ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3145/2006

I.D., la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 27 ianuarie 1999 la zi și s-a menținut starea de arest.

I.M., la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 5 luni. S-a atras atenția asupra inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S.A., la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 5 luni. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpaților I.D. și I.M. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. S-a constatat că actele materiale săvârșite de inculpații I.D., I.M. și S.A. privind părțile vătămate M.P.E., C.D., O.I., S.R. și B.R.C.R. SA, filiala Râmnicu Vâlcea, nu sunt prevăzute de legea de legea penală. În baza art. 346 C. proc. pen., nu au fost soluționate acțiunile civile formulate de părțile civile M.P.E., C.S., O.I. și B.R.C.R. SA, filiala Râmnicu Vâlcea. S-a constatat că faptele inculpaților I.D., I.M. și S.A. privind pe părțile vătămate N.V., R.F., M.T., O.I., L.C., P.N., R.E., I.T., G.A., G.V., B.A., I.R., I.I., C.M., B.J. și C.I. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. În baza art. 14 și 346 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor civile după cum urmează: - inculpatul I.D. către partea civilă N.V. la 5000 mărci germane și 2000 dolari S.U.A.; către partea civilă M.T. la 15.000 mărci germane; către partea civilă P.N. la 7000 mărci germane; către partea civilă I.T. la 20.100 mărci germane; către partea civilă B.A. la 3000 mărci germane; către partea civilă I.R. la 4000 mărci germane; către partea civilă I.I. la 6020 mărci germane; către partea civilă C.M. la 1660 mărci germane și la 35.000 mărci germane către partea civilă C.I. sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial la data plății. - inculpații I.M. și I.D. în solidar, către partea civilă O.I. la 13,000 mărci germane, către partea civilă L.C. la 2000 mărci germane; către G.V. la 19.050 mărci germane și către partea civilă B.J. la 11.140 mărci germane sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial la data plății. - inculpații I.D., I.M. și S.A., în solidar, către partea civilă R.F. la 6500 mărci germane; către partea civilă G.A. la 21.000 mărci germane și către partea civilă D.F. la 17.700 mărci germane sau la echivalentul în lei al acestor sume calculat la data plății. - inculpatul I.D. a fost obligat la plata sumei de 4400 mărci germane sau echivalentul în lei al acesteia către partea civilă R.E.; inculpata I.M. la 1400 mărci germane sau echivalentul în lei și S.A. la 4.175 mărci germane sau echivalentul în lei, către aceeași parte civilă. S-a constatat că părțile vătămate I.L. și R.E. nu s-au constituit părți civile. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 33/ A din 24 ianuarie 2000, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de părțile civile R.E., I.I., I.R. și O.I., a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că nu a fost rezolvat întreg fondul cauzei. Rejudecând, Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 1107/ PI din 22 noiembrie 2000, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților I.D. și I.M. pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. Prin aceeași sentință s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. I.D. a fost obligat să plătească părții civile N.V. suma de 5000 mărci germane și 2000 dolari S.U.A., părții civile M.T. 15.000 mărci germane, părții civile P.N. – 7000 mărci germane; părții civile I.T. – 20.100 mărci germane; părții civile B.A. – 3000 mărci germane; părții civile I.R. – 4000 mărci germane; părții civile I.I. – 6.020 mărci germane; părții civile C.M. – 1660 mărci germane, părții civile C.I. 35.000 mărci germane și părții civile R.E. sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial la data plății. Inculpații I.D. și I.M. au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile O.I. – 13.000 mărci germane; părții civile L.C. – 2000 mărci germane; părții civile G.V. – 19.050 mărci germane; părții civile B.J. 11.140 mărci germane sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial de la data plății. Inculpații I.D. și I.M., aceasta din urmă și în calitate de moștenitoare legală a inculpatei S.A., să plătească părții civile R.F. – 6500 mărci germane; părții civile G.A. – 21.000 mărci germane și părții civile D.F. – 13.000 mărci germane sau echivalentul în lei al acestor sume calculat la cursul oficial de la data plății. Inculpata I.M. a fost obligată la 1400 mărci germane sau echivalentul în lei al acestei sume către partea civilă R.E. și în calitate de moștenitoare a inculpatei S.A. la plata sumei de 4.175 mărci germane sau echivalentul în lei al acestei sume către aceeași parte civilă. S-a constatat că părțile vătămate I.L. și R.E. nu s-au constituit părți civile. Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu au fost soluționate acțiunile civile formulate de părțile civile M.P.E., C.D., S.R., B.R.C.R. Sa, Filiala Râmnicu Vâlcea și acțiunea părții civile O.I. pentru suma de 32.000.000 lei. Inculpații I.D. și I.M. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 206/ A din 30 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de părțile civile C.D. și O.I. și a fost desființată sentința penală nr. 1107/ P din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiș. Rejudecând, instanța de apel a condamnat pe inculpații I.D. și I.M., la câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și la câte un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru fiecare inculpat în pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen., pentru fiecare inculpat. Au fost anulate înscrisurile falsificate. S-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului I.D., timpul arestării preventive de la 27 ianuarie 1999 până la punerea în libertate prin încheierea Tribunalului Timiș din 7 aprilie 1999. Inculpații au fost obligați în solidar, să plătească părții civile suma de 34.000.000 lei; părții civile C.D. – 8.000.000 lei și 3000 mărci germane sau echivalentul în lei la data plății și părții civile D.F. 17.700 mărci germane sau echivalentul în lei. Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile părților civile B.A., I.I.M., G.V., C.M., R.F., I.R. și R.E. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de despăgubiri a părții civile B.R.C.R.C.B. SA prin lichidator B.C.A. SA București. Au fost, de asemenea, respinse apelurile declarate de O.I., C.E. care nu au calitate de părți vătămate sau civile în cauză. S-au înlăturat din sentință dispozițiile referitoare la nesoluționarea laturii civile. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a respins cererea de cheltuieli judiciare formulată de partea civilă D.F. Prin decizia nr. 2290 din 8 mai 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de inculpații I.D. și I.M., au fost casate decizia penală nr. 206/ A din 30 aprilie 2001 a Curții de Apel Timișoara și sentința penală nr. 1107 din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiș și s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță pentru soluționarea corectă a cauzei, prin probe de natură a clarifica caracterul penal sau civil al împrumuturilor, eventuala vinovăție penală și limitele răspunderii fiecărui inculpat. Rejudecând, Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 679/ PI din 27 octombrie 2003 a condamnat pe inculpații I.D. și I.M., la câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 și art. 74 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen. Inculpații au mai fost condamnați, la câte o lună închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) și art. 76 lit. e) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul grațierii pentru pedeapsa de 150.000 lei amendă penală și s-a dispus executarea acesteia de către inculpatul I.D. alături de pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a aplicat ambilor inculpați pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de câte 3 ani după executarea pedepsei principale. Prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., încetarea procesului penal față de inculpata S.A. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.D. timpul arestării preventive de la 27 ianuarie 1999 la 7 aprilie 1999. Inculpatul I.D. a fost obligat la plata următoarelor sume, cele în mărci germane transformate în echivalentul în euro la data executării: 5000 mărci germane și 2000 dolari S.U.A. către partea civilă N.V.; 3050 mărci germane către partea civilă G.V.; 20.100 mărci germane către partea civilă I.T.; 6020 mărci germane către partea civilă I.I.; 35.000 mărci germane către partea civilă C.I. și la 6.400 mărci germane către R.E. Același inculpat a fost obligat la plata sumei de 31.956.174 lei către partea civilă C.D. Inculpata I.M. a fost obligată la plata următoarelor sume sau la echivalentul lor în euro la data executării: 1000 mărci germane către partea civilă G.V.; 9600 mărci germane către partea civilă B.J.; 15.000 mărci germane către partea civilă M.T.; 200 mărci germane către R.E.; 1660 mărci germane către partea civilă C.M. Inculpații I.D. și I.M. au fost obligați în solidar, la plata următoarelor sume sau la echivalentul acestora în euro la data executării; 15.000 mărci germane către partea civilă G.V.; 1000 mărci germane către partea civilă D.F.; 13.000 mărci germane către O.I.; 1300 mărci germane către L.C.; 2950 mărci germane către B.A.; 7000 mărci germane către P.N. și 3600 către R.E. Inculpații au mai fost obligați în solidar, inculpata I.M. și în calitate de moștenitoare legală a inculpatei decedate S.A., la plata următoarelor sume sau la echivalentul lor în euro la data executării: 6500 mărci germane către partea civilă R.F. și 21.000 mărci germane către partea civilă G.A. Inculpata I.M. a mai fost obligată în calitate de moștenitoare legală a inculpatei S.A. la 16.700 mărci germane transformați în euro către partea civilă D.F. și la 300 mărci germane transformate în euro către partea civilă R.E. S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Sentința a fost desființată prin decizia penală nr. 64/ A din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, prin care au fost admise apelurile declarate de inculpații I.D. și I.M. și de partea civilă R.E., cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Timiș Instanța de apel a reținut că hotărârea de condamnare nu cuprinde, conform art. 356 lit. c) C. proc. pen., analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale cât și a celor care au fost înlăturate și nici motivarea soluției pe latură civilă. De asemenea, hotărârea nu cuprinde fiecare etapă reținută pe seama inculpaților, forma ei și gradul de vinovăție. S-a mai reținut că prima instanță nu a sesizat că expertiza efectuată în cauză nu a rezolvat o serie de aspecte privind cuantumul prejudiciului calculat și în monedă națională, valoarea împrumuturilor acordate, valoarea împrumutului restituit, cât reprezintă împrumutul și cât reprezintă eventuala dobândă. De asemenea, instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor de despăgubiri formulate de B.R.C.R. SA Vâlcea, care nici nu a fost citată, M.E., S.R. și R.I. Prin sentința penală nr. 438/ PI din 26 mai 2004, Tribunalul Timiș, rejudecând a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., restituirea cauzei la parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru completarea urmăririi penale. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 942/ R din 13 octombrie 2004, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și părțile civile R.E., C.I., R.F., M.T., I.I.M., G.V., B.N., a casat sentința și a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru continuarea judecății. S-a reținut că motivele reținute de prima instanță ca justificând restituirea cauzei în vederea completării urmăririi penale nu sunt întemeiate, având în vedere că în cauză au fost deja pronunțate de instanțele de control judiciar, hotărâri de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță și nu s-a apreciat că cercetarea judecătorească ar fi prelungită prin administrarea unor probe. Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 56/ PI din 21 ianuarie 2005, a hotărât următoarele: - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților I.D. și I.M. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., în infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților I.D. și I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., privind partea civilă SC C.B. SA, sucursala Vâlcea, O.I., L.C., P.N., B.A., I.R., I.I.M. și G.A. - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului I.D. pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 13 C. pen., privind părțile civile N.D., I.T., G.V., R.E. și C.I. - în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei I.M. pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 13 C. pen., privind părțile civile C.M., B.J., M.D.C., C.R. și D.F. Inculpatul I.D. a fost obligat la plata următoarelor sume sau la echivalentul acestora calculat la data plății: 7000 mărci germane către N.V.; 18.850 mărci germane către I.T.; 19.050 mărci germane către G.V. și 35.000 mărci germane către C.I. Inculpatul I.M. a fost obligată la plata următoarelor sume sau la echivalentul acestora calculat la data plății: 15.000 mărci germane către partea civilă M.T.; 13.000 mărci germane către partea civilă O.I.; 3000 euro către partea civilă C.R.; 15.000 mărci germane către partea civilă M.D.C.; 25.000 mărci germane către partea civilă D.F.; 1650 mărci germane către partea civilă C.M. și 11.140 mărci germane către partea civilă B.J. Inculpații I.D. și I.M. au fost obligați în solidar, la plata următoarelor sume sau la echivalentul în lei al acestora la data plății: 6500 mărci germane către partea civilă R.F.; 13.000 mărci germane către partea civilă O.I.; 1300 mărci germane către partea civilă L.C.; 12.000 mărci germane către partea civilă P.N.; 18.375 mărci germane către partea civilă R.E.A.; 21.000 mărci germane către partea civilă G.A.; 3000 mărci germane către partea civilă B.A.; 4000 mărci germane către partea civilă I.R. și 6.100 mărci germane către partea civilă I.I.M. Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile civile în cuantum de 183.484.800 lei formulate de SC C.B. SA București, sucursala Vâlcea - Mehedinți prin SC B.C.A. SA București. S-a arătat că părțile vătămate S.R., M.P.E., R.E., I.L. și I.G.V. nu s-au constituit părți civile. S-au respins, ca inadmisibile, pretențiile formulate de părțile civile P.N. împotriva inculpatei S.A. față de care, prin sentința penală nr. 1107/2000 a Tribunalului Timiș s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. S-a constatat că inculpatul I.D. a fost arestat preventiv în perioada 27 ianuarie 26 iunie 1999. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Inculpații I.D. și I.M. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din 22 februarie 1999 pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. și de fals în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 290 C. pen. Prin același rechizitoriu a fost trimisă în judecată și inculpata S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Rechizitoriul a reținut că, în perioada aprilie 1994 – 20 decembrie 1997, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au indus în eroare mai multe persoane, cauzându-le un prejudiciu de aproximativ 200.000 mărci germane. S-a reținut că inducerea în eroare s-a realizat prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase și anume: - prin solicitarea cu titlu de împrumut a unor sume mari în valută în scopul concretizării unor afaceri, în realitate banii fiind folosiți în cu totul alte scopuri, respectiv pentru restituirea unor împrumuturi contractate anterior sau pentru realizarea diferitelor interese personale; - prin atribuirea de către inculpatul I.D. a calității mincinoase de patron al SC G.R. SRL Timișoara, deși în realitate, el nu avea nici o calitate oficială la această firmă și prin urmare, nu avea posibilitatea legală de a garanta cu bunurile acestei societăți; - prin aducerea la cunoștința părților vătămate de către inculpata S.A. că imobilele vândute sunt lipsite de orice sarcini, în realitate, ele fiind grevate de sarcini (interdicție de înstrăinare sau ipotecă). Actul de sesizare a instanței a reținut următoarea activitate infracțională a inculpaților. 1. La data de 20 noiembrie 1997, Banca R.C.R.C.B. SA, sucursala Vâlcea a depus plângere penală împotriva inculpaților I.D. și I.M. și a numitelor S.I. și S.L. S-a menționat în plângere că, în anul 1995, SC G.R. SRL reprezentată de inculpata I.M. a luat un credit de 200.000.000 lei garantat cu două imobile și două autoturisme. Astfel, cu contractul de gaj nr. 92 din 22 decembrie 1995, inculpații I.M. și I.D. au garantat acest împrumut cu autoturismul Opel Vectra evaluat la 14.688.000 lei, iar cu contractul de gaj nr. 92/ a din 24 ianuarie 1996 S.I. și S.L. au garantat împrumutul cu autoturismul Mercedes, evaluat la 56.000.000 lei. La încheierea contractului, inculpații I.M. și I.D. au indus în eroare banca, menționând că bunurile aduse drept garanție nu sunt gajate, deși, anterior, la 5 octombrie 1995 încheiaseră cu B.P. SA un contract de garanție imobiliară prin care garantau cu autoturismul Opel Vectra împrumutul contractat de S.L. La data de 28 decembrie 1995, banca a instituit sechestru asigurator pe autoturismul Opel Vectra care a fost lăsat în custodia inculpatului I.D., iar la 24 ianuarie 1996 s-a instituit sechestru asigurator asupra autoturismului Mercedes care a fost lăsat în custodia numitei S.L. Deoarece SC G.R. SRL nu a achitat creditul, instanța a dispus vânzarea la licitație a celor două autoturisme la 4 septembrie 1997. În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul I.D. a formulat o cerere de amânare a licitației, susținând nereal că autoturismul Opel Vectra se află la reparat la Brașov, iar inculpata I.M. a formulat, în numele lui S.I., pe care l-a semnat în fals, o cerere de amânare, susținând că autoturismul Mercedes se află la București la reparat. Nici la următorul termen fixat pentru licitație, autoturismele nu au fost prezentate, dar autoturismul Mercedes a fost cumpărat de numitul C.I. care a achitat suma de 56.000.000 lei, primind cartea de identitate de la reprezentantul băncii. Autoturismul nu a fost predat cumpărătorului de S.L. S-a reținut, de asemenea, că autoturismul Opel Vectra a fost vândut de inculpatul I.D. martorului B.M. care l-a folosit ca piese de schimb. Banca C.B., sucursala Vâlcea s-a constituit parte civilă cu suma de 183.484.800 lei. 2. În luna aprilie 1994, inculpatul I.D. a împrumutat de la partea vătămată N.V. 5000 mărci germane și 2000 dolari S.U.A. pentru o lună de zile. Partea vătămată i-a acordat împrumutul întrucât știa că inculpatul este patron, are mai multe autoturisme, femeie de serviciu și a crezut că este solvabil. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 mărci germane și 2000 dolari S.U.A. 3. În luna noiembrie 1994 cei trei inculpați au împrumutat de la partea vătămată R.F., care lucra la ei ca femeie de serviciu, suma de 5000 mărci germane și de câteva ori sume mici de bani. Ulterior, la solicitarea părții vătămate, inculpații I.M. și S.A. au dat acesteia un înscris sub semnătură privată în care au consemnat că au împrumutat suma de 6.500 mărci germane pe termen de 3 luni, obligându-se să o restituie la 19 august 1997. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6500 mărci germane.

La data de 7 decembrie 1994 SC G.R. SRL reprezentată de inculpata I.M. a contractat un credit de 50.000.000 lei de la B.P., sucursala Timișoara. Pentru garantarea împrumutului, inculpații I.M. și I.D. au apelat la partea vătămată M.T. care și-a ipotecat casa fiind indus în eroare de inculpații care au afirmat că vor construi un restaurant. Întrucât creditul nu a fost rambursat, pentru a nu-i fi scoasă locuința la licitație, partea vătămată a plătit băncii creditoare în anul 1998, suma de 70.000.000 lei cu care s-a constituit parte civilă.

La data de 6 decembrie 1994, aceeași societate a obținut de la B.A. Timișoara un credit de 50.000.000 lei, care a fost garantat cu imobilele părților vătămate S.R., M.P.E. și O.I. Acest credit a fost achitat la 18 decembrie 1995. Inculpatul I.D. a cumpărat de la partea vătămată M.P.E., societatea C. SRL pentru care, la data de 19 decembrie 1995 a contractat de la B.A. Timișoara un credit de 80.000.000 lei care a fost garantat de părțile vătămate M.P.E., O.I., S.R., C.D. și D.C. Întrucât creditul nu a fost rambursat, banca s-a îndreptat împotriva giranților.

În cursul anului 1996, partea vătămată O.I., la solicitarea inculpaților I.D. și I.M., le-a dat în mai multe tranșe, cu titlu de împrumut suma de 13.000 mărci germane.

În luna iunie 1995, inculpații I.D. și I.M. au mers la domiciliul părții vătămate L.C., căruia i-au solicitat cu titlu de împrumut, suma de 2.300 mărci germane cu dobândă de 10 % lunar. Cu această ocazie, inculpatul I.D. a afirmat mincinos că este patronul SC G.R. SRL deși la această firmă el nu avea nici o calitate.

În prima jumătate a anului 1995, cei doi inculpați au împrumutat de la partea vătămată R.E., contabilă la cele două societăți ale inculpaților, suma de 2000 mărci germane. Timp de câteva luni a primit de la inculpata I.M. dobânda lunară, astfel încât i-a mai împrumutat 200 mărci germane, după care nu a mai primit nici un ban.

Începând cu luna iunie 1995, la solicitarea inculpaților I.D., I.M. și S.A., martora P.D. a împrumutat de la colege diferite sume de bani pe care le-a dat acestora. La început, inculpații i-au dat martorei sumele de bani cuvenite drept dobândă pe care aceasta le-a remis colegilor. În momentul în care inculpații nu i-au mai dat banii, martora a restituit ea împrumuturile cu excepția sumei de 10.000 mărci germane, pe care o luase în mai multe tranșe de la I.L. Martora l-a adus pe inculpatul I.D., la data de 3 februarie 1997, la domiciliul părții vătămate I.L. Aici, inculpatul a încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată, atribuindu-și mincinos calitatea de patron al SC G.R. SRL, recunoscând faptul că a primit banii și s-a obligat să-i restituie până la 3 aprilie 1997. S-a mai reținut că partea vătămată P.N., căpătând încredere în inculpați le-a împrumutat lui I.M. și I.D. 12.000 mărci germane și lui S.A. 5000 mărci germane, cu o dobândă de 10 % pe lună, din care i s-a restituit numai 1.000.000 lei, motiv pentru care s-a constituit parte civilă cu suma de 17.000 mărci germane.

Începând cu luna august 1995, cei trei inculpați au împrumutat, fie direct, fie prin intermediul martorei P.D. în mai multe rânduri, suma totală de 18.375 mărci germane. La început, sumele împrumutate au fost mici, inculpații câștigând astfel încrederea părții vătămate care le-a împrumutat apoi sume mai mari, care nu au fost însă restituite.

În cursul anului 1995, inculpatul I.D. a luat cu împrumut, în mai multe tranșe, suma de 20.100 mărci germane de la partea vătămată I.T. Pentru suma de 8000 mărci germane, inculpatul I.D. a scris o convenție prin care recunoaște că el, inculpata I.M. și S.A. au primit această sumă la 9 noiembrie 1995 și se obligă să restituie la 1 februarie 1996 împreună cu o dobândă de 15 % lunar. La data de 3 iunie 1996, la solicitarea părții vătămate, inculpatul I.D. mai scrie o convenție în care afirmă mincinos că este patronul SC G.R. SRL și se obligă să restituie suma datorată până la 13 iulie 1996. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 20.100 mărci germane.

În luna noiembrie 1995, cei trei inculpați au împrumutat de la G.A. suma de 8000 mărci germane cu o dobândă lunară de 15 % pe o perioadă de un an, când trebuiau să restituie suma de 22.400 mărci germane. În acest sens a fost întocmit și un înscris sub semnătură privată. Deoarece părții vătămate nu i s-au restituit banii și aceasta a rămas fără locuință, inculpata S.A. i-a închiriat un apartament în str. Salcâmilor. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 22.400 mărci germane.

În luna decembrie 1995, inculpatul I.D. a luat cu împrumut, în două tranșe, suma totală de 15.000 mărci germane de la partea vătămată G.V. care avea suma de bani din vânzarea unui apartament. La data de 15 iulie 1997, inculpata I.M. a dat părții vătămate o declarație prin care se obliga să restituie banii împrumutați de soțul său la data la care partea vătămată trebuia să achite un nou apartament. Declarația a fost semnată și de I.D. În acest înscris s-a menționat că în situația în care, din cauza inculpaților, partea vătămată nu va putea să-și cumpere apartamentul, declarația constituie contract de vânzare-cumpărare a locuinței din str. Ranetti. Partea vătămată s-a mutat în imobil împreună cu familia, dar nu a reușit să obțină actul de proprietate, casa fiind pusă sub interdicție de înstrăinare, astfel încât, s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 mărci germane.

În luna ianuarie 1996, inculpații I.M. și I.D. au cunoscut-o pe partea vătămată B.A. prin intermediul martorei P.S. și au luat cu împrumut, pe termen de 3 luni, suma de 3000 mărci germane, din care i-au restituit numai 50 mărci germane. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2950 mărci germane.

În anul 1995, partea vătămată D.F. a dat inculpatelor I.M. și S.A. suma de 25000 mărci germane, căreia i-au spus că banii le sunt necesari pentru a cumpăra marfă. Banii nu au fost restituiți și la data de 14 martie 1996, inculpata I.M. a scris și inculpata S.A. a semnat, un contract de vânzare-cumpărare prin care vindeau părții vătămate apartamentele din str. Salcâmilor, cu mențiunea că apartamentele sunt libere de orice sarcini, deși apartamentul nr. X era grevat de interdicție de înstrăinare, iar ap. nr. Y a fost ulterior ipotecat în favoarea C.B. SA, sucursala Vâlcea. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 mărci germane.

Începând cu luna iunie 1996, inculpații I.M. și I.D. au luat cu împrumut, prin intermediul numitei R.E., suma de 7000 mărci germane de la partea vătămată I.R., din care au restituit numai 3000 mărci germane. Inculpații au dat părții vătămate un înscris prin care se obligau să restituie suma de bani datorată, iar în caz contrar, partea vătămată putea să locuiască în apartamentul din str. Ranetti. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4000 mărci germane.

Din luna aprilie 1996, inculpații I.M. și I.D. au început să împrumute diferite sume de bani de la partea vătămată I.M. Inițial au împrumutat suma de 1100 mărci germane pe care au restituit-o, iar apoi, alte sume, totalizând 6020 mărci germane pentru care au fost întocmite diferite chitanțe de mână.

În aprilie 1996, inculpatul I.D. a luat cu împrumut de la partea vătămată C.M., prin intermediul numitei R.E., suma de 166 mărci germane. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu această sumă de bani.

În luna noiembrie 1996, inculpata I.M. a rugat-o pe partea vătămată B.J. să gireze un împrumut cu apartamentul său. Partea vătămată a acceptat și pentru că inculpata nu a restituit împrumutul, a fost nevoită să vândă apartamentul și să plătească creditorului suma de 11.140 mărci germane. Ulterior, inculpata a scris o chitanță prin care se obliga să restituie suma până la data de 20 decembrie 1997. Cum inculpata nu a respectat obligația, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 11.140 mărci germane. Inculpatul I.D. a împrumutat, începând cu luna decembrie 1996, diferite sume de bani de la partea vătămată C.I. Parte dintre acestea au fost restituite de inculpat. Pentru sumele nerestituite, inculpatul a dat părții vătămate la data de 2 februarie 1997, o chitanță, prin care se obliga să restituie până la 1 octombrie 1997 suma datorată de 45.000 mărci germane. Întrucât inculpatul a restituit doar o parte din această sumă, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 35.000 mărci germane. Instanța a reținut că inculpata S.A. a decedat la 2 ianuarie 2001, astfel încât, prin sentința penală nr. 1107 din 22 noiembrie 2001 s-a dispus conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de aceasta. În raport de elementele probatorii existente, instanța a concluzionat că nu se poate reține în sarcina inculpaților I.M. și I.D. săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât cererile depuse de inculpați cu ocazia executării silite nu au nici o relevanță juridică și nu erau de natură să producă nici un efect în raport cu obiectul licitației, astfel încât se impune achitarea inculpaților conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În consecință, s-a reținut că nu este întemeiată nici cererea de despăgubiri formulată de C.B., sucursala Vâlcea. S-a mai reținut că inculpații au beneficiat de la unele dintre părțile vătămate de împrumuturi în condițiile în care le-au făcut diferite promisiuni de angajare sau de participare la afacere, dar determinant pentru părțile vătămate a fost faptul că au beneficiat de dobânzi substanțiale. S-a mai reținut că în raport cu unele părți vătămate inculpații și-au achitat parțial împrumuturile, chiar dacă acestea nu aveau nici un înscris doveditor, iar uneori au recunoscut ulterior, prin înscrisuri sub semnătură privată, sumele datorate cu dobânzi cămătărești incluse. De asemenea, s-a reținut că au fost formulate plângeri penale de către părțile vătămate care, în deplină cunoștință de cauză au girat împrumuturile contractate la B.P. și la B.A., prezentându-se de bună voie în fața notarului public în vederea întocmirii actelor de garanție imobiliară. Instanța a mai constatat că unele părți vătămate constituite părți civile, au apelat la soluția formulării unor plângeri penale, deoarece nu și-ar fi putut dovedi pretențiile în cadrul unui proces civil sau în condițiile în care dreptul la acțiunea civilă era prescris. Instanța a constatat că, întrucât acțiunile inculpaților s-au desfășurat într-o perioadă lungă de timp, aprilie 1994 – decembrie 1997, nu poate fi reținută rezoluția infracțională unică privind infracțiunea de înșelăciune, impunându-se schimbarea încadrării juridice și reținerea infracțiunilor de înșelăciune în concurs. S-a apreciat că faptele nici unuia dintre inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind latura obiectivă și subiectivă. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și părțile civile M.T., R.F., G.V., N.V., P.N., C.M., C.I., R.E.A., I.R., I.I., B.J., C.F. și O.I. Prin decizia penală nr. 318/ A din 22 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, au fost admise apelurile și a fost desființată în parte sentința atacată. Rejudecând, instanța de apel a condamnat pe inculpații I.M. și I.D. la câte 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. fiecare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Inculpata I.M. a fost obligată la plata sumei de 16.000 euro către partea civilă M.T., iar inculpatul I.D. la plata sumei de 7000 euro către partea civilă N.V. Cei doi inculpați au fost obligați în solidar la 18.375 euro către partea civilă R.A.; 4000 euro către partea civilă I.R.; 6.100 euro către partea civilă I.I. cu dobânzi legale de la data producerii prejudiciului până la data plății pentru sumele la plata cărora inculpații au fost obligați singuri sau solidar. Inculpații au fost obligați la plata dobânzilor legale către părțile civile C.I., B.J., C.F. și O.I. la sumele la care au fost obligați singuri sau în solidar prin sentința penală apelată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele: S-a constatat că probele admise în cauză dovedesc existența infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut că inculpații au stabilit de la început modul de a opera, împrumutând de la părțile vătămate diferite sume de bani deși știau că nu au posibilitatea de a le restitui și nici nu și-au propus să le restituie vreodată. Astfel, perioada mare de timp pe parcursul căreia au efectuat împrumuturile, cuantumul mare al sumelor împrumutate și scopul urmărit prin aceste împrumuturi dovedesc întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cuantumul total al prejudiciului fiind mai mare de 2 miliarde lei. La individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat a fost avută în vedere modalitatea săvârșirii infracțiunii, cuantumul mare al pagubei produse și faptul că inculpații nu s-au prezentat în fața instanței, fiind citați și cu mandate de aducere. S-a apreciat că sunt întemeiate și apelurile declarate de părțile civile, deoarece nu s-au reparat prejudiciile suferite efectiv. Inculpații I.M. și I.D. au declarat recurs împotriva deciziei. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 3, 17 1 și 17 C. proc. pen. S-a arătat în motivarea recursului că judecătorii care au pronunțat decizia erau incompatibili, deoarece au făcut parte din completele care au soluționat anterior apeluri declarate în cauză. S-a mai susținut că decizia este contrară legii, întrucât s-a creat inculpaților o situație mai grea în propria cale de atac, aceștia fiind condamnați în rejudecare, la pedepse mai mari. S-a mai susținut că încadrarea juridică este greșită, deoarece nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține o unică infracțiune în formă continuată. S-a solicitat menținerea sentinței prin care inculpații au fost achitați, deoarece aceștia nu au înșelat părțile vătămate ci doar au făcut împrumuturi la care au fost nevoiți să plătească dobânzi copleșitoare. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, Curtea constată următoarele: Primul motiv de recurs invocat nu este fondat. Potrivit art. 47 C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o instanță superioară sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs [(alin. (1)]. De asemenea nu poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză [(alin. (2)]. Din examinarea cauzei rezultă că nici unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia atacată nu se află în vreuna din situațiile prevăzute de art. 47 C. proc. pen. Astfel, nici unul dintre aceștia nu au făcut parte din completele care au pronunțat soluții în primă instanță și nici din completul care a pronunțat decizia penală nr. 206/ A din 30 aprilie 2001 care a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia penală nr. 2290 din 8 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție. Împrejurarea că aceștia au pronunțat în cauză alte decizii, prin care în apel au fost desființate sentințele și s-a trimis cauza spre rejudecare nu constituie motiv de incompatibilitate, neregăsindu-se printre situațiile menționate expres de art. 47 alin. (1) C. proc. pen. Tot astfel, nu este incompatibil judecătorul care în recurs a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia de casare a sentinței de restituire a cauzei la procuror și a dispus în consecință, trimiterea cauzei la prima instanță pentru continuarea judecății. Se constată, de asemenea, că din considerentele acestor decizii de trimitere nu rezultă că vreunul dintre cei doi judecători și-ar fi exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză. Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpați este însă fondat. Se constată că decizia atacată este contrară legii, întrucât prin aplicarea unor pedepse de câte 10 ani închisoare s-a creat inculpaților o situație mai grea în propria cale de atac. Astfel, întrucât trimiterea cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia penală nr. 2290 din 8 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, a fost consecința admiterii recursurilor declarate de inculpați, pedepsele aplicate acestora în rejudecare nu puteau fi mai mari decât cele stabilite prin decizia penală nr. 602/A/2001, respectiv de câte 5 ani închisoare. Se mai constată că decizia instanței de apel și sentința primei instanțe sunt contrare și sub aspectul modului de soluționare a laturii civile. Astfel, inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor civile în valută contrar dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României potrivit cărora plățile, încasările și transferurile și orice alte asemenea operațiuni între persoane fizice cu domiciliul în România se realizează numai în moneda națională care, potrivit art. 13 din Legea nr. 312/2004, este leul. Examinând actele dosarului Curtea constată că este întemeiat și motivul de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptelor într-o unică infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Caracteristica esențială a infracțiunii continuate este unitatea de rezoluție, respectiv, voința unică a făptuitorului de a săvârși treptat (succesiv) acțiunile sau inacțiunile care formează activitatea infracțională și prevederea de ansamblu a acestor activități și a urmărilor lor. Rezoluția unică trebuie să fie premergătoare actelor de executare și să persiste pe tot parcursul activității infracționale. Curtea reține că în speță, din probele admise nu rezultă împrejurări de natură să ducă la concluzia că inculpații au luat hotărârea de a înșela mai multe persoane cu ocazia încheierii unor convenții, având de la început reprezentarea în concret a activității infracționale în ansamblul ei. Mai mult decât atât este de reținut și faptul că au fost lezate patrimonii ale unor persoane diferite și că intervalele de timp între actele materiale au fost suficient de mari pentru a socoti că nu a existat o rezoluție unică. În același sens trebuie menționat că în unele cazuri a fost vorba de convenții încheiate de persoanele vătămate cu inculpații, iar în alte cazuri de convenții de garanție încheiate cu creditorii inculpaților. Nu în ultimul rând este de reținut că din interpretarea art. 41 alin. (2) C. pen., rezultă că în conținutul unei infracțiuni continuate intră numai acele fapte care întrunesc, fiecare în parte, conținutul acelei infracțiuni, astfel încât, în lipsa rezoluției unice, să constituie infracțiuni de sine stătătoare ce formează o pluralitate de infracțiuni. Având în vedere considerentele expuse se constată că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpaților o infracțiune unică de înșelăciune în formă continuată și nu o pluralitate de infracțiuni de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., aflate în concurs real. Întrucât nici una dintre persoanele pretins vătămate nu a suferit un prejudiciu mai mare de 2 miliarde lei, nu sunt incidente dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen. Din examinarea actelor dosarului mai rezultă că nu toate faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt prevăzute de legea penală. Potrivit art. 215 constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate [(alin. (1)], precum și prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase [(alin. (2)]. Alin. (3) al aceluiași articol, incriminează ca infracțiune inducerea în eroare, prin modalitățile arătate în alin. (1) și (2), a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în acest fel, încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că „inducerea în eroare” este de esența infracțiunii de înșelăciune, chiar și în varianta prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. Se desprinde de asemenea concluzia că inducerea în eroare trebuie să se producă în cazul înșelăciunii în convenții, cu ocazia încheierii sau executării unui contract de către partea vătămată, în nici un caz după aceste momente. Din probele admise în cauză rezultă că, în perioada aprilie 1994 – decembrie 1997, inculpații au împrumutat diferite sume de bani de la mai multe persoane fizice, precum și de la bănci, pentru aceste ultime împrumuturi fiind constituite garanții mobiliare sau imobiliare de către inculpați sau alte persoane. Mai rezultă și faptul că în cazul împrumuturilor luate de la persoane fizice, în majoritatea cazurilor, inculpații au acceptat să plătească dobânzi de 10-15 % pe lună, deși la data încheierii convențiilor era în vigoare D.311/1954, care a fost abrogat abia în anul 1998 prin Legea nr. 7/1998. Prin acest act normativ era interzisă practicarea unor dobânzi mai mari de 6 % pe an. În unele situații, inculpații au restituit parte din împrumut, iar în altele au plătit doar sume datorate cu titlu de dobândă. Se constată că inculpații nu au desfășurat nici o activitate de inducere în eroare în cazul părților vătămate: N.V. (pct. 2 rechizitoriu); R.F. (pct. 3); O.I. (pct. 6); R.E. (pct. 8); P.N. (pct. 9); R.E. (pct. 10); I.T. (pct. 11); G.A. (pct. 12); G.M. (pct. 13); B.A. (pct. 14); C.M. (pct. 18); B.J. (pct. 19) și C.I. (pct. 20). În toate aceste cazuri, inculpaților le este imputabilă numai neîndeplinirea unor obligații civile derivând dintr-un contract, respectiv neexecutarea obligațiilor de restituire a unor împrumuturi, inacțiuni care nu constituie fapte prevăzute de legea penală. De altfel, în cazul părților vătămate R.F. (pct. 2), R.E. (pct-8), P.N. (pct. 9), O.I. (pct. 6), B.A. (pct. 14), G.A. (pct. 12), C.M. (pct. 18) și C.I. (pct. 20) nu s-a reținut nici în actul de sesizare că inculpații au indus în vreun fel în eroare părțile vătămate, menționându-se doar faptul că aceștia au dat bani cu împrumut inculpaților care nu i-au restituit. În alte cazuri, rechizitoriul reține eronat că a existat din partea inculpaților o activitate de inducere în eroare. Astfel, în cazul faptei descrise la pct. 1 se menționează că partea vătămată N.V., care îl cunoștea pe inculpatul I.D., fiind vecin cu soacra acestuia, i-a împrumutat 5000 mărci germane și 2000 dolari S.U.A., deoarece „îl știa ca patron de firmă cu mai multe autoturisme și femeie de servici” și l-a crezut solvabil. În mod evident, împrejurarea că partea vătămată a fost în eroare cu privire la solvabilitatea inculpatului este lipsită de relevanță, atâta timp cât această eroare se datorează exclusiv unei percepții personale și nu este rezultatul vreunei acțiuni desfășurate de inculpat. În cazul părților vătămate I.T. și I.L., s-a reținut greșit că au fost înșelate de inculpatul I.D. prin folosirea de calități mincinoase, întrucât acesta s-a prezentat ca fiind patronul societății G.R. Din probele admise rezultă însă că, în momentul încheierii convențiilor cu acestea și al primirii banilor, inculpatul nu s-a folosit de această calitate. Faptul că la intervale apreciabile de timp după primirea banilor inculpatul a dat, fiecăreia dintre aceste părți vătămate, câte un înscris sub semnătură privată, prin care recunoștea că datorează bani, în care a menționat că este „patronul” SC G.R., în mod evident nu a influențat în nici un fel părțile vătămate pentru a împrumuta bani inculpaților. De altfel, împrumuturile au fost contractate de inculpat personal și nu în numele societății G.R., astfel încât atribuirea calității de „patron” al acesteia cu ocazia recunoașterii datoriei este total lipsită de relevanță. Așa fiind, se reține pe de o parte, faptul că dispozițiile alineatului 2 al art. 215 C. pen., nu sunt incidente în cauză, iar pe de altă parte, că nici aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală. Curtea constată, de asemenea, că nici în cazul împrumutului luat de la partea vătămată R.E., inculpații nu au desfășurat activități de inducere în eroare din cele prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. Faptul că inculpații au împrumutat de la partea vătămată, treptat mai multe sume de bani, totalizând 7000 mărci germane, pe care le-au restituit la timp, astfel încât, partea vătămată a câștigat încredere, nu reprezintă o modalitate de inducere în eroare, în sensul dispozițiilor art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., a părții vătămate cu ocazia încheierii și executării de către aceasta a convenției de împrumut pentru suma de 11.375 mărci germane. Din nici o probă nu rezultă că de la început inculpații au hotărât că împrumute inițial, sume mai mici, pe care să le restituie părții vătămate, cu scopul de a-i câștiga încrederea și astfel să o determine să le împrumute o sumă mult mai mare pe care să nu o mai restituie. De altfel, nu rezultă nici faptul că pentru a o determina să le împrumute 11,375 mărci germane, inculpații s-au prevalat de corectitudinea cu care s-au achitat anterior de datorii. Nici în cazul părții vătămate G.V. (pct. 13) nu a existat o activitate de inducere în eroare a acesteia care să o fi determinat să împrumute inculpaților în luna decembrie 1995, suma de 15.000 mărci germane. Împrejurarea că ulterior, la 5 iulie 1996, inculpata I.M. a dat o declarație prin care se obliga să restituie bani, în care a menționat că, urmează ca în caz contrar, înscrisul, pe care l-a semnat și I.D., să constituie un precontract de vânzare-cumpărare pentru locuința inculpaților din str. Ranetti, care urma să fie cumpărată de aceștia de la U., nu avea cum să inducă în eroare pe partea vătămată în momentul acordării împrumutului, ci a constituit o încercare a inculpaților de a stinge datoria față de partea vătămată prin dare în plată sub condiția dobân