ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5657/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Câmpina la data de 15 septembrie 2003, reclamanta S.E. l-a chemat

în judecată pe pârâtul N.M., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să

constate că aceasta este proprietara imobilului, teren și casă situate în Breaza,

județul Prahova, în principal ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, și în

subsidiar, prin constatarea sporului de valoare adus imobilului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, în anul 1958, prin îngăduința organului de miliție a locuit într-o

construcție pe care o folosea ca magazie, aceasta fiind deteriorată, fără

instalații, iar prin contribuția sa, reclamanta a adus îmbunătățiri

substanțiale, din anul 1958 plătind impozitele aferente, comportându-se ca

proprietară și nefiind stânjenită în posesia imobilului, la care ulterior a

realizat instalație electrică, și a construit pe acel teren o cameră, bucătărie

etc.

A mai arătat reclamanta că imobilul

în litigiu a fost folosit de N.G., care avea un atelier pentru reparat

harnașamente și care, din anul 1948 nu mai locuia în Breaza.

În drept au fost invocate

prevederile art. 1837, art. 1847, art. 1890 C. civ.

Acțiunii reclamantei, pârâtul N.M.

i-a opus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată, arătând că imobilul a fost dobândit de tatăl său, N.G., conform

actului de vânzare autentificat sub nr. 618 din 7 septembrie 1936 și a

procesului-verbal de punere în posesie, și ulterior decesului acestuia, l-a

moștenit împreună cu mama sa, N.M., conform certificatului de moștenitor nr. 160/1960

din 6 martie 1961, primul în cotă de ¾ iar mama sa, în calitate de soție

supraviețuitoare în cotă de ¼.

Pârâtul a contestat situația de fapt

expusă în cererea de chemare în judecată, arătând că i-a permis reclamantei să

locuiască în imobil și că aceasta cunoștea situația juridică a imobilului.

La termenul din 5 noiembrie 2003,

(dosar 2627/2003 al Judecătoriei Câmpina) reclamanta a depus o precizare

solicitând constatarea nulității absolute, pentru fraudă la lege a contractului

de vânzare-cumpărare nr. 2164 din 3 octombrie 2003, prin care N.M. a vândut lui

N.C. cota indiviză de ¾ din imobilul situat în Breaza, județul Prahova,

teren în suprafață de 1258 mp și construcție.

În aceeași precizare a acțiunii,

reclamanta S.E. a arătat că, valoarea actuală a imobilului a sporit exclusiv

prin contribuția sa ca urmare a amenajărilor făcute și care au fost descrise,

fiind de două ori mai mare decât cea inițială, în ceea ce privește construcția,

aceasta fiind practic un alt edificiu.

Ulterior, la 14 noiembrie 2003,

printr-o altă precizare la cererea de chemare în judecată, reclamanta a mai

solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1286 din 16 octombrie 2003, încheiat între N.M. și N.C., cu privire la cota

indiviză de ¼ din același imobil pe care vânzătorul N.M. a dobândit-o ca

bun propriu, prin moștenire, de pe urma defunctei sale mame, N.M., conform

certificatului de moștenitor nr. 94 din 14 octombrie 2003.

Cauza de nulitate absolută a fost

indicată, pentru ambele contracte de vânzare-cumpărare, ca fiind frauda la

lege.

La ședința din 19 noiembrie 2003,

reclamanta a arătat că înțelege să mențină cererea principală, iar aceea prin

care și-a precizat acțiunea reprezintă, de fapt, o completare a petitului

acțiunii introductive de instanță.

Prin sentința civilă nr. 1160 din 26

mai 2004, Judecătoria Câmpina a anulat acțiunea precizată, ca insuficient

timbrată întrucât deși prin încheierea din 19 noiembrie 2003 s-a dispus de

către instanță a se timbra acțiunea cu privire la petitele privind: valoarea

îmbunătățirilor aduse imobilului, și constatarea nulității absolute a celor

două contracte de vânzare-cumpărare, reclamanta pe parcursul procesului nu și-a

îndeplinit obligația prevăzută de art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,

astfel cum a fost modificată.

S-a arătat în considerentele

sentinței civile că, în baza expertizelor administrate în cauză, valoarea

lucrărilor de îmbunătățiri, pretins efectuate de reclamantă se ridică la 8.250.000

lei, pentru terenul de 330 mp și de 94.716.884 lei, pentru celelalte

construcții și că, reclamanta avea obligația de a timbra cererea de chemare în

judecată în raport de aceste valori, având în vedere că nu a fost admisă

cererea acesteia de scutire sau eșalonare a plății taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

întrucât instanța a omis a se pronunța asupra cererii de scutire sau eșalonare

a plății taxei judiciare de timbru, precum și cu privire la petitul constatării

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 2856 din 12

noiembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul, păstrând motivarea primei instanțe, care, deși a dispus obligarea

reclamantei la plata taxei judiciare de timbru, obligație reiterată și la

termenul din 26 mai 2004, aceasta nu a fost îndeplinită.

Cu privire la motivul de apel

referitor la nepronunțarea asupra capetelor de cerere privind constatarea

nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanța de

control judiciar ordinar a reținut că acest petit nu putea fi soluționat decât

după plata integrală a taxei judiciare de timbru.

Reclamanta S.E. a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, reiterând motivele de nelegalitate

încadrate în art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. solicitând casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce succed:

Deși instanța a reținut corect că

reclamanta S.E. a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru sau

eșalonarea de la plata acesteia, Judecătoria Câmpina nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri.

Instituția scutirii, reducerii,

eșalonării sau amânării pentru plata taxelor judiciare de timbru este

reglementată de dispozițiile art. 75-81 din C. proc. civ. în capitolul V

intitulat Asistență judiciară.

Astfel, un element al asistenței

judiciare vizează conform pct. 1 al art. 75 alin. (1) activitatea privind

scutirile, reducerile și condițiile cerute de lege pentru plata taxelor

judiciare de timbru.

Potrivit art. 76 din același cod

„cererea de asistență judiciară va fi făcută în scris instanței de judecată, cu

arătarea pricinii la care se referă, starea materială a părții și va fi

însoțită de dovezi scrise privitoare la veniturile și sarcinile acesteia (art.

77).

După formularea cererii și

prezentarea înscrisurilor în susținerea acesteia, instanța va cerceta cererea,

putând solicita lămuriri și dovezi părților sau informații autorităților

locale, apoi să dispună, fără dezbateri, prin încheiere în camera de consiliu, art.

78 alin. (1) C. proc. civ.

În cazul concret dedus judecății,

cererea de eșalonare (scutire) privind plata taxei judiciare de timbru a fost

depusă de reclamanta S.E. la 7 aprilie 2004 al Judecătoriei Câmpina, împreună

cu înscrisurile doveditoare: declarații privind starea materială, acte de stare

civilă, cupon de pensie pe luna februarie 2004, decizia nr. 59722/1988 privind

stabilirea pensiei etc., împrejurare consemnată în practicaua încheierii de

ședință de la acea dată, dar, instanța a omis a se pronunța asupra acestei

cereri, fie admițând-o, fie respingând-o, în camera de consiliu, fără

dezbateri, prin încheiere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 78 alin. (3) din

același cod.

De altfel, instanța trebuia să

precizeze expres cuantumul sumelor datorate, ca taxă judiciară de timbru pentru

fiecare capăt de cerere; constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 2164 din 3 octombrie 2003, în valoare de 300.000.000 lei

și nr. 1286 din 16 octombrie 2003, respectiv 60.000.000 lei precum și pentru

petitul privind stabilirea sporului de valoare adus imobilului, prin

îmbunătățirile efectuate.

Cu privire la acest ultim petit,

este de observat că s-a dispus și efectuat în cauză o expertiză prețuitoare a

tuturor îmbunătățirilor, stabilindu-se că aceste lucrări realizate pe terenul

în suprafața de 330 mp pentru îngrijire, plantare, fertilizare au fost evaluate

la 8.250.000 lei, iar cele referitoare la construcții au fost stabilite la

94.716.884 lei, în total 102.966.884 lei.

Taxele judiciare de timbru trebuiau

calculate de instanță la aceste valori, conform art. 2 alin. (1) lit. d) pentru

capătul de cerere privind sporul de valoare și în temeiul art. 2 alin. (1) lit.

e) pentru 300.000.000 lei, cât reprezintă valoarea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2164/2003, iar pentru celălalt contract de

vânzare-cumpărare cu o valoare de 60.000.000 lei, conform art. 2 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată.

Concluzionând, omisiunea instanței

de a se pronunța asupra cererii privind eșalonarea (scutirea) de plata taxei

judiciare de timbru obligă instanțele de recurs să aprecieze nelegale

hotărârile pronunțate, să admită recursul, să le caseze cu trimiterea cauzei

pentru rejudecare la Judecătoria Câmpina, conform art. 312 alin. (1) teza primă

și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 2856 din 12 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința

civilă nr. 1160 din 26 mai 2004 a Judecătoriei Câmpina și trimite cauza spre

rejudecare la aceasta din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2005.