ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3161/2005

Asupra recursului de față constată: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2498 la 5 martie 1998 de Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanții S.E. și B.O.V. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a titlului și a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român, prin Sfatul Popular al orașului Cluj, cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950, asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, compus din casă cu etaj din piatră, alcătuită din: la subsol 3 camere, dependințe; la parter 2 localuri, prăvălie cu 6 camere și dependințe; la etaj 10 camere, o bucătărie, dependințe și curte în suprafață de 156 mp.

S-a mai solicitat să se dispună anularea încheierilor date de instanța de carte funciară și rectificarea înscrierilor în C.F., prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român, cu titlu de naționalizare și reînscrierea dreptului de proprietate al fostului proprietar tabular H.A., intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. nr. 1395 Cluj, cu titlu de moștenire ca bun propriu în cote de câte ½ fiecare. Reclamanții au arătat că imobilul susmenționat a fost proprietatea defunctului H.A., autorul lor, decedat la 31 decembrie 1944 la Auschwitz și că imobilul a fost trecut în mod nelegal în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, prin înscrierea reclamantei S.E.

în lista-anexă la decret, poziția 239. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că imobilul în litigiu a fost preluat de către Stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, dreptul de proprietate în sistem de carte funciară fiind supus prescripției achizitive, iar reclamanții nu au cerut Consiliului de Miniștri scoaterea imobilului de sub naționalizare, în baza Decretului nr. 524/1955. Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr. 4031 din 17 aprilie 1998 a respins acțiunea reclamanților cu motivarea că imobilul a trecut în mod legal în proprietatea statului, cu titlu, în temeiul Decretului nr. 92/1950 prin preluarea lui de la reclamanta S.E.

în calitate de moștenitoare a proprietarului tabular H.A., deoarece în regim de carte funciară drepturile reale „din cauză de moarte” se dobândesc fără înscriere în cartea funciară. S-a mai reținut de instanța de fond că reclamanta nu era exceptată de la aplicarea decretului de naționalizare și nu a uzat de procedura prevăzută de Decretul nr. 524/1955, iar nulitatea absolută se aplică doar actelor juridice civile, nu și actelor normative. Împotriva acestei sentințe au făcut apel reclamanții solicitând modificarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea de către tribunal a acțiunii introductive de instanță. În motivarea apelului s-a susținut că reclamanta nu a fost niciodată în mod real administratorul imobilului și nici unica moștenitoare legală a defunctului H.A., neexistând identitate între adevăratul proprietar al imobilului și persoana menționată ca proprietar în lista-anexă la decret.

S-a mai arătat că dreptul real „din cauză de moarte” s-a născut în beneficiul tuturor celor trei succesori ai proprietarului tabular, în timp ce Decretul nr. 92/1950 s-a aplicat in personam , apelanta fiind exceptată de la această măsură, iar reclamanții nu au solicitat nulitatea absolută a actului normativ, ci a titlului de proprietate al statului și a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea acestuia în cartea funciară. La termenul din data de 5 octombrie 1998, apelanții-reclamanți au depus la dosar o completare a motivelor de apel, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca în soluționarea pe fond a cauzei, admiterea apelului în baza excepției, în conformitate cu art. 297 alin. (2) coroborat cu art. 2 lit. b) și art. 159 pct. 2 C. proc.

civ., deoarece valoarea imobilului depășește suma de 150.000.000 lei. Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 1586 din 7 octombrie 1998 a admis apelul declarat de reclamanții S.E. (fiică) și B.O.V. (strănepot) împotriva sentinței civile nr. 4031 din 17 aprilie 1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desființat-o în întregime pentru lipsa competenței materiale a acesteia în soluționarea pe fond a cauzei și a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 1998. Prin sentința civilă nr. 301 din 4 noiembrie 1998 Tribunalul Cluj a admis acțiunea civilă depusă de reclamanți și a constatat nulitatea absolută a titlului și a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român prin Sfatul Popular al orașului Cluj, anularea încheierilor date de instanța de carte funciară și rectificarea înscrierilor în C.F.

prin radierea dreptului de proprietate tabulară al reclamanților în C.F. nr. 1395 Cluj-Napoca nr. top 365, în cote egale de câte ½ fiecare, ca bun propriu, cu titlu de moștenire. Împotriva sentinței civile nr. 301 din 4 noiembrie 1998 a formulat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților. În motivare se arată că Statul Român a devenit proprietar al imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950 prin naționalizare de la S.E. care figurează la poziția nr. 239 cu 12 apartamente, ca administrator al acestora. Faptul ca la data naționalizării reclamanta S.E. nu era intabulată nu justifică restituirea imobilului, deoarece în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară „din cauză de moarte”, așadar naționalizarea s-a făcut de la un proprietar.

Se mai arată că instanța nu putea constata nulitatea titlului și a înscrierilor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995 care dădeau dreptul foștilor proprietari sau moștenitori ai acestora să primească despăgubiri pentru apartamentele trecute în proprietatea statului după data de 6 martie 1945. Prin decizia nr. 15 din 1 februarie 2000 a Curții de Apel Cluj_Napoca apelul a fost respins ca neîntemeiat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul care a motivat, în esență, că Statul Român are titlu valabil de proprietate asupra imobilului, situație în care instanțele nu puteau constata nulitatea acestuia., pe fond acțiunea reclamanților fiind neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2292 din 23 iunie 2000 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 15 din 1 februarie 2000 a Curții de Apel Cluj-Napoca, precum și sentința civilă nr. 301 din 4 noiembrie 1998 a tribunalului Cluj și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, urmând ca aceasta să completeze probatoriile. În motivare, Curtea a arătat că din verificarea actelor și lucrărilor dosarului reiese că reclamanții nu au administrat dovezi în demonstrarea calității procesuale active, la dosar neexistând acte de stare civilă și nici înscrisuri din care să reiasă că reclamanții sunt succesorii autorului lor H.A.

Prin sentința civilă nr. 238 din 23 mai 2001 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții S.A.M.(continuatoare a procesului, după decesul mamei sale S.E., la 10 februarie 1999, conform certificatului de moștenitor legal nr. 27 din 6 aprilie 1999). Instanța a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților S.A.M. și B.O.V. în C.F. nr. 1395 Cluj, C.F. nr. 13032 Cluj și C.F. nr. 130373 Cluj, în cote de câte ½ pentru fiecare, cu titlu de moștenire, ca bun propriu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul precizând că prima instanță nu a luat în considerare că S.E., succesoarea defunctului H.A. a administrat imobilul prin perfectarea unor contracte de locațiune, încadrându-se în categoria exploatatorilor de locuințe, împrejurare ce atrăgea incidența prevederilor art. I pct. 1-5 și art. II din Decretul nr. 92/1950.

Se mai arată în motivarea apelului că reclamanții nu au calitate procesuală activă, în raport cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 700 C. civ., neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de către descendenții S.E., H.M. și H.A.(căsătorită B.) atrăgând stingerea dreptului de acceptare a moștenirii defunctului H.A., aceștia devenind străini de moștenire. Prin decizia civilă nr. 23 din 8 februarie 2002 apelul pârâtului a fost respins ca neîntemeiat de către Curtea de Apel Cluj-Napoca. În motivare instanța a arătat că imobilul în litigiu a constituit o singură unitate locativă, fiind dobândit de proprietarul H.A. în scopul de a fi locuit de acesta împreună cu familia sa.

Acesta era îndreptățit să-și închirieze locuința, fără ca prin aceasta să poată fi considerat exploatator de locuințe. S-a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că la data preluării imobilului de către Statul Român moștenitori ai proprietarului tabular H.A., decedat la 31 decembrie 1944 la Auschwitz, erau reclamanta S.E., sora acesteia H.M., ulterior decedată și B.A. Reclamanta S.E. a decedat în timpul procesului, la 18 februarie 1999, acțiunea fiind continuată de S.A.M.(fiica acesteia) și de B.O.V. (strănepot)., aceștia fiind repuși în termenul de acceptare a succesiunii. Împotriva deciziei nr. 23 din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj-Napoca a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în temeiul art. 304 pct. 7-9 și 312 pct. 5 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, desființarea deciziilor atacate și rejudecarea cauzei în fond, instanța urmând a respinge acțiunea ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: - instanțele de fond și apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ambele soluții fiind date cu aplicarea greșită a legii; - din examinarea probatoriului existent în cauză reiese că imobilul în litigiu a fost naționalizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, de aceea titlul Statului este perfect valabil; - există identitate de persoană între proprietarul din listele-anexă la Decretul nr. 92/1950 și adevăratul proprietar de la data naționalizării. Prin decizia civilă nr. 1241 din 11 februarie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 23 din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că din anul 1950 imobilul s-a aflat doar în posesia Statului Român dar nu a intrat niciodată în proprietatea acestuia ca urmare a aplicării nelegale a Decretului nr. 92/1950 întrucât a fost naționalizat pe numele administratorului imobilului fără a se clarifica succesiunea fostului proprietar, defunctului H.A. Mai mult, referitor la S.E., trecută în mod forțat ca administrator al imobilului, nici dacă ar fi fost proprietara întregului imobil naționalizarea nu s-ar fi putut face deoarece era exceptată de la naționalizare conform prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 fiind profesoară. Reține instanța de recurs că pentru locuințele trecute în proprietatea statului fără titlu nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei decizii a formulat, la data de 16 martie 2004, contestația în anulare intimatul, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, invocând incidența art. 317 pct. 2 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 4334 din 9 iunie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația și a anulat decizia nr. 1214 din 11 februarie 2004 a aceleiași instanțe, motivat de faptul că, la soluționarea recursului, contestatorul nu a fost legal citat. Reinvestită cu soluționarea recursului declarat de pârâtul Consiliului Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 23 din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Naționalizarea reglementată prin Decretul nr. 92/1950 ca mod de dobândire a dreptului de proprietate a Statului Român asupra imobilelor, a fost abuzivă fiind declarată ca atare de legiuitor prin dispozițiile mai multor acte normative.

Mai mult, în speța dedusă judecării s-a dovedit că proprietar al imobilului în litigiu, înscris în C.F. nr.1395 nr.top 865 a fost H.A., decedat la data de 31 decembrie 1944. Or, fără a se deschide succesiunea defunctului H.A. imobilul a fost preluat în proprietatea statului prin naționalizare, la pct. 239 fiind trecută reclamanta S.E., invocându-se de către recurentă că măsura s-a justificat, întrucât pentru apartamentele din imobil erau încheiate contracte de închiriere caz în care erau incidente dispozițiile art. 1 pct. 2 din Decretul nr. 92/1950 potrivit cărora erau supuse naționalizării, ”imobile clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuințe”. Ca atare, cum imobilul a fost naționalizat de la un neproprietar, în realitate proprietari fiind cei 3 moștenitori ai defunctului H.A.

De asemenea, în măsura în care se analizează incidența acestui act normativ se observă că S.E. făcea parte din categoria intelectualilor profesioniști, fapt dovedit cu adeverința nr. 62/1958 eliberată de Școala nr. 28 Cluj Napoca, caz în care era exceptată de la naționalizare prin dispoziția art. II din Decretul nr. 92/1950 și mai mult, aceasta nu era semnatara vreunuia dintre contractele de închiriere încheiate cu privire la imobil. Mai mult, este de observat că imobilul a fost compartimentat pe apartamente iar contractele de închiriere în baza cărora erau ocupate imobilele erau vizate de Primăria Cluj care încasa chiria începând cu anul 1950. Așa fiind, cum dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a înscris fără cauză legitimă și cum Statul Român nu l-a posedat cu bună credință în mod just instanțele au reținut că nulitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea acestuia în cartea funciară.

Ca atare, cum hotărârile recurate au fost pronunțate cu aplicarea corectă a legii, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 23 din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 aprilie 2005.