost trimis la S.C.

A. S.R.L. Arad cu autovehicolul furnizoarei condus de martorul S.I. Acest martor a fost așteptat la intrarea în Arad de inculpatul C.G. însoțit de martorul M.I. și inculpatul I.A. și după descărcarea mărfii, inculpatul C.G. i-a dat șoferului fila C.E.C. seria BM 303 00370180 cu scadență la 27 mai 2002 și contractul semnat de inculpatul I.A. Cu ocazia acestei livrări la S.C. A. S.R.L. Arad a fost emisă o comandă pentru un alt utilaj care a fost livrat în aceleași împrejurări. Pentru cele două utilaje vândute s-au întocmit facturile fiscale nr. 1587488 din 19 aprilie 2002 și nr. 1585008 din 8 aprilie 2002 în valoare totală de 466.133.948 lei. Cele două file C.E.C. emise, cea anterior menționată și cea cu seria BA 303 00362751 scadentă la 20 mai 2002 au fost introduse la B.N.R.

unde au fost refuzate, lipsă totală de disponibil în cont. Partea vătămată R.P.C. S.R.L. Miercurea Nirajului s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 466.133.948 lei și în fața instanței a solicitat în plus și indicele de devalorizare a monedei naționale de la data comiterii faptei și până la plata efectivă a prejudiciului. La data de 7 mai 2002, inculpatul C.G., prezentându-se sub numele P., a contactat telefonic S.C. S.R. S.R.L. Timișoara unde a discutat cu martora O.E. privind achiziționarea unor mărfuri. În urma discuțiilor S.C. A. S.R.L. Arad a trimis o comandă fermă și la 13 mai 2002 furnizoarea i-a anunțat că poate onora comanda. În aceste împrejurări inculpatul C.G.

a închiriat un autocamion de la S.C. C. S.A. Arad, condus de martorul N.G., căruia i-a dat o filă C.E.C. semnată și ștampilată. Acest martor s-a prezentat la S.C. S.R. S.R.L. Timișoara de unde a ridicat marfa conform facturii fiscale nr. 3323519 din 13 mai 2002 în valoare de 385.912.538 lei și a predat fila C.E.C. seria BM 303 0037197 scadentă la 24 mai 2002 care a fost completată de reprezentantul furnizoarei. În Arad marfa a fost descărcată la depozitul situat pe str. Independenței. După introducerea la plată a filei C.E.C., aceasta a fost refuzată, lipsă disponibil în cont. Partea vătămată S.C. S.R. S.R.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 385.912.538 lei în faza de urmărire penală. În fața instanței a solicitat și dobânda legală reprezentând taxa de scont a B.N.R.

stabilită la data scadenței 25 mai 2002 până la plata efectivă a sumei. Ulterior a solicitat suma de 430.745.345 lei contravaloarea a 12425,94 Euro la cursul din 19 decembrie 2002 și 1.000 Euro cheltuieli de judecată. La data de 9 mai 2002, inculpatul C.G., prezentându-se sub numele P.N. director economic al S.C. A. S.R.L. Arad, a contactat telefonic S.C. T.G. S.A. București, sucursala Timișoara și a discutat cu martorul D.D., interesându-se de achiziționarea unor anvelope. Urmare acestei discuții, la 10 mai 2002, la sediul S.C. T.G. S.A. Timișoara s-a prezentat martorul N.G., șofer la S.C. C. S.A. Arad și al cărei autovehicul a fost închiriat de S.C. A. S.R.L. Arad, care a încărcat marfa conform facturii fiscale nr. 706891 din 12 mai 2002 și a lăsat comanda și delegația emise de S.C.

A. S.R.L. Arad. Pentru plata sumei de 114.257.491 lei, martorul N.G. a predat fila C.E.C. seria BM 303 00307192 scadentă la 17 mai 2002 (primită de la inculpatul C.G., ștampilată și semnată), care a fost completată de martora H.M.C. la celelalte rubrici. Fila C.E.C. a fost introdusă la plată și refuzată, pentru lipsă totală de disponibil în cont, client aflat în interdicție bancară. Prin infracțiune s-a cauzat părții vătămate S.C. T.G. S.A. București, sucursala Timișoara un prejudiciu în valoare de 114.257.491 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal. În data de 9 mai 2002, la sediul S.C. B.T. S.R.L. Timișoara s-a prezentat martorul N.G., trimis de inculpatul C.G.

pentru a achiziționa anvelope. În aceste condiții martora G.I. a luat legătura cu inculpatul C.G., care s-a prezentat sub numele de P. și au stabilit cantitatea mărfurilor solicitate și modalitate de plată, despre care inculpatul C.G. a asigurat-o că dispune de banii necesari, iar fila C.E.C. se află la delegat. Astfel, s-a eliberat marfa conform facturii fiscale nr. 1754 din 9 mai 2002 în valoare de 175.915.164 lei. M.N.G. a predat fila C.E.C. seria BM 303 0037191 scadentă la 15 mai 2002, care a fost completată de martora G.I. Fiind introdusă la plată, B.R.D. a refuzat onorarea cu mențiunea lipsă totală de disponibil în cont. Partea vătămată S.C. B.T. S.R.L. Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 174.915.164 lei.

În data de 10 mai 2002, inculpatul C.G. l-a trimis pe martorul M.I. la Câmpia Turzii, unde urma să se întâlnească cu numitul Ș.V. care îl va conduce la S.C. C. Arieșul S.A., pentru achiziționare de marfă și i s-a dat martorului comandă și filă C.E.C. Pentru că unitatea furnizoare nu a avut relații comerciale cu S.C. A. S.R.L. Arad, contabilul șef al acesteia, N.G. a verificat la B.R.D. Turda situația firmei și aflând că nu este în interdicție de plată, a eliberat marfa conform facturilor fiscale nr. 9983173 din 10 mai 2002 și nr. 9983191 din 13 mai 2002 în valoare totală de 101.760.033 lei. Marfa a fost ridicată de numitul Ș.V., iar martorul M.I. a predat fila C.E.C. seria BA 303 00362727 care era doar semnată și ștampilată, celelalte mențiuni fiind completate de martorul Z.V.

Fila C.E.C. a fost introdusă spre decontare la B.R.D., dar refuzată cu mențiunea lipsă totală de disponibil în cont. Partea vătămată S.C. C.A. S.A. Câmpia Turzii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 101.760.039 lei prejudiciu reparat. În luna martie 2002, inculpatul C.G. a contactat telefonic S.C. F. S.A. Brașov și a solicitat achiziționarea unei cantități de marfă, care a fost ridicată la 1 aprilie 2002 de martorul M.I., conform facturii fiscale nr. 6653516 din 29 martie 2002 în valoare de 48.290.809 lei și care a fost achitată cu fila C.E.C. seria BM 303 0037202. Ulterior inculpatul C.G. care s-a prezentat sub numele de P.N. a solicitat cumpărarea altei cantități de marfă, sens în care la sediul furnizoarei s-a prezentat martorul I.Șt., conducător auto, căruia i s-a eliberat marfa conform facturii fiscale nr. 6653753 din 14 mai 2002 în valoare de 95.760.217 lei.

De menționat că marfa a fost transportată cu autovehiculul aparținând S.C. T.D.G. S.R.L. Giarmata, județul Timiș, închiriat prin intermediul inculpatului C.G. La primirea mărfii martorul I.Șt. a înmânat fila C.E.C. seria BA 303 00362760, semnată și ștampilată și care a fost completată la celelalte rubrici de martora N.V., data scadenței fiind 22 mai 2002. Fiind introdusă spre decontare la B.R.D. fila C.E.C. a fost refuzată cu mențiunea lipsă totală de disponibil, trăgător în interdicție bancară. Marfa a fost descărcată în prezența inculpatului I.A. și ulterior a fost vândută la S.C. G.C. S.R.L. Arad, la S.C. S. S.R.L. Arad și la S.C. C.C. S.R.L. Arad. Prin infracțiune s-a cauzat părții vătămate S.C.

F. S.A. Brașov un prejudiciu în valoare de 95.750.217 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal. La începutul lunii aprilie 2002, inculpatul I.A. a luat legătura cu reprezentanții S.C. C. S.A. Giurgiu, arătându-se interesat de achiziționarea unui motostivuitor. După încheierea tratativelor, la 13 mai 2002 martorul M.I. s-a prezentat la unitatea furnizoare de unde a ridicat motostivuitorul conform comenzii și contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți. S-a întocmit factura fiscală nr. 120571 din 13 mai 2002 în valoare de 483.056.610 lei, din care s-a achitat cu ordinul de plată nr. 606, suma de 144.850.151 lei. Pentru diferența de 338.206.530 lei, s-a predat de către martorul M.I.

fila C.E.C. seria BA 303 00362729, semnată și ștampilată de S.C. A. S.R.L. Arad, care la celelalte rubrici a fost completată de martora M.B.L. Fiind introdusă la plată la 24 mai 2002, data scadenței, a fost refuzată cu mențiunea lipsă totală de disponibil în cont, trăgător în interdicție bancară. Transportul s-a efectuat de martorul M.F., cu autocamionul aparținând S.C. U.T. S.R.L. Arad și motostivuitorul a fost descărcat pe str. Independenței din Arad, în prezența inculpatului C.G. Partea vătămată S.C. C. S.A. Giurgiu s-a constituit parte civilă cu suma de 338.206.530 lei, prejudiciu nerecuperat. La sfârșitul lunii aprilie 2002, inculpatul C.G. l-a cunoscut prin intermediul unei cunoștințe, pe martorul J.I.

și s-a arătat interesat de achiziționarea unor produse petroliere. În acest sens inculpatul C.G. i-a dat martorului J.I. o filă C.E.C. semnată și ștampilată. Acest martor s-a prezentat la S.C. E. S.R.L. București, unde a luat legătura cu martorul M.G., pe care-l cunoștea și a solicitat în numele S.C. A. S.R.L. Arad, achiziționarea de produse petroliere. În aceste condiții, s-au luat mărfuri conform facturilor fiscale nr. 7650782 din 13 mai 2002, nr. 7650788 din 25 mai 2002, nr. 7650784 din 14 mai 2002, în valoare totală de 1.634.500.391 lei. Pentru această sumă s-au înmânat reprezentanților S.C. E. S.R.L. București filele C.E.C. seria BA 303 00362754 scadentă la 20 mai 2002, seria BM 303 00307216, scadentă la 20 mai 2002 și seria BA 303 00362761, scadentă la 22 mai 2002. Toate aceste file au fost refuzate la plată cu mențiunea lipsă disponibil, client în interdicție bancară.

Marfa a fost descărcată la stația P. din comuna Turnu, județul Arad, fiind prezent inculpatul C.G., care s-a recomandat martorului C.C. cu numele de P.N. Partea vătămată S.C. E. S.R.L. București s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.634.550.391 lei. La sfârșitul lunii aprilie 2002, inculpatul I.A. l-a trimis pe martorul M.I. la S.C. D.I.C. S.A. Lugoj, pentru achiziționare de marfă. Martorul a prezentat reprezentanței societății furnizoare comanda, delegația și fila C.E.C. seria BM 303 00307215, semnată și ștampilată. Urmare acestui fapt, s-a livrat către S.C. A. S.R.L. Arad diverse cantități de marfă cu autovehicule închiriate de această firmă de la S.C. T.B. S.R.L. Carani, județul Timiș, I.G.

și B.V., fiind întocmită factura fiscală nr. 5428006 din 25 aprilie 2002, în valoare de 381.561.600 lei. Martora M.J. a completat celelalte rubrici ale filei C.E.C., fiind introdusă spre decontare la 24 mai 2002, data scadenței, însă a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil în cont, trăgător, în interdicție bancară. Inculpatul C.G., care s-a prezentat drept P.N., a fost cel care a organizat transportul mărfurilor. Partea vătămată S.C. D.I.C. S.A. Lugoj s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 381.561.600 lei. La data de 9 mai 2002, reprezentanții S.C. A. S.R.L. Arad, fără a se putea identifica care anume, au luat legătura telefonic cu S.C. P. S.A. Moinești și au solicitat livrarea de produse petroliere.

Conform înțelegerii s-a prezentat martorul J.I. și a ridicat cu autocisterna condusă de martorul I.A., produse petroliere conform facturii fiscale nr. 2107016 din 9 mai 2002 în valoare de 531.035.283 lei. Pentru plata acesteia s-a predat de către martorul J.I. fila C.E.C. seria BM 303 00307188, având ca dată scadentă 17 mai 2002, semnată și ștampilată de S.C. A. S.R.L. Fiind introdusă spre decontare fila C.E.C. sus-menționată, a fost refuzată la plată de B.R.D., cu mențiunea lipsă totală de disponibil în cont, trăgător în interdicție bancară. Marfa achiziționată a fost vândută S.C. T.O. S.R.L. din localitatea Sâmbăteni, cu un preț mai mic decât cel de achiziționare. Prin infracțiune s-a cauzat părții vătămate S.C.

P. S.A. Moinești un prejudiciu în valoare de 531.035.283 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă. La data de 3 aprilie 2002, martorul M.I. a fost trimis de inculpatul C.G. la S.C. F. S.R.L. Aninoasa, pentru cumpărarea unui utilaj, sens în care a primit un C.E.C. semnat și ștampilat. La S.C. F. S.R.L. Aninoasa, utilajul a fost încărcat într-un autocamion închiriat de S.C. A. S.R.L. și s-a întocmit factura fiscală nr. 5438156 din 4 aprilie 2002 în valoare de 833.000.000, iar martorul M.I. a predat fila C.E.C. seria BM 303 00307204, având scadența la 15 mai 2002. Această filă C.E.C. a fost returnată la decontare cu mențiunea lipsă totală disponibil în cont. La Arad, marfa a fost preluată de ambii inculpați și apoi vândută la S.C.

G.C. S.R.L. Arad, care la rândul său a vândut-o S.C. E. S.R.L., localitatea Șiria, județul Arad. Partea vătămată S.C. F. S.R.L. Aninoasa, s-a constituit parte civilă cu suma de 833.000.000 lei solicitând eventual restituirea în natură a utilajului. În data de 2 mai 2002, inculpatul I.A. l-a trimis pe martorul M.I. la S.C. I.S. Câmpia Turzii, pentru a achiziționa marfă, dându-i în acest sens comanda și o filă C.E.C. semnată și ștampilată. Urmare a comenzii nr. 231 din 8 mai 2002, S.C. I.S. Câmpia Turzii a livrat către S.C. A. S.R.L. Arad, marfă conform facturii fiscale nr. 3812343 din 10 mai 2002, în valoare totală de 99.972.281 lei. Pentru plata acestei sume martorul M.I. a predat furnizoarei fila C.E.C.

seria BA 303 0036227226, scadentă la 10 mai 2002, care a fost refuzată la plată cu mențiunea lipsă totală disponibil. Marfa a fost descărcată la depozitul S.C. A. S.R.L. Arad în prezența inculpatului C.G. Partea vătămată I.S. Câmpia Turzii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 99.972.281 lei. În data de 12 mai 2002, inculpatul I.A. s-a prezentat la sediul S.D.C. R.R.C.P. S.A., pentru a achiziționa produse petroliere. Astfel, între unitatea furnizoare și S.C. A. S.R.L. Arad, reprezentată de inculpatul I.A., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 290/2002 și în baza acestuia s-a livrat marfă conform facturii fiscale nr. 12237069 din 13 mai 2002, în valoare de 625.216.227 lei.

Pentru plata acestei facturi s-a predat de către inculpatul I.A. fila C.E.C. seria BA 303 00362753, scadentă la 13 mai 2002, care a fost refuzată la plată, cu mențiunea, lipsă totală disponibil în cont. Partea vătămată S.C. R.R.C.P. S.A., în prezent S.C. R.R. S.A. Constanța s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 940.050.421 lei, reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere calculate conform contractului încheiat între părți. Împotriva sentinței penale nr. 293 din 22 octombrie 2003 au declarat apel inculpații și partea civilă S.C. S.R. S.R.L. Timișoara. Inculpații au susținut în apelul lor, că greșit nu au fost trași la răspundere adevărații vinovați și că cercetarea penală s-a făcut în lipsa lor (a inculpaților) solicitând casarea sentinței și restituirea dosarului la parchet, în vederea completării și extinderii urmăririi penale.

Partea civilă S.C. S.R. S.R.L. a criticat sentința pentru neacordarea cheltuielilor judiciare. Prin decizia penală nr. 420/ A din 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de partea civilă sus-menționată, a desființat parțial sentința și rejudecând, a obligat solidar inculpatul C.G. și partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L., la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 33.254.000 lei, către partea civilă apelantă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați și i-a obligat să plătească statului câte 500.000 lei cheltuieli judiciare și câte 500.000 lei onorariu apărător oficiu. În fine, a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus timpul arestării preventive de la 22 octombrie 2003. Totodată, a prelungit arestarea preventivă cu 60 zile.

Decizia a fost recurată de către cei doi inculpați, susținându-se de către inculpatul I.A. că inițiativa și contribuția cea mai mare la comiterea infracțiunilor a avut-o celălalt inculpat, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și restituirea dosarului la parchet, pentru completarea urmăririi penale, sau în subsidiar, redozarea pedepsei. Recursul este nefondat. Din examinarea dosarului cauzei, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate. Nu se impune casarea hotărârilor pronunțate în cauză și restituirea cauzei la procuror, deoarece cu privire la inculpați faptele pentru care au fost condamnați sunt deplin clarificate și bine reținute.

Nici pentru extinderea procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane nu se impune restituirea, întrucât procurorul nu a făcut o cerere în privința extinderii, iar potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului I.A., aceasta este bine individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind corespunzătoare cu gravitatea faptelor săvârșite, față de cuantumul mare al pagubelor și de modul în care a acționat, precum și față de gradul sporit de pericol social al inculpatului, recidivist și s-a sustras un timp de la urmărirea penală, ceea ce a determinat darea sa în urmărire generală.

În recursul său, inculpatul C.G. a susținut că la urmărirea penală nu a fost în măsură să-și exercite dreptul la apărare, deoarece nu a fost legal citat; nu s-au interpretat corect probele administrate și s-a ignorat faptul că el nu a reprezentat și angajat răspunderea S.C. A. care a avut ca unic asociat pe celălalt inculpat. A solicitat admiterea recursului și în principal, trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât fapta nu a avut consecințe deosebit de grave și redozarea pedepsei. Criticile sunt nefondate. Se constată că inculpatul C.G. nu s-a prezentat la urmărirea penală, pentru că s-a sustras, dar organele respective manifestând rol activ au clarificat prin probele administrate, în mod deplin, situația de fapt și vinovăția inculpaților.

Totodată, în mod justificat s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților. La instanțele de judecată, ambii inculpați au fost aduși de la locul de deținere și asistați, inculpatul C.G. de apărător ales și inculpatul I.A. de apărător din oficiu. Instanțele au analizat suficient probele administrate și au reținut corect vinovăția inculpaților. Susținerea acestuia, în sensul că nu poate răspunde în cauza de față, căci el nu a reprezentat societatea comercială, asociat unic al acesteia fiind celălalt inculpat a fost examinată de către instanțe și corect a fost respinsă ca neîntemeiată, avându-se în vedere modul concret în care a acționat, în fapt, în calitate de prepus al societății respective.

Încadrarea juridică a faptelor reținute este, de asemenea, corectă. Obiecțiunea, în sensul că greșit s-a reținut că înșelăciunea a avut consecințe deosebit de grave, nu este fondată, întrucât prejudiciul cauzat este mai mare de trei miliarde și potrivit art. 146 C. pen., se consideră că fapta a avut consecințe deosebit de grave. În fine, se constată că pedepsele sunt bine individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și se impune a se menține în cuantumul fixat, avându-se în vedere și starea de recidivă a inculpatului. Neconstatându-se nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursurile sunt nefondate urmând a se respinge ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Totodată, se va deduce din durata pedepselor aplicate, timpul arestării preventive, de la 21 decembrie 2002, pentru inculpatul I.A. și de la 22 aprilie 2003, pentru inculpatul C.G., până la data pronunțării prezentei decizii. Inculpatul C.G. va fi obligat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.A. va fi obligat la plata sumei de 1.800.000 lei, cu același titlu, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.A. și C.G. împotriva deciziei penale nr. 420/ A din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 21 decembrie 2002 la 1 iunie 2004, pentru inculpatul I.A. și de la 22 aprilie 2003 la 1 iunie 2004, pentru inculpatul C.G. Obligă pe inculpatul C.G. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul I.A. la plata sumei de 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3772/2012
Asupra recursurilor penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18/PI din 12 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5081/30/2011, în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) ș
ÎCCJ 2005-12-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7158/2005
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin sentința penală nr. 485 din 23 decembrie 2002 a Tribunalului Bacău s-au dispus următoarele: - inculpatul M.A.A. a fost condamnat, la 8 ani închisoare și 3
ÎCCJ 2010-09-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3060/2010
ă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere a unei file CEC fără completarea datelor esențiale, prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934. La individualizarea judiciară a pedepsei,
ÎCCJ 2010-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2010
înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și cu aplicarea art. 13 C.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., reținută în sarcina inculpatului Ș.M., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1)
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă