ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5233/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 aprilie 1998 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantele S.N. și R.M.R. au solicitat, în contradictoriu cu Consiliul local Cluj-Napoca, în temeiul art. 34 din Legea cărților funciare și a art. 480 C. civ., anularea încheierii nr. 4327/1955 prin care imobilul situat în Cluj, a fost intabulat pe numele statului român și înscrierea în cartea funciară a dreptului lor cu titlu de moștenire și hotărâre judecătorească. S-au depus extrasul cărții funciare, copiile unor certificate de stare civilă, a altor înscrisuri. D.R. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să i se recunoască și ei, alături de reclamante, dreptul de a fi înscrisă ca proprietar în cartea funciară ca descendentă a lui D.L.

Prin încheierea din 22 mai 1998, Judecătoria și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. În fața Tribunalului Cluj, la 17 decembrie 1998, reclamantele și intervenienta și-au modificat și extins acțiunea, solicitând ca alături de municipiul Cluj-Napoca, să fie chemați în judecată și cumpărătorii apartamentelor situate în imobil, respectiv familiile I.N., G.P., V.I., H.A., ale căror drepturi, dobândite prin cumpărare de la stat le sunt inopozabile. Î n drept au fost invocate dispozițiile art. 34 și art. 36 din Legea nr. 115/1938, iar ulterior, ale art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 37 din Legea nr. 115/1938. Au fost depuse extrase din cărțile funciare, dezmembrate pe apartamente, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de S.C.

C. S.A. la: 6 martie 1997 cu I.N. și I.I. (ap. 2); 20 decembrie 1996 cu H.S. și H.D.A. (ap. 3); 6 noiembrie 1996 cu G.P. și G.S. (ap. 4). De asemeni, s-au depus copii de pe declarațiile de impunere întocmite la 4 martie 1950, contractele de închiriere încheiate în martie 1949, procesele-verbale de preluare a fiecărui apartament în proprietatea statului la 20 aprilie 1950, cererile adresate de reclamante la 24 iulie 1996 Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care solicitau despăgubiri, copia unei cereri trimise prin poștă la 24 februarie 1997 Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care aceleași reclamante au comunicat, ca urmare a modificării normelor de aplicare a legii, că imobilul nu poate fi vândut chiriașilor.

Prin sentința civilă nr. 237 din 23 mai 2001, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a constatat nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, dispunând anularea încheierii de C.F. 4327 din 20 noiembrie 1955. A respins capetele de cerere având ca obiect rectificarea C.F. și restabilirea situației anterioare cu privire la apartamentele 2, 3 și 4 și cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare a pârâților persoane fizice. A fost admisă cererea de rectificare și restabilire a situației anterioare cu privire la C.F. colectivă nr.120913 Cluj, top 1541/1/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari D.L.

și soția, născută B.E. S-a dispus rectificarea CF 8011 Cluj A+2 , top 1541/2, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari D.L. și soția, născută B.E. în părți egale. În motivarea soluției adoptate, instanța a reținut că D.L. și soția, născută B.E. au fost proprietari tabulari asupra imobilului înscris inițial în CF 8011 Cluj, top 1541 casă cu etaj, curte și grădină situat în Cluj-Napoca, în baza încheierii de CF nr. 579/1945 cu titlul de cumpărare în părți egale. Urmare a preluării proprietății de către stat prin naționalizare, în baza încheierii de C.F. nr. 4327/1955 s-a făcut o împărțire în două imobile, astfel: top.1541/1 teren și construcții în suprafată de 274 mp, înscris în cartea funciară nou înfiintată nr. 120914 în favoarea statului și imobilul cu top 1541/2 teren și curte în suprafață de 500 mp înscris în CF 8011 sub A+1, în favoarea vechilor proprietari.

Construcția a fost compartimentată în 4 apartamente, trei dintre ele fiind vândute pârâților persoane fizice. S-a constatat că în anexa Decretului nr. 92/1950 figura D.L. ca proprietar, acesta fiind însă decedat din mai 1949, naționalizarea s-a făcut pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar (care erau succesorii săi în drepturi cu condiția acceptării moștenirii). Cât privește cota soției, de ½, s-a constatat că aceasta a fost doar în fapt trecută în proprietatea statului, întrucât D.E. nu figura în anexa decretului. Ca atare, în baza art. 111 C. proc. civ. și a art. 1 alin. (3) din N.M de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a constatat nelegalitatea preluării imobilului în proprietatea statului.

Ținând seama de buna credință a cumpărătorilor, dedusă din mai multe împrejurări de fapt (solicitarea de către reclamante doar a despăgubirilor, lipsa notificării privind intenția de redobândire în natură a bunului, lipsa menționării în orice formă de publicitate a exceptării imobilului de la vânzare, formularea acțiunii abia la 13 aprilie 1998), instanța a constatat valabilitatea titlurilor pârâților persoane fizice asupra apartamentelor cumpărate, astfel că a respins capătul de cerere ce viza anularea încheierilor din anul 1997 prin care acestora li s-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate. Cu privire la apartamentul care nu a fost vândut, ocupat cu chirie de V.I., s-a radiat dreptul statului și s-a reînscris în favoarea foștilor proprietari tabulari.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Consiliul local Cluj, chiriașa V.I., precum și reclamantele și intervenienta în interes propriu. Prin decizia nr. 8 din 22 ianuarie 2002, Curtea de apel Cluj, secția civilă, a respins primele două apeluri și l-a admis pe ultimul, a schimbat în parte sentința și a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, dispunând în consecință radierea din cartea funciară și reînscrierea pe numele foștilor proprietari a imobilului în întregul său. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că naționalizarea a fost nelegală, întrucât proprietarul era decedat iar moștenitorii nu au fost nominalizați, art. V din Decretul nr. 92/1950 nefiind aplicabil.

S-a mai arătat că pârâta-apelantă V.I., chiar dacă făcuse cerere de cumpărare și achitase prețul, nu avea nici un drept prioritar de cumpărare. Cu privire la contractele de vânzare-cumpărare încheiate, s-a reținut că deși reclamantele solicitaseră inițial doar despăgubiri, ulterior și-au precizat poziția și au solicitat restituirea în natură, astfel că în orice caz contractul încheiat de familia I. este nul absolut. Dar și celelalte două contracte, anterioare schimbării poziției reclamantelor, s-a susținut că sunt tot nule absolut, având ca obiect bunul altuia. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs reclamantele și intervenienta în interes propriu, pârâtele G.S și B.V. (succesoarele pârâtului decedat G.P.), H.S.

și soția D.A., I.N.și soția I., Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca. În recursul comun al reclamantelor și intervenientei D.R., bazat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susține că ambele instanțe au omis să anuleze parțial și încheierile nr. 4237/1955 și 2130/1997 cu privire la apartamentul 1 al imobilului. Recurentele G.S. și B.V. au invocat incidența art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. În esență, s-a susținut că la pronunțarea deciziei, instanța de apel a ignorat dovezile care atestau că ei, chiriașii ap. 4, au fost de totală bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare: nu au fost notificați să nu cumpere, în cartea funciară era înscris statul ca proprietar, reclamantele solicitaseră despăgubiri.

Ca atare, soluția instantei de apel, care nu a motivat respingerea prezumției de bună credință, a considerat nul absolut contractul încheiat la 6 noiembrie 1996 este contradictorie și dată cu încălcarea legii. Recurenții H.S. și H.D.A. au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și au susținut în esență că decizia atacată nu conține motivele în drept ale constatării nulității contractului lor, încheiat cu bună credință la 20 decembrie 1996. Afirmă astfel că abia în prezentul proces – pornit în aprilie 1998 – s-a stabilit că titlul statului nu ar fi fost valabil, astfel că la data cumpărării nici obiectiv nici subiectiv nu exista vreo îndoială cu privire la validitatea acestuia.

Au susținut că este pe deplin aplicabilă teoria validității aparentei în drept, care a primit și o consacrare legislativă prin art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. I.N. și I.I. au atacat de asemeni cu recurs decizia, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10. Astfel, în raport cu data introducerii acțiunii, mult ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, s-a invocat existența unei aparențe care creează drept, cu referire la validitatea titlului statului și consecutiv a dreptului lor, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu referire la art. 43 și art. 45 din Legea nr. 115/1938 care indică legea ca temei al intabulării.

Se mai afirmă că necontestarea îndelungată de către cei care se credeau nedreptățiți a dus la consolidarea titlului statului, dobândit prin lege și legal transmis chiriașilor. Se observă că nici instanța de apel nu a fost convinsă de justețea soluției sale, menționând în motivare, cu privire la aceste contracte, că “apar a fi nule”. Pe parcursul judecării recursului a decedat recurenta H.D.A., în cauză fiind introduși, pe baza certificatului de calitate care atestă acceptarea în termen a succesiunii, H.S., soț supraviețuitor și C.D.C.M., fiică. S-au depus ca acte noi în recurs: certificate de la Arhivele statului privind ocupanții imobilului în anii 1948 urm., extrase de C.F., hotărâri judecătorești prin care reclamantelor li s-au restituit proprietăți agrare în com.

Mociu, cartea de imobil. De asemeni, H.S. a depus traducerile în limba română ale unor înscrieri din cartea funciară, susținând că există numeroase neconcordanțe cu privire la proprietatea și sarcinile ce grevau bunul în perioada 1940-1944, care pun sub semnul îndoielii legalitatea înscrierii Dr. D.L. și a soției în cartea funciară. Prin note scrise, au susținut motivul de ordine publică, discutat oral la 28 noiembrie 2003, privind prescripția acțiunii în rectificare de carte funciară, invocând în acest sens art. 38 din Legea nr. 7/1996 și art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Cu privire la recursul formulat de reclamante și de intervenienta în interes propriu: s-a cerut anularea acestuia ca netimbrat, față de dispoziția instanței din 29 noiembrie 2002, reluată la 16 mai 2003. Sub acest aspect, se impune observația că reclamantele nu au solicitat pe parcursul judecării cauzei declararea nulității celor trei contracte de vânzare-cumpărare, ci doar constatarea inopozabilității acestora. Or, o atare cerere în constatare nu era supusă timbrajului la valoare. Iar cererea cu efect de repunere în situația anterioară formulată în contradictoriu cu statul (reprezentat prin Consiliul local, deși reclamantele și-au modificat și sub acest aspect cererea) este scutită de taxă de timbru, în conformitate cu art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Dar recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive. Astfel cum rezultă din expunerea lucrărilor dosarului, prima instanță a admis în parte acțiunea, iar Curtea de apel a admis apelul reclamantelor și al intervenientei în interes propriu, dispunând reînscrierea dreptului de proprietate al dr. D.L. și a soției în cartea funciară, cu privire la întregul imobil. Așadar, pretinsa omisiune a instanței (care de altfel nu se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat) nu s-a confirmat, motiv pentru care recursul acestor părți va fi respins. Recursurile formulate de Consiliul local Cluj și de pârâții persoane fizice vor fi admise, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, conform art. 313 C. proc.

civ., pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează. Potrivit art. 1169 C.civ, cel ce face o propunere înaintea judecătii trebuie să o dovedească. Iar conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronuntării unei hotărâri temeinice și legale. În spetă, acțiunea a fost pornită la 13 aprilie 1998 de două reclamante, care au afirmat că sunt adevăratele proprietare a ½ părți din ale imobilul înscris în C.F. 8011 cu nr.top.1541, naționalizat pe numele D.L., dobândit prin moștenire de la D.L., decedat în 1949, fiind fiica, respectiv nepoata de fiică a defunctului.

Cu privire la cealaltă jumătate, au arătat că a aparținut mamei lor, soția lui D.L., care era casnică. Ulterior a emis pretenții și D.R., fiica lui A.Z., care a afirmat că și mama ei era moștenitoarea lui D.L., în calitate de fiică. S-a susținut că potrivit art. 26 din Legea cărților funciare, dreptul real a fost dobândit de ele fără înscriere în cartea funciară, fiind provenit din succesiune. Pentru dovedirea dreptului de proprietate nu s-a depus nici un titlu, ci s-a depus în copie necertificată extras din cartea funciară, cuprinzând atât mențiuni în limba română, cât și în limba maghiară. Din filele 192 verso și 197 verso (dosar tribunal) rezultă că proprietar figura M.L. iar imobilul era grevat de sarcini, fiind chiar menționată scoaterea la licitație.

Actele noi depuse în recurs de recurentul H.S., reprezentând traducerile unor înscrisuri din limba maghiară sunt de natură a lămuri în fapt și în drept situația reală a acestui imobil, care fusese încă din 1918 dezmembrat în două numere topografice. Or, cum acțiunea are ca obiect tocmai rectificări în cartea funciară, este necesară administrarea unor probe suficiente pentru lămurirea fără dubii a evoluției dreptului de proprietate până în anul 1950. Nici instanța de fond, nici cea de apel nu au fost preocupate de aceste aspecte pentru a pronunța hotărâri temeinice și legale, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. De aceea se impune casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, pentru lămurirea situației de fapt și de drept de carte funciară.

Cu ocazia rejudecării se va pune în discuția părților efectuarea unei expertize sub acest aspect și de asemeni legitimarea procesuală activă a reclamantelor și a intevenientei, față de contradicțiile care apar între diferitele înscrisuri de la dosar. Astfel, la dosar judecătorie se găsește o decizie prin care văduvei dr. D.L. i se stabilește pensia de urmaș, purtând mențiunea că soții nu au avut copii; din certificatul de calitate emis în anul 1998 care dezbate mai multe succesiuni rezultă că A.A.Z. era decedată din anul 1943; deși într-o variantă a cărții funciare soția dr. D.L. (năs.

B.) apare ca și coproprietară, iar reclamantele și intervenienta au emis pretenții cu privire la întregul bun, din nici un înscris nu rezultă cine sunt moștenitorii acesteia, decedată în anul 1974. Tot cu ocazia rejudecării se va discuta problema de ordine publică ridicată prin concluziile orale și scrise, vizând aplicarea în speță a art. 38 din Legea nr. 7/1996, respectiv de art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938. In contextul acestor acte normative (invocate chiar de reclamante în acțiune) trebuia discutată problema bunei sau relei credințe a subdobânditorilor bunului încris din anul 1955 în cartea funciară în favoarea statului, ținând seama, după caz, și de afirmația făcută de reclamante în răspunsul la întâmpinare aflat la dosarul tribunalului.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând că sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., recursurile pârâților se vor admite, vor fi casate ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile formulate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S. și B.I.V., H.S. și H.D.A. (a cărei succesoare este C.D.C.M.), I.N. și I.I. împotriva deciziei civile nr. 8 din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 237 din 23 mai 2001 a Tribunalului Cluj și trimite cauza pentru rejudecare la această din urmă instanță. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.N. și R.M.R. și de intervenienta D.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2003.