ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3177/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 648 din 30

noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat,

printre alții, inculpatul M.V. la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare,

pentru două infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și

pentru două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C.

pen., precum și pentru două infracțiuni prevăzute de art. 291 C. pen., pentru

toate, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea inculpatului.

Totodată, inculpatul a fost obligat,

în solidar, cu ceilalți inculpați, condamnați în aceeași cauză, la despăgubiri

civile, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței sus-menționate.

În esență, s-au reținut următoarele:

În perioada 1994 – 1997, inculpatul,

însoțit de alți inculpați, dintre cei condamnați în aceeași cauză, s-a

prezentat sub nume și calități mincinoase, la mai multe societăți comerciale,

pe care le-a indus în eroare prezentând file C.E.C. drept valabile sau ordine

de plată falsificate în schimbul cărora a obținut diverse mărfuri (deșeuri de

aluminiu, bitum, oțel, materiale de construcții, țigări, geamuri), cauzând

acestor societăți mari prejudicii, reprezentând contravaloarea acestor mărfuri,

deoarece filele C.E.C. sau ordinele de plată s-au dovedit că sunt fără

acoperire sau falsificate.

În concret, prin infracțiunile de

înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., inculpatul M.V.

(împreună cu ceilalți) a cauzat următoarele prejudicii:

- 624.665 lei, părții civile SC S.

SA (la 25 ianuarie 1994);

- 21.249.000 lei, părții civile SC

S. SA (la 30 septembrie 1996);

- 27.284.845 lei, părții civile SC

O.I.I. SRL (la 29 septembrie 196);

- 21.850.535 lei, părții civile SC

Z.C.I. SRL (la 9 aprilie 1997);

- 38.616.173 lei, părții civile SC

G. SA Boldești (la 22 iulie 1997.

De asemenea, prin infracțiunile

prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., inculpatul (împreună

cu alți inculpați, condamnați în aceeași cauză), a cauzat un prejudiciu în

valoare de 66.562.797 lei, părții civile SC R. SA (la 4 aprilie 1997).

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 701/ A din 20 noiembrie 2003, admițând apelul

inculpatului M.V. a desființat, în parte sentința și a procedat după cum

urmează:

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., săvârșită la 25 ianuarie 1994, reținând că a

intervenit prescripția răspunderii penale (pct. 1 din rechizitoriu);

- în baza art. 334 C. proc. pen, a

schimbat încadrarea juridică a faptelor de la pct. 4 și 5 din rechizitoriu, din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen. și l-a

condamnat pe inculpat la 12 ani închisoare;

- în baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei de la pct. 9 din rechizitoriu din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C.

pen. și l-a condamnat pe inculpat la 13 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 13 ani închisoare.

Totodată, a fost înlăturată

obligarea, în solidar, a inculpatului, la plata despăgubirilor civile de

7.179.828 lei către SC P.V. SA și de 353.603.048 lei către R.A.T.R. F.Ț. Timișoara.

Prin recursul declarat în scris și

susținut oral, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat, în principal,

casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond,

pentru următoarele motive:

- judecarea cauzei la instanța de fond

și condamnarea s-a făcut în lipsa inculpatului;

- lipsește cercetarea

judecătorească.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

încetarea procesului penal pentru infracțiunile de la punctele 2 și 3 din

rechizitoriu, întrucât a intervenit oricum prescripția răspunderii penale.

Procurorul de ședință a solicitat

admiterea recursului inculpatului, dar numai cu privire la cuantumul pedepselor

aplicate de instanța de apel care trebuiau reduse spre minimul special, ca

urmare a schimbării încadrării juridice, pentru unele fapte, motivându-se că au

fost nesocotite dispozițiile art. 372 C. proc. pen., prin menținerea pedepselor

de 12 ani și, respectiv, 13 ani închisoare.

La ultimul cuvânt, inculpatul arată

că a fost condamnat fără ca instanța de fond să fi efectuat cercetarea

judecătorească prevăzută de lege, în sensul că 44 de martori nu au fost citați

și ascultați de către instanță.

Recursul inculpatului este fondat.

Potrivit art. 200 C. proc. pen.,

urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea răspunderii

acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea

în judecată.

Din economia acestui text de lege,

rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai drept

temei pentru trimiterea în judecată.

Pentru a servi drept temei de

pronunțare a unei hotărâri judecătorești, probele strânse în cursul urmăririi

penale, invocate în rechizitoriu, trebuie verificate de către instanța de

judecată, în condițiile prevăzute de art. 289 și art. 290 C. proc. pen., adică

în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și contradictoriu.

Or, din examinarea lucrărilor

dosarului, rezultă că prioritar celorlalte temeiuri de casare invocate de

inculpat, trebuie reținut cel privitor la încălcarea de către instanța de fond,

a dispozițiilor art. 287, art. 289 și art. 290 C. proc. pen., prin omisiunea de

a nu fi citat, ascultat și verificat cei 44 de martori, invocați în

rechizitoriu, ca suport al trimiterii în judecată a inculpatului, pentru

infracțiunile imputate.

Această omisiune echivalează cu

lipsa întregii cercetări judecătorești, prin încălcarea dispozițiilor textelor

de lege mai sus-menționate, încălcare care impune casarea hotărârilor

pronunțate și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a efectua

cercetarea judecătorească, în condițiile legii.

Analizarea celorlalte motive de

casare invocate apare inutilă, în raport de lipsa cercetării judecătorești,

astfel că, urmează să se admită recursul inculpatului, să fie casate hotărârile

pronunțate și să se trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul

București, secția I penală.

Se va menține starea de arest a

inculpatului M.V., apreciindu-se că această măsură este necesară în vederea

asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pentru aflarea adevărului în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 701 din 20 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 648 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția

I penală și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul

București, secția I penală.

Menține măsura arestării preventive

a inculpatului.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2004.