ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 309 S din 20 octombrie 2008 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de C.G., C.M., C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. și B.M.S. în contradictoriu cu Municipiul Făgăraș prin primar, SC A.N. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL și SC N.T. SRL. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu intervenientele în interes propriu C.M. și C.M.G. și în parte acțiunea formulată în dosarul nr. 59/2002 al Tribunalului Brașov la care a fost reunit dosarul nr. 1995/2002 al Judecătoriei Făgăraș formulată de reclamantele C.M. și C.M.G. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Făgăraș prin primar, SC A.S.

SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL și SC N.T. SRL. A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca reclamanții formulate de aceștia în contradictoriu cu intervenienții în interes propriu C.G., C.M., C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. N. și B.M.S. și în consecință s-a constatat că reclamanții C.G., C.M., C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N., B.M.S., C.M. și C.M.G. sunt succesorii proprietarilor tabulari C.G.I., C.O. și O.C. privind imobilul evidențiat la data preluării abuzive de Statul Român în C.F. 3508 Făgăraș top. 2838/3/1/1, top. 2839/3/1/1, top. 2838/3/1/2, top. 2839/3/1/2. Prin sentință a fost modificată dispoziția nr. 627 din 17 decembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Făgăraș în sensul că pentru suprafața de 4285 mp înscrisă în C.F.

nr. 3508 Făgăraș top. 2838/3/1/2 și 2839/3/1/2 și clădirea cu destinație de brutărie existentă pe teren situate în Făgăraș, se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate abuziv. Restul pretențiunilor reclamanților au fost respinse. Reclamanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3300 lei către SC N. SRL, 4000 lei către SC E. SRL și 4200 lei către SC C. SRL. La rândul său, Municipiul Făgăraș, prin primar a fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanții au solicitat prin notificare, Municipiului Făgăraș restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 17742 mp și construcțiile situate pe acesta – situat în Făgăraș, și același imobil a fost solicitat în natură sau sub forma despăgubirilor de către reclamantele C.M.

și C.M.G. în dosarul conex nr. 596/2002. Prin dispoziția nr. 627 din 17 decembrie 2001 emis de Municipiul Făgăraș s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 678 mp din imobilul înscris în C.F. 2838/1/9 către persoanele îndreptățite C.G., C.M., C.L., I.O.G., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N. și B.M.S. în cotă de ¼ parte, C.G., C.L., I.O.G., P.C.F., P.A.N., M.C.N., B.M.S., C.M. , C.M.G. în cotă de ¾ părți prin aceeași dispoziție fiind acordate titluri de valoare nominale pentru suprafața de 2653,44 mp. Asupra imobilului care a format obiectul notificării, instanța a constatat că la data la care a avut loc prima naționalizare a imobilului , în C.F. 3508 Făgăraș nu erau înscrise topograficele nr. 2838/3/2 și 2839/3/2 acestea fiind transcrise C.F.

nr. 3907 Făgăraș, la data de 19 februarie 1948, și reprezentând teren în suprafață de 1825,2 mp, iar în C.F. nr. 3508 Făgăraș era evidențiat imobilul – teren cu suprafața de 5479,2 mp înscris sub nr. top. 2838/3/1 și top 2839/3/1. La data de 16 ianuarie 1958, cota de ¾ din imobilul de mai sus care forma obiectul dreptului de proprietate a lui C.G.I., a fost naționalizat, iar la 31 octombrie 1958 cota de ¼ din imobilul înscris în C.F. 3508 Făgăraș top 2838/3/1 și 2839/3/1 proprietatea numiților C.O., O.C. și a reclamantului C.G. a trecut în proprietatea statului tot prin naționalizare. În 1964 aceste imobile au fost dezmembrate în două loturi, cel cu nr. 2838/3/1/1 și 2839/3/1/1 în suprafață de 512 mp și transcris pe numele Statului Român, iar lotul cu nr. top.

2838/3/1/2 și 2839/3/1/2 în suprafață de 4963 mp a rămas înscris în C.F. nr. 3508 Făgăraș pe numele Statului Român. În anul 2000 suprafața de 4963 mp dezmembrată într-un număr de nouă loturi din care de la 1 la 7 teren și construcții au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare între SC A.S. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL, SC N.T. SRL. Instanța a statuat că terenurile înscrise în C.F. nr. 3508 Făgăraș au doar suprafața de 4963 și nu de 17742 mp așa cum au susținut reclamanții prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. S-a constatat de asemenea că din suprafața de 4963 mp, Municipiul Făgăraș mai deține în proprietate suprafața de 3331,44 mp, restul suprafeței de 1630,75 mp și construcțiile existente fiind înstrăinate SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL și SC N.T.

SRL. Prin contractul autentic nr. 3274 din 7 februarie 2000 SC N.T. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 3508 Făgăraș nr. top. 2838/1/7 compus din construcții și teren în suprafață de 136,82 mp, prin contractul autentificat sub nr. 2631 din 28 decembrie 2000 pârâta SC N. SRL a dobândit în proprietate lotul nr. II format din construcții și teren în suprafață de 469,46 mp. La data de 7 decembrie 2000 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269 pârâta SC C. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. la nr. 3508 Făgăraș – top. 2838/1/3, 2835/1/5 compus din terenul făcând parte din lotul nr. III construcții și terenul în suprafața de 120,29 mp și lotul nr. V – teren și construcții în suprafața de 120,29 mp.

În fine, prin contractul autentificat sub nr. 3291 din 14 decembrie 2000 pârâta SC E. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. top. 2838/1/4 și 2838/1/6 – teren și construcții în suprafață de 244,72 mp. Tribunalul a respins capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menționate, reținând că dobânditorii au beneficiat de prezumția bunei credințe, câtă vreme la momentul încheierii actelor translative de proprietate, Statul Român în calitate de vânzător figura înscris în cartea funciară în calitate de proprietar. Prin decizia nr. 26/Ap Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții I.O.G., C.G., C.M., C.L., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N.

și B.M.S., împotriva sentinței nr. 309 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Brașov, reclamanții fiind obligați să plătească pârâților SC C. SRL Făgăraș și SC E. SRL Făgăraș câte 800 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că reclamanții au solicitat anularea parțială a dispoziției nr. 627 din 17 decembrie 2001 emisă de Municipiul Făgăraș și restituirea integrală în natură a imobilului în litigiu, precum și rectificarea evidenței din C.F. prin reînscrierea dreptului de proprietate al autorilor lor, și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare prin care societățile pârâte au dobândit dreptul de proprietate în privința unei părți din imobilul teren și construcții și obligarea acestora la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului.

În dosarul nr. 596/2002 al Tribunalului Brașov conexat la dosarul nr. 447/2002 reclamantele C.M. și C.M.G. au solicitat constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, capăt de cerere, soluționat de tribunal prin hotărârea atacată, astfel că, raportat la obiectul inițial al sesizării, cererea reclamanților sub acest aspect, reprezintă o cerere nouă care excede cadrul devolutiv al apelului. În demersul judiciar al analizei bunei – credințe a pârâților, instanța a reținut că la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare statul nu era înscris în cartea funciară ca titular al dreptului real de proprietate translat în virtutea atributului de dispoziție, argument la temelia căruia operează forța probantă a înscrierilor de carte funciară în sistemul real de publicitate imobiliară.

În afară de aceasta, instanța a luat în considerație și împrejurarea potrivit căreia reclamanții nu au notat în C.F. existența litigiului – în revendicarea imobilului și nici demersul inițiat în privința acestuia în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel că pârâții nu au avut cunoștință de intenția succesorilor în drepturi ai foștilor proprietari tabulari de a-și apropria proprietatea, bunul ce a aparținut autorilor lor, și care a fost abuziv preluat de stat, astfel că nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de bună credință a cumpărătorilor.

În recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 26 Ap din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, aceasta este supusă următoarelor critici de nelegalitate: - Instanța a reținut doar preluarea abuzivă a imobilului, omițând să se pronunțe cu privire la lipsa titlului statului atâta timp cât în cuprinsul acțiunii s-a menționat că preluarea imobilului s-a făcut prin naționalizare, deși activitatea de brutar era desfășurată de o altă persoană în spațiul închiriat de antecesorul reclamanților; - Instanța s-a rezumat a analiza situația din cartea funciară fără a analiza susținerile reclamanților și diligențele depuse de aceștia pentru recuperarea imobilului, în condițiile în care cererea reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost soluționată, iar vânzarea-cumpărarea imobilului nu se putea realiza în condiții legale.

- Vânzarea din anul 2000 în temeiul Legii nr. 133/1999 a fost făcută prin fraudarea prevederilor legale în vigoare la acea dată și prin nesocotirea art. 6 din Legea nr. 213/1998 iar instanța nu se referă la acest motiv de nelegalitate evocat și în apelurile anterioare. - Instanța reține buna credință a cumpărătorilor, omițând să analizeze sub acest aspect semnificația demersurilor reclamanților de recuperare a imobilului, clauza contractuală de limitare a răspunderii vânzătorului pentru evicțiune și a răspunderii cumpărătorului pentru desființarea titlului vânzătorului, caracterul neserios și nelegal al prețului, vizând lipsa cauzei licite, minima diligență pe care cumpărătorii trebuiau să o aibă la încheierea contractelor și faptul că Legea nr. 119/1948 nu era incidentă antecesorului reclamanților iar Decretul nr. 218/1960 și 712/1996 nu puteau constitui titluri pentru dobândirea de către stat a dreptului de proprietate.

- Greșit s-a reținut că suprafața terenului ce trebuie restituit în natură era de 4285 mp când în realitate acesta era de 4.963,91 mp. Recursul este nefondat. Legal instanța de apel a concluzionat ca fiind o cerere nouă formulată în apel, critica referitoare la inexistența titlului statului în privința imobilului, de vreme ce prin contestația formulată, reclamanții au solicitat doar anularea parțială a dispoziției nr. 625 din 17 decembrie 2001 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 17742 mp teren și construcțiile aflate pe acesta, rectificarea C.F. și reiterarea dreptului de proprietate pe numele vechilor proprietari și a moștenitorilor coproprietarului C.I., precum și anularea contractelor de vânzare cumpărare, cu obligarea pârâților cumpărători la predarea efectivă a imobilului.

Faptul că în motivarea cererii reclamantei au menționat că preluarea imobilului s-a făcut prin naționalizare, deși dispozițiunile Legii nr. 119/1948 nu îi erau incidente autorului sau nu constituie un argument în sensul că instanța trebuia să se pronunțe în privința inexistenței titlului statului în privința imobilului. Potrivit art. 129 pct. 6 C. proc. civ., în toate cazurile instanța hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar acest obiect asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe este stabilit prin cererea de chemare în judecată, neputând depăși această limită – și care reprezintă corelativ garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții – reclamante.

Obiectul pricinii nu poate fi dedus din motivarea acțiunii ci aceasta doar îl sprijină instanța, neputându-se substitui voinței reclamantului ci doar interpreta în temeiul art. 84 C. proc. civ. această voință, pentru stabilirea temeiului juridic al acesteia. Față de aceste cereri, în mod legal instanța de apel a calificat solicitările pe care reclamanții le-au făcut în apel, ca cereri noi, inadmisibile în această fază procesuală față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Corect instanțele au reținut buna credință a cumpărătorilor imobilului, făcând în cauză aplicarea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Susținerea reclamanților potrivit căreia au formulat cerere de redobândirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 și că înstrăinarea acestuia a intervenit înainte de soluționarea acestuia este fără relevanță de vreme ce o atare dovadă nu s-a făcut, iar dispozițiunile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu condiționau vânzarea de soluționarea unei atari cereri. Mai mult, demersul reclamanților în temeiul Legii nr. 112/1995 nefiind notat în C.F., cumpărătorii nu au avut cunoștință de existența sa la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și nu au fost notificați în acest sens încrezându-se în mențiunile cărții funciare în care statul figura în calitate de proprietar al imobilului, drept care îi conferea prerogativa dispoziției acestuia.

În aceste circumstanțe pârâții nu au avut cunoștință de existența unor alți eventuali proprietari în privința imobilului, astfel că în raport de forța probantă a înscrierilor din cartea funciară ce caracterizează sistemul real de publicitate imobiliară, orice alte diligențe ale acestora în acest sens ar fi fost de prisos. În condițiile în care reclamanții au declanșat procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de Legea nr. 10/2001 și raportat la prezumția preluării imobilului cu titlu, față de obiectul acțiunii – și a temeiurilor legale de trecerea acestuia în proprietatea statului, nu se mai poate susține că în cauză au fost incidente dispozițiunile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de apel nu a ignorat nici un aspect esențial legat de conținutul contractelor a căror anulare s-a cerut, de vreme ce reclamanții recurenți nu au precizat textul din Legea nr. 133/1999 pretins fraudat, pentru a fi demonstrat, în timp ce rezervele referitoare la limitarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, a asumării răspunderii cumpărătorului privitoare la desființarea titlului vânzătorului vizează raporturile părților contractante, care nu numai că nu relevă reaua credință a acestora, de vreme ce ele nu sunt supuse unei interdicții legale, dar nici nu îi legitimează pe reclamanți să le invoce. Așa fiind, corect instanțele au aplicat în cauză prezumția bunei credințe a cumpărătorilor imobilului de vreme ce reclamanții nu au fost în măsură să o înlăture.

Menținerea dispozitivului privind suprafața de 4825 mp teren în loc de 4963,91 mp nu reprezintă o eroare materială, ci diferența de teren pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, în condițiile în care suprafața de 678 mp se restituie reclamanților în natură. Așadar și sub acest aspect criticile reclamanților sunt nefondate, considerente pentru care în cauză se va face aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.O., C.G., C.M., C.L., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. și B.M.S. împotriva deciziei nr. 26 Ap din 26 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010 .