ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5233/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5233/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 aprilie 1998 pe rolul

Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantele S.N. și R.M.R. au solicitat, în

contradictoriu cu Consiliul local Cluj-Napoca, în temeiul art. 34 din Legea

cărților funciare și a art. 480 C. civ., anularea încheierii nr. 4327/1955 prin

care imobilul situat în Cluj, a fost intabulat pe numele statului român și

înscrierea în cartea funciară  a dreptului lor cu titlu de moștenire și

hotărâre judecătorească.

S-au depus extrasul cărții funciare, copiile unor

certificate de stare civilă, a altor înscrisuri.

D.R. a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, solicitând să i se recunoască și ei, alături de reclamante,

dreptul de a fi înscrisă ca proprietar în cartea funciară ca descendentă a lui D.L.

Prin încheierea din 22 mai 1998,

Judecătoria și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Cluj.

În fața Tribunalului Cluj, la 17

decembrie 1998, reclamantele și intervenienta și-au modificat și extins acțiunea,

solicitând ca alături de municipiul Cluj-Napoca, să fie chemați în judecată și

cumpărătorii apartamentelor situate în imobil, respectiv familiile I.N., G.P., V.I.,

H.A., ale căror drepturi, dobândite prin cumpărare de la stat le sunt

inopozabile. Î

n drept

au fost invocate dispozițiile art. 34 și art. 36 din Legea nr. 115/1938, iar

ulterior, ale art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 37 din Legea nr. 115/1938.

Au fost depuse extrase din cărțile funciare, dezmembrate pe apartamente,

contractele de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. C. S.A. la: 6 martie 1997 cu

I.N. și I.I. (ap. 2); 20 decembrie 1996 cu H.S. și H.D.A. (ap. 3); 6 noiembrie

1996 cu G.P. și G.S. (ap. 4).

De asemeni, s-au depus copii de pe declarațiile de impunere

întocmite la 4 martie 1950, contractele de închiriere încheiate în martie 1949,

procesele-verbale de preluare a fiecărui apartament în proprietatea statului la

20 aprilie 1950, cererile adresate de reclamante la 24 iulie 1996 Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin care solicitau despăgubiri, copia unei

cereri trimise prin poștă la 24 februarie 1997 Comisiei de aplicare a Legii nr.

112/1995 prin care aceleași reclamante au comunicat, ca urmare a modificării

normelor de aplicare a legii, că imobilul nu poate fi vândut chiriașilor.

Prin sentința civilă nr. 237 din 23 mai

2001, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a constatat

nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, dispunând anularea

încheierii de C.F. 4327 din  20 noiembrie 1955. A respins capetele de cerere

având ca obiect rectificarea C.F. și restabilirea situației anterioare cu

privire la apartamentele 2, 3 și 4 și cererea de anulare a contractelor de

vânzare-cumpărare a pârâților persoane fizice. A fost admisă cererea de

rectificare și restabilire a situației anterioare cu privire la C.F. colectivă

nr.120913 Cluj, top 1541/1/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al

statului și reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari D.L.

și soția, născută B.E. S-a dispus rectificarea CF 8011 Cluj A+2 , top 1541/2,

în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierea

dreptului de proprietate al foștilor proprietari D.L. și soția, născută B.E. în

părți egale.

În motivarea soluției adoptate, instanța a

reținut că D.L. și soția, născută B.E. au fost proprietari tabulari asupra

imobilului înscris inițial în CF 8011 Cluj, top 1541 casă cu etaj, curte și

grădină situat în Cluj-Napoca,  în baza încheierii de CF nr. 579/1945 cu titlul

de cumpărare în părți egale. Urmare a preluării proprietății de către stat prin

naționalizare, în baza încheierii de C.F. nr. 4327/1955 s-a făcut o împărțire

în două imobile, astfel: top.1541/1 teren și construcții în suprafată de 274

mp, înscris în cartea funciară nou înfiintată  nr. 120914 în favoarea statului

și imobilul cu top 1541/2 teren și curte în suprafață de 500 mp înscris în CF

8011 sub A+1, în favoarea vechilor proprietari. Construcția a fost

compartimentată în 4 apartamente, trei dintre ele fiind vândute pârâților persoane

fizice.

S-a constatat că în anexa Decretului nr. 92/1950

figura D.L. ca proprietar, acesta fiind însă decedat din mai 1949, naționalizarea

s-a făcut pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar (care erau

succesorii săi în drepturi cu condiția acceptării moștenirii). Cât privește

cota soției, de ½, s-a constatat că aceasta a fost doar în fapt trecută

în proprietatea statului, întrucât D.E.  nu figura în anexa decretului.

Ca atare, în baza art. 111 C. proc.

civ. și a art. 1 alin. (3) din N.M de aplicare a  Legii nr. 112/1995, s-a

constatat nelegalitatea preluării imobilului în proprietatea statului.

Ținând seama de buna credință a cumpărătorilor,

dedusă din mai multe împrejurări de fapt (solicitarea de către reclamante doar

a despăgubirilor, lipsa notificării privind intenția de redobândire în natură a

bunului, lipsa menționării în orice formă de publicitate a exceptării

imobilului de la vânzare, formularea acțiunii abia la 13 aprilie 1998),

instanța a constatat valabilitatea titlurilor pârâților persoane fizice asupra

apartamentelor cumpărate, astfel că a respins capătul de cerere ce viza

anularea încheierilor din anul 1997 prin care acestora li s-a intabulat în C.F.

dreptul de proprietate. Cu privire la apartamentul care nu a fost vândut, ocupat

cu chirie de V.I., s-a radiat dreptul statului și s-a reînscris în favoarea

foștilor proprietari tabulari.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Consiliul local Cluj, chiriașa V.I., precum și reclamantele și intervenienta în

interes propriu. Prin decizia nr. 8 din 22 ianuarie 2002, Curtea de apel Cluj,

secția civilă, a respins primele două apeluri și l-a admis pe ultimul, a

schimbat în parte sentința și a constatat nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare, dispunând în consecință radierea din cartea funciară și

reînscrierea pe numele foștilor proprietari a imobilului în întregul său.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut că naționalizarea a fost nelegală, întrucât proprietarul era decedat

iar moștenitorii nu au fost nominalizați, art. V din Decretul nr. 92/1950

nefiind aplicabil.

S-a mai arătat că pârâta-apelantă V.I., chiar dacă făcuse cerere de

cumpărare și achitase prețul, nu avea nici un drept prioritar de cumpărare. Cu

privire la contractele de vânzare-cumpărare încheiate, s-a reținut că deși

reclamantele solicitaseră inițial doar despăgubiri, ulterior și-au precizat

poziția și au solicitat restituirea în natură, astfel că în orice caz

contractul încheiat de familia I. este nul absolut. Dar și celelalte două contracte,

anterioare schimbării poziției reclamantelor, s-a susținut că sunt tot nule

absolut, având ca obiect bunul altuia.

Împotriva acestei decizii în termen legal

au declarat recurs reclamantele și intervenienta în interes propriu, pârâtele G.S

și B.V. (succesoarele pârâtului decedat G.P.), H.S. și soția D.A., I.N.și soția

I., Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.

În recursul comun al reclamantelor și

intervenientei D.R., bazat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se susține că ambele instanțe au omis să anuleze parțial și încheierile

nr. 4237/1955 și 2130/1997 cu privire la apartamentul 1 al imobilului.

Recurentele G.S. și B.V. au invocat

incidența art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. În esență, s-a susținut că la

pronunțarea deciziei, instanța de apel a ignorat dovezile care atestau că ei,

chiriașii ap. 4, au fost de totală bună credință la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare: nu au fost notificați să nu cumpere, în cartea funciară era

înscris statul ca proprietar, reclamantele solicitaseră despăgubiri. Ca atare,

soluția instantei de apel, care nu a motivat respingerea prezumției de bună

credință, a considerat nul absolut contractul încheiat la 6 noiembrie 1996 este

contradictorie și dată cu încălcarea legii.

Recurenții H.S. și H.D.A. au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și au susținut în esență că

decizia atacată nu conține motivele în drept ale constatării nulității

contractului lor, încheiat cu bună credință la 20 decembrie 1996. Afirmă astfel

că abia în prezentul proces – pornit în aprilie 1998 – s-a  stabilit că titlul

statului nu ar fi fost valabil, astfel că la data cumpărării nici obiectiv nici

subiectiv nu exista vreo îndoială cu privire la validitatea acestuia. Au

susținut că este pe deplin aplicabilă teoria validității aparentei în drept,

care a primit și o consacrare legislativă prin art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

I.N. și I.I. au atacat de asemeni cu recurs

decizia, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10.

Astfel, în raport cu data introducerii acțiunii, mult ulterioară încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, s-a invocat existența unei aparențe care

creează drept, cu referire la validitatea titlului statului și consecutiv a

dreptului lor, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, cu referire la art. 43 și art. 45 din Legea nr. 115/1938

care indică legea ca temei al intabulării. Se mai afirmă că necontestarea

îndelungată de către cei care se credeau nedreptățiți a dus la consolidarea

titlului statului, dobândit prin lege și legal transmis chiriașilor. Se observă

că nici instanța de apel nu a fost convinsă de justețea soluției sale,

menționând în motivare, cu privire la aceste contracte, că “apar a fi nule”.

Pe parcursul judecării recursului a

decedat recurenta H.D.A., în cauză fiind introduși, pe baza certificatului de

calitate care atestă acceptarea în termen a succesiunii, H.S., soț

supraviețuitor și C.D.C.M., fiică.

S-au depus ca acte noi în recurs:

certificate de la Arhivele statului  privind ocupanții imobilului în anii 1948

urm., extrase de C.F., hotărâri judecătorești prin care reclamantelor li s-au

restituit proprietăți agrare în com. Mociu, cartea de imobil. De asemeni, H.S. a

depus traducerile în limba română ale unor înscrieri din cartea funciară,

susținând că există numeroase neconcordanțe cu privire la proprietatea și

sarcinile ce grevau bunul în perioada 1940-1944, care pun sub semnul îndoielii

legalitatea înscrierii Dr. D.L. și a soției în cartea funciară.

Prin note scrise, au susținut motivul de

ordine publică, discutat oral la 28 noiembrie 2003, privind prescripția

acțiunii în rectificare de carte funciară, invocând în acest sens art. 38 din

Legea nr. 7/1996 și art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Cu privire la recursul formulat de

reclamante și de intervenienta în interes propriu: s-a cerut anularea acestuia

ca netimbrat, față de dispoziția instanței din 29 noiembrie 2002, reluată la 16

mai 2003.            Sub acest aspect, se impune observația că reclamantele nu

au solicitat pe parcursul judecării cauzei declararea nulității celor trei

contracte de vânzare-cumpărare, ci doar constatarea inopozabilității acestora.

Or, o atare cerere în constatare nu era supusă timbrajului la valoare. Iar

cererea cu efect de repunere în situația anterioară formulată în contradictoriu

cu statul (reprezentat prin Consiliul local, deși reclamantele și-au modificat

și sub acest aspect cererea) este scutită de taxă de timbru, în conformitate cu

art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Dar recursul nu este fondat, urmând a

fi respins pentru următoarele motive. Astfel cum rezultă din expunerea

lucrărilor dosarului, prima instanță a admis în parte acțiunea, iar Curtea de

apel a admis apelul reclamantelor și al intervenientei în interes propriu,

dispunând reînscrierea  dreptului de proprietate al dr. D.L. și a soției în

cartea funciară, cu privire la întregul imobil. Așadar, pretinsa omisiune a

instanței (care de altfel nu se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocat) nu s-a confirmat, motiv pentru care recursul acestor părți va fi

respins.

Recursurile formulate de Consiliul local

Cluj și de pârâții persoane fizice vor fi admise, cu consecința casării

hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de fond, conform art. 313 C. proc. civ., pentru considerentele ce se

vor expune în cele ce urmează.

Potrivit art. 1169 C.civ, cel ce face o

propunere înaintea judecătii trebuie să o dovedească. Iar conform art. 129

alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronuntării unei hotărâri temeinice și legale.

În spetă, acțiunea a fost pornită la 13

aprilie 1998 de două reclamante, care au afirmat că sunt adevăratele

proprietare a ½ părți din ale imobilul înscris în C.F. 8011 cu

nr.top.1541, naționalizat pe numele D.L., dobândit prin moștenire de la D.L.,

decedat în 1949, fiind fiica, respectiv nepoata de fiică a defunctului. Cu

privire la cealaltă jumătate, au arătat că a aparținut mamei lor, soția lui D.L.,

care era casnică. Ulterior a emis pretenții și D.R., fiica lui A.Z., care a

afirmat că și mama ei era moștenitoarea lui D.L., în calitate de fiică.

S-a susținut că potrivit art. 26 din

Legea cărților funciare, dreptul real a fost dobândit de ele fără înscriere în

cartea funciară, fiind provenit din succesiune.

Pentru dovedirea dreptului de proprietate nu s-a

depus nici un titlu, ci s-a depus în copie necertificată extras din cartea funciară,

cuprinzând atât mențiuni în limba română, cât și în limba maghiară. Din filele

192 verso și 197 verso (dosar tribunal) rezultă că proprietar figura M.L. iar

imobilul era grevat de sarcini, fiind chiar menționată scoaterea la licitație.

Actele noi depuse în recurs de recurentul H.S., reprezentând traducerile unor

înscrisuri din limba maghiară sunt de natură a lămuri în fapt și în drept

situația reală a acestui imobil, care fusese încă din 1918 dezmembrat în două

numere topografice. Or, cum acțiunea are ca obiect tocmai rectificări în cartea

funciară, este necesară  administrarea unor probe suficiente pentru lămurirea

fără dubii a evoluției dreptului de proprietate până în anul 1950.

Nici instanța de fond, nici

cea de apel nu au fost preocupate de aceste aspecte pentru a pronunța hotărâri

temeinice și legale, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

De aceea se impune casarea ambelor

hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, pentru

lămurirea situației de fapt și de drept de carte funciară. Cu ocazia

rejudecării se va pune în discuția părților efectuarea unei expertize sub acest

aspect și de asemeni legitimarea procesuală activă a reclamantelor și a

intevenientei, față de contradicțiile care apar între diferitele înscrisuri de

la dosar. Astfel, la  dosar judecătorie se găsește o decizie prin care văduvei

dr. D.L. i se stabilește pensia de urmaș, purtând mențiunea că soții nu au avut

copii; din certificatul de calitate emis în anul 1998 care dezbate mai multe

succesiuni rezultă că A.A.Z. era decedată din anul 1943; deși într-o variantă a

cărții funciare soția dr. D.L. (năs. B.) apare ca și coproprietară, iar

reclamantele și intervenienta au emis pretenții cu privire la întregul bun, din

nici un  înscris nu rezultă cine sunt moștenitorii acesteia, decedată în anul

ridicată prin concluziile orale și scrise, vizând aplicarea în speță a art. 38

din Legea nr. 7/1996, respectiv de art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938.

In contextul  acestor acte normative

(invocate chiar de reclamante în acțiune) trebuia discutată problema bunei sau

relei credințe a subdobânditorilor bunului încris din anul 1955 în cartea

funciară în favoarea statului, ținând seama, după caz, și de afirmația făcută

de reclamante în răspunsul la întâmpinare aflat la dosarul tribunalului.

Pentru considerentele anterior expuse,

văzând că sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.,

recursurile pârâților se vor admite, vor fi casate ambele hotărâri, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de

pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S. și B.I.V., H.S. și H.D.A.

(a cărei succesoare este C.D.C.M.), I.N. și I.I. împotriva deciziei civile nr. 8

din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Casează decizia recurată, precum și sentința

civilă nr. 237 din 23 mai 2001 a Tribunalului Cluj și trimite cauza pentru

rejudecare la această din urmă instanță.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantele S.N. și R.M.R. și de intervenienta D.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  8 decembrie 2003.