ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 161/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Maramureș, inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen. și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani și la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Starea de arest a inculpatului a fost menținută și s-a dedus din durata pedepsei perioada arestului preventiv de la 6 februarie 2003, la zi. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea facturilor nr. 8687617 și nr. 8687618 din 28 octombrie 2002. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părților civile cu titlu de despăgubiri următoarele sume: - 496.614.035 lei către SC I. SRL Timișoara, str. Demetriade; - 2.58.505.450 lei către SC B.S.S.

SRL Constanța, reactualizată cu indicele prețului de consum de la rămânerea definitivă a hotărârii, la data executării; - 52.092.464 lei către SC C.T. SRL Baia Mare, B-dul Traian, reactualizată cu indicele prețului de consum de la rămânerea definitivă a hotărârii, la data executării; - 256.608.503 lei către SC B.I. SRL Ploiești; - 1.084.368.600 lei către SC U.H. SA București; - 696.025.018 lei către SC L.D. SRL București. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000.000 lei către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În perioada octombrie – noiembrie 2002, în calitate de administrator al SC M. SRL Baia Mare, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B.C.

a achiziționat de la șase societăți comerciale marfă în valoare totală de 2.840.414.069 lei, emițând zece file C.E.C. fără acoperire. Totodată, inculpatul a completat în fals două facturi prin care a atestat în mod nereal livrarea de marfă către SC S.I. SRL București, dispunând ca aceste acte să fie înregistrate în contabilitatea firmei sale. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile părților civile, acte contabile, facturi fiscale și file C.E.C., raport de constatare tehnico – științifică privind examinarea scrisului, verificări privind activitatea economică și financiară a societăților comerciale, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului care a recunoscut materialitatea faptelor, dar a susținut că nu a urmărit inducerea în eroare a societăților comerciale partenere de afaceri.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 171 din 2 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestului preventiv de la 6 februarie 2003, la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul B.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și, respectiv, art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 12, 17 1 și art. 4 C. proc. pen. Recursul este nefondat. 1. Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea reține că instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt, au stabilit în mod just vinovăția inculpatului și au dat încadrarea juridică legală și temeinică faptelor săvârșite de acesta. Susținerea inculpatului, precum că infracțiunii de înșelăciune îi lipsește unul din elementele constitutive și anume latura subiectivă, întrucât el nu ar fi avut intenția inducerii în eroare a partenerilor săi de afaceri este infirmată de dovezile existente la dosarul cauzei.

Inculpatul B.C. a acționat de la început, în mod premeditat, cu intenția de a escroca societățile comerciale de la care a achiziționat mărfuri. El și-a creat imaginea unei persoane competente și sigure din punct de vedere financiar, recomandându-se drept economist (deși are numai studii medii) și cumpărând, inițial, doar cantități mici de bunuri pe care le-a achitat înainte de termenul stipulat. Astfel, după ce a creat aparența dorită de om de afaceri serios și cu acoperire financiară, inculpatul a beneficiat de încrederea furnizorilor de la care a primit apoi importante cantități de mărfuri pentru plata cărora a eliberat file C.E.C. fără acoperire.

Intenția de a-i induce în eroare și de a dobândi, în acest mod, foloase materiale injuste pentru sine este dovedită și prin faptul că inculpatul nu a avut niciodată de gând să plătească mărfurile achiziționate; chiar și atunci când a beneficiat de lichidități obținute din vânzarea mărfurilor astfel achiziționate, el a dirijat sumele de bani în alte conturi bancare, lăsându-l descoperit pe cel din care ar fi trebuit efectuate plățile către furnizori. Intenția sa frauduloasă a fost completată de activitatea de întocmire a unor facturi false de livrare a mărfurilor către alte firme, pentru a-și putea pregăti scuza unei crize de disponibil bancar datorată acestor pretinși beneficiari rău-platnici.

În consecință, intenția inculpatului de a-și înșela furnizorii de mărfuri s-a manifestat de la începutul activității pe tot parcursul acesteia, neexistând nici un motiv de achitare a acestuia pentru infracțiunile săvârșite. 2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat. Toată activitatea infracțională desfășurată de inculpat se prezintă ca un tot unitar, demonstrând rezoluția infracțională unică luată de acesta de a-și înșela, într-un interval scurt de timp, potențialii parteneri de afaceri.

Nu numai succesiunea actelor de înșelăciune săvârșite într-un interval scurt de timp dovedește faptul că în cauză avem de-a face cu o infracțiune continuată, dar însuși modul de organizare a “afacerii” de către inculpat, de la momentul preluării capitalului social al SC M. SRL, deschiderii mai multor conturi bancare, întocmirii unor cărți de vizită cu date nereale, neînregistrarea tuturor documentelor în contabilitatea firmei, emiterea unor facturi false, demonstrează faptul că încadrarea juridică legală și temeinică a actelor medicale săvârșite de inculpat este cea reținută de instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3. Cu privire la critica adusă prin recurs modului de individualizare a pedepsei, aplicate inculpatului, Curtea constată că aceasta nu este fondată. Instanța de fond a dat eficiența cuvenită împrejurărilor favorabile inculpatului, reținând că acesta a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea faptelor în materialitatea lor. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanța de judecată a avut în vedere și pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite, valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat și care a rămas neacoperit, persoana inculpatului care a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor fapte penale și care s-a sustras de la urmărirea penală în prezenta cauză. Constatând că în cauză pedeapsa aplicată corespunde criteriilor generale de individualizare și se constituie într-un mijloc eficient de resocializare a inculpatului, Curtea urmează să respingă și acest motiv de recurs.

Neexistând alte motive de care să fi fost constatate din oficiu, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului B.C., în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., durata arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 6 februarie 2003 la 11 ianuarie 2005. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 171 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 6 februarie 2003 la 11 ianuarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2005.