ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 659/2003

La data de 22 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul R.E.și de pârâții: Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, în calitate de reprezentant al Statului Român, T.A.L., T.T.R., M.C., M.E.împotriva deciziei nr.171 din 6 septembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 22 ianuarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat succesiv la 5 februarie 2003, 12 februarie 2003 și 19 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.E.a chemat în judecată Consiliul local al municipiului Cluj Napoca în reprezentarea Statului român și pe T.A.L., T.T.R., M.C.

și M.E.pentru a fi obligați pârâții să-i recunoască dreptul de proprietate cu privire la imobilul casă și teren situat în Cluj Napoca str.Anatole France nr.29 înscris inițial în C.F. 2298 Cluj Napoca, nr.top.1614/2, pe numele autorului său R.G.și transcris apoi în favoarea statului român în C.F. nr.120269 Cluj Napoca, nr.top.1614/2/1, construcție și teren în suprafață de 101 m.p., restul terenului de 198 m.p. rămânând în C.F. nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614/22. A mai cerut reclamantul rectificarea C.F. nr.2298 Cluj-Napoca în sensul că înscrierea din 13.09.1957 sub nr.5785 să fie radiată fiind făcută în baza Decretului nr.92/1950 inaplicabil în speță, rămânând valabilă înscrierea de sub B2 cu nr.4084/18.02.1943 pe numele lui R.G., tatăl său, dobândit prin cumpărare.

De asemenea, a solicitat să se rectifice atât foaia A+2, în sensul radierii nr.top.1614/2/2, cât și înscrierile din 11.12.1996 de sub B4, B5, B6, B7, prin care imobilul a fost dezmembrat pentru a putea fi vândut conform Legii nr.112/1995 și să se dispună sistarea în întregime a C.F. nr.120269 Cluj Napoca ca fiind fără obiect. Totodată, în temeiul art.34 pct.1 și 3 combinat cu art.37 din Decretul Lege nr.115/1938, reclamantul a cerut sistarea în întregime a celor trei cărți funciare nou înființate: C.F. nr.120270 Cluj Napoca nr.top.1614/2/1/I, nr.top.1614/2/1/II, C.F. nr.121467 Cluj Napoca nr.top. 1614/2/1/I, C.F. nr.120713 Cluj Napoca nr.top.1614/2/1/II.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul în litigiu a fost dobândit de tatăl său R.G.prin cumpărare în anul 1943 și întrucât la data preluării bunului de către stat în baza Decretului nr.92/1950, era de profesie pielar, făcea parte din categoriile socio profesionale exceptate de la naționalizare conform art.II din menționatul act normativ, ca de altfel și soția sa și mama reclamantului care era casnică. Pe cale de consecință, statul nu poseda un titlu valabil cu privire la imobilul în discuție care astfel, nu intra nici sub incidența Legii nr.112/1995 și prin urmare era îndrituit să-i fie restiuit în natură.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr.155/16.03.2000 a respins acțiunea cu motivarea că tatăl reclamantului se încadra în categoria persoanelor prevăzute de art.I din Decretul nr.92/1950 întrucât potrivit afirmațiilor făcute în presă de însuși reclamant, autorul său a fost fabricant sau industriaș, avea un număr de 6 imobile, iar cel din Cluj-Napoca str.Anatole France nr.29 era supus închirierii. Astfel fiind imobilul în discuție a fost dobândit de stat cu titlu și intra sub incidența Legii nr.112/1995, motiv pentru care prin Hotărârea nr.225/15.05.1997 a comisiei locale de aplicare a Legii nr.112/1995 reclamantul a și fost despăgubit. Cu privire la pârâții persoane fizice, deveniți proprietari în baza Legii nr.112/1995 s-a reținut că reclamantul nu a cerut anulara contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu statul și prin urmare capetele de cerere privind rectificarea de C.F.

în sensul radierii drepturilor de proprietate ale acestora nu puteau fi primite nefiind întrunite cerințele art.34 pct.1 și 3 rap. La art.37 din Decretul –Lege nr.115/1938. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.171/6.09.2000 a admis apelul declarat de reclamantul R.E.împotriva sentinței civile nr.153/16.03.2000 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat aplicarea abuzivă a măsurii de naționalizare a imobilului situat în Cluj Napoca, str.Anatole France nr.29, înscris în C.F. nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614 format din casă și teren, proprietatea de sub B2 a antecesorului reclamantului R.G.și a nevalabilității titlului și a înscrierii de sub B3 a C.F.

arătate, a dreptului de proprietate al statului. S-a dispus rectificarea înscrierii dreptului real și a dezmembrărilor de sub B3-7 din C.F. nr.2298 Cluj-Napoca și restabilirea situației anterioare de C.F. de sub A1 și B2 și reînscrierea dreptului de proprietate asupra întregului bun în favoarea proprietarului legitim R.G. Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu înscris în C.F. nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614/2 a constituit proprietatea lui R.G., tatăl reclamantului, fiind dobândit prin cumpărare în 1943, iar în perioada 1943-1950 a constituit singura casă pe care autorul a deținut-o în proprietate exclusivă. Ulterior, a fost naționalizată prin Decretul nr.92/1950 fiind înscrisă la poziția 442 din listele anexă.

Prin încheierea nr.5785/13.09.1957 statul și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului. S-a mai stabilit că în perioada 1933-1947 antecesorul reclamantului a avut calitatea de acționar al Fabricii de pielărie „Rendor” Cluj deținând la un moment dat și funcția de director, iar un număr însemnat de ani a lucrat ca specialist în pielărie –chimist atât la Fabrica de Pielărie „C.” din Cluj Napoca cât și la Fabrica de pielărie „T.” București. Or, această poziție socială a autorului reclamantului nu îl plasa în categoria „marii burghezii” sau a marilor industriași, categorii nominalizate de art.I din Decretul nr.92/1950. Tot astfel, R.G.nu putea fi considerat „exploatator de locuințe” cât timp nu s-a probat că închirierea imobilului în litigiu în anul 1947 s–a făcut din inițiativa sa și că l-a dobândit în scopul exclusiv de a-l închiria iar veniturile obținute erau de natură a-i asigura existența lui și a familiei.

O atare îndeletnicire nu-i putea fi atribuită nici în considerarea faptului că la data respectivă, autorul reclamantului împreună cu întreaga familie locuiau în casa din Cluj-Napoca str.Pasteur nr.14, proprietatea exclusiv ă a soției sale dobândită prin moștenire, mai ales că în acea perioadă există regimul separației de bunuri a soților, iar Constituția din 1948 nu interzicea deținerea în proprietate de către o persoană a mai multor imobile, respectiv exercitarea atributelor dreptului de proprietate cu privire la acestea. S-a conchis că imobilul în discuție a fost preluat de stat în mod abuziv și că prin urmare statul nu deținea un titlu valid de proprietate asupra imobilului în discuție. În ceea ce privește cererile de sistare, respectiv rectificare a c.f.

nou înființate urmare actelor de înstrăinare încheiate de stat cu pârâții persoane fizice, acestea nu puteau fi admise cât timp reclamantul nu a supus judecății validitatea contractelor și cauzele pe care acesta și- ar întemeia cererea de desființare a titlurilor dobânditorilor. În contra deciziei nr.171/6.09.2000 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, a declarat recurs atât reclamantul R.E.cât și pârâții Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, T.A.L. și T.T.R., M.C. și M.E.pentru motive vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. Astfel, în recursul său R.E.a invocat motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ., susținând în esență că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.37 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 unite cu prevederile art.34 pct.1 din același act normativ.

S-a învederat că în cazul în care acțiunea în rectificare de carte funciară se întemeiază pe art.34 pct.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, ca în speță, această rectificare își va produce efectele și față de terțele persoane care au dobândit de bună credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărților funciare, cu condiția să fie introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art.37 alin.2 din lege. Or, cum în speță toate operațiunile de publicitate imobiliară s-au făcut în perioada 11.12.1996 – 28.01.1997 – 13.03.1997 iar acțiunea a fost promovată în 29.11.1999 condiția cerută de textul indicat era îndeplinită și prin urmare instanța trebuia să dispună și rectificarea celor două foi individuale și a foii colective de c.f.

pe motiv că statul nu a fost niciodată proprietar asupra imobilului în discuție, iar pârâții au cumpărat apartamentele bazându-se pe conținutul cărții funciare. Recurentul a mai susținut că art.37 alin.1 și 2 din Legea nr.115/1938 introduce instituția „suspendării publicității imobiliare pe timp de 3 ani” ceea ce înseamnă că în cursul celor trei ani în care acțiunea putea fi promovată, publicitatea cărților funciare este suspendată și deci orice drepturi dobândite chiar cu bună credință și cu titlu oneros sunt expuse totuși pericolului de a fi pierdute. În recursul său, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca a invocat motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ. și a învederat că imobilul în discuție a fost preluat de stat cu titlu în baza Decretului nr.92/1950 în ale căror anexe autorul reclamantului figura la poz.442 cu două imobile naționalizate, primul situat în Cluj-Napoca, str.Anatole France nr.29 și al doilea în str.Pasteur nr.14.

Or, articolul 644 C.civ.prevede că proprietatea bunurilor se dobândește, între altele și prin lege. Rezultă așadar că Decretul nr.92/1950 a avut ca efect pe de o parte stingerea dreptului de proprietate al foștilor proprietari asupra imobilelor înscrise în listele anexe și pe de altă parte constituirea concomitentă a dreptului de proprietate al statului asupra acestora. Titlul statului este valid întrucât naționalizarea a avut loc cu respectarea art.1-5 din Decretul nr.92/1950. Astfel, autorul reclamantului se încadra în dispozițiile art.1 din decret care prevedea, între altele, naționalizarea imobilelor clădite care erau deținute de exploatatorii de locuințe , iar acesta deținea în proprietate mai multe imobile cu mai multe apartamente, care le depășeau nevoile locative.

Din această perspectivă era irelevantă excepția instituită prin art.II din decret, întrucât actul normativ menționat s-a aplicat atât „in rem cât și in personam”. Pe de altă parte, autorul reclamantului nu a uzat de calea administrativă de recuperare a imobilului instituită prin Decretul nr.524/1955, astfel că măsura naționalizării s-a consolidat. Prin urmare, conform art.24 din Legea nr.112/1995, instanța era obligată să pronunțe o hotărâre în temeiul acestei legi. Recurenții persoane fizice T.A.L. și T.T.R. și respectiv M.C.

și M.E.dobânditori a câte unui apartament din imobilul în litigiu conform Legii nr.112/1995 au susținut în esență că statul deținea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, respectiv naționalizarea conform Decretului nr.92/1950, titlu pe care autorul reclamantului nu l-a contestat în timp util ceea ce a făcut ca imobilul să cadă sub incidența Legii nr.112/1995 și să le fie înstrăinate în mod legal de către stat apartamentele ce le-au deținut cu titlu de chiriași, sub acest aspect fiind dobânditori de bună credință. Mai mult Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a emis hotărârea nr.225/15.05.1997 prin care lui R.E.i-au fost acordate despăgubiri pentru cele două apartamente.

Întrucât la data promovării acțiunii în revendicare, 27.11.1999 reclamantul nu mai avea calitatea de proprietar al imobilului în discuție, acesta fiind intabulat în C.F. nr.121467 Cluj Napoca pe numele recurenților, acțiunea în revendicare trebuia respinsă ca inadmisibilă pe temeiul lipsei calității de proprietar. De asemenea, instanța nu se putea pronunța cu privire la legalitatea titlului de naționalizare ci numai să constate existența sau inexistența formală a titlului ca temei al aplicării Legii nr.112/1995. În fine, s-a susținut că autorul reclamantului făcea parte din categoriile sociale înscrise în art.I din Decretul nr.92/1950 întrucât împreună cu tatăl și frații acestuia au deținut în exclusivitate toate proprietățile Fabricii de pielărie Renner și fii, fabrică ce ulterior și-a schimbat de mai multe ori denumirea și prin urmare făcea parte din categoriile marilor industriași și exploatatori vizate de decret.

Pe de altă parte, antecesorul reclamantului nu a promovat el însuși o acțiune de rectificare c.f. după intabularea dreptului de proprietate al statului în anul 1957 dreptul său perimându-se prin hotărâri judecătorești irevocabile. De asemenea, litigiile purtate de reclamant pentru recuperarea altor imobile au fost respinse. Pe cale de consecință, recurenții pârâți au cerut să li se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr.112/1995. Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse. Este necontestat în cauză și rezultă din probele dosarului că imobilul înscris inițial în C.F. nr.2298 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2 situat în str.Anatole France nr.29 a fost dobândit de R.G., tatăl reclamantului, prin cumpărare în anul 1943 (f.6-8 dos.nr.9485/1999).

Ulterior, imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, dreptul statului fiind intabulat conform Încheierii din 13.09.1957 în C.F. nr.120269 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2/1. Reclamantul a susținut constant că naționalizarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.I și II din Decretul nr.92/1950 și prin urmare statul nu deținea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, care astfel nu intra sub incidența Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului. Potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică a regimului juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, iar conform art.34 pct.1 din Decretul-Lege nr.115/1938 rectificarea unei intabulări se poate cere dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

Prin urmare, raportat la aceste texte de lege, reclamantul care a pretins că statul nu avea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în discuție are legitimare procesuală activă. Referitor însă la criticile recurentului reclamant R.E.vizând greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art.37 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 în raport și de prevederile art.34 pct.1 din același act normativ, acestea nu pot fi primite. Astfel, este adevărat că, potriv it art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938 acțiunea în rectificare întemeiată pe art.34 pct.1, ca în speță, își va produce efecte și față de terțele persoane care au dobândit de bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.

Această prevedere nu poate conduce însă la concluzia că prin rectificarea titlului înstrăinătorului în sensul radierii acestuia din c.f. se va proceda automat și la radierea drepturilor reale dobândite de la acesta de către terțe persoane, cu bună-credință și cu titlu oneros. În adevăr, pentru aplicarea art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938 este necesar ca instanța să fie sesizată și cu examinarea titlurilor subdobânditorilor de asemenea, înscrise în c.f. și să le verifice raportat la dispozițiile art.34 din menționatul act normativ. Aceasta, întrucât , cel înscris în cartea funciară ca titular de drept trebuie considerat, potrivit prin cipiului inscripțiunii, până la dovada contrară, drept titular al respectivului drept . Sarcina probei nevalabilității titlului sau a actului juridic pe baza căruia s-a făcut înscrierea va aparține celui ce contestă titlul, respectiv a faptului premergător dobândirii dreptului real.

Or, în speță reclamantul recurent nu a formulat vreun capăt de cerere vizând nevalabilitatea titlurilor înscrise în c.f. a pârâților T.A.L. și T.T.R. respectiv M.C. și M.E.și prin urmare nu putea pretinde radierea, respectiv rectificarea înscrierilor făcute în baza acestor titluri. Aceasta cu atât mai mult cu cât sub forma unei proceduri de rectificare funciară se instituționalizează însă o adevărată acțiune reală în revendicare imobiliară. În fine, dispozițiile art.37 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 referin du-se la efectele acțiunii în rectificare întemeiată pe art.34 pct.1 și 2 din lege asupra tertelor persoane care au dobândit de bună credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real în raport de cuprinsul cărții funciare instituie un termen de trei ani pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.

Prin urmare reglementarea menționată nu face nici o referire la o suspendare a publicității imobiliare pe timp de trei ani cum a susținut recurentul ci consacră regula potrivit căreia acțiunea în rectificare în ipoteza dată se va prescrie într-un termen de 3 ani care începe să curgă de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se solicită. Din această perspectivă recursul reclamantului R.E.apare a fi nefondat și urmează a fi respins. În ceea ce privește recursurile pârâților, o critică comună este aceea potrivit căreia imobilul în discuție a fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv art.1-5 din Decretul nr.92/1950 cu atât mai mult cu cât autorul reclamantului nu a exercitat nici procedura administrativă prevăzută de Decretul nr.524/1955 și prin urmare imobilului i se aplicau dispozițiile Legii nr.112/1995.

În acest sens, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 prin hotărârea nr.225/15.05.1997 i-a acordat reclamantului R.E.despăgubiri atât pentru imobilul din Cluj str.Anatole France nr.29 ce formează obiectul litigiului cât și pentru un alt imobil situat tot în Cluj str.Pasteur nr.14. O atare critică nu este întemeiată. Din dosar a rezultat că imobilul în discuție înscris în c.F.

nr.2298 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2 a constituit proprietatea lui R.G., tatăl reclamantului, fiind dobândit prin cumpărare în 1943. Potrivit art.1 din Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile erau supuse naționalizării între altele acele imobile prevăzute în listele anexe înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniștri sub nr.543/14.04.1950 parte integrantă din decret și la a căror alcătuire s-a ținut seama de următoarele criterii: - imobilele clădite care aparțineau foștilor industriași, foștilor moșieri, foștilor bancheri, foștilor mari comercianți și celelalte elemente ale marii burghezii - imobilele clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuințe În speță, nu s-a probat că autorul reclamantului se încadra în dispozițiile art.1 din Decretul nr.92/1950 întrucât pe de o parte acesta a avut calitatea de acționar la o fabrică de pielărie având specialitatea de tehnician (f.31 și 43 dos.nr.3676/2000), iar pe de altă parte, a avut în proprietate exclusivă un singur imobil, cel din Cluj str.Anatole France nr.29 (f.6 dos.nr.9485/1999) cel de al doilea imobil înscris în lista anexă nr. 442 la Decretul nr.92/1950 naționalizat de asemenea pe numele autorului R.G., constituind proprietatea soției acestuia R.A., dobândit prin succesiune (f.92 dos.nr.3676/2000).

Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de apel, calitatea de acționar la o societate nu echivala cu aceea de „element al marii burghezii” prevăzut de art.1 din Decretul nr.92/1950. De asemenea, împrejurarea că în 1949 imobilul în discuție era închiriat nu conducea la concluzia că autorul reclamantului ar fi fost „exploatator de locuințe” întrucât nu s-a dovedit că închirierea s-a făcut la inițiativa acestuia, reclamantul susținând con stant că i-a fost impusă, iar veniturile obținute erau minime și nu puteau asigura traiul familiei. Pe de altă parte, contestația administrativă făcută de R.G.împotriva măsurii naționalizării a fost respinsă la 20.11.1957 cu aceeași motivare eronată potrivit căreia contestatorul s-ar fi încadrat în prevederile art.1 din Decretul nr.92/1950 (f.112 dos.5869).

Din această perspectivă, apare cu evidență că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.1-5 din Decretul nr.92/1950 și prin urmare statul nu deținea un titlu valid de proprietate asupra imobilului în litigiu. În ceea ce privește hotărârea nr.225/15.05.1997 a Comisiei județene pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 invocate de recurenții pârâți s-a probat că reclamantul R.E.a contestat o cauza formând obiectul dosarului nr.8526/1997 al Judecătoriei Cluj Napoca, iar prin încheierea din 13.12.1999 s-a dispus suspendarea judecății (f.62 dos.nr.5869). Referitor la critica recurenților pârâți, persoane fizice, vizând lipsa calității de proprietar al autorului R.G.asupra imobilului în litigiu ca efect al naționalizării, și pe cale de consecință imposibilitatea reclamantului de a promova acțiunea, aceasta de asemenea apare nefondată.

Astfel, potrivit art.34 din Decretul-Lege nr.115/1938 rectificarea unei intabulări se poate cere de orice persoană interesată. Prin urmare, reclamantul în calitate de succesor al proprietarului tabular anterior naționalizării, fiind interesat în readucerea bunului în patrimoniul acestuia prin restabilirea situației anterioare de carte funciară avea legitimare procesuală activă. Pe de altă parte, întrucât măsura naționalizării s-a dovedit a fi aplicată greșit în speță, urmează a conchide că autorul reclamantului nu a pierdut dreptul de proprietate asupra respectivului imobil și prin urmare, reclamantul ca succesor al acestuia avea vocație să promoveze acțiunea și implicit și calitate procesuală activă.

Pentru aceleași considerente este nefondată și critica potrivit căreia dreptul reclamantului de a promova acțiunea s-ar fi „perimat” din moment ce tatăl său nu a introdus el însuși în termen de trei ani după înscrierea dreptului de proprietate al statului, o acțiune în rectificare de carte funciară. Mai mult, art.36 din Decretul Lege nr.115/1938 statuează că acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției acțiunii de fond, este imprescribilă. În fine, faptul că acțiunea recurentului-reclamant pentru retrocedarea imobilului ce a aparținut mamei sale din Cluj Napoca str.Pasteur nr.14 a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu constituie autoritate de lucru judecat în prezenta cauză (f.71-77 dos.nr.3676/2000).

Față de cele ce preced, recursurile declarate de reclamantul R.E.și pârâții Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca, T.A.L., T.T.R., M.C. și M.E.urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul R.E.precum și de pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, T.A.L., T.T.R., M.C. și M.E.împotriva deciziei nr.171/6 septembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.