ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5714/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5714/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 264 din 15

iunie 2001 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acțiunea reclamantei M.D. împotriva

pârâților S.M., S.I., S.E., B.O., Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, SC

C. SA Cluj-Napoca (prin lichidator SC A.T.P. SA Cluj-Napoca), P.G.N., P.N., SC

V.L. SRL Cluj-Napoca și Ț.N.C.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta Ț.N.C. și a fost obligată

reclamata M.D. să plătească pârâtei S.M. suma de 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată de

reclamanta M.D. a solicitat: să se constate că imobilul situat în Cluj-Napoca,

a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, să se constate nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC C. SA Cluj-Napoca

și pârâții cumpărători, să se dispună restabilirea situației de carte funciară

anterioară naționalizării, să fie obligați pârâții a-i recunoaște reclamantei

și pârâților Ț.N.C. și P.G.N. dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din

imobil, să se constate că reclamanta și pârâții Ț.N.C. și P.G.N. sunt

moștenitori ai foștilor proprietari tabulari G.T. și soția sa născută M.E.

Prin cererea reconvențională

formulată pârâta Ț.N.C. a solicitat să se constate preluarea fără titlu de

către Statul Român a imobilului în litigiu, să se constate nulitatea partajului

efectuat și a împărțirii imobilului pe apartamente, să se constate nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca (prin SC C. SA Cluj-Napoca) și pârâții cumpărători, să

se dispună restabilirea situației de C.F., să fie obligat Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca la eliberarea procesului-verbal de restituire a

imobilului, să fie obligate pârâtele de ordine 6-8 la încheierea contractelor

de închiriere și să fie evacuată pârâta cu nr. de ordine 9.

Imobilul obiect al litigiului a fost

supus naționalizării în baza Decretului nr. 92/1950, pe acest temei Statul

Român înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară.

Reclamanta M.D. a uzat de calea

reparatorie prevăzută de Legea nr. 112/1995 și prin Hotărârea nr. 304 din 19

decembrie 1996 a Comisiei Județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 i

s-a restituit în natură etajul nr. 2 al imobilului, pentru restul

apartamentelor fiindu-i acordate despăgubiri în sumă de 45.777.790 lei.

Pârâții S.M., S.I., S.E. și B.O. au

fost considerați cumpărători de bună credință ai apartamentelor în care locuiesc

ca și chiriași, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare neexistând

nici un impediment legal și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.

112/1995.

Prin urmare, s-a reținut că atât

acțiunea reclamantei cât și cererea reconvențională a pârâtei Ț.N.C. sunt

nefondate.

A fost respinsă și acțiunea față de

pârâta SC V.L. SRL Cluj-Napoca deoarece este titulara unui contract de

închiriere valabil încheiat.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 221 din 14 decembrie 2001 a admis în parte apelul declarat de

reclamanta M.D. împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001 a

Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte

acțiunea și în consecință:

S-a constatat că imobilul înscris în

C.F. nr. 113 Cluj-Napoca, nr. top 173, compus din casă cu 2 etaje, din

cărămidă, la parter cu 2 prăvălii, 3 camere și dependințe, la etajul I cu 4

camere, 1 bucătărie și dependințe, la etajul II cu 4 camere, bucătărie,

dependințe, curte, pivniță, situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlul

valabil de Statul Român.

S-a constatat și nulitatea absolută

a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30816 din 6 noiembrie 1996 încheiat

între SC C. SA Cluj-Napoca și pârâta S.M., nr. 32179 din 12 decembrie 1996

încheiat cu pârâta B.O. și nr. 31051 din 19 decembrie 1996 încheiat cu pârâții S.I.A.

și S.E.

S-a dispus restabilirea situației de

C.F. anterioară preluării imobilului de către Statul Român în sensul radierii

înscrierilor de sub B + 5,6,7,8 din C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, radierea

înscrierilor din C.F. nr. 129143 col. Cluj-Napoca, C.F. nr. 123144 indiv.

Cluj-Napoca, C.F. nr. 124640 indiv. Cluj-Napoca, C.F. nr. 124691 indiv.

Cluj-Napoca, C.F. nr. 12143 indiv. Cluj-Napoca și sistării acestor cărți

funciare.

Au fost obligați pârâții să-i

recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din

imobil.

S-a constatat calitatea reclamantei

de moștenitoare în cotă de ½ a proprietarilor tabulari G.T. și soția

născută M.E. ca fiică, precum și a pârâților Ț.N.C. și P.G.N. ca nepoți de

fiică, în cotă de ¼ fiecare.

S-a respins apelul declarat de

pârâții Ț.N.C. și al pârâtului P.G.N.

Curtea a reținut pentru a pronunța

această sentință că la data de 14 februarie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 și conform art. 2 alin. (1) lit. h) din lege

„sunt imobile preluate în mod abuziv inclusiv acelea…preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

preluării”, în vreme ce prin alin. (2) al aceluiași articol se stipulează că

„persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează

calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după

primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire conform

prevederilor acestei legi”.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere

că prin art. II din Decretul nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile

s-a stabilit că „nu intră în prevederile decretului de față și nu se

naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor

meseriași, intelectualilor profesioniști”.

În speță, s-a reținut că este de

necontestat că proprietarul tabular G.T., înscris sub B + 1 în C.F. nr. 1113

Cluj a fost avocat, în vreme ce soția lui, proprietara tabulară G.E., născută M.,

înscrisă sub B + 2 a fost casnică.

Așa fiind, ocupația lui G.T., aceea

de avocat avea semnificația apartenenței acestuia la categoria

socio-profesională a intelectualilor profesioniști, deci se găsea, cu privire

la cota sa de proprietate din imobil, exceptat de la măsura naționalizării.

Cu privire la categoria persoanelor

casnice a reținut Curtea că, deși acestea nu erau expres menționate, prin art.

II al Decretului nr. 92/1950, nu s-a dovedit că privitor la persoana

proprietarei tabulare G.E., casnică, ar fi fost exploatator de locuințe (pentru

că dețineau un singur imobil, în coproprietate, chiar dacă compunerea acestuia

depășea nevoile locative obișnuite ale unei familii, nu este suficientă pentru

a îndreptăți o asemenea concluzie, caracterizarea ca „exploatator de locuințe”

a unui proprietar, presupunând, în acord și cu prevederile art. I alin. (2) ale

decretului, existența unui „mare număr de imobile”), după cum nu s-a dovedit

nici că acesta era fost industriaș, fost moșier, fost bancher, fost mare

comerciant ori, în înțelesul dat expresiei la data emiterii Decretului nr. 92/1950,

o persoană aparținând…celorlalte elemente ale marii burghezii.

Tot astfel, nu s-a dovedit nici că

imobilul astăzi litigios a fost hotel ori alt imobil clădit în scop de

exploatare.

În consecință, preluarea de către

Statul Român a imobilului s-a făcut fără respectarea dispozițiilor legale în

vigoare și care, declarativ, au fost avute în vedere ca temei al preluării, deci

fără titlu valabil, atrăgând incidența prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 10/2001, sus-evocate.

Primul capăt al acțiunii reclamantei

trebuia deci admis, hotărârea contrară a tribunalului apare ca nelegală.

Cu privire la capătul acțiunii reclamantei

ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate între vânzătorul Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca (prin SC C. SA Cluj-Napoca) și pârâții cumpărători, constată Curtea

că potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „actele juridice de

înstrăinare…având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de

nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu

bună-credință”.

În speță, pârâta S.M. a încheiat

contract de vânzare-cumpărare la data de 6 noiembrie 1996, pârâta B.O. la data

de 12 decembrie 1996, iar pârâții S.I.A. și S.E. la data de 19 decembrie 1996.

La aceste date se găsea însă deja

notată în C.F. nr.1113 Cluj-Napoca, sub B + 4 acțiunea civilă înaintată de M.D.

și P.M.G. (aceasta din urmă fiind mama actualilor pârâți Ț.N.C. și P.G.N.) sub

nr. 5284 din 14 mai 1992 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care nu se afla încă

soluționată irevocabil și prin care se solicitase tocmai recunoașterea

dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din Cluj-Napoca,

afirmându-se nelegala lui naționalizare.

Or, dacă reaua-credință a

vânzătorului și cumpărătorului, în înțelesul art. 46 din Legea nr. 10/2001,

desemnează cunoașterea de către aceștia, ori posibilitatea de a cunoaște, cu o

diligență medie, fie a împrejurării că imobilul a cărui cumpărare se dorește a

fost preluat fără titlu valabil, fie doar a faptului că în cadrul unei acțiuni

în justiție ori în cadrul unei alte proceduri legal instituite se solicită redobândirea

în natură a imobilului, atunci este de considerat că atât vânzătorul, cât și

pârâții cumpărători sunt, în speța de față, de rea-credință.

Are în vedere Curtea că amintita

notare în cartea funciară a pornirii acțiunii în redobândirea imobilului întrucât

ar fi fost preluat fără titlu obliga contractanții la a se abține de la a vinde

ori a cumpăra, orice comportament onest (deci de bună-credință) impunând a se

aștepta mai întâi finalizarea acțiunii în justiție.

Necesitatea unei asemenea conduite

era impusă, cu atât mai mult, de faptul că la data încheierii contractelor

acțiunea fusese deja admisă în primă instanță și apel, parcurgând judecata în

recurs.

Chiar dacă la data încheierii

contractelor în litigiu nu se afla în vigoare un text de lege similar celui

introdus prin H.G. nr. 11/1997 (în sensul că la art. 1 al Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a introdus inclusiv alin. (6), conform

căruia în cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se află cereri

referitoare la imobile preluate fără un titlu valabil constituit în favoarea

Statului, procedurile…de vânzare către chiriași se suspendă de drept până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective), trimiterea la

buna ori

per contrario

, reaua credință a contractanților făcută de art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îngăduie și obligă la o analiză completă a

celor două noțiuni, pentru a putea identifica acele elemente utile

caracterizării comportamentului vânzătorului și cumpărătorului ca unul onest și

diligent, ori dimpotrivă.

În raport de cele ce preced, este de

constatat reaua-credință a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca,

precum și a pârâților cumpărători, la încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 30816/1996, 32179/1996 și 31051/1996.

Prin iradiere, devine admisibil și

capătul de cerere având ca obiect restabilirea situației de carte funciară,

impunându-se radierea tuturor înscrisurilor făcute sub B +5,6,7,8 în C.F. nr. 1113

Cluj-Napoca, a celor făcute în C.F. nr. 129143 colectivă Cluj-Napoca, precum și

a celor făcute în cărțile funciare individuale nou-create (nr.123144, 124640,

124691 și 124143), fiind incidente dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege

nr. 115/1938.

Pe cale de consecință, se va dispune

și sistarea pentru lipsă de imobile a cărților funciare nou-create.

În baza art. 111 C. proc. civ. se va

constata calitatea reclamantei de moștenitoare, ca fiică a proprietarilor

tabulari G.T. și soția născută M.E., revenindu-i o cotă de ½ din

moștenire, după cum se va constata și calitatea pârâților Ț.N.C. și P.N. de

moștenitori, în cotă de ¼ fiecare din masa succesorală a fiecărui

defunct, ei fiind nepoți de fiică ai proprietarilor tabulari.

Se va respinge cererea în obligarea

celorlalți pârâți la a le recunoaște și pârâților Ț.N.C. și P.G.N. dreptul de

proprietate asupra propriei lor cote din proprietatea imobilului, căci

reclamanta are interes în obținerea recunoașterii propriului drept, însă nu și

în recunoașterea dreptului altora, aceștia având dreptul la propria acțiune în

justiție.

Cu privire la apelul declarat de

pârâta Ț.N.C., prin care aceasta critică sentința întrucât i-a fost respinsă

cererea reconvențională, reține Curtea că pârâta-apelantă a depus cererea

reconvențională în ședința Tribunalului din data de 20 aprilie 2001, în aceeași

ședință de judecată, dar și prin întâmpinarea depusă în data de 7 mai 2001

reclamanta opunându-se primirii spre judecată a acestei cereri inclusiv sub

motivul că a fost dedusă judecății după prima zi de înfățișare, aceasta fiind,

în aprecierea sa, în 9 februarie 2001.

Într-adevăr, art. 119 alin. (3) C.

proc. civ. stabilește că cererea reconvențională se depune odată cu

întâmpinarea, iar dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu

la prima zi de înfățișare.

Totodată, art. 135 C. proc. civ.

dispune că cererea reconvențională care nu s-a făcut în termenul prevăzut de

lege se va judeca diferit, afară de cazul când amândouă părțile consimt să se

judece împreună.

Prin urmare, nerespectarea

exigențelor de timp privitoare la depunerea cererii reconvenționale atrage, ca regulă,

judecarea distinctă, prin alcătuirea unui alt dosar al acesteia, judecarea

deodată fiind condiționată de acordul reclamantului.

Întrucât cererea reconvențională a

fost depusă ulterior, iar reclamanta s-a opus alăturării reconvenționale la

propria acțiune, se impune disjungerea cererii reconvenționale și judecarea ei

distinctă.

Apelul pârâtului P.G.N. a fost

respins ca nefondat, neputându-se vedea, față și de nemotivarea lui, precum și

față de împrejurarea că nici înaintea primei instanțe acesta nu a formulat

apărări de fond, în ce fel sentința îl vatămă, aceasta și în condițiile în care

apelantul nu a formulat cererea reconvențională, mulțumindu-se a rămâne simplu

pârât.

Împotriva deciziei nr. 221 din 14

decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs pârâții Consiliul local

al municipiului Cluj-Napoca, S.M., S.E., S.I., B.O. și Ț.N.C.

Curtea Supremă de Justiție prin

decizia civilă nr. 2223 din 27 mai 2003, dosar nr. 1595/2002, a admis

recursurile declarate de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, S.M., S.E.,

S.I. , B.O. și Ț.N.C. împotriva deciziei nr. 221 din 14 decembrie 2001 a Curții

de Apel Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor

declarate împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001 a Tribunalului

Cluj, secția civilă, la Curtea de Apel Cluj.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 4937/2003.

Verificând sentința atacată în

raport cu criticile formulate, probele dosarului și dispozițiile incidente

cauzei se constată că apelurile declarate sunt fondate.

Imobilul situat în Cluj-Napoca,

înscris în C.F. 1113 Cluj nr. top 173 a fost proprietatea tabulară a numitului G.T.

în cotă de ½ parte și a soției M.E. în cotă de ½ parte,

antecesorii reclamantei (părinți).

Sub B 3 s-a înscris asupra

imobilului dreptul de proprietate al statului cu titlu de naționalizare în baza

Decretului nr. 92/1950.

Reclamanta M.D. și pârâta Ț.N.C.

prin acțiunea reconvențională au dedus judecății încălcarea dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitând restabilirea acestui drept

încălcat, prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950.

În acest sens reclamanta și pârâta Ț.N.C.

au invocat calitatea de avocat a antecesorului lor G.T. și de casnică a

antecesoarei M.E. soția lui G. și dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950

privind exceptarea unor categorii de persoane de la naționalizare.

În adevăr potrivit art. II din

Decretul nr. 92/1950, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 nu

intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele

clădite proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori,

precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și

a celorlalți pensionari proveniți din muncă.

În cauză s-a făcut dovada că tatăl

reclamantei G.T. făcea parte dintr-o categorie socio-profesională, avocat

exceptat în mod expres și imperativ de la naționalizare, astfel că greșit prima

instanță a reținut că dispozițiile art. 1 ale Decretului nr. 92/1950 erau

aplicabile acestuia.

Încălcarea dispozițiilor legale

amintite respectiv art. II din Decretul nr. 92/1950 conferă caracterul abuziv

al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii nu

poate fi valabil, fiind lovit de nulitate absolută.

Caracterul abuziv al preluării

rezultă indubitabil din art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

G.E. mama reclamantei a fost

casnică. Nu se încadrează în dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 dar

nu se încadrează nici în dispozițiile art. I din Decret, deci cota parte de ½

din imobilul acesteia nu putea fi naționalizată.

Față de cele ce preced, reținând că

prin naționalizarea imobilului situat în Cluj-Napoca, s-a încălcat dispoziția

art. II din Decretul nr. 92/1950, ceea ce atrage caracterul abuziv al

naționalizării, titlul emis nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de

nulitate absolută, situație în care urmează a admite apelul reclamantei și al

pârâților Ț.N.C. și P.N.G. împotriva sentinței civile nr. 264 din 15 iunie 2001

a Tribunalului Cluj pe care o schimbă în sensul admiterii în parte a acțiunii

reclamantei și a acțiunii reconvenționale a pârâtei Ț.N.C. și a constata că

imobilul înscris în C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, nr. top 173, situat în

Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român.

Constatând nulitatea înscrierii

dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului urmează ca în

conformitate cu dispozițiile art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, să se dispună

radierea dreptului de proprietate al statului.

La data de 6 noiembrie 1996 prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 30816 pârâta S.M. a cumpărat apartamentul

nr. 1 din imobil. Pârâtul S.I.A. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31051

din 19 decembrie 1996 a cumpărat apartamentul ce îl ocupa în imobil. Pârâta B.O.

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 32179 din 12 decembrie 1996 a cumpărat

apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu.

Contractele de vânzare-cumpărare au

fost încheiate de către pârâți cu SC C. SA Cluj-Napoca.

Atât în doctrină, cât și în

jurisprudență este unanim admis că încheierea unei vânzări în condițiile în

care vânzătorul și cumpărătorul sunt de rea-credință, știind sau trebuind să

știe că bunul aparține altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză

ilicită sau imorală (art. 966 C. civ.). Într-o asemenea situație, orice

persoană interesată inclusiv adevăratul proprietar poate invoca nulitatea

absolută a vânzării și restabilirea situației anterioare.

În speță, vânzătorul (statul) este

de rea-credință, el fiind acela care a preluat bunul adevăratului proprietar,

fără titlu, adică fără temei legitim, iar apoi tot fără temei juridic pârâtul

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin SC C. SA a înstrăinat

chiriașilor apartamentele.

Legea nr. 112/1995 a permis

înstrăinarea apartamentelor care au fost preluate cu titlu ori apartamentele în

litigiu au fost preluate fără titlu, așa cum s-a reținut mai sus.

Buna-credință potrivit art. 1898

alin. (1) C. civ. este credința posesorului că cel de la care a dobândit

imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea.

Reaua-credință a cumpărătorului

poate fi reținută atunci când a putut avea cel mai mic dubiu asupra dreptului

vânzătorului.

Acest dubiu care exclude buna-credință

există dacă cumpărătorul are cunoștință că un terț este sau pretinde să fi fost

proprietarul imobilului.

Pârâta S.M. a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare la data de 6 noiembrie 1996, pârâta B.O. la data de 12

decembrie 1996 iar pârâții S.I.A. și E. la data de 19 decembrie 1996.

La aceste date era notată în C.F.

1113 Cluj-Napoca sub B 4 (fila 14 dosar nr. 480/2001 Tribunal Cluj) acțiunea

civilă înaintată de reclamantele M.D. și P.M.G. (aceasta din urmă fiind mama

actualilor pârâți Ț.N.C. și P.N.G. și soția lui P.N.) sub nr. 5284 din 14 mai 1992

al Judecătoriei Cluj-Napoca prin care se solicitase recunoașterea dreptului de

proprietate asupra imobilului din Cluj-Napoca.

Dacă reaua-credință a vânzătorului

și cumpărătorului în înțelesul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

desemnează cunoașterea de către aceștia, ori posibilitatea de a cunoaște cu o

diligență medie, fie a împrejurării că imobilul a cărui cumpărare se dorește a

fost preluat fără titlu valabil, fie doar a faptului că în cadrul unei acțiuni

în justiție ori în cadrul unei alte proceduri legale se solicită redobândirea

în natură a imobilului, atunci este considerat că atât vânzătorul cât și

pârâții cumpărători sunt în speță de rea-credință.

Față de cele expuse nu se poate

reține buna-credință a pârâților S.M., B.O., S.I. și S.E. la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare cu pârâta SC C. SA, situație în care se va

constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30816 din 6

noiembrie 1996, 31051 din 19 decembrie 1996 și 32179 din 12 decembrie 1996

încheiate între SC C. SA mandatara Consiliului local al municipiului

Cluj-Napoca cu pârâții S.M., S.I.A. și soția E. și B.O. și a partajului

efectuat și intabulat sub B 5, B 6, B 7 și B 8.

În temeiul art. 35 și art. 36 pct. 3

din Legea nr. 7/1996 se va dispune restabilirea situației anterioare de carte

funciară în sensul radierii înscrisurilor de sub B 5, B 6, B 7 și B 8 din C.F.

1113 Cluj-Napoca, radierea înscrierilor din C.F. 129143 colectivă Cluj-Napoca,

C.F. 123144 indiv. Cluj-Napoca, C.F. nr. 124640 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124691

indiv. Cluj-Napoca și sistării acestor cărți funciare.

În baza art. 111 C. proc. civ. se va

constata calitatea reclamantei de moștenitoare ca fiică a proprietarilor

tabulari G.T. și soția născută M.E. revenindu-i cota de 8/16 parte și calitatea

pârâților Ț.N.C. și P.N.G. de moștenitori în calitate de nepoți de fiică în

cotă de 3/16 parte fiecare și a pârâtului P.N. soț supraviețuitor în cotă de

2/16 parte.

Se va dispune restabilirea dreptului

de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1113 Cluj în cotele mai

sus arătate.

Întrucât pârâta Ț.N.C. este

proprietara imobilului în litigiu în cota de 3/16 parte se va respinge capătul

de acțiune privind obligarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca la

eliberarea procesului-verbal de restituire a imobilului.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 241

din 16 mai 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 40/1999, în cazul contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de

locuințe trecute în proprietatea statului și desființate prin hotărâre

judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele

care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv la

cererea acestora un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.

Întrucât încheierea contractelor de

închiriere cu persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare a locuințelor

au fost desființate prin hotărâre judecătorească irevocabilă se face conform

dispozițiilor imperative din Legea nr. 241/2001 care nu sunt îndeplinite, urmând

a respinge petitul privind obligarea pârâților 6-8 la încheierea contractelor

de închiriere cu pârâta Ț.N.C.

Între pârâta Ț.N.C. și pârâta SC

V.L. SRL nu există raporturi de locațiuni, situație în care cererea pârâtei Ț.N.C.

pentru evacuarea pârâtei SC V.L. SRL este neîntemeiată.

În baza art. 276 C. proc. civ. pârâtei

S.M., B.O., S.I. E. și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca vor fi

obligați, în solidar, să plătească pârâtei Ț.N.C. 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată în recurs.

Pretențiile pârâtei-reclamante

reconvenționale, Ț.C.N. au fost încuviințate numai în parte, motiv pentru care

și cheltuielile de judecată au fost acordate parțial.

Astfel, prin decizia civilă nr. 200

din 13 noiembrie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelurile declarate

de reclamanta M.D. și pârâții Ț.N. și P.N.G. împotriva sentinței civile nr. 264

din 15 iunie 2001 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 480/2000 pe

care au schimbat-o astfel:

A admis în parte acțiunea civilă

înaintată de reclamanta M.D. împotriva pârâților Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca, SC C. SA Cluj-Napoca, S.M., B.O., S.I., S.E., Ț.N.C.

și P.G.N., precum și acțiunea reconvențională formulată de pârâta Ț.N.C.

împotriva reclamantei M.D. și a pârâților Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca, SC C. SA prin lichidator SC A.T.P. SA, P.G.N., P.N., S.M., S.I.A.,

S.E., B.O., SC V.L. SRL și în consecință:

A constatat că imobilul înscris în

C.F. nr. 1113 Cluj-Napoca, nr. top 173 compus din casă cu două etaje, din

cărămidă, la parter cu două prăvălii, trei camere și dependințe; la etajul I cu

4 camere, 1 bucătărie și dependințe; la etajul II cu 4 camere, 1 bucătărie și

dependințe și curte, pivniță, situat în Cluj-Napoca, a fost preluat fără titlu

valabil de către Statul Român.

A constatat nulitatea absolută a

partajului efectuat și intabulat sub B 5, B 6, B 7 și B 8.

A constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC C. SA și S.M. sub nr. 30816 din 6

noiembrie 1996; S.I.A. și soția E. sub nr. 31051 din 19 decembrie 1996; B.O.

sub nr. 32179 din 12 decembrie 1996.

A dispus restabilirea situației

anterioare de carte funciară în sensul radierii înscrierilor de sub B 5, 6, 7

și 8 din C.F. 1113 Cluj-Napoca, radierea înscrierilor din C.F. 129143 colectivă

Cluj-Napoca, C.F. 123144 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124640 indiv. Cluj-Napoca,

C.F. 124691 indiv. Cluj-Napoca, C.F. 124143 indiv. Cluj-Napoca, sistării

acestor cărți funciare.

A constatat calitatea reclamantei de

moștenitoare în cotă de 8/16 a proprietarilor tabulari G.T. și soția născută M.E.

și a pârâților P.G.N. și Ț.N.C. ca nepoți de fiică în cotă de 3/16 și P.N. soț

supraviețuitor în cotă de 2/16 parte.

A respins capetele din acțiunea

reconvențională privind obligarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca

la eliberarea procesului-verbal de restituire a imobilului, obligarea pârâților

6-8 la încheierea contractului de închiriere asupra spațiului ce îl dețin și evacuarea

pârâtei SC V.L. SRL.

A dispus intabularea dreptului de

proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 1113 în cote de:

- 8/16 pârâta M.D.;

- 2/16 pârâtul P.N.;

- 3/16 pârâtul P.G.N.;

- 7/16 pârâta Ț.C.N.

A obligat pe pârâții S.M., B.O., S.I.,

S.E. și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca în solidar să plătească

pârâtei Ț.N.C. 2.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 201

din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs în termen legal

pârâții B.O., S.M., S.E., S.I. și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca,

bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a susținut în esență că soluția din apel a fost dată prin încălcarea legii și

nesocotirea unor mijloace de apărare invocate, hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Astfel, pârâții B.O. susține că s-au

ignorat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, text ce a fost avut în

vedere la încheierea contractului ei de vânzare-cumpărare, că reclamantei la

acea dată i se restituise etajul imobilului, iar pentru apartamentele

închiriate i-au fost acordate despăgubiri.

Pârâții S.M., S.I. și S.E. critică

hotărârea instanței de apel pentru că nu face aprecieri asupra tuturor probelor

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, deoarece greșit s-a apreciat preluarea

imobilului fără titlu, acesta nefiind în afara incidenței Decretului nr. 92/1950,

că greșit s-a reținut că sunt cumpărători de rea-credință, deși s-a dovedit că

la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanta beneficiase de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.

În ceea ce privește recursul

pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, întrucât pe motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a învederat că s-a stabilit cu certitudine

că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, statul făcând

dovada dreptului său de proprietate și că reclamanta a uzat de procedura

specială prevăzută de Legea nr. 112/1995, urmare căreia i s-a restituit în

natură etajul 2 al imobilului în litigiu, iar pentru celelalte apartamente i

s-au acordat despăgubiri la plafonul maxim.

Pe de altă parte se susține că

instanța de apel a ignorat împrejurarea că la data încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare au fost respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995,

că nu există nici un impediment care să împiedice înstrăinarea, astfel că

trebuia reținut că pentru cumpărători operează principiul bunei-credințe.

Recursurile sunt nefondate în sensul

celor ce urmează:

Înainte de a se răspunde la motivele

de recurs se impune a se evidenția că în această fază procesuală a intervenit

decesul recurentei-pârâte S.M. la 3 septembrie 2004 conform înscrisului anexat

la pagina 45 dosar și că fiul acesteia S.R. unic moștenitor (conform

certificatului de moștenitor nr. 2 din 13 ianuarie 2005, emis de Notarul Public

A.G.P.) a înțeles să continue acest proces.

Așa cum este cunoscut, potrivit art.

II din Decretul nr. 92/1950, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955

nu intră în prevederile acestuia și nu pot fi naționalizate imobilele clădite

proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a

funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a

celorlalți pensionari proveniți din muncă.

Fără a relua istoricul familiei

reclamantei arătat deja anterior, în speță s-a făcut dovada că tatăl acesteia a

făcut parte dintr-o categorie socio-profesională (avocat) exceptată de la

naționalizare, astfel că s-a apreciat corect de către instanța de apel că nu-i

erau aplicabile prevederile art. I ale decretului, astfel că preluarea

imobilului a fost abuzivă.

Mama reclamantei fiind casnică este

exceptată de la aplicarea decretului, astfel naționalizarea fiind realizată cu

încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950, a fost abuzivă, preluarea

imobilului fiind făcută fără titlu valabil.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 sunt considerate preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu

valabil, cât și cele preluate fără titlu. În același text, la lit. h) sunt

considerate preluate fără titlu acele imobile pentru care nu s-au respectat

dispozițiile legale în vigoare la data preluării, iar încălcarea acestor

dispoziții nu poate duce la aplicarea Legii nr. 112/1995, care ar însemna că nu

pot fi vândute.

Mai mult decât atât, art. 46 din

Legea nr. 10/2001 prevede că actele juridice de înstrăinare, având ca obiect

imobilele ce cad sub incidența acestei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate

cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

Alin. (2) al articolului prevede că

sunt nule absolut actele de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu

valabil, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.

Statul prin SC C. SA a înstrăinat

prin contracte de vânzare apartamente din imobil astfel: pârâtei S.M. prin

contractul nr. 30816 din 6 noiembrie 1996, apartamentul nr. 1, pârâtului S.I. prin

contractul nr. 31051 din 19 decembrie 1996 și pârâții B.O. apartamentul nr. 2

prin contractul nr. 32179 din 12 decembrie 1996.

Așa cum corect s-a reținut prin

hotărârea recurată, vânzătorul a fost de rea-credință pentru că este cel care a

preluat imobilul fără titlu, fără temei legitim și în aceleași condiții l-a

înstrăinat.

Prin Legea nr. 112/1995 s-a permis

înstrăinarea imobilelor preluate cu titlu, dar cele din litigiu s-a dovedit că

au fost preluate fără titlu.

Buna-credință, în lumina

dispozițiilor art. 1898 alin. (1) C. civ. poate fi definită drept credința

posesorului că cel de la care a dobândit bunul avea toate însușirile cerute de

lege pentru a-i transmite proprietatea. Prin antiteză, reaua-credință a

cumpărătorului poate fi reținută atunci când a putut avea cel mai mic dubiu

asupra dreptului vânzătorului. Jurisprudența și doctrina au admis că încheierea

unei vânzări în care părțile sunt de rea-credință, știind sau trebuind să știe

că bunul aparține altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză

ilicită.

În speță, părțile contractante au

avut cunoștință de acțiunile întreprinse de intimați pentru redobândirea

imobilului, ceea ce pune la îndoială buna lor credință.

Astfel, la 14 iunie 1992 s-a notat

în C.F. 1113, Cluj-Napoca, sub B 4 procesul intentat pentru recunoașterea

dreptului de proprietate al moștenitorilor foștilor proprietari tabulari (dosar

nr. 5284 din 14 mai 1992 al Judecătoriei Cluj-Napoca). Reclamanta M.D. locuiește

și a locuit întotdeauna în apartamentul nr. 4 din imobil.

Cu toate acestea, deși Hotărârea

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a dat la 19 decembrie 1996, fără

a se aștepta finalizarea litigiului s-au încheiat la datele arătate (anterioare

și concomitente) contractele de vânzare-cumpărare, ceea ce evidențiază

nerespectarea art. 9 din acea lege.

Este neîndoielnică susținerea

intimaților că notificarea în C.F. a acțiunii în revendicare are efectul „de a

declanșa în mintea chiriașului conștiința existenței adevăratului proprietar și

a unui semn de întrebare în ceea ce privește posibilitatea ca Statul Român să

fie singurul și unicul proprietar, chiriașul nefiind abilitat a face aprecieri

asupra admisibilității acțiunii în revendicare”.

În această situație, dacă

reaua-credință a vânzătorului și cumpărătorului desemnează cunoașterea lor, ori

posibilitatea de a cunoaște cu diligență minimă, fie a împrejurării că imobilul

a cărui cumpărare se dorește a fost preluat fără titlu valabil, fie doar a

faptului că în cadrul unei acțiuni în justiție ori al altei proceduri legale se

solicită redobândirea lui, este evident că în speță părțile contractante sunt

de rea-credință. Ele au ignorat toate aspectele ce le obliga să se abțină de la

încheierea oricărui act până la stabilirea situației juridice a imobilului,

neprocedând în acest mod este clar că nu se poate reține buna-credință, critica

din recurs fiind și sub acest aspect neîntemeiată.

Așa fiind, hotărârea recurentei este

legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursurile pârâților să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții B.O., S.M. și continuat de S.R., S.E., S.I. și Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 201 din 13

noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.