ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4371/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 24/ PI din 21 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea petentului K.I. introdusă prin mandatarul său I.L. împotriva rezoluției procurorului dată la data de 8 decembrie 2004, în dosarul nr. 1697/II/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținând soluția atacată. A fost obligat petentul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 30 martie 2004, dată în dosarul nr. 181/P/2004, s-a dispus, în temeiul art. 209 alin. (3) C. proc. pen., și art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen., neurmărirea penală față de magistrații judecători L.G., P.F. și C.I.L., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., iar pentru cea din urmă și pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen. În fapt, la data de 2 iunie 2004, prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petentul K.I., prin mandatarul său I.L. a solicitat cercetarea magistraților menționați pentru infracțiunile arătate, susținând că în mod nelegal i-a fost anulată, ca netimbrată, cererea pe care a formulat-o, iar dovada achitării taxei de timbru, respectiv chitanța a fost sustrasă din dosar. Ulterior, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția din data de 8 decembrie 2004, a respins plângerea petentului I.L.

împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior, de la același parchet, dată în dosarul nr. 181/P/2004 la 30 septembrie 2004. Împotriva soluției a făcut plângere petentul I.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Timișoara a apreciat, ca nefondată, plângerea, argumentându-se în sensul că neurmărirea penală împotriva celor trei judecătoare s-a dispus corect de către procuror atât timp cât magistrații respectivi nu au comis infracțiunile pentru care s-a plâns petentul I.L. Se mai reține de către instanță că nemulțumirile petentului față de hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele ce-l privesc, pot fi invocate în căile legale de atac puse la dispoziție de legiuitor, căi de atac pe care de altfel petentul le-a exercitat.

Cât privește infracțiunea de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., pentru care petentul a înțeles să se plângă susținând că una dintre cele trei magistrate, respectiv judecătoarea C.I.L. ar fi săvârșit-o, instanța reține că este o simplă afirmație rămasă nedovedită. În plus instanța mai reține că prin anularea, ca netimbrată, a cererii petentului, interesele acestuia nu au fost lezate atâta timp cât cererea părții adverse SC S.B. Timișoara, de obligare a executorului judecătoresc de a-i elibera actul de adjudecare a licitației din 5 noiembrie 2002 a fost respinsă, aspect dorit chiar de către petentul – intervenient în acea cauză. Împotriva sentinței Curții de Apel Timișoara a declarat recurs I.L.

în calitate de mandatar al d-lui K.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și rejudecarea pe fond a cauzei pentru motivele expuse pe larg în notele scrise. Recursul declarat de I.L. pentru mandatarul K.I. este inadmisibil. Verificând actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că, la data de 23 martie 2000, numiții K.I. și K.M., prin procura specială autentificată sub nr. 414 de către Biroul Notarului Public N.G. au împuternicit pe numitul I.L. să îi reprezinte în vederea obținerii titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 pentru suprafețele de teren de 50 ha. Și, respectiv, 38,71 ha situate în comuna Gătaia județul Timiș; să solicite restituirea în natură sau obținerea de despăgubiri pentru construcțiile mandanților.

De asemenea, a fost împuternicit mandatarul prin aceeași procură să participe la măsurători, la identificarea terenurilor, să ridice titlurile de proprietate și să intabuleze terenurile la judecătoria Cartea Funciară și, de asemenea, să-i reprezinte pe mandanți în fața instanței în situația neacordării drepturilor cuvenite, putând formula și susține acțiunea în revendicare. Ulterior, la data de 20 februarie 2003, printr-o procură generală autentificată sub nr. 328 de către Biroul Notarului Public N.G., numitul K.I. a mandatat pe I.L. să solicite restituirea în natură sau obținerea de despăgubiri pentru construcțiile existente sau demolate abuziv, care i-au aparținut, mandatarul fiind împuternicit să-l reprezinte pe mandant în toate acțiunile încă neprevizibile legate de bunurile sale, cu condiția să ceară în prealabil aprobarea în scris a acestuia pentru fiecare acțiune în parte.

Ca și în procura precedentă este împuternicit mandatarul să participe la măsurători, la identificarea terenurilor, să procedeze la intabularea acestora la Judecătoria C.F., să-l reprezinte pe mandant în fața instanței în situația neacordării drepturilor cuvenite, putând formula și susține acțiunea civilă în revendicare. Rezultă așadar, din analiza conținutului acestor procuri că mandatarul a fost împuternicit de mandant pentru a obține și verifica drepturile acestuia din urmă izvorâte din aplicarea Legii nr. 1/2000 și a actelor normative ulterioare ce reglementează reconstituirea dreptului de proprietate având posibilitatea să-l reprezinte în fața instanțelor civile în ipoteza neacordării drepturilor cuvenite.

În raport de conținutul acestor procuri, prin care sunt stabilite expres limitele mandatului și condițiile de reprezentare, Înalta Curte a pus în discuție la primul termen de judecată, respectiv 2 iunie 2005 calitatea mandatarului I.L. de a promova recursul în cauza penală de față și avându-se în vedere susținerile acestuia, în sensul că se află în posesia și a altor procuri speciale care îi conferă dreptul de a acționa și într-un atare proces, a acordat un nou termen de judecată pentru a se depune la dosar procurile respective. La termenul de judecată acordat, respectiv 14 iulie 2005, recurentul I.L. a depus la dosar un set de acte cuprinzând concluzii scrise și copia unei procuri generale autentificată sub nr. 687 din 20 iunie 2005 de Biroul Notarului Public I.L.

prin care este împuternicit să-l reprezinte pe numitul K.I., printre altele în orice proces civil sau penal, inclusiv în dosarul de față al cărui număr este indicat. Așadar, este evident că această din urmă procură a fost dată ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți a recursului de față și după punerea în discuție de către instanță a calității procesuale a recurentului. Ca urmare procura în discuție este un act încheiat pro causa, ulterior și care nu poate acoperi lipsa unui mandat special ce trebuie acordat pentru promovarea unei plângeri penale și a căilor de atac specifice cauzei de față, așa încât recursul formulat apare ca fiind declarat de o persoană fără calitate. La momentul la care a fost promovat recursul în cauză, mandatarul nu era împuternicit în acest sens.

De altfel, este de observat că nici cu ocazia formulării plângerii inițiale adresate Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și apoi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a solicitat cercetarea magistraților pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 și, respectiv, 242 C. pen., nu au fost respectate dispozițiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu a existat un mandat special, făcându-se referire exclusiv la procura autentificată sub nr. 414 din 23 martie 2000. Un atare mandat, intitulat impropriu „procură specială”, din al cărei conținut nu rezultă decât împuterniciri cu caracter general, de natura litigiilor civile, de administrație publică, precum și de neprezentare în fața instanțelor civile, nu dă dreptul la introducerea recursului de față, în materie penală pentru persoana care l-a emis.

Pentru aceste considerente, recursul apare ca fiind declarat de o persoană fără calitate în sensul că la momentul promovării căii de atac, recurentul nu avea calitatea de reprezentant legal al d-lui K.I. pentru cauza de față. Așa fiind, recursul va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul K.I. împotriva sentinței penale nr. 24/ I din 21 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 20 lei (200.000 lei) cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2005.