ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La

data de  22 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul

R.E.și de pârâții: Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, în calitate de reprezentant

al Statului Român, T.A.L., T.T.R., M.C., M.E.împotriva  deciziei nr.171 din 6 septembrie

2000 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 22 ianuarie 2003, care face parte integrantă

din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat succesiv la 5 februarie 2003,

12 februarie 2003 și 19 februarie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

R.E.a

chemat în judecată Consiliul local al municipiului Cluj Napoca în reprezentarea

Statului român și pe T.A.L., T.T.R., M.C. și M.E.pentru a fi obligați pârâții să-i

recunoască dreptul de proprietate cu privire la imobilul casă și teren situat în

Cluj Napoca str.Anatole France nr.29 înscris inițial în C.F. 2298 Cluj Napoca,

nr.top.1614/2, pe numele autorului său R.G.și transcris apoi în favoarea statului

român în C.F. nr.120269 Cluj Napoca, nr.top.1614/2/1, construcție și teren în suprafață

de 101 m.p., restul terenului de 198 m.p. rămânând în C.F. nr.2298 Cluj Napoca

nr.top.1614/22.

A

mai cerut reclamantul rectificarea C.F. nr.2298

Cluj-Napoca

în sensul

că înscrierea din 13.09.1957 sub nr.5785 să fie radiată fiind făcută în baza Decretului

nr.92/1950 inaplicabil în speță, rămânând valabilă înscrierea de sub B2 cu

nr.4084/18.02.1943 pe numele lui R.G., tatăl său, dobândit prin cumpărare. De asemenea,

a solicitat să se rectifice atât foaia A+2, în sensul radierii nr.top.1614/2/2,

cât și înscrierile din 11.12.1996 de sub B4, B5, B6, B7, prin care imobilul a fost

dezmembrat pentru a putea fi vândut conform Legii nr.112/1995 și să se dispună sistarea

în întregime a C.F. nr.120269 Cluj Napoca ca fiind fără obiect.

Totodată,

în temeiul art.34 pct.1 și 3 combinat cu art.37 din Decretul Lege nr.115/1938, reclamantul

a cerut sistarea în întregime a celor trei cărți funciare nou înființate: C.F.

nr.120270 Cluj Napoca nr.top.1614/2/1/I, nr.top.1614/2/1/II, C.F. nr.121467 Cluj

Napoca nr.top. 1614/2/1/I, C.F. nr.120713 Cluj Napoca nr.top.1614/2/1/II.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul în litigiu a fost dobândit

de tatăl său R.G.prin cumpărare în anul 1943 și întrucât la data preluării bunului

de către stat în baza Decretului nr.92/1950, era de profesie pielar, făcea parte

din categoriile socio profesionale exceptate de la naționalizare conform art.II

din menționatul act normativ, ca de altfel și soția sa și mama reclamantului

care era casnică. Pe cale de consecință, statul nu poseda un titlu valabil cu privire

la imobilul în discuție care astfel, nu intra nici sub incidența Legii

nr.112/1995 și prin urmare era îndrituit să-i fie restiuit în natură.

Tribunalul

Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr.155/16.03.2000 a respins acțiunea

cu motivarea că tatăl reclamantului se încadra în categoria persoanelor prevăzute

de art.I din Decretul nr.92/1950 întrucât potrivit afirmațiilor făcute în presă

de însuși reclamant, autorul său a fost fabricant sau industriaș, avea un număr

de 6 imobile, iar cel din Cluj-Napoca str.Anatole France nr.29 era supus închirierii.

Astfel

fiind imobilul în discuție a fost dobândit de stat cu titlu și intra sub incidența

Legii nr.112/1995, motiv pentru care prin Hotărârea nr.225/15.05.1997 a comisiei

locale de aplicare a Legii nr.112/1995 reclamantul a și fost despăgubit. Cu privire

la pârâții persoane fizice, deveniți proprietari în baza Legii nr.112/1995 s-a reținut

că reclamantul nu a cerut anulara contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

cu statul și prin urmare capetele de cerere  privind rectificarea de C.F. în sensul

radierii drepturilor de proprietate ale acestora nu puteau fi primite nefiind întrunite

cerințele art.34 pct.1 și 3 rap. La art.37 din Decretul –Lege nr.115/1938.

Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, prin decizia nr.171/6.09.2000 a admis apelul declarat de

reclamantul R.E.împotriva sentinței civile  nr.153/16.03.2000 a Tribunalului

Cluj, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în

parte acțiunea și a constatat aplicarea abuzivă a măsurii de naționalizare a

imobilului situat în Cluj Napoca, str.Anatole France nr.29, înscris în C.F.

nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614 format din casă și teren, proprietatea de sub

B2 a antecesorului reclamantului R.G.și a nevalabilității titlului și a

înscrierii de sub B3 a C.F. arătate, a  dreptului de proprietate al statului.

S-a dispus

rectificarea înscrierii dreptului real și a dezmembrărilor de sub B3-7 din C.F.

nr.2298 Cluj-Napoca și restabilirea situației anterioare de C.F. de sub A1 și

B2 și reînscrierea dreptului de proprietate asupra întregului bun în favoarea

proprietarului legitim R.G.

Instanța de

apel a reținut că imobilul în litigiu înscris în C.F. nr.2298 Cluj Napoca

nr.top.1614/2 a constituit proprietatea lui R.G., tatăl reclamantului, fiind

dobândit prin cumpărare în 1943, iar în perioada 1943-1950 a constituit

singura casă pe care autorul a deținut-o în proprietate exclusivă. Ulterior, a

fost naționalizată prin Decretul nr.92/1950 fiind înscrisă la poziția 442 din

listele anexă. Prin încheierea nr.5785/13.09.1957 statul și-a intabulat dreptul

de proprietate asupra imobilului. S-a mai stabilit că în perioada 1933-1947

antecesorul reclamantului a avut calitatea de acționar al Fabricii de pielărie

„Rendor” Cluj deținând la un moment dat și funcția de director, iar un număr

însemnat de ani a lucrat ca specialist în pielărie –chimist atât la Fabrica de

Pielărie „C.” din Cluj Napoca cât și la Fabrica de pielărie „T.” București.

Or, această

poziție socială a autorului reclamantului nu îl plasa în categoria „marii

burghezii” sau a marilor industriași, categorii nominalizate de art.I din

Decretul nr.92/1950. Tot astfel, R.G.nu putea fi considerat „exploatator de

locuințe” cât timp nu s-a probat că închirierea imobilului în litigiu în anul

1947 s–a făcut din inițiativa sa  și că l-a dobândit în scopul exclusiv  de a-l

închiria iar veniturile obținute erau de natură a-i asigura existența lui și a

familiei. O atare îndeletnicire nu-i putea fi atribuită nici în considerarea

faptului că la data respectivă, autorul reclamantului împreună cu întreaga

familie locuiau în casa din Cluj-Napoca str.Pasteur nr.14, proprietatea

exclusiv ă a soției sale  dobândită prin moștenire, mai ales că în acea

perioadă există regimul separației de bunuri a soților, iar Constituția din

1948 nu interzicea deținerea în proprietate de către o persoană a mai multor

imobile, respectiv exercitarea atributelor dreptului de proprietate cu privire

la acestea.

S-a conchis că

imobilul în discuție a fost preluat de stat în mod abuziv și că prin  urmare

statul nu deținea un titlu valid de proprietate asupra imobilului în discuție.

În ceea ce

privește cererile de sistare, respectiv rectificare a c.f. nou înființate

urmare actelor de înstrăinare încheiate de stat cu pârâții persoane fizice,

acestea nu puteau fi admise cât timp reclamantul nu a supus judecății

validitatea contractelor și cauzele pe care acesta și- ar întemeia  cererea de

desființare a titlurilor dobânditorilor.

În contra

deciziei nr.171/6.09.2000 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, a declarat

recurs atât reclamantul R.E.cât și pârâții Consiliul local al municipiului Cluj

Napoca, T.A.L. și T.T.R., M.C. și M.E.pentru motive  vizând nelegalitatea și

netemeinicia acesteia.

Astfel, în

recursul său R.E.a invocat motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 11

C.proc.civ., susținând în esență că instanța de apel a făcut o aplicare greșită

a dispozițiilor art.37 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 unite cu

prevederile art.34 pct.1 din același act normativ. S-a învederat că în cazul în

care acțiunea în rectificare de carte funciară se întemeiază pe art.34 pct.1

din Decretul-Lege nr.115/1938, ca în speță, această rectificare  își va produce

efectele  și față de terțele persoane care au dobândit de bună credință și prin

act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul

cărților funciare, cu condiția să fie introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de

art.37 alin.2 din lege.

Or, cum în

speță toate operațiunile de publicitate imobiliară

s-au făcut în perioada 11.12.1996 –

28.01.1997 – 13.03.1997 iar acțiunea a fost promovată în 29.11.1999 condiția

cerută de textul indicat era îndeplinită și prin urmare instanța trebuia să

dispună și rectificarea celor două foi individuale și a foii colective de c.f.

pe motiv  că statul nu a fost niciodată proprietar asupra  imobilului în

discuție, iar pârâții au cumpărat apartamentele bazându-se pe conținutul cărții

funciare.

Recurentul a

mai susținut că art.37 alin.1 și 2 din Legea nr.115/1938 introduce instituția

„suspendării publicității imobiliare pe timp de 3 ani” ceea ce înseamnă că în

cursul celor trei ani în care acțiunea putea fi promovată, publicitatea cărților

funciare este suspendată și deci orice drepturi dobândite chiar cu bună

credință și cu titlu oneros sunt expuse totuși pericolului de a fi pierdute.

În recursul

său, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca a  invocat motivele de casare

prevăzute de art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ. și a învederat că imobilul în

discuție a fost preluat de stat cu titlu în baza Decretului nr.92/1950 în ale

căror anexe autorul reclamantului figura la poz.442 cu două imobile

naționalizate, primul situat în Cluj-Napoca, str.Anatole France nr.29 și al

doilea în str.Pasteur nr.14. Or, articolul 644 C.civ.prevede că proprietatea

bunurilor se dobândește, între altele și prin lege. Rezultă așadar că Decretul

nr.92/1950 a avut ca efect pe de o parte stingerea dreptului de proprietate al

foștilor proprietari asupra imobilelor înscrise în listele anexe și pe de altă

parte constituirea concomitentă a dreptului de proprietate al statului asupra

acestora. Titlul statului este valid întrucât naționalizarea a avut loc cu

respectarea  art.1-5 din Decretul nr.92/1950.

Astfel, autorul

reclamantului se încadra în dispozițiile art.1 din decret care prevedea, între

altele, naționalizarea imobilelor clădite care erau deținute de exploatatorii

de locuințe , iar acesta deținea în proprietate mai multe imobile cu mai multe

apartamente, care le depășeau nevoile locative.    Din această perspectivă era

irelevantă excepția instituită prin art.II din decret, întrucât actul normativ

menționat s-a aplicat atât „in rem cât și in personam”.

Pe de altă

parte, autorul reclamantului nu a uzat de calea administrativă de recuperare a

imobilului instituită prin Decretul nr.524/1955, astfel că măsura

naționalizării s-a consolidat.

Prin urmare,

conform art.24 din Legea nr.112/1995, instanța era obligată să pronunțe o

hotărâre în temeiul acestei legi.

Recurenții

persoane fizice T.A.L. și T.T.R. și respectiv M.C. și M.E.dobânditori a  câte

unui apartament din imobilul  în litigiu conform Legii nr.112/1995 au susținut

în esență că statul deținea un titlu valid de proprietate cu privire la

imobilul în litigiu, respectiv naționalizarea conform Decretului nr.92/1950,

titlu pe care autorul reclamantului nu l-a contestat în timp util ceea ce a

făcut ca imobilul să cadă sub incidența Legii nr.112/1995 și să le fie înstrăinate

în mod legal de către stat apartamentele  ce le-au deținut cu titlu de

chiriași, sub acest aspect fiind dobânditori de bună credință.

Mai mult

Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a emis hotărârea

nr.225/15.05.1997 prin care lui R.E.i-au fost acordate despăgubiri pentru cele

două apartamente.

Întrucât la

data promovării acțiunii în revendicare, 27.11.1999 reclamantul nu mai avea

calitatea de proprietar al imobilului în discuție, acesta fiind intabulat în

C.F. nr.121467 Cluj Napoca pe numele recurenților, acțiunea în revendicare

trebuia respinsă ca inadmisibilă pe temeiul lipsei calității de proprietar.

De asemenea,

instanța nu se putea pronunța cu privire la legalitatea titlului de

naționalizare ci numai să constate existența sau inexistența  formală a

titlului  ca temei al aplicării Legii nr.112/1995.

În fine, s-a

susținut că autorul reclamantului făcea parte din categoriile sociale înscrise

în art.I din Decretul nr.92/1950 întrucât împreună cu tatăl și frații acestuia

au deținut în exclusivitate toate proprietățile Fabricii de pielărie Renner și

fii, fabrică ce ulterior și-a schimbat de mai multe ori denumirea și prin

urmare făcea parte din categoriile  marilor industriași și exploatatori vizate

de decret.

Pe de altă parte,

antecesorul reclamantului nu a promovat el însuși o acțiune de rectificare c.f.

după intabularea dreptului de proprietate al statului în anul 1957 dreptul său

perimându-se prin hotărâri judecătorești irevocabile.

De asemenea,

litigiile purtate de reclamant pentru recuperarea altor imobile au fost

respinse.

Pe cale de

consecință, recurenții pârâți au cerut să li se  recunoască dreptul de

proprietate asupra imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr.112/1995.

Recursurile

sunt nefondate și urmează a fi respinse.

Este

necontestat în cauză și rezultă din probele dosarului că imobilul înscris

inițial în C.F. nr.2298 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2 situat în str.Anatole

France  nr.29 a fost dobândit de R.G., tatăl reclamantului, prin cumpărare în

anul 1943 (f.6-8 dos.nr.9485/1999). Ulterior, imobilul a fost naționalizat în

baza Decretului nr.92/1950, dreptul statului fiind intabulat conform Încheierii

din 13.09.1957 în C.F. nr.120269 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2/1.

Reclamantul a

susținut constant că naționalizarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.I

și II din Decretul nr.92/1950 și prin urmare statul nu deținea un titlu valid

de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, care astfel nu intra sub

incidența Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor

imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului.

Potrivit art.6

din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică a regimului juridic al

acesteia, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate

de foștii proprietari sau succesorii acestora, iar conform art.34 pct.1 din

Decretul-Lege nr.115/1938 rectificarea unei intabulări se poate cere dacă

înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

Prin urmare,

raportat la aceste texte de lege, reclamantul care a pretins că statul nu avea

un  titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în discuție are

legitimare procesuală activă.

Referitor însă

la criticile recurentului reclamant R.E.vizând greșita aplicare de către

instanța de apel a dispozițiilor art.37 alin.1 și 2 din Decretul-Lege

nr.115/1938 în raport și de prevederile art.34 pct.1 din același act normativ,

acestea nu pot fi primite.

Astfel, este

adevărat că, potriv it art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938 acțiunea în

rectificare întemeiată pe art.34 pct.1, ca în speță, își va produce efecte și

față de terțele persoane care au dobândit de bună-credință și prin act juridic

cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.

Această prevedere

nu poate conduce însă la concluzia  că prin rectificarea titlului

înstrăinătorului  în sensul radierii acestuia din c.f. se va proceda automat și

la radierea drepturilor reale dobândite de la acesta de către  terțe persoane,

cu bună-credință și cu titlu oneros.

În adevăr,

pentru aplicarea art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938 este necesar ca instanța

să fie sesizată și cu examinarea titlurilor subdobânditorilor de asemenea,

înscrise în c.f. și să le verifice raportat la dispozițiile art.34 din menționatul

act normativ.

Aceasta,

întrucât , cel înscris în cartea funciară ca titular de drept trebuie

considerat, potrivit prin cipiului inscripțiunii, până la dovada contrară,

drept titular al respectivului drept . Sarcina probei nevalabilității titlului sau

a actului juridic pe baza căruia s-a făcut înscrierea va aparține celui ce

contestă titlul, respectiv a faptului premergător dobândirii dreptului real.

Or, în speță

reclamantul recurent nu a formulat vreun capăt de cerere vizând nevalabilitatea

titlurilor înscrise în c.f. a pârâților T.A.L. și T.T.R. respectiv M.C. și

M.E.și prin urmare nu putea pretinde radierea, respectiv rectificarea

înscrierilor făcute în baza acestor titluri.

Aceasta cu atât

mai mult cu cât sub forma unei proceduri de rectificare funciară se

instituționalizează însă o adevărată acțiune reală în revendicare imobiliară.

În fine,

dispozițiile art.37 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 referin du-se la

efectele acțiunii în rectificare întemeiată pe art.34 pct.1 și 2 din lege

asupra tertelor persoane care au dobândit de bună credință și prin act juridic

cu titlu oneros vreun drept real în raport de cuprinsul cărții funciare

instituie un termen de trei ani pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare

se cere.

Prin urmare reglementarea

menționată nu face nici o referire la o suspendare a  publicității imobiliare

pe timp de trei ani cum a susținut recurentul ci consacră regula  potrivit

căreia acțiunea în rectificare în ipoteza dată se va prescrie într-un termen de

3 ani care începe să curgă de la înregistrarea cererii pentru înscrierea

dreptului a cărui rectificare se solicită.

Din această

perspectivă recursul reclamantului R.E.apare a fi nefondat și urmează a fi

respins.

În ceea ce

privește recursurile pârâților, o critică comună este aceea potrivit căreia

imobilul în discuție a fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv art.1-5

din Decretul nr.92/1950 cu atât mai mult cu cât  autorul reclamantului nu a

exercitat nici procedura administrativă prevăzută de Decretul nr.524/1955 și

prin urmare imobilului i se aplicau dispozițiile Legii nr.112/1995.

În acest sens,

Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 prin hotărârea

nr.225/15.05.1997 i-a acordat reclamantului R.E.despăgubiri atât pentru

imobilul din Cluj str.Anatole France nr.29 ce formează obiectul litigiului cât

și pentru un alt imobil situat tot în Cluj str.Pasteur nr.14.

O atare critică

nu este întemeiată.

Din dosar a

rezultat că imobilul în discuție înscris în c.F. nr.2298 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2

a constituit proprietatea lui R.G., tatăl reclamantului, fiind dobândit prin

cumpărare în 1943.

Potrivit art.1

din Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile erau supuse

naționalizării între altele acele imobile prevăzute în listele anexe

înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniștri sub nr.543/14.04.1950 parte

integrantă din decret și la a căror alcătuire

s-a ținut seama de următoarele

criterii:

- imobilele

clădite care aparțineau foștilor industriași, foștilor moșieri, foștilor

bancheri, foștilor mari comercianți și celelalte elemente ale marii burghezii

- imobilele

clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuințe

În speță, nu

s-a probat că autorul reclamantului se încadra în dispozițiile art.1 din

Decretul nr.92/1950 întrucât pe de o parte acesta a avut calitatea de acționar

la o fabrică de pielărie având specialitatea de tehnician (f.31 și 43

dos.nr.3676/2000), iar pe de altă parte, a avut în proprietate exclusivă un

singur imobil, cel din Cluj str.Anatole France nr.29 (f.6 dos.nr.9485/1999) cel

de al doilea imobil înscris în lista anexă nr. 442 la Decretul nr.92/1950

naționalizat de asemenea pe numele autorului R.G., constituind proprietatea

soției acestuia R.A., dobândit prin succesiune (f.92 dos.nr.3676/2000).

Prin urmare,

așa cum a reținut și instanța de apel, calitatea de acționar la o societate nu

echivala cu aceea de „element al marii burghezii” prevăzut de art.1 din

Decretul nr.92/1950. De asemenea, împrejurarea că în 1949 imobilul în discuție

era închiriat nu conducea la concluzia că autorul reclamantului ar fi fost

„exploatator de locuințe” întrucât nu s-a dovedit că închirierea s-a făcut la

inițiativa  acestuia, reclamantul susținând con stant că i-a fost impusă, iar

veniturile obținute erau minime și nu puteau asigura traiul familiei.

Pe de altă

parte, contestația administrativă făcută de R.G.împotriva măsurii

naționalizării a fost respinsă la 20.11.1957 cu aceeași motivare eronată

potrivit căreia contestatorul s-ar fi încadrat în prevederile art.1 din

Decretul nr.92/1950 (f.112 dos.5869).

Din  această

perspectivă, apare   cu evidență că preluarea imobilului de către stat s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor art.1-5 din Decretul nr.92/1950 și prin

urmare statul nu deținea un  titlu valid de proprietate asupra imobilului în

litigiu.

În ceea ce

privește hotărârea nr.225/15.05.1997 a Comisiei județene pentru aplicarea

dispozițiilor Legii nr.112/1995 invocate de recurenții pârâți s-a probat că

reclamantul R.E.a contestat o cauza formând obiectul dosarului nr.8526/1997 al

Judecătoriei Cluj Napoca, iar prin încheierea din 13.12.1999 s-a dispus

suspendarea judecății (f.62 dos.nr.5869).

Referitor la

critica recurenților pârâți, persoane fizice, vizând lipsa calității de

proprietar al autorului R.G.asupra imobilului în litigiu ca efect al

naționalizării, și pe cale de consecință imposibilitatea reclamantului de a

promova acțiunea, aceasta de asemenea apare nefondată.

Astfel,

potrivit art.34 din Decretul-Lege nr.115/1938 rectificarea unei intabulări se

poate cere de orice persoană interesată.

Prin urmare,

reclamantul în calitate de succesor al proprietarului tabular anterior

naționalizării, fiind interesat în readucerea bunului în patrimoniul acestuia

prin restabilirea situației anterioare de carte funciară avea legitimare

procesuală activă. Pe de altă parte, întrucât măsura naționalizării s-a dovedit

a fi aplicată greșit în speță, urmează a conchide că autorul reclamantului nu a

pierdut dreptul de proprietate asupra respectivului imobil și prin urmare, reclamantul

ca succesor al acestuia avea vocație să promoveze acțiunea și implicit și

calitate procesuală activă.

Pentru aceleași

considerente este nefondată și critica potrivit căreia dreptul reclamantului de

a promova acțiunea s-ar fi „perimat” din moment ce tatăl său nu a introdus el

însuși în termen de trei ani după înscrierea  dreptului de proprietate al

statului, o acțiune în rectificare de carte funciară.

Mai mult,

art.36 din Decretul Lege nr.115/1938 statuează că acțiunea în rectificare, sub

rezerva prescripției acțiunii de fond, este imprescribilă.

În fine, faptul

că acțiunea recurentului-reclamant pentru retrocedarea imobilului ce a

aparținut mamei sale din Cluj Napoca str.Pasteur nr.14 a fost respinsă prin

hotărâre judecătorească irevocabilă nu constituie autoritate de lucru judecat

în prezenta cauză (f.71-77 dos.nr.3676/2000).

Față de cele ce

preced, recursurile declarate de reclamantul R.E.și pârâții Consiliul local al

Municipiului Cluj Napoca, T.A.L., T.T.R., M.C. și M.E.urmează a fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul R.E.precum și de pârâții

Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, T.A.L., T.T.R., M.C. și

M.E.împotriva deciziei nr.171/6 septembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, Secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.