ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4611/2005

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la nr. 15397 din 5 septembrie 2002 reclamanta C.V. a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin

Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra

imobilului situat în Constanța, compus din construcție și terenul aferent în

suprafață de 326,50 mp.

În motivarea

acțiunii reclamanta arată că împreună cu fostul soț, C.N.(decedat la 23 iulie 1982)

a cumpărat printr-un înscris sub semnătură privată un teren în suprafață de

326,50 mp de la moștenitorii numitului R.T., în anul 1968, conform autorizației

de înstrăinare teren fără construcții nr. 9654 din 24 mai 1968, fără să încheie

act autentic. Pe acest teren reclamanta și defunctul ei soț au edificat, fără

autorizație, în anul 1967, o construcție compusă din 5 camere, baie, bucătărie

și garaj și au început să plătească impozit în anul 1971 întrucât o perioadă de

5 ani au fost scutiți de plata impozitului în baza H.C.M. nr. 3986/1953.

Întrucât de

la data cumpărării terenului și construirii imobilului a stăpânit netulburată

terenul și casa o perioadă mai mare de 30 de ani solicită admiterea acțiunii și

constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin uzucapiune.

Reclamanta

C.V. a decedat la data de 23 martie 2003 și în consecință în cauză a fost

introdus fiul acesteia C.V.

Prin sentința

civilă nr. 1697 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța s-a admis

acțiunea și s-a constatat că reclamantul C.V. a dobândit dreptul de

proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului situat în Constanța, în

suprafață de 193 mp și a construcției cu 4 camere, dependințe și anexe

edificată pe teren.

Apelul

declarat de pârâți a fost respins prin decizia nr. 983/C din 27 septembrie 2004

a Curții de Apel Constanța, secția civilă, cu motivarea că cele două critici

referitoare la calitatea procesuală a pârâților și succesorii defuncților soți

C. sunt nefondate; astfel, curtea de apel a apreciat că în mod just a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți

deoarece persoana de la care autorii reclamantului au dobândit terenul era

numai posesor al terenului fără a avea acte de proprietate și în consecință

acțiunea a fost formulată în mod corect în contradictoriu cu persoana juridică

de drept privat Municipiul Constanța reprezentată prin Primar și Consiliul

local Constanța în calitate de administrator al bunurilor aparținând domeniului

public și privat. Referitor la introducerea în cauză a fratelui reclamantului

C.C., de asemenea descendent al soților C.V. și C.N., așa cum rezultă din

certificatul de moștenitor nr. 625 din 23 decembrie 1993 în care se atestă

renunțarea la succesiunea defunctului C.N. a fiilor săi C.V. și C.C. instanța

de apel a considerat că pârâții nu au calitate să solicite introducerea în

cauză a acestei persoane deoarece conform principiului disponibilității numai

reclamantul indică în cuprinsul cererii de chemare în judecată cine sunt

părțile din proces și atâta timp cât la decesul reclamantei C.V. numai fiul

acesteia C.V. a înțeles să se erijeze în moștenitor nu se poate dispune

introducerea în cauză a celuilalt fiu, C.C.

Împotriva

sentinței civile nr. 1697 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și

deciziei nr. 983/C din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, au declarat recurs Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul local

Constanța susținând, în esență, că deși la fond prin încheierea din 25

februarie 2003 s-a dispus unirea cu fondul, a excepției privind lipsa calității

procesuale pasive a pârâților, judecătoria nu s-a pronunțat asupra excepției,

iar curtea de apel a reținut, în mod eronat, că excepția ar fi fost, în mod

just, respinsă.

Un alt motiv

de recurs se referă la titularul dreptului de proprietate asupra terenului,

recurenta apreciind că din autorizația de înstrăinare se poate trage concluzia

că proprietarii terenului sunt persoane fizice, și anume moștenitorii lui R.T.,

iar în cauză nu s-a făcut dovada că prin efectul unei moșteniri vacante statul

ar fi devenit proprietar asupra terenului.

Pârâții mai

critică cele două hotărâri și pe aspectul identității imobilului la care se

face referire în acțiune și cel descris în autorizație sub aspectul numărului

poștal și al întinderii, întrucât din adresa SPITVBL 7747 din 22 aprilie 2002

rezultă că N.C. s-a înscris în rolul fiscal cu 150 mp în str. L. și nu cu 372

mp cum se menționează în acțiune, iar pe versoul autorizației se face mențiunea

vânzării către C.I. și nu către C.N. sau V. cum se solicită prin acțiune.

În raport de

aceste motive pârâții solicită admiterea recursului, modificarea celor două

hotărâri și în principal, respingerea acțiunii pentru lipsa calității

procesuale pasive iar în subsidiar respingerea acțiunii, ca nefondată, și

obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.

Reclamantul

C.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat,

întrucât în lipsa titlului de proprietate al vânzătorilor, numai pârâții puteau

fi chemați în judecată. Referitor la identitatea imobilului din acțiune și cea

dovedită cu înscrisuri reclamantul arată că la o analiză atentă se observă că

imobilul menționat în acțiune se află la aceeași adresă cu imobilul descris în

înscrisurile depuse la dosar iar suprafața de teren este cea identificată în

raportul de expertiză.

Curtea,

analizând motivele de recurs în raport de înscrisurile și lucrările dosarului,

constată următoarele:

La termenul

din 15 octombrie 2002 pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive iar în încheierea de la termenul din 17 februarie 2002 a dispus unirea

excepției cu fondul cauzei dar ulterior judecătoria nu s-a mai pronunțat asupra

acestei excepții.

În

considerentele deciziei nr. 983/ C din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel

Constanța se reține, în mod eronat, că excepția ar fi fost respinsă, în mod

just, de instanța de fond și în consecință acest motiv de recurs este fondat.

Critica

referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului este de asemenea fondată

deoarece judecătoria reține că reclamanta C.V. împreună cu fostul soț N.C. au

edificat o construcție pe terenul din str. L. în suprafață de 193 mp și au

exercitat posesia asupra terenului și construcției, în mod public, netulburat

și sub nume de proprietar, fără însă a se menționa de la cine s-a cumpărat

terenul, în ce an, când s-a edificat construcția, pentru a se concluziona apoi

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 și art. 1890 C.

civ. în baza cărora s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin

uzucapiune.

Așadar,

judecătorul fondului nu face vorbire despre titularul dreptului de proprietate

de la care reclamanta a cumpărat terenul.

Referitor la

acest aspect, în decizia nr. 983/2004 se reține că așa-zisul vânzător R.T. era

doar posesor al terenului și în consecință în mod corect acțiunea a fost

formulată în contradictoriu cu pârâții, însă nici judecătorii apelului nu

indică și nici nu o puteau face, în baza cărui înscris au constatat dreptul de

proprietate al statului asupra terenului, atâta timp cât la dosar nu există

nici o probă în acest sens. Astfel fiind, rezultă că nici instanța de fond nici

cea de apel nu au stăruit pentru efectuarea probatoriilor care să dovedească cu

certitudine cine este titularul dreptului de proprietate asupra terenului, deși

în acțiune reclamanta menționează cumpărarea terenului de la moștenitorii

numitului R.T., iar în autorizația pentru înstrăinare se face vorbire de acești

moștenitori care au solicitat autorizația și în consecință cele două instanțe

trebuiau să solicite reclamantei introducerea în cauză a acestor persoane,

pentru a-și dovedi afirmația cumpărării terenului.

Un alt motiv

de recurs, care de asemenea este fondat, se referă la identitatea terenului din

acțiune cu cel din autorizație. Astfel, în acțiune reclamanta arată că a

cumpărat 326,50 mp teren, iar în autorizație se menționează suprafața de 373

mp, pentru ca în expertiza efectuată la fond să se identifice un teren în

suprafață de 193 mp, în timp ce la administrația financiară declarația de

impunere depusă de C.N. la 19 iulie 1971 s-a făcut pentru 150 mp fiind

rectificată ulterior pentru suprafața de 193 mp. Cu privire la acest aspect

unul din martorii audiați la propunerea reclamantei indică o cu totul altă

suprafață și anume 250 mp.

O altă

inadvertență este între susținerile reclamantei din acțiune și autorizația

pentru înstrăinare de teren fără construcții, eliberată de Comitetul Executiv

al fostului Consiliu Popular al Municipiului Constanța, cu nr. 9654 din 24 mai

1968, în sensul că reclamanta pretinde că terenul a fost cumpărat de la

moștenitorii numitului R.T. iar în autorizația solicitată de acești moștenitori

se menționează, pe verso, că vânzarea se va face către C.I., deci cu totul altă

persoană.

În raport de

considerentele înfățișate, Curtea constată că recursul este fondat și în baza

art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, urmând să caseze sentința civilă nr.

1697 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și decizia nr. 983/C din 27

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, și să

trimită cauza spre rejudecare, în fond, la judecătorie.

În fond după

casare urmează să se administreze probe pentru a se stabili, cu certitudine,

următoarele:

- calitatea

de moștenitor a reclamantului C.V. deoarece deși, la judecătorie, i s-a pus în

vedere să depună certificat de moștenitor de pe urma mamei sale V.C.,

reclamantul nu a depus acest înscris care să-i ateste calitatea procesuală

activă, depunând doar acte de stare civilă care probează doar calitatea de

descendent.

- titularul

dreptului de proprietate asupra terenului în raport de care se va stabili cine

are calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, reclamantul trebuie să

depună înscrisul sub semnătură privată încheiat de cumpărători, autorii săi

C.N. și V.C., cu vânzătorii, moștenitorii numitului R.T., având în vedere că în

autorizația pentru înstrăinarea terenului fără construcții nr. 9654 din 24 mai

1968, eliberată la cererea acestor moștenitori, se menționează, pe verso, că

vânzarea se va face către numitul C.I., deci o altă persoană, iar martorii

audiați la propunerea reclamantei, B.C. și L.M. nu relatează nimic referitor la

numele vânzătorilor.

- suprafața

terenului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, întrucât în

acțiunea introdusă la 5 septembrie 2002 se menționează 326,50 mp, în

autorizația nr. 9654 din 24 mai 1968 de înstrăinare se indică 373 mp, în adresa

nr. 7747 din 22 aprilie 2002 a Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte

venituri ale bugetului local eliberată de Consiliul Local Constanța se arată că

la 19 iunie 1971 C.N. a formulat o declarație de impunere pentru o suprafață de

teren de 150 mp iar la 12 aprilie 2002 (deci cu 5 luni înainte de introducerea

acțiunii) C.V. a depus o declarație rectificativă pentru suprafața de 193 mp

teren, aceeași suprafață pe care a identificat-o și expertul. La dosar s-a

depus și certificatul de moștenitor nr. 625 din 23 decembrie 1923 eliberat de

Notariatul de Stat local Medgidia, de pe urma defunctului C.N., decedat la 23

9iulie 1982, în care la rubrica bunuri imobile se menționează suprafața

terenului, însă fiind o copie xerox ilizibilă, nu se înțelege despre ce

suprafață este vorba și în consecință acest înscris trebuie depus în formă

lizibilă. Referitor la suprafața terenului martorul B.C. afirmă că reclamanta a

ocupat o suprafață de 250 mp de teren.

- Data la

care a început posesia asupra terenului întrucât în acțiune se afirmă că

vânzarea-cumpărarea ar fi avut loc în anul 1968 iar construcția ar fi fost

făcută în anul 1967, deci anterior vânzării, pe când în adresa 7747 din 22

aprilie 2002 a Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte venituri ale

bugetului local eliberată de Consiliul Local Constanța se menționează că

declarația de impunere a fost făcută la 19 iunie 1971 de contribuabilul C.N. și

că acesta a fost scutit de plata impozitului pe o perioadă de 5 ani începând cu

1 octombrie 1967, conform HCM nr. 3986/1953.

După

administrarea și coroborarea probelor pertinente, necesare și utile cauzei,

referitoare la aspectele precizate mai sus, instanța de fond va fi în măsură să

stabilească, în mod legal, calitatea procesuală, obiectul cauzei și

îndeplinirea condițiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate, prin

uzucapiune, asupra terenului și construcției, cum se solicită prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local,

împotriva deciziei nr. 983/C din 27 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, în contradictoriu cu reclamantul C.V.

Casează

decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1697 din 17 februarie 2004

pronunțată de Judecătoria Constanța, și trimite cauza spre rejudecare în primă

instanță la Judecătoria Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.