ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1860/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 iunie

2003 la Judecătoria Constanța reclamantul B.C. a chemat în judecată municipiul

Constanța prin consiliul local și primar cerând să se constate că a dobândit,

prin uzucapiune, proprietatea suprafeței de 78,49 mp teren situat în Constanța.

În motivarea cererii arată că la

data de 16 iunie 1966 a cumpărat o suprafață de 400 mp teren situat la adresa

menționată, dată la care a ocupat abuziv și suprafața de 78,49 mp teren

învecinat pe care a stăpânit-o în mod continuu, public și neîntrerupt până

astăzi, posesie aptă să îi confere calitatea de proprietar în condițiile art.

1890 C. civ.

Pârâtul a cerut respingerea acțiunii

invocând că terenul în litigiu aparține domeniului privat al localității iar

posesia exercitată de pârât nu a întrunit condițiile prevăzute de Codul civil.

Prin sentința civilă nr. 11994 din 9

septembrie 2003 Judecătoria Constanța a admis acțiunea și a constatat că

reclamantul este proprietarul suprafeței de 74,60 mp situat în Constanța, str.

N. având ca vecinătăți la Nord: str. N., la Sud B.G., la Est C.C. și N.I. și la

Vest Z.A., ca efect al uzucapiunii.

Reține prima instanță că potrivit

art. 1890 C. civ., se poate dobândi proprietatea asupra unui imobil prin simpla

exercitare a unei posesii utile, adică neîntrerupte, continue și sub nume de

proprietar timp de 30 de ani.

Totodată se arată că prin

probatoriul administrat susținerile pârâtului sunt infirmate de mențiunile

actului autentic de vânzare-cumpărare al Notariatului de Stat al regiunii

Dobrogea și fișa bunului imobil care atestă ca an de cumpărare a suprafeței de

400 mp de către reclamant anul 1966, precum și o suprafață deținută în plus de

acesta.

Prin decizia civilă nr. 121/c din 11

februarie 2004 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat

de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar.

În motivarea deciziei, în esență,

s-a reținut că în cauză reclamanta a stăpânit continuu din anul 1966, când a

dobândit prin cumpărare imobilul din Constanța, str. N. și suprafața de 74,60

mp teren, cu intenția de a stăpâni întregul imobil pentru sine și nu pentru

altul, sub acest aspect fiind irelevante înregistrările din registrele fiscale,

invocate de apelanți caz în care, în mod just prima instanță a reținut

incidența art. 1847 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul Constanța, prin primar și Consiliul Local Constanța, invocând

incidența art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că prin probatoriul administrat, certificatul fiscal și relații de la

Direcția Patrimoniu, a dovedit că terenul în litigiu aparține domeniului privat

al Municipiului Constanța iar reclamantul a exercitat o posesie clandestină.

Totodată recurenții susțin că, în

cauza dedusă judecății s-a făcut greșit aplicarea art. 1847 C. civ. atâta timp

cât posesia reclamantului nu a fost publică și sub nume de proprietar, și în

mod eronat instanțele au omis să stabilească cine are calitate procesuală

pasivă în cauza dedusă judecății.

Analizând recursul Înalta Curte

constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, uzucapiunea constituie un

mod de dobândire a dreptului de proprietate iar pentru ca să poată prescrie se

cere o posesie neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar (art. 1847

C. civ.).

Îndeplinirea acestor condiții se

impune a fi analizată de către instanțe investite cu soluționarea unei astfel

de cereri.

Totodată, în considerentele

hotărârii, judecătorii au obligația de a arăta rațiunile pentru care au

concluzionat în sensul îndeplinirii condițiilor uzucapiunii precum și dovezile

pe care își fundamentează raționamentele.

În fapt, prin cererea dedusă

judecății reclamantul susține că în anul 1966, când a dobândit în proprietate o

suprafață de 400 mp teren a ocupat abuziv din terenul proprietate de stat o

suprafață de 78,49 mp teren pe care a îngrădit-o și a folosit-o până în

prezent.

Așa fiind, instanțele aveau

obligația ca în raport de probatoriile administrate să stabilească și să

motiveze de ce posesia exercitată de reclamant asupra suprafeței de 78,49 mp

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Totodată, prejudicial verificării

condițiilor posesiei instanțele de fond trebuiau să analizeze dacă, în raport

de dispozițiile legale în vigoare, la momentul începerii cursului prescripției

se puteau prescrie terenurile proprietatea statului și în caz afirmativ, dacă

cursul prescripției (după spusele reclamantului începută în anul 1966) ar fi

fost sau nu întrerupt prin intrarea în vigoare a Legii nr. 59/1974.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, constatând că împrejurările de fapt ale speței nu au fost pe

deplin stabilite, urmează a admite recursul, a casa decizia recurată precum și

sentința primei instanțe și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii.

Cu ocazia rejudecării, prima

instanță urmează a analiza și celelalte apărări invocate prin recurs și a

stabili și cine are calitate procesuală pasivă în acest litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva

deciziei nr. 121/c din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Casează decizia precum și sentința

civilă nr. 994 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Constanța și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași judecătorii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.