ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6933/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6933/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 octombrie 2001, D.E., D.R., G.M., C.. V.I., M.G., G.V. și Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului din Făgăraș, în contradictoriu cu Statul Român, prin Guvernul României, Ministerul Justiției, Ministerul Agriculturii și A.D.S. au solicitat pe calea ordonanței președințiale, suspendarea procedurilor începute de A.D.S., în baza Legii nr. 268/2001, cu scopul concesionării terenurilor și vânzării acțiunilor deținute de stat la SC A. SA Făgăraș și obligarea pârâților, la 6.000.000 lei despăgubiri, pentru repararea daunelor cauzate prin nesoluționarea petițiilor adresate în vederea realizării drepturilor echivalente despăgubirilor solicitate.
S-a susținut că statul a pus în vânzare acțiunile societății, cu omiterea înscrierii datoriei acestora, în scopul suprimării dreptului de îndestulare din prețul vânzării și că suprafețele de teren ale petenților au fost renaționalizate, prin preluarea în proprietatea statului. Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 268/F din 19 decembrie 2001, a respins excepția nulității acțiunii invocată de A.D.S., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României. A admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, invocată de Guvernul României și în baza art. 5 din Legea nr. 29/1990, referitor la reclamanții, persoane fizice și în consecință, a respins acțiunea.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3094 din 18 octombrie 2002, a anulat recursul declarat de reclamanți, reținând că recursul nu a fost timbrat. Prin decizia nr. 781 din 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis contestația în anulare formulată de Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului, a desființat decizia nr. 3094 din 18 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție și a acordat termen, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.
Recurenții susțin că hotărârea instanței este nelegală, că greșit s-a dat termenul de recurs, de 5 zile de la pronunțare, când în realitate, este de 15 zile de la comunicare, că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă hotărâtor, respectiv sentința nr. 1416/1995, din care rezultă că Mișcarea Producătorilor Agricoli reprezintă pe cei 55 de acționari, astfel greșit s-a reținut că nu s-a realizat procedura prealabilă, de persoanele fizice. S-a arătat că toți pârâții au calitate procesuală și că s-au ridicat excepții, tocmai pentru ca pârâții să se sustragă de la răspundere, prin aceasta încălcându-se art. 54 din Constituție, care obligă la exercitarea drepturilor cu bună credință. Recursul este nefondat.
Este real că instanța a precizat că termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare, având în vedere temeiul inițial al acțiunii invocat – art. 581 C. proc. civ., ori, termenul se va calcula potrivit Legii nr. 29/1990 și este de 15 zile de la comunicare, astfel recursul fiind în termen, se vor analiza criticile făcute. Soluția instanței de fond a fost dată prin admiterea unor excepții, dar aceasta nu constituie o sustragere de la soluționarea pe fond a cauzei, din rea-credință, ci o respectare a dispozițiilor legale, nu se încalcă art. 54 din Constituție. Astfel, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Alin. (2) prevede că excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul, decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. În cauză, nefiind întrunite cerințele alin. (2) ale art. 137 C. proc. civ., instanța în mod justificat s-a pronunțat pe excepțiile invocate. Astfel, în raport cu art. 4 din H.G. nr. 212/2001, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu referire la atribuțiile acestei instituții și având în vedere obiectul acțiunii (suspendarea procedurilor începute în baza Legii nr. 268/2001), în mod legal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției. În speță, nu s-a emis un act administrativ, iar reclamanții nu sunt în fața unui refuz nejustificat, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, justificat s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii.
Urmarea căii legale presupune respectarea cu strictețe a tuturor cerințelor impuse în art. 5 din lege, care stabilesc drept o condiție de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară, cerință nerealizată în cauză, de persoanele fizice. Instanța, contrar celor susținute prin recurs, a avut în vedere actele dosarului (sentința nr. 1416/1995), astfel justificat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Mișcării Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului din Făgăraș. În consecință, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc.
civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului, C.I., D.R., D.E., G.M., G.V., M.G., K.M., M.Gh., M.I., S.L., V.I., împotriva sentinței civile nr. 268/F din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.