ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5714/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 264 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acțiunea reclamantei M.D. împotriva pârâților S.M., S.I., S.E., B.O., Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, SC C. SA Cluj-Napoca (prin lichidator SC A.T.P. SA Cluj-Napoca), P.G.N., P.N., SC V.L. SRL Cluj-Napoca și Ț.N.C. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta Ț.N.C. și a fost obligată reclamata M.D. să plătească pârâtei S.M. suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta M.D.

a solicitat: să se constate că imobilul situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC C. SA Cluj-Napoca și pârâții cumpărători, să se dispună restabilirea situației de carte funciară anterioară naționalizării, să fie obligați pârâții a-i recunoaște reclamantei și pârâților Ț.N.C. și P.G.N. dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobil, să se constate că reclamanta și pârâții Ț.N.C. și P.G.N. sunt moștenitori ai foștilor proprietari tabulari G.T. și soția sa născută M.E. Prin cererea reconvențională formulată pârâta Ț.N.C.

a solicitat să se constate preluarea fără titlu de către Statul Român a imobilului în litigiu, să se constate nulitatea partajului efectuat și a împărțirii imobilului pe apartamente, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca (prin SC C. SA Cluj-Napoca) și pârâții cumpărători, să se dispună restabilirea situației de C.F., să fie obligat Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la eliberarea procesului-verbal de restituire a imobilului, să fie obligate pârâtele de ordine 6-8 la încheierea contractelor de închiriere și să fie evacuată pârâta cu nr. de ordine 9. Imobilul obiect al litigiului a fost supus naționalizării în baza Decretului nr. 92/1950, pe acest temei Statul Român înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară.

Reclamanta M.D. a uzat de calea reparatorie prevăzută de Legea nr. 112/1995 și prin Hotărârea nr. 304 din 19 decembrie 1996 a Comisiei Județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 i s-a restituit în natură etajul nr. 2 al imobilului, pentru restul apartamentelor fiindu-i acordate despăgubiri în sumă de 45.777.790 lei. Pârâții S.M., S.I., S.E. și B.O. au fost considerați cumpărători de bună credință ai apartamentelor în care locuiesc ca și chiriași, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare neexistând nici un impediment legal și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995. Prin urmare, s-a reținut că atât acțiunea reclamantei cât și cererea reconvențională a pârâtei Ț.N.C.

sunt nefondate. A fost respinsă și acțiunea față de pârâta SC V.L. SRL Cluj-Napoca deoarece este titulara unui contract de închiriere valabil încheiat. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 221 din 14 decembrie 2001 a admis în parte apelul declarat de reclamanta M.D. împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea și în consecință: S-a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 113 Cluj-Napoca, nr. top 173, compus din casă cu 2 etaje, din cărămidă, la parter cu 2 prăvălii, 3 camere și dependințe, la etajul I cu 4 camere, 1 bucătărie și dependințe, la etajul II cu 4 camere, bucătărie, dependințe, curte, pivniță, situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlul valabil de Statul Român.

S-a constatat și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30816 din 6 noiembrie 1996 încheiat între SC C. SA Cluj-Napoca și pârâta S.M., nr. 32179 din 12 decembrie 1996 încheiat cu pârâta B.O. și nr. 31051 din 19 decembrie 1996 încheiat cu pârâții S.I.A. și S.E. S-a dispus restabilirea situației de C.F. anterioară preluării imobilului de către Statul Român în sensul radierii înscrierilor de sub B + 5,6,7,8 din C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, radierea înscrierilor din C.F. nr. 129143 col. Cluj-Napoca, C.F. nr. 123144 indiv. Cluj-Napoca, C.F. nr. 124640 indiv. Cluj-Napoca, C.F. nr. 124691 indiv. Cluj-Napoca, C.F. nr. 12143 indiv. Cluj-Napoca și sistării acestor cărți funciare. Au fost obligați pârâții să-i recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobil.

S-a constatat calitatea reclamantei de moștenitoare în cotă de ½ a proprietarilor tabulari G.T. și soția născută M.E. ca fiică, precum și a pârâților Ț.N.C. și P.G.N. ca nepoți de fiică, în cotă de ¼ fiecare. S-a respins apelul declarat de pârâții Ț.N.C. și al pârâtului P.G.N.

Curtea a reținut pentru a pronunța această sentință că la data de 14 februarie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și conform art. 2 alin. (1) lit. h) din lege „sunt imobile preluate în mod abuziv inclusiv acelea…preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării”, în vreme ce prin alin. (2) al aceluiași articol se stipulează că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor acestei legi”.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că prin art. II din Decretul nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile s-a stabilit că „nu intră în prevederile decretului de față și nu se naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști”. În speță, s-a reținut că este de necontestat că proprietarul tabular G.T., înscris sub B + 1 în C.F. nr. 1113 Cluj a fost avocat, în vreme ce soția lui, proprietara tabulară G.E., născută M., înscrisă sub B + 2 a fost casnică. Așa fiind, ocupația lui G.T., aceea de avocat avea semnificația apartenenței acestuia la categoria socio-profesională a intelectualilor profesioniști, deci se găsea, cu privire la cota sa de proprietate din imobil, exceptat de la măsura naționalizării.

Cu privire la categoria persoanelor casnice a reținut Curtea că, deși acestea nu erau expres menționate, prin art. II al Decretului nr. 92/1950, nu s-a dovedit că privitor la persoana proprietarei tabulare G.E., casnică, ar fi fost exploatator de locuințe (pentru că dețineau un singur imobil, în coproprietate, chiar dacă compunerea acestuia depășea nevoile locative obișnuite ale unei familii, nu este suficientă pentru a îndreptăți o asemenea concluzie, caracterizarea ca „exploatator de locuințe” a unui proprietar, presupunând, în acord și cu prevederile art. I alin. (2) ale decretului, existența unui „mare număr de imobile”), după cum nu s-a dovedit nici că acesta era fost industriaș, fost moșier, fost bancher, fost mare comerciant ori, în înțelesul dat expresiei la data emiterii Decretului nr. 92/1950, o persoană aparținând…celorlalte elemente ale marii burghezii.

Tot astfel, nu s-a dovedit nici că imobilul astăzi litigios a fost hotel ori alt imobil clădit în scop de exploatare. În consecință, preluarea de către Statul Român a imobilului s-a făcut fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare și care, declarativ, au fost avute în vedere ca temei al preluării, deci fără titlu valabil, atrăgând incidența prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, sus-evocate. Primul capăt al acțiunii reclamantei trebuia deci admis, hotărârea contrară a tribunalului apare ca nelegală.

Cu privire la capătul acțiunii reclamantei ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între vânzătorul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca (prin SC C. SA Cluj-Napoca) și pârâții cumpărători, constată Curtea că potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „actele juridice de înstrăinare…având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință”. În speță, pârâta S.M. a încheiat contract de vânzare-cumpărare la data de 6 noiembrie 1996, pârâta B.O. la data de 12 decembrie 1996, iar pârâții S.I.A. și S.E. la data de 19 decembrie 1996. La aceste date se găsea însă deja notată în C.F.

nr.1113 Cluj-Napoca, sub B + 4 acțiunea civilă înaintată de M.D. și P.M.G. (aceasta din urmă fiind mama actualilor pârâți Ț.N.C. și P.G.N.) sub nr. 5284 din 14 mai 1992 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care nu se afla încă soluționată irevocabil și prin care se solicitase tocmai recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din Cluj-Napoca, afirmându-se nelegala lui naționalizare. Or, dacă reaua-credință a vânzătorului și cumpărătorului, în înțelesul art. 46 din Legea nr. 10/2001, desemnează cunoașterea de către aceștia, ori posibilitatea de a cunoaște, cu o diligență medie, fie a împrejurării că imobilul a cărui cumpărare se dorește a fost preluat fără titlu valabil, fie doar a faptului că în cadrul unei acțiuni în justiție ori în cadrul unei alte proceduri legal instituite se solicită redobândirea în natură a imobilului, atunci este de considerat că atât vânzătorul, cât și pârâții cumpărători sunt, în speța de față, de rea-credință.

Are în vedere Curtea că amintita notare în cartea funciară a pornirii acțiunii în redobândirea imobilului întrucât ar fi fost preluat fără titlu obliga contractanții la a se abține de la a vinde ori a cumpăra, orice comportament onest (deci de bună-credință) impunând a se aștepta mai întâi finalizarea acțiunii în justiție. Necesitatea unei asemenea conduite era impusă, cu atât mai mult, de faptul că la data încheierii contractelor acțiunea fusese deja admisă în primă instanță și apel, parcurgând judecata în recurs. Chiar dacă la data încheierii contractelor în litigiu nu se afla în vigoare un text de lege similar celui introdus prin H.G.

nr. 11/1997 (în sensul că la art. 1 al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a introdus inclusiv alin. (6), conform căruia în cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se află cereri referitoare la imobile preluate fără un titlu valabil constituit în favoarea Statului, procedurile…de vânzare către chiriași se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective), trimiterea la buna ori per contrario , reaua credință a contractanților făcută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îngăduie și obligă la o analiză completă a celor două noțiuni, pentru a putea identifica acele elemente utile caracterizării comportamentului vânzătorului și cumpărătorului ca unul onest și diligent, ori dimpotrivă.

În raport de cele ce preced, este de constatat reaua-credință a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, precum și a pârâților cumpărători, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30816/1996, 32179/1996 și 31051/1996. Prin iradiere, devine admisibil și capătul de cerere având ca obiect restabilirea situației de carte funciară, impunându-se radierea tuturor înscrisurilor făcute sub B +5,6,7,8 în C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, a celor făcute în C.F. nr. 129143 colectivă Cluj-Napoca, precum și a celor făcute în cărțile funciare individuale nou-create (nr.123144, 124640, 124691 și 124143), fiind incidente dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938. Pe cale de consecință, se va dispune și sistarea pentru lipsă de imobile a cărților funciare nou-create.

În baza art. 111 C. proc. civ. se va constata calitatea reclamantei de moștenitoare, ca fiică a proprietarilor tabulari G.T. și soția născută M.E., revenindu-i o cotă de ½ din moștenire, după cum se va constata și calitatea pârâților Ț.N.C. și P.N. de moștenitori, în cotă de ¼ fiecare din masa succesorală a fiecărui defunct, ei fiind nepoți de fiică ai proprietarilor tabulari. Se va respinge cererea în obligarea celorlalți pârâți la a le recunoaște și pârâților Ț.N.C. și P.G.N. dreptul de proprietate asupra propriei lor cote din proprietatea imobilului, căci reclamanta are interes în obținerea recunoașterii propriului drept, însă nu și în recunoașterea dreptului altora, aceștia având dreptul la propria acțiune în justiție.

Cu privire la apelul declarat de pârâta Ț.N.C., prin care aceasta critică sentința întrucât i-a fost respinsă cererea reconvențională, reține Curtea că pârâta-apelantă a depus cererea reconvențională în ședința Tribunalului din data de 20 aprilie 2001, în aceeași ședință de judecată, dar și prin întâmpinarea depusă în data de 7 mai 2001 reclamanta opunându-se primirii spre judecată a acestei cereri inclusiv sub motivul că a fost dedusă judecății după prima zi de înfățișare, aceasta fiind, în aprecierea sa, în 9 februarie 2001. Într-adevăr, art. 119 alin. (3) C. proc. civ. stabilește că cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea, iar dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Totodată, art. 135 C. proc. civ. dispune că cererea reconvențională care nu s-a făcut în termenul prevăzut de lege se va judeca diferit, afară de cazul când amândouă părțile consimt să se judece împreună. Prin urmare, nerespectarea exigențelor de timp privitoare la depunerea cererii reconvenționale atrage, ca regulă, judecarea distinctă, prin alcătuirea unui alt dosar al acesteia, judecarea deodată fiind condiționată de acordul reclamantului. Întrucât cererea reconvențională a fost depusă ulterior, iar reclamanta s-a opus alăturării reconvenționale la propria acțiune, se impune disjungerea cererii reconvenționale și judecarea ei distinctă. Apelul pârâtului P.G.N.

a fost respins ca nefondat, neputându-se vedea, față și de nemotivarea lui, precum și față de împrejurarea că nici înaintea primei instanțe acesta nu a formulat apărări de fond, în ce fel sentința îl vatămă, aceasta și în condițiile în care apelantul nu a formulat cererea reconvențională, mulțumindu-se a rămâne simplu pârât. Împotriva deciziei nr. 221 din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, S.M., S.E., S.I., B.O. și Ț.N.C. Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 2223 din 27 mai 2003, dosar nr. 1595/2002, a admis recursurile declarate de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, S.M., S.E., S.I. , B.O. și Ț.N.C.

împotriva deciziei nr. 221 din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Cluj, secția civilă, la Curtea de Apel Cluj. Cauza a fost înregistrată sub nr. 4937/2003. Verificând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele dosarului și dispozițiile incidente cauzei se constată că apelurile declarate sunt fondate. Imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 1113 Cluj nr. top 173 a fost proprietatea tabulară a numitului G.T. în cotă de ½ parte și a soției M.E. în cotă de ½ parte, antecesorii reclamantei (părinți). Sub B 3 s-a înscris asupra imobilului dreptul de proprietate al statului cu titlu de naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950.

Reclamanta M.D. și pârâta Ț.N.C. prin acțiunea reconvențională au dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitând restabilirea acestui drept încălcat, prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. În acest sens reclamanta și pârâta Ț.N.C. au invocat calitatea de avocat a antecesorului lor G.T. și de casnică a antecesoarei M.E. soția lui G. și dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 privind exceptarea unor categorii de persoane de la naționalizare. În adevăr potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari proveniți din muncă.

În cauză s-a făcut dovada că tatăl reclamantei G.T. făcea parte dintr-o categorie socio-profesională, avocat exceptat în mod expres și imperativ de la naționalizare, astfel că greșit prima instanță a reținut că dispozițiile art. 1 ale Decretului nr. 92/1950 erau aplicabile acestuia. Încălcarea dispozițiilor legale amintite respectiv art. II din Decretul nr. 92/1950 conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii nu poate fi valabil, fiind lovit de nulitate absolută. Caracterul abuziv al preluării rezultă indubitabil din art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. G.E. mama reclamantei a fost casnică. Nu se încadrează în dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 dar nu se încadrează nici în dispozițiile art. I din Decret, deci cota parte de ½ din imobilul acesteia nu putea fi naționalizată.

Față de cele ce preced, reținând că prin naționalizarea imobilului situat în Cluj-Napoca, s-a încălcat dispoziția art. II din Decretul nr. 92/1950, ceea ce atrage caracterul abuziv al naționalizării, titlul emis nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută, situație în care urmează a admite apelul reclamantei și al pârâților Ț.N.C. și P.N.G. împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Cluj pe care o schimbă în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și a acțiunii reconvenționale a pârâtei Ț.N.C. și a constata că imobilul înscris în C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, nr. top 173, situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român.

Constatând nulitatea înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, să se dispună radierea dreptului de proprietate al statului. La data de 6 noiembrie 1996 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30816 pârâta S.M. a cumpărat apartamentul nr. 1 din imobil. Pârâtul S.I.A. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31051 din 19 decembrie 1996 a cumpărat apartamentul ce îl ocupa în imobil. Pârâta B.O. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 32179 din 12 decembrie 1996 a cumpărat apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu. Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate de către pârâți cu SC C. SA Cluj-Napoca.

Atât în doctrină, cât și în jurisprudență este unanim admis că încheierea unei vânzări în condițiile în care vânzătorul și cumpărătorul sunt de rea-credință, știind sau trebuind să știe că bunul aparține altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză ilicită sau imorală (art. 966 C. civ.). Într-o asemenea situație, orice persoană interesată inclusiv adevăratul proprietar poate invoca nulitatea absolută a vânzării și restabilirea situației anterioare. În speță, vânzătorul (statul) este de rea-credință, el fiind acela care a preluat bunul adevăratului proprietar, fără titlu, adică fără temei legitim, iar apoi tot fără temei juridic pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin SC C. SA a înstrăinat chiriașilor apartamentele.

Legea nr. 112/1995 a permis înstrăinarea apartamentelor care au fost preluate cu titlu ori apartamentele în litigiu au fost preluate fără titlu, așa cum s-a reținut mai sus. Buna-credință potrivit art. 1898 alin. (1) C. civ. este credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea. Reaua-credință a cumpărătorului poate fi reținută atunci când a putut avea cel mai mic dubiu asupra dreptului vânzătorului. Acest dubiu care exclude buna-credință există dacă cumpărătorul are cunoștință că un terț este sau pretinde să fi fost proprietarul imobilului. Pârâta S.M. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la data de 6 noiembrie 1996, pârâta B.O.

la data de 12 decembrie 1996 iar pârâții S.I.A. și E. la data de 19 decembrie 1996. La aceste date era notată în C.F. 1113 Cluj-Napoca sub B 4 (fila 14 dosar nr. 480/2001 Tribunal Cluj) acțiunea civilă înaintată de reclamantele M.D. și P.M.G. (aceasta din urmă fiind mama actualilor pârâți Ț.N.C. și P.N.G. și soția lui P.N.) sub nr. 5284 din 14 mai 1992 al Judecătoriei Cluj-Napoca prin care se solicitase recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului din Cluj-Napoca.

Dacă reaua-credință a vânzătorului și cumpărătorului în înțelesul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 desemnează cunoașterea de către aceștia, ori posibilitatea de a cunoaște cu o diligență medie, fie a împrejurării că imobilul a cărui cumpărare se dorește a fost preluat fără titlu valabil, fie doar a faptului că în cadrul unei acțiuni în justiție ori în cadrul unei alte proceduri legale se solicită redobândirea în natură a imobilului, atunci este considerat că atât vânzătorul cât și pârâții cumpărători sunt în speță de rea-credință. Față de cele expuse nu se poate reține buna-credință a pârâților S.M., B.O., S.I. și S.E.

la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu pârâta SC C. SA, situație în care se va constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30816 din 6 noiembrie 1996, 31051 din 19 decembrie 1996 și 32179 din 12 decembrie 1996 încheiate între SC C. SA mandatara Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca cu pârâții S.M., S.I.A. și soția E. și B.O. și a partajului efectuat și intabulat sub B 5, B 6, B 7 și B 8. În temeiul art. 35 și art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 se va dispune restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii înscrisurilor de sub B 5, B 6, B 7 și B 8 din C.F. 1113 Cluj-Napoca, radierea înscrierilor din C.F. 129143 colectivă Cluj-Napoca, C.F.

123144 indiv. Cluj-Napoca, C.F. nr. 124640 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124691 indiv. Cluj-Napoca și sistării acestor cărți funciare. În baza art. 111 C. proc. civ. se va constata calitatea reclamantei de moștenitoare ca fiică a proprietarilor tabulari G.T. și soția născută M.E. revenindu-i cota de 8/16 parte și calitatea pârâților Ț.N.C. și P.N.G. de moștenitori în calitate de nepoți de fiică în cotă de 3/16 parte fiecare și a pârâtului P.N. soț supraviețuitor în cotă de 2/16 parte. Se va dispune restabilirea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1113 Cluj în cotele mai sus arătate. Întrucât pârâta Ț.N.C. este proprietara imobilului în litigiu în cota de 3/16 parte se va respinge capătul de acțiune privind obligarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca la eliberarea procesului-verbal de restituire a imobilului.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 241 din 16 mai 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 40/1999, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv la cererea acestora un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani. Întrucât încheierea contractelor de închiriere cu persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare a locuințelor au fost desființate prin hotărâre judecătorească irevocabilă se face conform dispozițiilor imperative din Legea nr. 241/2001 care nu sunt îndeplinite, urmând a respinge petitul privind obligarea pârâților 6-8 la încheierea contractelor de închiriere cu pârâta Ț.N.C.

Între pârâta Ț.N.C. și pârâta SC V.L. SRL nu există raporturi de locațiuni, situație în care cererea pârâtei Ț.N.C. pentru evacuarea pârâtei SC V.L. SRL este neîntemeiată. În baza art. 276 C. proc. civ. pârâtei S.M., B.O., S.I. E. și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca vor fi obligați, în solidar, să plătească pârâtei Ț.N.C. 2.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Pretențiile pârâtei-reclamante reconvenționale, Ț.C.N. au fost încuviințate numai în parte, motiv pentru care și cheltuielile de judecată au fost acordate parțial. Astfel, prin decizia civilă nr. 200 din 13 noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelurile declarate de reclamanta M.D. și pârâții Ț.N. și P.N.G.

împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 480/2000 pe care au schimbat-o astfel: A admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta M.D. împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, SC C. SA Cluj-Napoca, S.M., B.O., S.I., S.E., Ț.N.C. și P.G.N., precum și acțiunea reconvențională formulată de pârâta Ț.N.C. împotriva reclamantei M.D. și a pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, SC C. SA prin lichidator SC A.T.P. SA, P.G.N., P.N., S.M., S.I.A., S.E., B.O., SC V.L. SRL și în consecință: A constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, nr. top 173 compus din casă cu două etaje, din cărămidă, la parter cu două prăvălii, trei camere și dependințe; la etajul I cu 4 camere, 1 bucătărie și dependințe; la etajul II cu 4 camere, 1 bucătărie și dependințe și curte, pivniță, situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român.

A constatat nulitatea absolută a partajului efectuat și intabulat sub B 5, B 6, B 7 și B 8. A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC C. SA și S.M. sub nr. 30816 din 6 noiembrie 1996; S.I.A. și soția E. sub nr. 31051 din 19 decembrie 1996; B.O. sub nr. 32179 din 12 decembrie 1996. A dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii înscrierilor de sub B 5, 6, 7 și 8 din C.F. 1113 Cluj-Napoca, radierea înscrierilor din C.F. 129143 colectivă Cluj-Napoca, C.F. 123144 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124640 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124691 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124143 indiv. Cluj-Napoca, sistării acestor cărți funciare. A constatat calitatea reclamantei de moștenitoare în cotă de 8/16 a proprietarilor tabulari G.T.

și soția născută M.E. și a pârâților P.G.N. și Ț.N.C. ca nepoți de fiică în cotă de 3/16 și P.N. soț supraviețuitor în cotă de 2/16 parte. A respins capetele din acțiunea reconvențională privind obligarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca la eliberarea procesului-verbal de restituire a imobilului, obligarea pârâților 6-8 la încheierea contractului de închiriere asupra spațiului ce îl dețin și evacuarea pârâtei SC V.L. SRL. A dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 1113 în cote de: - 8/16 pârâta M.D.; - 2/16 pârâtul P.N.; - 3/16 pârâtul P.G.N.; - 7/16 pârâta Ț.C.N. A obligat pe pârâții S.M., B.O., S.I., S.E. și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca în solidar să plătească pârâtei Ț.N.C.

2.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei civile nr. 201 din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs în termen legal pârâții B.O., S.M., S.E., S.I. și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut în esență că soluția din apel a fost dată prin încălcarea legii și nesocotirea unor mijloace de apărare invocate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, pârâții B.O. susține că s-au ignorat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, text ce a fost avut în vedere la încheierea contractului ei de vânzare-cumpărare, că reclamantei la acea dată i se restituise etajul imobilului, iar pentru apartamentele închiriate i-au fost acordate despăgubiri.

Pârâții S.M., S.I. și S.E. critică hotărârea instanței de apel pentru că nu face aprecieri asupra tuturor probelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, deoarece greșit s-a apreciat preluarea imobilului fără titlu, acesta nefiind în afara incidenței Decretului nr. 92/1950, că greșit s-a reținut că sunt cumpărători de rea-credință, deși s-a dovedit că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanta beneficiase de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995. În ceea ce privește recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, întrucât pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

s-a învederat că s-a stabilit cu certitudine că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, statul făcând dovada dreptului său de proprietate și că reclamanta a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 112/1995, urmare căreia i s-a restituit în natură etajul 2 al imobilului în litigiu, iar pentru celelalte apartamente i s-au acordat despăgubiri la plafonul maxim. Pe de altă parte se susține că instanța de apel a ignorat împrejurarea că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare au fost respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995, că nu există nici un impediment care să împiedice înstrăinarea, astfel că trebuia reținut că pentru cumpărători operează principiul bunei-credințe.

Recursurile sunt nefondate în sensul celor ce urmează: Înainte de a se răspunde la motivele de recurs se impune a se evidenția că în această fază procesuală a intervenit decesul recurentei-pârâte S.M. la 3 septembrie 2004 conform înscrisului anexat la pagina 45 dosar și că fiul acesteia S.R. unic moștenitor (conform certificatului de moștenitor nr. 2 din 13 ianuarie 2005, emis de Notarul Public A.G.P.) a înțeles să continue acest proces. Așa cum este cunoscut, potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 nu intră în prevederile acestuia și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari proveniți din muncă.

Fără a relua istoricul familiei reclamantei arătat deja anterior, în speță s-a făcut dovada că tatăl acesteia a făcut parte dintr-o categorie socio-profesională (avocat) exceptată de la naționalizare, astfel că s-a apreciat corect de către instanța de apel că nu-i erau aplicabile prevederile art. I ale decretului, astfel că preluarea imobilului a fost abuzivă. Mama reclamantei fiind casnică este exceptată de la aplicarea decretului, astfel naționalizarea fiind realizată cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950, a fost abuzivă, preluarea imobilului fiind făcută fără titlu valabil. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu valabil, cât și cele preluate fără titlu.

În același text, la lit. h) sunt considerate preluate fără titlu acele imobile pentru care nu s-au respectat dispozițiile legale în vigoare la data preluării, iar încălcarea acestor dispoziții nu poate duce la aplicarea Legii nr. 112/1995, care ar însemna că nu pot fi vândute. Mai mult decât atât, art. 46 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobilele ce cad sub incidența acestei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. Alin. (2) al articolului prevede că sunt nule absolut actele de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.

Statul prin SC C. SA a înstrăinat prin contracte de vânzare apartamente din imobil astfel: pârâtei S.M. prin contractul nr. 30816 din 6 noiembrie 1996, apartamentul nr. 1, pârâtului S.I. prin contractul nr. 31051 din 19 decembrie 1996 și pârâții B.O. apartamentul nr. 2 prin contractul nr. 32179 din 12 decembrie 1996. Așa cum corect s-a reținut prin hotărârea recurată, vânzătorul a fost de rea-credință pentru că este cel care a preluat imobilul fără titlu, fără temei legitim și în aceleași condiții l-a înstrăinat. Prin Legea nr. 112/1995 s-a permis înstrăinarea imobilelor preluate cu titlu, dar cele din litigiu s-a dovedit că au fost preluate fără titlu. Buna-credință, în lumina dispozițiilor art. 1898 alin. (1) C. civ.

poate fi definită drept credința posesorului că cel de la care a dobândit bunul avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea. Prin antiteză, reaua-credință a cumpărătorului poate fi reținută atunci când a putut avea cel mai mic dubiu asupra dreptului vânzătorului. Jurisprudența și doctrina au admis că încheierea unei vânzări în care părțile sunt de rea-credință, știind sau trebuind să știe că bunul aparține altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză ilicită. În speță, părțile contractante au avut cunoștință de acțiunile întreprinse de intimați pentru redobândirea imobilului, ceea ce pune la îndoială buna lor credință. Astfel, la 14 iunie 1992 s-a notat în C.F.

1113, Cluj-Napoca, sub B 4 procesul intentat pentru recunoașterea dreptului de proprietate al moștenitorilor foștilor proprietari tabulari (dosar nr. 5284 din 14 mai 1992 al Judecătoriei Cluj-Napoca). Reclamanta M.D. locuiește și a locuit întotdeauna în apartamentul nr. 4 din imobil. Cu toate acestea, deși Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a dat la 19 decembrie 1996, fără a se aștepta finalizarea litigiului s-au încheiat la datele arătate (anterioare și concomitente) contractele de vânzare-cumpărare, ceea ce evidențiază nerespectarea art. 9 din acea lege. Este neîndoielnică susținerea intimaților că notificarea în C.F. a acțiunii în revendicare are efectul „de a declanșa în mintea chiriașului conștiința existenței adevăratului proprietar și a unui semn de întrebare în ceea ce privește posibilitatea ca Statul Român să fie singurul și unicul proprietar, chiriașul nefiind abilitat a face aprecieri asupra admisibilității acțiunii în revendicare”.

În această situație, dacă reaua-credință a vânzătorului și cumpărătorului desemnează cunoașterea lor, ori posibilitatea de a cunoaște cu diligență minimă, fie a împrejurării că imobilul a cărui cumpărare se dorește a fost preluat fără titlu valabil, fie doar a faptului că în cadrul unei acțiuni în justiție ori al altei proceduri legale se solicită redobândirea lui, este evident că în speță părțile contractante sunt de rea-credință. Ele au ignorat toate aspectele ce le obliga să se abțină de la încheierea oricărui act până la stabilirea situației juridice a imobilului, neprocedând în acest mod este clar că nu se poate reține buna-credință, critica din recurs fiind și sub acest aspect neîntemeiată.

Așa fiind, hotărârea recurentei este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile pârâților să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții B.O., S.M. și continuat de S.R., S.E., S.I. și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 201 din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.