ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3161/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3161/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub

nr. 2498 la 5 martie 1998 de Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanții S.E. și B.O.V.

au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca, solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a titlului

și a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român, prin Sfatul Popular

al orașului Cluj, cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950,

asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, compus din casă cu etaj din piatră,

alcătuită din: la subsol 3 camere, dependințe; la parter 2 localuri, prăvălie

cu 6 camere și dependințe; la etaj 10 camere, o bucătărie, dependințe și curte

în suprafață de 156 mp.

S-a mai solicitat să se dispună anularea

încheierilor date de instanța de carte funciară și rectificarea înscrierilor în

C.F., prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român, cu titlu de

naționalizare și reînscrierea dreptului de proprietate al fostului proprietar

tabular H.A., intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. nr.

1395 Cluj, cu titlu de moștenire ca bun propriu în cote de câte ½

fiecare.

Reclamanții au arătat că imobilul

susmenționat a fost proprietatea defunctului H.A., autorul lor, decedat la 31

decembrie 1944 la Auschwitz și că imobilul a fost trecut în mod nelegal în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950, prin înscrierea reclamantei S.E. în

lista-anexă la decret, poziția 239.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea acțiunii cu

motivarea că imobilul în litigiu a fost preluat de către Stat în temeiul

Decretului nr. 92/1950, dreptul de proprietate în sistem de carte funciară

fiind supus prescripției achizitive, iar reclamanții nu au cerut Consiliului de

Miniștri scoaterea imobilului de sub naționalizare, în baza Decretului nr. 524/1955.

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința

civilă nr. 4031 din 17 aprilie 1998 a respins acțiunea reclamanților cu

motivarea că imobilul a trecut în mod legal în proprietatea statului, cu titlu,

în temeiul Decretului nr. 92/1950 prin preluarea lui de la reclamanta S.E. în

calitate de moștenitoare a proprietarului tabular H.A., deoarece în regim de

carte funciară drepturile reale „din cauză de moarte” se dobândesc fără

înscriere în cartea funciară.

S-a mai reținut de instanța de fond că

reclamanta nu era exceptată de la aplicarea decretului de naționalizare și nu a

uzat de procedura prevăzută de Decretul nr. 524/1955, iar nulitatea absolută se

aplică doar actelor juridice civile, nu și actelor normative.

Împotriva acestei sentințe au făcut apel

reclamanții solicitând modificarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe

fond, admiterea de către tribunal a acțiunii introductive de instanță.

În motivarea apelului s-a susținut că

reclamanta nu a fost niciodată în mod real administratorul imobilului și nici

unica moștenitoare legală a defunctului H.A., neexistând identitate între

adevăratul proprietar al imobilului și persoana menționată ca proprietar în

lista-anexă la decret.

S-a mai arătat că dreptul real „din cauză

de moarte” s-a născut în beneficiul tuturor celor trei succesori ai

proprietarului tabular, în timp ce Decretul nr. 92/1950 s-a aplicat

in

personam

, apelanta fiind exceptată de la această măsură, iar reclamanții nu

au solicitat nulitatea absolută a actului normativ, ci a titlului de

proprietate al statului și a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea

acestuia în cartea funciară.

La termenul din data de 5 octombrie 1998,

apelanții-reclamanți au depus la dosar o completare a motivelor de apel, prin

care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca în

soluționarea pe fond a cauzei, admiterea apelului în baza excepției, în

conformitate cu art. 297 alin. (2) coroborat cu art. 2 lit. b) și art. 159 pct.

2 C. proc. civ., deoarece valoarea imobilului depășește suma de 150.000.000

lei.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 1586

din 7 octombrie 1998 a admis apelul declarat de reclamanții S.E. (fiică) și B.O.V.

(strănepot) împotriva sentinței civile nr. 4031 din 17 aprilie 1998 a Judecătoriei

Cluj-Napoca, pe care a desființat-o în întregime pentru lipsa competenței

materiale a acesteia în soluționarea pe fond a cauzei și a fixat termen de

judecată la data de 4 noiembrie 1998.

Prin sentința civilă nr. 301 din 4

noiembrie 1998 Tribunalul Cluj a admis acțiunea civilă depusă de reclamanți și

a constatat nulitatea absolută a titlului și a înscrierii dreptului de

proprietate al Statului Român prin Sfatul Popular al orașului Cluj, anularea

încheierilor date de instanța de carte funciară și rectificarea înscrierilor în

C.F. prin radierea dreptului de proprietate tabulară al reclamanților în C.F.

nr. 1395 Cluj-Napoca nr. top 365, în cote egale de câte ½ fiecare, ca

bun propriu, cu titlu de moștenire.

Împotriva sentinței civile nr. 301 din 4

noiembrie 1998 a formulat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca, solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul

respingerii acțiunii reclamanților.

În motivare se arată că Statul Român a

devenit proprietar al imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950 prin

naționalizare de la S.E. care figurează la poziția nr. 239 cu 12 apartamente,

ca administrator al acestora.

Faptul ca la data naționalizării

reclamanta S.E. nu era intabulată nu justifică restituirea imobilului, deoarece

în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale se

dobândesc fără înscriere în cartea funciară „din cauză de moarte”, așadar

naționalizarea s-a făcut de la un proprietar.

Se mai arată că instanța nu putea

constata nulitatea titlului și a înscrierilor, în cauză fiind aplicabile

dispozițiile Legii nr. 112/1995 care dădeau dreptul foștilor proprietari sau

moștenitori ai acestora să primească despăgubiri pentru apartamentele trecute

în proprietatea statului după data de 6 martie 1945.

Prin decizia nr. 15 din 1 februarie 2000

a Curții de Apel Cluj_Napoca apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul care a motivat, în esență, că Statul Român are titlu valabil de

proprietate asupra imobilului, situație în care instanțele nu puteau constata

nulitatea acestuia., pe fond acțiunea reclamanților fiind neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2292 din 23 iunie

2000 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat decizia nr. 15 din 1

februarie 2000 a Curții de Apel Cluj-Napoca, precum și sentința civilă nr. 301

din 4 noiembrie 1998 a tribunalului Cluj și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond, urmând ca aceasta să completeze probatoriile.

În motivare, Curtea a arătat că din

verificarea actelor și lucrărilor dosarului reiese că reclamanții nu au

administrat dovezi în demonstrarea calității procesuale active, la dosar

neexistând acte de stare civilă și nici înscrisuri din care să reiasă că

reclamanții sunt succesorii autorului lor H.A.

Prin sentința civilă nr. 238 din 23 mai

2001 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții S.A.M.(continuatoare

a procesului, după decesul mamei sale S.E., la 10 februarie 1999, conform

certificatului de moștenitor legal nr. 27 din 6 aprilie 1999).

Instanța a dispus înscrierea dreptului de

proprietate al reclamanților S.A.M. și B.O.V. în C.F. nr. 1395 Cluj, C.F. nr. 13032

Cluj și C.F. nr. 130373 Cluj, în cote de câte ½ pentru fiecare, cu titlu

de moștenire, ca bun propriu.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul precizând că prima instanță nu a luat în considerare că S.E.,

succesoarea defunctului H.A. a administrat imobilul prin perfectarea unor

contracte de locațiune, încadrându-se în categoria exploatatorilor de locuințe,

împrejurare ce atrăgea incidența prevederilor art. I pct. 1-5 și art. II din

Decretul nr. 92/1950.

Se mai arată în motivarea apelului că

reclamanții nu au calitate procesuală activă, în raport cu dispozițiile art. 137

C. proc. civ., raportat la art. 700 C. civ., neexercitarea dreptului de opțiune

succesorală în termenul de 6 luni de către descendenții S.E., H.M. și H.A.(căsătorită

B.) atrăgând stingerea dreptului de acceptare a moștenirii defunctului H.A.,

aceștia devenind străini de moștenire.

Prin decizia civilă nr. 23 din 8

februarie 2002 apelul pârâtului a fost respins ca neîntemeiat de către Curtea

de Apel Cluj-Napoca.

În motivare instanța a arătat că imobilul

în litigiu a constituit o singură unitate locativă, fiind dobândit de

proprietarul H.A. în scopul de a fi locuit de acesta împreună cu familia sa.

Acesta era îndreptățit să-și închirieze

locuința, fără ca prin aceasta să poată fi considerat exploatator de locuințe.

S-a arătat că instanța de fond a reținut

în mod corect că la data preluării imobilului de către Statul Român moștenitori

ai proprietarului tabular H.A., decedat la 31 decembrie 1944 la Auschwitz, erau

reclamanta S.E., sora acesteia H.M., ulterior decedată și B.A. Reclamanta S.E. a

decedat în timpul procesului, la 18 februarie 1999, acțiunea fiind continuată

de S.A.M.(fiica acesteia) și de B.O.V. (strănepot)., aceștia fiind repuși în

termenul de acceptare a succesiunii.

Împotriva deciziei nr. 23 din 8 februarie

2002 a Curții de Apel Cluj-Napoca a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca, în temeiul art. 304 pct. 7-9 și 312 pct. 5 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, desființarea deciziilor atacate și

rejudecarea cauzei în fond, instanța urmând a respinge acțiunea ca fiind

netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

-

instanțele

de fond și apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ambele

soluții fiind date cu aplicarea greșită a legii;

-

din

examinarea probatoriului existent în cauză reiese că imobilul în litigiu a fost

naționalizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, de

aceea titlul Statului este perfect valabil;

-

există

identitate de persoană între proprietarul din listele-anexă la Decretul nr. 92/1950

și adevăratul proprietar de la data naționalizării.

Prin decizia civilă nr. 1241 din 11

februarie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat

recursul declarat împotriva deciziei nr. 23 din 8 februarie 2002 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă.

În motivarea deciziei, în esență,

s-a reținut că din anul 1950 imobilul s-a aflat doar în posesia Statului Român

dar nu a intrat niciodată în proprietatea acestuia ca urmare a aplicării

nelegale a Decretului nr. 92/1950 întrucât a fost naționalizat pe numele

administratorului imobilului fără a se clarifica succesiunea fostului

proprietar, defunctului H.A.

Mai mult, referitor la S.E., trecută

în mod forțat ca administrator al imobilului, nici dacă ar fi fost proprietara

întregului imobil naționalizarea nu s-ar fi putut face deoarece era exceptată de

la naționalizare conform prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 fiind

profesoară.

Reține instanța de recurs că pentru

locuințele trecute în proprietatea statului fără titlu nu sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei decizii a

formulat, la data de 16 martie 2004, contestația în anulare intimatul, Consiliul

Local al Municipiului Cluj Napoca, invocând incidența art. 317 pct. 2 C. proc.

civ.

Prin decizia civilă nr. 4334 din 9

iunie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația și a anulat

decizia nr. 1214 din 11 februarie 2004 a aceleiași instanțe, motivat de faptul

că, la soluționarea recursului, contestatorul nu a fost legal citat.

Reinvestită cu soluționarea

recursului declarat de pârâtul Consiliului Municipiului Cluj Napoca împotriva

deciziei nr. 23 din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj Înalta Curte

constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Naționalizarea reglementată prin

Decretul nr. 92/1950 ca mod de dobândire a dreptului de proprietate a Statului

Român asupra imobilelor, a fost abuzivă fiind declarată ca atare de legiuitor

prin dispozițiile mai multor acte normative.

Mai mult, în speța dedusă judecării

s-a dovedit că proprietar al imobilului în litigiu, înscris în C.F. nr.1395

nr.top 865 a fost H.A., decedat la data de 31 decembrie 1944.

Or, fără a se deschide succesiunea

defunctului H.A. imobilul a fost preluat în proprietatea statului prin

naționalizare, la pct. 239 fiind trecută reclamanta S.E., invocându-se de către

recurentă că măsura s-a justificat, întrucât pentru apartamentele din imobil

erau încheiate contracte de închiriere caz în care erau incidente dispozițiile

art. 1 pct. 2 din Decretul nr. 92/1950 potrivit cărora erau supuse

naționalizării, ”imobile clădite care sunt deținute de exploatatorii de

locuințe”.

Ca atare, cum imobilul a fost

naționalizat de la un neproprietar, în realitate proprietari fiind cei 3

moștenitori ai defunctului H.A.

De asemenea, în măsura în care se

analizează incidența acestui act normativ se observă că S.E. făcea parte din

categoria intelectualilor profesioniști, fapt dovedit cu adeverința nr. 62/1958

eliberată de Școala nr. 28 Cluj Napoca, caz în care era exceptată de la

naționalizare prin dispoziția art. II din Decretul nr. 92/1950 și mai mult, aceasta

nu era semnatara vreunuia dintre contractele de închiriere încheiate cu privire

la imobil.

Mai mult, este de observat că

imobilul a fost compartimentat pe apartamente iar contractele de închiriere în

baza cărora erau ocupate imobilele erau vizate de Primăria Cluj care încasa

chiria începând cu anul 1950.

Așa fiind, cum dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu s-a înscris fără cauză legitimă și cum

Statul Român nu l-a posedat cu bună credință în mod just instanțele au reținut

că nulitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea acestuia în cartea

funciară.

Ca atare, cum hotărârile recurate au

fost pronunțate cu aplicarea corectă a legii, recursul dedus judecății se

dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 23

din 8 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

aprilie 2005.