ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3261/2006

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 326 din 28 ianuarie 2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 11434/2004, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca rămasă fără obiect plângerea formulată de petiționarul R.I. împotriva ordonanței dată în dosarul nr. 233/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și a ordonanței dată în dosarul nr. 643/II/2/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată, petiționarul a solicitat infirmarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată în dosarul nr. 233/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

S-a mai reținut că în ședința publică din 17 decembrie 2004, precum și printr-o serie de înscrisuri depuse la dosar, petiționarul R.I. a învederat instanței că „renunță la plângerea formulată”, deoarece este mulțumit de soluția pronunțată de procuror. În aceste condiții, prima instanță a respins ca rămasă fără obiect plângerea formulată de petiționar și, luând în considerare că acesta se află în culpă procesuală, l-a obligat la plata onorariului de avocat către intimații K.V.P., I.M.F. și A.S.M., luându-se totodată act că celelalte părți nu au solicitat cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul R.I. care a apreciat-o ca fiind nelegală sub aspectul greșitei sale obligări la plata onorariului de avocat către intimați, întrucât cel care l-a determinat să formuleze plângere penală, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., este lichidatorul A.I., care fiind și principalul vinovat, trebuie să suporte aceste cheltuieli. Împotriva aceleiași sentințe au declarat recurs și intimații K.V.P., I.M.F. și A.S.M. care au criticat-o sub aspectul greșitei obligări a petiționarului R.I. la plata sumelor de câte 30 milioane lei către fiecare intimat, în realitate impunându-se obligarea acestuia la plata sumelor de câte 60 milioane lei către fiecare intimat, conform chitanțelor de onorariu avocat existente la dosar. Prin încheierea nr. 326 din 24 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 11434/2004, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimații K.V.P., I.M.F.

și A.S.M., dispunându-se îndreptarea erorii materiale din alin. (3) al minutei și totodată a dispozitivului sentinței penale nr. 326/2005 a Judecătoriei Timișoara, în sensul că petiționarul R.I. a fost obligat la câte 60.000.000 lei, în loc de câte 30.000.000 lei către cei trei intimați, fiind respinsă și cererea aceluiași petiționar de micșorare a onorariilor avocaților intimaților. Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 414/ R din 23 mai 2005 pronunțată în dosarul nr. 4345/2005, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.I. împotriva sentinței penale nr. 326 din 28 ianuarie 2005 și a încheierii nr. 326 din 24 martie 2005, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 11434/2004 și a luat act de retragerea recursurilor declarate de intimații K.V.P., A.S.M.

și I.F.M. Totodată, petiționarul R.I. a fost obligat să plătească intimaților câte 40.000.000 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat în recurs și 200.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva deciziei penale nr. 414/ R din 23 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș au formulat contestație în anulare contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. și C.N., înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 6447 din 27 iunie 2005. În motivarea contestației în anulare s-a susținut de către contestatori că, deși instanța de recurs avea obligația să-i citeze în cauză în calitate de intimați, a omis să facă aceasta și că nu a avut în vedere delegația depusă la dosar de apărătorul ales al contestatorilor, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

Prin decizia penală nr. 857 din 11 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6447/2005, Tribunalul Timiș, în baza art. 392 C. proc. pen., a respins contestația în anulare formulată de contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. și C.N. împotriva deciziei penale nr. 414/ R din 23 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 4345/P/2005. Fiecare contestator a fost obligat la plata sumei de câte 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, analizând contestația în anulare formulată de contestatori, a reținut că instanța are obligația de a stabili cadrul procesual legal pentru soluționarea oricărei cereri, în speță a cererii de recurs cu care a fost investită.

Potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces. Instanța de recurs a apreciat că în recursul declarat de petiționar, vizând doar problema cheltuielilor judiciare nu se impune citarea tuturor părților în cauză. Față de împrejurarea că doar intimații K.V.P., I.M.F. și A.S.M. au declarat recurs, instanța a dispus doar citarea acestora și a recurentului petiționar, respectând dispozițiile legale în materie. Totodată, instanța a apreciat că hotărârea contestatorilor de a apela la serviciile unui apărător ales, pentru a-i reprezenta într-o cauză în care nu au fost citați de către instanță pentru a participa și care în acest grad procesual – recurs, nu aveau nici o calitate, nu poate fi imputată petiționarului R.I.

Împotriva deciziei penale nr. 857/ R din 11 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. și C.N., care au solicitat admiterea contestației în anulare și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Prin decizia penală nr. 309/ R din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 12276/P/2005, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. și C.N. împotriva deciziei penale nr. 857 din 22 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș. A fost obligat fiecare recurent-contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500.000 lei.

Instanța de recurs a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 392 C. proc. pen., contestatorii nu mai aveau posibilitatea de a ataca hotărârea cu recurs, decizia pronunțată în contestație în anulare fiind definitivă, astfel că este inadmisibilă calea de atac promovată. Împotriva deciziei penale nr. 309/ R din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 1276/P/2005, au declarat un nou recurs contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. și C.N., fără a-l motiva în scris, iar la termenul acordat pentru judecarea recursului, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat pentru a-l susține. Recursul declarat de contestatori este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. În cauză, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu un nou recurs declarat de contestatori împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibile recursurile declarate de către aceiași contestatori.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare sunt definitive, legea, neprevăzând posibilitatea atacării acestora, cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs), astfel că recursul declarat de contestatori este inadmisibil și sub acest aspect. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385 1 C. proc.

pen., și art. 392 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatori împotriva deciziei penale nr. 309/ R din 15 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții contestatori la plata sumelor de câte 800.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii J.J., M.F., B.G., M.D., P.P., B.I., L.D., B.C. și C.N. împotriva deciziei penale nr. 309/ R din 15 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, în dosarul nr. 12276/P/2005. Obligă recurenții contestatori la plata sumelor de câte 80 RON (câte 800.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2006.