ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 309 S din 20

octombrie 2008 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de C.G., C.M.,

C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. și B.M.S. în contradictoriu cu

Municipiul Făgăraș prin primar, SC A.N. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL și

SC N.T. SRL. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanți în contradictoriu cu intervenientele în interes propriu C.M. și C.M.G.

și în parte acțiunea formulată în dosarul nr. 59/2002 al Tribunalului Brașov la

care a fost reunit dosarul nr. 1995/2002 al Judecătoriei Făgăraș formulată de

reclamantele C.M. și C.M.G. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Făgăraș

prin primar, SC A.S. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL și SC N.T. SRL. A fost

admisă în parte cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea pretinde

aceleași drepturi ca reclamanții formulate de aceștia în contradictoriu cu

intervenienții în interes propriu C.G., C.M., C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N.,

M.C. N. și B.M.S. și în consecință s-a constatat că reclamanții C.G., C.M., C.L.,

I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N., B.M.S., C.M. și C.M.G. sunt succesorii

proprietarilor tabulari C.G.I., C.O. și O.C. privind imobilul evidențiat la

data preluării abuzive de Statul Român în C.F. 3508 Făgăraș top. 2838/3/1/1,

top. 2839/3/1/1, top. 2838/3/1/2, top. 2839/3/1/2.

Prin sentință a fost modificată

dispoziția nr. 627 din 17 decembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Făgăraș

în sensul că pentru suprafața de 4285 mp înscrisă în C.F. nr. 3508 Făgăraș top.

2838/3/1/2 și 2839/3/1/2 și clădirea cu destinație de brutărie existentă pe

teren situate în Făgăraș, se propune acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, aferente

imobilelor preluate abuziv. Restul pretențiunilor reclamanților au fost

respinse. Reclamanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 3300 lei către SC N. SRL, 4000 lei către SC E. SRL și 4200 lei către SC

C. SRL.

La rândul său, Municipiul Făgăraș,

prin primar a fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că reclamanții au solicitat prin notificare, Municipiului

Făgăraș restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 17742 mp și

construcțiile situate pe acesta – situat în Făgăraș, și același imobil a fost

solicitat în natură sau sub forma despăgubirilor de către reclamantele C.M. și C.M.G.

în dosarul conex nr. 596/2002.

Prin dispoziția nr. 627 din 17

decembrie 2001 emis de Municipiul Făgăraș s-a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 678 mp din imobilul înscris în C.F. 2838/1/9 către persoanele

îndreptățite C.G., C.M., C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N. și B.M.S. în

cotă de ¼ parte, C.G., C.L., I.O.G., P.C.F., P.A.N., M.C.N., B.M.S., C.M.

, C.M.G. în cotă de ¾ părți prin aceeași dispoziție fiind acordate

titluri de valoare nominale pentru suprafața de 2653,44 mp.

Asupra imobilului care a format

obiectul notificării, instanța a constatat că la data la care a avut loc prima

naționalizare a imobilului , în C.F. 3508 Făgăraș nu erau înscrise

topograficele nr. 2838/3/2 și 2839/3/2 acestea fiind transcrise C.F. nr. 3907

Făgăraș, la data de 19 februarie 1948, și reprezentând teren în suprafață de

1825,2 mp, iar în C.F. nr. 3508 Făgăraș era evidențiat imobilul – teren cu

suprafața de 5479,2 mp înscris sub nr. top. 2838/3/1 și top 2839/3/1.

La data de 16 ianuarie 1958, cota de

¾ din imobilul de mai sus care forma obiectul dreptului de proprietate a

lui C.G.I., a fost naționalizat, iar la 31 octombrie 1958 cota de ¼ din

imobilul înscris în C.F. 3508 Făgăraș top 2838/3/1 și 2839/3/1 proprietatea

numiților C.O., O.C. și a reclamantului C.G. a trecut în proprietatea statului

tot prin naționalizare. În 1964 aceste imobile au fost dezmembrate în două

loturi, cel cu nr. 2838/3/1/1 și 2839/3/1/1 în suprafață de 512 mp și transcris

pe numele Statului Român, iar lotul cu nr. top. 2838/3/1/2 și 2839/3/1/2 în

suprafață de 4963 mp a rămas înscris în C.F. nr. 3508 Făgăraș pe numele

Statului Român.

În anul 2000 suprafața de 4963 mp

dezmembrată într-un număr de nouă loturi din care de la 1 la 7 teren și

construcții au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare între SC A.S. SA,

SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL, SC N.T. SRL.

Instanța a statuat că terenurile

înscrise în C.F. nr. 3508 Făgăraș au doar suprafața de 4963 și nu de 17742 mp

așa cum au susținut reclamanții prin notificările formulate în temeiul Legii

nr. 10/2001. S-a constatat de asemenea că din suprafața de 4963 mp, Municipiul

Făgăraș mai deține în proprietate suprafața de 3331,44 mp, restul suprafeței de

1630,75 mp și construcțiile existente fiind înstrăinate SC N. SRL, SC E. SRL,

SC C. SRL și SC N.T. SRL. Prin contractul autentic nr. 3274 din 7 februarie

2000 SC N.T. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în

C.F. 3508 Făgăraș nr. top. 2838/1/7 compus din construcții și teren în

suprafață de 136,82 mp, prin contractul autentificat sub nr. 2631 din 28

decembrie 2000 pârâta SC N. SRL a dobândit în proprietate lotul nr. II format

din construcții și teren în suprafață de 469,46 mp. La data de 7 decembrie 2000

prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269 pârâta SC C. SRL

a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. la nr. 3508

Făgăraș – top. 2838/1/3, 2835/1/5 compus din terenul făcând parte din lotul nr.

III construcții și terenul în suprafața de 120,29 mp și lotul nr. V – teren și

construcții în suprafața de 120,29 mp. În fine, prin contractul autentificat sub

nr. 3291 din 14 decembrie 2000 pârâta SC E. SRL a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului înscris în C.F. top. 2838/1/4 și 2838/1/6 – teren

și construcții în suprafață de 244,72 mp.

Tribunalul a respins capătul de

cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menționate,

reținând că dobânditorii au beneficiat de prezumția bunei credințe, câtă vreme

la momentul încheierii actelor translative de proprietate, Statul Român în

calitate de vânzător figura înscris în cartea funciară în calitate de

proprietar.

Prin decizia nr. 26/Ap Curtea de

Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții I.O.G., C.G., C.M.,

C.L., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N. și B.M.S., împotriva sentinței nr. 309 din

20 octombrie 2008 a Tribunalului Brașov, reclamanții fiind obligați să plătească

pârâților SC C. SRL Făgăraș și SC E. SRL Făgăraș câte 800 lei cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de apel a reținut că reclamanții au solicitat anularea parțială a dispoziției

nr. 627 din 17 decembrie 2001 emisă de Municipiul Făgăraș și restituirea

integrală în natură a imobilului în litigiu, precum și rectificarea evidenței

din C.F. prin reînscrierea dreptului de proprietate al autorilor lor, și

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare prin care societățile

pârâte au dobândit dreptul de proprietate în privința unei părți din imobilul

teren și construcții și obligarea acestora la recunoașterea dreptului de

proprietate al reclamanților asupra imobilului.

În dosarul nr. 596/2002 al

Tribunalului Brașov conexat la dosarul nr. 447/2002 reclamantele C.M. și C.M.G.

au solicitat constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român,

capăt de cerere, soluționat de tribunal prin hotărârea atacată, astfel că,

raportat la obiectul inițial al sesizării, cererea reclamanților sub acest

aspect, reprezintă o cerere nouă care excede cadrul devolutiv al apelului.

În demersul judiciar al analizei

bunei – credințe a pârâților, instanța a reținut că la momentul încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare statul nu era înscris în cartea funciară ca

titular al dreptului real de proprietate translat în virtutea atributului de

dispoziție, argument la temelia căruia operează forța probantă a înscrierilor

de carte funciară în sistemul real de publicitate imobiliară.

În afară de aceasta, instanța a luat

în considerație și împrejurarea potrivit căreia reclamanții nu au notat în C.F.

existența litigiului – în revendicarea imobilului și nici demersul inițiat în

privința acestuia în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel că pârâții nu au avut

cunoștință de intenția succesorilor în drepturi ai foștilor proprietari

tabulari de a-și apropria proprietatea, bunul ce a aparținut autorilor lor, și

care a fost abuziv preluat de stat, astfel că nu au fost în măsură să răstoarne

prezumția de bună credință a cumpărătorilor.

În recursul declarat de reclamanți

împotriva Deciziei nr. 26 Ap din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, aceasta este supusă următoarelor critici de nelegalitate:

- Instanța a reținut doar preluarea

abuzivă a imobilului, omițând să se pronunțe cu privire la lipsa titlului

statului atâta timp cât în cuprinsul acțiunii s-a menționat că preluarea

imobilului s-a făcut prin naționalizare, deși activitatea de brutar era

desfășurată de o altă persoană în spațiul închiriat de antecesorul

reclamanților;

- Instanța s-a rezumat a analiza

situația din cartea funciară fără a analiza susținerile reclamanților și

diligențele depuse de aceștia pentru recuperarea imobilului, în condițiile în

care cererea reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost

soluționată, iar vânzarea-cumpărarea imobilului nu se putea realiza în condiții

legale.

- Vânzarea din anul 2000 în temeiul

Legii nr. 133/1999 a fost făcută prin fraudarea prevederilor legale în vigoare

la acea dată și prin nesocotirea art. 6 din Legea nr. 213/1998 iar instanța nu

se referă la acest motiv de nelegalitate evocat și în apelurile anterioare.

- Instanța reține buna credință a

cumpărătorilor, omițând să analizeze sub acest aspect semnificația demersurilor

reclamanților de recuperare a imobilului, clauza contractuală de limitare a

răspunderii vânzătorului pentru evicțiune și a răspunderii cumpărătorului

pentru desființarea titlului vânzătorului, caracterul neserios și nelegal al

prețului, vizând lipsa cauzei licite, minima diligență pe care cumpărătorii

trebuiau să o aibă la încheierea contractelor și faptul că Legea nr. 119/1948

nu era incidentă antecesorului reclamanților iar Decretul nr. 218/1960 și

712/1996 nu puteau constitui titluri pentru dobândirea de către stat a

dreptului de proprietate.

- Greșit s-a reținut că suprafața

terenului ce trebuie restituit în natură era de 4285 mp când în realitate

acesta era de 4.963,91 mp.

Recursul este nefondat.

Legal instanța de apel a

concluzionat ca fiind o cerere nouă formulată în apel, critica referitoare la

inexistența titlului statului în privința imobilului, de vreme ce prin

contestația formulată, reclamanții au solicitat doar anularea parțială a

dispoziției nr. 625 din 17 decembrie 2001 și restituirea în natură a terenului

în suprafață de 17742 mp teren și construcțiile aflate pe acesta, rectificarea C.F.

și reiterarea dreptului de proprietate pe numele vechilor proprietari și a

moștenitorilor coproprietarului C.I., precum și anularea contractelor de

vânzare cumpărare, cu obligarea pârâților cumpărători la predarea efectivă a

imobilului.

Faptul că în motivarea cererii reclamantei

au menționat că preluarea imobilului s-a făcut prin naționalizare, deși

dispozițiunile Legii nr. 119/1948 nu îi erau incidente autorului sau nu

constituie un argument în sensul că instanța trebuia să se pronunțe în privința

inexistenței titlului statului în privința imobilului.

Potrivit art. 129 pct. 6 C. proc.

civ., în toate cazurile instanța hotărăște numai asupra obiectului cererii

deduse judecății, iar acest obiect asupra căruia instanța trebuie să se

pronunțe este stabilit prin cererea de chemare în judecată, neputând depăși

această limită – și care reprezintă corelativ garanția aplicării principiului

disponibilității recunoscut părții – reclamante. Obiectul pricinii nu poate fi dedus

din motivarea acțiunii ci aceasta doar îl sprijină instanța, neputându-se

substitui voinței reclamantului ci doar interpreta în temeiul art. 84 C. proc.

civ. această voință, pentru stabilirea temeiului juridic al acesteia.

Față de aceste cereri, în mod legal

instanța de apel a calificat solicitările pe care reclamanții le-au făcut în

apel, ca cereri noi, inadmisibile în această fază procesuală față de

prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Corect instanțele au reținut buna

credință a cumpărătorilor imobilului, făcând în cauză aplicarea art. 5 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Susținerea reclamanților potrivit

căreia au formulat cerere de redobândirea imobilului în temeiul Legii nr.

112/1995 și că înstrăinarea acestuia a intervenit înainte de soluționarea

acestuia este fără relevanță de vreme ce o atare dovadă nu s-a făcut, iar

dispozițiunile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu condiționau vânzarea de

soluționarea unei atari cereri.

Mai mult, demersul reclamanților în

temeiul Legii nr. 112/1995 nefiind notat în C.F., cumpărătorii nu au avut

cunoștință de existența sa la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare

și nu au fost notificați în acest sens încrezându-se în mențiunile cărții

funciare în care statul figura în calitate de proprietar al imobilului, drept

care îi conferea prerogativa dispoziției acestuia.

În aceste circumstanțe pârâții nu au

avut cunoștință de existența unor alți eventuali proprietari în privința

imobilului, astfel că în raport de forța probantă a înscrierilor din cartea

funciară ce caracterizează sistemul real de publicitate imobiliară, orice alte

diligențe ale acestora în acest sens ar fi fost de prisos.

În condițiile în care reclamanții au

declanșat procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de Legea nr.

10/2001 și raportat la prezumția preluării imobilului cu titlu, față de obiectul

acțiunii – și a temeiurilor legale de trecerea acestuia în proprietatea

statului, nu se mai poate susține că în cauză au fost incidente dispozițiunile

art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de apel nu a ignorat nici

un aspect esențial legat de conținutul contractelor a căror anulare s-a cerut,

de vreme ce reclamanții recurenți nu au precizat textul din Legea nr. 133/1999

pretins fraudat, pentru a fi demonstrat, în timp ce rezervele referitoare la

limitarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, a asumării răspunderii

cumpărătorului privitoare la desființarea titlului vânzătorului vizează

raporturile părților contractante, care nu numai că nu relevă reaua credință a

acestora, de vreme ce ele nu sunt supuse unei interdicții legale, dar nici nu îi

legitimează pe reclamanți să le invoce.

Așa fiind, corect instanțele au

aplicat în cauză prezumția bunei credințe a cumpărătorilor imobilului de vreme

ce reclamanții nu au fost în măsură să o înlăture.

Menținerea dispozitivului privind suprafața

de 4825 mp teren în loc de 4963,91 mp nu reprezintă o eroare materială, ci

diferența de teren pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, în

condițiile în care suprafața de 678 mp se restituie reclamanților în natură.

Așadar și sub acest aspect criticile

reclamanților sunt nefondate, considerente pentru care în cauză se va face

aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții I.O., C.G., C.M., C.L., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. și B.M.S.

împotriva deciziei nr. 26 Ap din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 martie 2010

.