ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1214/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 288 din 6 decembrie 2002, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpații: G.K. și C.I. la: - câte 4 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37, art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. A fost menținută starea de arest a celor doi inculpați și din pedepsele pe care aceștia urmează să le execute s-a dedus perioada arestării preventive de la 20 august 2002, pentru inculpatul G.K. și de la 10 august 2002, pentru inculpatul C.I. S-a luat act că partea vătămată H.E.

nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în noaptea de 10 august 2002, cei doi inculpați au pătruns în locuința părții vătămate H.E., de unde, prin violență, au sustras mai multe bunuri. Hotărârea a rămas definitivă prin neexercitarea căilor ordinare de atac, prevăzute de lege. Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 7 1 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, pe care a criticat-o ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în mod greșit instanțele au reținut că inculpații au comis faptele pentru care au fost condamnați în cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece faptele pentru care s-au aplicat pedepsele ce constituie primul termen al recidivei au fost comise de inculpați în timpul minorității, iar potrivit art. 38 lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității. S-a mai criticat hotărârea primei instanțe și cu privire la greșita deduce a timpului reținerii și arestării preventive numai în ce privește pe inculpatul G.K. În legătură cu acest din urmă aspect, s-a arătat că din probele de la dosar rezultă că inculpatul G.K.

a fost reținut în data de 19 august 2000, fiind arestat preventiv la data de 20 august 2000. Întrucât prima instanță a dedus numai durata arestării preventive nu și cea a reținerii din 19 august 2000, hotărârea este contrară legii și din acest punct de vedere. Recursul în anulare este fondat. a) Într-adevăr, potrivit art. 38 lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

Din actele aflate la dosar, și anume fișele de cazier aparținând celor doi inculpați rezultă că: - inculpatul G.K., anterior săvârșirii infracțiunii din cauza de față, a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 124 din 23 septembrie 1998 a Tribunalului Harghita (anexată recursului în anulare), la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) cu referire la art. 99 și art. 109 C. pen., pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 28 august 2000, rămânând de executat un rest de 371 zile. Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare; - inculpatul C.I.

a fost condamnat, prin sentința penală nr. 101 din 3 septembrie 1998 a Tribunalului Harghita la o pedeapsă de 3 ani închisoare, tot pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., fiind liberat condiționat la data de 24 aprilie 2000, rămânând de executat un rest de 376 zile. Și această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare. Cum din cele arătate rezultă că inculpații, la data săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost condamnați prin hotărârile menționate, nu împlinise vârsta de 18 ani, deci erau minori, pedepsele aplicate nu puteau constitui temei al stării de recidivă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen.

Critica fiind întemeiată, urmează a fi admisă, a casa hotărârea atacată și ca urmare a rejudecării cauzei, să se înlăture starea de recidivă reținută în sarcina inculpaților, cu menținerea pedepselor aplicate de prima instanță, care au fost corect și just individualizate. b) Din actul aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că la data de 19 august 2002, prin ordonanța nr. 228/ P s-a luat față de inculpatul G.K., măsura reținerii pe o durată de 24 de ore. Întrucât instanța de judecată a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului numai perioada arestării preventive de la 20 august 2002 nu și pe cea a reținerii din data de 19 august 2002, a pronunțat și sub acest aspect o hotărâre nelegală, urmând a se proceda în consecință.

Pentru motivele arătate urmează a se constata că recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, urmând a fi admis, astfel cum a fost formulat, a casa hotărârea atacată și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 288 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita, privind pe inculpații G.K. și C.I. Casează hotărârea atacată, cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., pentru ambii inculpați, dispoziție pe care o înlătură, precum și cu privire la omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului G.K. a timpului reținerii de o zi din data de 19 august 2002. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 august 2002 la 2 martie 2004, pentru inculpatul G.K. și de la 10 august 2002 la 2 martie 2004, pentru inculpatul C.I.

Onorariile în sumă de câte 400.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2004.